In timpul când stãpânea peste Impãrãtia Romanã Cezar August, a iesit poruncã pentru toatã tara, ca toti locuitorii sã meargã sã-si înscrie numele în orasul de unde li se trãgea neamul.

Iosif si Maria, care locuiau în Nazaret, s'au dus sã se înscrie la Betleem, în tinutul Iudeii, cãci de aceastã cetate tinea neamul lor, coborîtor din regele David.

Ajungând în oras, ei n'au gãsit unde sã poposeascã si au fost nevoiti sã doarmã peste noapte într'un staul de vite. Dar atunci s'a împlinit vremea, când trebuia sã nascã Sfânta Fecioarã, pe Domnul Nostru Iisus Hristos. Si a nãscut Ea pe Fiul sãu cel întâi nãscut, L-a înfãsat în scutece si L-a culcat în iesle.

In tinutul acela erau niste pãstori, care stãteau afarã, în câmp si fãceau de straje noaptea împrejurul turmei lor. Ingerul Domnului li s'a arãtat atunci lor în slavã si strãlucire si le-a zis: "Nu vã temeti, cãci iatã o veste mare vã aduc vouã. In cetatea lui David s'a nãscut Mântuitorul lumii, Hristos Domnul. Mergeti si-L veti afla culcat în iesle".

Abia terminase Ingerul Domnului aceste vorbe si o ceatã îngereascã se ivi împrejurul Lui si cu totii lãudau pe Dumnezeu, zicând: "Mãrire întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pãmânt pace si între oameni bunã învoire".

Ingerii s'au înãltat apoi la cer, iar pãstorii s'au dus degrabã la Betleem, unde au gãsit pe Maria, pe Iosif si pruncul culcat în iesle. Ei spuserã cele ce au vãzut si auzit pe câmp si toti se minunau de spusele pãstorilor. Maria pãstra cuvintele lor si se gândea la ele în inima sa.

Si când s'au împlinit opt zile dela nastere, I s'a dat pruncului numele Iisus, asa cum fusese prezis mai dinainte.