de Petru C. BACIU

                INIMI ZĂVORÎTE

Când usa se deschide usor în miez de noapte
Si temnicerul intrã furis, ca o jivinã,
Cu degetul la gurã, cercetãtor în soapte,
Rosteste-un numãr care-i sortit sã nu mai vinã...

Plecãm pe rând, muteste, din hruba'ntunecatã
Sã desfãtãm dezmãtul hienelor de pradã...
La brat cu tortionarul, pãsind treaptã cu treaptã,
Cu ochelari pusi mascã, ca ochii sã nu vadã.

Pândim orice miscare si fosnet de afarã,
In tâmple'nfrigurate zvâcnesc fiori de cerc,
Iar gemete afunde rãzbat parcã sã moarã
Si inimi zãvorîte se strâng ca un melc.

Impovãrat, broboane topesti în rugãciune...
Paharul neputintei îl sorbi pânã la fund.
Cu bratele deschise cersesti doar o minune
Si'nchizi furtuni în suflet si'n piept muribund.
                                                          (Inchisoarea Aiud)

        NOI AM PURTAT POVARA

Noi am purtat povara unui legãmânt pe umeri,
Cu aspre nãzuinti, aici si mai departe
Si câte-au fost în calea noastrã, de le numeri,
Refuzi sã crezi c'au fost si pleci cu ele'n moarte.

Am fost o lume ce-am purtat Neamului farul,
Ne-am logodit cu moartea si cu vesnicia,
Din hrube-adânci noi am stiut iubi altarul,
Lui Dumnezeu i-am apãrat, aici, mosia.

Voi, fratii mei, ce ati cãzut în lupta cruntã
Si risipiti prin gropi adânci si nestiute,
Vã destrãmati cu vremea ce se scurge mutã
Si revãrsati luminã, spre zori nebãnuite.

                PERCHEZITIE

Când zãrvãie zãvorul si usa se deschide,
In graba ma intorc cu fata la perete.
Din coridor dau buzna hãitasi cu mutre hâde
Ce vor sã ma rãpunã ca'n aprige vendete.

Ma'ntorc cum se ordonã cu mâinile pe crestet,
Hãitasii rãscolesc nesãtios, rãstoarnã,
Duhnesc a bãuturã,au ochiul sters si vested
Si scormonesc orice, bocceaua mea sãrmanã.

Si calcã totu'n cale, gamela mi-o aruncã,
Cu cizmele o spurcã, o'mpinge în gunoi,
Afurisiti si crânceni, asa cum au porunca,
Impovãrându-mi viata ca'n vremea de apoi.

Imi rup orisice zdreantã, aruncã totu-afarã,
Nici petec de obialã nu-mi lasã ca sã am,
Mã umilesc nãpraznic, anume sã mã doarã,
De tot mã despoaie, satanic si dusman.

Si revãrsându-si ura, tot praful îl rãscoalã,
Urmeazã la control vesmântul de pe mine,
Sunt dezbrãcat de zeghe, apoi la pielea goalã,
Mã tin asa, hoteste, la colt, ca pe jivine.

Când se incheie jocul si temnicerii pleacã,
Rãmas ca dupã-un film de groazã si ciudat,
Privirea-mi prãbusitã în praful des se'neacã
Si'n noaptea grea se lasã în pieptu-mi dezbrãcat.

                         PASTE

Plâng clopote în inimi departe'n amintiri,
Cu funii grele trase, pãstrate în iubiri;
Usor, pe nesimtite, în suflet nãvãlesc,
Trezind uitate taine si gândul mi-l sfintesc.

Sub fulgerele vremii si crâncene blesteme
M'au pãrãsit si codrii si inima-mi greu geme.
Sunt tintirimul tragic, cu morti ce n'au murit,
Ce'n cazne lungi si grele cu ei am zãbovit.

Sub apãsarea mortii ce stã sã ne sugrume,
In gropnite comune ascunsi de cer si lume,
Rãsunã'n piepturi stinse cântãrile de ieri,
Din stihurile sfinte, a Sfintei Invieri!

Nãdejdea neînvinsã supune gândul trist,
Ne'mbãrbãtãm la crucea durerilor lui Crist!
Te'mbrãtisezi cu mortii si ierti toti temnicerii...
Si'n suflete se-aseazã lumina Invierii.

VOI NU ATI CUNOSCUT FIARA DIN OM... 

Voi nu ati cunoscut fiara din om cum rânjeste
Cand sangele proaspãt din ranã tâsneste!
Cum bestia din el, turmentata de urã,
Iti sfâsie carnea, nãpraznic te-njurã...

Voi nu ati cunoscut ce-i foamea, nici frigul cum scurmã,
Când lespedea rece oasele goale-ti sugrumã.
Nopti, dezbrãcati, voi nu ati stat în fund de haznale,
Pe morti cãlãrind sã te'nalti din fecale...

Voi nu stiti ce înseamnã durerea ce inima-ti frânge,
Cand fratele tãu alãturi în cazne se stinge
Si tremuri, si dârdâi, te rogi nimãnui,
Urmezi la moriscã asemeni lui.

Voi nu ati cunoscut deznãdejdea cea mare,
Când sunã zãvoare, legat esti în fiare;
Cãlãii dau buzna, cu rãngi te lovesc
Si oasele rupte din tine trosnesc.

Te smulg din rugã, te calcã în cale,
Te-aruncã'n tinetã cu capu'n fecale...
Si cazi, te ridici, învii si iar mori,
Pânã în zori, de o mie de ori.

Voi nu ati cunoscut fiara din om cum rupe prosteste,
Nici stigãtul mortilor mei rãpusi miseleste!