- Pentru Doina si Doru -

de Vasile Posteucã

Departe, într'un târg, printre strãini, 

Pe-o stradã grea de bucurii si lume, 

Gãtiti cu daruri multe si lumini

Trec vechii crai în splendide costume, 

Si cântã despre-un staul, despre-o stea, 

- S'audã pânã si Irod nebunul... -

Ca azi se naste'n iesle Mesia 

Si mâine e Crãciunul...

 

I-atâta voie bunã azi pe stradã 

De parcã-i toatã zarea o colindã, 

Si'n fulgii mari si lenesi de zãpada, 

Copiii fug si-aleargã sã se prindã. 

Si Mos Crãciun cu marea lui desagã 

Nu-l trece cu vederea pe nici unul, 

Cã lui i-i astãzi toatã lumea dragã 

Si mâine e Crãciunul...

 

Intr'un târziu rãmâne strada goalã, 

Doar un strãin mai stã lâng'o vitrinã 

Privind pierdut risipa de betealã

Si splendida poveste de luminã:

Un biet pribeag, bãtut de dor si soarte, 

Ce-si vede'n visuri Tara si cãtunul. 

Sunt sase ani de când e dus departe. 

Si mâine e Crãciunul...

 

Ci gândul lui e-acum de mult acasã: 

Prin mari troiene el aleargã'n grabã 

Infiorat de-o veste bucuroasã

Spre-un geam sãrac, c'o luminita slabã. 

Acolo-i inima rãmasã'ntreagã!

Mai sunt trei pasi. Acum e numai unul... 

E chiar sub geam si-i vede cum se roagã. 

Si mâine e Crãciunul...

 

E ea! Mãmica! Lângã ea copiii,

Ingenunchiati tustrei lângã icoanã: 

-Tu care rânduiesti pe morti si viii, 

Stãpân a toate, fãrã de prihanã,

Azi toatã lumea-i numai rãni si sânge. 

Opreste moartea si-amuteste tunul 

Indurã-te de lumea care plânge,

Cã mâine e Crãciunul...

 

Pe cei cãzuti pe fronturi depãrtate 

Pãziti de-o cruce albã si de-o cascã, 

Pe toti cei ce-au murit pentru dreptate

Primeste-i Doamne'n linistea cereascã. 

Iar celor dusi cu miile'n prinsoare

Ce nu mai stiu ce-i patul si dejunul, 

Deschide-le si lor un colt de zare, 

Cã mâine e Crãciunul...

 

Si de-i fi scris in marea-Ti carte 

Noroc si pentru noi Ceresc Pãrinte. 

Avem si noi pe cineva departe -

Si plâng tustrei, cu hohote, fierbinte. 

-Desehide-un drum prin marea'ntunecime 

Si ada-ni-l acasã pe tãtunul,

Cã suntem singuri si n'avem pe nime, 

Si mâine e Crãciunul...

 

Sunt sase ani de chinuri si-asteptare: 

-Ba vine azi, ba poate vine mâne. 

Si cresc copiii'n viatã fãrã soare. 

Tu stii amarul codrului de pâne.

Tu stii cum doare fata'n lacrimi arsã, 

Si zi de zi se'ntoarce câte unul

Ci numai el nu face calea'ntoarsã, 

Si mâine e Crãciunul...

 

El stã sub geam si-ascultã cum se roagã, 

Ii vede-apoi cum stau tustrei la masã.

Copiii tin pe brat pãpusa dragã

Iar mama-i azi în haina cea aleasã. 

Si'n locul unde stase mama mare, 

Azi stã numai psaltirea si zãbunul. 

Si-i o tãcere grea, ca la'ngropare, 

Si mâine e Crãciunul...

 

Mãmico, spune Doina, într'o vreme, 

Si-i sterge ochii dulce cu baticul.

Ce-ar fi sã-i spui lui Mos Craciun sã-l cheme, 

Din depãrtarea lui si pe tãticul?

Si spune Dorul gales si cuminte:

-Ce-ar fi sã-i dãm scrisoarea cu lãstunul? 

Si plâng tustrei mai gales ca'nainte,

Si mâine e Crãciunul...

 

El stã sub geam. Si-i arde'n lacrimi fata.

Si nu mai poate. Se repede'n usã : 

Deschideti, Lerui-ler, cã-i dimineatã... 

S'aude-un sgomot surd ca de cãtusã

Vitrina cade'n cioburi pe zãpadã. 

Vin gardieni: "Nu face pe nebunul! 

Ci hai cu noi. Te-ai apucat de pradã?"... 

Si mâine e Crãciunul...

 

Departe, într'un târg, sub zãri strãine 

Pe-o stradã'ntunecoasã si pustie 

Pãseste'ncet, plângând printre suspine, 

Un biet pribeag fãrã cãmin si glie, 

Si-l nãpãdesc aducerile-aminte:

Era odatã soim pe'ntreg Cordunul... 

Si plânge-asa si merge înainte;

Si mâine e Crãciunul...

"Poeme fãrã Tarã", Ed. Carpatii, Madrid, 1954