PĂRINTELE ANTONIE:
DESPRE SFÂRŞITUL ROMÂNEI CA STAT

 

M-a rugat cineva să îi scriu câteva cuvinte duhovniceşti despre încercarea de schimbare a Constituţiei. „Ce vrei să-ţi spun?” i-am zis. „Vor să schimbe Constituţia proastă pe care o avem cu una distrugătoare”.

El însă a insistat să îi scriu ceva mai mult. Dar ce cuvinte duhovniceşti poţi găsi oare ca să vorbeşti cu pace despre spurcăciunea inimii lui Iuda? Ce cuvinte duhovniceşti să aflu pentru a vorbi cu pace despre urâciunea pustiirii ce stăpâneşte inimile celor ce conduc astăzi acest sfâşiat stat românesc?

De mult am spus că genocidul pe care Românii îl fac asupra propriilor copii, prin numărul imens de avorturi (locul I în lume la avorturi/locuitor), va aduce mari nenorociri asupra ţării şi poporului. Acum începe pedeapsa lui Dumnezeu asupra unei generaţii desfrânate şi ucigaşe, care pentru libera curvie şi preacurvie îşi asasinează copiii încă în pântece, fără cea mai mică milă. Acum începe pedeapsa pentru nepăsarea faţă de sfinţii martiri şi mucenici care pentru Hristos şi pentru fraţii lor Români au suferit chinuri inimaginabile în temniţele şi lagărele comuniste. Acum începe mânia lui Dumnezeu pe care rugăciunile sfinţilor au ţinut-o în loc atâta vreme. Acum paharul mâniei lui Dumnezeu s-a umplut şi se va revărsa peste capetele celor ce s-au lepădat de Credinţa Românească, de Istoria Neamului şi de toate lucrurile care peste tot în lume sunt sfinte.

Căci această mutilare a Constituţiei – numită de farisei „revizuire” – va da unora puteri la care visează mafioţii şi jefuitorii din toate timpurile, pe de-o parte; pe de altă parte, şi mult mai grav, această „Constituţie” nouă marchează sfârşitul României ca stat. Consecinţa directă a acestei „Constituţii” va fi, după cum vom vedea imediat, des-fiinţarea României, împărţirea ei între puteri şi interese străine, distrugerea Neamului Românesc.

Oare e prea mult să spun aceasta?

Eu însumi aş dori să nu fie aşa. Din nenorocire, ceasul pentru care mult m-am temut, iată,  s-a apropiat şi aproape nu mai sunt speranţe de scăpare.

De ce? De ce ar fi această „Disoluţie” zisă „Constituţie” semnul unui asemenea cumplit moment?

În primul rând pentru că această „Constituţie” dă minorităţilor naţionale drepturi atât de mari, încât anulează practic o serie de drepturi şi principii naţionale fundamentale.

Astfel, în orice stat unitar din lume – şi în imensa majoritate a celor confederale – este obligatorie cunoaşterea limbii oficiale. De acum înainte însă, în România va fi invers: va fi obligatorie cunoaşterea limbilor minorităţilor, nu a limbii române. Adică va fi obligatoriu ca oamenii să cunoască limba ungară, limba ţigănească, limba rusă, limba ucraineeană, limba bulgărească, în fine, orice limbă minoritară. În schimb limba română nu este obligatorie!

Nu e de crezut? Nu se poate aşa ceva?

Citeşte proiectul de „revizuire” a Constituţiei!

Articolul 119 din vechea Constituţie se modifică, nu doar impunându-se constituţional „autonomia locală” şi „descentralizarea serviciilor publice”, ci şi folosirea limbii minorităţilor naţionale „în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice descentralizate”! Înţelegi oare ce înseamnă aceasta, dragul meu? Înseamnă că vor trebui să cunoască limba minorităţii/lor locale şoferii de autobuze, autocare sau troleibuze, şoferii de vidanje, şoferii de pe salvare, precum şi restul personalului din regiile şi firmele locale de transport, salubritate, salvare, pompieri, jandarmi, poliţie, telefoane, radio, televiziune, gaze, gardieni şamd.! Toţi aceştia fac doar parte din „serviciile locale descentralizate”! Şi aceasta, chiar dacă minoritatea respectivă înseamnă doar un mic procent din populaţia locală! Căci nu se cere ca procentul să fie mare, ci doar „semnificativ”. Deci prin noul Articol 119 din Constituţia „revizuită” Românii sunt obligaţi să înveţe limbile minorităţilor, sau să îşi piardă serviciile! Iată un sistem segregaţionist, rasist şi fascist, care impune persecuţia etnică la nivel naţională! Iată ce ne pregătesc cei ce ne conduc! Ce cuvinte duhovniceşti să scrie despre aşa ceva?

Nu! – va striga un admirator (necugetat) al politicienilor noştri. Este vorba doar de locurile unde minoritatea etnică „are o pondere semnificativă”. Semnificativă? Ungurii din judeţul Suceava, cca. 400 (patrusute) cu tot cu familiile mixte, au fost declaraţi „o importantă minoritate ungurească”. Trezeşte-te fiule! Şi cu „semnificativul” acesta, articolul tot persecuţia Românilor provoacă. În Cluj ungurii nu sunt 20% cât prevede legea actuală, şi totuşi prefectura – adică Guvernul – a pus, ilegal, plăcuţe bilingve. Care au rămas până astăzi! Şi acest lucru este valabil şi pentru comune şi sate în care ungurii sunt cu mult mai puţini! Dacă au făcut aceasta acum, încălcând şi legea organică şi Constituţia, ce va mai însemna „semnificativ” după ce vor avea „Constituţia” lor? Oare 5%? Sau 3%? Ori 1%?

Dar nu e doar atât! Pentrucă de fapt „revizuirea” are mare grijă ca nu cumva acest termen, „pondere semnificativă”, să devină cumva piedică în calea distrugerii statului român. Aşa că se modifică şi Articolul 127, dându-se libertate deplină la folosirea „limbii materne” în Justiţie, indiferent de procentul minorităţii respective pe plan local sau naţional.

După acest articol, Românii vor trebui să plătească interpreţi pentru cei care nu au chef să înveţe limba zisă naţională, sau, dacă nu au bani pentru aceasta, să accepte judecarea proceselor cu minoritari de către cunoscători (nativi de obicei) ai limbii respective. Cum să nu fie bani? Simplu: „Constituţia” propusă nu spune cine plăteşte traducătorul! Din discuţiile actuale există două variante: ori Ministerul Justiţiei, dacă şi când şi cum va avea bani, ori – variantă preferată – autorităţile locale. Ştie toată lumea câţi bani găsesc cei din autorităţile locale pentru interesul public. Deci vor fi totdeauna preferaţi în Justiţie – ca şi în serviciile publice, administraţie etc – cei care, cunoscând limba minorităţilor, scutesc de cheltuieli şi complicaţii suplimentare. Mai ales că cel care pierde plăteşte şi cheltuielile de judecată!

Deci, să revedem: limbile minorităţilor trebuie cunoscută în serviciile publice, în administraţia locală şi în Justiţie, precum şi în Parchete, căci acestea, funcţionând conform Articolului 130 („revizuit”) în mediul Justiţiei, vor fi supuse automat şi Articolului 127, ca şi Poliţia Judiciară. La prima vedere, mai rămân în afara acestor legi Armata şi Învăţământul. Dar nu e chiar aşa.

Chiar Articolul 127 este cel care permite imixtiunea limbilor minoritare în activitatea militară. Căci dacă vorbim de Justiţie, de ce s-ar exclude şi Tribunalele militare? Şi în cadrul lor vor trebui să funcţioneze interpreţi, sau ca ofiţerii să cunoască limbile minoritare. Deci, aceeaşi poveste. Printr-un proces firesc – firesc doar în contextul „Constituţiei” revizuite – se va realiza o „cernere” prin care se va accentua segregarea între minoritari şi majoritari, separarea unităţilor militare pe criterii etnice, ori majoritarii vor fi obligaţi să înveţe limbile minorităţilor. Iar Învăţământul, odată ce unităţile de învăţământ sunt subordonate autorităţilor locale, intră direct sub incidenţa Articolului 119! Deci fiecare grădiniţă, şcoală, liceu etc dintr-o localitate cu o minoritate „semnificativă” va trebui să angajeze translatori sau, mai curând, profesori bilingivi. Şi câte şicane sunt la îndemâna elevilor sau părinţilor din etniile minoritare pe această temă! Deci iată, şi Învăţământul este în aceeaşi poziţie cu „serviciile publice descentralizate”.

Cine e atât de orb, atât de lipsit de minte, încât să nu îşi dea seama că aşa ceva înseamnă sfârşitul statului român?

Segregare etnică în administraţie, învăţământ, servicii publice, Justiţie… Unde mai este „statul naţional unitar şi indivizibil”? În poveştile bunicilor şi cărţile de istorie? (Dacă nu cumva vor fi, repede, rescrise şi acestea.)

Dar… suntem siguri că se va găsi cineva – iute la vorbă şi încet la gând – care să sară strigând: nu-i adevărat! Dreptul la folosirea limbii materne în „serviciile publice locale” se poate asigura prin translatori. Românii nu sunt deloc în pericol să îşi piardă locul de muncă sau identitatea naţională.

O asemenea idee este, să-mi ierţi cuvântul, fiul meu, total prostească.

Un translator pe fiecare tren, pe fiecare tramvai, pe fiecare metrou, pe fiecare autobuz, troleibuz, maxi-taxi? Un translator la fiecare casă de bilete, în fiecare gară, la fiecare haltă? Un translator la fiecare cameră de gardă, la fiecare secţie, la fiecare salvare? Un translator în fiecare şcoală şi chiar în fiecare clasă? Un translator la fiecare echipaj de poliţie, la fiecare maşină de pompieri, la fiecare patrulă de gardieni? Să fim serioşi! Şi totuşi…

„Constituţia” revizuită prevede folosirea limbii materne „în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice descentralizate”. Aceste relaţii înseamnă ORICE!

Cumpărarea unui bilet de tren sau tramvai înseamnă „relaţie cu serviciile publice descentralizate”. Plata telefonului, televizorului, radioului, energiei electrice şamd, la fel. Înscrierea copiilor la şcoală, obţinerea unui concediu medical sau de odihnă, trimiterea unei scrisori sau telegrame, ori a unui pachet, depunerea banilor la CEC şi toate acţiunile similare, înseamnă „relaţii cu serviciile publice descentralizate”. Plata taxelor de tot felul, de asemenea. Şi, conform „Constituţiei” revizuite, trebuie asigurate şi în limba minorităţilor „semnificative” din localitate. Deci nu este absurd să te întrebi, ca mai sus, de câţi translatori este nevoie. Sau de câţi bilingvi. Ori trilingvi.

Să ne gândim o clipă la situaţia Capitalei României.

Bucureştiul, ca orice oraş central al unei ţări, a adunat oameni din toate ungherele patriei. Sunt mii şi mii de unguri, mii şi mii de ţigani, precum şi multe alte minorităţi. Să ne gândim numai că se decide că ungurii din Bucureşti sunt o minoritate „semnificativă”. Sau că se decide acest lucru pentru ţigani. Desigur, şi cealaltă minoritate va pretinde îndată acelaşi statut. Ce va însemna asta pentru oraş? Vor trebui, automat, folosite limbile respective „în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice descentralizate” (Articolul 119 revizuit). Crede cineva că vor putea învăţa vatmanii, şoferii de autobuze, pompierii, funcţionarii, casierii şamd aceste două limbi? Şi dacă da, cum, în cât timp, cu ce eforturi şi pe banii cui? Iată consecinţele Articolelor 119, 127 şi 130 din „Constituţia” revizuită (Disoluţia, cum ar fi mai corect să fie numită). Să nu mai vorbim de localităţi ca Braşov, Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş, Teiuş, Sibiu, Constanţa, Rodna şamd, unde este şi mai evidentă prezenţa anumitor minorităţi, care foarte uşor vor putea obţine statutul privilegiat de minoritate cu „pondere semnificativă”.

 

Dar, fiul meu, acesta nu este singurul rău din acest înfiorător proiect de distrugere naţională.

 

            Iată ce spune alineatul 2 din Articolul 41 „revizuit”:

 Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

Mă întreb câţi înţeleg oare consecinţele unei asemenea prevederi constituţionale. Cred că extrem de puţini.

Un apusean cu o retribuţie lunară (netă) sau pensie de 2000 de euro câştigă, în bani româneşti, 80 de milioane de lei pe lună! Adică poate cumpăra, în regiunile sărace, unde hectarul de pământ este sub 5 milioane de lei, 10 hectare pe lună, păstrând şi destui bani nu doar pentru impozite, ci şi pentru a o duce suficient de bine. Într-un an de zile poate astfel ajunge să deţină 120 de hectare de pământ bun (adică 240 de pogoane), o moşie frumoasă pe care n-ar putea-o avea în Apus în 10 vieţi. Străinii nu sunt proşti. Odată acest drept garantat, România va înceta să aparţină Românilor. Va fi vândută la bucată sau cu toptanul. Românii nu vor mai însemna nimic. Nici măcar ca mână de lucru, deoarece se pot aduce uşor muncitori mai ieftini din fosta URSS, din China, India, Africa, Bangladesh etc. Iar organizaţiile mafiote din Rusia, Ucraina, Italia şamd, mereu în căutare de chilipiruri, nu vor rata prilejul, mai ales că pentru primii reprezintă şi o şansă naţională unică.

Aceasta în ceea ce priveşte cumpărarea. În ceea ce priveşte moştenirea legală, această… „ciudată” idee legislativă va deschide calea unor procese cumplite, în ţară şi străinătate. (Cumplite pentru Români, desigur.)

Prin aceste procese toţi urmaşii celor care – indiferent pe ce cale – au deţinut cândva proprietăţi în teritoriile ce aparţin astăzi României vor cere „moştenirea lor” garantată „constituţional”. Nu va conta cum au obţinut proprietatea strămoşii lor, căci „Constituţia” nu prevede aşa ceva! Urmaşii grofilor şi ai tuturor satrapilor austro-ungari, urmaşii tuturor paşalelor şi alţii asemenea vor putea veni să revendice pământuri din întreaga ţară. Ceea ce nu va fi vândut, va trebui dat ca „despăgubire” pentru aceste „moşteniri”.

Iată ce aduce cu el „revizuitul” Articol 41 !!

El este de altfel în deplin acord şi cu Articolul revizuit 135. Acesta foloseşte un „mic” artificiu prin care se dă cale liberă pentru scoaterea din patrimoniul naţional, din ceea ce se numeşte proprietate publică a bogăţiilor subsolului precum şi a anumitor ape. Astfel, alineatul 3 prevede că „Bogăţiile de interes public ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele (...)fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Rezultă în chip limpede că dacă se declară că mina ori sonda cutare nu sunt de interes public, sau că Oltul, Mureşul sau Prutul nu sunt de interes naţional, acestea nu mai intră în categoria proprietăţii publice, putând fi imediat vândute, date ca despăgubire şamd. Acelaşi lucru se poate face şi cu rezervaţiile – se face de acum, dinainte de noua „Constituţie”, la Sulina şi în alte părţi – sau alte terenuri, deoarece şi acestea pot fi incluse în domeniile acoperite de Articolul 135.

Astfel, prin Articolele 41 şi 135 întreaga Românie este scoasă la mezat.

 

Mai e cazul să continui, fiul meu? Pe lângă aceste rezultate nimicitoare ale „Constituţiei”, alte „revizuiri”, cu tot stilul lor de dictatură mafiotă, par mult mai puţin importante. Dar în fapt ele reprezintă tocmai garanţiile de care au nevoie „puternicii” noştri pentru a fi siguri că în procesul de disoluţie al ţării îşi vor putea păstra averile, afacerile şi privilegiile, îşi vor menţine puterea şi liniştea. Însă nu e doar atât. Nu! Aceste prevederi nu sunt doar o asigurare „personală” sau de tip mafiot, vizând interese meschine, ci şi o garanţie a neputinţei de oprire a distrugerii României prin eventualele acţiuni democratice ale Românilor treziţi din somn de cruda realitate.

 

În această privinţă este lămuritor raportul între fariseicul Articol 20, care pretinde a asigura respectarea drepturilor omului (alineatul 2 revizuit) şi alte articole, care introduc segregarea şi persecuţia etnică, dictatura parlamentară şamd.

 

Ca exemplu, priveşte Articolul 69 „revizuit”, ce se ocupă de imunitatea parlamentară. Formulările sunt de natură să amăgească pe cei fără experienţă juridică, simulând limitarea aplicabilităţii la activitatea politică parlamentară. În realitate însă, „opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului” acoperă o arie extrem de vastă, incluzând la nevoie şi indicaţii şi imixtiuni în tot felul de domenii, care pot fi oricând declarate ca „opinii politice”. Toate acestea se află sub pecetea imunităţii garantate de alineatul 1 al Articolului 69 din „Constituţia” revizuită. Astfel se face practic imposibilă sancţionarea abuzurilor parlamentare. Iar alineatul 2 completează acest scut parlamentar cu prevederea că „deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte”. De fapt, nu s-a limitat de loc vechea imunitate parlamentară, doar că prevederile vechiului Articol 70 („abrogat” de noua „Constituţie”) au fost „sublimate” în Articolul 69 revizuit. Chiar putem spune că în acest caz s-a revizuit fără să se schimbe nimic! Desigur, spre binele unora şi spre nenorocirea ţării. Şi tot spre binele unora (şi nenorocirea ţării), controlul asupra Guvernului din partea altor Puteri ale statului în afara Parlamentului este redus la zero. Astfel, de pildă, Preşedintele pierde dreptul de a revoca Primul Ministru (Art. 106 revizuit, alin. 1’), în vreme ce acesta câştigă autoritate asupra Preşedintelui (Art. 85 revizuit, alin. 3)!

 

Dar dacă Parlamentul are grijă să îşi protejeze Guvernul şi faţă de un eventual Preşedinte neconvenabil, are grijă totodată şi să batjocorească alegătorii, luându-le dreptul elementar de a decide viitorul ţării. Deşi există un principiu fundamental de drept ce stipulează că toate componentele statului trebuie să conlucreze eficient pentru realizarea scopului unic al statului, scop stabilit de popor. Dar conform „Constituţiei” revizuite, poporul nu mai are nimic de spus în ceea ce priveşte viitorul ţării. Pare incredibil? Să vedem!

În toate statele democratice, orice act ce presupune limitarea sau diminuarea suveranităţii naţionale este supus referendumului popular. Acest lucru era, în mod firesc, prevăzut în Constituţie, dar dispare în noul proiect. Astfel, renunţarea la independenţa naţională şi integrarea în Confederaţia Europeană, act de importanţă fundamentală pentru România, urmează a fi decis… prin lege! Adică prin voia Parlamentului (Articolul 145 revizuit, alineatul 1). Şi sunt atât de hotărâţi în această privinţă, ştiu atât de bine ce vor vota, încât în noua „Constituţie” se prevede deja că după „unirea” cu UE – care n-a fost însă acceptată de popor, aşa cum este obligatoriu în orice ţară democratică – deci după această unire deja hotărâtă de mafia politică, cetăţenii UE (germani, francezi, unguri, cehi, polonezi şamd) vor avea dreptul „de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale” (Articolul 16, alineatul 4). Acest lucru este introdus din start în „Constituţia” revizuită!

Ce înseamnă însă această aderare la Uniunea Europeană? În ce scop (real) se face (că dintre Români doar sufletele oarbe mai pot crede că ard guvernanţii actuali de grija lor)? Sau, măcar, care sunt consecinţele directe, de bază, ale acestei uniri pentru România?

Hai fiule să vedem ce spune textual „revizuitul” Articolul 145, alineatul 1:

Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.”

Transferarea unor atribuţii” înseamnă tocmai limitarea şi diminuarea suveranităţii naţionale! Acest lucru este, în cazul legilor UE, şi mai ales a proiectelor UE aflate în desfăşurare, doar primul pas către totala desfiinţare a statelor membre ca entităţi suverane!

Nu vreau în primul rând să îţi vorbesc despre bine şi rău în aderarea la UE. Dar vreau să îţi amintesc de faptul că unirea unui stat cu alt stat, diminuarea suveranităţii unui stat sau desfiinţarea unui stat fără acordul cetăţenilor înseamnă dictatură, agresiune şi genocid spiritual. Tot pe aceleaşi principii s-a realizat şi alipirea Cehiei şi Austriei la Germania hitleristă. Crezi că este de acceptat aşa ceva?

Vai! Sunt sigur că dacă vei arăta altora aceste cuvinte, se va găsi cineva să sară indignat perorând despre egalitatea şi democraţia din UE, trecând cu inconştienţă peste dovezile clare de mai sus, care arată limpede ce „egalitate” ni se pregăteşte.

Dar nu pot în acest moment să nu îţi amintesc de cuvintele înţeleptului Solomon care spune:

Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce se împrumută este slujitor celui de la care împrumută.” (Pilde 22.7).

Aşa cum spunea şi marele Eminescu, ce egalitate poate fi între bogat şi sărac? Ce egalitate poate fi între o ţară distrusă economic, cu o cultură răvăşită şi dezorientată, cum este România, şi ţări ca Germania, Marea Britanie, Franţa, Suedia, sau chiar Polonia ori Ungaria? Doar un copil neştiutor poate crede aşa ceva, dar el nu are voie să îşi dea cu părerea, până nu ajunge la vârsta maturităţii. Egalitatea pregătită pentru Români este egalitatea liberei concurenţe! Adică Românii vor avea dreptul de a concura cot la cot cu oameni de sute şi mii de ori mai bogaţi decât ei, în condiţiile în care nici limba română nu va mai fi în mod real limbă oficială, ţara se va fărâmiţa pe criterii etnice, iar corporaţiile şi mafiile vor avea mână liberă garantată de „Constituţia” pregătită de iude.

Ce să îţi spun mai mult? Pregăteşte-te pentru ce este mai rău.

Aş dori să pot crede că Românii, fie şi în acest al 12-lea ceas se vor trezi. Dar nu pot.

Aşa cum ţi-am spus de la început, cred că a venit momentul mâniei lui Dumnezeu şi că fiecare va trebui să se întărească în credinţă, pentru a nu se prăbuşi văzând prăbuşirea Neamului şi a Ţării. Dumnezeu să ne apere de răutăţile ce vor veni!

Părintele Antonie


INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE