Mãrturisesc, poate ca foarte multi altii, cã acest volum îl asteptam încã dela începutul evocãrilor cuprinse în ampla lucrare "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc". Cele patru volume care preced aceastã ultimã scriere, o întreagã epopeie a luptei anticomuniste din munti prin care grupul carpatin fãgãrãsan s'a distins, ne conduc totusi - sine qua non - la primele elemente ale educatiei pe care acesti luptãtori înversunati au împlinit-o în chip eroic, a stãrii de spirit prin care a excelat o întreagã generatie.

Spun cã asteptam aceste mãrturii, întrucât definirea educatiei ar fi fost, poate, înteleasã dela fond. Si nu mai putin, exemplificarea logicã a acesteia. 

Din tumultul amintirilor privind lupta armatã, "bãdia" Ion Gavrilã se opreste în acest ultim volum la elementele consolidatoare care l-au marcat în chip irevocabil încã din fragedã tinerete, ireversibile si tangibile prin natura lor. 

"Mãnunchiul de Prieteni" si "Frãtia de Cruce" sunt cele douã patronate spirituale ale educatiei în credintã româneascã, de formare a individului în cultul luptei si jertfei pentru Neam ca expresie finalã a desãvârsirii legionarului ce va sã fie. "Bãdia" Gavrilã ne introduce în acest proces de formare, dela primul moment al intrãrii sale în "mãnunchi", si unde "prima lectie" învãtatã este aceea de a se cunoaste pe sine însusi "cu toate defectele si pãcatele". Un examen prin care odatã acceptate "defectele", i se ascute apoi nevoia fireascã de îndreptare a lor. Din acest moment începe desãvârsirea de sine, "educatia pozitivã". In parcursul anilor, învatã coordonatele lineare ale camaraderiei ce trebuie sã-i uneascã pânã la moarte pe fratii de cruce în credintã, nãdejde si dragoste, aceasta din urmã ca filon principal al virtutii crestine si legionare, si se subjugã legilor si poruncilor legionare: legea disciplinei, a muncii, tãcerii, educatiei, ajutorului reciproc si a onoarei.

Liceul "Negru Vodã" din Fãgãras (ca expresie singularã)¹⁾, este un simplu exemplu dela scala mare a institutiilor scolare ale tãrii în care s'a format si s'a definit generatia noilor caractere. N'au existat abstractii si pretutindeni tinerii au avut ca exemplu pe multi din profesorii lor sau pe cei de-o seamã cu ei si cei mai buni de care au fost atrasi. Este demn de notat si remarcat acest lucru, el fiind dealtfel o caracteristicã a tuturor mãrturiilor ce s'au scris despre aceste momente. Ne-o explicã si autorul care ne spune cã "prin silintã si muncã, ajunserãm de eram cei mai buni elevi din liceu, premianti, fãrã sã urmãrim anume acest scop", ca o succesiune intrinsecã si naturalã a educatiei.

Deosebite în expunerea lor, sunt întrunirile Frãtiilor de Cruce, prin care se cimenta suflul de comuniune si trãire între frãtiori: "Ne îndreptam de cu searã -ne spune Ion Gavrilã- pe cãrãri diferite si ne întâlneam la locul stabilit. Urma un mars pe locuri accidentate, prin viroage si coclauri si ne opream în mijlocul codrului, unde pregãteam focul în jurul cãruia, ca haiducii din balade, deschideam consfãtuirea, care tinea toatã noaptea. Era o consfãtuire liberã, în care te simteai în largul tãu, cântam, povesteam, chemam în cântec sufletele eroilor ce au luptat pentru fiinta neamului nostru. Hotãram ce vom face în zilele urmãtoare si în viatã si visam tara care va iesi din mintea, inima si bratele noastre." 

In parcursul lecturii, pãtrundem mai adânc în universul solemn al acestor întruniri, relatãri deosebit de emotionante, mai ales despre aceia ce peste ani vor muri în luptã si au fost parte la aceste întâlniri: "cã n'a fost ceva clãdit pe nisip e cã toti au devenit luptãtori de nãdejde peste ani, când s'a pus problema luptei împotriva comunismului".

Dupã doi ani petrecuti în "Mãnunchiul de Prieteni", în conditiile unei prigoane sãlbatice îndreptate împotriva Miscãrii Legionare si marilor riscuri asumate, totusi, afluxul tinerilor în mãnunchiuri a sporit substantial. Altii vor prelua comanda noilor veniti, iar pentru Ion Gavrilã si ceilalti fratiori de-o seamã cu el, începe o nouã etapã. Este momentul pentru depunerea legãmântului de Frate de Cruce, cu noi si aspre comandamente morale de conduitã. 

"Dacã mãnunchiul de prieteni însemna dezbãrarea de pãcate, Frãtia însemna însusirea virtutilor crestine si legionare...

"Eram la începutul anului 1940, unii aveau mai bine de doi ani în mãnunchiul de prieteni. S'a socotit, la cererea noastrã cãtre regionala FDC Brasov, cã se poate trece la depunerea legãmântului de Frate de Cruce. S'a ales o noapte din luna Februarie si ca loc o pãdure de pini din zona Galtiului. Ninsese proaspãt, copacii erau acoperiti cu zãpadã bogatã sclipind în bãtaia luminii unei luni pline. Era tot mãnunchiul prezent. Cei chemati, mãrturisiti si cuminecati, postisem de cu ziuã. Si-n acest decor, în fata lui Ion Agapie, bãdia Agapie - cum îi spuneam noi - care venise îmbrãcat militar, am depus legãmântul de frate de cruce cu mâna pe crucea drapelului Frãtiei "Negoiul", urmãtorii sapte: Florin Buracu, Iancu Morar, Laurian Zaharie, Mihai Maga, Pavel Mârza, Vichente Comsulea si Ion Gavrilã.

Cu ochii umezi de credintã, în ordine alfabeticã am trecut pe rând în fata drapelului si cu mâna pe crucea din vârful lui rãspundeam la întrebãrile puse de bãdia Agapie:

Întrebare: Care este datoria ta ce-a mai de seamã? 

Rãspuns: Datoria cea mai adânc simtitã de mine este sã iubesc cu toatã fiinta neamul meu românesc.

Î: Care este dreptul tãu cel mai sfânt cãtre neamul românesc?

R: Dreptul meu cel mai sfânt cãtre neamul românesc este sã muncesc si sã mã jertfesc pentru el.

Î: Crezi în Cãpitanul nostru?

R: Cred în Cãpitanul nostru, îl iubesc si-l voi urma pânã la moarte.

Î: Crezi în victoria legionarã? 

R: Cred în victoria legionarã, cum cred în steaua neamului meu si în lumina neamului.

Î: Te legi frate de cruce împãrtãsindu-te cu duhul rãzboinic al eroilor neamului nostru, si al legionarilor cãzuti în luptã?

R: Mã leg frate de cruce, împãrtãsindu-mã cu duhul rãzboinic al eroilor neamului nostru si al legionarilor cãzuti în luptã.

Î: Îti iubesti comandantii si pe fratii tãi de luptã? 

R: Îmi iubesc comandantii si pe fratii mei de luptã. 

Î: Care este ultima ta dorintã?

R: Ultima mea dorintã e sã devin legionar. 

Esti frate de cruce!

A fost primul si ultimul legãmânt ce l-am depus in viata mea si pe care l-am onorat, pe cât m'au ajutat puterile."²⁾

Dupã Septembrie 1940, în conditiile ciuntirilor teritoriale suferite prin dictate, rezultante ale stãrii de convalescenţã politicã, în momentele de pustiitoare durere a pierderii Basarabiei si Bucovinei, Cadrilaterului si Ardealului de Nord, cu sute de mii de români alungati sau refugiati din teritoriile cedate, fratii de cruce în conlucrare cu Ajutorul Legionar participã frenetic la primirea si adãpostirea acestora: "luam astfel parte la tragedia acestor frati de ai nostri" -ne mãrturiseste Ion Gavrilã. O muncã istovitoare, luni de zile, fãrã nici un rãgaz. 

"Ajutã-ti fratele cãzut în nenorocire!" nu era numai o devizã prin care Ajutorul Legionar se prezenta lumii, ea se distingea prin fãptuire concretã, ca o permanentizare a caracterului de bunãtate româneascã la scara valorilor lui sacre. Juxtapunere, mai precis spus, în cadrul poruncii legionare a ajutorului reciproc.

Sunt totusi si momente de refortuire a sperantei, cã nedreptatea suferitã de poporul român va fi îndreptatã prin dreptul acestuia de veacuri care este imprescriptibil. In câteva cuvinte, autorul ne prezintã aniversarea Marei Uniri dela 1918, sãrbãtoare care are loc la 1 Decembrie în Alba Iulia, pe Platoul romanilor, în prezenta Comandantului Horia Sima, gen. Antonescu si Regelui Mihai, "pentru a da sperantã fratilor de dincolo de rãzorul de la Feleac" si pentru a arãta lumii "cã nu ne vom împãca niciodatã cu acest rãzor". 

"Era atâta tineret adunat din toate colturile Ardealului ciuntit..." - ne mãturiseste Ion Gavrilã -, retinând din cuvântarea Comandantului Miscãrii: "Granitele tãrii sunt mai întâi în inimile noastre, ale neamului românesc si pânã vor fi acolo, orice împãrtire a oamenilor nu va fi definitivã".

Nu putem trece cu vederea peste mãrturiile autorului privind întâlnirea de la Predeal, din 4 Ianuarie 1941 sau cele despre zisa "rebeliune legionarã" din Ianuarie '41, date ca rãspuns la afirmatiile si rãstãlmãcirile apãrute în infamanta carte "Pe marginea prãpastiei" cu scopul compromiterii Miscãrii. Prin probitatea sa, Ion Gavrilã readuce adevãrul celor trãite personal, cu exemplificãri care spulberã acuzele exacerbate pe calea tiparului de amintita lucrare. Lãsãm cititorului a parcurge aceste pagini de cinste netãgãduitã, a trage concluziile necesare, distinge si întelege mai deplin sensul singurului adevãr care rãzbate imperios, fãrã a ni se imputa cã suntem în vreun fel "exclusivi" ori "subiectivi" în alegerea prezentãrii.

Putin mai apoi, "cei mai buni dintre cei buni" au pornit pe drumul spinos al calvarului, pãtimind dupã scurta perioadã de coabitare cu Antonescu din Septembrie - Ianuarie ('40-'41). "Bãdia" Gavrilã alãturi de frãtiori, au împânzit închisorile antonesciene si s'au împãrtãsit din laurile suferintei, rãmânând pe mai departe credinciosi idealului lor cãruia i-au jurat credintã sfântã. Sunt de consemnat sentintele Curtii Martiale (de asprime deosebitã) de 10, 15 sau chiar de 20 de ani de muncã silnicã (incompatibile cu actele pentru care erau învinuiti), si care reflectã încã odatã gradul culpabilitãtii regimului antonescian în încercarea sa oarbã de distrugere a tineretului legionar cu orice pret, comparabil cu cel carlist sau comunist de mai târziu.

In închisori vor avea prilejul sã întâlneascã legionari de talie, la umbra cãrora se vor împlini în simtire si se vor modela "interior", îsi vor întãri si cizela profund caracterele: "oameni activi preocupati de tot ce era în jurul lor, cu o putere de dragoste ce ne cuprindea pe toti, antrenându-ne în lumea vie, pe care voiau sã o transforme: lumea materialã si cea spiritualã. Era lumea în care m'am încadrat cu usurintã simtind cã e lumea mea, în care îmi gãsisem locul". Nume respectate de talia avocatului Traian Trifan, Paul Cojocaru, Traian Marian, printul Alecu Ghica si altii. Multi dintre acestia vor rãmâne "zãlogi" în închisoare, peste 20 ani, pãtimind "stigmatul" de a fi legionari si de a nu renunta la conditia lor.

Ion Gavrilã împreunã cu frãtiorii lui, vor reusi sã se elibereze mai apoi din aiudurile antonesciene, pentru a porni imediat ampla actiune de rezistentã anticomunistã din M-tii Fãgãrasului, fapte mãrturisite în primele volume, si din care putem deduce un singur lucru: postulatul dragostei, credintei si jertfei eroice pentru Neam, ca o plinire a educatiei primite în Frãtia de Cruce, "pe calea martiriului lui Mota", iar acestea îmbrãtisate ca o datorie sacrã de întregul tineret legionar, fãrã nici un fel de accent de impunere.  

 Grosso modo - pentru cititorul acestor însemnãri, cartea este în acelasi timp un adevãrat îndreptar, dar si o valoroasã mãrturie testamentarã a ascetismului voluntar prin care s'a definit generatia nationalistã. O razã de luminã mai intimã, dacã vreti, în universul real al educatiei legionare...

 Este meritul Editurii Miscãrii Legionare si în special al D-lui Suru, de a face sã aparã o astfel de lucrare de profunzime, în conditii grafice excelente, si cãrora le multumim si pe aceastã cale pentru punerea la dispozitie a frumosului si valorosului volum.

Nicolae Nitã

^1)____ 

^{- "Din totalul de 250 de elevi câti avea Liceul "Negru Vodã", doar 30 nu au fãcut parte din Frãtie" (cf. autorului - s.n.).}

^2)____ 

- "Odatã devenind frati de cruce, eram constienti ca de acum vom avea obligatii mai mari: fatã de noi, fata de pãrinti, fatã de scoalã, fatã de Frãtie, fata de neam, fata de Dumnezeu...

• îti orânduiai viata ta personalã si publicã dupa urmãtoarea ierarhie a valorilor: Dumnezeu, Neamul, Legiunea, Familia si la urmã propria ta viatã;

• desãvârsirea crestinã si legionarã nu se face prin citit, auzit sau vãzut ci prin trãire; trãire in ideal si pentru ideal. Iti instruiesti sufletul, înveti, lupti pentru a fi de folos Legiunii si tãrii, pentru a plãcea lui Dumnezeu;

• vorbesti putin; tãcând vei gândi mai mult si vei lua initiative pe care le vei duce la îndeplinire;

• te conduci in orice prilej dupã bunul simt, care-ti spune ce trebuie sã vorbesti, când si cât trebuie sã vorbesti, cum si când trebuie sã faci un lucru;

• te conduci in viatã dupã sinceritate, francheta, elegantã; deschis la suflet, cu zâmbetul pe buze, cavaler cu toatã lumea, chiar si cu dusmanii;

• nu jignesti si nu insulti;

• respecti totdeauna cuvântul dat; vorba ta sã fie DA, sau NU, judeci adânc si nu uiti amãnuntul;

• înveti de mic scoala greului, nu astepti nimic de-a gata, obtii totul prin strãdania ta;

• îti faci un rost in viatã, o meserie, prin care vei trãi si nu pentru care vei trãi;

• corectitudine fatã de tine, fatã de frati, fatã de tarã, fatã de Dumnezeu;

• munca, vitejie, avânt; 

• "alungã posomorala";

• fratele de cruce e voios tot timpul;

• elanul e al patrulea factor de productie in viata materialã si cel mai important;

• imposibilul e pentru lenesi si fricosi;

• nu fugi de obstacole, greutãti si primejdii, nu le ocolesti ci le lei in piept; ele sunt lãsate de Dumnezeu pentru umeri tari;

• cuvântul fricã trebuie scos din limba românã (Ion Mota);

• jertfa voitã si continuã;

• existi in mãsura in care iubesti si te înalti, in mãsura in care te jertfesti pentru aceastã iubire;

• ca ideal: sã ma smulg din dragostea omeneascã si, pentru învierea neamului meu in orice clipã, sã stau gata de moarte (Jurãmântul Mota-Marin);

• rugãciunea in comun la sedinte si in bisericã;

• seriozitate in toate, in vorbã, in scris, in port, in faptã;

• respect profund pentru limba si literatura românã, in vorbit si in scris;

• eliminarea luxului si a obiceiurilor rele (de exemplu fumatul);

• ispãsirea greselilor prin pedeapsã; "pedeapsa" înseamnã obligatia ce o are omul de onoare de a repara greseala fãcutã (Corneliu Zelea Codreanu);

• cunoasterea legilor si poruncilor legionare si însusirea lor:

- unde sunteti trei legionari trãiti ca fratii între voi, unire, unire si iar unire; unitatea ne va da biruinta;

- nu-ti vorbi de rãu camarazii, nu-i pârî;

- nu sopti la ureche si nu primi sã ti se sopteascã; 

- ajutã-ti camaradul cãzut in nenorocire, nu-l lãsa; 

- mergi numai pe cãile indicate de onoare;

- luptã si nu fi niciodatã misel. Decât sã-nvingi printr-o infamie mai bine sã cazi luptând pe drumul onoarei;

Acestea toate trebuiau cunoscute, stiute, însusite si trãite in toate imprejurãrile vietii. Le gândeam si le discutam in 1/40T si le comunicam in sedintele Frãtiei pentru a ne modela viata dupã ele" (Cap."Viata în Fratia de Cruce", pg. 94-96).