La 13 Ianuarie 1937, doi tineri români mureau în Majadahonda. Veniserã din patria lor ca sã lupte în Armata Nationalã. S'au înrolat în Compania 6 a Legiunii. Nu erau fanfaroni, nici nu iubeau pericolul. Veniserã în Spania pentrucã in Spania de atunci se juca pe viatã si pe moarte, nu numai cauza noastrã ci cauza civilizatiei.

Mota si Marin erau personalitãti notorii ale unei Miscãri Nationaliste, condusã de unul din acei oameni pasionati si curajosi care îi dau strãlucire si înobileazã rasa umanã: Corneliu Zelea Codreanu, Cãpitanul, prizonierul din carcera Jilavei, eroul asasinat în pãdurea Tãncãbesti de cãtre guvernantii români de atunci.

Rãsboiul nostru de eliberare - Cruciada - ultima Cruciadã pânã acuma, emotionase lumea si continuã s'o emotioneze. Dacã in partea cealãlaltã a transeelor îsi dãdeau întãlnire brigãzile internationale pentru a ajuta comunismul ateu si liberalismul, de partea noastrã au venit cei care indiferent de latitudini, pricepuserã cã în Spania începuse sã se scrie primul capitol al unui rãsboi civil universal.

Aceastã întelegere a ceeace se petrecea în spatiul spaniol a fost o viziune clarã pentru membrii Gãrzii de Fier românesti. Zece mii de legionari s'au oferit sã plece în Spania. Capitanul a trebuit sã opreascã impulsul lor generos. Câtiva dintre ei, având în frunte pe Generalul Cantacuzino, au fost autorizati sã se înroleze. Intre ei Ion Mota «sfântul» si Vasile Marin, «eroul temerar».

Marin intelectual, avocat în functiune si-a plãtit singur drumul. A trebuit sã insiste mult pentru a putea sã însoteascã pe cei alesi. Sotiei îi scrie: «nu m'am decis sã lupt in Spania din disperare sau dorintã aventurierã, ci cu perfectã luciditate. A merge A2n Spania acuma este o datorie care apasã umerii generatiei mele. Mã împinge aceasi dragoste pe care o am pentru România».

Mota, cumnat cu Cãpitanul scrie în testementul lui: «se clatinã fundamentul crestin al lumii. Putem noi sã rãmânem nepãsãtori? Nu este o mare binefacere spiritualã pentru viata viitoare de a fi murit în apãrarea lui Christos? Eu asa am înteles datoria vietii mele. L'am iubit pe Christos si mã duc fericit la moarte pentru El».

De unde au putut avea Mota si Marin atât de îndepãrtati fizic de Spania aceastã clarã viziune a luptei nostre? Din educatia primitã în «cuiburi», acele celule care le fãureau idealurile, cimentând legãturile sufletesti între legionarii Sfântului Arhanghel Mihail. In cuiburi, prin legile fundamentale: disciplina, munca, tãcerea, educatia, ajutorul reciproc si onoarea se forjau luptãtorii legionari. In ele -cum cerea Codreanu -, intrau oameni si trebuiau sã iasã eroi.

In «cuib» Ion Mota a meditat nu numai asupra mesajului transmis prin moartea lui în transeea spaniolã, ci si asupra ratiunilor sublime ale sacrificiului total. In opera lui, frumoasã si sugestivã, Cranii de Lemn, noteazã perfect cauzele crizei universale «nu e totul sã obtii o pâine mai mare pentru toti, o economie înfloritoare, ci pentru rezolvarea problemelor sale vitale, omului trebuie sã i se redee frâna si cârma moralã».

Ion Mota a desprins bine gândul Cãpitanului: «adevãrata luptã nu se desfãsoarã în cadrul realitãtilor politice, ci se dã inlãuntrul sufletelui omenesc. Dacã legionarul nu s'a purificat pe el însusi si si-a fixet atitudinea în fata mortii, nu poate fi un legionar perfect».

Deaceia când Horia Sima, succesorul Cãpitanului schiteazã figura prototipului visat, aminteste, fãrã sã-i numeascã, pe cãzutii in Majadahonda: «numai printr'un proces de crestinare interioarã de desvoltã calitãtile eroului». Fãrã acest proves initial si necesar, e inutil orice program, oricât de frumos si sugestiv ar fi, pentrucã «rãsturnãrile din afarã nu sunt altceva decât reflexul propiei noastra desordini».

Testându-ne acea minunatã frazã: «sacrificiul este mãsura crestinãrii noastre», Mota a pus în relief, cu sacrificiul lui, cã propria lui crestinare, sau mai mult cristificare era totalã. Cristos este acelas în Spania ca si în România, scrie el rãspicat, îndepãrtând tentatiile celor care-l sfãtuiau sã nu plece: «când o clicã drãceascã se ridicã pentru a-L smulge lumii, când se rãneste si se mitraliazã chipul luminat al Mântuitoruiui, oameni, oricare ar fi patria lor, trebue sã se ridice în apãrarea Crucii».

Astfel Mota a transformat in realitate jurãmântul din 8 Septembrie 1927, înaintea icoanei Arhanghelului Mihail în închisoarea Vãcãresti: «cu credinta noastrã nesdruncinatã in Dumnezeu, cu vointa noastrã de a rãmâne tari în mijlocul furtunei, cu desprinderea noastrã totalã de tot ce-i pâmãntesc, jurãm bucurosi sã servim România si Crucea».

Este curioasã apropierea de gândire in atâtea chestiuni esentiale dintre Codreanu si Jose Antonio, cu toate cã nu s'au cunoscut.

Rãdãcina doctrinei lor este aceiasi si de aceea concluziile lor au fost identice. Acest punct de plecare comun, nu e altceva decât justa lor judecatã asupra actiunii politice, exaltarea religiosã a lui «finis operis» in «finis operantis», adicã alcãtuirea unui sistem care face din om propriul sãu judecãtor. Nu e vorba însã de un om oarecare, ci de un om purtãtor de valori eterne, care-l fac nepieritor in timp si spatiu.

Dacã pentru Jose Antonio în om exista acoperãmântul corporal al unui suflet care nu moare, pentru Codreanu este importantã victoria crestinã a omului, pentru a obtine mântuirea sufletului lui.

Cu toate cã se pare cã, asa cum scrie Frederick D. Wilhemsen, Spania neagã astãzi victoria ei asupra comunismului ateu si contra Occidentului desbrãcat de virtutile crestine, sprijinind pe cei care o neagã cu faptele lor, sau pe acei care dupã ce au ridicat-o cu baionetele lor la culmea Gloriei, o predau ca nedoritã; ce este sigur e cã în Majadahonda o cruce protejatã de un singur arc, continuã sã aminteascã moartea în luptã pentru a obtine aceastã victorie, a doi legionari ai Sfântului Arhanghel Mihail.

Un grup de spanioli si de români din exil ne reunim în fiecare 13 Ianuarie înaintea crucei de granit strãjuitã de departe de Sierra Guadaramei si de Basilica din Culegamuros, pentru a ne reaminti, pentru a ne ruga, pentru a reînoi credintele si jurãmintele noastre.

In aceastã zi a celei de a 44-a aniversãri a mortii voastre, stim cã voi sunteti aici, între noi. Invocând numele voastre, invocãm pe toti acei care au luptat aici pentru unitatea, mãretia si libertatea Europei crestine.

Voi, Ion Mota si Vasile Marin sunteti asa cum ati afirmat-o: «semnul înfrãtirii în Christos a inimilor popoarelor noastre».

Cu recunostintã si emotie! 

Ion Mota, Vasile Marin! 

Prezenti!

Blas Pinar, 13 Ianuarie 1981, Majadahonda

"Mota si Marin - Majadajonda", Ed. Carpatii, Col. Documente Nr. 8, Madrid, 1981

» Comemorarea dela 13 Ian. 1981 în imagini