Revista "Gândirea", Anul XIII, Nr. 3, Martie

  Pe coridor, studentimea forfoteste ca un stup de albine, întãrâtat de primãvarã. Majoritatea fetelor sunt balice - asa li se spune celor care se înscriu acum în anul I - unele timide, cu coade pe spate, strãvechi, ametite de noutatea evenimentului; altele cu priviri înfipte'n propria încredere si bascã nouã de culoarea Facultãtii visate, - asezate pe-o sprânceanã, ca apasii. Aleargã dela un afis la altul, desorientate ca acei cãtei pierduti în garã, întreabã câte ceva pe servitorii cu aere importante, pe studentii din anii înaintati cari nu stiu nici ei nimic ori le dau rãspunsuri care le încurcã si mai rãu.
   La usa secretarului, în anticamera decanatului, se înghesuiesc, ca vãduvele la casa de pensii, chipuri îngrijorate, rourând de nãdusalã. Toate tin în mâini formulare albe si rosii, chitante si petitii.
   Câtiva colegi mai vechi, curtezani bucurosi sã se afle în treabã, vor sã indrumeze pe oile mai frumusele:
   - Sã vã înscriu eu, duduie. Imi dati voie : Vasilescu.
   - Ionescu. Multumesc, nu vã deranjati.
   - Niciun deranj, domnisoarã. La ce doriti sã vã înscrieti ?
   - Nu sunt încã hotãrîtã.
   Discutia continua. Cei doi pleacã 'mpreunã, sã vadã la ce sã se înscrie duduia. Intr'un colt, douã balice se socotesc:
   - Eu ma înscriu la Francezã.
   - Fugi, tu, sunt atâtia!
   - ? ? ?
   - Ce faci cu diploma? Nu mai e niciun loc în învãtãmânt. Hai la Drept.
   - Cot la cot cu toti obraznicii ãia? Eu nu mã fac avocat.
   - Eu unde sã mã înscriu ? - se bagã 'n vorbã o a treia, o blondã cu fata iesitã ca de soare, plinã de pistrui, pãrul rar, tins, anemicã. Desface diploma si aratã cu degetul pe dosul ei.
   - Am avut în liceu 10 la Geografie, 10 la Istorie. Nu stiu la care sã ma înscriu.
   - La care-ti place mai mult - o consiliazã bruneta care preferã sã facã avocaturã.
   - Stiu si eu ...
   Blonda rãmâne imprecisã, o nehotãrâre adâncã, geologicã, - par'c'ar fi pusã 'n fata mãritisului si trebuie neapãrat sã aleagã între doi pretendenti.
   Un student înalt, cu falca 'n galos si pãrul viforos de orator popular, intervine protector si o bate pe umãr:
   - Sã vã descurc cu, domnisoarã. Avem o sectiune de Geografie cu Istorie. Vã puteti înscrie dintr'odatã la amândouã. Imi dati voie: Atanasescu, Anul II.
   - Se poate, la amândouã ? Chiritã Maria.
   - Se poate.
   Pe chipul fetei anemice, rãsare subit o lunã veselã.
   - Ce bine 'mi pare! multumesc. Vedeti - zice ea arãtându-i si lui cu degetul notele: 10 la una, zece la alta, era pãcat!

*

*     *

 

  M'am retras in pervazul unei usi. Zarva si toatã incertitudinea aceasta mã paralizeazã. Un tânãr c'o pãlãrie apocalipticã si niste pantofi lungi de parcã si-a aplicat sky la picioare, se aproape, amabil:
   - Doriti sã vã înscrieti, domnisoarã?.
   - Da.
   - Unde, anume?
   - La Englezã.
   - Cunoasteti bine Engleza?
   - N'o cunosc si nici formalitãtile de înscriere.
   - Sã vã înscriu eu.
   - Multumese, nu ; dar mi-ati putea face un serviciu. Sã-mi procurati un program si formularele.
   Skyorul care se recomandase Nicolaescu, foarte îndatoritor, mi le aduce, îi multumesc si mã retrag iarãsi ca o sfântã în colt, sã mã lãmuresc cum se face o înscriere. Textul era în româneste. L-am citit odatã, m'am frecat la ochi, l-am recitit a doua oarã si vãzându-ma tot asa de bustean edificatã, mi-am zis cu melancolie: „Universitatea e mai grea decât credeam!"
   Descurajatã, aproape sã plâng, m'am întors acasã.
   - Ei, te-ai înscris? - mã întreabã tata.
   - Mm ... nu.
   - Cum asta?
   - N'am stiut cum sã fac.
   - N'ai luat programul?
   - L'am luat.
   - Si ?
   - N'am înteles nimic. Poftim.
   Tata îmi ia documentul din mânâ, îl citeste atent, ridicã ochii la mine, zâmbeste; mai citeste odatã, se scarpinã dupã ureche, îsi drege cravata si 'n cele din urmã-l întinde doctorului Brãtescu, asistentul lui:
   - Ia vezi, frate Nae, pricepi ceva?
   Nici fratele Nae nu pricepea însã nimic. Un rebus - zice dânsul, scãrpinandu-se dupã ceafã.
   - Ce sã fac eu cu fata asta ? Mi-a scos peri albi.
   - Sã vã duceti Dumneavoastrã s'o înscrieti.
   - D'asta stau eu ?
   Si dupã o pauzã cu fluierãturi a pagubã:
   - Stãi, frate, c'avem aci pe Paraschiv, bibliotecarul. Chiamã-l, mãi bãete, pe domnul Paraschiv.
   Constantin porneste ca un meteor si într'o clipã, domnul Paraschiv, student la Litere, bolovãnos si brunet, iesi ca din pãmânt:
   - Ordin, domnule Director.
   - Dumneata esti la Litere, nu-i asa?
   - Anul III, domnule Director. (Bibliotecarul îsi frecã obsecvios, mâinile).
   - Ai putea sã ne descurci programul ãsta? Vãd ca nu-i ca la Stiinte si Medicinã.
   Domnul Teofil Paraschiv, flatat cã toatã lumea asta învãtatã recurge la luminile lui, ia programul din mâna tatii si mã întreabã, superior:
   - La ce doriti sã vã înscrieti ?
   - La Englezã, Domnule.
   - Si secundar?
   - Ca secundar la ce vreti ?
   - Trebuie si secundar ?
   - Desigur.
   - Franceza.
   - Al treilea ?
   - Ce mai e s'asta ?
   - Mai trebuie o materie. Limba românã.
   - Limba românã, Domnule.
   - Estetica literarã, Istoria literaturii ?
   - Amândouã.
   - Acum, programul, ca sã stabilim orele de curs reglementare.
   Si domnul Paraschiv ia un creion si începe sã facã niste socoteli vorbindu-si singur:
   - Da, asta e, dar nu se tine anul acesta. Ãsta n'ar fi, dar am auzit cã se tine. Ãsta o fi contând oare ca valabil pentru examen ?
   Insfârsit, dupã un lung conciliabul cu sine însusi bibliotecarul îsi ridicã fruntea asudatã si-si depune mandatul, dând jenat din umeri:
   - Programul ãsta e nou, modificat în vederea anului preparator si nu mã descurc în el. O înscriu eu pe Domnisoara. Nemerealã, secretarul dela Litere, e vãr cu mine si aranjãm noi materiile ca sã iasã bine.

*

*      *

 

  Un om de serviciu, grav de parc'ar pãzi paradisul, stã la usa Decanatului si mã opreste sã intru la secretariat.
   - Astãzi nu se fac înscrieri, Domnisoarã. E consiliu. Lãsati actele aici.
   - N'am niciun act. Vreau sã vorbesc cu d. Nemerealã.
   - Domnul secretar e la Rectorat.
   Ocolesc prin sãli lungi si întunecoase, urc si cobor câteva scãri, îmi fac loc eti greu prin înghesuiala din fata Decanatului de Medicinã si dupã un lung periclu, ajung la usa Rectoratului. Pedelul îmi pune mâna 'n piept:
   - Pe cine cãutati, Domnisoarã? Nu e voie.
   - Pe domnul secretar Nemerealã.
   Cu un gest, îmi arãtã usa din dreapta.
   Un domn mic, chel, strasnic de important, mã apostrofeazã c'o privire fulgerãtoare ca o palmã.
   - Domnisoara ?
   - Dumneavoastrã sunteti Domnul Nemerealã ?
   - Eu, ce aveti cu el ?
   - Eu sunt Marta Rãdulescu.
   - Fiica Domnului Profesor Rãdulescu ?
   - Da.
   Figura crâncenã a Domnului secretar se poleieste subit cu o bunãvointã de aur.
   - La dispozitia Dumneavoastrã, Domnisoarã.
   - Domnul Teofil Paraschiv v'a vorbit de înscrierea mea.
   Cu un gest elegant de frizer ne 'nsurat, Domnul Nemerealã duce la frunte o mânã, pentru a--si ajuta reflexia. Apoi, senin si luminat ca luna Maiu:
   - Nu mã cãutati pe mine, Domnisoarã, ci pe frate-meu, secretarul dela Litere. Eu sunt seful Can-ce-la-ri-ei Rectoratului. Frate-meu e la Chesturã...
   Si Domnul sef al Cancelariei, numai miere si zahãr, îsi ia ziua-bunã, conducându-mã pânã la usã si asigurându-mã cã totul se va aranja.

*
*      *

 

  M'am înscris în cele din urmã, dar la examen s'a constatat cã din lipsã de cursuri suficiente din programul obligator, trebuie sã repet anul.

 

MMarta RÃDULESCU^*)

Gandirea, Anul XIII, Nr. 3, Martie

*)___ 
Scriitoarea Marta Rãdulescu (1912-1959) a condus, la Cluj, între anii 1935-36 publicatia de factura legionarã "Revista Mea", bucurându-se de colaborarea unor nume celebre în lumea legionarã, între care: Ion Mota, Ion Banea, Emil Cioran, s.a.; este autoarea mai multor carti de succes, între care: "Sunt studentã!" (jurnal de universitate), "Mãrgele de mãces" (povestiri din vacanta), "Cartea celor 7 basme", "Clasa a VII-a A", s.a.

 

\