In cadrul ultimelor evenimente din acest an legate de comemorarea «Centenarului Radu Gyr», se înscrie si noua lansare¹⁾ muzicalã a «Proiectului Gyr» dela Paris condus de Simona Niculescu-Creangã, cu titlul «Sângele Temnitei».

 

«Proiectul Gyr» nu este un grup muzical nou, ci are la activ (sub vechiul nume «Patria Rediviva») albumul de Cântece Nationale» apãrut în anul 2003, album care a constituit (dupã 1989) primul pas în reactualizarea, armonizarea si interpretarea vechilor cântece legionare. Stau ca o mãrturie grãitoare de interpretare «Cântecul legionarilor cãzuti» sau «Imnul Legiunii», pentru a aminti numai douã din cele treisprezece cântece de valoare apãrute în albumul amintit.

 

"Sângele Temnitei» defineste o traiectorie a excelentei interpretative, prin care acest grup de muzicieni personalizeazã atmosfera chinului incomensurabil descris de poetul Gyr, descinzând din marea tragedie a celor închisi în temnitele comuniste pentru credinta lor. A chinului si strigãtului de dreptate pornit dinapoia zãbrelelor de cei în lanturi, ajunsi acolo numai pentru vina de a fi Români si de a-si iubi Neamul urgisit de infamul regim comunist (adevãratã zodie causticã), sulimenit si invocat prin pretinsa «democratie a  proletariatului».

 

Sunt acorduri pline de vibratie, simtire si înfiorare, dureroase si cutremurãtoare în acelasi timp, prin interpretarea vocalã si aranjamentul lor cu adevãrat remarcabil, ca o tainicã reverberatie în realul absolut si nelimitat al suferintei tuturor celor din închisori.

 

Cele zece melodii ale albumului reprezintã o adevãratã sublimare prin compozitia lor, raportate distinctiv la esenta virtualã a mesajului gyrian, la structura adevãratã si plinã de pãtrundere a acestuia, transpunând realul într'o operã melodicã artisticã de mare valoare. O operã desãvârsitã prin metodica aplicãrii minutioase a fiecãrei note si element muzical, cizelate în toate intonatiile.

 

Sã pãtrundem asadar, prin descriere sumarã, la mesajul celor zece piese exprimate prin versurile poetului, si sã reflectãm putin asupra câtorva dintre ele din pozitia ascultãtorului de rând, cu câteva sublinieri si clarificãri.

 

Incepem cu «Iisus în celulã», care reprezintã o adevãratã capodoperã muzicalã, si prin care descifrãm o decantare a irealului din real, ca vis, suplinitã prin prezenta atot-vesnicã a lui Iisus, cu o analogare de suferintã filtratã printr'o vizulizare imaginarã a Lui în celula condamnatului, ca aspect de revelatie spiritualã, El însusi «purtând lanturi cândva». Intreg aranjamentul piesei destãinuie, prin vibratiile si resorturile nemãrginite ale notelor sintetizate în consonantã, superior definite, o adevãratã reverie si trãire contemplativã a momentului.

 

Ca tonalitate, «Ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!» reprezintã o adevãratã încordare în revolta «manifestã», arhetipul sincronic sugerat de versurile gyriene. A manifestului pentru trezirea Neamului si descãtusarea din apocalipsa «betiei utopice» a comunismului putrefact si revendicarea unei ordini morale de simtire româneascã, din indolentã, ca un corolar pentru «vãzduhul liber de mâine».

 

In acelasi tempo se revarsã si «Crezul», cioplit parcã pe statura ecvestrã a credintei neînvinse, ca definitie a «Eu»-lui de atotputernicie: «Puneti-mi lanturi si cãtuse / sã sune scrâsnetul hain / si mii de lacãte la use, / eu tot ceiace-am fost rãmân». Este definitia încrâncenãrii milioanelor de Români si a Crezului lor în fata abrutizãrii, a statorniciei si neclintirii lor în zãrile de liniste sufleteascã, a esentei²⁾ si fortei lor spirituale interioare superioare. 

 

«Cântec fãrã leagãn» vine, în accente grave, de duiosie tulburãtoare, prin «nu mai sunt, / cântece de leagãn / pe pãmânt», sã ne destãinuie realitatea imediatã a suferintei mamelor celor închisi si pruncilor nãscuti în zodia «prefacerilor nelumesti», parcã fãrã de sperantã, cânt de leagãn închipuit pe realul stratificat al tânguirii grave si lacrimale al mamei adresat pruncului si pe fundalul suferintei reci a pãrintelui în «scrâsnirea lantului zãlud» dela Aiud.

 

Prin «Crunt ferecati în piatra durã, / cu pumnii strânsi, tãcem din gurã», parcã, versurile ne reafirmã adevãrul statuar pe care toatã generatia legionarã a pãtimit-o de-a lungul anilor în «bezna surã» a omniprezentei temnite, un destin suferind si tragic care sã-i înconvoaie elanul, într'o «cremene a tãcerii» vesnice; o «recluziune» unicã, înnecatã în amarul distihului: «Din tot, ne-a mai rãmas aieve, / acest zid grav, aceste dreve», ca o sentintã coplesitoare. (Tãcem din gurã)

 

Nu departe de cele de mai sus se înscrie si «Imnul Mortilor», în fiorul mistic al celor pierduti sub glie, «ca un suvoi subpãmântean», cu rezonante profunde care transcend din prezenta lor spiritualã vesnicã.

 

Totusi, ca o reafirmare a optimismului perpetuu animat si resuscitant al crezurilor verzi, «Ne vom întoarce într'o zi!» ne transpune într'un adevãr peremptoriu al constiintei legionare care rezidã în crezul neînvins, simplificat prin credinta nestrãmutatã în viitorul biruitor; prin biruinta de Arhangheli, un opus împotriva rãului... 

 

Nu mai putin, în cadrul valoric, se înscriu si celelalte trei piese: «Indemn la luptã», «281» si «Blestemul Aiudului», care, la rându-le, se remarcã prin efecte de auditie bine conjugate si stilizate. 

 

Inainte de a încheia, se cuvine subliniatã încã odatã valoarea acestui album în întregul lui, si care, prin selectia versurilor voite «tãinuite» din închisori, ne-a readus în prim plan suferintele îndurate în conditii exterminatorii ale tuturor celor rãzimati pe scutul credintei lor infinite si rãstigniti pe Altarul Sacru al Neamului în numele acestei credinte nepãtate.

Constantin ROTARU (Nicolae NITÃ)

1)___

- Pe Internet, în cadrul predilect de manifestare al "noii generatii"...

2)___

- Vezi L. Lavelle, De l'Acte. Esenta "nu poate sãlãsui decât în actul prin care mã fac eu însumi ceea ce sunt".