S.O.S.-SALVATI ROSIA MONTANĂ: Fundatia G. Manu
SALVATI ROSIA MONTANĂ DE INCERTITUDINE

 

ROSIA MONTANĂ - 2005

de Ionut BĂIAS

Pe o panta lina de munte se intinde un sat destul de regulat. In dreapta sa o pasune intrerupta de palcuri de padure. La baza un lac in care se oglindeste toata aceasta priveliste din basmele cu zane si feti frumosi. In stanga satului, copiindu-l parca ca dimensiune se intinde o exploatare miniera, de un rosietic mohorat. Dumnezeu parca ne-a pus in oglinda prezentul si viitorul cu dezastrul ce tocmai se pregateste de o puternica corporatie internationala, de coruptia autoritatilor si de indiferenta noastra. Tocmai pentru a arata ca nu pactizeaza cu astfel de stari de lucruri, o parte din membrii Fundatiei Culturale "Profesor George Manu" s-au deplasat la Rosia Montana pentru a participa la cea mai mare manifestare de protest romaneasca. O serie de ONG-uri, unite in "Asociatia salvati Rosia Montana" lupta neincetat pentru prezervarea si dezvoltarea economica a zonei. Si pentru ca orice actiune ca sa fie cat mai cunoscuta are nevoie de un driver (un purtator) de imagine pentru a se face auzita, in iarna 2004 a aparut ideea unui eveniment artistic de amploare care sa atraga atentia asupra problemelor acestui mic rai pe pamant. Acesta a fost un bun prilej pentru ca o serie de organizatii si persoane sa se uneasca si sa duca lupta la un nou nivel: un festival chiar la locul faptei! Asa s-a nascut FANFEST-ul, jumatate sarbatoare campeneasca - jumatate protest muzical. In primul an au urcat varful muntelui peste 4.000 de oameni iar in acest an s-au aventurat peste 10.000 de oameni, in marea lor parte tineri. Actiunea membrilor Fundatiei George Manu nu s-a rezumat insa numai la participarea programului impus de organizatori (destul de bine gandit de altfel) ci am cautat sa stam de vorba cu cat mai multi localnici si cu tinerii care au venit acolo. Spre surpinderea noastra nestiinta, indiferenta si confuzia domnea in gandirea celor mai multi dintre cei cu care am intrat in contact. Pancardele afisate de localnici cu lozinci de genul: "Va multumim ca va pasa de noi, dar locuitorii din Rosia Montana stiu sa-si poarte singuri de grija" ne-au starnit ingrijorarea. Placutele cu "proprietate privata a Gold Corporations" se gasesc pe foarte multe case din Rosia Montana. Vandute si parasite de fostii proprietari, neingrijite de corporatia canadiana, dezmembrate de unii localnici ele s-au deteriorat si arata ca niste fantome intr-o localitate ce pare astfel ca se zabate intre viata si moarte. La intrebarea noastra daca prefera niste locuri de munca date de cea mai toxica exploatare din Europa sau o natura de vis unde agroturismul este o solutie extrem de viabila, localnicii s-au aratat dezbinati. Primul pas, dezbinarea localnicilor, ne arata ca aceasta infama corporatie canadiana nu este straina de tacticile comuniste. Insa pe langa taberele pro si contra proiectului sustinut de Gold Corporations mai exista o categorie a celor nehotarati, a celor dezorientati. Nimic nu a fost mai concludent decat parerea unui localnic mai varstnic: "Nu stiu daca e bine sau rau ce se incearca aici dar rau e ca nu se mai hotaraste o data. Nu mai putem ingriji casele, nu mai putem face o dependinta, un grajd, o camera fiindca ne e frica ca maine statul si canadienii ar putea sa ne ia totul si atunci toata munca ar fi in zadar". Hotararea nu parea sa fie o trasatura nici in randul celor mai tineri sositi aici. Majoritatea au declarat ca vin la Rosia Montana pentru festivalul de muzica, ca nu stiu foarte multe despre zona si importanta ei. Intuind parca aceasta stare de lucruri am pregatit câteva sute de fluturasi in care incercam sa lamurim pe scurt motivele pentru care Rosia Montana trebuie sa ramana acelasi colt de rai si nu o exploatare nimicitoare. Le-am reamintit tuturor ca muzica este numai liantul dintre noi si ca fiecare sosit pe acest munte are obligatia sa devina un purtator de mesaj pentru vecini si prieteni, pentru ca astfel sa constientizam cat mai multa lume de ceea ce se pregateste cu adevarat la Rosia Montana.  Dar pentru aceasta se cere ca noi sa cunoastem cat mai bine frumusetea si importanta Rosiei Montana. Tonele de gunoaie ramase a doua zi dupa spectacol precum si indiferenta celor care ne priveau pe noi cei ce le adunam ne-a aratat ca suntem inca departe de un spirit civic normal. Din pacate, inainte de a salva Rosia Montana de Gold Corporations si interesul autoritatilor ea trebuie salvata de lacomia acelor localnici care-si vand casele imediat ce li se ofera o suma mai mare, ea trebuie salvata de nesimtirea noastra si de tonele de gunoi cu care tratam acest mirific loc. Ca sa fim corecti pana la capat trebuie sa spunem ca organizatorii au prevazut dezastrul de dupa concert si a reusit sa mobilizeze o serie de ONG-uri (noi ne-am oferit voluntar) pentru a face curatenie. S-a gresit insa ca nu s-a incercat antrenarea tuturor celor prezenti, s-a gresit ca nu au mai luat in seama si mormanele de gunoi facute de cei care au campat in afara platoului, in padure. Chiar daca ne-a mai luat o jumatate de zi dintr-un timp ce s-a dorit pentru explorarea locurilor, am preferat sa curatam padurea de plasticul si metalul ce o sufoca.

Am plecat bucurosi ca am putut sa ne bucuram de astfel de locuri mirifice, putin tristi pentru ce am vazut si constatat acolo si totodata increzatori ca cei ce am fost acolo impreuna cu localnicii si cu toti romanii constienti vom face tot ceea ce e posibil ca Rosia Montana sa ramana un colt de rai.

 

Ce înseamnă Rosia Montana:

 

- O zona de o frumuste unica in Europa si in Lume

- Un loc inedit, unde siturile arheologice, arhitectura si traditia te uimesc la tot pasul

- Tablitele cerate (6 februarie 131 d.Hr.) ce atesta documentar localitatea (numita in vechime Alburnus Maior) inca de pe vremea stapanirii romane.

- Temple sacre ce sunt presarate pe vai si platouri

- Arhitectura celor 37 de case de patrimoniu ce reamintesc de epoca de înflorire a Imperiului Habsburgic.

 

Ce ar aduce pozitiv proiectul Gold Corporations?

 

- Un maximum de 248 de angajati dintre care numerosi specialisti straini

- Mina ar genera posibilitatea dezvoltarii in zona a mai multor afaceri de prestarii servicii, deci alte locuri de munca

- O suma importanta pentru localnici prin cumpararea caselor la suprapret de catre Gold Corporation

- Mai multi bani la buget

 

Ce pierdem prin realizarea proiectului "Rosia Montana Gold Corporation"?

 

Pamanturile celor 2.150 de localnici vor fi cumparate, asezarea va fi rasa de pe fata pamantului

Proiectul minei se extinde pe o suprafata de 1600 ha, care include vaile Rosia Montana si Corna

2150 de oameni din 740 de ferme si 138 de apartamente vor fi stramutati involuntar

10 biserici si 5 cimitire, 41 de case de patrimoniu vor fi daramate

Galerii romane si vestigii arheologice unice vor fi distruse.

 

Solutii pentru dezvoltarea zonei

 

Cum poti opri un localnic sa-si vanda casa atunci cand el primeste pe ea de trei sau patru ori valoarea ei? Cum poti sa-l impiedici sa refuze sume de zeci de mii de euro? Iata intrebarea de a carei rezolvare depinde in buna parte si succesul stoparii distrugerii zonei de catre un balaur industrial. Atunci cand in joc sunt sute de mii de euro apelurile la patriotism, la traditie sunt aproape ineficace. Trebuie sa vii cu alte solutii pentru dezvoltarea zonei si pentru bunastarea locuitorilor. In 1999 Rosia Montana a fost declarata zona defavorizata, ceea ce implica scutiri de impozit pe profit, taxe vamale si TV la import de bunuri amortizabile si materii prime pentru orice afacere din zona. Deci reprezinta o buna oportunitate de afaceri atat pentru romani cat mai ales pentru straini. Frumusetea locurilor ar fi decisiva. Programe nationale coerente pentru transformarea zonei intr-o importanta zona agroturistica. Oare nu ne spune nimic faptul ca ai nostri guvernanti au uitat cu desavarsire de Rosia Montana? Sau doar urmeaza linia trasta de seful statului care vede cu ochi buni proiectul minier care va nimici zona? Insa solutia care si-ar produce efectele imediat ar fi cumpararea de catre romanii mai instariti de case in Rosia Montana, impiedicand astfel achizitionarea lor de catre Gold Corporation. Potenta lor financiara ar putea duce la o dezvoltare agroturistica mult mai rapida a zonei. Insa, ca de obicei, ne lamentam permanent si dam vina pe strainul hain in loc sa sacrificam o mica parte din averea si timpul nostru pentru a ne feri de cea mai distrugatoare exploatare miniera din Europa. Festivaluri de muzica, sarbatori campenesti, excursii in zona, marsuri de protest, articole, filme, toate sunt bune insa fara un plan coerent si urgent de relansare economica a zonei Rosia Montana va ramane doar o amintire.

Ionut Băias

Imagini de ansamblu dela Rosia Montană: AICI.

 

 

 

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE