Oare în care minte de om nu si-ar fi putut face loc gândul cã Mota ar fi putut sã nu îi spunã lui Corneliu Codreanu: Tu esti Cãpitanul! Sufletul omenesc are atâtea ascunzisuri încât oricine ar fi putut sã speculeze cu aceastã idee pe chestiunea relatiilor dintre cei doi uriasi ai generatiei legionare.

Mota avea un loc cucerit în miscarea nationalistã, în luptele studentesti dela Cluj, când s'a întâlnit cu Cãpitanul. Venea depe o pozitie egalã. Totusi din momentul când l'a descoperit, a renuntat la orice veleitãti personale si a recunoscut în Corneliu Codreanu pe seful generatiei dela 1922. Mota vine si îi spune camaradului sãu de luptã de pe cealaltã parte a Carpatilor: Tu esti Cãpitanul!

Lãsãm la o parte valoarea lui Mota pe alte planuri si ne oprim la aceastã primã dãruire a lui. Ce resorturi sufletesti l'au determinat sã facã acest pas? Sã dea girul personalitãtii lui altei mari personalitãti a generatiei lui?

Incercând sã pãtrundem în intimitatea sufletului lui Mota, stim despre el cã era un om de puternice convingeri si de o mare credintã. Pentru el lupta nationalistã pentru Neam si Christos avea un caracter axiomatic. Asadar când el s'a pus neconditionat la dispozitia Cãpitanului, avea în vedere una din coordonatele fundamentale ale acestei lupte. Fãrã unitate de comanda si actiune nu poate sã existe biruintã. El a vãzut ce s'a întâmplat cu miscarea studenteascã si apoi cu miscarea cuzistã, amândouã nimicite din cauza conflictelor ce au isbucnit în cadrele conducãtoare. Orientându-se asadar dupã viziunea ce-o avea despre miscare si conditiile ei de crestere si desvoltare, el a voit cu aceastã primã dãruire a lui, sã fie modelul soldatului, soldatul disciplinat.

Odatã Cãpitanul descoperit, trebuia consolidatã Oastea legionarã. Oastea înseamnã însã disciplinã, si disciplinã înseamnã renuntare de sine, fãrã de care nu poate exista unitate. Ion Mota s'a situat ca primã piatrã de temelie a acestei unitãti, pe care, pe urmã Cãpitanul vine si o aseazã în fruntea legilor care sã ne cãlãuzeascã pasii în lume.

Asa si-a înteles Mota rostul în miscarea legionarã. Când acest rost a fost îndeplinit, el s'a rupt de toate legãturile pãmântesti si s'a asvârlit în lumea de dincolo, pentru a tâlcui legionarilor rosturile lor supra-pãmântesti, cari se identificã cu limitele ultime ale spiritului de sacrificiu. Si pleacã, din chemarea ce-o simte pentru patronul spiritual al ostilor din care fãcea parte, Arhanghalul Mihail, sã alunge din lume ostile rãului. Si cade. Cade din dãruire pentru Cãpitanul sãu, din dragoste pentru Christos.

Aceastã repetatã dãruire a fost chemare înteleasã si cultivatã. Din credintele si convingerile sale, Mota a tras mereu consecintele ce decurgeau din atitudinea fundamentalã a sufletului sãu, pânã la cea din urmã, dãruirea supremã. Si prin aceasta Mota stabileste si un alt criteriu de valorizare al vietii legionare: jertfa.

Traian GOLEA

Din vol. "Ion Mota si Vasile Marin" - Ed. Carpatii, Madrid, 1962

 

Facsimil din revista "Mastil", 1 Februarie 1942, Madrid