* *
*

* *
*

   Evolutia

……………………………………………………………………

În Ardeal „politica” era sinonimul luptei pentru existenta si afirmare nationala, pentru unitatea tuturor Românilor. O notiune cunoscuta de copii, tineri si batrâni, de analfabeti si intelectuali, din neam în neam, din generatie în generatie.
   Democratie (libertate) si conservatorism (traditie). Românii din Ardeal nu cunosteau partidele politice, dar erau subordonati Partidului National Român. Nu se tineau discursuri, dar istoria neamului era cunoscuta de toata lumea.
   - Sa se ajunga la tinta: eliberarea Ardealului si Unirea. Pentru atingerea acestui scop nici-o jertfa nu era prea mare.
   - Dupa 1918 totul trebuia înlocuit în: administratia de stat, în scoli, constructii, numele strazilor.
   - Regimurile politice ce se schimbau necontenit nu se îngrijau prea mult de rezolvare problemelor Ardealului dupa Unire.
   Atitudinea mea a fost totusi apolitica si doar în momentul ce mi se parea hotarâtor, când grijile pentru viitorul Tarii si al Neamului erau nenumarate iar primejdiile sporite, - inconstienta politicienilor fara margini, venalitatea si afacerismul Regelui - scandalos, - atunci, între îndatoririle mele spirituale fata de cei din mijlocul carora am plecat, fata de pamântul râvnit, am cuprins si îndatorirea de a lua o pozitie politica în problemele nationale. Un moment în care ideea era slujita în libertate si integralitate de partidele politice.
   Totul ce parea definitiv cucerit prin razboiul din 1914-1918 acum era amenintat: unitatea geografica, unitatea nationala si viitorul României.
   Mi-am dat seama ca ma gasesc în fata unui proces de desagregare si ca ne pândeste o catastrofa.    Transformarile se petreceau într-un ritm rapid.
   Partidele politice nu erau constiente de dimensiunea responsabilitatii istorice. Nu traiau ideea si gândirea nationala - Eminescu, Alecsandri, Cosbuc, Goga. Fara preocupare si putere în pozitia Tarii între Rusi - Germani si Apuseni.
   Datoria si sansa noastra: sa ne salvam ca Tara si Neam.
   Era necesara o politica orientata pe dimensiunile necesitatilor istorice ale momentului, de stapânire si limitare. Colectivitate nationala.
   Trebuia sa vina cineva care sa gândeasca, sa vorbeasca, sa câstige si sa pastreze încrederea totala în interior si a lumii din afara, care sa actioneze ca reprezentant al întregului neam. Care sa aiba dorinta si puterea de a realiza fiinta spirituala - morala a individului si a întregii natiuni.
   O astfel de pozitie era însa potrivnica dictaturii regale si inconstientei partidelor politice.
   Ocupatia maghiara a voit sa ne distruga fiinta nationala si n-a reusit. O alta ocupatie nu ne va putea face sa încetam a exista ca Români.
   - O vegetare a celor ce au supravietuit razboiului, fara simt si responsabilitate politica, fara simtul comunitatii.
   - Înmultirea partidelor politice, compromiterea personalitatii vietii noastre politice si culturale.
   - Politica se poate face numai în libertate, ori dictatura regala sufoca viata politica.
   - Un regim în care individul nu mai are nici o însemnatate si putere.
   - Politica presupune o actiune de convingere a altuia, prin aducerea unei constiinte cetatenesti în lupta libera a spiritului.
   - Naturalul: limba, patrie, origine, mostenire spirituala; - nu forta ca atare, ci forta în serviciul ideii de datorie politica – morala. Mesianism si imperialism românesc cum au vazut înaintasii. În loc de acestea însa „mii de asasinate politice si de oameni cu sanatatea zdruncinata în lagare si închisori”
   Generatiile de intelectuali, massele populare de dinainte de 1900 ne-au pregatit România Mare si au realizat cel mai mare deziderat românesc. Care este viitorul pe care-l pregatesc oamenii de azi generatiilor de mâine ?
În timp ce toti vecinii râvnesc parti din tara noastra, noi cultivam internationalismul nebulos al dusmanilor nostri.
    Crestinismul care a servit de fundament vietii individuale si nationale înainte de Unirea din 1918 este pe punctul de a fi îndepartat. Asistam la o înlaturare a principiilor de viata crestina si la o rasturnare a valorilor crestine. Din dorinta de a se bucura de privilegiile situatiei pe care o detin si de a-si satisface placerile pamântesti, uita de ei însisi si-si terorizeaza semenii.
    Dorinta de trai ieftin si bun, fara munca, de putere, de conducere, de bogatie, duc la neascultare fata de ierarhia bisericeasca, la dezintegrarea din lumea crestina.
   Nu m-am înpacat niciodata cu conceptul de pedeapsa vesnica, dupa cum nu ma pot împaca cu ideea ca omul poate sa-l condamne la moarte pe semenul sau. Si totusi pentru omor societatea cere moartea. E o masura profilactica.

N-am trait niciodata o viata în faradelegi si totusi am fost scos în afara legii prin duritatea pedepsei ce mi s-a aplicat pentru simplul motiv ca nu m-am înscris pe linia intelectualilor ardeleni.
   În copilarie aveam încredere în toti si în toate. Cu timpul, convingându-ma de relativitatea sinceritatii oamenilor, am ajuns sa ma îndoiesc de toate, fara sa fiu sceptic. Oricine trebue sa-si cucereasca încrederea pe care doreste sa i-o acord. La afirmatiile nedovedite ale altora, nu raspund, îndoielile mele nu le marturisesc si tacerea este totdeauna pentru mine un raspuns. Sunt indiferent fata de parerile altora. Nu raspund la atacuri, calomnii si insulte.
    Ma straduiesc sa ma depasesc pe mine însumi, atât în efortul de cunoastere cât si în traire. Un obiectiv odata atins sunt nemultumit de el. Alerg dupa altul. Sunt în continua miscare, devenire. Asemenea vietii.
Adevarurile de credinta le-am mostenit, le-am primit de la mama. N-am ajuns la ele pe cale de meditatie religioasa sau filosofica. În clasa VI-VII de liceu - o perioada în care ma ocupam de toate religiile, nu cautam sa neg existenta lui Dumnezeu pe cale rationala, dar puneam întrebari în legatura cu existenta lui Dumnezeu si cu atributele divinitatii. Credeam la fel cu taranii prin intermediul traditiilor milenare bazate deopotriva pe gând si traire, pe credinta si convingere. Taranul munceste si traieste ancorându-si sperantele în cer si viitor - simboluri ale necunoscutului.

Sensul vietii

   Preocuparea permanenta: a atinge plenitudinea, un dor pentru desavârsire.Porunci creatoare: vointa
   Nici un moment de descurajare.
   O evolutie spirituala fireasca:
   - M-am nascut: român, transilvanean de pe Câmpie, taran, greco-catolic.(am aflat de existenta ortodoxiei, a catolicismului, a altor confesiuni, a sectantilor, în liceu. În anul I al studentiei mele am intrat pentru prima oara în biserica ortodoxa, dintr-o eroare - , erau vecine. Nici o deosebire de rit)
   - Sunt lucruri ce nu s-au pus niciodata în discutie, - la care am ajuns prin nastere, pe care nu le-am criticat, nu le-am abandonat.
   - Sunt izvoare: ce mi-au alimentat viata launtrica, ce mi-au dat sens vietii, ce m’au încadrat în univers, ce m-au legat de vesnicie. Nici în adolescenta n’am încercat vreo zguduire Ratiunea mea de a fi a fost mereu aceea a stramosilor mei
   - Am suferit mereu o transformare în adânc, dar niciodata o metamorfoza, o schimbare la fata.
   - O crestere- o desavârsire - dar nu o revolutie.
   - O continuitate: credinta mea religioasa, adevarul, rostul vietii - au fost si au ramas acelea ale taranului ardelean de pe Câmpie.
   - Cercetarile mele, încercarile de cunoastere si aprofundare a curentelor filosofice si a religiilor nu mi-au schimbat convingerile si atitudinile, nu m-au influentat. M-au definit prin ceea ce eram, nu prin ceea ce am cucerit eu. Învatatura si experienta m-au ajutat sa înteleg ce sunt, mi-au descoperit realitatea fiintei mele.
În perioada în care am frecventat cercurile sectantilor din sat, atunci când am asistat la serviciul religios protestant sau ortodox - atunci când am avut legatura cu partidele politice sau cu cercurile socialiste sau comuniste, conceptia mea fundamentala despre lume si viata nu s-a schimbat. S-a definit, s-a îmbogatit, s-au deschis alte orizonturi si alte perspective, dar fondul înnascut a ramas acelasi. Confesionalismul a cedat credintei religioase. Sectarismul de partid, - idealismului. Materialismul vietii cotidiene, spiritualismului. Nu m’au preocupat discriminarile - dogmatice, teologice, bisericesti, filosofice, nici doctrinele si ura sau intransigentele partidelor politice, ci problemele fundamentale de gândire si de viata: adevarul si minciuna, sensul vietii acesteia si al celei de dincolo, destinul omului de rând si al creatorului, suferinta eroilor si prabusirile masselor.
   La adevar am cautat sa ajung singur, pe cai si cu mijloace proprii. Nu mi-am însusit niciodata ideile si convingerile altora. Daca mi-am sacrificat viata pentru o ideologie, se datoreste faptului ca ea coincidea sensului pe care i l-am dat eu vietii mele. E ceva ce ma depasea si prin efortul meu de permanenta purificare ma apropiam de un ideal ce ne era comun. Si pentru atingerea idealului eram capabil de renuntari, de suferinta. „Aforismul este un microcosmos reflectând macrocosmosul, totul fiind cuprins în el”
   Evolutia mea spirituala nu s-a facut totusi, dupa un plan, pe etape, cu obiective precise si nici pe baza de intuitii, crize si iluminari, revelatii. Am cunoscut în clasele III si IV stari de extaz, stari inconstiente.
O cultura livresca verificata, confruntata cu realitatile vietii individuale si colective: intuitii bazate pe traire, reactiuni fata de lecturi, întelegerea cartilor pe baza de experienta, a întelege prin ceeace cunosti, prin ceeace esti, prin lumea închisa în tine, prin destinul tau, - mai mult un mistic decât un om religios, - asceza - o cale mistica practicata sub influenta lecturii vietii sfintilor.
   - În perioada „Scânteierilor” si mai înainte a „Rasaritului”: lectura literaturii ruse - moderne si clasice si comentarii: Tolstoi, Dostoevski, - religioase si filosofice: Berdiaev,
Bulgakov, Soloviev, Chestov, Lupakin, - literaturii engleze: Dickens, Carlye, Emerson; Plutarh
   - eroul - eroismul - climatul lui
   - eroul gânditor, literat, om de stiinta, mai putin omul de stat, razboinicul, cuceritorul.
   Preferinte: Profetii ,Cartea lui Iov, Cântarea Cântarilor, Noul Testament - Pavel - Iacob
   - tragicii greci, Aristofan
   - Cervantes, Shakespeare, Goethe, Byron, Dickens, Al. Dumas, Ibsen, Baudelaire,
Lermontov, Puskin, Cicero.
   preferam pe filosofii: prof. Nae Ionescu si prof. I. Petrovici, Heidegger si Jaspers, Sf. Augustin, Pascal, Kirkegaard, Nietzsche,
   Berdiaev - filosofia existentialista, a nu apartine unei scoli, omul e un scop în sine si nu trebue sa ajunga un instrument, Berdiaev nu desparte viata de filosofie; filosofia e impregnata de contradictiile vietii, filosofia este o lupta
    Cunoasterea filosofica nu trebue separata de experienta spirituala integrala a omului, de credinta sa religioasa, de contemplatia sa mistica. El vorbeste despre o revolta a spiritului si nu a materiei, societatii, civilizatiei.
   Vocatia mea a fost de om de stiinta. As fi dorit o cariera universitara, ca sa pastrez contactul cu gândirea vie prin carti si cu viata prin tineret. Pe de alta parte, pentruca modestul salar mi-ar fi permis sa muncesc într-o directie fara conditii limitate, control inutil, liber si dupa puterile mele. Ar fi fost legatura directa dintre structura sufleteasca - aspiratiile mele si conceptia filosofica de libertate în gîndire.
   Au fost multe, multe renuntari în viata mea. Aveam comun cu Fratia de Cruce dorinta de desavârsire personala si profesionala. Era o atmosfera care n-avea nimic comun cu zgomotul vietii publice de strada, ci cu studiul.
   Eram aproape de aceasta formatie de tineret si prin ocupatia mea de profesor particular - fiind în contact cu tineretul entuziast, lipsit de deziluzii. Asteptam mult de la tineret si nu asteptam nimic de la generatiile de batrâni care ajunsesera sa împarta tara politic în 36 de partide iar spiritualiceste în numeroase curente.
   M-am dorit mereu în comunitatea cercetatorilor si traiesc de la zece ani printre functionari.
   Mereu modest, mereu încrezator în oameni.
   A vedea si a cerceta totul, a învata de la fiecare câte ceva, a observa ce fac altii, a gândi asupra a ceeace fac eu, a fi constient de ce fac, a critica si a duce la o cercetare si formulare metodica.
    A trai viata pe cât e posibil mai natural - o terapeutica a muncii.

A concepe un om ca pe un întreg (constitutie, caracter, fizic, stare de boala). Omul pentru sine ca fiinta nu se poate desavârsi si nici nu poate fi cercetat. El ramâne mereu o problema deschisa. E mai mult decât stie despre sine si poate sa stie… Tainele ascunse ale personalitatii sau posibilitatile sale.
   Cartea: structura, faptele - lucru esential
   M-au condus la drumul pentru care m’am nascut dreptul - cu latura lui practica, dar si cu aspectele sale filosofice. Desi n’am reusit sa urmez filosofia, am fost tot timpul la curent cu progresele ei. Si aceasta pentruca nu m’am gândit la o cariera practica.
   Amintirea Societatii M. Eminescu - a celor doua reviste Rasaritul si Scânteieri, câteva tentative de a publica si conduce alte reviste - preocupari de publicistica. La o cariera universitara m’am gândit în momentul în care aceasta nu mai era posibila si atunci m-am înscris ca avocat în Baroul Ilfov.
N’am parasit preocuparile mele literare si filosofice, dar n’am mai avut niciodata posibilitatea de a publica.
Am cautat drumul spre mine însumi:
descoperire a tuturor posibilitatilor mele.

O schimbare esentiala în viata mea a fost casatoria. Familia era pentru mine o cetate sfânta în care conventionalitatea, banalitatea vietii contemporane nu-si aveau loc si în care puteai rezista la atacurile îndreptate împotriva vietii launtrice. În care nu puteau patrunde grijile din afara. Disparând singuratatea, crestea constiinta si încrederea în sine. Un altar la care se putea oficia idealul vietii la o mare înaltime morala si spirituala.

……………………………………………………………………

   Caminul astfel întemeiat a devenit o comunitate de destin. Având aceeasi conceptie legionara despre lume si viata, visurile noastre sporira si se într-aripara din prima clipa a vietii în doi…
   Hotarâti sa strabatem un drum comun în viata, luând aceeasi pozitie în fata greului si a primejdiilor…

* *
*

   “N-am fost niciodata un convertit, – totdeauna acelasi, n-am fost cucerit pentru Miscarea Legionara, ci ne-am întâlnit pe drum. Din identitatea de aspiratii, de metoda, de mijloace, s-a nascut dorinta de a persevera în slujba unui ideal, de a nu ma abate de la principiile si legile lui, de a le apara împotriva oricui, – ideal ce era al neamului, slujit rând pe rând de mari personalitati si multe generatii, parasit si reluat. Un ideal prin care toate îndoielile s-au risipit si prin supunerea fata de el aveam certitudinea ca ma gasesc pe drumul de totdeauna al neamului românesc si al credintei strabune.
   Sunt Român si crestin – realitati indestructibil legate. Le traiesc fara sa fac caz de ele.
   Am cercetat, am citit, am experimentat si asa am ajuns la anumite concluzii si certitudini.
   N-am primit nimic de-a gata si n-am fost niciodata un conformist. Am acceptat o solutie si am luptat pentru realizarea ei, pentru ca nu am gasit, n-a existat una mai buna. M-am opus oricarei constrângeri si n-am facut ceva pentru ca asa fac si ceilalti. Izvorul cuvintelor si actiunilor mele a fost întotdeauna judecata si intuitia mea. Existenta a avut pentru mine un sens revolutionar prin transformarea dinauntru, prin schimbarea sufletului, garantie pentru schimbarea tarii si a neamului. M-am lepadat însa de neajunsurile mele prin ajutorul celor pe care-i simteam la cot si am fost scutit de întârzieri si rataciri urmând sfatul înaintasilor si pilda celor mai buni ca mine.
   Pretentios fata de mine însumi, întelegator fata de ceilalti. Gata a promova valorile nationale si universale, a contribui la procesul de transformare al întregii lumi.
Pasind în rândurile tineretului legionar, mi-am continuat ucenicia, începuta acasa în contactul cu Marele Mister al existentei, în treburile gospodaresti: din casa, din ograda, din sat si dela “hotar” (o notiune a celor de pe câmpie), continuata în scoala la învatatura si în arta de a gândi si de a trai. Acum faceam o ucenicie pe toate planurile.
   Drumul meu de framântari în gând, de traire în spirit si de sete pentru adevar, de dorinta arzatoare de a-mi îmbogati sufletul si mintea pentru a fi de folos celor ramasi acasa în sat, era drumul idealului nostru national, drumul Istoriei noastre de veacuri, pe care mersesera toti marii nostri înaintasi. Pe acest drum ma angajasem înca de când am pornit la scoala la oras, la îndemnul mamei de a învata pentru a-i ajuta pe cei ramasi la coarnele plugului. La acesta s’a adaugat acela al Capitanului - de a deveni oameni de cultura, creatia, cultura fiind un mijloc pentru a ajunge la Învierea neamului, „rodul talantului, pe care Dumnezeu l-a sadit în neamul nostru, de care trebue sa raspundem”, caci “telul final al vietii este Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos ”( Corneliu Zelea Codreanu).
   În minte mi-a staruit mereu imaginea mamei din copilarie, îngândurata, cu inima împartita la mine, la ziua de azi si de mâine, la luptele de pe front, la situatia tragica a orfanilor de razboi si la cadrul familial cernit, luminat doar de gradina de flori si iarba, livada cu pomi, gradina de zarzavat, animale, pasari, - solidaritatea si comunitatea cu natura, - la greutatile prin care a trecut scoala româneasca în Ardeal, - a ceti, a scrie, a socoti dupa abecedarul confesional, povestirile, amintirile, care erau triste: carti nu aveau, nici învatatori -. Ce pot învata cei de mâine, din experienta noastra, asa cum a fost trecutul. Am avut mereu vie: constiinta a ceea ce sunt si reprezint: om, crestin, român, legionar, intelectual, fiu de taran, problema sociala, purtator de istorie.
In lumea în care Alexandru Popsor a intrat, ca o împlinire a structurii lui interioare, - lumea legionara, obiectivul era educatia.”Miscarea legionara înainte de a fi miscare politica, teoretica, financiara, economica, etc., de formule, este o scoala spirituala, în care, daca va intra un om, la celalalt capat trebue sa iasa un erou”. Acest cuvânt al Capitanului, motto pretiosului „Îndreptar al Fratiilor de Cruce, întocmit în anul 1935 din dispozitia Capitanului de catre Gh. Istrate, conducatorul Fratiilor de Cruce din tara în acel moment, - i-a fost si lui Al. Popsor motto si îndreptar toata viata, atât în stradania de a se realiza pe sine, cât si în aceia de a pregati tineretul pentru a primi „duhul legionar”al idealului neamului, duhul eroismului.
   Uriasele personalitati pe care le avea înaintea ochilor: Capitanul, Mota, Banea, Nae Ionescu, i-au fost coloanele de sprijin. Fiecare cuvânt si gest al lor era cuprins în inima ca o nestemata, ca un gând de sfintenie.
Participarea la toate actiunile Miscarii, în Ardeal si în tara, în santiere, tabere (Dealul Negru, Carmen - Sylva ), i-au desavârsit formatia legionara. Vajnicul vechi luptator al Capitanului, profesorul Coriolan Matei, având în grija Muresul, i-a încredintat lui Al. Popsor Fratiile de Cruce. Nu se putea sa-i dea o misiune mai potrivita. În îndeplinirea ei i-au fost de mare folos: eruditia însusita din carti si experienta capatata din activitatea de meditator, pe care o începuse înca din clasa a IV-a de liceu, trecând mai târziu si prin alte trepte ca: pedagog, profesor (Citise enorm. Cartea îi fusese marea bucurie si consolare. Îsi însusise din carti toate gândurile mari si frumoase).(N.n.)
   ”Faptul ca m-am întretinut singur în liceu, în universitate si mult timp dupa aceea dând meditatii particulare în familii de diverse origini sociale si în internate de scoli: licee, scoli profesionale si scoli de ucenici , m-a obligat sa fiu în contact cu scoala româneasca si sa fiu la curent cu problemele învatamântului de toate gradele.
   Cunoscând neajunsurile scolii, ale familiei si ale Societatii, am cautat sa gasesc personal solutii pentru probleme, remedii pentru îndreptarea situatiei, masuri pentru înlaturarea neajunsurilor si cai noi de ridicare a învatamântului si a acestor factori de educatie a tineretului.
   În acest efort m-am întâlnit si am mers pe acelasi drum cu cei ce urmareau desvoltarea personalitatii si asigurarea unui viitor mai bun neamului si Tarii românesti, încercând sa punem bazele unei noi societati omenesti.
   O parte din tineret începuse sa învete singur, sa se ajute reciproc la învatatura si în viata, sa atace si sa rezolve singur problemele legate de învatatura, de viata personala si familiala. Actiunea care se purta în vremea aceea în cadrul Miscarii Legionare avea ca manifestare politica Partidul „Totul pentru tara”, care fiinta legal si care avea tendinta ca dintro parte a colectivitatii românesti sa ajunga sa se identifice si sa o reprezinte integral, sa urmareasca realizarea idealurilor si aspiratiilor românesti.
   Când climatul vietii publice din tara si atmosfera internationala nu mai permisera activitatea desfasurata, Partidul “Totul pentru tara” se autodizolva si îsi înceta activitatea desfasurata, reluândo pentru câteva luni în 1940 si ramânând întro stare protestatara fata de dictatura militara care prelungea dictatura regala din 1938”.

Dupa 1938
Anii aceia - 1938-1940

„pierderea multora, a unei persoane de prim ordin (e vorba de Corneliu Z. Codreanu – Capitanul)
   Pierderea unui om duce uneori la schimbarea universului tau interior.

Capitanul:
   O autoritate ce-si lua raspunderea pentru orientarea pe care o da; o instanta la care apelai de la distanta în gândul, în fiinta ta, în discutiile tale, un fir calauzitor al gândirii si al vietii mele; cel care emitea o judecata de valoare sau de existenta asupra actiunilor, a evenimentelor si cunostintelor din prezent si din trecut si cel care intuia si trasa evolutia lor în viitor.
   Dupa moartea lui, curiozitatea pentru ziar, revista, conferinta, carte - înceta ; m’am despartit de o anumita lume. Nu mai aveam cu cine comunica, nu mai puteam cauta un ajutor în afara. Am ramas singur, obligat sa traiesc prin mine însumi. Am fost mâhnit la data la care unii dintre discipolii sai nu l-au mai recunoscut ca învatator, n’au mai vorbit despre el, nu s’au mai ocupat de soarta operei sale si mai ales de influenta uriasa pe care a avut-o în viata publica româneasca”.

La 22 Septembrie 1939 a avut loc groasnicul macel al elitei legionare din: lagare, închisori si de pe tot cuprinsul tarii. Al.Popsor printr-un miracol a scapat de a fi omorât la Satu Mare, unde era la armata. S-a refugiat în Austria, de unde s-a întors la Bucuresti în 1940 (Ardealul fiind cedat). În putinele zile de libertate a manifestarilor legionare, cu priceperea si experinta pe care le câstigase prin colaborarea la alte publicatii, a realizat într-o prezentare impecabila revista „Fratia de cruce”, la care a fost redactor principal. In paginile ei a înmanunchiat articole ale celor mai stralucite condee printre care: Prof. V. Bancila, Aron Cotrus, Vladimir Dumitrescu. În consfatuirile de la Caminul refugiatilor ardeleni si în acelea ale Fratiilor de Cruce a încercat sa reia preocuparile literare.
   Dupa evenimentele din Ianuarie 1941 a fost obligat sa plece în provincie, dar a fost rechemat la Bucuresti în 1943, de catre conducerea Miscarii legionare – Comandantul Bunei Vestiri si întemeietor al Miscarii- Radu Mironovici, primind ordinul de a reorganiza si conduce Fratiile de Cruce din tara. L-a executat cu toata seriozitatea în autentic spirit legionar, dupa indicatiile Îndreptarului Fratiilor de Cruce si a dispozitiilor primite.
Activitatea educativa organizata de el a fost intensa , dar în absoluta tacere. În afara de: consfatuiri, sedinte, s-au organizat excursii, tabere, în care s-a urmarit desavârsita cunoastere a Miscarii si a telurilor ce trebuiau atinse, precum si selectionarea cadrelor de conducere a Fratiilor de Cruce. Respectând cu strictete principiul acoperirii, cei mai multi dintre fratii de cruce au ramas necunoscuti si astfel au fost feriti de tavalugul care a urmat.
   Toate comorile adunate în fiinta lui, Al. Popsor lea daruit pentru destelenirea si apoi cultivarea celor mai frumoase virtuti în inimile fratilor de cruce încredintati lui. A trait alaturi de ei, cu ei, cuvîntul Capitanului, de a-i forma pe fratii de cruce în duhul eroismului, al idealului Neamului. Erou nu numai în sens obisnuit pe câmpul de lupta, ci: erou în sens moral, erou în sens social. Din cadrul „eroismului moral” facea parte si pregatirea, munca asidua de a cuceri cultura. Acesta a fost unul dintre primele obiective ale educatiei în rândul fratilor de cruce, asupra caruia a insistat Al. Popsor, prin cultura întelegând cum spune N. Crainic: „legatura cu Cerul ”, deci tot ceeace tine de spiritualitate. Fratii de cruce trebue sa creasca pentru a deveni oameni de cultura care, dupa viziunea Capitanului, urmeaza ca în viitor, prin evolutia naturala a Societatii românesti, sa ia locul acelora care se vor retrage din arena culturala si politica, prin: moarte, batrânete, neputinta.
   Al. Popsor a avut talentul de a învata pe altii dar si stiinta pedagogica. Stia sa se apropie de suflet cu mare discretie si cu multa caldura, stia citi în fiinta tânarului, descifrândui misterele. Îi iubea. Stia ca sufletul poate fi modelat numai daca e cucerit prin dragoste. Numai prin dragoste se patrunde în adâncimea personalitatii celuilalt.
   „Tineretul în toate vremurile a cautat sa gaseasca o noua formula de viata si s-o aplice pe toate planurile. Asa am dorit si noi sa instauram o noua ordine si asezare româneasca în lume, fara sa ignoram trecutul, s-o traim înaltând o cladire viitorului.
   Prin Miscarea Legionara am încercat aceasta transformare în adânc dupa puterile noastre de realizare. Am pornit cu noi însine, straduindune sa ne prefacem prin vointa, prin munca de fiecare zi, prin schimbarea felului de a învata si de a ne comporta, nemultumiti de ceeace se facea în aceasta directie, cautând sa ne întregim educatia, actualizând valorile trecutului si îndepartând prejudecatile lui.

Dupa 23 August, rasturnarile pe plan international si intern au dus la creerea unei multimi de organizatii care cautau sa-si sporeasca rândurile, recrutând si din sânul Fratiilor de Cruce.
   Directivele fusesera date pe linia Fratiilor de Cruce: formatii de educatie nu de lupta. Ca atare, nici un membru sa nu participe la activitatea cu caracter militar sau politic.
   Am luat si pastrat aceste legaturi, ca legionar, ca sfatuitor, la care tineretul acesta în desorientarea generala, putea alerga spre a se dumiri asupra problemelor ce se ridicau, spre a primi o orientare în fata noilor împrejurari. El trebuia ocrotit si îndrumat fiindca mergea singur, lupta cu greutatile create de razboi, cauta sasi câstige o pregatire personala morala si profesionala temeinica. Cauta sasi dezvolte toate facultatile sufletesti si sasi formeze caracterul. Atitudinea aceasta era conforma pozitiei pe care se situa Fratia de Cruce, în spiritul masurii de autodizolvare si de încetare a activitatii din 1938. Curente divergente au dus la obligatia de continua pastrarea legaturilor, (prin contact de la om la om), în scopul comunicarii hotarârilor luate si al apararii acestui tineret de pericolele cel amenintau.
   Singura pozitie ce trebuia ocupata era cultura, putinta de afirmare si aparare. Aceasta s-a facut prin întâlniri, comunicari, prin excursii fara de care cuvântul de patrie e abstractiune „daca nu teai dus singur sa te înfratesti cu pamântul si poporul din care faci parte”, „În timpul de azi, numai cucerirea de fiecare clipa a pamântului pe care traiesti, îti da dreptul stapânirii acelui pamânt. Cucerire prin munca cu bratul, dar si cucerire prin cercetare stiintifica”( G. Vîlsan).
   În fata presiunii statelor vecine, a primejdiei de desmembrare a tarii si de desfiintare a noastra ca natiune, pentru care statul nu lua nici o masura, era de datoria noastra a tineretului de a face tot posibilul pentru întregirea educatiei, prin propriile puteri, prin munca personala, prin îndrasneala în conceptie si în interpretare, prin constiinta datoriei.

La întrebarile care chinuiau tineretul român nu era usor de a da raspunsuri. De exemplu: o chestiune care se punea înainte de 23 August 1944: Ardealul, dupa Unire, era în cautarea unei formule noi de viata individuala si colectiva. România întregita era în aceeasi framântare pentru o noua asezare a vietii publice si particulare.
Tratatele de pace au consfintit drepturile Românilor asupra pamântului strabun. Unitatea geografica era înfaptuita, dar mai erau necesare unitatea spirituala si politica. Dupa aviditatea politicienilor de a se îmbogati si de a duce un trai bun în detrimentul masselor populare, Miscarea legionara a venit cu ideea sacrificiului, pentru binele obstesc, cu realizari în acest sens înca din timpul opozitiei.
   Atitudinea protestatara a Miscarii studentesti si a încercarilor politice de concretizare a idealurilor tineretului, apar alambicate prin întelepciunea maturitatii si a spiritului vremii.
   Momentul istoric. Cele mai sbuciumate framântari politice. În ce sa crezi, pe ce sa-ti sprijini nadejdile, pentru ce sa lupti? Cum sa-ti justifici fata de tine suferinta pe care si asa o înduri?
   Problematica poporului român. A cauta o solutie. Solutia posibila. De ce Românii trebue sa sufere si atunci când sunt uniti în aceeasi tara, au un stat. Trebuia o solutie a dramei românesti - sufera sub straini, sunt prigoniti sub Români. Unde sunt principiile acestei suferinte? Rupe armonia neamului.
Alte întrebari (dupa 23 August). Nu se stia ce va fi , eram cedati sferei de influenta rusa. Sa fugim? Ce sa spunem Apusului?
   Cunosteam tratatele si tratativele internationale. Cunosteam rezultatele razboiului. Nu aveam încredere în victoria Germaniei. Consideram spatiul rasaritean lasat în seama Rusilor, cel putin pentru 50 de ani.
Sa spunem Apusului ca e pândit de primejdie? N-o cunosteau si n-aveam cui spune. Eram sigur ca nu ne vor crede: doar ei spuneau ca Rusia e o tara afar’ de lege, jefuita, încatusata „ajunsa într-o stare de robie fara nici o asemanare pe lume”(D.Merejkovski, prefata la „Ce am vazut la Moscova” de H. Bernand). Le-au spus-o atâtia si ei au luat masuri contrare asteptarilor. Naivi, interesati, inconstienti, vicleni, condusi de oameni dornici de razbunare. Nansen l-a sarutat pe Lenin, L.George le-a dat ajutor sovieticilor. Acum Churchill si Rooswelt au dus tratative cu cel mai mare diplomat al vremii acesteia, Stalin , - au luptat împreuna împotriva Germaniei, dar nu s-au îngrijit de soarta Europei si a lumii. Comunismul cum e înteles în Europa si în lume nu exista în Rusia. Acolo sunt doar cersetori stapâniti de tirani cu putere nemarginita, tacere, teama de moarte, niciun râs, niciun surâs. „Rusii nu au memoria sângelui varsat”( H. Bernand.) Se clatina pamântul sub picioare ? Contagiuni asupra carora timpul nu are nici o influenta. „Nu pot dormi în liniste la catul întâi, când arde la al patrulea, nu poti deschide usa acelora care spun pe fata ca vin sa-ti puna foc casei”( D. Merejkovski - 1925).
Al. Popsor a lucrat permanent în Fratiile de Cruce cu unele întreruperi datorate împrejurarilor. Si-a îndeplinit misiunea cu pasiune si abnegatie, învatând de la toti, de la cei mai alesi, pâna la cei mai umili, permanent preocupat de a se desavârsi pe el prin: lectura, traire în spirit absolut moral si munca necurmata de a transmite altora comorile legionare.
   Respectându-se riguros principiul acoperirii, activitatea în Fratiile de Cruce a fost dusa pâna în 1948, când au intervenit arestarile masive din 15 Mai. Al. Popsor nu fusese cunoscut în Bucuresti. Îsi pastrase aceasta situatie prin totala discretie si lucrând cu psesudonime. De aceea el a fost delegat de a tine permanent legatura cu Radu Mironovici, comandant al Bunei Vestiri (întemeietor al Miscarii alaturi de Capitanul, I. Mota, Ilie Gârneata si Corneliu Georgescu), care conducea organizatia legionara din tara, fiind ascuns într-o comuna din Banat. Imediat dupa 15 Mai s-a dus pentru a-l preveni, dar acesta fusese descoperit si Al. Popsor a fost arestat când a sosit acolo.
   A urmat anchetele, condamnarea si executarea pedepsei de 15 ani.
   Al. Popsor nu a vorbit cu nimeni, niciodata despre torturile îndurate si despre cele petrecute în aceasta perioada. Putinele lucruri care se stiu, s-au aflat de la altii si din vagile însemnari ramase.
Autobiografia începuta de el se desfasoara doar pâna în 1934, anul intrarii lui în universitate, cu rare exceptii privind unele activitati din timpul studentiei. În note si însemnari se mai gasesc date despre perioadele urmatoare, putine însa si foarte succinte.
   Una din trasaturile care l-au caracterizat pe Al. Popsor a fost accea ca niciodata nu vorbea despre el. Autobiografia lui priveste, nu atât fapte cât evolutia lui spirituala. A avut drept tinta în viata, viata morala. A purtat permanent în suflet cuvântul Capitanului: legionarul este un om corect si de tinuta morala, într-o tara care moare în fiecare zi din lipsa de tinuta morala si de corectitudine interioara. “Omul judecator în propria lui cauza, drept si sever cu sine însusi” (Circulara Capitanului din 24 Octombrie 1937 la inaugurarea pensiunii de la Predeal)

Nu sunt întoarceri si nici pasi de renegat.
   Activitatea fusese determinata si de sensul acordat politicii, care în general e lupta individuala sau de partid de a ajunge si a ramâne la putere.
   Politica are ca sens asigurarea existentei si persistentei Neamului si Tarii, dar activitatea partidelor e numai aceea de la guvern, doar atunci sunt preocupate de interesele statului.
   Activitatea noastra din opozitie, fara a urmari puterea este de a contribui la rezolvarea problemelor legate de viata obsteasca a Statului si a Tarii.

   Personal nu am îndeplinit nici o functie politica de prima importanta în viata de stat.
   Am avut raspunderea pentru conducerea Fratiei de Cruce.
   Memorii, directive, comunicari personale, - documentele au disparut din pricina evenimentelor, deci despre ele nu pot vorbi .
   Nu pot da o cronica zilnica a actiunilor întreprinse ci doar o contributie la cunoasterea evenimentelor.
   Nu pot reconstitui o actiune în favoarea cauzei – (efort al viziunii)
   Amintesc doar pareri spuse, înainte de a avea loc evenimentele, avertismente, preveniri.
   Pareri divergente fata de conducatorii mei si chiar fata de subordonati.
   Trebue sa cunoastem lectiile trecutului - în ce masura a fost servit interesul public.

Între anii 1944 – 1948 activitatea e prezentata diferit dupa cum e privita de: colaboratori, de dusmani, de adversari din rândurile noastre, privita din interiorul tarii, din afara ei.
   -niciodata imaginea ei n-a fost cea adevarata; s-au mai adaugat si deformari profesionale ale cercetatorilor: de pe pozitii dusmane si razbunare, printr-o anumita prisma, prin interesul de a descoperi si sanctiona o vina.
   Materialul vorbit unul, materialul scris altul.
   Si acesta e un motiv de a prezenta lucrurile cum s-au petrecut.
    Comuniunea, viata spirituala trebuia sa continue. Preocuparea mea fundamentala a fost educatia iar, pozitia ce trebuia ocupata: cultura. De pe aceasta pozitie se purta lupta pentru asigurarea viitorului neamului si al tarii.   În consfatuiri îndemnam: la ajutorarea familiilor, îndeplinrea datoriilor profesionale, pastrarea traditiilor, creatie în orice domeniu.
   Formatia Fratia de Cruce n-a fost angajata în activitati politice, teroriste, subversive. În convorbiri se comentau evenimentele politice si militare saptamânal, bilunar, lunar sau întâmplator.
   ( Nota noastra: Dupa actul de la 23 august 1944, unii dintre legionarii refugiati în Germania din 1941 si ulterior, s’au întors în tara, cu scopul de a întreprinde o actiune de rezistenta împotriva Rusilor. Dar în 1945, conducatorul lor, profesorul N. Patrascu, în urma arestarii sale, a încheiat un pact de neagresiune cu guvernul.. Prin acest pact, el se obliga ca legionarii sa nu întreprinda nicio actiune subversiva împotriva trupelor rusesti si a ordinei publice interne. Guvernul în schimb, le garanta libertatea si posibilitatea integrarii lor în societate, eliberându-le buletine de identitate.
   Acest acord cu guvernantii nu era singura solutie posibila, decât pentru cei veniti din Germania nu si pentru cei din tara, care ar fi putut ramâne în mare parte necunoscuti.
   Dealtfel acordul a fost ca un armistitiu trecator si n-a fost respectat nici de unii, nici de altii.
   Consecintele au urmat la scurt timp, prin arestari masive efectuate în noaptea de 14 spre 15 Mai 1948)
   Al. Popsor a luat contact cu cei veniti din Germania, atât în numele lui ca conducator al unei activitati importante cum erau Fratiile de Cruce, cât si în numele conducatorului Miscarii legionare din tara, Comandantul Bunei Vestiri, unul dintre întemeietorii Miscarii, - Radu Mironovici, cu care pastra permanent legatura si din a carui dispozitie actiona întotdeauna.
   A avut câteva convorbiri cu cei veniti din Germania, în care au avut loc schimburi de idei, informatii si sugestii. Punctul de vedere al lui Al. Popsor se baza pe urmatoarele argumente:
“- Armatele ruse repurtasera victorii hotarâtoare asupra celor germane: Stalingrad, Moscova, Berlin
- Loviturile puternice date de armata rosie, conjugate cu loviturile date de aviatia anglo-americana si apoi cu cel de-al doilea front apusean, însemnau prabusirea militara a Germaniei, careia i se vor lua posibilitatile:
a) de a mai reprezenta o forta de amenintare a pacii - acord deplin al puterilor aliate la care s-a raliat si Franta
b) sa invadeze alte teritorii
c) garantii împotriva ei, în Vest si Est - pacte bilaterale
d) granitele Germaniei vor privi schimbarile teritoriale: Polonia, Cehoslovacia, România, Tarile Baltice
- Formarea guvernelor nu va fi o problema a popoarelor respective si exercitarea
dreptului de vot universal va fi constrânsa.
- Tarile Balcanice îsi vor primi pedeapsa dar vor deveni independente pentruca au capitulat în fata aliatilor si au întors armele împotriva Germaniei.
- Încredere în Germania ? - pentruca a dat drept de azil celor refugiati acolo, - dar
Germania era cea care: desmembrase România în 1940 (Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Ardealul), intervenise favorabil lui Antonescu în 1941, înlaturase toate miscarile nationaliste din Europa. Germania care ne-a distrus tara nu putea fi un garant al integralitatii statului Român.
- Guvernul fantoma de la Viena nu numai ca nu avea nicio ratiune momentan, dar
îngreuna situatia României care îsi cauta scaparea în alta parte.
- Aliatii vor continua lupta pâna la victoria deplina politica, asa dupa cum în timpul
razboiului n’au încheiat pace separata si vor lua masuri de viitor.
   Gresit a fost interpretata aceasta atitudine, ca o încercare de spargere a unitatii Miscarii, - era una de aparare, nici de razvratire, de destramare - nici o agitatie. Nu era vorba de contestarea dreptului de conducere a unei figuri reprezentative ci de înscrierea actiunii pe linia intereselor românesti în trecutul apropiat, în prezent si în viitor.
   Erau atitudini politice si eu nu facusem în viata mea politica si nici n’aveam de gând sa fac.
   Aparam totusi o linie, o pozitie, o traditie, care mi se pareau esentiale pentru destinul românesc în lume.    Acestui destin eram devotat. Traditia nu era un bun personal, nici al celor ce nu mai sunt si nici al celor ce o slujesc si o fac sa creasca în mod firesc.
   Vremuri de mari tulburari, de grele încercari pentru tara. Cunoscând situatia exacta eram sceptic”
„Am întrerupt relatiile personale cu cei veniti din strainatate, fapt care a dat nastere unui diferend:
- întrucât cele doua sau trei întâlniri nu dusesera la niciun rezultat
- lipsa de cooperare si solidaritate datorita concesiilor numeroase facute
Neinterventia în evenimentele ce se scurg peste capul nostru nu era o tradare a intereselor românesti si nici chiar legionare. Orice sabotaj sau act terorist justifica prelungirea ocupatiei rusesti si masuri drastice.
- Încrederea în puterea de redresare a Germaniei era exagerata.

Pozitia Fratiilor de Cruce dupa dispozitia Comandantului Bunei Vestiri Radu Mironovici,
preconizata si de mine ( conform vederilor Capitanului si a Îndreptarului Fratiilor de Cruce) era: Corpul Fratiilor de Cruce ramâne pe linia lui, formatie exclusiv de educatie si nu de lupta. În felul acesta nu se putea crea nici o bresa.
  Initial, cu aceasta dispozitie au fost de acord si cei veniti din Germania, prin conducatorii lor profesor N. Patrascu si profesor C. Stoicanescu ( Cei care au cunoscut acest lucru l-au facut uitat si nu l.au comunicat)
Ulterior însa, au dus o actiune de a antrena si Fratiile de Cruce pe drumul pe care se angajasera ei, care periclita tuturor situatia si viata.
   A continua legaturile însemna a fi pe pozitia fixata de cei veniti, opusa aceleia indicata de Conducatorul Miscarii din Tara - Radu Mironovici, care nu parasise deloc tara dupa 21 Ianuarie 1941 si cunostea bine realitatile.
   Nota noastra: Complet eronat si tendentios s-a scris în cartea „Evenimente din Ianuarie 1941” în Arhivele germane si române, pag 96 nota 14 ca: Radu Mironovici a aderat la actiunile Guvernului National Român de la Viena si ca a fost parasutat în România împreuna cu Niculae Petrascu în toamna anului 1944. Nu a fost eliberat în 1963 ci în 1964 odata cu toti detinutii politici. Cine a redactat nota nu a fost bine informat.
   Din considerente multiple refuzurile mele au fost reactii firesti.
   -salvarea nu numai a Miscarii ci a tarii, fiindca actiunea aceasta îi periclita independenta, integritatea si chiar existenta.
   -raspunsul meu:semnalarea primejdiei si reamintirea îndatoririlor-axate pe trecut, pe situatia prezenta si pe perspective.Un program concret: scoala, familia, profesiunea, ordinea existenta: o atitudine ce favoriza indirect autoritatea statului, dar care ne salva viata-ce a fost sacrificata inutil; - nu se putea rezista masurilor de aparare si distrugere ce se vor lua. Dar, toate mijloacele de a-i împiedica sa apuce pe calea nefasta pe care se angajasera, au fost zadarnice.
   O pozitie care aprovocat unele nedumeriri si ostilitati. Ecourile au fost destul de adânci si consecintele s-au întins peste ani.
   Nu vreau sa raspund la comentarii, nici la atacuri. Vreau sa arat în ce masura pozitia mea a fost justificata si în ce masura evenimentele care au urmat mi-au dat dreptate.
   Nu din orgoliul de a fi avut dreptate, ci din dorinta de a fi de folos celor ce vor fi pusi în situatii similare si obligati sa-si aleaga o pozitie.
   Ma simt dator cu anumite lamuriri. Am luat o atitudine. Se va vedea cât îmi apartine si cât era de necesara. Unii au fost de acord cu ea si au adoptat-o. Altii s-au aratat potrivnici si au combatut-o. Cu toate mijloacele, desi ar fi trebuit sa le aleaga. Totul a fost pus în discutie. Totul a fost violentat. La început s’au creat confuziile de planuri si de îndatoriri si apoi a început recoltarea roadelor.
   Pozitia mea, prezenta mea în Miscare nu erau întâmplatoare = o rezultanta a ceeace am fost. Fara complezente mutuale Asprimea e un act de iubire. Nu este o cenzura a Conducatorilor Miscarii
   Am avut ordin. Am fost în executare de ordin
   Am mers pe linia Fratiilor de Cruce. N-aveam dreptul sa merg pe alta, desi se opuneau ei.

   O primejdie pe care as fi putut-o învinge, ocolind-o, ignorând ceeace altii puteau astepta de la mine
   Am participat ca si cum ar fi fost vorba de destinul meu, cautând sa chem oamenii la bine, la ratiune - a ajuta cu orice risc si situatia nu-mi indica altceva de facut decât ceeace am facut. O influenta hotarâtoare atât prin exemplul dat cât si prin comunicarile facute, un du-te vino de întrebari, de nedumeriri, de propuneri, facute oral si scris - de la om la om sau în grup.
   Problema lor era acum problema mea si o tratam fiindca eu însumi eram în cauza.
   Atitudinea în fata situatiei era comuna, nu se mai putea desparti.
   - A renunta la lucruri imposibile si a lua o atitudine realista. Am urmarit a împaca idealurile mari cu realitatea actuala. Orientarea dupa mersul vremii si al lucrurilor = rezultate bune. A nu uita trecutul. A avea în vedere viitorul. A nu trai divizati în gând, în simtire, în actiune.
   Pentru aceasta nu era necesara nici o întelegere cu guvernantii, ci o întelegere a situatiei în
general si a noastra în special.
   Cuvântul meu a avut efect: Fratiile de Cruce nu au participat la actiuni care ar fi primejduit
fiinta neamului si a tarii. Si din acest motiv sunt bucuros.
   Deceniile ce s-au scurs au dovedit ca am avut dreptate, ca atitudinea luata în raport cu
evenimentele epocale a fost justa. Lupta politica nu mai era de actualitate pentru noi Românii. Se facea peste capul nostru, împotriva noastra.
   „Nu m-am gândit niciodata sa impun colaboratorilor sau subordonatilor mei gîndurile si ideile mele, sa-i oblig sa adopte atitudinea luata de mine, desi adesea aceasta era îndatorirea mea principiala. Am dorit ca fiecare sa-si aiba ideile lui si sa le armonizeze cu ale mele, sa sacrifice energie si timp pentru realizarea idealului urmarit împreuna, dar sa-si traiasca propria lor viata.
   Mi-au dovedit multi dintre apropiatii mei ca n-au învatat nimic de la mine, dar au mers pe drumul meu împreuna cu mine foarte multi straini. Nu învatam adesea nici din experienta noastra, dar din-a altora?
   Un noroc am avut în viata. Nu m-am suparat pe cei ce m-au bârfit si lovit. Nici atunci când mi-au dat în cap la propriu. Mi-am vazut de drum. Timpul mi-a dat dreptate. Dar ce satisfactie poate fi aceasta când am suferit atât de mult cu totii?

În închisoare
   Nu am a confirma sau infirma acuzele ce se aduc Miscarii legionare fiindca nu acestea au cauzat apropierea mea de ea si prezenta mea în rândurile Fratiilor de Cruce.
   În timpul anchetei si a interogatoriilor s-a insistat foarte mult asupra a ceeace m’a determinat la aceasta apropiere. Sinceritatea mea a fost interpretata ca apologie. Am fost condamnat si pentru apologia crimei, - care consta dintr’o simpla apartenenta, nu din savârsirea unor acte reprobabile.
   Acuzele aduse nazismului erau tendentios transpuse în Miscarea legionara, - desi între acestea nu exista identitate nici de obiective si nici de metode si mijloace de a ajunge la ele.
   Sinceritate personala - adevarul asupra credintelor mele politice, - care sunt în acelasi timp ale neamului si ale umanitatii.
- de la maestrii literaturii universale
- de la gânditorii si luptatorii neamului românesc, de la poporul român prin strabuni si familie.

În ancheta: ai mintit, avem dovezi confirmatoare
- n-am fost si nu sunt eu
- nu sunt un impostor
- nu îndraznesc sa fac concurenta nimanui
Aminteste-ti !
- am uitat, încerc zadarnic sa-mi amintesc
   Recunoaste !
- am recunoscut tot ce era vinovatia mea
- nu m-am retras la timp, nu m-am grabit sa întrerup orice legatura
- atunci n-am putut face distinctia: a cauta sa faci binele, împiedicând declansarea raului si a nenorocirii înseamna a face ceva si a face ceva înseamna a fi pasibil de pedeapsa si a îndreptati o pedeapsa prin lipsa de denunt sau activitate în sens bun, înseamna a o executa.
- N-o sa-ti mai vezi copilul si familia, îti rad genealogia. Nu stii ca executiile noastre sunt fara numar?
- stiu ca detineti puterea, ca ma pot astepta la cel mai mare rau - moartea - care este si cel mai mare bine, dar nu va pot induce în eroare.
   N’ai nimic de spus

Daca ma retrageam ramâneam nepedepsit, dar numarul victimelor orientarii gresite pe care
am împiedicat-o era mult mai mare. Aceasta a fost functia mea: a învata, a orienta, a apara, deschizând orizonturi si aceasta misiune mi-am îndeplinit-o cu riscul cumplitei pedepse executate.
Realitatile mi-au aratat ca nu m-am înselat si ca nu am gresit fata de nimeni.

Acolo ( în închisoare)
Timpul trece si povestitorul actualizeaza evenimentul.
Ani în sir - deschidere, închidere, masa, uneori plimbarea, conversatii cu mine însumi si cu adversarul (interlocutorul) meu imaginar.
Câte un personaj sintetizând - o conceptie si o practica politica - doctrinele partidelor politice - guvernarile.
Sa-ti datoresti existenta adversarilor - pierderea ocrotirii legale în propriul tau stat - scos în afara legii; prietenii nu-ti mai ramân credinciosi si te ocolesc.
Simtul de apartenenta la comunitatea româneasca, legionara, constiinta acestei apartenente.
15 ani - cu viata primejduita în permanenta, în neputinta, sub observatie, amenintari, pasivitate culturala.
Gândul si îngrijirea trupului - a supravietui tiraniei.
Scriind - lucrurile se limpezesc si nu poti sta cu mâinile goale.
15 ani o bresa în viata de o deosebita importanta, o distantare interioara a lumii fata de tine. Ea a evoluat, tu ai pastrat-o asa cum era. Ea s’a schimbat, tu ai ramas acelasi.

Din notite, incomplete, cu parti lipsa
   “În închisoare, în cei cincisprezece ani - condamnat la munca silnica, nu m-am lasat antrenat în actiuni contrare camarazilor de suferinta, ordinei stabilite si intereselor românesti. Cu toate acestea, în anumite conjuncturi, cred ca fiind considerat când de al unuia, când de al altuia dintre corifeii politici contemporani si ai atitudinii si conceptiei lor, în celularul Aiudului, în sectie sau în atelierul fabricii, desi mi-am îndeplinit datoria, am fost supus unui regim sever. În mina, de regula am lucrat în locurile cele mai rele, cele mai nesanatoase si mai periculoase, prestând o munca grea .
   Dupa trei ani, la desfiintarea regimului de munca pentru detinutii politici, în urma unei anchete din Bucuresti, din 1954, dupa zece zile de detentie în camera neagra în pulbere de plumb, am fost dus la închisoarea din Satu-Mare si apoi cu catuse la mâini si lanturi la picioare am fost dus pe jos la gara si apoi la Aiud. Aici în celular, la etajul I, zi si noapte, batut, umilit, batjocorit; în urma grevei foamei, izolat când la camera neagra, când în alte camere, cu regim de izolare, timp de sase luni.
   La întoarcerea de la Cluj de la un proces, am fost izolat la Zarca. Aici, supus în celula, la alte torturi, si apoi aruncat în beciul celularului si tinut în catuse si lanturi, cu mâncare o data la trei zile. Cu toate acestea nu am dat nici o relatie sau nota informativa nici despre prieteni, nici despre dusmani, din alte parti ale închisorii, din alte închisori sau din afara! Nu am facut caz, nu am comentat în nici un cerc aceasta suferinta a mea, n-am atacat, n-am criticat, n-am facut glume de culise, n-am colportat zvonuri si vesti care erau în circulatie. N-am sporit nici desbinarea familiei spirituale din care faceam parte, provocata de greseli comise afara, în fata justitiei sau în detentie.

Mina (Baia Sprie)

   La gura putului ce duce spre adâncuri cu corfa cu trei etaje azi, atunci cu unul si apoi cu doua.
   Târnacopul, sapa, lopata cu harnicie strângând în roaba rodul împuscarii provocata de perforator, pentru ca prin rostogol s-ajunga în vagonet, iar apoi prin put la suprafata.
   Sârg de aproape patru ani, sobol creând caverne la adâncime de 400 de metri, pierduti în abataje de pâlpâitul opaitului unei lampi de carbid, alergând spre si dela locuri de munca pe galerii cuprinse de pâlpâiri ca într-o procesiune lugubra, acolo unde o lume întreaga nu are cer si caldura de soare si strop de stele si raza de luna.    Acolo unde zi si noapte în jur e numai întunerec strapuns doar atât cât sa-ti vezi pasul si mâna.
   Stânca se sfarma, un fluierat prabuseste copturi.
   În vagauni rabojul timpului nu se mai poate tine, un ceas în mina, o zi, o luna, un an, de multe ori o viata sau mai multe. Câte trupuri zac sub monstri de piatra prabusiti pe neasteptate si câte nume ramân nescrise în cimitir. Stropi de apa acidulata ard pielea, sporesc sudoarea si mucegaesc trupul vlaguit de puteri.
   Povara unor vise ce se sting.

De atunci nu s-a mai ratacit printre vii si timpul s-a oprit. S-a vestejit în crestet podoaba tineretii si a fulguit la tâmpla dorul neîmplinit. A ratacat prin galerii stapânit de speranta ca o data si o data tacerea, întunericul si departarea se vor ispravi. Ca bolta îi va fi iarasi cerul si nu întunecata cerime a abatajului din care picura viata si e pierdut graiul.
   Timpul s-a oprit numai pentru el, afara viata în graba se schimba la fata. Timpul e mort. O lume în care alerga în zadar. Înnoirea mintii împiedica oarecum schimonosirea trupului.
   Am nizuit mai sus decât se cuvine? Am profetit dupa masura credintii, am slujit cu sârg la învatatura si cu rod sanatos la fapta buna. Am urmat cu speranta îndemnurile primite si am fost urgisiti pentru nefatarnicie. În cinste si în ruga am primit prigoana si suferinta. N-am întors raului rau.

Loviturile

   Am trait în mijlocul colectivitatii - integrat în legile bunului simt si ale ajutorului reciproc-dar singur si independent.
   A treia paza împotrva suferintei - îmi pierdusem total memoria raului. Retineam si povesteam numai binele. Mai târziu memoria fiind considerata o arma periculoasa, atacul s-a dat împotriva ei prin lovituri cu corpuri tari în cap (leziuni ce se pot constata si azi). Am ajuns atunci nu numai într-o stare de mizerie morala ci si fiziologica: cele doua fapturi din mine îsi pierdusera memoria personalitatii si functiunilor lor.
   Amintiri felurite retraite te îndepartau de mediu si de conditiile de existenta din care lipsea un climat moral si cultural - nu din cauza ca n-ar fi fost asemenea oameni ci din dorinta unora de a se arata altfel decât erau în realitate, spre a nu servi drept tinta atacurilor de distrugere ale secaturilor - care-si faceau glorie din oficiile lor.
   N-am fost revoltat si nici surprins de nici o forma a raului. Ramâneam uimit si în admiratie când întâlneam binele, ca doar legea zilei era atotputernicia raului.
   O atitudine fara zgomot, fara popularitate, n-am dorit popularitate.
   Acolo (în închisoare) vrând nevrând eram un visator si dispuneam de timp suficient, totusi adesea ziua, saptamâna, luna si anul se sfârseau fara ca eu sa-mi termin planurile mele. Si acesta a fost secretul care m-a ajutat sa-mi duc suferinta pâna la capat fara graba, fara întârziere, fara pareri de rau, dar cu uriase pierderi în posibilitati ratate.
   Cu realitati nu puteam lucra fiindca erau putine, contrafacute mereu, lucram cu amintiri si cu simboluri.
O calatorie de 15 ani în propriul tau trecut.
În timp alergam în gând si în spatiu de la camera la camera, de la etaj la etaj si de la sectie la sectie.
Exigentele programului impus - de autoritati si de cei din jur - si cel propriu, bucuriile amintirii culturii, satisfactia pe care ti-o poate da suferinta.
Sarbatorile, aniversarile, sosirile, plecarile, vestile primite.
Constiinta timpului îmi dadea bucuria de a trai fiecare clipa. Timpul nu mai era o entitate cantitativa, masurabila în unitatile ei, ci una calitativa apreciata dupa rezultatele trairii.
N’am cunoscut plictiseala, monotonia, apatia, regretul, lipsa de puncte de reper în viata interioara.
Timpul nu ma apasa, nu ma împingea la exasperare, dar nici nu trecea pe lânga mine neobservat. Era o transformare, un metabolism pe care consumarea lui îl provoca.
Timpul nu era iluzie, nici neant.
   Realitatile: miscare, schimbare, nu le-am prea cunoscut. Deplasarile nu le asteptam si nici nu ma bucurau.
Consideram ca n-am atins apogeul si ca fiinta umana e mereu perfectibila.
Pentru mine zilele n-au fost identice si egale una cu alta.
N-am fost absent din ordinea ce mi s-a impus, am respectat-o, dar n-am fost robul ei.
N-am dorit niciodata sa scap oricum de la o grea ancheta sau tortura, n-am cautat sa ma sustrag de la o greutate.
   Depasirea de sine, auto-educatia si ameliorarea conditiilor de existenta ale altora prin prezenta mea, au fost obiectivele mele.
Interes mereu viu.
   N’am tentat nici o încalcare a regulilor de convietuire si a dispozitiilor regulamentului, am vrut sa-mi fiu oriunde propriul meu sef.
- un calcul al zilelor scurse sau ramase
- evenimente intervenite
- domiciliul pare sa fie definitiv - trebue considerat pe viata - cu posibilitatea administrativului, atemporalitate - repetitia programului
Totul îti da impresia vesniciei: cladirea, etajele, coridoarele, jaluzelele fixe…mobila,
lacatele, regularitatea programului si a mâncarii.
Indivizii sunt realitati dar si simboluri.
În ce consta influenta ?
În ce consta educatia? În: demnitatea umana, sentimentul onoarei, respectul ierarhiei, simtul ordinei si al distantei, dragostea serviciului, cultul ascultarii.
- accidente, boli, pedepse, morti
- a fi în comun, a fi singur
- unii îsi pierd timpul si viata
Ceeace importa este omul, nu parerea, mai bine sa n-ai o opinie dar sa-ti faci datoria.
- a salva aparentele
Acolo (în închisoare ) am facut cunostinta cu omul, cu mediul si societatea reala, am avut timp îndelungat pentru meditatii, planuri de viitor, trairi interioare, culminând cu marturisiri launtrice si împartasiri mistice. Zi de zi îmi împrospatam exerciile spirituale ale lui Ignatiu de Loyola, meditatiile lui Fr. de Sales si Imitatio Christi a lui Th. de Kempis.
Entuziasmele disparura, prilejuri pentru fapte mari nu mai erau, povara vietii de toate zilele trebuia suportata cu curaj, cu îndrasneala, cu eroism. Slabiciunile proprii, neputintele altora, nivelul uneori scazut si fals al vietii în colectiv nu erau în stare sa ma duca la descurajare si disperare. Îmi dadeam seama ca omul nu este atât de rau pe cât cauta sa se arate. Nu încercam fata de el un sentiment de oroare, ci de întelegere si compasiune. În doi, viata în celula parea suportabila. În prezenta unui al treilea, câteodata, tovarasul de suferinta devenea fiara. Acesta dorea sa se stie ca e rau, ca e pacatos, ca nu mai are nimic omenesc în el, ca e capabil chiar de crima. Un oportunism dincolo de care se ascundea chiar ipocrizia, lichelismul îl facea pe acesta gata sa colaboreze în rau.
Unii s-au aparat lovind în altii pentru a fi pe placul anchetatorilor sau a devia atentia; altii s-au pretat la josnicii pentru a-si ucide adversarul prin intermediul autoritatilor; altii au impus demascarea camarazilor cu care au pornit la drum, a celor care sufereau
-un orizont îngust
-atitudinea mea în ancheta si la penitenciar a fost de raliere a celor cu care am venit în contact, de a face efectiva influenta binefacatoare a atitudinii corecte, exemplul bun.
N-am vrut sa parasesc tara, n-am vrut sa ma expatriez, sa intru în rândurile emigrantilor.
Credeam în transformarea tarii, într-o renastere spirituala, într-o actiune creatoare în folosul tarii si neamului.
Ma puteam astepta la orice persecutie, ramâneam cu riscul pierderii libertatii, al vietii chiar.
Auzisem multe despre N.K.V.D, K.G.B, CEKA în timpul anchetei, interogatoriilor cu unul sau mai multi anchetatori, nu-mi dadeam seama de pericol si cu sinceritatea mea totala treceam adesea la atac. Marturiseam orice despre mine, nimic despre altii - ceea ce facea sa nu fiu crezut si sa fiu anchetat în continuare în celule prin informatori.
Aveam o oroare fata de informatori, mai mult decât fata de plosnite, paduchi, pureci, chiar mai mult ca fata de viermi si hiene. Întelegeam, eram convins de necesitatea lor, dar eram împotriva necinstei lor. Niciodata nu spuneau binele si adevarul si traiau bine din suferinta, nenorocirile si moartea altora.
Din acest motv eram prezentat mereu ca un om care tainuiesc ceva. Pe de alta parte nu-mi placea sa vorbesc despre mine însumi si ei n-aveau date personale sa poata sustine ca au discutat cu mine si sa debiteze ceva în contul meu.
Îi atacam fatis, îi descopeream celorlalti si din acest motiv am avut mult de suferit.
- atacam mai mult decât ma aparam, treceam de la datele concrete care-i interesau în vederea arestarilor, la discutii ideologice
- nu întelegeam ordinul dat de unii de a fi declarati cei cunoscuti spre a dovedi ca suntem o forta.
Mi se spunea adesea: nu mai vorbi despre dumneata, stim ca în ce te priveste nu ne ascunzi nimic, vorbeste despre altii.
- Considerentele religioase, filosofice, morale ale activitatii fata de aceasta categorie de paraziti si saprofiti; - suferintele mele se multiplicau o data cu numarul acestora.
- Am fost pe o pozitie antimaterialista, anticomunista, dar am avut în câteva rânduri contact cu comunisti Români si daca ieri nu i-am denuntat pe acestia, desi erau considerati o primejdie de stat, - de ce mi s-ar cere sa-i denunt pe ceilalti.
- Nu puteam vorbi despre nici o persoana, din întrebari stiam ce stiau si ce nu - ca ,,pozitie’’- persoanele nu le cunosteam.
- Nu am fost un om politic ci un om de cultura.
Regim - de ancheta, de retinere, de detentiune cu disciplina severa, anchetatori cruzi, lichele, fanatici.
Metoda - în general era a autoacuzarii si a caintei.
Procesele: punere în scena, tactica de lupta, pedepsele fixate de Min. Interne, - atitudinea acuzatorilor uneori lipsita de demnitate, adeziunile nu interesau
lupte antireligioase - persecutii - reforma religioasa, denunturi
lupta anticulturala - nu era apreciat acest capital valoros de douazeci de ani de scoala
ratiunile ideologice mai puternice decât cele politice
asasinii, saboteurii, frondeurii politici, organizatiile ciuperci - nu erau asa de prost priviti ca noi cei ce aveam o pozitie ideologica.

Partidele politice si organizatiile ciuperci sporeau inutil, daunator, - masurile contra neamului si tarii. Unii dintre legionari veniti din Apus, nu cunosteau realitatile si - descoperiti - expuneau la prigoana, suferinta, moarte - pe cei din tara.

   Surprinzatoare a fost pentru mine agresiunea din 1954-1955 si oricât ma chinuiesc nu mi-o pot explica.    Adversarii mei au avut nenumarate ocazii sa ma ucida, fara sa se poata descoperi vreodata crima.

Pozitiile luate fata de evenimente, distanta câstigata fata de pozitiile altora, despartirile înregistrate, criticile aduse, piedicile si greutatile învinse.

Discutii purtate în închisoare cu persoane competente în diferite domenii:
În probleme de politica externa - cu ambasadorul Stoica.
În probleme militare - cu Generalul Niculescu.
În probleme economice - cu ing. I. Bujoiu.
În probleme sociale – cu toti cei din detentie
În probleme de convietuire - cu populatiile conlocuitoare: Sârbi, Unguri, Evrei, Turci.
Am executat 15 ani - pentru stat, pentru societate faptul nu mai intereseaza.
- pentru viata mea personala, de fiecare zi, pentru situatiile prin care am trecut, de acum înainte este important sa-mi revad întreg trecutul, sa ma întorc la mine însumi, sa-mi recunosc neajunsurile pentru a putea deveni liber, spre a putea fi eu însumi, spre a putea alege o cale care sa ma conduca la adevar, spre a-mi putea recâstiga autonomia, independenta spirituala, spre a-mi fixa îndatoririle practice în munca mea launtrica, edificarea vietii spirituale.
Omul renunta la posibilitatea lui de independenta, de recunoastere si afirmare de sine pentru a voi sa traiasca.
A cunoaste categoriile gândirii si a alege dintre opere si idei ceea ce este simplu si esential.
Încerc sa-mi construiesc o viata în functie de un scop independent, clar, pe o cale pe care înaintez în prezentul de azi, în împrejurarile pe care mi le ofera destinul.
Fiecarei clipe trebue sa-i acordam plenitudinea ei - sa n-o lasam sa treaca în zadar - a trai cu adevarat prezentul, facând tot ce ne sta în putinta.
Am colindat alte domenii în loc sa-mi dedic viata exclusiv literaturii sau studiului - pe meleaguri unde nu era vocatia mea, - ca dovada ca atunci când s-a ivit posibilitatea, nu m-am gândit la marire si putere, ci tot la studiu.
Unii dintre noi au parasit calea, au coborât credinta, au renuntat la voturile solemne, s-au pierdut în mijlocul multimii, n-au mai vrut sa fie judecati dupa legile categoriei din care faceau parte. Altii au fost judecati de nechemati si au suferit pentru ca au ramas la datorie.
Intermediarii au cauzat nenorocirile prin calculele si masurile lor eronate.
Am iubit oamenii si cei pe care i-am pretuit mai mult ne-au lovit: prieteni si inamici, admiratori si defaimatori.
Un razboi început în numele libertatii de catre cei pentru care: cinstea, curajul, caritatea, dragostea, sacrificiul erau legi de viata si ispravit prin: închisori, lagare, morti fizice sau spirituale (reeducare).
Noi însa n-am renuntat la lupta de a-i face pe oameni mai buni, cunoscatori ai adevarului despre ei însisi, despre neamul lor si despre om si omenire în general.
A-i face sa recunoasca sensul profund al culturii umane si esenta civilizatiei contemporane, a-i identifica pe cei ce prin existenta lor contribue la promovarea sau distrugerea acestora.
A-i face sa vada, sa cunoasca si sa mearga pe Calea care duce la marile împliniri ale vietii acesteia, arvuna celei viitoare si vesnice.”

Enuntari de probleme
legate de educatia fratilor de cruce

Fratia de Cruce este o scoala care are menirea de a crea omul nou în care”vor trebui sa învieze toate virtutile sufletului omenesc” (Corneliu Zelea Codreanu)
   Om nou nu în întelesul de inedit ci a unui om adevarat, un om întreg. ”In omul acesta… toate cele trei puteri ale sufletului sunt în armonie: intelectul, afectul, vointa. Si toate stau sub radiatia celei mai înalte dintre toate:afectul – puterea de iubire.
    Aceasta înalta si nesfârsita putere omeneasca, - iubirea -, îi face pe oameni adevarati. Legionarii sunt învatati sa se iubeasca si sa traiasca afectiv.
   Iubirea e drumul – singurul – care duce catre ceilalti oameni si e calea sigura care ne duce în sus spre Dumnezeu”.(cum scrie Victor P.Gârcineanu în cartea“Din lumea legionara”)
   Ca “unitate”- Corpul Fratiilor de Cruce este unitate de educatie nu de lupta.
   Fratii de cruce reprezinta viitorul (si nimeni nu-si taie craca de sub picioare). Ei trebuesc pregatiti temeinic, din toate punctele de vedere, dar mai ales pe plan moral si cultural, pentru a înlocui mâine pe cei de azi. Obiectivul lor este acela ca, devenind legionari sa îndeplineasca cuvântul Capitanului: legionarul în slujba Legiunii, Legiunea în slujba Neamului, Neamul în slujba lui Dumnezeu.
   Al. Popsor a fost permanent preocupat de problemele legate de educatia si activitatea Fratiilor de Cruce: ce trebue sa cunoasca acesti tineri si cum sa traiasca pentru a birui în lupta de mântuire a neamului.
   În perioada 1943 pâna la arestarea din 1948, a transmis în acest sens celor cu care lucra mai multe comunicari scrise, dintre care una singura a fost gasita (se poate spune, printr-o minune), în bolta unei biserici dintr-un sat uitat…
   Redam partile care intereseaza formarea armonica si completa a fratilor de cruce din care orice om de buna credinta ar trebui sa recunoasca frumusetea scolii legionare, singura cale de a schimba fata Tarii prin transformarea sufletului si a vietii fiecaruia înca din frageda tinerete.

Spicuiri din Circulara privind activitatea pe anul 1945 – 1946 a Fratiilor de Cruce, comunicata la începutul anului de catre Comandantul acestui corp, Al.Popsor, semnat cu pseudonimul de Flaviu Luerianu.
Normele si dispozitiile date se înscriu pe linia de traire autentic legionara în duhul Capitanului si a lui Ionel Mota.(N.n)

Norme, dispozitii, initiative, hotarâri pentru anul 1945 – 1946

A. Pentru trairea legionara a vietii
1.Exemplul vietii de toate zilele al fratelui de cruce trebue sa fie atât de puternic – în cadrul familiei, scoalei si societatii, - încât stilul de viata legionara sa devina o deprindere româneasca, transmisibila din tata în fiu, prin familie. Traditia aceasta trebue sa porneasca de la conduita ireprosabila a fratelui de cruce. Parintii, colegii si prietenii vostrii cunosc Legiunea prin voi si vor ajunge sa faca anumite lucruri imitându-va pe voi fara sa-si dea seama.
2. Fiecare frate de cruce trebue sa mearga în Duminici si sarbatori la Biserica. Se roaga si participa la serviciul divin de la început pâna la sfârsit. Fratele de cruce trebue sa-si cunoasca bine religia lui, elementele fundamentale ale credintei lui religioase si cartile de temelie. Datoria noastra este de a fi credinciosi si sa nu judecam ce se întâmpla cu noi din voia lui Dumnezeu.
3. Toate momentele mari din trecutul legionar trebuesc actualizate prin sarbatori solmne. Sefii de grupuri vor alcatui un calendar al datelor însemnate din trecutul Legiunii si al diferitelor noastre sarbatori. În preajunul sarbatorilor ei vor arata sefilor de unitati importanta si semnificatiile sarbatorii, dând dispozitii si indicatii.
4. În timpul vacantelor scolare fratele de cruce va participa la toate sarbatorile si obiceiurile din sat sau din oras.
5. Calitatile specifice Neamului românesc, posibilitatile lui trebuesc totdeauna scoase în evidenta, puse în lumina. Fratii de cruce se vor stradui sa cunoasca temeinic cultura si civilizatia taraneasca, sa cunoasca si sa foloseasca bunurile pe care ni le ofera ele.
6. Nu uitam nici o clipa ca suntem în lupta cu puterile raului, ca acolo unde ne gasim stam pe pozitie, împlinind misiuni de a caror executare suntem raspunzatori fata de noi însine, fata de Legiune si fata de Capitanul si toti martirii care l-au urmat încrezatori.
7. Fratele de cruce îsi face educatia în unitatea sa. Dogma legionara – scrisul Capitanului si al lui Ionel Mota, Îndreptarul si Cuvântul Comandantului Fratiilor de Cruce îi sunt mijloace de care se seveste pentru desavârsirea si orientarea în activitatea pe care o desfasoara. Initiativa este în functie de locul pe care-l ocupam fiecare în ierarhia legionara.
……………………………………………………………
B. Îndreptarul Fratiilor de Cruce al Comandantului G. Istrate este si ramâne temelie.
6. Sensul educatiei legionare este diferit de cel al educatiei ce se face în scoala sau chiar în familie. Legionarul trebue sa se ridice pâna la o asa de mare putere de despersonalizare, încât sa poata fi judecator în propria lui cauza. Fratele de cruce trebue sa fie deprins a-si însusi vina si a ispasi pentru ea. Mentionez ca cea mai penibila situatie a unui legionar este aceea în care încearca sa se scuze pe sine sau dând vina pe împrejurari sau pe camarazii sai.
……………………………………………………………
Noi nu acoperim pe nimeni si nici nu ne putem justifica greselile. Putem sa stabilim echilibrul de corectitudine, de echitate, de dreptate, - luându-ne pedeapsa cuvenita. Cum prea putini se pot ridica la acest fel de întelegere a îndatoririlor lor, este înca necesar controlul.
Un control amanuntit, constiincios si sever.
C. Recrutarea
……………………………………………………………
3. Se recruteaza cele mai bune elemente
…………………………….
4. Nu pot fi recrutati: lichelele, oamenii fara capatâi, oameni fara sanatate interioara si fiii de politicieni. E gresita parerea ca în Legiune intra cine vrea . În Legiune intra cine trebue si ramâne cel ce se mentine pe linia de viata legionara. Legiunea este o scoala de educatie pentru întreg neamul dar nu este o adunatura de declasati, de cazaturi morale si ciurucuri sociale.
5. Fiecare frate de cruce trebue sa cunoasca toate fazele de pregatire
Fazele de pregatire nu pot fi ignorate.
Nimeni nu poate fi primit direct în unitate
Încadrarea este un rod al stradaniei lui, o recunoastere a felului cum a trecut prin încercari. De aceea niciodata în Legiune un frate de cruce nu poate fi asimilt cu noul venit, care munceste acum dar despre care nu avem nici o garantie ca va merge bine pâna la sfârsitul misiunii sale sau chiar a vietii.
……………………………………………………………
6. Înainte ca cineva sa intre în faza de încercare trebue sa fie identificata familia lui si cercul de prieteni în care traieste. Asa va putea fi si el cunoscut mai usor, mai temeinic. Legaturile familiare, legaturile de prietenie, cunostintele si legaturile provenite din profesiunea parintilor trebuesc stiute.
Climatul social astfel determinat va aduce si alte servicii Legiunii.
……………………………………………………………………
F. Griji ale sefului de grup
1. A nu angaja unitatile în actiuni prin care ar putea fi descoperite. A nu le permite nici o initiativa care ar contraveni principiului acoperirii
……………………………………………………………………
3.Batalia cartii 

De la începutul anului va cauta sa nu aiba nici un frate de cruce, fratior sau membru din manunchi situatia scolara slaba.
Nici un corijent pe trimestre.
Elevii mai buni vor da ajutorul lor neprecupetit celor mai slabi decât ei, în tot timpul anului. Se vor forma manunchiuri pe materii în acest scop: pentru lectiile, lucrarile si examenele mai grele.
În afara de aceasta pregatire ceruta de programa analitica si de corpul profesoral, fratii de cruce vor trebui sa aiba o instruire completa. Anul acesta programa analitica s-a schimbat, atmosfera din scoli e viciata, comitetele de clasa încearca sa introduca o mentalitate noua: profesorii sa fie la dispozitia elevilor si cât mai putin severi.
Starea aceasta o doresc iudaismul si bolsevismul. Ne vor cât mai slab pregatiti din punct de vedere spiritual, moral si stiintific, spre a putea dispune cât mai usor de noi, spre a ne putea corupe si obliga sa le servim interesele lor.
Fratii de cruce vor trebui sa faca întreaga materie ce s-a învatat anul trecut. Tot ce se scoate din manualele de scoala trebueste învatat si asimilat fiindca numai acele cunostinte servesc ca arme de aparare pentru neam si pentru noi.
Tot timpul vostru liber sa vi-l consacrati acestei munci de completare a cunostintelor voaste, întaririi convingerii ca întreg sistemul învatamântului actual e astfel alcatuit ca sa scoata din voi oameni slab pregatiti în profesiuni si lipsiti de caracter, ca sa nu fiti în stare a lua nici o pozitie în fata atacului general ce-l dau azi împotriva Neamului si a Tarii noastre.
Frati de cruce, toate lucrurile de care veti avea nevoie în viata de acum înainte va trebui sa vi le însusiti singuri si poate pe ascuns, contrar regulamentelor si circularilor ministeriale.
4. Biblioteca. Cel putin grupul Fratiilor de Cruce trebue sa aiba o biblioteca înzestrata. Sa cuprinda literatura epurata (selectionata însa) si în special opera politica a lui Mihail Eminescu.
Seful de grup va cauta sa cumpere cartile nationaliste din vreme pâna când ele se mai gasesc uitate prin librarii sau anticarii.
…………………………………………………
5. Lista cartilor Pâna se va da o lista completa de la Comandament, seful de grup va alcatui el o lista cu cartile ce trebuesc citite, pe categorii: pentru perioada de împrietenire, pentru faza de încercare, pentru manunchi, pentru fratii de cruce, pentru sefii de unitati, si cu mare atentie va alcatui o lista aparte de carti bine alese pentru fratiori.
7. Lista subiectelor de meditatie
8. Batalia fratiorilor. Recrutarea se va face prin preparatii benevole sau gratuite. Împrietenirea se va face cu cei mai buni, cu cei în care se poate pune mai multa nadejde. Pregatirea lor se va face prin creerea de raporturi familiare si prin lecturi facute împreuna.
9. Ajutorul reciproc Trebue sa avem grija de cei saraci dintre noi si de cei din închisori. Sa ne amintim cât mai des de ei si sa le aratam ca fac parte dintre noi, trimitându-le îmbracaminte si hrana.
Seful de grup va cauta sa dea tot sprijinul familiilor celor închisi si va darui copiilor acestor familii jucarii la toate sarbatorile mari ale anului. Ascestea vor fi facute de catre prietenii din manunchi si de catre fratii de cruce.
G. Constatari
………………………………………………………
c) În general:
1. Fratii de cruce sunt la posturile lor
Muncesc cu credinta nelimitata si cu dragoste nemarginita fata de Neam, Tara si Legiune. E unitate de gândire, de simtire si de actiune.
2. Greul încercarilor si al suferintei se suporta cu încredere în biruinta. În biruinta pe care o visa Ione Mota si despre care Capitanul spunea ca nici o minte omeneasca nu o poate întrezari.
Cu privire la simtul de corp
Simtul de corp este trait adânc în rândul fratilor de cruce. Toti sunt constienti de îndatoririle lor si mândrii ca fac parte din acest Corp de elita al Miscarii si al Neamului.
H. Hotarâri
……………………………………..
3. Fratii de cruce se leaga sa urmeze exemplul de viata, de lupta si de jertfa al lui Ionel Mota – primul sef al Fratiilor deCcruce – si sa traiasca în duhul lui , în “duhul marilor rupturi”
4. Fratii de cruce întreprind actiunile grele, asteapta lupta curati cu sufletul si cu trupul, cu gândul la Capitanul. În numele lui.

În îsemnarile si notele ramase de la Al. Popsor s-au gasit multe gânduri legate de educatia fratilor de cruce. Fiind scrise cu prudenta, în timpul regimului comunist, unele sunt doar enuntari lapidare ca niste scheme care urmau sa fie întregite si definitvate.Unele privesc si activitatea lui de meditator, prin care si-a început munca de îndrumator si învatator. Din ele se vede seriozitatea si profunzimea cu care Al. Popsor privea toate problemele.
Pentru frumusetea preocuparilor si ideilor, culese din minti luminate si din propria lui experienta redam câteva din aceste pagini.

„Educator al tineretului. Chemat sa te ocupi de cresterea lui.
Sa creezi iute si degraba tot ce trebue în vederea nevoilor Tarii.
Sa ne cunoastem pe noi însine.
- Un plan de lucru: atitudine sufleteasca, respect fata de adevar. Faptele sa vorbeasca, nu adjectivele; laudele si ocarile trec, munca dureaza.
- Însemnatatea personalitatii celui însarcinat cu îndrumarea tineretului; eroi în timp de pace.
În vremurile de desunire, de desbinare ale politicianismului - : agitatii, lupte politice sterile, se cere împacarea spiritelor si chemarea sub acelasi crez; (rasturnarea ordinei si instaurarea anarhiei - erau aruncate în obrazul tineretului )
A-ti risipi cunostintele si viata pentru a învata pe altii . (Am daruit în toate: în anii de învatatura a mea si a altora, în anii de lipsuri, de greutati si suferinta a mea si a altora. Risipa de munca si de energie).
A descoperi calitatile copiilor ce ti s-au încredintat - individualitatea lor, posibilitatile lor de desvoltare; verificarea zilnica a cunostintelor acumulate, a experientelor, pentru a gasi solutiile cele mai bune de a le transmite; a asigura continuitatea între generatii; a-i învata sa foloseasca cunostintele si experientele altora; o pregatire sufleteasca si una stiintifica; a sfatui sa faca, a nu sili; a te face iubit de copii si sustinut de parinti.
Chemare nobila dar raspundere grea: demnitate, munca, datorie.
Întotdeauna: a selecta, sa primesti, sa receptezi, ce va trebui sa dai pentru a fi folositor celorlalti, aproapelui, prin cuvântul, prin sugestia, prin compasiunea ta, a voi sa-i ajuti, sa-i salvezi pe ceilalti.
A avea o influenta, a însemna o prezenta.”

Învatatorul

   Asa cum l-a vazut Al.Popsor în personalitatea celor mai mari ai lui, si cum s-a straduit sa fie si el în aceasta importanta misiune de educatie a tineretului, în primul rând spirituala, o marturie a dramaticelor confruntari cu marile probleme ale vietii de fiecare zi, un proces interior si o munca necurmata.(N.n)
   „Un învatator care ne arata cum sa gândim, cum sa traim, cum sa ne cucerim certitudinile si cum sa ne sporim întrebarile si îndoielile. Încrezator în sine însusi si în viitor, fara sa fi risipit toate temerile si tulburarile nelinistei.
   Un învatator care sa ne poarte pe calea binelui, a frumosului, a adevarului, cale pe care atâtia te invita cu vorba lor vicleana si de care te îndeparteaza fapta de fiecare zi; sa fie o cale fara întoarcere si prabusiri.
Un învatator care din dragoste de oameni si de neamul sau îsi asuma riscul sacrificiilor fara limite si fara rasplata.
   Un învatator care desi înteles si ascultat, nu obliga pe nimeni la aservire si nu îmbie la imitatie, care sa nu-si doreasca ucenici, care sa te constrânga sa fii tu însuti, sa valorifici ce ai mai bun în tine.
   „Nu ma urma pe mine ci pe tine însuti”.
   E greu sa înveti pe cineva sa-si puna întrebari si sa-si risipeasca îndoieli si nelinisti, dar e mai greu sa-l ajuti sa fie el însusi si sa descopere care este partea lui de contributie, pentru a putea sa-si aduca aportul lui în opera culturala si civilizatorica a comunitatii nationale.
    Un învatator care sa-ti arate ce sa culegi, sa interpretezi, cu ce sa te hranesti din atmosfera vremii tale. Ce sa pastrezi si sa asimilezi, adica sa transformi în procesul de combustiune launtrica, din tot ce ai adunat si selectionat.
   Învatatorul care sa ne îndrepte ochii spre culmi dar sa ne înarmeze sa putem rezista nu numai la înaltari ci si la prabusiri. Iluzii nutrite si servite cu credinta îndaratnica în timp îndelungat, biruinte compromise la liman, idealuri umbrite de neputinta de realizare, sunt tot atâtea suisuri si coborâsuri care ne umplu sufletul de sperante si dezamagiri. Ne pierdem si ne câstigam, mergem mai departe. La înaltime nu putem ramâne atâta timp, cât suntem temporari.
   Învatatorul - care printre stânci si cenusa, sa ne traseze drumul istoriei, fixându-ne limitele si telurile lui, sa ne indice erorile în timp .
   A cunoaste trecutul si a-l integra în prezent, transfigurând puterile spiritului, spre a face posibil extasul metafizic, în termeni curenti, saltul calitativ, de dragul vesniciei.
   Învatatorul care sa ne învete sa identificam tot ce e citit, înteles, interpretat, propagat si aplicat pe de-andoaselea din toate curentele în circulatie, ce se cheama si se exclud: idei, ideologii, conceptii despre lume si viata (dintre care unele par a fi crestine: religia spiritului, a adevarului, a eroismului, a patriei, a umanitatii, a adevarului, binelui si frumosului, rationalismul, solidarismul, lupta pentru pace si viitor, ateismul, pozitivismul, existentialismul, futurismul).
   De aici nevoia de verificare, de îndoiala permanenta. Sa verifici înainte de a accepta, si a milita, iata o categorie a spiritului critic.
   A nu cauta sprijin în afara în felul altora de a pune si a solutiona problemele, ci în propriile tale posibilitati.
Ce ai tu de spus, nu marile personalitati ale culturii si istoriei, - iata o atitudine ce garanteaza originalitatea si supravietuirea dincolo de mortii contemporaneitatii.
   Asa îsi gasesc deslegare framântarile launtrice, confruntarile de pozitii si ideologii, crizele personale sau cele ale societatii. Asa ajung în cumpana romantismul vârstei cu al creatiei, echilibrul clasicismului cu pornirea revolutionara de acceptare si slujire a noului, cumulul de traditii cu permanentele actualitatii, dorinta de a înlatura totul pentru a reface, a cladi, înlocui: - un spirit al nostru si al vremii, reformism contra traditionalismului sterp, amorf, mort, omul vechi si cel nou.
   Spiritul de revolta contra conformismului, interpretari prin prisma altuia, pozitivism si evolutionism în filosofie, mod de exprimare în arta, naturalism în literatura.
   Artistul nu copiaza, nu fotografiaza realitatea. Nici nu o degradeaza si înjoseste, ci o transforma, o transfigureaza, creînd-o din nou, - asa apare în opera sa omul nou.
- a începe o viata noua cu un alt scop, traita pe alta cale - literatura, artele, însasi stiintele urmau s-o exprime si s-o slujeasca - contraformulelor de viata întâlnite.
- tinde spre întreg, spre cucerirea universului prin cunoastere si traire.
- a valorifica acest mister unic, ritmic, ireversibil, cosmic, care este viata. Farâme din fiinta noastra traiesc în celelalte tari, continente, dupa cum meteoritii din întreg sistemul planetar din toate galaxiile, traiesc în noi.
- a da socoteala de ce gândesti si faptuiesti, de pigmetismul orgoliului tau si de maretia umilintei, a sti sa alegi: între titanismul savantului, eruditia lui, profetului, conducatorului de popoare, a supraomului, poetului - si modestia celui ce cunoaste, adora, serveste adevarul suprem, constient de neputinta de a-si judeca semenul sau, strain de semetia identitatii cu absolutul.
Negând superbia trupului spre a-l subordona si transfigura prin spirit, cel modest se înalta prin resemnare si împacare, iar cel tare se prabuseste prin zadarnicia maririi si puterii lui.
Sens revolutionar: o transformare launtrica conforma cu principiile de morala general umana si ale moralei crestine, fara arma, fara barda, fara custura, fara zâmbet sau cuvânt care ucide.
Nici un exemplu fals, nici un îndemn viclean, nici o convertire exterioara.
Mituri pagâne si mituri crestine, balade si legende, întâmplari si vise, promisiuni si fapte, se înscriu pe aceeasi linie de crestere a istoriei.
Misticismului medieval, i-a luat locul renasterea; acesteia - romantismul; aceluia clasicismul si acestuia irationalismul, ermetismul, scientismul modern.
Aspirând la realizari ce nu se pot imagina, omul zilelor noastre se sbate între traditie si progres, fara iluzii, fara multumiri, tulburat si vesnic obosit si deceptionat.
Nu are un punct de sprijin interior, iar în lumea din afara întâlneste numai dusmani. Gândul se risipeste asemeni firelor de nisip în Sahara sub taria vânturilor, iar fapta sa moare sub loviturile de ciocan ale îndoielilor.
Omul cauta sa însemne si el ceva în aceasta mare trecere - popas al incertitudinilor
- vale a plângerii, - printr-un gând, printr-o fapta, printr-o actiune de durata - sau manifestare ostentativa a zadarniciei oricarui efort.
Taria nu poate însemna dupa unii decât indiferenta în fata semenului, a vremii, a destinului, iar slabiciune - acceptarea resemnata, împacata a oricarei lovituri. Nicaieri dispret, - pretutindeni tristetea pe care o stârnesc lucrurile ce se duc si nu se mai întorc.
Cei ce manifesta multumire o fac din umilinta sau neputinta. Cei orgoliosi - din ignoranta sau sete de putere si apar si dispar în coltisorul lor, compatimiti sau urâti de lume.
Învatatorul trebue sa le arate si unora si altora ca oamenii din multime si personalitati fauritoare de istorie, traesc si lupta, se realizeaza si creeaza dupa putintele si legile firii lor. Se pierd sau se smulg din societatea veacului lor, prin cuvântul si faptele lor, prin punctul de sprijin pe care-l gasesc înlauntrul fiintei lor, nu în afara. Sunt consumati de vremea lor sau se impun ei.
Feerie sau drama, viata lor tinteste o satisfactie trecatoare sau o treapta de perfectiune. Bogat prin multumirea cu putin sau rob al superbiei prin dorinta de epatare si depasire a contemporanilor, învatatorul trebuia sa le arate ca atât unul cât si altul, se naste, traieste, lupta, se bucura si sufera, în limita unui spatiu si a unei vremi.
O însingurare ce duce la o întâlnire cu tine însuti, la o cumpanire a fortelor de devenire, a utilitatii si originalitatilor, urmata de un contact cu multimea si cu marii initiati.
Accentul - mai mult spre ceea ce vreau sa devin decât pe ceea ce sunt, mai mult pe forma decât pe materie, mai mult pe posibilitate decât pe stabilitate, mai mult spre libertate decât spre ascultare, mai mult pe viitor decât pe trecut.
Ceea ce este nu ramâne, durata este o limita, - e doar un simbol al vesniciei; optimistul traieste, ignoreaza moartea. Elementul fundamental: credinta.”
Respectându-se libertatea interioara a fiecaruia tânarul trebuia calauzit spre „sine însusi”, trebuia învatat sa se cunoasca pe sine, - stapân pe el - sa-si valorifice darurile cu care era înzestrat, pentru a-si defini bine personalitatea, a creste si a se desvolta pâna la deplinatate. Numai astfel putea avea bucuria de a o darui Tarii si Neamului.
În Miscarea legionara nu se desfiinteaza personalitatea nimanui. Dimpotriva, aceasta este cultivata, potentata si daruita de buna voie, din dragoste, pentru a fi de folos în lupta. Asa dupa cum disciplina nu este impusa, fortata, ci liber consimtita, tot din dragoste.
Ce poate fi mai sublim decât sa dai iubirii tot ce ai mai de pret!
Prin educatia completa si armonica ce se urmarea în Fratiile de Cruce, se realiza minunatul îndemn: „a ferici pe altii si a fi fericit.”(N.n)

Pentru a forma astfel de „caractere” era desigur necesara o continuitate în actiune organizata. În articolul „Forme de lupta ale tineretului anticomunist din 1946”, publicat în „Cuvântul românesc”din luna mai 1997 (ziar care apare în Canada) semnat de Mircea Dumitrescu, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Al. Popsor, din acea perioada, sunt aratate câteva din preocuparile si directivele de atunci ale Fratiilor de Cruce:
În manunchiuri de prieteni, organizate pe scoli, tinerii „aspirau si încercau sa traiasca crestinismul specific neamului nostru…
Stiam ca o atare stare de veghe implica suferinte, riscuri, poate moartea. Dar eram convinsi… ca telul nu trebue sa ne fie viata traita oricum, ci Învierea având drept conditie crucea.
…Aceasta lupta, unica în Rasaritul Europei, efortul de autoformare a caracterului, de care, în mod organizat nu se preocupa nici-o institutie, a fost caracteristica fratiei noastre, a Fratiei de Cruce.
…În mare, aceasta reprezentând o directiva expresa, se constituia din:
a) Smulgerea mintii si a sufletului din marasmul materialismului si ateismului.
b) Completarea cunostiintelor de filosofie, istorie, literatura, excluse din programa analitica a anului 1946. Salvarea cartilor epurate, crearea de biblioteci de literatura interzisa de bolsevici.
c) Selectarea în rândul tinerilor cu care eram în mod deosebit în contact, a celor dotati în mod deosebit si cu capacitate de atractie, cu putere de dragoste înascuta, caci acestia vor fi lideri de opinie.
d) Cultivarea unei vieti aspre, dispret pentru viata de placeri, frivola. Exercitii de vointa, stiind ca „functia creeaza organul”. Doream ca neamul nostru sa aiba drept fruntasi oameni de caracter, obiectiv de urmarit de toate tarile cu cultura înalta.
Retinerea de la unele placeri avea si un scop imediat. Putinii bani economisiti astfel puteau ajuta pe cei loviti de vitregia vremii. Solidarizarea cu profesorii epurati, cu refugiatii, taranii înfricosati de teroarea satelor.
Aceasta actiune de durata, urmarind îmbunatatirea caracteristicilor morale ale fiecaruia dintre noi, reprezenta pregatirea pentru confruntarea cu viata, cu mediul dusmanos “existent în tara”.

Câteva subiecte de dezvoltat si de discutat în consfatuirile Fratiilor de Cruce
1. Tineretul
- menirea culturala
- utilizarea lui
scoala a sufletului natiunii :
sa se iubeasca si sa se stimeze
sa-si împleteasca darurile si idealurile
noblete sufleteasca
tact politic
patriotism - lupta pentru idealul national
cunoastere în toate domeniile
- originea modesta nu conditioneaza evolutia intelectuala si realizarile.
- Desrobirea natiunii
- Calatorii : lumina, liniste, hotarâre.
Forta si cultura în slujba idealului national
- "massa are nevoie de adevar si cinste, saracul nu mai vrea pomana ci dreptate"
Timpul e ireversibil. Orice clipa irosita cu usurinta, se recupereaza greu..

2. Cartea
mijloc de formare a omului românesc
Cartea - prieten, punct de sprijin , reper, sfetnic, izvor de hrana spirituala. Nu-i omul niciodata batrân pentru învatatura.
Usureaza viata, ajuta în gânduri, sentimente, evenimente, - a respecta omul si pe voi însiva.
- învatator
- a întelege viata si a o vietui
- ajutor pentru însusirea stiintei, culturii omenirii
- vezi ce trebue facut si cum anume; dârz, stapânit, neînfrict, plin de abnegatie, vointa si caracter

Cum sa te folosesti de carte
Îndrumarea lecturii - contra cartilor daunatoare
alegerea cartilor: liste de carti recomandate dupa vârsta, preocupari, a urmari tot ce apare si a recomanda ce se cuvine, tot ce e mai bun; a gândi asupra problemelor cartii; a nu citi numai cuprinsul unei carti ci a învata sa gândesti, cum si în ce limite acest continut are valoare; întelegerea cuvintelor si folosirea lor exacta
a citi hartile
familia, învatatorul, profesorul
discutii pe marginea cartilor
Cum sa citeasca - procesul lecturii
A retine esentialul din lecturile facute, filosofie, stiinta, poezie, muzica, arta, politica. A vedea în adânc
Povesti, basme
Ce este bun si ce este rau: moral - social
a satisface cerintele copiilor - interesul lor, carti de specialitate, cu problemele ce-i intereseaza
Lista de întrebari si raspunsuri - pe teme pe vârste (clase de liceu) pe scoli, categorii, aspecte ale educatiei
Lista de date importante si izvoare de documentare despre ele
- Probleme ce-i intereseaza pe fiecare - ce asteapta ei :
- sport, stiinta, beletristica, arte - ce se asteapta de la ei
- fenomenele vietii : dragoste, prietenie, datorie, raporturi sociale - scopul vietii
- Expozitie de carti, de panouri - pe teme, pe carti, pe autori, pe date, pe noutati;
ce sa fii, ce exemple sa urmezi, ce sa citesti
Înscrisi la biblioteci. A sti sa se orienteze în biblioteca - ce se gaseste
- sedinte : teme date, prezentarea critica a cartilor citite, povestiri
- Reviste, publicatii proprii
Radio, televizor , spectacole, teatru, cinematograf

Grija de carte
Organizarea lecturii, cum trebue si cum nu trebue sa se citeasca
- regulile lecturii: spalat pe mâini înainte si dupa; nu îndoi; semn de carte; nu face semne pe ea; nu uda degetul în gura; nu rasuci cartea; înveleste-o; taie-o frumos; lipeste cartea rupta; nu citi culcat; nu citi la lumina slaba si înapoiaz-o la termen;
-lista ta de carti; caetul de lectura : idei, expresii; desbate continutul
- sa cunosti: data, autor, titlul cartii, editura, anul, nr.de pagini, fondul, forma, extrase
-planificarea lecturii
- Citirea cu glas tare, povestirea. Discutii asupra cartilor, întrebari si raspunsuri – 6 - 8 întrebari, ce e semnificativ, ce e de valoare.
-toti sa fi citit cartea, tema, sinteza, caracterizarea eroilor, actiunea, locul, timpul
- Conferinte, comunicari: barbatie si eroism, sa fim tari; munca, ordinea, perseverenta, fermitatea, prietenia, mândria si modestia, egoism si altruism
- Adunari, tabere, teme
- Întâlniri cu autorii cartilor
- Concursuri: pe teme, pe creatii
- De verificat daca are plan de citit - cum si ce citeste; daca are caiet de lectura - care sunt parerile personale, expuneri, extrase
-Legatul cartilor

Calatorii, excursii: regiunea natala, orasul si împrejurimile lui, judetul si regiunea, tara si strainatatea
Pregatirea excursiilor si calatoriilor: lecturi, studierea hartilor, dotarea, planul. Vizitarea obiectivelor: economic, industrial, cultural, case memoriale regionale. Jurnale de excursii, de calatorie.
Mari calatori
Serbari, sezatori literare si teatrale muzicale. Pe linia marilor societati de lectura, cercuri literare; asociatii sportive si culturale din trecut
Reviste proprii - colaborarea la alte reviste, corespondenta: în tara si în strainatate

3. Caracterul

Adevar ratiune, libertate, absolut. O corectitudine ce duce la respectarea legilor scrise si nescrise – cu simt de raspundere: am gresit, nu fug: stau, platesc, repar, raspund; nu te consolezi pentru timpul petrecut în închisoare si pierderile suferite cu : sa nu ne mai gândim la "fie ce-o fi..., asa e viata , ... întorsatura lucrurilor, n-a putut fi altfel...
Eu devin liber numai prin constiinta greselii mele, altfel sunt aservit naturii. Nu pot sa spun : "asa sunt eu" - ci o renastere, o convertire, o revolutie a fiintei.
A avea curajul de a privi lucrurile în fata, a nu ascunde nimic din ce e reprobabil, a nu participa la ceea ce e contra demnitatii nationale si personale si intereselor superioare.
Valoarea unei actiuni si a unei convingeri se masoara prin utilitatea sa.
A cauta în adâncul inimii responsabilitatea, a urca la izvoare, la simplitate, la unitate (scopul acestei biografii).
- o activitate interioara vie, - o confruntare cu mine însumi, pentru a sesiza absolutul, a cauta certitudinile fiintei mele.
Caracterul pe care omul si-l formeaza singur, bazându-si existenta pe anumite principii pe care le descopera si le impune ratiunea sa, independenta sa.
Caracterul nu este un dar înnascut ci o cucerire a omului, angajament solemn, inagurând o epoca noua. O fidelitate fata de principii, printr-o revolutie interioara, prin exemplu, prin educatie, - o devenire necurmata spre a ajumge un caracter, adica o unitate absoluta, un principiu intern unic si un curs singular al vietii.
- sinceritate integrala - maxima vietii
- a da dovada de caracter
- a da maximum de valoare interioara demnitatii umane
- om rational, om de principii

4. Educatia
Pornind de la principiul “Quod leges sine mores” – educatia – formarea de deprinderi, norme de viata nescrise, în completarea legilor existente.
- Reforma sufletului – caci legile statului, ale societatii nu pot schimba nimic. Libertatea, bogatia, fericirea, forta sunt postulate, dar nu realitati.
Conditia umana nu poate fi schimbata printr-o noua lege economica, omul prin vointa altui om, o doctrina printr-o alta doctrina, legile prin înlocuirea cu altele.
O autoeducatie – un autocontrol premanent în raport cu toata lumea.
Reguli de comportare individuala si colectiva.

Pe ce-si bazeaza existenta lor copiii, tinerii legati mai mult de natura decât de pareri - vârsta are influenta.
Ce este esential pentru ei ? Pareri, credinte, ideologii.
Generatii care urca.
- Trebuinta de contact social: trebuinta de a întelege pe ceilalti si a fi înteles, trebuinta de a comunica.

Cum e posibil de a comunica ?
- dorinta de cunoastere, un elan, o pornire de a realiza o comuniune cu altul pâna se ajunge la o singura fiinta
- întâlniri, sedinte, consfatuiri
- neîntelegeri, concilieri înainte de a se limpezi lucrurile contestate
- unii interlocutori se închid, altii nu asculta ce le spui : apatici, indiferenti, înaintea faptelor, argumentelor se derobeaza în aparare fara a se apropia; cei ce distrug orice posibilitate de întelegere; aneantizare - ca si cum n-ai avea pe nimeni în fata; concesiile - datorita lipsei de adevar sau lipsei de putere de convingere; întâlnire cu un om ce ramâne el însusi si cu un om amabil si conciliant; prietenia - armonia întâlnirilor în familie, în natura; singuratate - si viata în societate; abordare de subiecte esentiale; conversatii, schimburi de idei - revelari totale.
Trebuinta prezentei altora si a ajutorului lor; a unei actiuni colective considerata mai eficace decât actiunea individuala
- Ce admirati: sinceritatea, cinstea, curajul, loialitatea, dreptatea, bunatatea, generozitatea, munca, disciplina, prudenta; predomina calitatile ce faciliteaza contactul social pentru ca permit comunicarea si întelegerea.
Deosebiri de gânduri, de obiceiuri, de moravuri, de traditie; a se apropia - a-si aduce ceva unii altora, a servi progresul umanitatii si a nu creea prapastii între ei.
Muzica e iubita mai mult ca posibilitate de comunicare între oameni decât ca agrement.
Dorinta de a fi folositor altora - a te simti util; doresti sa te simti util ? doresti sa schimbi ceva din ceea ce exista ? Unii doresc sa traiasca ca în secolele trecute, altii se adapteaza perfect la realitati - putini descurajati sau dezamagiti.

Dorinta: -de a schimba ceva: a creea sau a lasa o opera; a ameliora conditia umana progres stiintific, tehnic, de ordin social, politic, economic; a ajuta pe altii iubindu-i, întelegându-i; a îmbunatati întelegerea între popoare;
- de a se integra într-un grup si de a munci pentru el si prin el - o comunitate de idei: întâlniri, traire, experienta, extinderea cunostintelor;
Pentru ce traim ?
O viata reusita este o viata utila altora,o viata prin care-ti atingi scopul, îti realizezi idealul , ajungi la fericirea unor satisfactii de ordin social si de ordin afectiv, satisfactiile de ordin material sunt mult mai îndepartate .
Viata are nevoie de o motivare, printr-un scop, printr-un ideal - o utilitate: altfel e o viata egoista, fara scop, fara dragoste.
Stiinta are nu numai datoria de a explica ci de a ameliora conditia existentei umane.

5. Ce trebue sa stie tânarul din Fratia de Cruce:
Ce ne învata satul?
Ce ne învata muntele?
Ce ne învata ziua si noaptea, soarele si luna, lumina si întunericul?
Ce ne învata anotimpurile anului?
Ce ne învata femeile, cei saraci, cei bolnavi?
Ce ne învata pasarile cerului?
Ce ne învata oamenii mediocri, cei superiori, eroii?
Ce ne învata sfintii - întâmplarile si semnificatia lor, semnele:
„Sfintenia nu e extraordinarul, sfintenia este normalul. Vietueste Dumnezeu prin credinta, iubire, jertfa în mine prin Iisus Hristos ”(Per Giorgio Frassati de I. Suciu).
Ce ne învata cartile - Biblia = Imitatio Christi si când le întelegem si le folosim?
- credinta si slujitorii ei: supus Creatorului
- ateismul si luptatorii lui: supus creaturii
- schimbare de pareri, de atitudini, de credinte
În filosofie - pesimism si crestinism
- pragmatism si sfintenie
- materialism si metafizic
Pozitia corecta:
în politica - dragostea de neam si tara la prezent, trecut si viitor.
în arta - frumosul
în religie - credinta - fara crize
ateismul adolescentei trebue depasit
mesianism - profetism
în viata - mândru de a creea - Dragostea de munca
Un om nu-si pleaca ochii în fata nimanui: sa privesti în fata drept la oameni si la lucruri.
Satul - traditie, continuitate, radacini, dainuire
Orasul - înstrainare, progres, salturi, hiatus, devenire
Mormintele - moartea celor dragi, a celor de la cot, a celor necunoscuti. Nici o filosofie sau stiinta nu ne ajuta în fata mortii: revolta, resemnare, nesocotire, pregatire.
Cum sa ne usuram drumul spre moarte, spre viata de dincolo: numai prin Iisus.
- Prietenii
- jumatati de masura, jumatatea drumului
- se poate trai într-o lume în afara aceleia în care traiesti, sa nu-i ignori, sa-i ajuti; sa-i ocrotesti, fara a coborî în marasmul vietii lor; sa auzi, sa accepti si sa urmezi chemarea.
- experienta îndoielii, a necredintei. a prabusirii; experienta înaltarii si a eliberarii din catusele pacatului.
- a învata pe altii din faptele tale si traire mai mult decât prin îndemnuri si sfaturi.
Convertire – a rupe viata în doua, un trecut care descreste si dispare, un viitor care se afirma si se dezvolta
- omul împotriva omului: îsi tortureaza si exploateaza semenul, schingiuieste sfintii, ucide profetii, dezagregare, haos, neant. Ucid cu vorba, cu surâsul, cu condeiul, cu arma.
Persecutiile dintr-o anumita epoca, (epoca noastra) si cele din veacul veacului.
Interese personale, carnale, cotidiene.
- sa nu fie o traire ca si cum viata ar dura o vesnicie.

6. Atitudinea fata de cultura
Dorinta de instruire , de cunoastere, de valorificare a obiectivelor si activitatilor interesând viata intelectuala.
Intereseaza mai putin accesoriile: ocupatiile manuale decât cele intelectuale.
Ordinea: sfânt, savant, erou, artist (artist – poet - ,inspirator, revelator al multelor aspecte ale fiintei, - consolare- , reconciliere în extaz; erou – nu se lasa înfrânt în nenorocire, în durere, nu se lasa terorizat de executie; sfânt – iubeste în fiecare pe Dumnezeu, vede în fiecare om un înger ranit, însa vindecabil, dând de la sine pentru a-l scapa de pedeapsa)
A citi, spectacole (teatru, cinema), muzica, pictura, poezie, arhitectura, sculptura; - ca distractie sau ca arta; contradictia între ideal (arta) si viata (distractie).

Încredere în viitor
- Optimism fata de viitorul individual si colectiv: omenirea evolueaza spre progres sau spre decadenta
Pesimism: starea de nesiguranta actuala: unii cred ca se poate influenta progresul omenirii, destinul, altii , nu.
- nelinistea amenintarilor de razboi, tensiunea internationala, pericolul atomic; problemele personale nu mai preocupa pe nimeni, depind de evenimente; motive de a spera: încheierea pacii, întelepciunea natiunii, tehnica, stiinta, religia, tineretul, o noua ordine speciala;
- tensiunea dinamica a actiunilor: a câstiga bani, putere, facilitate de trai;
- calatorii: a descoperi, a întelege, a lega noi contacte umane; experiente: a vizita alte planete; o existenta variata – miscare; gustul noutatilor - lupta si concurenta;
- o personalitate - personaj (de urmat) ca exemplu, model, a nu se asemana cu nimeni;
- eroi, cavaleri, cuceritori, oameni de stat contemporani, eroi revolutionari, exploratori militari, oameni de stiinta, artisti, scriitori, întelepti (filozofi, apostoli, profeti, binefacatori), sportivi (în mod deosebit aceia ai neamului: Henri Coanda, Emil Racovita, Traian Vuia, Aurel Vlaicu);
a fi cunoscut
a trai în umbra
a avea existenta asigurata (material, social)
a asculta mai mult decât a comanda
a nu captiva si a nu subjuga pe altii

7. Atitudinea fata de valorile traditionale
a. Afective si estetice
Sensibilitate fata de natura, frumos
O alta crestere: cunoasterea vietii rurale, integrare în natura, traiul zilnic al parintilor, civilizatia si cultura traditionala a satului – folclorul. Valorificarea folclorului în slujba educatiei si a unui ideal de valoare universala; dispar bunicile, bunicii, oamenii vechi - depozitari de pitoresc, dragoste, întelepciune, valori spirituale. Cartile bune sa înlocuiasca pe bunici; perpetuarea organicitatii sistemului de viata; reprezentarile copilului sarac.
Folclorul: sens moral - capital spiritual, limba româneasca, împrospatare a culturii, reautohtonizarea limbii prin folclor, traditionalism viu, curiozitatea, inteligenta.
Legenda - povestiri prin care poporul încearca sa-si explice originea anumitor fiinte, fapte sau lucruri în care intervin fenomene miraculoase, istorice, religioase, geografice.
Dragoste pentru muzica, arte plastice.
b. Valori morale
Calitatile ce permit schimbul, dialogul, încrederea; valorile morale – virtutile; calitati ce asigura reusita sociala;calitati intelectuale
Admiti infidelitati fata de virtuti pentru cauze pe care le consideri superioare ? Atasament slab fata de valori din realism, luciditate resemnata, valorificarea scopurilor superioare.
Mila - reactiune a celor puternici, - reactiune a celor slabi.
- Actele reale cu intentie buna nu sunt condamnabile, intentiile rele neexteriorizate sunt condamnabile; individul nu trebue condamnat pentru greselile colectivitatii ? Nu e just ca o colectivitate sa sufere din pricina greselii unui individ ?
- Orice greseala poate fi iertata? - Nu -
c. Valori intelectuale
- Nu se poate acorda credit absolut ratiunii, nu poti fi rationalist; putem cunoaste mobilul actelor noastre; ne putem însela asupra mobilului actelor noastre. Constiinta inconstientii tineretii ?
- Stiinta - ameliorarea conditiilor de existenta umana
- a explica conditiile de existenta umana
- Exista în univers lucruri pe care omul nu le va întelege niciodata - spiritul uman e limitat
d. Valoarea acordata familiei
- Caminul, familia sunt necesare societatii; a nu te casatori cu unul de alta religie, rasa, tara; nici o diferentiere de drepturi si obligatii între barbat si femeie: drepturi egale în viata publica, în raport cu instruirea, al libertatii; putini îsi cauta adapostul în familie în caz de încercari. Unii vor sa se asemene cu tata, cu mama, cu frati, surori, cu alti membri ai familiei
e. Valori religioase
Religiosul este o valoare – afectiv-morala sau o credinta; apartenenta confesionala. Destinul poate fi învins. În destin exista si un ce metafizic.
Semnificatia mortii – nemurirea; moartea nu este un sfârsit al individului, ci integrare între a trece si a fi, între timp si vesnicie;
Lucruri pe care omul nu le va întelege deplin niciodata; tot ce exista are o ratiune de a fi; sunt si alte cai de a descoperi adevarul decât ratiunea; locul religiei în viata de toate zilele si în aspiratii este estompat; sensibilitatea fata de natura nu e datorita ordinei ce se reflecta în ea; religia ca ratiune de a spera; putini doresc o educatie religioasa si putini cred în influente supranaturale; religia mijloc de consolare în suferinta
Fizionomia tineretului ce se ridica: desi realisti, pozitivisti, pleaca de la o viata sociala, traita, nu din familie - ei simt trebuinta de contact social - cauta gust de autenticitate - francheta, onestitate, loialitate, curaj, dreptate.
Miscarile pentru libertate, revolutiile, reformele, înnoirile, au fost facute de tineri, care au prezenta omului întreg în fiecare manifestare, pentru ca orice efort îl depune în vederea viitorului; trecutul nu-l apasa ca o povara. Daruieste totul pentru o idee, pentru un ideal, pentru valori, pentru a fi un exemplu. E în crestere, stapânit de impulsul noului, al devenirii, al dezvoltarii, al evolutiei, tendinte spre tinte si idealuri în toate domeniile vietii. Ce e viu creaza ceva viu si nou. (Batrânii - compromisuri, traditii, cutremure, deziluzii, amaraciuni, indiferenta, resentimente, resemnare, si-au pierdut orice încredere si sperante)
curiozitate, încredere în stiinta
Constiinta limitelor le tempereaza uneori idealismul în viata concreta
îndepartati de generatiile precedente
Dar ei trebue sa fie constienti de imposibilitatea valorificarii omului prin fortele lui proprii. Fara Dumnezeu nu exista echilibru, omenie, certitudine, siguranta vietii.

Un mediu studios - stiintific, literar: cercuri literare, centre stiintifice, influente, sugestii, exemple, sfaturi, indicatii.
Modul de a-si utiliza timpul liber: zilnic visul: în peisaj, cu ochii spre cer, spre nori, - impulsul fanteziei, în fiecare zi sa visezi o clipa la steaua ce te conduce în viata; vacantele, concediile
- planuri de lucru: munca dupa plan si cu scop; modul de cercetare - cercetari proprii cu mijloace moderne,- la curent cu cunostintele (toate curentele, tendintele);- independenta de cugetare, actiune;
- mediul social: veselie, blândete, inteligenta, entuziasm, bucurie, dor de munca, bunatate, siguranta de sine, dominatie spirituala
- Forme precise ale tinutei, demnitate, distanta, mândrie barbateasca. Autoritate are numai persoana care se stapâneste si se conduce dupa legi personale.
- a-ti cunoaste dusmanii si cauzele dusmaniei; a acoperi latura amenintata alaturi de partile dinamice
- a sti sa devii indispensabil, a te întretine cu fiecare în specialitatea lui
- causeur agreabil. În armonie cu mediul: acomodare, modificarea parerilor, respect pentru persoana umana; a nu încerca sa modelezi sufletele, a le influenta, a le conduce decât din dragoste pentru cauza superioara; simplitate

8. Moral, atitudini, etica
Moral
- Moravuri, reguli de conduita; conduita morala - conforma bunelor moravuri
- carte morala - favorizeaza bunele moravuri ; sa se desprinda o idee morala
- portret fizic si moral (relativ la suflet, la inteligenta)
- certitudini morale - nu e întemeiata pe evidenta logica, pe probe riguroase, provine din credinta, dintr-un act de încredere în cuvântul cuiva, în revelatia religioasa
- sens moral - ceea ce este si ceea ce nu este conform regulilor moralei
- stiinta morala – determinarea obiectelor dupa legea morala
- teologia morala - o parte a teologiei care trateaza despre actele umane
- virtuti morale: cele care au ca izvor ratiunea, se refera la om (completarea noastra: barbatia (curajul), dreptatea, înfrânarea, întelepciunea)
- virtuti teologale: se refera la Dumnezeu: credinta, speranta, iubirea
moral - ansamblu de calitati mintale, caracter, stare a spiritului, energie de a suporta dificultatile, pericolele
Sens de viata - conceptie generala despre lume si existenta; - vocatie
Stil de existenta
Utilizarea timpului liber: somn, scoala, obligatii familiare, timp liber disponibil; desavârsirea de sine - personal

Atitudini

Credinta într-un scop pentru care tii piept dusmaniilor, puteri intelectuale, pregatire împrejurari exterioare

Contra diletantismului si a eruditiei secundare; a citi în cartea vietii; a cunoaste viata cartii

Cultul stiinta pentru stiinta; stiinta pentru tara
Cunoasterea temeinica - precizarea cunostintelor si dezvoltarea spiritului de observatie.
Contra mentalitatii bolnave
- egoism - materialism - totul pentru tine, nimic pentru vecin, praf în ochii multimii
- parasirea bisericii si nerespectarea legilor
- înlaturarea bunelor obiceiuri, datini, traditii, - obscenitate, imoralitate, perversitate
-minimum de munca, maximum de profit.
Criza politica - tabere politice învrajbite , desbinari, specularea suficientei, necalificarii -politicianism
Criza educativa – familiara, scolara, – neglijente, exemple rele. Neatentia si întârzierea aduc neajunsuri.

Etica

Conceptie despre lume si viata.
Miscare social-nationala.
Atractia universalului - simpatia psihica.
Onoare, demnitate, frumos, bine, adevar, iubirea (aproapelui) semenului, de neam, legatura cu Dumnezeu.
Simpatia - mila - dar nu pentru raufacatori.
Bonis nocet, qui malis parcet (cine cruta pe cel rau , vatama (face rau) celui bun ).
Frumosul în acord cu binele.
Reducerea la minimum necesar a trebuintelor inferioare “Ce de lucruri de care n-avem nevoie!” Sa nu-ti înmultesti trebuintele - luxul .
Suflet eroic.
Vor, nu vor dusmanii ..., tara si viitorul sunt ale noastre.
În sat, în oras, pe câmp si în codru - îmi alin durerile si-mi vindec ranile.
Moartea ma pândeste clipa de clipa dar viata m-ajuta sa înving.
Seninul sau furtuna - acoperisul cerului sau al colibei, ma poarta pe cararile visului spre biruinta.
Doctrina - suprema valoare - Patria.
- o valoare mai mare ca stiinta.
A ne birui înfrângând în noi orice dorinta, orice veleitati desarte, orice pofta de marire, orice interese personale.
A nu comite nici o infidelitate fata de tine însuti, chiar fiind înconjurat de spioni, informatori, si tradatori - metamorfoze umane.
Carturarul - stiinta cercetarii si formularii adevarului;
Conducatorul - stiinta si arta educatiei; stiinta si arta conducerii

Viata interioara
Sa însufleteasca , sa convinga, sa instruiasca, sa oteleasca pentru luptele spiritului si pentru virtute.
Spirit critic si dorinta de a cunoaste.

9. Conduita
- sa nu faci nimic de mâna a doua; a lauda încât din iad sa faci un colt de rai;
- stapân pe sine, a nu te arata facil, gata pentru scuze, indiscret ci stapân pe cuvântul tau, fiecare gest, actiune, sa arate puteri inspirate din bunatatea inimei; a raspândi bucurie în jur, a oferi o masa, un adapost;
- a te arata receptiv pentru intentiile si gândurile altuia; a da curaj;
- a nu-ti arata neplacerile, suferintele, înfrângerile ci seninatate, gânduri bune, a înfrumuseta relatiile, societatea unde intri, cerul, azurul;
Frumusete. Gratie. Fantezie. Omul distins , femeia aleasa cuceresc; atitudine mândra, fermecatoare, în forme, miscari, gesturi, expresii, cuvinte; fata, atitudini, mina; nu ce, ci cum = maniere; natura, tabloul, statuia nu vorbesc;
a controla - miscarile corpului, vorbirea, tinuta, un mod de a face lucrurile, a împodobi proza cu detaliile vietii.
Înfluenta manierelor = în fiecare clipa sunt examinate.
Alergam la cel ce stie, la cel ce are, face, la cel de care avem nevoie.
Spalatul, îmbracatul, - a îndeparta deprinderile animale, a fi curat, a-ti stapâni ranchiuna si meschinaria, a înabusi ce e josnic, a alege gesturi si cuvinte.

10. Îndrumari practice pentru educatie religioasa morala si
Criterii pentru recrutarea fratilor de cruce

Principiul psihologic
alegerea: curati cu inima, dornic sa afle adevarul, gata sa mearga pe drumul ales
fond aperceptiv: fara prejudecati, fara gânduri eronate
formare progresiva: încetul cu încetul, descoperirea treptata a adevarurilor, initiere, pregatire simbolica, directa
formare de deprinderi: arta cuvântului, material aperceptiv, împrejurari, receptivitate
Se vorbeste deosebit: dupa oameni, dupa împrejurari, la dusmani
cunoasterea defectelor si a nevoilor; îndreptarea defectelor, sadirea în locul pacatului a virtutii, smerenie în locul mândriei, nadejde în locul desnadejdii, lepadare de sine în locul egoismului, lupta împotriva anumitor conceptii

Principiul intuitiei
exemple vii: din viata oamenilor, din natura, imagini sugestive
apel la simturi pentru: adevaruri de credinta, norme de conduita, povestiri, antiteze, analogii
plecând de la cunoscut la necunoscut, de la concret la abstract, de la apropiat la departat, de la exemplu la adevar

Principiul practic educativ
formarea caracterului religios-moral: sa traiasca asemenea lui, sa practice virtutile, sa urasca pacatul, în vâltoarea vietii, pentru sfintirea vietii;
spirit comunitar - dar misiuni de proba, îndeplinirea altor însarcinari, colaborare;
realitati abstracte: în legatura cu viata, în legatura cu mediul
Metode folosite
Metoda dialogului. Folosirea ca arta a cuvântului, convorbiri (dialog, convorbire familiara, discurs polemic, calm); fiecare idee sa fie lamurita, ideile nelamurite pier, atentie vie, orice întrebari în caz de nedumeriri; meditatie în momente de tacere
Metoda analitica: doctrina noua sa fie facuta accesibila sufletului, povestirile le talmaceste, desface continutul în parti componente, identifica pe fiecare dintre ele.
Metoda observatiei: sa observe cum traieste el; observarea naturii; a scoate învataturi din informatii; dezvoltarea simtului si a spiritului de observatie
Metoda exemplului personal: influenta exemplului personal în toate manifestarile, formarea caracterului religios-moral, a avea un model, a imita pe masura puterilor, sa simta dragoste.

Autoritatea cuvântului: caracter moral, viata religioasa, cunoasterea adevarurilor de credinta, comunicarea adevarurilor prin: cuvânt, fapta, exemplu personal; constienti de misiune.
mijloace de expresie oratorica: figuri de stil, frumuseti de limba, originalitatea, drumul cel mai scurt catre minte, inima - cuvinte simple si adevaruri fundamentale, dragoste, statornicie în credinta fata de: Dumnezeu, dragoste fata de oameni, de neam si Tara
puterea de a modela si de a sustine viata pe calea desavârsirii; taria de a marturisi neînfricati, smerenie, lepadarea de sine, devotament pâna la sacrificiu; refuzarea onorurilor, acceptare: batjocura, chinuri, moarte;
a împaca pe om cu Dumnezeu; realizarea iubirii si a pacii
prudenta, evitarea pericolelor inutile pentru a putea sluji scopul, misiunea; exercitii, pentru a câstiga experienta sprijin necesar unul în altul, doi câte doi;
transformarea în personalitati
Adevarul care este Calea si Viata se cucereste prin lupta spirituala în miscare, iar Împaratia cereasca, dupa cum spun sfintii parinti, “prin asalt”.

11. Citind pe N. Berdiaev
personalitatea celuilalt ramâne de nepatruns - prin dragoste se patrunde în adâncuri
- socialibilitatea - victoria împotriva însingurarii
- a alina suferintele oamenilor
- spirit de sacrificiu si îndrazneala
- întâlniri, comunicari, contacte sufletesti
- protejând persoana: a pastra distanta, contra familiaritatii, sufletele închise nelinistesc
nu judeca pe altii : ma judec pe mine însumi, nu ma tin mai bun ca altii
intoleranta ideologica, lupta morala, intransigenta pentru libertate
Filozofia lui Berdiaev e o filozifie a spiritului, ori spirit înseamna libertate, act creator, persoana, comuniune de dragoste. Fiinta e secundara, e determinare, necesitate, obiect.
Persoana mea nu este o realitate facuta, o creez, o construiesc, cautând a ma cunoaste.
A te întoarce spre tine însuti spre a te cunoaste.
a trai în tine însuti.

Spiritul = tinerete vesnica
Extaz - evadare din banal: gândire, sentimente, viata
Viata - relatiile intime sub tacere
Deprinderile - organizarea vietii de toate zilele, autonomizarea existentei, reducerea efortului
A nu fi strain de lume - a-ti crea ambianta: cabinetul de lucru, cartile
Moartea, izolare
a depasi tentatiile de: marire istorica, glorie, putere lumeasca

12. Artele
transport în alta lume, transfigurarea lumii si a propriilor virtuti; elevatie spre un nivel superior de gândire, simtire, traire si exprimare, decât cel al vietii de toate zilele. O alta viziune a omului si societatii, a naturii, a realitatii.
Pleaca de la o realitate spre o posibilitate, o depasire, nu spre o fictiune.
un efort spre mai bine, spre mai frumos, spre un adevar care a fost odata sau e faurit de imaginatia noastra. Un vis care în momentul în care te trezesti nu se risipeste ci se realizeaza prin expresia câstigata în opera de arta care e o transformare a unei realitati imperfecte spre una ideala.

Cunoasterea istoriei noastre

13. Originea Românilor
Românii continua pe colonistii Împaratului Traian (Paggio Bracciolini – sec XIV- lea) autohtonia Românilor pe locurile actuale, problema istorica a devenit problema politica
- argumente:
de la 271 - sec XIII nu sunt pomeniti în documente toponimice pentru ca: dupa Romani au venit Gotii în Dacia (271-575) si Gepizii (463-566);
- dualism lexicologic pe teritoriul daco-roman.
Popoarele pier, iar numele dainuiesc. Si cuvintele împrumutate ajuta la cunoasterea culturii spirituale, ale unui popor.
Numele de locuri si de fluvii.
Abutum (Abrud) Ampeiul ,“dava”: oras întarit.
- Notarul lui Bella în “Terrae Ultrasilvanae”, stapânea Gelu de origine “Blacus” de unde numele de Gileu.
- Si-au pastrat neamul si au avut forta de a asimila si alte neamuri.
Româna este latina vulgara.
- Elementul geto-dac legatura între popor si sol.
Triburile scitice si celtice dacizate.
- Unitatea geografica, unitatea de civilizatie, unitatea politica: Transilvania, Moldova, Oltenia.
- Influenta romana în Dacia de pe timpul lui August.
- Contact direct pacific si razboinic între Imperiul Roman si Dacia.
Au pregatit romanizarea Daciei.
Romanizarea dovedita arheologic.
Populatia Daciei nu a fost distrusa dupa Aurelian.
- Arheologia - persistenta elementului dac în mediul rural.
Coexistenta daco-romana.
Se retrage armata , ramâne civilizatia romana.
- Contactul între Nordul si Sudul Dunarii permanent.

14. Unitatea Românilor

Icoana geopolitica a Tarii :
Ardealul în centru.
a) unitatea pamântului
circulatia între oameni si bunuri
Balta si Padurea
b) unitatea limbii
Rîurile - drumuri
Transhumanta
colonizarile interne
Munteni; Magureni; Valeni; Secuii, Basarabi
c) unitatea culturii
d) unitatea politica

15. Cuvântul lui S. Barnutiu – Blaj 1848
La 13/15 Mai 1848 au fost la Blaj : C-tin. Negri, V. Alecsandri, George Sion, Nicolae Ionescu, Nicolae Balcescu, Alexandru Golescu.
“vor striga din mormânt strabunii nostri : fost-am cu Gotii, dar nu ne-am facut Goti; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am hunit; fost-am cu Avarii dar nu ne-am avarit ; fost-am cu Bulgarii dar nu ne-am bulgarit ; cu Rusii si nu ne-am rusit; cu Ungurii si nu ne-am Ungurit ; cu Sasii si nu ne-am nemtit! Ci ne-am luptat ca Români pentru pamântul si numele nostru, ca sa vi-l lasam voua dimpreuna cu limba noastra, cea dulce ca si cerul sub care s-a nascut” (S. Barnutiu)

16. Sa ne cunoastem Neamul si Tara .
1.) Sa ne cunoastem pe noi si pe ale noastre.
Toate masurile ca neamul sa traiasca si strainii sa nu-l cotropeasca.
2.) Dusmanii: spatiu vital adica largirea hotarelor.
3.) Noi - suntem mai vechi decât toti vecinii.
Ne-am aparat pamântul cu jertfe grele.
Ne stapânim spatiul de când ne-am nascut, nu l-am ocupat - nimic, nimanui, niciodata.
4) Sa stim observa.
Sa stim însemna o harta.
Sa cunoastem nevoile Neamului si ale Tarii, cunoscând trecutul si aspiratiile românesti.
Cunoasterea exacta a faptelor nu împodobirea, lor în scris.
Înfrângerea vorbariei - simplu, precis, lamurit ce ai de spus.
Omul vrednic nu asteapta nimic de la altii .
Adevarul învinge prin jertfe. De aceea cei ce-l slujesc sunt îndeobeste sacrificati.
Drumul spre vesnicie duce prin clipa cotidiana. Drumul spre nemurirea amintirilor cunoaste piscul originilitatii sintezii contemporaneitatii, depasirea actualitatii - Ce e pieritor în noi ? - trupul si cu tot ce slujeste lui. Slujind spiritul îti prelungesti viata.

“Neamul este de la Dumnezeu, adica oamenii au venit pe lume împartiti în neamuri. Legatura de sânge a fost prima legatura dintre oameni si aceasta a constituit neamul.”

“Vorbind de popoare ne gândim în primul rând la hotarele si asezamintele acestora si numai accidental la originea lor.” (C.Radulescu Motru)

17. Istoria Transilvaniei si a “Memorandumului” trebue cunoscuta si înteleasa bine pentru a se sti apara drepturile noastre milenare asupra Transilvaniei. (Se afla în partea III, Universitatea, la capitolul privind profesorii de la Facultatea de Drept - Prof. Aurelian Ionascu) pag…..

18. Imaginea luptatorului ardelean luata ca model:
a.) Câstigarea existentei prin munca (înca din copilarie Al. Popsor a lucrat în gospodarie, la câmp, la atelierele scolii, - lacatuserie, fierarie, etc., ca meditator)
b.) Tânar – curaj, cinste, dragoste pentru adevar
Sa marturisesti o eroare, dar sa nu aperi o iluzie. “Sa înveti ceva din fiecare adevar descoperit de altii , dar si din fiecare eroare comisa de ei”

c.) Exil – alearga din tara în tara pentru a pleda, a informa, a convinge, a forma curente si a ridica natiunea sa robita
d.) Contra dezordinii si anarhiei. Lupta cu vorba si cu scrisul. Conferinte. Serbari cu caracter artistic cultural. Excursii de studii – cunoasterea Tarii.

Peocupari multilaterale, porniri enciclopedice: Ideea solidaritatii si unirii popoarelor, a cunoaste ce a însemnat tirania habsburgica.

19. Macedo-Românii
1930. Legea ,,treimii” (Legea Dobrogii Noi) în favoarea Bulgarilor.

România Mare, înfaptuita la sfârsitul primului razboi mondial, cuprindea toate provinciile istorice românesti alipite la trupul Patriei - Mame. Printre ele si Dobrogea cu asa-zisul Cadrilater (Dobrogea Noua), cu cele doua judete Caliacra si Durostor, care faceau parte din Tara Româneasca a domnitorului Mircea cel Batrân si care a fost alipit la trupul tarii dupa razboiul balcanic din 1912, caci el nu apartinuse niciodata Bulgariei, decât dupa razboiul din 1877, când Turcia a fost înfrânta de armatele rusesti si românesti si a luat fiinta statul bulgar.
În 1925 Ion I.C.Bratianu, prim ministru si presedinte al Partidului National Liberal a hotarât colonizarea Cadrilaterului cu Români macedoneni, în scopul întaririi granitei de sud a tarii, unde populatia majoritara era formata din turco-tatari, ca urmare a stapânirii turcesti de cinci secole si de Bulgari colonizati în Cadrilater, începând de prin 1885 de proaspatul stat bulgar.
   Colonizarea Românilor macedoneni, ca si a unor familii sarace de tarani Români, urma sa se faca pe loturi de câte 10 hectare pe familie, din fondul proprietatii de stat. Acest fond funciar provenea din aplicarea asa zisei ,,legi a treimii”. În Cadrilater, datorita deficientelor administratiei turco-bulgaresti, nu existau acte legale de proprietate. În schimbul acordarii dreptului de proprietate, statul român intra în posesia unei treimi din proprietatea respectiva.
   În 1930, sub guvernul national-taranist, ministrul sub-secretar de stat, de la Agricultura, numit de presa si Anghelof (probabil ca era de origine bulgara) a alcatuit un proiect de lege, care anula în mare parte prevederile ,,legii treimii”, favorizând astfel fatis, interesele marilor si micilor proprietari Bulgari din Cadrilater care formau clientela politica a Partidului National - Taranesc. Pe baza legii lui Costica Anghelof, lotul colonistilor macedo-Români si Români, se reducea de la 10 la 5 hectare. Practic, opera de colonizare, initiata de marele om politic si patriot Ion .I. C. Bratianu si sistata sub guvernarea fanariotului I. G. Duca (1933), era data peste cap.
Aceasta lege antiromâneasca a stârnit vii proteste în opinia publica, în parlament si în presa vremii. Ca urmare, un tânar ziarist, Gheorghe Beza, aromân dupa tata, nascut în tara, si neavând nici o tangenta cu colonistii Aromâni din Cadrilater, revoltat la culme, s-a prezentat într-o zi de iunie 1930 la biroul ministerial al sub-secretarului de stat Angelescu - Anghelof si a descarcat asupra lui 5-7 gloante de revolver, fara a reusi nici macar sa-l raneasca, victima aparându-se cu scaunul.

   Atentatul a stârnit vâlva mare. Studentimea macedo-româna a lansat un manifest de solidaritate cu atentatorul si cu cauza colonistilor. Semnatarii manifestului au fost arestati: Constantin Papanace, Iancu Caranica, Grigore Pihu, Sterie Ficata, Gheorghe Ghitea, C. Mamali si A. Ciumetti. Tot atunci a fost arestat si Corneliu Codreanu, seful Garzii de Fier, banuit ca ar fi implicat în atentatul comis împotriva ministrului national-taranist.
   Arestatii au fost dusi în sala de antropometrie pentru a li se lua amprentele digitale. Erau coplesiti de umilinta la care erau supusi ca niste borfasi de rând. În sufletele lor clocotea revolta. Imediat dupa ei urma si Corneliu Codreanu, pentru îndeplinirea aceleiasi formalitati umilitoare. Impresia produsa asupra grupului de tineri Aromâni a fost extraordinara. Iata cum o reda C. Papanace: ,,Arhanghelul Mihail parea ca coborâse între noi. Era înalt si frumos ca un chiparos, cu ochii verzi, îmbracat în costum national si cu jandarm cu baioneta la spate. I se luau si lui amprentele. Dar El era linistit. Si linistea Lui ne-a cuprins si pe noi. Nu eram singuri! Cineva venea sa împartaseasca din umilinta la care eram supusi. Si simteam ca acest cineva necunoscut de noi pâna atunci, era mult. Era totul. Era trimis de providenta.”
(Evocari, ed. 1997, p.173-176).

   Cunostinta propriu- zisa a avut loc în duba care-i transporta la închisoarea Vacaresti. “Am dat tonul la un cântec macedonean care aducea rezonanta luptelor de acolo: „Dure si-a noastra-aravdare”, scrie C. Papanace.

   Când au terminat de cântat marsul, o voce le-a spus: „Bine! Foarte bine, ati cântat din suflet, mai voinici!” Si în lumina unei brichete clandestine, am vazut cum ni se întindea, ca sa ne felicite, o mâna viguroasa, dar înnegrita pe palme si degete. S-a recomandat: Corneliu Zelea Codreanu: Era Capitanul.” ( ibid. P 174) Au stat 40 de zile împreuna la Vacaresti. „Toti ne simteam fericiti. Alaturi de Capitan puteai trai o vesnicie, fiindca în el însusi se contopea o lume pentru vesnicie.” ( Ibid. p 176)

Aromânii sau Românii macedoneni si Miscarea Legionara

Aromânii sau Macedo-Românii, cunoscuti în istorie sub numele de vlahi, ca si Românii din nordul Dunarii, sunt frati de-ai nostri rezultati din romanizarea triburilor tracice din întreaga peninsula balcanica cucerita de Roma în irezistibila ei expansiune politica, economica si culturala spre rasarit. Se stie ca Macedonia, situata geografic în centrul peninsulei balcanice, cu iesire spre sud-est la Marea Egee, a atins apogeul puterii sale politico militare sub marele Alexandru Macedon, care a zdrobit imperiile persan si egiptean, spre sfârsitul sec. IV a. Cr.,ajungând pâna la Indul lui Por împarat. Dupa moartea lui Alexandru cel Mare, imperiul s-a împartit între generalii lui si puterea Macedoniei a început sa decada.
   Dupa ce a scapat cu bine de rozboaiele punice, Roma si-a îndreptat privirile spre rasarit. Prima etapa era peninsula balcanica. La 168 înainte de Hristos, legiunile romane, sub conducerea consulului Paulus Emilius, au înfrânt falangele ultimului rege macedonean Perseu, iar dupa doua decenii (149 a. Hr.)au transformat Macedonia în Provincie Romana cu toate prerogativele care decurgeau din aceasta situatie de jure. Treptat, treptat este cucerita întreaga peninsula balcanica pâna la Dunare. La 101 d. Hr. Traian va începe razboiul cu Decebal si Dacia va fi si ea înglobata în granitele imperiului roman.
   Astfel începe procesul de etnogeneza a poporului român de la Marea Egee pâna la Carpatii Nordici, acest spatiu originar imens care era locuit numai de numeroasele triburi tracice si traco-ilirice. Spre deosebire de greci, mândri de cultura lor si refractari asimilarii, tracii sud - si nord-dunareni s-au dovedit dispusi sa se asimileze cu romanii, cu care aveau, se pare, anumite afinitati rasiale si lingvistice. Asa se explica rapida lor romanizare din muntii Pindului pâna în Maramures si Bucovina.
   Dupa grecizarea Imperiului Roman de Rasarit (550), Românii din Balcani s-au constituit în organizatii statale independente sau autonome, în lupta cu elementul grecesc care a uzurpat conducerea Imperiului Roman de Rasarit, devenit apoi imperiu bizantin. Cronicarii bizantini ca si cronicarii cruciati înregistreaza existenta a trei Vlahii: Vlahia Mare în Tesalia si Muntii Pindului (980), Vlahia Mica în Etolia si Acarnania si Vlahia de sus în Epir.
   Cea mai stralucita realizare politica a Vlahilor balcanici este imperiul româno-bulgar nascut din revolutia celor doi celnici Aromâni, fratii Petru si Asan, care i-au asociat si pe Bulgari, împotriva imperiului bizantin (1185). Pe la 1250 si conducerea acestui nou imperiu creat de vlahi s-a Bulgarizat complet. Aceste repetate esecuri se datoresc, în mare parte, necontenitelor navaliri barbare. Cea mai masiva si mai durabila a fost invazia slavilor si Bulgarilor care au reusit sa înfiinteze state puternice în Balcani, începând din secolul VII. Prinsi între doua forte politice si doua culturi straine, deopotriva de dusmane, vlahii au fost pusi în alternativa dramatica de a opta pentru una sau alta din ele, grecizându-se sau slavizându-se în masa, mai ales elementul orasenesc cel mai civilizat. Populatia rurala, ocupata cu pastoritul în parte nomada sau semi-nomada, mai conservatoare, s-a retras în munti, a caror citadela naturala, greu de cucerit, le oferea un adapost sigur de supravietuire. Acolo ei si-au pastrat cu sfintenie limba, obiceiurile si traditiile stramosesti timp de doua mii de ani.
   Începând din 1864, România Mica sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a interesat de soarta acestor Români macedoneni si le-a creat scoli si biserici în limba româna, în timpul ocupatiei otomane a peninsulei balcanice.
   Dupa înfaptuirea României Mari, Ionel Bratianu, presedintele guvernului si partidului liberal, a initiat opera de colonizare a Românilor macedoneni în Cadrilater, cu scopul de a întari elementul românesc din Dobrogea, granita de sud a tarii. Caliti în lupte milenare, sanatosi trupeste si sufleteste, nationalisti înfocati si incoruptibili, ei au suferit o mare deceptie când au ajuns sa cunoasca atmosfera apasatoare a politicianismului demagogic din Patria-Mama, în perioada interbelica. Începând din 1930, tineretul intelectual aromân,în frunte cu generatia de aur a lui C. Papanace, Iancu Caranica, Doru Belimace, Grigore Pihu, Sterie Ficata, Sterie Ciumetti, Sterie Duliu, C. Mamali, Gh. Ghitea, Ion Nacu s. a. m. d., s-a înrolat masiv în Miscarea Legionara a lui Cornelui Zelea Codreanu, cu speranta ca acest om harismatic este singurul capabil sa rezolve problemele României si ale tuturor Românilor razletiti peste hotare.
   Luptele si jertfele Românilor macedoneni în cadrul Miscarii Legionare sunt imense, în raport cu numarul lor infim în România (circa 35.000 colonisti) si merita toata admiratia, cinstea si lauda. Eroismul si sanatatea lor morala au fost apreciate la superlativ de Capitan.
   ,,Cele 40 de zile petrecute la Vacaresti împreuna au fost o adevarata sarbatoare.Am discutat, am tinut conferinte, am facut încercari de ziaristica, ne-am spovedit durerile, am glumit, am râs, am cântat.
   Parca ne cunosteam de când lumea.
   Comportarea noastra demna, atât la proces, cât si la închisoare, îl umplea de bucurie, mai ales ca era naturala si facuta din proprie initiativa.
   Într-o zi, dupa ce pâna atunci ne observase si cântarise în toate felurile, dar cu cea mai mare discretie, ne-a rasplatit cu cea mai aleasa apreciere pentru ramura noastra. Ne-a marturisit:,,sanatatea voastra morala este de la sursa. În munti voi ati pastrat toate comorile rasei voastre. Asa a fost neamul nostru altadata. Acum este în multe parti alterat.Ce n-as da eu sa-l însanatosesc si sa dea legionari ca voi!” (Ibid.pag. 176 -177)
   Dupa închisoare, legaturile cu Capitanul devenisera din ce în ce mai strânse “macedonenii au fost o oaza de popas. Aici se simtea bine”( ibid ) .
   Iata ce scrie Capitanul în cartea ,,Pentru legionari” (pag.387 - 388): ,,Aici în închisoare am cunoscut bine pe acesti tineri Aromâni, plecati din muntii Pindului.
   Cultura aleasa, o înalta sanatate morala, buni patrioti. Constructie de luptatori si de viteji.
Oameni de jertfa.
   Aici am cunoscut în deaproape marea tragedie a Macedo-Românilor, aceasta ramura româneasca, ce de mii de ani, singura, izolata în muntii ei, îsi apara cu arma în mâna, limba, nationalitatea, libertatea.
Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumetti, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru sufletul lui bun si curat ca roua, sa fie prin tragica sa moarte si chinuire, cel mai mare martir al Miscarii legionare, al României legionare.
   Acolo gândurile si inimile noastre s-au înfratit pentru totdeauna. Vom lupta împreuna pentru neamul nostru întreg din Pind si pâna dincolo de Nistru. Nici plângeri, nici petitii, nici interventii pe la toate guvernele, surde pentru Românii de peste hotare sau de aici, ci numai o natia româneasca puternica si stapâna va putea rezolva toate problemele românesti de pretutindeni. Atunci, acesti Români, razleti în lumea larga, vor fi adusi în tara. Caci este nevoie de sângele lor al tuturor aici, unde Românimea se lupta cu moartea. Si e bine sa se stie, ca în aceasta lupta, au putut exista guverne care au deschis portile tarii pentru miile de jidani si care în acelasi timp, au interzis intrarea în tara a Românilor de peste hotare.”

20. Bucovina si Basarabia, stavechi pamânturi românesti
   Istoricul grec Herodot – parintele istoriei – scrie ca “Tracii constituiau cel mai mare dintre toate neamurile dupa Indieni” si “daca ar fi avut o singura conducere si o constiinta unitara, ar fi fost de neînvins si cu mult cei mai puternici dintre toate popoarele”. Dintre numeroasele triburi tracice de la nordul Dunarii, doua erau mai importante: Dacii care locuiau în câmpia dunareana, Banat, Crisana, Maramures si Transilvania, si Getii care se întindeau la sud de Dunare, în Dobrogea de azi si la rasarit de Carpati, în Bucovina si Basarabia de azi si chiar mult mai departe spre nord si spre rasarit. Tot Herodot relateaza faptul ca la 514 î.de Hr., marele rege persan Darius al lui Hystspes a întreprins o expeditie militara împotriva Scitilor, trecând Bosforul si supunând toate triburile tracice sud-dunarene. Singurii care i-au opus o rezistenta dârza, au fost Getii, pe care Herodot îi lauda numindu-i “cei mai curajosi si cei mai drepti dintre Traci”.
   Dupa cucerirea romana a acestor tinuturi, din amestecul Tracilor cu Romanii, s-a nascut neamul românesc, statornic pe aceste meleaguri, sub toate navalirile barbare, din negurile istoriei pâna azi.
   În prima jumatate a secolului al XIV-lea au luat nastere cele doua mari formatiuni politice românesti, Voevodatele sau Principatele, cunoscute în istorie sub numele de Tara Româneasca sau Muntenia si Moldova. Întemeetorul Munteniei este Basarab cel Mare, care dupa faimoasa batalie de la Posada (1330), contra regelui ungur Carol Robert, a carui armata a fost zdrobita, s-a declarat independent, dând tarii si o dinastie a Basarabilor, care a domnit pâna în timpurile moderne. El stapânea peste o tara întinsa de la Portile de Fier pâna la Braila. Întemeetorul Moldovei este voevodul român al Maramuresului, Bogdan, care si-a parasit tara din cauza Ungurilor si a tecut muntii în Moldova unde domnea, ca vasal al regelui maghiar, un urmas al lui Dragos Voda. În 1359 Moldova devenea si ea neatârnata, sub o noua dinastie româneasca, dinastia Musatinilor, dupa numele Musata al unei fete sau nepoate a voevodului Bogdan. Acestei dinastii îi apartin printre altii: Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Petru Rares. Este cea mai glorioasa dinastie a Moldovei, care a întemeiat tara si a organizat-o politic, economic, social si cultural în hotarele ei firesti, de la Milcov pâna la Nistru si din Ceremus si Hotin pâna la Cetatea Alba si “Marea cea mare”.
   Razboiul ruso-turc din 1768, încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774, avea sa aduca prima mare nenorocire: stirbirea integritatii teritoriale a Moldovei supuse suzeranitatii Înaltei Porti Otomane. Alarmat de intrarea Rusilor în Principatele Române, Imperiul austriac s-a grabit sa dea ajutor Turcilor, pentru a stavili expansiunea ruseasca în Balcani. Cerând compensatii pentru ajutorul dat, pe baza unei harti falsificate, Austriecii au obtinut Tara de Sus a Moldovei, pe care au numit-o Bucovina, cuvânt slav care îneamna tara padurilor de fagi. Împotrivindu-se acestui furt nerusinat, comis de cele trei puteri semnatare ale tratatului de pace, în dauna unei tari autonome vasale Turciei, Grigore Ghica Voda si-a pierdut capul în 1777, în resedinta sa de la Iasi pentru îndrazneala protestului sau. Totusi, trebue recunoscut faptul ca aceasta rapire frauduloasa si samavolnica a Bucovinei, a avut si o latura pozitiva. Sub administratia pur austriaca, nu si maghiara ca în Transilvania, Bucovina a câstigat mult datorita influentei binefacatoare a spiritului german, facând mari progrese pe plan economic, social si cultural, pâna la marea Unire din 1918.
   Nu la fel s-au petrecut lucrurile si în partea dintre Prut si Nistru a Moldovei unde marele si înteleptul voevod Stefan cel Mare, a construit pe malul drept al Nistrului cetati de aparare ca un sirag de margele de la Hotin pâna la Cetatea Alba.
   În 1806 a izbucnit un nou razboi între Rusi si Turci care a durat 6 ani si s-a încheiat în 1812 prin pacea de la Bucuresti. Rusii învingatori cereau anexarea ambelor principate române. Pâna la urma, de teama razboiului cu Napoleon al Frantei, s-au multumit cu anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru, numit Basarabia, în amintirea lui Basarab cel Mare, domnul Munteniei, care ocupase Chilia înainte de întemeierea Moldovei.
   La cererea Sfatului Tarii, declarându-se indepententa dupa izbucnirea revolutiei bolsevice, Basarabia s-a alipit si ea în 1918 la Patria - Mama. Astfel, prin necurmate lupte si jertfe, s-a împlinit visul milenar: România Mare.
   Din pacate, acest vis n-a durat decât doua decenii, datorita miopiei oamenilor politici din perioada interbelica. În Iunie 1940, Basarabia ne-a fost rapita din nou, în urma unei conventii secrete prevazute în pactul Ribbentrop-Molotov din August 1939. Recucerita în timpul celui de al doilea razboi mondial, ea a fost reanexata de Uniunea Sovietica dupa înfrângerea Germaniei. Prin tratatul de pace de la Paris din 1946, pe lânga Basarabia, ni s.a rapit si o parte din Bucovina de nord cu tinutul Herta, locuite în imensa majoritate de Români.
   Traim cu speranta ca aceste stravechi tinuturi românesti, trecute prin atâtea vitregii istorice, vor birui toate vrajmasiile si vor reveni la sânul scump al Patrie - Mame.

Pierderea lui Laurentiu

Dupa eliberarea din închisoare, la expirarea condamnarii de 15 ani, în 1963, revenind în mijlocul familiei si-a regasit copilul - Laurentiu - , pe care-l lasase în 1948 în vârsta de noua luni.

Laurentiu, fiul lui Alexandru Popsor

Avea acum aproape 16 ani. Un copil dotat, în care Al. Popsor îsi pusese toata speranta ca „va fi continuatorul si realizatorul aspiratiilor, visurilor, idealurilor sale, care pentru el ramasesera neîmplinite.” Ca el va „avea deschise portile viitorului, ale familiei si neamului, cu cheia fermecata a tot ce au sadit în fiinta noastra parintii si stramosii, cu tot ce am cucerit noi, pentru noi si pentru altii! Pentru generatiile viitoare ale neamului si pentru binele tarii”. Era bucuros de a da din prea plinul inimei si sufletului sau, tot ce a acumulat în trairea, în experienta vietii sale, din modesta sa desavârsire si rodul culturii dupa atâta truda intelectuala si morala.
Dupa doi ani, în care se realizase sudura între el si Laurentiu, în care acesta cu aviditate îsi însusise toate îndrumarile tatalui sau si al carui suflet se avânta spre idealurile înalte, Dumnezeu a rânduit o alta mare, grea încercare: Laurentiu, în timpul unei furtuni groaznice, în M-tii Piatra Craiului a cazut într-o prapastie, unde a fost gasit abea dupa 7 saptamâni de catre tatal sau, ajutat de catre echipe de alpinisti temerari si plini de daruire.
   Cuvintele nu pot cuprinde drama acelui moment.
   Al. Popsor s-a învaluit în tacerea care facea parte din însasi fiinta lui. Nimeni nu i-a cunoscut furtuna rascolitoare din adâncuri. Acum, târziu, s-au gasit unele însemnari, din care se vede ce au reprezentat pentru el viata si moartea lui Laurentiu. I-a cercetat în amanunt copilaria si perioada scolaritatii, adolescenta cu încercari literare si avânturi sublime. A intrat adânc în viata lui, în preocuparile, aspiratiile lui. Cu darul care-l caracteriza, a scos la iveala fire nevazute, necunoscute de altii, din personalitatea în formare a lui Laurentiu. Asa dupa cum în 15 ani de închisoare l-a urmarit cu gândul si cu sufletul, acum a definit, a rotunjit tot ceeace era doar vis si intuitie. Rana s-a adâncit cu trecerea vremii si desi tacerea a ramas tot de nepatruns, - hârtia a fost din ce în ce mai mult martora acestui zbucium neîncetat: în note, însemnari, scrisori catre cei apropiati - e vorba despre Laurentiu: amintiri (din povestirile altora), comentarii, aprecieri.

*

,,Ceea ce as fi dorit sa continue si sa concretizeze Laurentiu din ceea ce am reusit sa acumulez în viata mea de dinainte de nasterea lui si din timpul vietii lui, rezulta din ceea ce am dobândit eu prin ereditate, prin mediul familiar si social în timpul si spatiul în care am trait; ceea ce am cucerit prin procesul de educatie, din mediul si scolile frecventate; prin înglobarea a tot ce am receptionat si ripostat, în structura, în fiinta mea.”
,,Laurentiu a devenit un leit-motiv asemeni celor wagneriene. Pierderea e ireparabila.
Au trecut 22 de ani aproape.
……….Cât l-am iubit.
Un accident unic - o lovitura la creier - mortala.
………O scrisoare care este o descriere exacta cum s-a petrecut.
………Emotii, îngrijorare, panica.”
Laurentiu - am pierdut omul pe care-l iubeam cel mai mult din lume, - nimic, niciodata nu-l va putea înlocui. În copilarie n-am avut timp sa ma familiarizez cu el. În adolescenta - nici doi ani.
El mi-ar fi urmat sfaturile, era receptiv si îndatoritor. Îmi întelegea gândurile si procedeul meu. Aveam nevoie de un punct de sprijin amândoi.
…..,,Ce va fi cuprins el din viata noastra si mai ales din viata mea?”
Din perioada scolara.
Din cântecul nostru.
Din Peer Gynt….”

,,Lipsit în perioada copilariei si adolescentei sale de educatia familiala parinteasca (nota: si mama lui a stat în închisoare sapte ani).
- o munca dedicata învataturii - un aport pentru societate.
- o structura sufleteasca deosebita - nu este refractar mediului sau dar nici accesibil pentru orice îndemn, orice sugestie, orice exemplu.
- dragostea parinteasca orientata spre el, - asteptat - ,,când voi fi ca el”- dupa fotografii, din povestiri.
- o viata traita la vedere cu toata lumea si o viata traita în subteran.
Atmosfera = suferinta = legile obisnuite ale vietii ce-si urmeaza cursul.
- viata lui se dezvolta în paralel, a noastra departe de el si a lui departe de noi.
- ca un basm.
- o existenta care a dat liniste si pace, tarie si speranta, apararea vietii pentru el.

În scoala primara si în liceu Laurentiu a primit o educatie prudenta. Cu toate acestea sau poate tocmai din aceasta pricina a avut un destin particular, al lui, rezultat din interactiunea conditiilor lui de viata, din ruptura dintre eul sau si mediul în care traia. El avea un secret al lui, pe care îl simtea, toata lumea îl stia si el l-a aflat mult mai târziu. Stia sa-l pastreze si sa-si mentina locul lui. În scoala si-a însusit cunostintele, dar de timpuriu le-a trecut prin filtrul sensibilitatii sale inhibate si a judecatii sale. S-a ferit de tot ce era morbid în comportamentul colegilor si tineretului.
   Din aceste motive viata lui a fost o taina. Viata lui vazuta de noi a fost una si viata lui launtrica a fost alta: un izvor neprevizibil de asteptari, de vise, de idealuri, încatusat de stânca conditiilor lui de viata.
   Existenta lui o mângâiere, o speranta, un punct de sprijin pentru noi în suferinta.
   În toate momentele critice si în încercarile grele ale vietii noastre, sperantele legate de el ne încalzeau inima, ne luminau calea întunecoasa de iesire din subteranele pamântului si ale istoriei.
   Asteptarea noastra se întâlnea în gând cu a lui si ne da taria sufleteasca. Pentru el o otelire a moralului, o putere neînvinsa de rezistenta si încredere într-un sfârsit bun si izbavitor.
   Era pregatit pentru orice eventualitate. Cine poate sa stie strafulgerarea din mintea si din inima lui în clipa ultimului semn de licarire de viata de dinainte de cumplita moarte. Mitul muntelui Piatra Craiului, vraja spiritualitatii lui a fost chemarea spre necunoscut, spre vesnicie.
   Vocea destinului sau singular!
   În toiul unei furtuni naprasnice, care din cer varsa suvoaie spumegânde de ploaie, un vânt ce purta valurile revarsarii si întunecatele ceti de pe culmi, l-au azvârlit din înaltime în adâncile brate crenelate si fragile ale celui mai dantelat si delicat munte.
   Într-o zi de plina vara 3 Iulie 1965 - natura l-a primit învaluindu-l cu zari nezarite, împodobindu-i vesmânt de filigranata piatra îndaratnica, de arbusti si ierburi înverzite, de jnepenisuri, înfratit în întortocheate ramuri, de gingase, de suave flori de culmi de munte. Natura toata i-a deschis portile nepieritoarelor ei frumuseti si neînvinselor ei mistere si taceri… Inima singuraticului ce pasea pe drumul ultim, fara de întoarcere a încetat sa mai poarte dureri si aspiratii…
   Sufletul lui mândru, luminat de integrarea lui în alta lume, a ajuns pelerin pe cai necunoscute…
   Natura, în lectia ei inaugurala, despre minunile si maretiile universului, i-a dat o învatatura completa, încarcata de solutii, ale Celui nepatruns, pentru nenumaratele întrebari neelucidate ale existentei… în locul analizelor si sintezelor de la Universitate - omnium scientiarum universitas! Ce ar fi învatat el, în Universitate, cum si-ar fi valorificat el mostenirea din fiinta si cultura cucerita, ce si-ar fi însusit din rodul straduintelor noastre?! Inima lui încarcata de ranile neîmplinirii, trupul lui sdrobit de lovituri de moarte, osemintele ruina ale cetatii care i-a adapostit sufletul lui înfierbântat de tinerete si dragoste pentru natura, a fost asaltat si furat de rafale de vânt, scaldat în valuri de ploaie si îngropat în vâlcelul ce l-a adapostit în zapada eterna.
   Sufletul lui si-a început colindul în jurul locului cumplitei tragedii din Piatra Craiului, pe la locurile pe care trupul viguros si credincios l-a purtat si apoi si-a luat zborul spre alte zari tot mai înalte, tot mai înalte în cautarea locasului de veci, împacat ca în puritate si-a împlinit datoria si a fost demn de noi si de toti cei care l-au iubit. Ca a dezvaluit iubitorilor muntelui primejdiile în lupta de a cunoaste misterele lui, bogatiile si frumusetile! Laurentiu a dat exemplu unei încercari de a culege din tot ce a fost maret în jurul lui ceea ce e nepieritor! Nemuritor fiind sufletul lui si nesfârsit infinitul!
   O tacere mai profunda decât adâncul prapastiilor ce l-au ferit de intemperii si putreziciune, s-a întins peste întreaga împaratia de piatra a Pietrei Craiului!…
   Stapâna si netulburata. O pasarica mai iute decât o sageata si-a avut o vreme cuibul în apropierea locului unde între 3 Iulie si 21 August s-a odihnit. Ne întâmpina ori de câte ori poposeam în apropierea crucii lui. Pâna la o vreme…Poate pâna când si sufletul lui Laurentiu era pe acolo. Culoarea ei era a pietrei, iar graiul îi era zborul!
   Noi, noi suntem datori cât vom fi sa nu ne despartim de el!
   Sa biruim tacerea singuratatii lui actualizându-l prin pomeniri si prin scrisori ca acestea, sa-l punem în lumina, cu ceea ce a fost el, cu ceea ce voia el sa fie, cu ceea ce doream si asteptam noi de la el sa fie! La cimitirul Sfânta Vineri din Capitala se odihneste trupul lui alaturi de acelea ale Bunicului si Bunicutei - care atâta l-au iubit si au trudit pentru el.
   Noi vrem sa-l pastram viu, cu chipul sau fizic, cu substanta însusirilor sale morale si spirituale, pentru noi, pentru toti cei care au facut vreun bine pentru el, pentru cei ce l-au iubit si cunoscut.
„El a ramas trup si suflet acolo în înaltimi…o fiinta împurpurata de legenda.”

Furtuna

“Nori desi aparuti pe neasteptate negri, grei; neînduratori colinda peste piscuri. Întreg versantul e cuprins de ceata. Piatra, fir de iarba, fiara salbatica, stânca, au presentimentul furtunii.
Ceata densa învalue muntele. Vizibilitatea e redusa din ce în ce mai mult.
Drumetul nu mai are orizont. Poate înainta pas cu pas.
Ploaia se dezlantuie. Râuri nesfârsite tâsnesc pe înaltimi. Vâlcelele aduna apele, piscurile culeg trasnete, torentele împing în necunoscut stâncile sfarâmate.
Fulgerul lumineaza cararea.
Saritorile se transforma în cascade asurzitoare.
Nimic nu te poate apara de ploi, vânt si trasnet.
Nici ruga nu mai are putere.
Orice gând, orice speranta întepenesc înaintea întunericului si a suvoaielor. Vuietul valurilor sporeste odata cu glasul launtric al omului. Ajutorul pe care acesta-l cerseste întâmplarii, naturii sau Fortei supreme, se pierde în furia spumegânda din jur. Clocotul pietrisului si al apelor opresc ajutorul cerut pentru el…
Apele pogoara-n vai cu ura, neastâmpar si salbaticie, atacând orice întâlnesc în cale. Macina, rup, sparg, poarta-n ele tot ce au putut smulge si pier în spume si vâltoare.
N-au pace, n-au liniste, nu cunosc mila, îndurare.
L-a furat vântul? L-a prabusit ceata? L-au ispitit ploile si adâncul? A primit un atac direct al furiei distrugerii?
L-au urnit din viata…
L-au scaldat ca-n rit sau în vis pentru ultima data. Puterea si dorul lui de a fi n-au mai putut fi stavilar în calea destinului dezlantuit. Setea de cunoastere si aripile tineretii n-au mai putut rezista. Reduta vietii lui a cazut! L-a cuprins necunoscutul? L-a furat libertatea?
Acolo si atunci nimeni nu-i putea da nici un ajutor. Zid faceau numai puterile naturii.
Dezorientarea, disperarea, chemarile, teama lui nu mai aveau cine sa le asculte.
Ciobanii erau de mult la stâni, drumetii stau lipiti la pamânt, vizitatorii erau în cabane, lucratorii din paduri în adaposturi, pasarelele si fiarele în ascunzisuri.
Numai mintea lui a înlemnit, numai avea vointa sa-nfrunte.
Clipa hotarâtoare cine o stie?
Moartea lui înca nu era o certitudine. Poate e ranit la vre-o stâna? Poate zace undeva în munte bolnav si în neputinta? Poate a apucat alte drumuri peste Iezaru si Papusa în Fagaras si mai departe în Retezat? Autoritatile îi credeau tineretea si destinul capabile sa-l poarte peste hotare…
Era disparut…
Trebuia sa-i dam de urma. Sa gasim locul ce-l tainuieste ascunzându-l de putere vântului si de ochiul oamenilor.
Tuturor le spuneam pe cine cautam. Aratam fotografii, îl descriam si-i înfatisam caracterul si preferintele. Îl cautam cu mintea si cu inima. Când trupul obosea, alerga într-una gândul.
Pe masura ce timpul se scurgea, ne dam seama ca nenorocirea s-a întâmplat. De oriunde ar fi fost, ar fi dat un semn de viata. Scrisese din Zarnesti înainte de a porni în Piatra Craiului.
Nadejdile de a mai fi în viata erau tot mai putine. În suflet îsi cauta loc dorinta de a-l gasi oriunde si oricum. Sa nu-i ramâna trupul prada fiarelor salbatice, pasarilor cerului, viermilor pamântului, ploii, gerului, vântului, zapezii.
Sa se odihneasca într-un loc cunoscut. Poate sufletul lui alearga si implora odihna pentru trup.
În patru rânduri l-am cautat. Adevarate expeditii. Una calauzita de un avion “aviasan” ce l-a cautat pe ambele versante.
Pretutindeni eram precedati de veste. Toti se grabeau sa afle ceva, sa comunice, sa consoleze.
O stradanie fara rasplata.
Si-au parasit serviciile, au primit sa înfrunte primejdiile pentru a-l gasi.
Echipele umplura cararile, culmile, piscurile, vâlcelele muntelui.
Urmaream zborul soimilor si al corbilor. – Opream orice trecator, primeam orice sugestii.
Ne temeam sa nu fi fost victima unei fiare salbatice peste piscurile lipsite de arbori si iarba.
Alergam spre musuroaie de furnici si ne orientam dupa miros si zbor de muste.
Spiritele muntelui.
Focurile ard la stâne si la cabane.
A fost gasit în vâlcelul ce-i poarta numele.
Coborât pe un covor de ierburi, garofite din înaltimea florilor reginei, cu un alai imens de brazi si paltini falnici.”

“N-am avut niciodata dorinti de îmbogatire, de putere si stralucire lumeasca. Am fost stapânit mereu de grija de a pastra si duce mai departe conceptia despre lume si viata, pe care am mostenit-o de la parintii mei, de a le continua stilul lor de existenta personala, familiara si sociala, tezaurul de traditii si biruinte sufletesti ale stramosilor mei, în lupta permanenta pentru apararea vietii, a pamântului si a demnitatii nationale.
Aceasta comoara m-am straduit s-o apar în sufletul si în viata mea curata, neatinsa si sa i-o predau lui Laurentiu pe care-l doream si-l vedeam purtatorul ei.
Iata cea mai mare pierdere pe care am suferit-o prin moartea lui Laurentiu.
……………………………………………………………
   Dupa ce ai pierdut întruchiparile puritatii, viziunii, întelepciunii si armoniei acestora, sa pierzi putinta de realizare a visului pe care tu nu l-ai putut împlini în viata ta.”

Postfatã

Viata lui Al. Popsor, ca si a celor din ,,familia lui spirituala”, a celor care au primit în suflet credinta legionara, - se poate caracteriza într-un rând scris de el unui prieten: ,,codru de idei, fluviu de vise si doruri, masiv de obiective”.
,,Materialul (din autobiografie) nu este expus în întregime, ci o schita, o orientare în tot ce este esential în fiecare etapa a vietii mele.
- O valoare documentara pentru generatia si vremea mea, fara pretentii literare.
- ce am putut realiza.
- gândurile ce m-au muncit în diversele epoci ale vietii
- despre oameni si împrejurari n-am putut scrie, fiindca scopul urmarit ma obliga sa ma marginesc numai la mine.
- elementele cosmice asupra pamîntului: greutate, electricitate, magnetism, radioactivitate, lumina, caldura, arata legatura dintre om si univers. Tot asa influenta vremii, a mediului sunt necesare pentru a avea o viziune de ansamblu clara asupra individului sau a unei grupari.
- Influenta, interdependenta si repartizarea fenomenelor pe glob – pe plan international, - ce a fost posibil în 1936 – 37 n-a mai fost posibil în 1940 si 1945.
- contributia Ardealului si a mea la istoria Românilor din anii acestia

De ce scriu?
Trebue sa vorbesc sau sa tac?
Timpul mi-a dat dreptate: anumite dogme nesocotite, altele venerate dar distruse de evenimente
Epoca de lichidari - cei morti, cei absenti sunt cei vinovati, dar adesea si cei vii.
A astepta un moment mai favorabil-poate a nu mai avea ocazia niciodata de a spune ce ai de spus, a spune prea târziu.
Probleme de importanta deosebita: destinul atâtor oameni, suferinta, sacrificiul lor. Istoria si viata merg mâna în mâna. Privirea înainte, alte perspective, alte orizonturi. Nu formule rostite cu religiozitate fara aplicare. Nu repudierea trecutului
Ce am de spus?
- a nu-ti lega destinul de forte moarte si a nu trai de pe o zi pe alta
- a pregati sau a suferi evenimentele
- singur responsabil în fata propriei constiinte si a altora,- o atitudine care poate a fost criticata- dar n-a fost daunatoare
- a face istorie
- Condamnat înainte de a-mi fi fost cunoscuta atitudinea, lupta. Eliminari si amenintari, acuza pe la spate fara drept de aparare, desi toata activitatea desfasurata a fost din ordin superior
- Anii de pâna acum dovada a convingerilor mele. Timpul a spus cine a avut dreptate. Nici o reticenta, nici o ipocrizie.

   Americanii dupa încetarea ostilitatilor, au concentrat pe toti ofiterii din armata germana în lagare.
   Anumiti membri ai serviciului istoric american si chiar specialisti în probleme de istorie militara, au avut posibilitatea sa-i consulte asupra faptelor si doctrinelor din timpul celui de-al doilea razboi mondial.
În felul acesta s-au publicat peste 100 volume cuprinzând documente referitoare la acest razboi si s-au facut pretioase cercetari de istorie militara.
   M-am gândit ca si tara noastra - indiferent de regimul care guverneaza, - ar putea face o asemenea opera. Si de aceea, neconstrâns de nimeni m-am hotarât sa fac aceasta schita autobiografica.

A sti exact ce s-a petrecut, a cunoaste adevarul pentru a putea prevedea evolutia evenimentelor, - a indica primejdia, a arata calea buna.
Trecutul aduce puncte de vedere noi, prezentul cu datele sale exacte si numeroase, clarifica trecutul si corecteaza impresiile asupra lui.
Evenimente multe, n’am contribuit la desfasurarea lor asa cum le-am înteles.
Ceea ce a fost si ceea ce va fi. Experienta inspira si actiunea si gândirea.

Viata mea s-a scurs, dar activitatea creatoare înca n-a început.
Acum la sfârsit - cu ce am plecat din copilarie - s-a limpezit, a crescut, dar convingerile si pozitiile mele în toate problemele mari au ramas tot cele taranesti.
- taranul a fost piatra de temelie a vietii mele launtrice.
- nici-o ruptura, nici-o criza, nici-o renastere.
Viitorul distrus - pericol si amenintare permanenta, dar interiorul nu l-a putut nimic atinge, nu l-a putut schimba, topi, chiar daca se pare ca am ratacit, am ocolit sau mi-am pierdut o parte din viata.
Sguduiri puternice.
- Omul se cunoaste în situatii limita. A cunoaste limitele puterii omenesti. Întelegerea de sine si întelegerea cu alti oameni. Adevarul ne leaga.
M-am straduit sa dau o orientare tineretului român la o rascruce hotarâtoare a istoriei.
Persoane si actiuni n-au fost mentionate (din cauza momentului când a fost scrisa autobiografia, - în plin regim comunist. Nota noastra.)
- 15 ani din viata pierduti în închisoare, ar fi fost destinati unor activitati creatoare.
Astazi calculele retrospective de probabilitate sunt inutile: hotarârile nu se mai pot reface,
actiunile nu se mai pot reconstitui, si...,,ce s-ar fi întâmplat daca..., nu-si mai are cautare”
O autobiografie asa cum mi’am înteles si trait eu viata, nu asa cum au vazut-o, interpretat-o
si prezentat-o altii, - o mostenire pentru generatiile viitoare.
,,Dedicându-ma gândirii, activitatii spirituale, n-am de unde lasa avere, totusi fiecare poate
gasi în gândurile si atitudinile mele bunuri pe care le poate continua sau valorifica în gândirea si activitatea sa, - o satisfactie pentru mine.”
,,Am încercat sa cunosc, sa înteleg si sa explic diferite pareri ce cauta sa concilieze
contradictiile intime ale omului si opozitiile sale cu natura si societatea, începând cu gânditorii antici si pâna la conceptele cele mai moderne. De la eterna curgere a lui Heraclit la unitatea unica, vesnica, neschimbatoare a fiintei.”

S-au scris si se vor scrie multe asupra acestei perioade. De catre oameni care au fost departe si în afara lucrurilor.
   Am facut o apologie - fapte la care am fost eu însumi martor. Restabilirea faptelor, evocarea evenimentelor.
………………………………………………………………………………………………
Lucrurile din trecut îmi par atât de departate, de straine, încât par ca nu le-am trait.
Lumea s-a schimbat, m-am schimbat si eu.
Ce putin înseamna viata unui om în istoria omenirii, a neamului sau, în ochii lui proprii.
Sa-mi fi schimbat atitudinea, conceptia mea de viata?
Cât a fost de bogata viata mea externa în evenimente de importanta capitala pentru omenire?
Dar cea launtrica pentru mine?
Sentimentul de încredere în oameni, în stabilitate, în continuitate a slabit.
Ce mostenire culturala ne-au lasat generatiile trecute- si noi?
Sfintenia vietii si a individului disparute.
Minciuna - instrument de guvernare politica.
Razboiul - rezultatul unei actiuni constiente, metodice.

,,Amintirile nu se citesc. Cei tineri nu citesc amintirile batrânilor. Le vor citi pe cele ale contemporanilor lor, care traiesc cu propriile lor amintiri, din vâltoarea prezentului si visurile viitorului.
Trecutul acesta pentru care am patimit atât, cui poate spune ceva? De suferit am suferit cu totii si nu putem spune ca suferinta unora e mai grea decât a altora. Învataturile culese în biruinti, înfrângeri sau în suferinta, în general nu le mai folosesc generatiilor viitoare.”
   “Aceasta lapidara încercare de autobiografie – cu date mnemotehnice, lacunara în ce priveste perioada în care am lipsit din viata fiului meu Laurentiu, am dorit sa aiba caracterul unei marturisiri, a unei profesiuni de credinta – rezultanta a experientei mele de viata din cei 71 de ani împliniti, retinând ideile care au avut valoare permanenta, dincolo de vremea în care am trait si al carui ecou, indirect, l-am prezentat prin evenimentele ce au avut loc si prin consecintele lor.
   Am pornit din sat, care pentru mine, ca si pentru toti ardelenii a fost, dupa cum spunea Octavian Goga: “cel mai mare rezervor de energie nationala”; am crezut de la început, prin transmisiunea stramosilor si parintilor mei, în ideea de rasa; am crezu deci în sat, fiindca satul era sinteza care reprezenta înaintea mea marele tot: neamul.
   Am aratat apoi ce au reprezentat pentru mine liceul si Universitatea, cu profesorii si atmosfera lor.
Am dorit în toti anii, în care cu trupul eram departe de Laurentiu, dar cu sufletul eram zi si noapte alaturi de el si cautam sa-i intuesc copilaria si adolescenta, - sa-i povestesc eu viata mea, cu tot ceeace a fost esential în fiecare etapa a ei, spre a-l deprinde sa se apropie “cu sentimente de cucernicie în fata marilor adevaruri ale istoriei noastre nationale, în fata valorilor permanente ale sacrelor traditii de jertfa pentru interesul obstesc si de îndeplinire integrala a datoriei, în orice împrejurare, în fata a tot ce este element misterios în noi si în afara de noi” – cum m-a învatat pe mine profesorul Ioan Lupas de la Universitatea din Cluj… “Ca viata fiecaruia din fiii neamului românesc nu poate sa aibe decât rostul unei verigi în seria generatiilor, prinse în nesfârsita înlantuire a continuitatii istorice, care porneste din adâncurile vremii, de la cei mai vechi înaintasi ai nostri si se întinde dealungul veacurilor, pâna la cei mai îndepartati urmasi, înfasurati în negura viitorului”. Trebuia sa stie si el ca nu poate fi considerat perimat “codul moral” si “ideea nationala, cu toate atributele ei” - , care au stat la baza României Mari – cu toate provinciile din 1918, - “adaptate la nevoile prezentului”.
   Peste toate sbuciumarile, sfâsierile sufletesti, ispitele care amenintau din toate partile îngroparea ,,idealului”, Al. Popsor nu si-a pierdut cum îl numea el ,,iremediabilul lui optimism” - nadejdea
Amaraciunea cuprinsa în versul lui Cosbuc,unul dintre poetii lui preferati:
,,Viata asta-i bun pierdut
De n-o traiesti cum ai fi vrut”,
se topeste în focul Credintei, care scrie el, m-a ajutat tot asa ca si pe taran: cu încredere absoluta, fara desnadejde în încercari – certitudinea ca pâna la urma vom fi biruitori în boala, necaz, lovituri ale sortii sau ale oamenilor.
-sprijin în înaltului cerului: împrejurari sunt nenumarate si toate semnificative.”
  O marturie a dragostei pentru oameni, plina de delicatete si gingasie, pe care toate ororile închisorii nu au putut-o ofili, - o gasim în gândul exprimat într-o scrisoare catre doi tineri cunoscuti din lumea lui: ,,prietenia voastra ma învalue cu puterea ei de nepatruns, ma întareste prin binele biruitor asupra raului si ma înalta prin idealul care supravietuieste vremurilor”.
Idealul a fost pentru Al. Popsor izvorul, hrana, întreaga lui traire si fericire a vietii, -avutia nepretuita pe care a dorit s-o lase mostenire celor ce vor veni- idealul legionar, visul unei tari în care neamul românesc sa traiasca liber, în Biserica lui Hristos, pentru a fi cu El în vesnicie.

De câte ori vreun conducator cât de mic al Fratiilor de Cruce se va încadra în minunatele percepte prevazute de Alexandru Popsor, sufletul lui de Dincolo va tresari de bucurie, acolo unde,- alaturi de marii înaintasi, va rosti cu Niky Constantinescu Nicadorul:,,Iar târziu, când va straluci peste veacuri Tara cea noua, se va auzi din adâncuri refrenul cântecelor noastre de lupta, de moarte, de biruinta. Iar cadenta marsului generatiilor de atunci, la adapost de framântarile noastre de azi, va fi pentru noi suprema mângâiere.

Nota
   La 14 Octombrie 1937- Sf. Paraschiva, fiind ziua de nastere a lui Niky Constantinescu - Nicadorul, acesta a solicitat camaradei Nicoleta Nicolescu, întemeietoarea si conducatoarea ,,Corpului legionarelor”, sa mearga cu fetele sa se roage pentru el la biserica Sf. Vineri(acum demolata), care avea hramul la Sf. Paraschiva.
Dupa rugaciune, fetele i-au trimis o scrisoare, la care el a raspuns cu rândurile de mai sus.

   Spicuiri din scrisoarea legionarelor pentru Niky: ,,Ne-am dus în biserica pe care tu o iubesti cu deosebire, ne-am rugat si am plâns. Nu pentru voi, nu pentru noi, ci pentru ca din tot ce a lasat Dumnezeu frumos pe pamânt, oamenii n-au înteles nimic.
   Dar într-un târziu, ne-am pomenit zâmbind, ca totusi... cineva a înteles.”

Trecutul

Nici urne funerare, nici ruine…
Nici pareri de rau si nici tristete…
Nici nepasare, nici uitare…
Nici figurine-n miniatura…
Nici încatusari de vieti moarte…
Ci port în largul vietii
Cu nave ce asteapta sa alunece-n necunoscut,
Încarcate de dor, de vis, de încredere, de putere,
Iubirea-nvie, credinta se-nalta!

Comoara de risipe: energie, timp, sperante, viata s-aduna în elan spre ce n-a mai fost înca!…
Trecutul, un deal cu zari noi si orizonturi largi
Trecutul, un pamânt viu din care se hranesc trandafirii gândului
Trecutul, un anotimp cald în care s-au topit zapezile înfrângerilor…
Trecutul, o albie adânca prin care se scurg apele umilintelor îndurate
Trecutul, adiere de cânt voios cu duiosii de alean
Trecutul, taceri de însingurare cu glas tainic de suferinti cicatrizate…
Dureri înabusite pentru vestejite idealuri
Pasi împietriti pe carari batatorite…
Plecari nostalgice fara de întoarceri…
Agonii ce s-au schimbat la fata în departari închise…
Mânia, ura, ura învolburata, potolite în stropii întelepciunii vârstei si durerii…
Întuneric de înclestari naprasnice despicat de lumina iertarii…
Trecutul, colind de nenoroc hoinar oprit la malul zadarniciei
Trecutul, chemari fara rasunet în inimi pierdute-n negura anilor
Trecutul, cimitir de-naltari sporadice si vreri neputincioase
Lipsa de bucurii trupesti încrustate-n imateriale santuri pe obraz si-n obosite priviri abatute
Întrebari înghetate în minte fara raspuns
Tot ce-a fost nu zace în închisoarea a ce nu mai e, a-ncoltit de mult, muguri-s idei si cuvinte, florile-s fapte sublime – conduita de fiecare clipa samânta de noi cresteri, de impetuoase deveniri
Bani, putere si palate n-am încropit, dar alerg pe nesfârsitul plai al bogatiei interioare, nesecate, împodobit cu trofeele biruintei din gând si-a izvoarelor nesecate ale bunatatii
Laude pentru ce am fost, pentru ce-am facut si-am nizuit nu-mi arunca nimeni slugarnic în fata…
Daca am cules cândva multumiri în grai ori aplauze, cu generozitate le-am lasat celor ce m-au îmbiat cu ele
Succesul, multumirea, puterea au fost naluci a caror amagire n-o port cu mine
În cusca neputintelor nu m-am zbatut ca vulturul coborât din vazduh, ca leopardul smuls din jungla, ca leul întemnitat, furat din pustiu
Gratiile societatii sau ale temnitei n-au stapânit, n-au stavilit niciodata aripile sufletului…
De aceea trecutul meu e cânt înabusit, e lumina, tarie, biruinta…
Dramele trecutului, în torentul lor primavaratic nu mi-au oprit cautarea…, nu m-au istovit si îmbatrânit
Lacatul, zidul, jaluzeaua lasata în permanenta m-au vaduvit de privelistea dinafara a frumusetilor naturii si cuceririlor vremii, dar au sporit orizontul launtric al omului
Ispita vicleana, agitatia stearpa, vreri marunte, apasarea orizonturilor subpamântene cu praf de plumb si pulbere de sulf, cu lacuri de sudori si bezne de temeri s-au ascuns în preriile fiintei mele nesfârsite
Razvratirea în inima, blestemul în cuvinte-ncatusate, nu le-au recoltat niciodata dusmanii
Mama, copilul, sotia, batrânul si toti ai mei m-au smuls cu dragostea lor din vagauna disperarii, din smoala pericolelor de moarte…
Cei ce s-au dus au trait în mine si-n tot ce-a fost al lor ca împlinire si destin. Exemplul si prezenta lor în orice loc si vreme m-au pastrat printre cei vii…
Zdrente spintecate-n colt de stânca sub pamânt si-nmuiate în acizii si sulfurile râurilor subterane, petece de hârtie consfintind încrederea în viitor si-n viata, benzi de magnetofon pastrând marturisiri enigmatice a gândului de atunci, martori pe care sa-i citez înaintea unui tribunal al istoriei – n-am pastrat pentru muzeul din care generatiile ce vor veni, ar trebui sa înteleaga ce contemporani am avut si ce semeni m-au chinuit.
Dar daca n-ai un album, n-ai scris o carte, ca expresie de sine, nu pastrezi un vestigiu a tot ce a fost, nu poti dovedi ca ai trait.
Si cui vrei sa le faci dovada? Celor ce le doresti sa nu repete povestea vietii tale!
Trecutului i-am dat tot ce a fost a lui cu marinimie
Nu-l rechem! Nu-l reînviu în amintire.
El nu e dus si nu e mort. Vorbeste - n tot ce sunt si are sa mai fie.
Nu regret ce-a fost sublim si ce-a fost greu nu m-apasa!
Gloria si pierderile lui mustesc în aceeasi amfora din care sorb dorinta de-a trai!
Îl vad învesmântat în zâmbet si surâsuri, în ii de trandafiri, scaldat în lumini de zori si parfumuri de ierburi nesfârsite…
Ziua de azi e a lui apoteoza…
An de an, înainte de clipa dintâi a ceasului din anul nou, am plâns în tacere toate renuntarile si visele neîmplinite, purtate de-alungul trecutului în alai de îngeri. De mâna cu dezastrul si nenorocirea si-au luat zborul spre alte tarâmuri.
Graiul lor nu l-am mai auzit de atunci…
N-am cunoscut mizeria inimilor ce-n fata vietii îsi devoreaza propriul lor trecut…
În mijlocul popoarelor încarcate de istorie si-al cetatilor în care de veacuri sunt ca la începuturi, nu m-am zbatut sa reînviu umbrele trecutului, ci m-am trudit sa vad ce au facut oamenii cu istoria lor si cum îsi fructifica cetatile maretia vremurilor apuse.
Daca au pus cucerire lânga cucerire, pisc de creatie lânga pisc, au orizonturi si perspective noi.
Mormintele au grai, caravana gloriilor si-au gasit în sufletul contemporanilor oaza
Port în mine desavârsirea tuturor celor ce nu mai sunt
Am dat: gând, ban, lucru; e atât de putin pe lânga ce am primit de la parinti, învatatori, prieteni si dusmani.
Am dat viata si îmi pot rascumpara datoria…

Portrete ale lui Al.Popsor

Schitat de un prieten din copilarie

Un copil cuminte, bun, care n-a stiut ce înseamna obraznicia si pretentiile.
Un adolescent si tânar curat la trup si suflet, învapaiat de sublim.
Un om întelept, perfect stapân pe: gând, vorba, gest, fapta.
Permanent prelucrând darurile cu care a fost înzestrat cu o neostoita sete de desavârsire.
Inteligenta vie, bogat cultivata, virtuti crescute puternic, conturând un caracter nobil, impunator prin puritate, facându-l cuceritor si plin de farmec.
La acestea adaugându-se frumusetea unui “ghiocel de zâmbet” cum s-a exprimat un prieten si o privire rascolitor de profunda, în care vorbeau caldura sufletului si seriozitatea cu care privea viata în ireversibilul si solemnul ei.

*

Un coleg si prieten din liceu, l-a definit pe Al. Popsor ca pe ,,un bulgar de aur uman”. Asa a fost, dar - un bulgar de aur slefuit cu migala, de un artist înzestrat cu mare talent, realizând o bijuterie de pret prin splendoarea si unicitatea ei. Bijutierul a fost el însusi, care, la darurile înnascute, a adaugat ,,tehnica” de a lucra aurul, învatata de la faurari neîntrecuti în arta modelarii zacamintelor de valoare din adâncuri. Capitanul, Mota, Banea, Nae Ionescu, profesorii: Martinas si Preot I. Miclea, mama lui - cea frumoasa si înteleapta, tatal care l-a crescut ,,batrânul Salageanu”, - de care a fost întotdeauna mândru pentru educatia frumoasa pe care i-a dat-o în minunata lor familie româneasca si crestineasca.
Si multi altii, oameni alesi, cu care, venind în contact, si-a îmbogatit mintea si inima, învatând mereu de la cei mai mari pâna la cei mai mici.
Tuturor, întreaga viata, le-a daruit iubirea si recunostinta lui.
Alaturi de învataturile primite de la toti acestia, în fiinta lui au stralucit permanent luminile culese din cartile îndragite înca din copilarie. ,,Cartea” - marele si credinciosul lui prieten, bucuria lui, l-a însotit toata viata, chiar si atunci când n-o putea avea în fata, ci doar în gând si în amintire.
Dragoste multa si recunostinta a nutrit si pentru acei autori de carti care l-au ajutat sa-si defineasca sensul vietii, înaripându-l în zborul catre ,,în sus”
,,Prietenii regilor” (cum îi numeste Ruskin) - i-au potolit ,,setea de prietenie”, de care, din frageda copilarie a fost cuprins. Tot acestia l-au condus întotdeauna la izvorul de apa vie, pentru a sorbi mereu din el, cu cealalta nepotolita sete a lui ,,setea de desavârsire”

Coordonatele vietii lui Al. Popsor se pot înscrie în doua notiuni:
- Cartea (dac-ar fi o poveste cu ,,a fost odata”, i-am spune: ,, Feciorul nascut cu cartea în mâna”)
- Setea de desavârsire pe plan moral, spiritual, trairea în ideal.
Pasiunea pentru carte însufleteste lupta eroica pentru a cuceri Regatul Culturii, în care sa domneasca Morala si Spiritualitatea. Prin ele ne putem înalta sufletele spre a fi partasi Împaratiei Celei de Sus.

(Spatele cartii)
Alexandru Popsor 1916 – 1994
Doctor în Drept al Universitatii “Regele Ferdinand” din Cluj

Nascut si crescut în satul transilvan a fost întotdeauna mândru de originea lui taraneasca: “Taranul, piatra de temelie a vietii mele launtrice”.

Înca din prima tinerete Al. Posor a fost însufletit de idealul maret al ridicarii neamului, pentru care Corneliu Z. Codreanu zidise scoala spirituala legionara, în care “daca va intra un om, la celalalt capat va trebui sa iasa un erou”.
   Dintre toate aspectele eroismului, Al. Popsor a ales ca prim obiectiv eroismul moral, atât pentru el cât si pentru Fratii de Cruce al caror conducator a fost din 1943, când i s-a încredintat aceasta functie de catre conducerea Miscarii legionare si pâna în 1948, când a intrat la închisoare pentru 15 ani.
   Eroul în sens moral trebue sa cucereasca si cetatea culturii.
   Al. Popsor a îndemnat si a îndrumat pe tineri sa devina cetateni ai regatului culturii, prin care se putea realiza în cea mai mare masura visul Capitanului si al marilor luptatori români din veac. (“Cultura… un mijloc pentru a obtine Învierea… rodul talantului pe care Dumnezeu l-a sadit în neamul nostru de care trebue sa raspundem” – Corneliu Z. Codreanu. “Pentru legionari”)