M-a
rugat cineva să îi scriu câteva cuvinte duhovniceşti despre încercarea
de schimbare a Constituţiei. „Ce vrei să-ţi spun?” i-am
zis. „Vor să schimbe Constituţia proastă pe care o avem
cu una distrugătoare”.
El
însă a insistat să îi scriu ceva mai mult. Dar ce cuvinte
duhovniceşti poţi găsi oare ca să vorbeşti cu
pace despre spurcăciunea inimii lui Iuda? Ce cuvinte duhovniceşti
să aflu pentru a vorbi cu pace despre urâciunea pustiirii ce stăpâneşte
inimile celor ce conduc astăzi acest sfâşiat stat românesc?
De
mult am spus că genocidul pe care Românii îl fac asupra propriilor
copii, prin numărul imens de avorturi (locul I în lume la avorturi/locuitor),
va aduce mari nenorociri asupra ţării şi poporului. Acum începe
pedeapsa lui Dumnezeu asupra unei generaţii desfrânate şi ucigaşe,
care pentru libera curvie şi preacurvie îşi asasinează
copiii încă în pântece, fără cea mai mică milă.
Acum începe pedeapsa pentru nepăsarea faţă de sfinţii
martiri şi mucenici care pentru Hristos şi pentru fraţii
lor Români au suferit chinuri inimaginabile în temniţele şi
lagărele comuniste. Acum începe mânia lui Dumnezeu pe care rugăciunile
sfinţilor au ţinut-o în loc atâta vreme. Acum paharul mâniei
lui Dumnezeu s-a umplut şi se va revărsa peste capetele celor ce
s-au lepădat de Credinţa Românească, de Istoria Neamului
şi de toate lucrurile care peste tot în lume sunt sfinte.
Căci
această mutilare a Constituţiei – numită de farisei „revizuire”
– va da unora puteri la care visează mafioţii şi
jefuitorii din toate timpurile, pe de-o parte; pe de altă parte,
şi mult mai grav, această „Constituţie” nouă
marchează sfârşitul României ca stat. Consecinţa
directă a acestei „Constituţii” va fi, după cum vom
vedea imediat, des-fiinţarea României, împărţirea
ei între puteri şi interese străine, distrugerea Neamului Românesc.
Oare
e prea mult să spun aceasta?
Eu
însumi aş dori să nu fie aşa. Din nenorocire, ceasul
pentru care mult m-am temut, iată, s-a
apropiat şi aproape nu mai sunt speranţe de scăpare.
De
ce? De ce ar fi această „Disoluţie” zisă „Constituţie”
semnul unui asemenea cumplit moment?
În
primul rând pentru că această „Constituţie” dă
minorităţilor naţionale drepturi atât de mari, încât anulează
practic o serie de drepturi şi principii naţionale fundamentale.
Astfel,
în orice stat unitar din lume – şi în imensa majoritate a celor
confederale – este obligatorie cunoaşterea limbii oficiale.
De acum înainte însă, în România va fi invers: va fi obligatorie
cunoaşterea limbilor minorităţilor, nu a limbii române.
Adică va fi obligatoriu ca oamenii să cunoască limba
ungară, limba ţigănească, limba rusă, limba
ucraineeană, limba bulgărească, în fine, orice limbă
minoritară. În schimb limba română nu este obligatorie!
Nu
e de crezut? Nu se poate aşa ceva?
Citeşte
proiectul de „revizuire” a Constituţiei!
Articolul
119 din vechea Constituţie se modifică, nu doar impunându-se
constituţional „autonomia locală” şi „descentralizarea
serviciilor publice”, ci şi folosirea limbii minorităţilor
naţionale „în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile
administraţiei publice locale şi cu serviciile publice
descentralizate”! Înţelegi oare ce înseamnă aceasta,
dragul meu? Înseamnă că vor trebui să cunoască limba
minorităţii/lor locale şoferii de autobuze, autocare sau
troleibuze, şoferii de vidanje, şoferii de pe salvare, precum
şi restul personalului din regiile şi firmele locale de
transport, salubritate, salvare, pompieri, jandarmi, poliţie,
telefoane, radio, televiziune, gaze, gardieni şamd.! Toţi aceştia
fac doar parte din „serviciile locale descentralizate”! Şi
aceasta, chiar dacă minoritatea respectivă înseamnă doar
un mic procent din populaţia locală! Căci nu se cere ca
procentul să fie mare, ci doar „semnificativ”. Deci prin
noul Articol 119 din Constituţia „revizuită” Românii sunt
obligaţi să înveţe limbile minorităţilor, sau să
îşi piardă serviciile! Iată un sistem segregaţionist,
rasist şi fascist, care impune persecuţia etnică la
nivel naţională! Iată ce ne pregătesc cei ce ne conduc!
Ce cuvinte duhovniceşti să scrie despre aşa ceva?
Nu!
– va striga un admirator (necugetat) al politicienilor noştri. Este
vorba doar de locurile unde minoritatea etnică „are o pondere
semnificativă”. Semnificativă? Ungurii din judeţul
Suceava, cca. 400 (patrusute) cu tot cu familiile mixte, au
fost declaraţi „o importantă minoritate ungurească”.
Trezeşte-te fiule! Şi cu „semnificativul” acesta, articolul
tot persecuţia Românilor provoacă. În Cluj ungurii nu sunt 20%
cât prevede legea actuală, şi totuşi prefectura – adică
Guvernul – a pus, ilegal, plăcuţe bilingve. Care au rămas
până astăzi! Şi acest lucru este valabil şi pentru
comune şi sate în care ungurii sunt cu mult mai puţini! Dacă
au făcut aceasta acum, încălcând şi legea
organică şi Constituţia, ce va mai însemna „semnificativ”
după ce vor avea „Constituţia” lor? Oare 5%? Sau 3%?
Ori 1%?
Dar
nu e doar atât! Pentrucă de fapt „revizuirea” are mare
grijă ca nu cumva acest termen, „pondere semnificativă”,
să devină cumva piedică în calea distrugerii statului român.
Aşa că se modifică şi Articolul 127, dându-se
libertate deplină la folosirea „limbii materne” în Justiţie,
indiferent de procentul minorităţii respective pe plan local
sau naţional.
După
acest articol, Românii vor trebui să plătească interpreţi
pentru cei care nu au chef să înveţe limba zisă naţională,
sau, dacă nu au bani pentru aceasta, să accepte judecarea
proceselor cu minoritari de către cunoscători (nativi de obicei)
ai limbii respective. Cum să nu fie bani? Simplu: „Constituţia”
propusă nu spune cine plăteşte traducătorul! Din discuţiile
actuale există două variante: ori Ministerul Justiţiei, dacă
şi când şi cum va avea bani, ori – variantă preferată
– autorităţile locale. Ştie toată lumea câţi
bani găsesc cei din autorităţile locale pentru interesul
public. Deci vor fi totdeauna preferaţi în Justiţie – ca
şi în serviciile publice, administraţie etc – cei care,
cunoscând limba minorităţilor, scutesc de cheltuieli şi
complicaţii suplimentare. Mai ales că cel care pierde plăteşte
şi cheltuielile de judecată!
Deci,
să revedem: limbile minorităţilor trebuie cunoscută
în serviciile publice, în administraţia locală şi în
Justiţie, precum şi în Parchete, căci acestea, funcţionând
conform Articolului 130 („revizuit”) în mediul Justiţiei, vor fi
supuse automat şi Articolului 127, ca şi Poliţia Judiciară.
La prima vedere, mai rămân în afara acestor legi Armata şi Învăţământul.
Dar nu e chiar aşa.
Chiar
Articolul 127 este cel care permite imixtiunea limbilor minoritare în
activitatea militară. Căci dacă vorbim de Justiţie, de
ce s-ar exclude şi Tribunalele militare? Şi în cadrul lor vor
trebui să funcţioneze interpreţi, sau ca ofiţerii să
cunoască limbile minoritare. Deci, aceeaşi poveste. Printr-un
proces firesc – firesc doar în contextul „Constituţiei”
revizuite – se va realiza o „cernere” prin care se va accentua
segregarea între minoritari şi majoritari, separarea unităţilor
militare pe criterii etnice, ori majoritarii vor fi obligaţi
să înveţe limbile minorităţilor. Iar Învăţământul,
odată ce unităţile de învăţământ sunt
subordonate autorităţilor locale, intră direct sub
incidenţa Articolului 119! Deci fiecare grădiniţă,
şcoală, liceu etc dintr-o localitate cu o minoritate „semnificativă”
va trebui să angajeze translatori sau, mai curând, profesori
bilingivi. Şi câte şicane sunt la îndemâna elevilor sau părinţilor
din etniile minoritare pe această temă! Deci iată, şi
Învăţământul este în aceeaşi poziţie cu „serviciile
publice descentralizate”.
Cine
e atât de orb, atât de lipsit de minte, încât să nu îşi dea
seama că aşa ceva înseamnă sfârşitul statului român?
Segregare
etnică în administraţie, învăţământ, servicii
publice, Justiţie… Unde mai este „statul naţional unitar
şi indivizibil”? În poveştile bunicilor şi cărţile
de istorie? (Dacă nu cumva vor fi, repede, rescrise şi acestea.)
Dar…
suntem siguri că se va găsi cineva – iute la vorbă şi
încet la gând – care să sară strigând: nu-i adevărat!
Dreptul la folosirea limbii materne în „serviciile publice locale”
se poate asigura prin translatori. Românii nu sunt deloc în pericol să
îşi piardă locul de muncă sau identitatea naţională.
O
asemenea idee este, să-mi ierţi cuvântul, fiul meu, total
prostească.
Un
translator pe fiecare tren, pe fiecare tramvai, pe fiecare metrou, pe
fiecare autobuz, troleibuz, maxi-taxi? Un translator la fiecare casă
de bilete, în fiecare gară, la fiecare haltă? Un translator la
fiecare cameră de gardă, la fiecare secţie, la fiecare
salvare? Un translator în fiecare şcoală şi chiar în
fiecare clasă? Un translator la fiecare echipaj de poliţie, la
fiecare maşină de pompieri, la fiecare patrulă de gardieni?
Să fim serioşi! Şi totuşi…
„Constituţia”
revizuită prevede folosirea limbii materne „în scris şi
oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei
publice locale şi cu serviciile publice descentralizate”.
Aceste relaţii înseamnă ORICE!
Cumpărarea
unui bilet de tren sau tramvai înseamnă „relaţie cu
serviciile publice descentralizate”. Plata telefonului,
televizorului, radioului, energiei electrice şamd, la fel. Înscrierea
copiilor la şcoală, obţinerea unui concediu medical sau de
odihnă, trimiterea unei scrisori sau telegrame, ori a unui pachet,
depunerea banilor la CEC şi toate acţiunile similare, înseamnă
„relaţii cu serviciile publice descentralizate”. Plata
taxelor de tot felul, de asemenea. Şi, conform „Constituţiei”
revizuite, trebuie asigurate şi în limba minorităţilor „semnificative”
din localitate. Deci nu este absurd să te întrebi, ca mai sus, de câţi
translatori este nevoie. Sau de câţi bilingvi. Ori trilingvi.
Să
ne gândim o clipă la situaţia Capitalei României.
Bucureştiul,
ca orice oraş central al unei ţări, a adunat oameni din
toate ungherele patriei. Sunt mii şi mii de unguri, mii şi mii
de ţigani, precum şi multe alte minorităţi. Să ne
gândim numai că se decide că ungurii din Bucureşti sunt o
minoritate „semnificativă”. Sau că se decide acest
lucru pentru ţigani. Desigur, şi cealaltă minoritate va
pretinde îndată acelaşi statut. Ce va însemna asta pentru oraş?
Vor trebui, automat, folosite limbile respective „în scris şi
oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei
publice locale şi cu serviciile publice descentralizate” (Articolul
119 revizuit). Crede cineva că vor putea învăţa vatmanii,
şoferii de autobuze, pompierii, funcţionarii, casierii şamd
aceste două limbi? Şi dacă da, cum, în cât timp, cu ce
eforturi şi pe banii cui? Iată consecinţele Articolelor
119, 127 şi 130 din „Constituţia” revizuită (Disoluţia,
cum ar fi mai corect să fie numită). Să nu mai vorbim de
localităţi ca Braşov, Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş,
Teiuş, Sibiu, Constanţa, Rodna şamd, unde este şi mai
evidentă prezenţa anumitor minorităţi, care foarte uşor
vor putea obţine statutul privilegiat de minoritate cu „pondere
semnificativă”.
Dar,
fiul meu, acesta nu este singurul rău din acest înfiorător
proiect de distrugere naţională.
Iată ce spune alineatul 2 din Articolul 41 „revizuit”:
„Cetăţenii
străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată
asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României
la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la
care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile
prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire
legală.”
Mă
întreb câţi înţeleg oare consecinţele unei asemenea
prevederi constituţionale. Cred că extrem de puţini.
Un
apusean cu o retribuţie lunară (netă) sau pensie de 2000 de
euro câştigă, în bani româneşti, 80 de milioane de lei
pe lună! Adică poate cumpăra, în regiunile sărace,
unde hectarul de pământ este sub 5 milioane de lei, 10 hectare pe
lună, păstrând şi destui bani nu doar pentru impozite, ci
şi pentru a o duce suficient de bine. Într-un an de zile poate
astfel ajunge să deţină 120 de hectare de pământ bun
(adică 240 de pogoane), o moşie frumoasă pe care n-ar putea-o
avea în Apus în 10 vieţi. Străinii nu sunt proşti. Odată
acest drept garantat, România va înceta să aparţină Românilor.
Va fi vândută la bucată sau cu toptanul. Românii nu vor mai însemna
nimic. Nici măcar ca mână de lucru, deoarece se pot aduce uşor
muncitori mai ieftini din fosta URSS, din China, India, Africa, Bangladesh
etc. Iar organizaţiile mafiote din Rusia, Ucraina, Italia şamd,
mereu în căutare de chilipiruri, nu vor rata prilejul, mai ales că
pentru primii reprezintă şi o şansă naţională
unică.
Aceasta
în ceea ce priveşte cumpărarea. În ceea ce priveşte
moştenirea legală, această… „ciudată”
idee legislativă va deschide calea unor procese cumplite, în ţară
şi străinătate. (Cumplite pentru Români, desigur.)
Prin
aceste procese toţi urmaşii celor care – indiferent pe ce cale
– au deţinut cândva proprietăţi în teritoriile ce aparţin
astăzi României vor cere „moştenirea lor” garantată
„constituţional”. Nu va conta cum au obţinut proprietatea
strămoşii lor, căci „Constituţia” nu prevede aşa
ceva! Urmaşii grofilor şi ai tuturor satrapilor
austro-ungari, urmaşii tuturor paşalelor şi alţii
asemenea vor putea veni să revendice pământuri din întreaga
ţară. Ceea ce nu va fi vândut, va trebui dat ca „despăgubire”
pentru aceste „moşteniri”.
Iată
ce aduce cu el „revizuitul” Articol 41 !!
El
este de altfel în deplin acord şi cu Articolul revizuit 135. Acesta
foloseşte un „mic” artificiu prin care se dă cale liberă
pentru scoaterea din patrimoniul naţional, din ceea ce se numeşte
proprietate publică a bogăţiilor subsolului precum
şi a anumitor ape. Astfel, alineatul 3 prevede că „Bogăţiile
de interes public ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul
aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional,
plajele (...)fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
Rezultă în chip limpede că dacă se declară că
mina ori sonda cutare nu sunt de interes public, sau că Oltul, Mureşul
sau Prutul nu sunt de interes naţional, acestea nu mai intră în
categoria proprietăţii publice, putând fi imediat vândute,
date ca despăgubire şamd. Acelaşi lucru se poate face
şi cu rezervaţiile – se face de acum, dinainte de noua „Constituţie”,
la Sulina şi în alte părţi – sau alte terenuri, deoarece
şi acestea pot fi incluse în domeniile acoperite de Articolul 135.
Astfel,
prin Articolele 41 şi 135 întreaga Românie este scoasă la
mezat.
Mai
e cazul să continui, fiul meu? Pe lângă aceste rezultate
nimicitoare ale „Constituţiei”, alte „revizuiri”, cu tot
stilul lor de dictatură mafiotă, par mult mai puţin
importante. Dar în fapt ele reprezintă tocmai garanţiile
de care au nevoie „puternicii” noştri pentru a fi siguri că
în procesul de disoluţie al ţării îşi vor putea păstra
averile, afacerile şi privilegiile, îşi vor menţine
puterea şi liniştea. Însă nu e doar atât. Nu! Aceste
prevederi nu sunt doar o asigurare „personală” sau de tip mafiot,
vizând interese meschine, ci şi o garanţie a neputinţei de
oprire a distrugerii României prin eventualele acţiuni democratice
ale Românilor treziţi din somn de cruda realitate.
În
această privinţă este lămuritor raportul între
fariseicul Articol 20, care pretinde a asigura respectarea drepturilor
omului (alineatul 2 revizuit) şi alte articole, care introduc
segregarea şi persecuţia etnică, dictatura parlamentară
şamd.
Ca
exemplu, priveşte Articolul 69 „revizuit”, ce se ocupă de
imunitatea parlamentară. Formulările sunt de natură să
amăgească pe cei fără experienţă juridică,
simulând limitarea aplicabilităţii la activitatea politică
parlamentară. În realitate însă, „opiniile politice
exprimate în exercitarea mandatului” acoperă o arie extrem de
vastă, incluzând la nevoie şi indicaţii şi imixtiuni
în tot felul de domenii, care pot fi oricând declarate ca „opinii
politice”. Toate acestea se află sub pecetea imunităţii
garantate de alineatul 1 al Articolului 69 din „Constituţia”
revizuită. Astfel se face practic imposibilă sancţionarea
abuzurilor parlamentare. Iar alineatul 2 completează acest scut
parlamentar cu prevederea că „deputaţii şi senatorii
nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi
fără încuviinţarea Camerei din care fac parte”. De
fapt, nu s-a limitat de loc vechea imunitate parlamentară, doar că
prevederile vechiului Articol 70 („abrogat” de noua „Constituţie”)
au fost „sublimate” în Articolul 69 revizuit. Chiar putem spune că
în acest caz s-a revizuit fără să se schimbe nimic!
Desigur, spre binele unora şi spre nenorocirea ţării.
Şi tot spre binele unora (şi nenorocirea ţării),
controlul asupra Guvernului din partea altor Puteri ale statului în afara
Parlamentului este redus la zero. Astfel, de pildă, Preşedintele
pierde dreptul de a revoca Primul Ministru (Art. 106 revizuit, alin.
1’), în vreme ce acesta câştigă autoritate asupra Preşedintelui
(Art. 85 revizuit, alin. 3)!
Dar
dacă Parlamentul are grijă să îşi protejeze Guvernul
şi faţă de un eventual Preşedinte neconvenabil, are
grijă totodată şi să batjocorească alegătorii,
luându-le dreptul elementar de a decide viitorul ţării. Deşi
există un principiu fundamental de drept ce stipulează că
toate componentele statului trebuie să conlucreze eficient pentru
realizarea scopului unic al statului, scop stabilit de popor. Dar
conform „Constituţiei” revizuite, poporul nu mai are nimic de
spus în ceea ce priveşte viitorul ţării. Pare incredibil?
Să vedem!
În
toate statele democratice, orice act ce presupune limitarea sau diminuarea
suveranităţii naţionale este supus referendumului
popular. Acest lucru era, în mod firesc, prevăzut în Constituţie,
dar dispare în noul proiect. Astfel, renunţarea la independenţa
naţională şi integrarea în Confederaţia Europeană,
act de importanţă fundamentală pentru România,
urmează a fi decis… prin lege! Adică prin voia Parlamentului (Articolul
145 revizuit, alineatul 1). Şi sunt atât de hotărâţi în
această privinţă, ştiu atât de bine ce vor vota, încât
în noua „Constituţie” se prevede deja că după „unirea”
cu UE – care n-a fost însă acceptată de popor, aşa cum
este obligatoriu în orice ţară democratică – deci după
această unire deja hotărâtă de mafia politică, cetăţenii
UE (germani, francezi, unguri, cehi, polonezi şamd) vor avea dreptul
„de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile
administraţiei publice locale” (Articolul 16, alineatul 4). Acest
lucru este introdus din start în „Constituţia” revizuită!
Ce
înseamnă însă această aderare la Uniunea Europeană?
În ce scop (real) se face (că dintre Români doar sufletele oarbe
mai pot crede că ard guvernanţii actuali de grija lor)? Sau, măcar,
care sunt consecinţele directe, de bază, ale acestei uniri
pentru România?
Hai
fiule să vedem ce spune textual „revizuitul” Articolul 145,
alineatul 1:
„Aderarea
României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul
transferării unor atribuţii către instituţiile
comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte
state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se
face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei
Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi
din numărul deputaţilor şi senatorilor.”
„Transferarea
unor atribuţii” înseamnă tocmai limitarea şi
diminuarea suveranităţii naţionale! Acest lucru este, în
cazul legilor UE, şi mai ales a proiectelor UE aflate în desfăşurare,
doar primul pas către totala desfiinţare a statelor membre ca
entităţi suverane!
Nu
vreau în primul rând să îţi vorbesc despre bine şi rău
în aderarea la UE. Dar vreau să îţi amintesc de faptul că
unirea unui stat cu alt stat, diminuarea suveranităţii unui stat
sau desfiinţarea unui stat fără acordul cetăţenilor
înseamnă dictatură, agresiune şi genocid spiritual. Tot pe
aceleaşi principii s-a realizat şi alipirea Cehiei şi
Austriei la Germania hitleristă. Crezi că este de acceptat aşa
ceva?
Vai!
Sunt sigur că dacă vei arăta altora aceste cuvinte, se va găsi
cineva să sară indignat perorând despre egalitatea şi
democraţia din UE, trecând cu inconştienţă peste
dovezile clare de mai sus, care arată limpede ce „egalitate” ni
se pregăteşte.
Dar
nu pot în acest moment să nu îţi amintesc de cuvintele înţeleptului
Solomon care spune:
„Bogatul
stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce se împrumută
este slujitor celui de la care împrumută.” (Pilde 22.7).
Aşa
cum spunea şi marele Eminescu, ce egalitate poate fi între bogat
şi sărac? Ce egalitate poate fi între o ţară distrusă
economic, cu o cultură răvăşită şi
dezorientată, cum este România, şi ţări ca Germania,
Marea Britanie, Franţa, Suedia, sau chiar Polonia ori Ungaria? Doar
un copil neştiutor poate crede aşa ceva, dar el nu are voie să
îşi dea cu părerea, până nu ajunge la vârsta maturităţii.
Egalitatea pregătită pentru Români este egalitatea liberei
concurenţe! Adică Românii vor avea dreptul de a concura
cot la cot cu oameni de sute şi mii de ori mai bogaţi decât ei,
în condiţiile în care nici limba română nu va mai fi în mod
real limbă oficială, ţara se va fărâmiţa pe
criterii etnice, iar corporaţiile şi mafiile vor avea mână
liberă garantată de „Constituţia” pregătită
de iude.
Ce
să îţi spun mai mult? Pregăteşte-te pentru ce este
mai rău.
Aş
dori să pot crede că Românii, fie şi în acest al 12-lea
ceas se vor trezi. Dar nu pot.
Aşa
cum ţi-am spus de la început, cred că a venit momentul mâniei
lui Dumnezeu şi că fiecare va trebui să se întărească
în credinţă, pentru a nu se prăbuşi văzând prăbuşirea
Neamului şi a Ţării. Dumnezeu să ne apere de răutăţile
ce vor veni!