Apãrut în "Scrisori Legionare"
Buenos Airs, 1980, Mai, Anul 1, Nr. 3
In amintirea Sedintelor de pe Rarãu (lângã Cabana
Legionarilor Rãniti pe care o clãdeam toti legionarii)
în care ascultam pe dragii camarazi si sefi:
Radu Mironovici
Vasile Posteuca
Biceaga
precum si camarazii:
Nemteanu
Useriu
si câtiva Frati de Cruce. Si in amintirea calugarului Neofit
Stiurca, care ne-a adapostit pe mine si pe camaradul si varul meu
Mircea Pârnac, in chilie timp de câteva nopti, învatându-ne
cum sa adormim cu ruga pe buze.
Capitanul ne spunea pe Rarau si la Carmen
Sylva ca legionarii trebuie sã cultive un simt special care
le indica când trebuie sã tacã si când
trebuie sã vorbeascã. A insistat mult asupra "bunului
simt", deoarece acesta este una din calitatile fundamentale
care ajuta la atenuarea situatiilor conflictive cu anturajul. Mai
important însa este pentru pastrarea armoniei interioare,
deoarece ne scuteste si ne apãrã de o buna parte a
frustãrilor. Când percepem o situatie, pulsiunile interioare
ne indeamna la o reactie imediata. Rãspundem in mod impulsiv
si rareori reactia instantanee este însotitã de intuitia
necesarã care contribuieste ca rãspunsul sã
fie potrivit stimulului, sau situatiei create. De cele mai multe
ori regretãm cã nu am avut rabdarea si previziunea
necesarã pentru a filtra urgenta reactiunuii imediate prin
sita reflectiei.
Bunul simt include, afara de prudenta si rãbdare, capacitatca
de a obiectiva situatia datã. Raspunsurile impulsive produc
o satisfactie momentana de "descãrcare", însa
mai târziu se întorc contra "Eu"-lui ca un
bumerang, inundând intimitatea cu o constelatie întreaga
de senzatii de remuscari, regrete si sentimente de vinovatie. Individul
se alarmeaza si se intreabã cu amaraciune dece n 'a fost
mai prudent in timpul discutiei. Reprosurile au aspectul unei autoagresiuni
însotite de supãrãtoare senzatii de frustrãri,
care contribuiesc la o atenuare a autostimei si la o agravare a
autodeceptiei.
Legionarul, constient de rolul pe care îl are in lupta de
a spiritualiza Neamul, e in permanenta cãutare de mijloace
de perfectionare a virtutilor pe cale de uitare, sau luate in derâdere
de iudeo-masonerie si de marxism, care se misca pe meridianele dezagregarii
si schimonosirii firei românesti si a moralei crestine. Dusmanii
Neamului românesc combat bunul simt servindu-se de tehnici
de calomniere reiterativã si inventii diavolesti pentru a
ne atrage in arene in care se întrebuinteaza armele luciferine
ale desmatului politicianist cu care noi nu ne-am familiarizat.
Daca ne-am obisnui cu aceste metode de traire irationala, ne-am
molipsi si ne-am contamina intrând cu ei in vârtejul
"lucruficarii" schizofrenizate. O componenta importanta
a bunului simt este tactul, care ne permite sã ne "încadrãm"
sau "asezãm" obiectiv in realitate. Ne potrivim
nuantelor circumstantiale si "operãm" in consecinta,
dar cu prudenta, rãbdare, tact, cumpãtare si mai alea
cu elegantã. Bunul simt este o virtute care apartine proverbialei
"omenii" românesti. Spiritele marilor nostrii martiri
ne cer sã-l cultivãm in exil pentru ca supravietuitorii
care se vor întoarce in tara liberã sã-l depoziteze
in sufletele tineretului românesc.
Ovidiu
Găină (Stan M. Popescu)
"Scrisori Legionare"
Buenos Airs, 1980, Mai, Anul 1, Nr. 3
