Publicat in "Scrisori Legionare",
Buenos Aires, Anul l. N° 4, Iunie 1980
In amintirea Comandatului Fratiilor de Cruce
Gh.Gh. Istrate, care
ne-a educat în spiritul capitanesc, precum si a camarazilor Mihai
Balanescu, Veres, si Silistreanu, care au dormit pe
iarbă si nisip
alaturi de noi (Petroaie I., Leonties, D. si Dranca V.) permitându-ne
sa cunoastem nobletea sufletului bucurestean, ardelean si dobrogean,
cu ocazia Taberei de Munca dela Carmen Sylva (Iulie 1936) si marsului
Fratiilor de Cruce din toata tara la Sabla (Dobrogea) Iulie-August,
1937)
A fi îngãduitor sau tolerant
cu aproapele nu înseamna a fi slab. Multi confunda spiritul
îngãduitor cu slãbiciunea sau cu sentimental
vinovãtiei. Mai curând s'ar putea spune contrariul:
Persoanele slabe sunt intolerante. Aceia care au complexul vinovãtiei
cred ca-si usureazã constiinta când sunt inflexibili,
neîngãduitori si asprii judecatori cu aproapele. In
general indivizii lipsiti de bogãtie spirituala se transforma
usor in descoperitori de defecte si slabiciuni, deoarece sunt nesiguri
si lipsiti de încredere in potentialitãtile proprii.
Ca sa ascundã firava lor structura psiho-mintala si neputinta
de a se desprinde de "meteahnele" lor sunt intoleranti
cu greselile sau erorile aproapelui. Altã cauzã puternicã
care genereaza intoleranta este exagerata îngâmfare:
Individul doreste sa prezinte ambiantei o imagine cu aureola de
infailibilitate, iar pentru a o impune si consacra exprima intoleranta
fata de slabiciunile altora.
In timpul
interactiumilor e logic sa descoperim umbre si penumbre
in intimitatea celorlalte persoane. Subiectivitatea ne împiedecã
sã recunoastem golurile si prãpastiile din noi, dar
acest lucru nu-l împiedecã pe interlocutorul nostru
sa le descopere. Dacã si noi descoperim goluri si pete in
intimitatea lui, iar aceastã reciprocã descoperime
este însotitã de toleranta, ar putea declansa un proces
de întelegere si îngãduintã, sau chiar
de prietenie. Descoperirea fiind unilaterala si însotita de
intoleranta risca sa se îngemaneze cu o pasiune oarba, iar
drumul spre ura si dusmanie este inevitabil.
Evolutia adultului spre batrânete ar trebui sa fie caracterizatã
ca un fenomen de "înteleptire" (adicã de
mai ampla "întelegere" si mai adânca "ingaduinta").
Una din conditiile fundamentale a "înteleptirii"
este sãlãsluirea în realitate, adica perceptia
realitãtii cu o dozã de minima subiectivitate. Cu
alte cuvinte: atingerea unui mai mare grad de întelepciune
este conditionatã de o cât mai mare îndepartare
de irationalitatea subiectivitatii. Batrânul se "intelepteste"
pe mãsura ce devine mai tolerant, mai flexibil si mai întelegator.
Aceia care nu ating acest grad de maturitate psihomintala si se
complac in frivolitatea subiectivizarii situatiilor si a trãirilor
(asa cum se întâmplã cu toti batrânii democratiilor
si a marxismului), alunecã încet dar sigur spre panta
regresinuii sau a sclerorizarii.
Salasluirea in realitate si înfãgãsuirea spre
obiectivitate fac parte din maturitatea de gândire si din
exercitiul vointii de a se ridica spre o mai înaltã
culme spiritualã. Lumea democratiei si a comunismului aspirã
spre culmile materialismului si a "lucruficãrii"
împodobite cu desartãciuni. Lumea legionarã
aspirã la maretia care a caracterizat mãrinimia Cãpitanului.
In una din memorabilele sedinte de noapte la Carmen Sylva, Cãpitanul
ne-a vorbit de deosebirea care exista intre "omul tare"
si "omul mare". Omul tare este viteazul, îndraznetul,
energicul, rezistentul, activul. Omul mare, afara de aceste trasaturi
mai are: întelegerea, toleranta, spiritul de sacrificiu, marinimia,
constanta, si eroismul de duratã.
Asadar omul tolerant, îngăduitor si întelegator ajunge
la nivelul mărinimiei (mare-inima). Ingaduinta este o trãsãtura
nobilã a legionarului, care ne apropie tot mai mult de umbra
mareatã a Cãpitanului si ne aduce pace în suflete,
adicã ne mentine mereu pe meridianele dragostei crestine.
Ovidiu Găină (Stan M. Popescu)
"Scrisori Legionare",
Buenos Aires, Anul l. N° 4, Iunie 1980
