Martiriul Basarabiei si al Bucovinei
între 28 Iunie 1940 si
22 Iunie 1941
Prima perioada de teroare; evacuarea: 28 Iunie – 3 Iulie 1940: „La
Chisinau era exercitata (teroarea) de catre «patrulele de autoaparare»,
cu sediul pe strada Armeneasca si dirijata de faimoasa „Rozenberg cea
Roscata”, de Bubis, de Klinicikov si de Melnic. Avocatul Sternberg a actionat
independent o vreme, apoi a fost cooptat de patrule.
A doua perioada: de la 3 Iulie la sfarsitul lunii August.
— Preluarea administratiei de catre functionari adusi din
Rusia;
—Inlocuirea «patrulelor de revolutionari locali (sic)» cu
«truditori NKVD profesionisti»;
— Arestarea tuturor persoanelor suspecte, in primul rand a oamenilor
politici,
mai ales cei din Sfatul Tarii, care militasera pentru unirea Basarabiei cu Romania
din 1917: 5 fosti deputati in Sfatul Tarii (printre care: Ion Codreanu, Leanca,
Secara, Catelli), un fost senator – acuzati de... tradare de patrie (sovietica,
se intelege);
— fosti ofiteri in Armata Alba;
— functionari civili si militari – toti acestia au fost transferati
pentru mai multa siguranta la Tiraspol, pe malul stang al Nistrului, pretextand
ca nu mai era loc la Chisinau...
Sarbatorirea liberarii Basarabiei de sub jugul boierilor romani – la Chisinau
– la 6 Iulie 1940:
Statuia Regelui Ferdinand pe care evreii scrisesera lozinci profanatoare si
antiromanesti a fost invelita in panza rosie si impodobita cu portretul lui
Stalin; pe coloanele Clopotnitei Catedralei (invelite in rosu): portretele lui
Stalin si Molotov;
In tribuna oficiala: N.S. Hrusciov, comisarul Mehlis, maresalul Timosenko (el
condusese «operatiile militare»).
Reprezentanti ai truditorimii localnice: fratele lui Timosenko, taran analfabet
din Furmanovka, Cetatea Alba; Kralov, primarul Chisinaului, Sviridov, responsabilul
Komsomolului.
Cordoanele Garzii de Onoare (comandata de generalul NKVD Bodin) erau alcatuite
din trupe NKVD si trupe SS (un batalion de SS-isti se afla in Basarabia, pentru
a-i conduce in Germania pe colonisti germani din Sud – vezi si marturia
lui Gr. Vindeleanu).
In aceasta perioada au fost confiscate aparatele de radio si introdusa
radioficarea.
S-au infiintat organizatii de partid in toate localitatile.
La 2 August a fost adoptata legea de «Alcatuire a Republicii Sovietice
Socialiste Moldovenesti Unionale».
Tot atunci s-a declarat «reuniunea RSSMU cu RSSAM»(!)
Nou presedinte al guvernului, tovarasul Konstatinov anunta ca judetul Hotin
si Sudul (judetele Ismail si Cetatea Alba) nu mai fac parte din Basarabia, ci
din Ucraina.
Organizare:
RSSM (U) condusa de o «comisie guvernamentala creata de catre Sovietul
Comisarilor Poporului», in care intra:
– tov. Ilinski, loctiitor al presedintelui (Konstatinov);
– tov. Sazakin – ministrul de Interne
– tov. Orlov. seful Carmuirii Republicane (?)
– tov. Soracian, – gospodaria comunala
– tov. Melnic, pres. al sovietului orasenesc Chisinau.
Dupa cum se vede: nici un aborigen...
Colectivizarea s-a facut fara opozite: taranii erau deja terorizati, traumatizati
de brutalitatea ocupatiei – si au «consimtit».
S-au ridicat din biblioteci, de la particulari toate cartile tiparite cu litere
«burgheze» si au fost arse.
Scoli de rang secundar, la Chisinau: 25 rusesti, 17 «moldovenesti»,
5 evreiesti.
Facultati la Chisinau si Cernauti – de filologie-pedagogie – insa
numai in ucraineana si rusa. Facultati tehnice: numai in afara «republicii»,
cu precadere in Ucraina; aceeasi politica si cu scolile de meserii: adolescentii
care doreau sa invete o meserie, dupa un examen de limba rusa, erau trimisi
la scoli-intemat (FUZ) in Ucraina.
La 1 Ianuarie 1941 s-a anuntat: alfabetul latin a fost inlocuit cu cel
chirilic.
Fabricarea „limbii moldovenesti” – din arhaisme, din
rusisme,
din adaptarea rusismelor si eliminarea neologismelor franceze – dar nu
si germane!
„Biserica” – a fost interzisa abia in faza a doua (la 1
Ianuarie
1941). Lacasurile au fost prefacute in cluburi, magazii, grajduri. In «campania
contra ateismului» majoritatea zdrobitoare a comisarilor: evrei.
Inchisoarea: pana la 15 Februarie 1941: arestate 48.000 persoane.
Deportarea: fara judecata – «pe baza de lista»;
a) capi de familie
b) familii intregi
Pe vagoane scria «Tren cuprinzand muncitori romani care au fugit din Romania
de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori».
Numarul deportatilor nu se cunoaste cu precizie. Se crede ca cel putin 300.000
de persoane.
In locul lor au fost adusi circa 200.000 de nemoldoveni.
Planul de deportari fusese pus la punct mult timp inainte de ocuparea Basarabiei
si a Bucovinei.
Scopul: deznationalizarea.
In toamna anului 1941 unitati ale Armatei romane au descoperit, langa
Odesa,
un tren de marfa; in fiecare vagon (din cele 22) cate 40-60 persoane impuscate
prin peretii de lemn (Doar acest tren a cuprins 1.000 de victime). Adulti,
femei,
copii – fusesera arestati si trimisi in Siberia cu cateva zile inainte
de izbucnirea razboiului...
«Rezolvarea somajului» (deportarea mascata) prin «deplasare
benevola»:
— pana in Septembrie 1940 trimisi in URSS (din Teritoriile
Ocupate: 135.000
muncitori
— in Octombrie-Noiembrie: 19.200
— in Decembrie: 27.000
— Acestia erau «trimisi liberi».
Asasinatul individual, colectiv:
— arestatii mai putin periculosi erau deportati;
— periculosii erau asasinati pe loc, dupa ce, sub tortura, li se smulgeau
scrisorile care trebuiau sa para expediate din... Siberia.
— la Chisinau, executiile: in beciul sediului NKVD din str. Viilor nr.
97. In Septembrie ’41 (trei luni dupa liberare) au fost descoperite 87
cadavre, dintre care 15 intr-o groapa comuna – maini, picioare legate;
— la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l
Vaitoianu:
6 cadavre (5 barbati, o femeie), mainile legate la spate;
— la Cetatea Alba: 19 Aprilie 1941 – 19 cadavre;
— la Cernauti: inainte de 22 Iunie 1941 au arestat «prea multi,
nu-i mai puteau transporta»; i-au legat, i-au asezat cu fata in jos –
au trecut cu tancurile peste ei.
Orchestra simfonica a Basarabiei fusese surprinsa de cedare intr-un turneu prin
tara. S-a intors in 3 Iulie (1940). In gara Chisinaului toti muzicienii au fost
suiti in camioane, dusi langa Orhei si impuscati in Valea Morii;
Dupa izbucnirea razboiului: la Sorotov, au fost executati 15.000 ostatici si
prizonieri romani ca represalii pentru impuscarea ostaticilor evrei dupa explozia
Comandamentului de la Odessa.
Dupa o statistica sumara alcatuita de romani: intre 28 Iunie 1940 si 22 Iunie
1941 au fost asasinate sau moarte sub tortura circa 30.000 de persoane.
In ajunul Pastelor 1941, un grup de 40 de elevi de la Institutul Pedagogic nr.
2 din Orhei au redactat manifeste antisovietice – Dumitru Avramoglu: «Ne-am
saturat de regimul si de painea sovietica! Vrem paine romaneasca! Jos
Bolsevicii!
Jos NKVD! Jos Stalin»
Tradati de o colega evreica, au fost arestati. In frunte cu
profesoara, elevii majori: Anatolie Guma, Grigorie Mihu, Vichentie Eprov, Victor
Bradeachi, Anatolie Cotun, Onisie Cozma au fost executati ca «spioni si tradatori de tara»;
minorii au fost condamnati la cate 25 de ani.
Pe ocupanti îi impresionasera magazinele alimentare (...). Cumparau cantitati
enorme de alimente. Mancau pe loc, pana li se facea rau. Trimiteau colete uriase
la ei, in Rusia.
Spre uimirea localnicilor, Rusii cumparau mari cantitati de vase de
bucatarie,
mosorele de ata, zeci de metri pe panglica, ace de cusut, ace pentru masini
de cusut nasturi – mai cu seama nasturi. In magazinele de imbracaminte
erau uluiti de ce se putea gasi – nu se atingeau de palarii, cravate (considerate
«burgheze»). Era frecvent ca rusoaicele sa iasa in oras imbracate
in camasi de noapte, crezand ca sunt rochii de strada. Au fost vazute purtand
sutien peste rochii, peste bluze.
In noaptea de 13 spre 14 Iunie 1941 (joi spre vineri) a inceput deportarea masiva
a basarabenilor si a bucovinenilor. Circa 200.000 (unii contesta cifra astfel:
«Numai 100.000») oamenii au fost deportati in Siberia.
«Intr-un sfert de ora sa fiti gata!»
De acasa erau urcati in camioane militare. La gara, in tren, cate 60-70 persoane
in fiecare vagon (de marfa).
Pe vagoane scria: «Emigranti voluntari».
Au fost deportati si evrei – dintre cei foarte bogati.
In judetele din Sudul Basarabiei, trecute la Ucraina, nu au fost despartite
familiile; in RSSM: barbatii dusi separat in lagare de munca fortata, familiile
in Siberia.
La Comrat denuntatorul-sef: Rimanov. Spre deosebire de alti
ticalosi, el nu
s-a retras cu Armata Rosie dupa 22 Iunie 1941. Localnicii l-au linsat.
Pe drum (era iunie, vara), oamenii cereau apa. NKVD-istii le aruncau prin ferestrele
zabrelite peste sarat, spunandu-le: «Na, apa sovietica pentru banditi
romani!».
«Supravietuitorii, cand primeau Adeverinta de reabilitare (!), constatau
ca data condamnarii era cu cel putin un an ulterioara arestarii. Deci fusesera
deportati fara decizie juridica.
Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – intre 28 Iunie 1940 –
22 Iunie 1941:
Serov – inalt comisar NKVD al... RSS Ucrainene;
Dmitrenko, inalt comisar NKVD al RSS Moldovenesti;
Gog(o)lidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin (a fost executat odata
cu Beria – ce tarziu, ce tarziu!);
Nasedkin, seful Gulag-ului pe intreaga Uniune Sovietica (in luna Mai 1941 Nasedkin
definitivase planul de deportari masive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia
si Bucovina de Nord);
Borodin – prim-secretar al PCM...
Bilantul unui (mai putin de) un an de putere sovietica:
— arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 romani, reprezentand
12,23% din pop_ulatie – dupa revenirea sovieticilor, in 1944, procentul
victimelor avea sa urce la peste o treime din total.
— Foametea organizata intre 1946-1947 a pricinuit moartea a cca 200.000
persoane (vezi, pe larg in volumul Basarabia, la ed. Jurnalul Literar 2002).
— Arestarile in vederea deportarii din 1949: peste 11.000 de
familii.
Cateva din faptele si numele unor evrei care si-au aratat „iubirea”
fata de bastinasii romani, dupa 28 Iunie 1940 – am mai spus-o? –
foarte bine am facut!, am s-o repet, pana va intra bine in urechile si in inima
celor care resping- resping-resping acest adevar istoric:
La Chisinau: din ziua de 28 Iunie 1940: Etea (Petia?) Beiner, doctorul
Derevici,
avocatul (un articol de ziar bulgar il desemna ca inginer) Steinberg (Strenberg)
– locuitori ai orasului au pornit in patrulele de autoaparare, conduse
de Tovarasa cu Parul Rosu, Rozenberg, de pe strada Armeneasca, sediul NKVD.
Ei au fost primii care si-au manifestat, pe strazi, bucuria de a fi fost „liberati
de sub jugul mosieristilor romani”, agitand listele negre (alcatuite de
cine stie cand...) si urland amenintarea:
«Ne-a venit noua randul sa va ardem noi pe rugul Inchizitiei!» –
daca i-ai fi intrebat cine/cand ii arsese pe rugul Inchizitiei (Basarabenii?
Care nici nu stiau ce-i o Inchizitie?), ar fi pretins ca insasi intrebarea ta
este, cum altfel: antisemita;
— tot ei s-au aflat in fruntea bandelor care i-au atacat pe refugiatii
ce incercau sa iasa din oras pentru a se indrepta spre Prut – coloane
alcatuite din functionari, profesori, elevi, studenti;
— la indemnul si prin exemplul celor trei (dirijati de la sediu de
Tovarasa-Rosie,
Rosenberg), „pop_ulatia pasnica indignata” – alcatuita de
Evrei locali, adusi de peste Nistru (dar si dintre cei veniti din timp de peste
Prut – nici o greutate: atunci nimeni din Romania mosieristilor si burghezistilor
nu avea nevoie de pasaport ca sa treaca Prutul de pe malul drept pe cel stang)
– tineau deja pregatite: pietre, bate, vase cu uncrop, oale de noapte,
pline. Refugiatii romani au fost batuti cu pietre, opariti, ciomagiti,
dezbracati, scuipati, stropiti cu fecale (pe teologii si preotii cazuti la
pamant, femeile
doar mimau sau chiar urinau cu adevarat), apoi tarati si inchisi in subsolurile
cladirilor Facultatii de Teologie, unde NKVD-ul amenajase una dintre inchisori,
specializata in, mai cu seama, anchetarea ostasilor rapiti in timpul
retragerii;
Si ce daca am mai spus-scris? – rescriu, re-spun (de la evrei am
invatat:
„Repetitia: mama sanatatii”):
— aceiasi (Beiner, Derevici, Sternberg) s-au aflat in fruntea haitelor
de enkavedisti care, in urmatoarele zile au operat mii de arestari (doar in
orasul Chisinau) – dupa listele lor negre.
— La Tighina: in 28 Iunie 1940 avocatul Glinisberg a impuscat
demonstrativ,
in strada, doi functionari ai Prefecturii;
— acelasi impreuna cu alti evrei i-au taiat limba si urechile, in plina
strada, preotului Motescu, apoi l-au dus in altor si au dat foc bisericii –
in foc a sfarsit si preot si biserica;
— La Soroca: avocatii Fluchser (Flexer?), Pikraevski (si ei autori de
liste negre) au impuscat in strada, la 28 Iunie 1940, mai multi functionari
superiori, avocati, ofiteri romani;
La Cetatea Alba: autorii de liste-negre Zuckermann si Burmann i-au impuscat
in strada pe preotii Eusebie Popovici si Nicador Maleski;
La Orhei si in satele invecinate: Popauti, Oliscani, Isacova bande de evrei
purtand steaguri rosii si portretul lui Stalin au terorizat localitatile
numite,
au ucis preoti, strigand:
«Vrem Moldova pana la Siret!»
(Nu va fi momentul insa nu ma pot stapani: de ce nu strigau – ca tot impuscau
ei popi: « Vrem Moldova pana la... Atlantic!», desi nici «pana
la Pacific», n-ar fi stricat – sa nu fi fost inca momentul?)
La Cernauti – inca din 27 Iunie 1940 (ce precocitate!) evreii au alcatuit
un comitet popu_lar condus de Sallo (Solo?) Brunn (Braun?), autonumit primar;
impreuna cu adjunctul Glaubach (numit de catre autonumitul Brunn/Braun) au pornit
in fruntea cetelor de evrei cautatori mai cu seama de preoti, de studenti la
Teologie, de profesori, de inalti functionari – ca sa-i ucida (ceea ce
au si facut). Inca o data – nu, nu e inutila repetarea: aceste acte de
barbarie au avut loc incepand din 28 Iunie 1940, in Teritoriile revendicate
de Sovietici – dar inca necedate oficial – si perpetuate mai cu
seama de evrei asupra Romanilor localnici.
La o eventuala obiectie, martorul mincinos de profesie Elie Wiesel ar raspunde
ca asta nu este decat un amanunt – oricum. Francezii nu stiu istorie...
(dar bineinteles ca lui Wiesel ii convine perfect analfabetismul in materie
de istorie al francezilor, astfel si poate desfasura mitologia unicului
genocid: Holocaustul) – iar A. Spire, jurnalist la France Culture (dupa ce a trudit
cu drag la organul PCF L’Humanité) ar justifica injustificabilul
– cum a mai facut-o pe platoul canalului de televiziune Paris Premiere
sustinand cu o obraznicie egalata de inconstienta (bine stapanita...); dreptul
la consideratie (!?) al evreilor este mult mai mare decat dreptul la viata si
la justitie al africanilor!, plus necomunisti, nesovietici si, pacat de moarte:
goi...
In Iulie 1941, dupa liberarea Chisinaului de bolsevici, in curtea Consulatului
italian, unde NKVD-ul isi stabilise unul din sedii, au fost dezgropate 80
cadavre,
in majoritate ramase neidentificate, intr-atat fusesera mutilate (membre, capete
taiate), batjocorite (organe sexuale in gura), arse la flacara in timpul „anchetei”,
iar dupa moartea anchetatului cu var viu si cu acizi. Dupa resturile de
imbracaminte,
s-a dedus ca martirizatii fusesera preoti, studenti, elevi, ceferisti (dupa
chipie);
S-a constatat ca in subsolurile Palatului mitropolitan fusesera amenajate celule
individuale pentru „nationalistii romani”;
Pentru a nu lungi pomelnicul macabru, cateva cifre:
— La data de 7 Septembrie 1941, la Chisinau au avut loc funeraliile nationale
ale celor 450 persoane gasite in gropile din curtile Consulatului italian, Palatului
Mitropolitan, Facultatii de Teologie – multe ramase neidentificate din
pricina mutilarilor
— In mai putin de un an de ocupatie bolsevica s-au inregistrat in afara
de... lipsa celor cca 300.000 refugiati in ce mai ramasese din Romania) in jur
de 30.000 arestati, din care unii au fost impuscati pe loc, altii au fost
deportati,
au murit in detentie, au disparut...;
— In Basarabia, pe langa secerisul rosu al oamenilor, dintre 1940 –
1941 au fost dinamitate, incendiate de autoritatile sovietice: 42 biserici,
28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autoritatilor.
La aceste crime impotriva Romanilor din Basarabia si din Bucovina de Nord au
participat cu zel (si eficace) foarte, prea multi evrei, unii numiti de noua
autoritate directori de scoli, de institutii, de colhozuri, de sovhozuri etc.,
insa cei mai numerosi erau voluntari in aparatul politico-represiv: partid,
Komsomol, sindicat, militie, NKVD.
Dupa retragerea sovieticilor din Basarabia si din Bucovina de Nord, in Iulie
1941, alde Rozenberg, Goldenberg, Axelrod, Beiner, Pikraevski, Brunn,
Sternberg, Derevici, Fluchaser, Zuckermann, Glaubach, Burman, Glinsberg, chiar si Marii
Rusi de la Popauti care, pe cand ucideau popi, declarau ca ei vor «Moldova
pana la Seret!», au sters-o in furgoanele Armatei Rosii, in Kazahstan,
nu au ramas, sa dea seama de faptele lor, oalele sparte le-au platit
nevinovati,
unii (medici, profesori, negustori, bancheri, sionisti), victime ale
bolsevicilor.
Dar chiar daca cei ce scriu istoria o vor consemna potrivit adevarului
istoric,
fara a manipula cronologia – ce-ar fi? Ar fi pedepsiti intr-un Nürnberg
II (pe care il imaginam in romanul Ostinato, scris in Romania incepand din 1965)
si marii-vinovati-comunisti, aflati de ani buni la adapost in Lumea
Capitalista?:
in USA (unde nu sunt tolerati criminalii nazisti-fascisti; criminalii
bolsevici, da, cu precadere „lucratorii” din politiile politice
comuniste,
fiice ale NKVD-ului – numai daca sunt evrei), in Germania (ca
despagubiti);
in Franta ca pensionari ai Rezistentei, desi dupa razboi fusesera expulzati
cu sutele ca spioni sovietici. Dupa decenii de activitate in aparatele represive
ale democratiilor pop_ulare, unde fusesera tot raul imaginabil (mai degraba
din razbunare oarba si din interes material decat din convingere politica),
au dat fuga la adapost la capitalisti plangandu-se ca, in Ungaria, in
Cehoslovacia,
in Polonia, in Bulgaria, in Romania (tovarasii-justi ca Perahim, Marcou,
Mirodan,
Maria Bonus, Tertulian, G. Horodinca, Nina Cassian, Crohmalniceanu, Ana Novak
s.a.) fusesera cumplit persecutati, in dubla lor calitate de... comunisti si
de evrei! In „prelungirea in Orient a Occidentului”: Israel, pensionarii
NKVD, KGB, komisarii politiilor politice ale tarilor sovietizate isi petrec
ultimele momente din viata lor dedicata triumfului bolsevismului in toata lumea
(dar nu in Israel!), in reculegere, in pace si in „rugaciune-mistica”
– nu era un pleonasm in gura lor atunci cand ii vanau, cu revolutionara
daruire, pe nefericitii crestini din Tarile Comunismului Biruitor. Din pacate,
nu.
Ceea ce nu inseamna ca cei care pot da glas indignarii – sa
taca. Vorba
mea: «Daca tac ma doare si mai tare».
Paul Goma
Suplimentul Aldine al ziarului
Romania Libera, 28 Iunie 2003