DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI MARI (1940)

de N. MANOILESCU

"... Eu eram din ce in ce mai pesimist. Intr'un ceas sau doua, cât am stat întins pe pat fãrã a putea dormi, masuram cu mintea intensitatea dezastrului care ne astepta. Dimineata am trecut într'o stare de nervi mai cumplita decat accea din timpul nopti. Fabricius n'a venit la ora 10, cum era convenit ca sa mergem la sedinta arbitrajului. Am asteptat ceas dupã ceas înnebuniti. Intre timp am aflat ca suntem invitati la dejun împreuna cu delegatia ungara, ceea ce era culmea torturii. Tarziu de tot am primit programul zilei care prevedea pentru întreaga sedinta de arbitraj 20-30 de minute. Intelegeam acum cã nu vom avea nici macar prilejul sa luam cuvantul. Am redactat atunci impreuna cu Valer Pop, o scurta declaratie pe care trebuia s'o citesc la inceputul sedintei pentru a protesta impotriva faptului ca nu am fost ascultati.

Singurul fapt nou care s'a produs in cursul diminetii infernale au fost vizitele lui Ghigi si Fabricius, care mi-au adus proiectul definitiv al scrisorilor de garantie. Dar cand au venit a doua oara, catre ora 11:30, am inteles dupa figura lor ca solutia data era teribila pentru noi. Ma simteam acum ca un om care asteapta sa fie dus la esafod si se roaga in gand sa se sfarseasca mai repede. Abia la ora 1:30 a venit Fabricius sa ne ia. Am luat cu mine geanta in care pregatisem pledoaria pentru arbitraj, am luat si hartile etnografice care trebuiau sa o sustina, si hartile economice, atat de expresive si bine studiate de noi.

Am coborît scarile hotelului cu Fabricius, ca un halucinat. Vremea era urata ca si sufletul meu. Intr'o masina deschisa, care facea sa-mi patrunda vantul in piept prin tunica, am trecut cu Fabricius pe strazile, altadata vesele si râzãtoare pentru mine, ale Vienei. Eram in paroxismul nelinistii. Vroiam sa se sfarseasca mai repede si sa aflu cu o clipa mai devreme sentinta data tarii mele si mie...

... Intrând, Valer Pop si cu mine am salutat. In fata noastra, Ribbentrop si Ciano cu suita lor, in care am intrezarit in picioare pe Clodius. Cu un gest grav si rece ni s-au indicat fotoliile noastre. Toata lumea tacea. Toti voiau sa fie solemni, dar pentru mine, erau sinistri. Peste un minut a fost introdusa delegatia ungara. Primul ministru, Teleki, tip de profesor, mai curand de liceu decat de universitate, privind oblic dupa ochelari ca un japonez; Csaky, grasun, indesat, vulgar, într'o uniforma care amintea pe a surugiilor de la curtile noastre boieresti. Au salutat. Le-au rãspuns toti.

... Schmidt a citit in limba germana actul de arbitraj. Nu am avut nici o emotiune, fiindcã nu aducea nimic esential. M'au indignat numai cele doua minciuni sfruntate, cuprinse în textul oficial, prima cã "guvernul regal Român si guvernul regal ungur s'au adresat guvernului Reich-ului si guvernului regal italian cu rugãmintea de a face un arbitraj" si a doua ca cei doi ministri de externe au luat hotararile lor dupa o noua convorbire cu ministrii Manoilescu si Csaky. 

Actul de arbitraj a fost citit din nou în limba italianã. Veni apoi momentul culminant. Pe masã stãtea împãturitã harta, ca o sentintã de moarte. Schmidt, venit lângã mine mi-a ajutat s'o desfac.

Am observat întâi ca este o harta Româneascã. Am desfãcut-o cu nordul în jos, ceea ce m'a facut sa nu înteleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei cautau taietura de la granita de vest pe care cu totii o asteptam. Mi-am dat seama însã ca este altceva. 

Am urmarit cu ochii granita care pornea de la  Oradea catre rasarit, alunecând sub  linia ferata si am înteles ca cuprindea si Clujul... 

Am început sã nu mai vãd.

Când mi-am dat seama ca granita coboara în jos ca sa cuprinda secuimea, am mai avut, în disperarea mea un singur gând: Brasovul! O mica usurare: Brasovul rãmânea la noi.

Cand am privit în toata grozavia împartirea Transilvaniei, am înteles ca puterile care îmi erau slãbite mã pãrãsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s'a fãcut neclar, ca un nor galben, din galben-cenusiu în cenusiu-negru. In clipa aceea mi-am pierdut cunostinta. Cineva a cerut pentru mine un pahar cu apã, pe care peste un minut mi l-au adus. Valer Pop mi l-a dat în silã sã-l beau. Am început sã vãd din nou si am avut puterea sã duc mai departe calvarul. Mi s-au prezentat actele spre semnare. 

Am scos tocul meu cu cerneala verde cu care scrisesem atatea lucruri frumoase si bune pentru tara mea. Am iscalit tot fara sa mai citesc. Valer Pop citea pentru mine... Ribbentrop, profitand de starea mea de slabiciune, a ridicat scurt sedinta fara sa-mi mai dea cuvântul. M'am ridicat sustinut de Valer Pop si de un strain care ma privea cu grija, de frica sa nu cad. Am fost dus intr-un mare salon cu ferestrele largi spre Parcul Belvedere. Mi-au luat pulsul si tensiunea. Tensiunea era intre 6 si 8! Eram mai aproape de moarte decat de viata.

Lungit pe canapea, cu doctorul langa mine, priveam pe fereastra. Curand a venit si Valer Pop. Ii spuneam cu glas scazut ce grozavie ma asteapta, caci de acum înainte voi fi blestemat de toti tãranii din Ardeal, pe care i-am iubit asa de mult, pe care dovedisem ca-i iubesc... Intoarcerea mea spre tara a fost sfâsietoare si sinistra... Solutia data prin arbitraj este monstruoasã si neviabilã. Pentru prima oarã în istorie era împãrtitã între doua state unitatea naturalã, geograficã, politicã si istoricã care este podisul Transilvaniei...

Ca intr-o melodrama de gust invechit, dar plina de deznodaminte drepte, toti cei vinovati de mutilarea Transilvaniei si-au gasit o cumplita pedeapsa: Hitler a cazut sub ruinele Reich-ului sau, Mussolini a fost împuscat la o margine de drum, Ribbentrop a sfârsit în spânzurãtoare, Ciano la stâlp sub gloantele poruncite de bunicul copiilor lui, Teleki s'a sinucis când nemtii au descoperit cã-i trada, Csaky a murit în conditii stranii la douã luni dupã funestul arbitraj, iar Bardossy, ministrul ungur la Bucuresti, devenit în cele din urmã prim-ministru, a fost executat în 1946..."

N. Manoilescu