LIBERTATEA, New York
Director: Nicolae Nită
Anul
VI, Nr. 55, Martie 1987
“Exilul
nostru se misca azi sub semnul Unirii. Multimea o cere”. Asa isi incepe stralucitul
lui articol, domnul Horatiu Comaniciu pe prima pagina a ziarului “Cuvantul romanesc”.
Si mai departe, domnia sa ne demonstreaza ca aceasta dorinta de unire au simtit-o
toti Romanii, inca de pe timpul lui Mihai Viteazul. Si aici domnia sa greseste.
Dorinta de Unire nu au simtit-o Romanii decat in preajma anului 1859, caci inainte
s’au razboit intre ei, mai rau decat cainii. Toti Romanii stiu aceasta, ca Muntenii
s’au razboit cu Moldovenii cand au avut ocazia si in special in timpul lui Stefan
cel Mare, cand acesta, desi fusese ajutat de Vlad Tepes la urcarea pe tron,
l-a atacat cu oastea lui la Chilia si Cetatea Alba iar mai tarziu, Vasile Lupu,
domn al Moldovei, ataca cu oastea lui pe domnul Munteniei, Matei Basarab. Pe
timpul lui Mihai Viteazul, acesta a cucerit cu armele Trasilvania si Moldova
si aceasta fara ca Moldovenii si Transilvanenii sa-l primeasca cu paine si sare.
Ca asa este, se vede din faptul ca Mihai Viteazul, intrand in Transilvania,
nu a cautat sprijin in Romanii din Transilvania, ci in grofii unguri. Aceasta
este Istoria cea adevarata si daca domnul Comaniciu o stie altfel, s’o scrie,
ca s’o invatam si noi. Si aceste cuvinte ale domnului Horatiu Comaniciu au fost
primite cu aplauze de intreaga asistenta de la Frankfurt, in cap cu Măria Sa
Misa principesa Mărgărita, nu au sesizat greseala istorica a oratorului, caci
nu cunosc atata istorie. Ei amandoi au dovedit ca nu cunosc nici Istoria cea
mai apropiata de timpurile noastre, caci au afirmat ca in 1916, Regele Ferdinand,
fiind batut de Germani, a fost nevoit sa se refugieze in... muntii din apropierea
Iasului! Si greseala istorica comisa de domnul Horatiu Comaniciu, nu a fost
observata nici de domnul Constantin Mares, care in articoul sau de o pagina
din “Cuvntul romanesc” scrie: “Apoi a luat cuvantul Horatiu Comaniciu care a
impresionat intreaga asistenta (?) evocand faurirea Romaniei Mari si
ideia de unire si aratand ca Regele a venit printre Romani tocmai in aceste
momente de unire ale pribegiei, la Soultzmatt si la Frankfurt, unde s’au intalnit
si reprezentantii celor doua mari biserici romanesti”. Domnul Mares este un
mare ziarist a carui semnatura se intalneste in mai toate ziarele exilului romanesc
si nimeni nu are ideia sa-i ceara sa cunoasca toate meandrele sbuciumatei noastre
Istorii.
Mai departe, domul Mares ne arata ce a spus Maria Sa, fostul Rege al
Romaniei. Nu prea intereseaza continutul cuvantarii fostului Rege ca stiut este
ca totdeauna si pretutindeni, capetele incoronate, la serbari, nu spun ceeace
gandesc ei, ci ceeace au scris altii; ei numai citesc, in aplauzele asistentei.
Am fi foarte bucurosi sa aflam ca ne inselam si ca ceeace a spus fostul Rege,
a iesit din propriul sau cap, dar ne indoim, cand asa de aproape in timp, a
iesit acea teribila gafa: Ferdinaand, in 1916, s’a refugiat –ca pe timpul navalirii
Hunilor-, in muntii din apropierea Iasului. Pe noi ne-ar interesa altceva, ne-ar
interesa sa stim daca fostul rege al Romaniei, a luat in ultimul timp lectii
de dictie si ca vocea lui nu era lătăreată si pitigăiată, cum afirma
regretatul G.I. Duca, sau cu vocea sa domoalã, cum a spus domnul
Mircea Ioanitiu la radio, care totusi a spus si ceva neplacut asistentilor de
la Frankfurt si anume ca “ziua de 23 August nu e o zi de sarbatoare", cand
fostul rege Mihai, a arestat si predat lui Bodnaras (un fost dezertor si agent
al Moscovei), pe Maresalul Antonescu si pentru acest act –mârsav-, a fost decorat
de Stalin.
In sfarsit, domnul Mares, in lungul sau articol, ne demonstreaza ca serbarea dela Frankfurt a fost o apoteoza, fapt care se datoreaza prezentei fostului Rege si principesei Mărgărita, viitoarea regina a Romaniei, si aceasta datorita in primul rand, actiunii a doi oameni, domnul Comaniciu si domnul Iancu Ratiu, primul presedintele Consiliului National Roman si al doilea, presedintele Uniunii Romanilor Liberi de pe tot manpamondul. Acesti doi Romani, pe care Istoria de maine îi va pomeni cu evlavie, au muncit fara preget ca mult dorita Unire a Romanilor sa devina o realitate. Intr’adevar prezenta celor peste 400 de asistenti, era impresionanta, ne asigura domnul Mares si domnia sa se scuza ca nu va putea sa-i pomeneasca pe toti cei prezenti, dar cu iscusinta de sprinten reporter, domnia sa reuseste sa ne dea un stralucit tablou al salii de la Frandkfurt. Dar se iveste totusi, o nedumerire: domnia sa citeaza numai trei persoane care au reprezentat Consiliul National si anume, domnii Horatiu Comaniciu, doctorul Alexandru Bidian si Paul Morcov. Numai trei? Acest Consiliu National a fost format de reprezentantii a trei partide si anume Partidul national-taranesc, Paridul liberal, Partidul socialist si Miscarea Legionara. La inceput, presedinte al Consiliului National a fost regretatul Nicolae Penescu dar acesta a murit si in sânul acestui Consiliu National, s’au produs certuri, unele grave, membrii partidului liberal s’au retras toti, cei ai partidului socialist s’au evaporat si ei si in locul lui Nicolae Penescu, a ventit tanarul Cicerone Ioanitoiu, iar ca presedinte a venit un independent, adica unul fara partid, dl Horatiu Comaniciu, aviator politic. Si dela Farankfurt, au lipsit toti national – taranistii lui Cicerone. Care sa fie cauza? Probabil nu au avut bani de tren, pot sa gandeasca unul sau altul. Si din pacate, ca si domnul Mares, si eu sunt un mic reporter si nemultumit cu acest raspuns, am inceput sa intreb in dreapta si in stanga. Si nu am obtinut nici un raspuns la intrebarea mea, pana cand mi-a cazut in mana un ziar din America in limba romana. Si iata ce gasim in pagina 13, a acestui ziar:
“C.N.R.Sectia America,
La 29 Nov. 1986 a avut loc in sala parohiala a Bisericii Sf. Maria din
Queens, N. Y. , adunarea generala a C.N.R. Sectia America. Au fost prezente
16 persoane. Preotul Gh. Calciu-Dumitreasa a fost prezent prin procura. Sub
presedentia domnului Cicerone Ioanitoiu, venit de la Paris special pentru
aceasta ocazie, s’a procedat la alegeri pentru Biroul Executiv. Numarul cel
mai mare de voturi (13) l-a obtinut domnul Eugen Popescu. Au fost impiedicati
sa voteze cativa membri fondatori ai Sectiei. Unii membri nu au primit buletine
de vot sau (ca in cazul doamnei Eugenia Useriu din Washington) nu au venit la
adunare. Noua membri au protestat impotriva felului cum s’au facut alegerile
si impotriva a ceeace au numit (o campanie oculta) contra domnilor Horatiu
Comaniciu si Al. Bidian. Ei au trimis o contestatie la Paris si au cerut
convocarea unei adunari generale extraordinara”.
Sorin V. Popa, corespondent
Deci
Consiliul National al carui presedinte e domnul aviator politic Horatiu Comaniciu,
e in fierbere acuta. In America, in prezenta domnului Cicerone Ioanitoiu, s’au
adunat si au procedat la alegeri, dar aceste alegeri, au fost o “campanie oculta”
contra presedintelui Comaniciu si doctorului Bidian, adica cotnra celor care
au reprezetat acest Consiliu National in fata fostului Rege si viitoarei regine
si in fata celor 400 de persoane. Si acum, vine intrebarea: unde e Unirea pe
care a obtinut-o domnul Horatiu Comaniciu si unde-i dorinta de Unire
pe care o simt toti Romanii, dela Mihai Viteazul si pana astazi, unde-i Unirea
pe care au fost chemati sa o patroneze fostul Rege si principesa Mărgărita,
viitoarea regina a Romaniei?
Deci la Frankfurt, domnul Horatiu Comaniciu stia ca, cu trei saptamani inainte, in America, domnul Cicerone Ioanitoiu îi pusese o petarda prin care, acest Cicerone, care reprezenta in Consiliul National partidul National-taranesc, destrama practic, Consiliul National. Caci ce mai ramanea din acest Consiliu zis National, Consiliu înfiintat acum cativa ani din partidele liberal, national-taranesc, socialisti si dizidentii legionari? Caci trebue sa se facă remarca ca in Consiliul National, cand s’a infiintat, acum cativa ani, nu a intrat adevarata Miscare Legionara ci o dizidenta de nemultumiti, cum se intampla mai intotdeauna, in asemenea cazuri.
* * *
Domnul reporter Mares, dupa ce ne-a aratat ca la Frankfurt a luat parte
toata suflarea romaneasca, cade in pacat si nu numai ca ne spune ca au lipsit
totusi doua organizatii romanesti –deci singurele-, si cauta sa atraga un blam
asupra acestor doua organizatii care sunt “Asociatia fostilor detinuti politici
din Paris” si “Centrul democrat al Romanilor din zona Offenbach” (Germania).
Prin urmare la Frankfurt, au luat parte toate Comunitatile de Romani, cel putin
din Europa, dar cu spiritul nostru repotericesc, am gasit repede doua greseli:
la adunarea de la Franfurt au lipsit Comunitatile romanesti mai importante si
anume Comunitatea Romanilor din Franta de sub presedentia domnului capitan de
cavalerie Adrian Chintescu si Comunitatea Romanilor din Spania de sub presedentia
domnului Nicolae Rosca. In Franta trebue sa se mai adauge inca o asociatie,
aceea a Fostilor combatanti, tot de sub presedentia domnului capitan Chintescu.
Banuim ca pe cei din Spania i-a considerat lipsiti de importanta si de aceea
nici nu le-a trimis invitatie, dar cum ramane celalalt caz al Romanilor din
Franta?
Si iata acum un fragment de scrisoare al domnului Chintescu: “La Soultzmatt
am fost invitat in scris, de secretara fostului Rege, ca “Fostii combatanti”
si “Comunitatea Romanilor din Franta” si “Comunitatea Romanilor din Franta”
–asociatii ce prezidez- sa participe; am dat un raspuns politicos, dar am refuzat
sa ma duc la Soultzmatt deoarece manifestatia avea un caracter de manevra politica,
decat comemorarea Eroilor cazuti in razboiul 14-18.
“Dupa cum mi s’a povestit ulterior, locul destinat noua, a ramas liber
si organizatorii au fost foarte nemultumiti.
“ De fapt Consiliul National si Romanii liberi ai lui Ratiu fiind uniti
de circumstanta, au invitat pe fostul Rege sperand ca aceasta prezenta îi va
omologa ceeace n’a fost cazul caci alt grup la (?) sfatuit sa plece in graba”.
Prin urmare, la Soultzmatt, domnul capitan Chintescu a fost invitat si
organizatorii au fost foarte nemultumiti de neparticiparea presedintelui celor
doua asociatii din Franta dar domnul Mares nu ne spune daca la Frankfurt, domnul
Chintescu a fost sau nu invitat si nu ne da explicatia faptului ca nu-l pomeneste
si nu cere un blam, cum face cu celelalte cazuri: al Fostilor detinuti din Franta
si al Cercului democrat al Romanilor din zona Offenbach. Dar domnul reporter
a uitat sa ne mai spuna despre alt caz mai important: La Soultzmatt au fost
invitati si Masonii din Franta, condusi de domnul Schapira, ceeace a dat nastere
la interventia in scris a domnului Pantazi si a decedatului liberalo-legionar
Mihai Fotin Enescu, primul protestand contra prezentei Masonilor si al doilea
luandu-le apararea organizatorilor ce au invitat pe acest om Schapira si pe
masonii lui. Ceeace a produs nedumerire,a fost interventia decedatului domn
Enescu care era al doilea caz ca un legionar sau liberalo-legioar sa le ia apararea
Masonilor. Primul caz, e mai vechi, e cel al parintelui Boldeanu.
Pe urma, dl. Reporter Mares, nu ne pomeneste si pe altii care, oricum
exista, cu toata grija domnului Mares de a nu-i pomeni: acestia sunt in fapt
cele trei publicatii de la Paris, “Bire”, “Lupta” si “Limite”. Prin aceasta,
domnul Mares ne dovedeste ca nu e un reproter bun, cu toate ca semnatura domniei
sale apare aproape in toate publicatiile exlului sau că domnia sa a rămas tot
vechiul membru al partidului liberal care condamna pe toti cei care nu vad lucrurile
ca domnia sa, adica prin prisma liberala.
Dar pe langa toate acestea, care îsi au si ele insemnatatea lor, ramane
in picioare faptul ca domnul Comaniciu nu a reprezentat Consiliul National sau
ceeace a reprezentat domnia sa, este numai fostul Consiliu National, care prin
retragerea domnului Cicerone Ioanitoiu, al treilea membru al fostului Consiliu
National, nu mai este Consiliu National. Domnia sa a tămâiat Unirea,
Marea Unire, care s’a facut sub sceptrul fostului Rege, dar raspunsul
categoric este ca nu exista Unirea, Marea Unire, din moment ce nu exista
Unire nici intre membrii unei grupari politice, aceea a domnului Horatiu, care,
pornita acum cativa ani cu patru partide la drum si drumul fiind lung si greu,
trei au luat-o la fuga prin padurea Râioasa, a domnului Petre Vălimareanu.
Si acum sa explic povestea padurii Râioasa a domnului Valimareanu. Acum
patru ani, domnul Valimareanu, intr’o polemica, imi explica mie si cititorilor
ziarului domniei sale, “Vatra”, mecanismul Consiliului National. Domnul Valimareanu
explica ca aceasta unire de partide, nu formeaza un partid, ci o tovarasie.
Intr’un partid, format din mai multe ramuri, fiecare ramura isi ia anumite obligatii
fata de ceelalte ramuri, pe un timp mai lung. Ori in aceasta tovarasie a componentilor
Consiliului National, nici unul nu-si ia nici o obligatie fata de ceilalti tovarasi,
afara de a-si da ajutor cand va fi cazul. Domnul Valimareanu ne explica, ca
aceste partide –national-taranesc, liberal, socialist si dizidenta Miscarii
legionare-, se gasesc ca patru carausi ce au de trecut o padure –Râioasa-, care
se gaseste undeva in Muscel, pe langa satul domnului Valimareanu. Aceasta padure
e vestita prin banditii ei. Si carausii nostri, inainte de a intra in padure,
isi iau numai o obligatie, aceea de a-si da reciproc ajutorul cand vor fi atacati
de banditi si dupa ce au iesit din padure, fiecare îi liber sa faca ce vrea.
Domnul Valimareanu voia sa spuna ca momentul actual, al pribegilor Romani, se
aseamãnã cu cel al cãrãusilor din judetul Muscel,
care au de trecut prin padurea Râioasa. Banditii, fara indoiala, sunt comunistii
lui Ceausescu. Dupa trecerea prin padurea plina de acesti banditi, componentii
celor patru partide isi vad fiecare de treburile lui.
Si iata ca au trecut de atunci patru ani si socoteala domnului Valimareanu, s’a dovedit a fi falsa. Inainte de a intra in padurea Râioasa, doi tovarasi –cel liberal si cel socialist-, s’au intors din cale iar al treilea, cel national-taranesc-Cicerone, a luat-o la fuga de frica banditilor din padurea Râioasa, tocmai cand intrasera in ea, si dizidentii legionari ai domnului Valimareanu au ramas singuri numai cu domnul Horatiu care i-a tradat o data, motiv pentru care i se spune de rautaciosi, aviator politic...
N. S. GOVORA