Acceptat de crestini, obiceiul ouãlor rosii, in legãturã cu sãrbãtorile primãverii dela pãgâni, sãrbãtori care coincid cu Pastele crestinesti, era firesc lucru ca oul rosu sã fie pus în concordantã cu sãrbãtoarea crestineascã a Invierii Domnului Isus Hristos, si sã se ajungã la conceptia credintei cã ouãle rosii simbolizeazã sângele Mântuitorului, dupã cum rezultã din toate traditiile despre originea lor, ceea ce se spune chiar in mod concret: «In jurul Gherlei e credinta cã ouãle rosii simbolizeazã sângele Mântuitorului»¹⁾. 
1) «Comoara satelor», II, P. 72. 

Credintele despre origina aceasta a ouãlor rosii, sunt puse in legãturã cu fiecare fazã prin care a trecut vieata lui Hristos, in timpul pe care-l sãrbãtoresc crestinii, la Pasti. 

1. In judetul Mehedinti se spune cã in timp ce evreii duseserã pe Isus la Pilat, sã fie judecat si osândit, si dupã ce judecãtorul, spãlându-se pe mâni, spusese cã negãsind nicio vinã asuprã-i, nu-l poate condamna, evreii auzind, au cerut capul lui Isus, iar Pilat, întinzând mâna peste ei, a spus: «De voiti sã ucideti un om nevinovat, pãcatul sã cadã asupra voastrã». O ploaie de pietre a cãzut asupra capului lui Isus, si urlete grozave au rãsunat. Dar, minune: toate pietrele s'au prefãcut in ouã rosii. 

De atunci, in amintirea sângelui vãrsat pentru omenire, popoarele aduc ca jertfã ouã rosii¹⁾. 

2. In Posada-de-sus (Ardeal), cred oamenii cã pe când îl duceau pe Domnul Hristos sã-l rãstigneascã, copiii jidovilor dãdeau cu pietre dupã el; pietrele acelea însa toate se prefãcurã in ouã rosii²⁾. 

3. Pe când Simion mergea la câmp, având o pâne si ouã albe in traistã, l-a ajuns Hristos ducându-si crucea in spate. Simion i-a dus-o pânã la ogorul lui, de unde i-a dat-o înapoi lui Hristos. Mai pe urmã, punându-se la masã, n'a mai gãsit ce avea, ci in loc a gãsit pâne si ouã rosii ³⁾. 

La Rusi, legenda aceasta sunã asa: Pe când evreii duceau pe Hristos la rãstignire, si el cãdea sub greutatea crucii, un om care intrase in oras, ducând un cosulet cu ouã, l-a ajutat pe Hristos sã-si ducã crucea. Când omul s'a întors la cosuletul cu ouã, a gãsit numai ouã rosii (krasenki) si încondeiate (pisanki). Omul n'a mai dus ouã in piatã, întelegând semnul Domnului⁴⁾. 
1) Revista «Satul», Aprilie 1934. 
2) «Comoara satelor», loc. cit. 
3) Pamfile, Cromatica, II, p. 16. 
4) Kurdinovski. 

4. In târgusorul Boian, din Bucovina, se crede cã dupã ce Hristos a fost rãstignit, învãtatii si mai marii jidovilor, se adunarã la o masã, pe care era un blid cu zeamã de cocos si mai multe ouã fierte. Pe când se ospãtau, unul dintre ei povesti despre spusa lui Isus, cã dupã ce va fi înmormântat, are sã învie. Un altul rãspunse: 

- Când va învia cocosul pe care-l mâncãm acuma, si când se vor preface ouãle acestea in ouã rosii, atunci va învia si Hristos. 

In clipa aceea ouãle se fãcurã rosii, si cocosul, bãtând din aripi, începu sã cânte^1). 

Moldovenii din Basarabia, povestesc astfel aceastã legendã: Dupã înmormântarea lui Hristos, cãrturarii si fariseii, sefii evreilor, s'au bucurat si au fãcut un ospãt mare. In timpul veseliei, unul din ei si-a adus aminte de prorocia cã a treia zi Hristos va învia. Atunci cel care sedea in capul mesei ²⁾, râzând, a spus: «Când va învia cocosul pe care-l mâncãm si ouãle fierte vor deveni rosii, atunci va învia si Hristos». N'a isprãvit bine cuvintele acestea, când ouãle s'au fãcut rosii, iar cocosul a înviat, a iesit pe farfurie, a început sã batã din aripi si a cântat. Bãtând din aripi, cocosul i-a stropit pe evrei cu zeama, si toti au cãpãtat «râie»²⁾ pe cap. De atunci evreii îsi rad capul si-si lasã pãr numai lângã urechi, pe unde nu i-a stropit cocosul, îsi lasã a perciuni»²⁾, iar crestinii de atunci se felicitã cu ouã boite si închistrite³⁾. 

5. In altã parte a Bucovinii, legenda aceasta, in o variantã, vorbeste de masa pe care era un cocos fript si un bors de peste. Unul din evrei a zis: «Când va cânta cocosul ista si când va înota pestele in bors, atunci va învia Hristos». Cocosul a cântat, pestele a înotat, si toti copiii s'au trezit cu câte un un rosu in mânã⁴⁾. 

6. In satul Vascãu din Crisana, se spune cã o femeie s'ar fi dus la un corifeu - unii spun ca- chiar la Pilat - sã li deie iertare sã scoboare pe Domnul de pe cruce, sã-l îngroape, si i-ar fi dus ca cinste o corfã cu ouã, care întinzându-le lui Pilat, la o clipã s'au fãcut rosii. Atunci Pilat ar fi zis: «Nevinovat sunt de sângele acestuia; voi veti vedea»⁵⁾. 

7. In Agristeu (Târnava-micã) se spune cã Iosif din Arimateia si cu Nicodim, cerând dela Pilat trupul Dornnului spre înmormântare, patru copii au dus lui Pilat daruri, ouã rosii. De atunci crestinii înrosesc ouã, ca sã facã bucurie copiilor la Invierea Domnului ⁶⁾. 
1) Marian, Sãrbatorile, II, p. 16. 
2) Cuvinte moldovenesti in textul rusesc. 
3) Mateevici. 
4) Voronca, Datine, p. 14; Variantã din Vrancea, la 
5) Comunicat de Preotul Vasile Sala, din Vãscãu. 
6) «Comoara satelor», II, p. 72. 

8. Prin judetul Tulcea se spune cã, pe când Hristos era pe cruce, îl rugã sã facã o minune, pentru ca multimea sã poatã cunoaste cã este Fiul lui Dumnezeu. Abia isprãvi rugãciunea, si minunea se arãtã: pietrele svârlite de jidovi asupra lui Hristos se prefãcurã in ouã rosii¹⁾. 

9. In Bucovina se povesteste cã, pe când Isus era rãstignit pe cruce, Maica Domnului crezând cã va îndupleca pe jidovi sã nu-l mai chinuiascã, îi duse o cosarcã plinã cu ouã. Jidovii, însã, mai rãu se întãrâtarã, si când Hristos le ceru apã, ei îi deterã otet si urzici. Maria Domnului puse cosarca la picioarele celui rãstignit si începu a plânge. Sângele din ranele Mântuitorului curgând peste ouã, le înrosi, iar Hristos spuse celor de fatã ca de acuma sã facã si ei ouã rosii, întru amintirea rãstignirii lui. Dupã ce a înviat Hristos, Maica Domnului a fãcut ouã rosii si pascã, pe care le împãrtea oamenilor ce întâlnea, spunându-le: «Hristos a înviat!»²⁾. 

In Basarabia, legenda aceasta are urmãtoarea cuprindere: Pe când Hristos era rãstignit, Sfânta Maria s'a dus la evrei cu un cosulet cu ouã, cerând sã nu-l mai chinuiascã. Vãzând cã evreii au început sã-l batjocoreascã si mai tare, Sfânta Maria a pus cosul la picioarele crucii si a început sã plângã. Sângele care curgea din Hristos, a zugrãvit unele ouã cu diferite izvoade, iar pe altele cu totul le-a inrosit. Vãzând aceasta, Hristos a zis: «De acum înainte si voi veti crestina si veti zugrãvi ouã, in amintirea rãstignirii mele, precum am fãcut astãzi eu». 

Dupã Inviere, Sfânta Maria, cea întãi a boit si a închistrit ouã, pe care le-a luat într'un cosulet cu «pãsculiti»³⁾ si s'a dus, fericitã sã-l vadã pe fiul ei. In drum, pe toti ce-i întâlnea, îi saluta cu cuvintele «Hristos a înviat», si le dãdea câte un ou si o pãsculita⁴⁾. 
1) Tapu, Din iesle pe cruce, p. 27, 
2) Marian, Sãrbatorile, II, p. 17. 
3) Cuvânt moldovenesc in textul rusesec. 
4) Mateevici. 

10. O legendã din Bucovina, reprodusã într'o carte din Suedia, vorbeste despre Maria Domnului cã s'ar fi dus la Pilat: «Când Mântuitorul a fost închis si dus la moarte pe cruce, îndurerata Maica Domnului a încercat sã-si scape fiul. A colorat ouã cu aur si le-a pus într'un cosulet aurit. Apoi a luat o gãinã frumoasã si s'a dus cu ele la Pilat. Cãzu in genunchi înaintea lui si se rugã pentru Fiul ei. Nu plânge, îi rãspunse Pilat, Fiul tãu nu mai sufere, a fost torturat pânã si-a dat sufletul. Ca trãznitã, Maica Domnului cãzu la pãmânt, iar ouãle au fãcut ocolul pãmântului»¹⁾. 

11. In Pãusesti-Otãrãu, jud. Vâlcea, legenda este astfel: «Dupã ce l-au rãstignit pe Hristos, si au venit soldatii cu ciocanele de au rupt fluierele picioarelor celor doi tâlhari, toatã lumea a plecat, mai cu seamã când s'a cutremurat pãmântul si s'a întunecat soarele. Maica Domnului a venit cu un cos de ouã sã-l dea soldatilor, ca s'o lese sã ieie pe fiul sãu de pe cruce. Când a venit ea, s'a dus lângã cruce, a pus cosul jos si a început sã plângã amarnic. Când a luat ea cosul sã-l dea unui soldat, a picat o picãturã de sânge din mânile Mântuitorului peste ouã, si deodatã toate ouãle s'au înrosit. Au venit toti soidatii si au luat câte unul ca sã aibã si ei un semn despre cea din urmã minune a lui Hristos. De atunci e obiceiul sã se înroseascã ouã de Pasti»²⁾. 

12. In Vascãu (Crisana) se spune cã «o femeie s'a dus la crucea Domnului, unde era rãstignit, cu o corfã plinã cu ouã; a pus-o lângã sfânta cruce, pânã a sãrutat-o, si când a plecat, vântul a ridicat marama ce era pe deasupra ouãlor, si ce i-a fost mult mirarea vãzând toate ouãle rosii in corf㻳⁾. 

13. In Rãcãsdia (Banat), ouãle rosii sunt pietrele pe care copiii de scoalã, adusi de dascãlii lor, le aruncau asupra lui Hristos, pe cruce ⁴⁾. 

Aceeasi credintã este si in Vascãu (Crisana⁵). 
1) Louise Hagberg, p. 124. 
2) Comunicat de d-l G. G. Fierescu, învãtãtor. 
3) Comunicat de preotul Vasile Sala. 
4) Novacoviciu, Folklor, II, p. 73; III, p. 19. 
5) Comunicat de preotul Vasile Sala. 

14. In Ujfalãu (Aiud), credinta despre ouãle rosii este cã mergând mironositele de dimineatã sã ungã trupul Domnului, aveau in cosuri ouã, si jumãtate din acele s'au rosit, jumãtate nu, si îndatã au vãzut pe Domnul. Dupã aceea au dat din ouãle rosii învãtaceilor, cari s'au mirat si le-au socotit drept semn despre Invierea Domnului¹⁾. 

15. In Alovilita, jud. Putna, se spune cã dupã ce a fost înmormântat Hristos, Maria Magdalena s'a dus la Chesarul de atunci si s'a plâns cã Pilat s'a spãlat pe mâni de pãcatul mortii ce evreii au sãvârsit asupra Domnului. Ea a dus împãratului plocon ouã rosii. Impãratul s'a mirat de asa nelegiuire, si gãsind vinovat pe Pilat, a pus de l-a cusut într'o piele de bivol, unde a si murit. De atunci a rãmas obiceiul înrositului ouãlor de Pasti²⁾. 

Legenda aceasta o au si Rusii, cari cred cã Sfânta Maria Magdalena s'a dus la împãratul Tiberiu si a predicat, începând cu vorbele: «Hristos a înviat», si oferi împãratului un ou rosu. Traditia spune cã predica Mariei Magdalena a avut mare efect, asupra lui Tiberiu, care atunci a auzit, prima oarã,. despre omorîrea lui Hristos, si a trimes pe Pilat in judecatã3). O varianta a acestei legende crede cã Maria Magdalena s'a dus la Pilat împreunã cu Petru si Pavel⁴⁾. 

In Stefãnesti (Vâlcea), traditia spune cã mironositele s'au servit cele întâi de ouãle rosii, ca de un sfânt simbol al Invierii lui Hristos. Maria Magdalena mergând la Roma, dupã înviere, a prezentat Cesarului Tiberiu un ou rosu, zicându-i: «Hristos a înviat»⁵⁾. 

16. Prin Bucovina se spune cã jidovii aruncau pietre pe mormântul Domnului, care pietre se prefãcurã in ouã rosii⁶⁾. 

17. In Bucovina cred oamenii cã datina de a înrosi ouã, vine dela muncirea Domnului Isus Hristos, cã precum l-au muncit jidovii pe el, asa au luat si crestinii datina de a face ouã rosii spre aducere aminte de muncirea Domnului.
Se mai crede cã, iesind din mormânt, Hristos era in vesmânt rosu, si purta un steag rosu⁷⁾. 
1) «Comoara satelor», II, p. 72. 
2) Mateescu, in revista «Doina» I, p. 11. 
3) Kurdinovski, care citeazã pe Constantin Economid, Despre începutul obiceiului întrebuintãrii ouãlor rosii in timpul Pastelui. In ruseste, din greceste, traducere din 1826. 
4) Revista e «Albina», 26 Aprilie 1935. 
5) Bãlãsel, in «Sezãtoarea». 
6) Marian, Sãrbãtorile, II, p. 21. 
7) Marian, Sãrbãtorile, II, p. 21. 

18. O legenda din Capul-Codrului (Bucovina), spune: Isus Hristos anuntase cã dupã ce va fi înmormântat, are sã învie. Jidovii, dupã ce l-au luat de pe cruce si l-au înmormântat, au pus pãzitori la mormânt, ca nu cumva crestinii sã-l fure si sã spuie cã a înviat. Pãzitorii s'au înarmat cu pietre, ca sã arunce in acei ce ar veni sã-l fure. Ingerul Domnului coborîndu-se din cer, se apropiã de mormânt ca sã ridice piatra de pe el. Pãzitorii voind sã arunce asupra îngerului pietrele ce le aveau in sân, acestea s'au prefãcut in ouã rosii. De atunci pãzitorii acestia stau si astãzi împietriti lângã mormânt, si întineresc când e lunã nouã, iar la lunã veche îmbãtrânesc¹⁾. 

19. In Ardeal, bãtrânii spun cã dupã ce a fost îngropat Hristos, o fatã de jidov a zis cã ea nu crede cã va învia Isus, pânã ce nu se vor rosi ouãle ce le avea într'un cos pe cap, si atunci îndatã s'au înrosit²⁾. 

20. In Rosa (Bucovina), ouãle rosii de aceea se fac, pentrucã atunci când Domnul Hristos a înviat, toti copiii s'au trezit cu câte un ou rosu in mânã, si de atunci a rãmas obiceiul ca sã se facã la Pasti ouã rosii³⁾. 

21. Traditie din Cãlieni, jud. Putna: In noaptea Pastilor, dupã Inviere, Isus sculându-se din morti, umbla in jurul Ierusalimului ca si gãseascã pe cineva care sã vesteascã Invierea lui. Atunci, viind o femeie spre oras, Isus i-a zis sã meargã sã vesteascã pe ucenici cã a înviat, plinindu-se Scriptura. Femeia a rãspuns: Doamne, nu mã va crede nimeni; dã-mi un semn adeveritor despre aceasta, si Mântuitorul, cu puterea lui dumnezeiascã, a înrosit toate ouãle ce le avea femeea in cos⁴⁾. 

22. Dupã o traditie din judetul Vâlcea, toate ouãle din lume, pânã si ouãle de prin cuiburile pãsãrilor, s'au înrosit in clipa când a înviat Hristos⁵⁾. 
1) Marian, op. cit., II, p. 16. 
2) «Comoara satelor» >, II, p. 72. 
3) Voronca, Datine, p. 424. 
4) N. Mateescu-Movilã, in «Calendarul poporului», ziar din Cernãuti, 1 Aprilie 1934. 
5) Bãlãsel, in «Sezãtoarea», XVII, p. 19. 

23. In Bucovina se mai spune ca, pe când se înãlta Hristos la cer, jidovii aruncau asupra lui pietre, care, cãzând pe pãmânt, se prefãcurã in ouã rosii¹⁾. 

24. Tot in Bucovina, o altã legendã spune asa: Pe timpul Invierii Domnului, stãtea o evreicã in piatã, cu douã coserci cu ouã de vânzare. Maria Magdalena, veselã, îi zise: «Hristos a înviat», iar evreica rãspunse cã atunci va învia Hristos, când ouãle din panerile ei se vor înrosi, ceea ce s'a si întâmplat chiar in acea clipã. Maria Magdalena duse câteva ouã de acestea împãratului Tavreri (Tiberiu?), a cãruia sotie era oarbã, si atingându-i ochii cu ouãle rosii, o vindecã²⁾. 

Aceeasi legendã din Basarabia, vorbeste de împãratul Tabreru, in loc de Tavreri. In ziua Invierii lui Isus, o evreicã stãtea cu douã coserci de ouã ce le vindea. Printre cumpãrãtori era si Maria Magdalena, care aduse cu bucurie vestea ca Hristos a înviat. Cu dispret, evreica rãspunse: «Atunci va învia, când ouãle mele se vor înrosi», si imediat s'au inrosit. Maria Magdalena a dus câteva ouã lui Hristos, iar altele le-a dus sotiei împãratului Tabreru, care era oarbã. Când a atins ouãle de ochii împãrãtesei, aceasta a început sã vadã. 

Multe minuni a mai fãcut Maria Magdalena, cu aceste ouã³⁾. 

25. In judetul Tulcea, se spune cã Maria Domnului alerga spre Ierusalim sã ducã vestea Invierii, si s'a întâlnit cu femeea cu ouã, si ouãle s'au înrosit⁴⁾. 

Alte variante ale acestei legende, vorbesc de fete care duceau ouã de vânzare, de o Samariteancã si o variantã, spune cã întâmplarea aceasta a fost in Tarigrad⁵⁾. 
1) Marian, Sãrbãtorile, II, p. 21. 
2)Marian, Sãrbãtorile, II, p. 21.: Marian, op. cit., p. 20; Revista «Albina», 26 Aprilie 1935. 
3) Mateevici. 
4) Hristian Tapu, op. cit. 
5) Bãlãsel, in «Sezãtoare», XVII, p. 19; Marian, op. cit., p. 19; Voronea, op. cit., p. 423; Hârnea, op. cit., p. 12. 

26. Mai amplificatã o variantã din Bucovina: 

A doua zi dupã Inviere, o fatã de crestin se duse in târg sã vândã niste ouã. Pe drum întâlni o fatã de pãgân, care voia sã le cumpere, dar neavând bani destui la dânsa, o rugã sã meargã la ea acasã, ca sã-i dea restul. Pe drum, fata de crestin începu a istorisi cã numai legea crestineascã este cea mai bunã, si o îndemnã sã treacã la aceastã lege. Fata de pãgân îi spuse cã numai atunci o va crede, când ouãle ce le are in cosercutã se vor înrosi. Minunea se înfãptui. Fetele, de spaimã, lesinarã. Niste bãietani, fiind prin apropiere, aduserã apã dela fântânã, le udarã si fetele se trezirã. Fata de crestin împãrti bãietanilor ouã rosii, si de atunci a rãmas obiceiul ca bãietanii sã ude fetele a doua zi de Pasti, si, ca rãsplatã, sã capete ouã rosii¹⁾. 

27. Pilat, fiind chemat de mai marii Evreilor, dupã rãstignirea lui Hristos, la o masã, tocmai când tinea un ou in mânã, un soldat roman a strigat: «Hristos a înviat». Pilat a râs si a rãspuns neîncrezãtor: «Hristos o sã învie când se va rosi oul acesta». Minunea s'a înfãptuit pe loc. Pilat, fiind înfricosat, a scãpat oul din mânã si s'a spart. De atunci a rãmas obiceiul ciocnitului cu ouã rosii²⁾. 

28. In Brosteni, pe malul Bistritei, se crede cã ouãle rosii sunt fãcute din bolovanii ce aruncau jidovii dupã Maica Domnului, când cãuta pe Domnul Hristos³⁾. 
1) Marian, Sãrbãtorile, III, p. 131. 
2) Codin, Sãrbãtorile, p. 53. 
3) M. Lupescu, in «Sezãtoarca», VII, p. 117. 

29. Prin judetul Muscelului, unde se spune cã Jidovii îi ziceau lui Hristos «Marin», este legenda urmãtoare: 

Maica Domnului, cãutând pe Hristos, îl gãseste sub chip de voinic, cântând cu cavalul. Hristos i-a povestit chinurile lui, si cum i-au pus pe mormânt nouã pietre de moarã si deasupra au pus jidovii masa, pe care aveau pâne, fierturã de cocos si vin. Un jidov a strigat: 

- Când om vedea pânea asta spic verde, vinul vitã verde in grãdinã si cocosul întrupat cum a fost, atunci sã mai iasã fiul Marin de unde l-am bãgat noi. 

Când a isprãvit de urat, pe câmp grâul era verde, in grãdinã vita era verde si pe buzele strãchinii cocosul face: cucurigu si stropeste pe jidovi cu zeama, de au rãmas cu pistrui pe obraz. 

Pe masã nu mai era nici pâne, nici vin, numai cocosul. Jidovii au strigat: 

- Us ! Vede-ti-asi ouãle rosii! 

Si cum s'au uitat sub pat, au vãzut ouã rosii. 

De atunci au rãmas jidovii cu pistrtii pe obraz, iar la Pasti se fac ouã rosii¹⁾. 

30. Dupã o credinta din satul Rãchiti, jud. Botosani, origina ouãlor rosii ar fi aceasta: 

Dupã ce Maica Domnului a gãsit pe Hristos înviat, mergând cu el, întâlnesc niste gãini scurmând. 

- Mamã, ce-s acestea? întrebã Hristos. 

- Gãini, dragul mamei. 

- Gãinelor, gãinelor, blagoslovite sã fiti si blagoslovit sã fie oul vostru, iar când va da Dumnezeu si vor ajunge Pastele, fiecare om, cât de nevoias, sã se închine, sã facã mãcar câteva ouã rosii²⁾. 

31. In Mihalcea (Bucovina), se crede cã ouãle rosii se fac de atunci de când Hristos, fugind de jidovi, împreunã cu Maica Domnului, a blagoslovit grâul ce a fost in acea zi bun de secerat. Evreii atunci luându-se dupã el, Hristos arunca in urma sa pietre, care îndatã se fãceau ouã rosii, verzi, galbene, etc., si jidovii vãzându-le, au prins a le culege,. si Domnul Hristos a putut fugi³⁾. 

32. Dupã o traditie din Vascãu (Crisana), ouãle rosii sunt lacrãmile mironositelor, care au stat la sfânta cruce sãrutând-o si vãrsând lacrãmi, ce s'au prefãcut in ouã rosii, pe care copiii se îngrãmãdeau sa le culeagã⁴⁾. 
1) Codin, Sãrbãtorile, p. 53. 
2) Voronca, Datine, p. 337. 
3) Voronca, Datine, p. 423. 
4) Comunicat de preotul Vasile Sala. 

33. In satul Bãlãceana (Bucovina), minunea cu ouãle rosii se crede cã s'a înfãptuit înainte de moartea si învierea Domnului. Se spune cã pe când Hristos predica, într'un templu,, cuvântul lui Dumnezeu, Jidovii voirã sã puie mâna pe el si sã-l omoare. Domnul nostru, cunoscându-le gândurile, iesi din templu, dar Jidovii se luarã pe urma lui si aruncarã cu pietre dupã el. Pietrele toate se prefãcurã in ouã rosii. Inspãimântati, Jidovii fugirã in toate pãrtile, si de atunci oamenii fac ouã rosii¹⁾. 

In Basarabia, aceastã legendã este la fel: Odatã, când Hristos propovãduia într'un templu, Evreii au vrut sã-l prindã si sã-l omoare. Hristos, cunoscând gândurile lor, a iesit din templu si s'a dus in altã parte. Evreii au început sã arunce in Hristos pietre, pe care el le-a prefãcut in ouã rosii²⁾. 

34. Dupã o legendã din Frãtãutul-nou (Bucovina), Maica Domnului, aflând intentia Jidovilor de a pune mâna pe dânsa, si pe fiul ei, l-a luat in brate si a fugit, aruncând in urma ei oua rosii³⁾. 

In Basarabia, legenda aceasta spune: Când s'a nãscut Hristos, Evreii voiau sã-l prãpãdeascã. Sfânta Maria a fugit cu pruncul, dar era urmãritã si era sã fie prinsã. Atunci a aruncat in urmã câteva oua rosii, si Evreii le-au admirat asa de mult, încât an uitat sã o mai urmãreascã. Astfel oul rosu a salvat pe Hristos, si de atunci nu trece Pastele fãrã ouã rosii⁴⁾. 

Rusii au o legenda care spune cã în ziua când s'a nãscut împãratul Sever, o gãinã din curtea pãrintilor lui a ouat un ou rosu. Ajuns împãrat, Sever a stabilit obiceiul de a oferi oud rosii, in semn de atentie, de bunãcuviintã împãrãteascã, obiceiu adoptat si de crestini, in semn de bucurie cã vor intra in împãrãtia cereascã⁵⁾. 

In termeni mai laconici, un scriitor rus explicã coloarea oului de Pasti astfel: «Coloarea rosie înseamnã nasterea noastrã prin sângele Domnului»⁶⁾. 
1) Marian, Sãrbãtorile, II, p. 15. Aceeasi credintã in Ardeal: «Comoara satelor», II, p. 72. 
2) Mateevici. 
3) Marian, Sãrbãtorile, II, p. 14. 
4) Mateevici. 
5) Kurdinovski. 
6) P. Levasov. 

* 

Credinta despre origina crestinã a ouãlor rosii, o întâlnim si la poporul francez. 

O traditie din Bretagne, spune asa: 

Când Mântuitorul a fost tintuit pe cruce, douã paseri s'au asezat pe instrumentul de supliciu. Prima era o tarcã, pasere care, pe atunci, era cea mai frumoasã dintre paseri. Pe cap avea o egretã si coada-i era tot asa de frumoasã ca si a pãunului. Dar, pe cât era de superbã, pe atât era si de rãutãcioasã, si nenorocita a insultat pe Hristos, care-si dãdea sufletul. A doua era o pãsãricã cenusie la pene, care se apropiã sfioasã de cel rãstignit, ciripind ca si cum ar fi plâns; cu aripile ei sterse lacrãmile din ochii Mântuitorului, si cu pliscul îi smulse spinii din cap. Deodatã o picãturã de sânge cãzu de pe fruntea Domnului pe pieptul pãsãricei, ale cãrei pene se fãcurã toate rosii. «Sã fii binecuvântatã», îi zise Hristos, tu care te înduiosezi de durerile mele. Unde te vei duce, fericirea si veselia sã te însoteascã; ouãle tale sã aibã coloarea azurului cerului si de acuma sã fii paserea bunului Dumnezeu, purtãtoarea mesagiilor fericite. Tu, zise el cãtrã tarcã, sã fii pasere blãstãmatã. Sã nu mai fi de acuma nici egreta, nici aceste colori strãlucitoare, cu care te mândresti, dar nu esti vrednicã de ele. Fugi, pasere rãutãcioasã; orice vei face, apa cerului va cadea in cuibul tãu¹⁾. 
1) Rolland, Faune populaire, II, p. 263. 

Arthur GOROVEI

Fragment - "Ouãle de Pasti", Studii de Folklor, Ed. Acad. Române, 1937