Reprodus in "TARA SI EXILUL", împreuna cu prezentarea autorului acestor linii de catre Comandantul Horia Sima in numarul din Iulie 1981. Câteva luni înainte, nota fusese publicatã in "SCRISORI LEGIONARE", in Buenos Aires, August, 1980.

In amintirea camarazilor mei din "Garzile Incazarmate", cu care am trait momente de înaltare sufleteascã, aspirând ca, împreunã, sã ajungem la supremul sacrificiu: Dimitru Neaga, Gheorghe Stoia, Mihai Stanescu, Dumitru Leonties, Radu Tarabuta, Mihai Balanescu, Dragos Hoinic, Isar Otilian, Constantin Zus, Vasile Bodai, Mandrila A., Bodnaru I., Visan C., Bogdan Traian, Humita Theodor,

precum si în amintirea celorlalti optzeci sau optzeci si cinci camarazi a caror nume nu-rni amintesc, si le cer iertare.

 

"SCRISORI LEGIONARE" si SPIRITUL DE SACRIFICIU

Parerile Comandantului Horia Sima asupra aparitiei foaiei, si reproducerea in "TARA SI EXILUL" a unor pasagii din "SPIRITUL DE SACRIFICIU" publicat in luna August, 1980 (Anul I, N° 6) in "Scrisori Legionare" din Buenos Aires. Redãm continutul întreg al pãrerilor Comandantului Horia Sima asupra autorului, si reproducem întreg articolul scris acum douãzeci de ani.

"SCRISORI LEGIONARE"

A aparut in publicistica exilului o foaie, modestã ca înfãtisare, dar atrãgãtoare, caldã si vibrantã, prin întelepciunea care emanã din ea. E vorba de "Scrisori Legionare", ce apar la Buenos Aires dela începutul acestui an, in fiecare luna, sub directia Profesorului Stan M. Popescu (Ovidiu Gaina). Privitã la început cu oarecare mirare si chiar neîncredere, "Scrisorile Legionare" si-au facut drum in lumea exilului si astãzi e cititã cu interes de toti cei care cautã un tâlc mai înalt vietii omenesti.

Ovidiu Gaina nu vorbeste ca un savant, desi e profesor universitar, ci reaminteste legionarilor din exil adevãruri simple pe care ei insisi le-au învãtat dela Capitanul nostru. Adevãruri, cari, in cursul vremii, din cauza mediului strãin in care trãim, au început sã-si piardã reflexele lor pure in sufletele noastre. Nu aceste adevãruri s'au tocit, cãci valoarea lor este eterna, ci capacitatea noastrã de a le mentine incandescente in sufletele noastre. "Eroismul de durata" a început sa cedeze locul unor preocupari prea umane, mult prea umane, legate de existenta noastra terestra.

Ovidiu Gaina e unul dintre putimi supravietuitori ai epocei eroice a miscarii. De trei ori s'a asvârlit in vâltoarea mortii si de trei ori Dumnezeu l-a scãpat teafãr. Deci, nu vine sa dea lectii din perspectiva unui gânditor abstract, si avizurile lui doctrinare se bazeazaã pe propria lui experientã legionara, trecutã prin fiorii mortii. El ar vrea ca acele cuvinte care constituie vocabularul legionar, cum ar fi "dragostea", "jertfa", "bun simt", etc., sã-si recapete greutatea lor specifica, sa-si recâstige semnificatia lor autenticã. Sã nu demonetizam principiile de bazã ale miscarii, cu interpretari sterile. Sã nu cãdem in cazuisticã, încercând sa coborîm ceeace este mare si nobil in doctrina legionara pentru a justifica porniri si atitudini egoiste.

Exilul l-a asvârlit in final pe Ovidiu Gaina la Buenos Aires. Aici si-a creat o faima bine meritata, in cercurile culturale ale acestei tari, atât prin lucrarile sale cât si prin seriositatea pregatirii lui profesionale.

A devenit un specialist apreciat in psihotehnica si in psihoterapie.

Profesor universitar, s'a ridicat la aceasta treaptã exclusiv prin studii intense in cele mai variate domenii: filosofie, istorie, psihologie, Ne aducem aminte de o carte publicata mai de mult, care a facut multa vâlva in exil: "El hombre de dios" (Foamea de Dumnezeu), in care in capitole scurte, a demonstrat ca apropierea de Dumnezeu, cautarea Lui, este o trãsãtura comunã a celor mai mari genii ale omenirii.

Mai târziu, a publicat in spaniola o lucrare sociologica de interes general, "Cresterea si declinul aristocratiei", in care a explicat cum s'a nãscut clasa conducatoare la toate popoarele si cum a pierit aceasta clasã când virtutile ei s'au stins. Aristocratia a pierit prin ea însãsi, când s'a contaminat de viciul materialismului. Aceasta lucrare, daca cultura actuala nu ar fi atât de putin receptiva la marile adevaruri ale vietii, ar trebui sa figureze printre cele mai importante opere ale lumii contemporane. In rândurile ce urmeaza ne îngãduim sã reproducem câteva pasagii dintr'un articol al lui Ovidiu Gaina, publicat in numarul pe August 1980, al "Scrisorilor Legionare":

 

S P I R I T U L   D E   S A C R I F I C I U

 

"Pentrucã orice jertfã înaltã, nu coboarã"
CÃPITANUL

Spiritul de sacrificiu izvorãste din dragostea pentru idealul nobil sau pentru o persoanã care întruchipeazã un ideal nobil. Când e vorba de sacrificiile facute de pãrinti pentru fii, e vorba de o dovadã de jertfã care e o consecinta a instinctului matern si patern. Desi sacrificiile facute de parinti sunt frumoase si altruiste nu au valoarea nobila a jertfei pentru un ideal: Cristos, Neamul, Capitanul sau Legiunea.

Cele mai numeroase exemple de sacrificii nobile le avem in timpul adolescentei. In aceasta etapã a desvoltãrii individului se îngemaneãzã doi factori: etatea caracterizata de idealism si puternica necesitate si urgentã de autoafirmare ca viitor adult. Sufletul tânãrului tinde spre noblete si spre dãruire de sine, de aceia sadirea unui ideal nobil in inima unui tânar e ca sãmânta aruncatã pe un teren fertil. Tendinta de a se jertfi pentru un ideal dispare la maturitate numai când structura psihomintalã a tânarului este caracterizatã de o înclinare spre spiritul speculativ-materialist, sau când tendinta egoistã e prea accentuatã.

Exista persoane cu o predispozitie înnãscutã spre altruism si dãruire de sine. Chiar daca educatia primitã in familie este pragmaticã si materialistã, tinerii se simt încãtusati de atmosfora egoista a grupului familiar si la prima ocazie dau dovada de acte de eroism si jertfa. Aceste acte de sacrificiu sporadic pornesc dintr'o adâncã necesitate de autenticitate in tot cursul vietii, dar sunt lipsite de continuitate. Sacrificiul de duratã, spiritul de jertfã continuu caracterizeaza numai personalitatile care aspira la un anumit grad de ascetism, deoarece a jertfi inseamnã in primul rând a renunta, iar renuntarea la comoditãti, la bunuri, distractii, onoruri si frivolitãti pretinde un anumit grad de vigoare sufleteascã, pe care numai bãrbatii cu pasta de ascet pot s'o aibã. Renuntarea la bunuri si plãceri este deci prima conditie a spiritului de sacrificiu, caci bunurile si timpul petrecut cu distractii le dãruim Legiunii, Neamului, Cãpitanului. Cu cât mai mult dãruim si ne jertfim, cu atât ne spiritualizãm mai mult si ne identificam mai mult cu figura crestinului legionar. Rutina zilnicã, grijile pentru siguranta batrânetii, teama de a ne gasi la un moment dat fãrã sprijinul economic in timpul unei eventuale boli si dorinta de a arãta ambiantei cã "progresãm" acumulând lucruri ne îndeamna spre uitarea idealului cristic si legionar. In schimb constiinta jertfei de duratã si a dãruirii permanente ne mentine pe dimensiunea spiritului legionar, a sanatatii sufletesti si a trãirii in adâncime a învãtãturii Mântuitorului. Valoarea jertfei si a spiritului de sacrificiu este incalculabilã din punct de vedere al psihoterapiei, deoarece individul pe mãsura ce dãruieste simte cum "creste pe dinlãuntru", si cum se ridicã pe deasupra elementelor contingente si se înalta spre o sferã plinã de nobilã semnificatie a existentii. Individul care dãruieste in mod desinteresat îsi umple intimitatea cu senzatia de "desprindere" de lucruri ("des-obiectificare" sau "des-Lucruficare") si simte o "usurare a constiintei" si, in acelas timp, o crestere a stimei de sine ca persoanã, care este capabilã de spiritualizare. Sentimentul de "desobiectificare" si "altruisticizare" atenueazã in mod notabil senzatiile de înspãimântare si infricosare in fata ideii de "terminare a existentii" adicã a mortii, pentruca se obisnuieste treptat - in aceastã viata încã - cu ideea renuntãrii la bunurile pãmãntesti. Cu alte cuvinte: Evadeazã din cercul vicios al anormalitatii psihice, a nevropatiei, care caracterizeazã sfârsitul secolului nostru.

Sacrificam si atunci când renuntam la scheme prefabricate care ne multumeste si ne "desfata" "ego"ul. Când ne cramponãm de "pãreri" ce le transformam in "convingeri intime" înrãdacinate in orgoliul si mândria "ego"-ului iar apoi le apãrãm dârz cu pasiuni irationale, care ne tensioneazã si ne aruncã pe malurile ideilor obsesive. Dacã jertfim aceste "pãreri" transformate in idei obsesive si renuntãm la tensiunile nervoase care le însotesc, abia atunci observãm cum ne apropiem de acea pace sufleteascã de care ne vorbeste Capitanul si pe care o identificã cu dragostea legionarã. Pentru legionari cea mai cutremuratoare dovadã de jertfã este constientul sacrificiu a lui Mota. Nu vom uita niciodata cuvintele CãpitanuIui: "De aceea veti jura cã ati inteles, cã a fi o elitã legionarã, in limbajul nostru nu înseamnã numai a lupta si a învinge, ci înseamnã: Permanenta jertfire de sine, în slujba Neamului..."

 

Ovidiu Gãinã (Stan M. Popescu)

"Scrisori Legionare", Buenos Aires, Anul 1, N° 5 1980, Iulie