In drum se uita la localitatile ce i se perindau prin fată
si constată că semănau izbitor de mult cu cele din Ardeal. "Noi apartinem
acestei civilizatii europene", gandi el. O voce calda si imbietoare, anunta
"Traiskirchen"!"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul 7, Nr. 60, August,1987
Locotenentul Marculescu se sculă în acea dimineată devreme, asa
cum îi era obiceiul, trase draperiile si deschise larg geamul dormitorului.
De afară pătrunse puternic zgomotul orasului. De peste drum in parcul Ioanid,
ciripitul pasarilor si chiotul copiilor îl trezi de tot. Isi aduse aminte că
în ziua aceea, după cum îl anuntase seful, este liber.
Dupa un dus si bărbierit rapid, făcu o cafea pentru Maria, apoi se pregăti
s'o ducă pe aceasta, la spitalul de urgentă, unde lucra.
In drum spre spital i se perinda prin fata cartierul unde copilarise:
Bulevardul Dacia, cu vilele sale rezidentiale, unde de copil, incerca sa ghiceasca
de la mare distanta mărcile masinilor, din fata ambasadelor, Calea Dorobanti,
Sos. Stefan cel Mare cu complexul sportiv Dinamo. Isi aduse aminte, cum de la
scoală venind, sărea gardul parcului sportiv, spre a culege cartuse goale de
la poligon; cum, într'o zi prins de un paznic, a fost dus in fata unui antrenor
care-l întrebă:
-Stii să înoti?
-Da! răspunse mândru; după acest răspuns, fu aruncat într'un bazin cu
apă. De atunci pasiunea pentru sport, o întrecea pe aceea de la învătătură.
Performantele sportive, intrarea in echipa natională de polo pe apă, turneele
si competitiile în strainatate, i-au adus multe satisfactii si notorietate printre
fostii prieteni si colegi. Cu inimosul său Maestru, antrenorul de polo, a fost
usor pentru a obtine rezultate frumoase la scoala si apoi la facultate, unde
Maestrul invoca totdeauna, "prestigiul tarii prin sport" si necesitatea
ca elevul său să nu aibe probleme la examene.
Mai tarziu, când s'a pus problema retragerii sale din echipa natională,
a avut de ales între: a deveni antrenorul echipei de tineret, sau ofiter de
militie, după o specializare in scoala de militie si apoi serviciul secret.
"Intelligent Service" i s'a părut mai aproape de valoarea sa si a
optat pentru aceasta. Căsătoria cu Maria, tânără doctorită, i-a adus
împlinirea.
Acum după atâtia ani, constata că norocul i-a surâs in viată si că invidia
unor prieteni si colegi îi gâdila vanitatea; de altfel, nimeni nu cunostea adevarata
sa activitate: unii stiau că ocupă un oarecare post în conducerea federatiei
de polo, iar altii, ceva în legătură cu sportul.
La întoarcerea acasa, Marcu parcă "Dacia" în spatele unui "Mercedes"
de la ambasada Marocană, si porni prin parc spre a-si desmorti oasele; multi
copii si femei sau bărbati în vârstă, populau vechiul parc din centrul capitalei.
Isi aprinse o tigară, se sculă repede si se îndreptă spre casă.
Cea mai bună idee, era să mănânce ceva, după care putea să dea o fugă
până la bazinul Floreasca, unde va putea să facă câteva "bazine" si
o "miută" cu fostii coechipieri. Isi făcu un ceai tare si gustă câteva
cornulete, făcute decuseară de Maria. Telefonul sună undeva în casă; ridică
receptorul si în cască răsună glasul rece al sefului:
-Te salut Mărculescule! Mâine la prima oră vii la birou, pentru o consfătuire
cu sefu'mare; nici-o întârziere!
După tonul sefului, a înteles că o nouă misiune îl astepta în zilele
următoare.
A doua zi, după o scurtă sedintă în trei, fu informat ca trebuie sa si
pregătească pentru o misiune complicată si de lungă durată în străinătate. Instructiunile
si amănuntele despre locul si scopul calatoriei îi vor fi predate în plic, cu
câtva timp înainte de plecare.
Seful îi acorda trei zile petnru a se pregati de plecare. Simtii in adancul
sufletului, ca nu-i place aceasta misiune; dar, oare cate misiuni i-au placut?!
La ora zece ajunse acasa, se schimba repede si o sună pe Maria la spital:
-Iubita mea! Mai ai trei zile de stat cu sotul tau, dupa care trebuie
sa plec undeva, se pare că va fi ceva mai serios si de lunga durata; vin sa
te iau la ora două si mergem undeva.
Mariei nu-i plăcu aceasta veste; de când s'au casatorit, absentele sotului
care pleca, "Dumnezeu stie unde" cu săptămânile sau chiar lunile,
îi făceau căsnicia destul de nefericită. Tânără fiind cu o dragoste puternică
pentru Marcu, cum îi plăcea să-i spună, dorea ca în timpul liber, să stea cât
mai mult alături; mai ales că nu de putine ori era geloasă. De câteva ori l-a
văzut pe sotul ei, în companii feminine care au făcut-o să tremure de furie,
dar se pare, că explicatiile lui, cu privire la obligatiile de serviciu, au
determinat-o să faca un rabat dela pornirile-i sufletesti si să acorde tot girul
sotului.
In ziua stabilita de sef, Marcu parcă "Dacia" pe strada Dobrogeanu
Gherea si intră pe una din portile Serviciului Securitatii; aici seful său împreună
cu Generalul, îi striviră mâna, într'o primire cam caldă pentru astfel de oameni;
apoi îl puseră in temă cu misiunea:
-Mărculescule! Trebuie să pleci în Austria; acolo vei lua legatura cu
un om de-al nostru, dupa care te vei preda în lagărul de refugiati dela Traiskiskirchen
- ceri azil politic! Te înscrii la Asociatia Tolstoi pentru emigrare în SUA
sau Canada! Faci tot posibilul sa ajungi într'una din aceste două tări, după
care te "conservi" (aceasta însemna să stea o perioada mai lungă fără
activitate); la momentul oportun vei primi instructiuni; la câteva luni, dupa
stabilirea în America, îti poti chema si sotia.
-Bine! Dar Maria nu poate pleca dela "Urgentă".
-Vom face noi să se
poată!
Au mai discutat unele aspecte ale acestei misiuni, destul de longivă,
dupa care Marcu se retrase, îndreptându-se spre casa; trebuia sa o puna la curent
si pe Maria in legatura cu aceasta situatie neobisnuita; mai avea patruzeci
si opt de ore pana la plecare.
Cand a auzit de neobisnuita misiune, Maria a simtit un gol in stomac,
un fel de prabusire interioara se produse in universul tainic al fiintei; nu
putea concepe viata fara Marcu, îi pieiră replicile mustratoare de alta data;
un presentiment de teama si disperare o încercă. Dupa putini ani de casnicie,
aproape fericita cand se aflau unul langa celalalt si aproapre nefericita cand
îl lipsea, Maria simti că acum viata lor se află la o răscruce. De unde vine
aceasta fortă, care desparte destine? Abia acum îi veni in gand discutiile si
parerile unor colegi si prietene, care se plângeau de situatia din tara; lipsurile,
mizeria, frica, ce se intindeau ca niste plagi asupra societatii. Acum îsi da
seama Maria, ca oamenii sunt niste pioni, ca peste vointa lor, este acea forta
care conduce destinele sarmane ale acestei natii oropsite. Pana acum,studiile,
ocuparea unui post prin concurs, casatoria, dragostea pentru Marcu, au tinut-o
departe de pulsul vietii inconjuratoare; in afara universului conjugal, nu "vedea".
Faptul ca unii se plangeau, o făcea să se retragă din grupurile ce murmurau.
*
* *
In acea noapte, care-i mai despartea pana la plecare, s'au spus si s'au
facut multe lucruri, ce altadata pareau de neconceput; cei doi, n'au contenit
sa-si jure credinta si dragoste nemarginita.
Marcu a facut drumul dela Bucuresti pana la granita intr'o masina a Ministerului
de Interne; formalitatile de vama au durat putin, actele fiind "autentice".
Lăsat la Viena, Marcu admira arhitectura acestui stravechi oras, parcurile
din centru, celebra Opera si multe altele ce faceau din capitala austriaca,
un centru european. Isi aminti cand, cu ani in urma, poposise in acest oras,
in drum spre Munchen, la un turneu international de polo; atunci, jumatate din
echipa nationala de polo a Romaniei, a ramas, cerand azil politic in Germania.
Maestrul său, a fost bolnav o luna de zile; schimbarile dela conducerea "nationalei"
si Federatiei au fost devastatoare; echipa, care a mai ramas, nu si-a mai revenit
de atunci. Oare ce fac acum coechipierii sai de altadata, Blajek, Zahan &
Co.? Un tramvai îi intrerupse gandurile oprind in fata sa. Se urca si ocupa
un loc; o voce placuta anunta statiile urmatoare si legaturile ce le avea acolo.
Tramvaiele "deacasa" nici nu-si merită denumirea; despre inghesuiala
si mersul pe scara, era tot ce-si mai amntea de pe vremea studentiei, cand "blatul"
pe transportul in comun era o necesitate. Aceasta practica studenteasca si nu
numai... îi oferi prilejul unor nostalgice imagini.
Coborî la statia Rathaus, primaria orasului, unde incerca un telefon.
Reusi sa vorbeasca cu omul sau, Hernn Popa, caruia îi fixă o întâlnire la
Burghteater.
Individul sosi la ora fixata. Era un barbat intre "doua-trei varste",
cum i-ar fi placut soacrei sale sa spuna. Lui Marcu îi păru anost si
pipernicit.
Ii înmână discret niste bani, pentru castigarea increderii, dupa care
il invita la o bere; aici discutara mai multe probleme de interes comun si amanunte
despre "Lagar". Marcu isi manifesta dorinta sa faca cativa pasi impreuna;
poposira intr'un parc din apropiere care, la acea ora era pustiu. Marcu il servi
pe hernn Popa cu o tigara "de acasa"; acesta trase cu sete cateva
fumuri satisfacut, lasandu-se pe spate si incercand aduceri aminte din tinerete.
Ceva insa nu era in ordine, batranul simti niste ameteli puternice. Marcu isi
dadu seama ca otrava incepe sa-si faca efectul si se scula grabit de pe banca
unde au stat, urandu-i noi succese lui Hernn Popa; îl rugă pe acesta sa mai
ramna cateva minute, pentru a nu fi vazuti prea mult împreuna... "Instructiunile",
îi sopti el, departandu-se.
Marcu se grabi spre iesirea parcului, dar nu atat de repede spre a da
de banuit, dar destul spre a dispare fara a fi vazut de cineva. Stia ce se va
intampla in urma sa; la cateva minute dupa ameteli, o oboseala va pune stapanire
pe Hernn Popa si dorinta de somn... Somnul va veni odata cu moartea! Aceasta
otrava care se introduce in tigari, este ultima descoperire a serviciilor secrete
din tara si a fost deja experimentata pe detinuti "cu succes" fara
a lasa urme... atac de cord!
La Opera se sui in trenul local care mergea spre Baden, la trei kilometri
de Traiskirchen. In drum se uita la localitatile ce i se perindau prin fată
si constată că semănau izbitor de mult cu cele din Ardeal. "Noi apartinem
acestei civilizatii europene", gandi el. O voce calda si imbietoare, anunta
"Traiskirchen"!
In lua sumarul bagaj, un sac de umăr si coborî... I se înfătise, un orasel
cu oameni simpatici si fete dragute. Un batranel il conduse cu amabilitate pana
la poarta campului de refugiati.
Conform instructiunilor primite, se prezenta la politie si ceru "azil
politic".
Politistul de serviciu, il conduse intr'un birou, unde i se luara datele,
amprentele si i s'au facut fotografii. Apoi l-au dus intr'o cladire mare, la
etajul trei, care era de fapt "carantina". Intr'un mare dormitor,
cu vreo zece paturi, se mai aflau sase persoane si dupa cum a aflat, toti
romani.
Se prezenta celorlalti: "Mihai Fratila", mecanic auto din Snagov-Sat...
Misiunea demara sub auspicii bune!
"Mihai" castiga repede simpatia celor din camera, mai ales
datorita farmecului personal, cat si infatisarii sale atletice. Dupa "interviu"
a primit un pat in camera 61A, cu inca trei tineri, toti romani.
In camera se impuse repede, prin felul sau degajat si placut; ceilalti
trei: Lica, Ion si Ghita zis "Legionarul" deoarece petrecuse cativa
timp in Legiunea Franceza, aveau o viata calma; în cameră se juca mult sah si
table, ceeace facea din această cameră un centru al campionatelor pe etaj.
Ion, juca cu patima si de multe ori, cand pierdea in fata lui "Mihai"
se enerva si-si aducea aminte de toate necazurile... Intr'o seara, dupa mai
multe sticle de bere, îl provoca pe "Mihai" la cteva partide de sah;
învinsul urma sa plateasca zece beri! In focul intrecerii, lui Ion, patimas,
îi scăpă remarca:
-Mihai! tu esti prea destept ca sa fii mecanic de meserie... Esti neam
de securist!
"Mihai"
a tresarit usor, dar isi reveni imediat, raspunzand indiferent:
-Pe militieni sa-i cauti printre idioti! Ei nu le au pe astea cu inteligenta!...
Ceilalti au râs, neatenti la toata discutia; logica lui "Mihai" avea
tarie si... haz.
Incidentul putea trece neobservat, daca "Legionarul" nu l-ar
fi auzit pe "Mihai" cu totul intamlator, vorbind cu o vanzatoare in
germana, iar lor le declarase ca nu stie o boaba... Acesta a fost inceputul.
Intr'o seara "Legionarul" il trase de-o parte pe
Lică:
-Stii ceva! Cred ca Mihai ne duce cu
presu'!
-Adica?
-Tipul este suspect...! Si-i expuse pe larg observatiile sale... Dupa
ce discutara aprins problema, au hotarît sa-i puna si pe ceilalti în gardă.
Lică conchise:
-Se
poate! Aici se poate orice! Si plecă grabit... Avea o intalnire...
"Legionarul"
se plimba îngândurat, pe holul dela etajul doi in "Hilton" (denumire
dată de refugiati cladirii centrale, unde sunt dormitoarele); parea pustiu la
acea ora si nu trecuse cu mult peste zece. De pe scari isi facu apartitia Marin,
un sofer, care lucrase in Libia si fugise ca prin minune din deserturile lui
Gadafi... Avea în mâini două sticle cu bere:
-Bei o bere "Legionarule"? Acesta refuza de complezenta, dupa
care se pusera pe baut; din doua se facura zece beri, dar discutia aprinsa despre
"Mihai" despre care, a avut grije sa-l puna la curent si pe Marin,
îi incinse. In aceasta privinta, avea si el, Marin, unele nedumeriri... I se
parea o figura cunoscuta, dar nu avea de unde sa-l ia... Promise ca in ziua
urmatoare il va chestiona pe "Mihai", dupa care se duse sa se culce;
se tranti imbracat in pat si adormi pana a doua zi la ora zece.
Cand se scula, Marin constata ca de fapt pierduse ziua; la ora zece nu
se mai putea duce la lucru. Se apuca sa faca ordine in camera; capul îl săgeta
puternic: "Oare câte beri să fi băut aseară?" Se spălă pe mâini, pe
fata, isi turna apa rece pe cap, apoi isi aprinse o tigara si se tranti pe un
fotoliu, adus de baieti de pe la vechituri. Incet... incet, gandurile il napadira.
Cei trei copii ai săi... "acum trebuie sa fie, doi la scoala si cel mic,
la gradinita... Florica, saraca! la fabrica... Mama cu reumatismul ei! A facut
bine rămânând aici? Ce se va intampla cu ai lui? Le vor da drumul securistii?
Cat a avut de furca cu ei! Cate probleme, la prima intoarcere din Siria... cand
doi colegi s'au "evaporat", luand drumul exilului. A trebuit sa raspunda
la numeroase intrebari puse de securitate... Mai ales cand l-au chemat la Bucuresti,
unde doi zbiri il anchetau fara sa-si menajeze pumnii..." Deodata Marin
păli, ceva din atmosfera acelei anchete, se lega cu ceva de aici, dar nu realiza
cu ce. Când cei doi anchetatori, dela securitatea din Bucuresti, se cazneau
sa scoata cu pumni ceva dela el, a mai fost
o persoana in birou care a intrat ulterior luand notite, dupa care, la
vreo douazeci de minute a plecat grabit. Era un tanar inalt, binefacut, cu ochi
inteligenti si prezentă, dar starea in care se afla atunci, îi estompa imaginile.
Parca mai era ceva in legatura cu etajul unu al securitatii bucurestene, era
lung, cu multe usi de-o parte si cealalta. In capatul coridorului, o cruciulita
rosie indica un cabinet medicl;
-Rana nu este grava! Dar neingrijita, poate deveni
permanenta!
-Dela un timp, hamul tocului de arma mă freacă... mă freacă tare sub
umărul stâng; vara se formează acolo o inflamatie!
-Putin rivanol, un pansament... asa... si să nu mai purtati o vreme hamul!
-Nu decid eu...
-Ei lăsati!... ciripi
femeia.
Marin aruncă un ochi prin crăpătura usii. Tânărul care poposise în biroul
de anchetă si luase notite, dezbrăcat până la brâu, cu muschii puternic reliefati,
era pansat de o tânără blondă, cu niste sâni cât casa, si înfătisare de ispită;
se vedea că fetei îi plăcea să-si facă cât mai mult de lucru pe lângă tânăr
si încerca să-i dea cât mai multe sfaturi.
-"Caramba!" exclamă Marin dându-si o
*
* *
In camera 61A era liniste desavarsita; "Legionarul" isi dadea
o panseta, cufundat in talmacirea cartilor. Intră Marin:
-"Legionarule"! Iti spun una care-ti va lua
piuitul!
-Asteapta! murmura acesta manipuland cartile, din care se vedea si cu
ochiul liber ca nu-i iesea ce-si dorea.
-Daca-ti spun de unde-l cunosc pe "Mihai", te inrolezi din
nou in Legiune?
-De unde ma? si continua sa intoarca cartile cu naduf, suparat mai ales
de intreruperea destinului... Imi cade cu bucurie... la drum de seara... asta
carte!
-"Legionarule"!... tipul..."Mihai"... E sigur securist...
Mi-am adus aminte ca l-am vazut in urma cu vreo doi ani, la Bucuresti, cand
m'au burdusit doi la securitate, in legatura cu doi colegi care s'au "topit"
din Siria... Precis el e!
-Esti sigur mă? Deveni foarte atent si se uita tinta la Marin.
-Pe Sfanta mea Cruce!... Jur! Isi facu semnul crucii foarte emotionat...
Ii povesti cu lux de amanunte, intalnirea dela securitate, in care "Mihai"
aparuse in biroul cu pricina. "Legionarul" se scărpină dupa ceafa,
medita o clipa, dupa care scoase un ac de siguranta, pe care-l indoi intr'un
fel anume si îi facu semn lui Marin spre use:
-Inchide
-'Opa!.. priveste aici!... si baga mana intr'un buzunar ascuns, de unde
scoase un teanc de bani, cateva mii de schillingi.
-De unde are asta atatia bani?... ca doar n'a prins nici-un "platz"
(loc de munca).
-Este un nou indiciu!
-O scrisoare!... sa vedem ce-i cu ea!... Cred ca-i dela nevasta-sa...
Priveste aici ce îi scrie fata! Marin isi miji ochii si cită unde-i indica "Legionarul";
"Marcule, ai grije de tine!"... Se lumina la fata si-si dadu o palma peste frunte, de unde-i sari mica sapca cu un
cozoroc cat toate zilele, cu inscriptiile Rapid (
-El e!, pun pariu pe o suta de
dolari!
-Nu tin pariul!... Se pare ca ai dreptate!.. Ma, fir'ar sa fie... un
securist in mijlocul nostru!.. Ce vrea ăsta ma? Ce caută pe aici?
-Cred ca tipul vrea sa ne identifice pentru a trimite inapoi pe cei doriti
de secu'... Ei, ce zici?
-Vezi de treaba!... nu are cum.
-Sau sa lichideze pe unii din noi, care sunt pe lista
neagra?...
-S'ar putea!... Trebuie sa le spunem si celorlalti!... Se apucara de
aranjat lucrurile la loc, asa cum au fost, dupa care incuiara la loc. "Legionarul"
se uita mandru la acul sau de siguranta, il indrepta si-l puse la rever.
-Hai sa bem o bere la "Mama Leone"!.. si mai
discutam!
Rstaurantul cu pricina, se afla in fata garii Traiskirchen si aduna dupa
amiaza, mai toti locuitorii campului: pe la ora saptesprezece, incepu sa coboare
din tren lume multa, venita dela serviciu.
-Fileaza cu atentie!... Trebuie sa-l identificam pe tip cu precizie!...
dupa care este necesar sa-i pun cateva intrebari!... fandă "Legionarul"...
Daca "se da in fapt" il fac sa amuteasca!... si facu un gest
semnificativ.
Dupa o ora, aparura cu o furgoneta de lucru, Ion si Lică; isi stransera
mainile si se asezara la masa, comandand bere pentru toti.
Noii veniti, marcati de munca stropita cu bere la discretie, povestira cu entuziasm, despre treaba lor si noul patron.
La un moment dat, capetele celor patru se apropiara si un timp se discută
pe ton jos; dupa fetele noilor veniti se vedea ca au fost pusi la curent cu
situatia creata de "Mihai". Au fost de acord ca dovezile sunt suficiente,
dar trebuia ca individul sa raspunda unor intrebari si pus in fata faptelor;
aceasta fu concluzia cand s'au sculat dela masa. La "Mama Leone" galagia
se mai estompă; dupa ora 21, lumea se retrage, in acest mic orasel austriac,
ca dupa ora 22, sa fie o liniste patriarhala.
Cei patru, se indreptara si ei spre "Hilton", unde constatara
ca omul lor nu aparuse inca. Discutiile continuara mai aprinse in camera, unde
dovezile mai fura scoase odata si examinate de toti patru.
*
* *
Marcu se instală in ultimul tren, la cateva secunde de plecare; inca
un minut de intarziere si nu mai avea cu ce ajunge la Traiskirchen; ar fi fost
obligat sa doarma la hotel.
Bilantul zilei era multumitor, isi incheiase toate obligatiile misiunii din Viena.
Acum urma sa astepte linistit, plecarea in
Trenul strabatu repede Viena, dupa care iesi la camp
La "Mama Leone" liniste; două-trei persoane întârziate se încăpătânau
să populeze prăvălia. Marcu se indrepta spre "Hilton" scoase ligitimatia
la poarta si patrunse in camp. Cladirea sobra, fostă Academie Militara pe vremea
Mariei Tereza, cladirea campului de refugiati, parea un castel medieval in sarbatoare,
luminat "a giorno". Ici-colo râsete, muzica sau sonorizarile multiplelor
aparate in functiune la acea ora; pe lungul culoar al etajului doi, mici grupuri
de tineri discutau lansand nori de fum, din popularele tigari "Sophiane",
provenite din contrabanda.
Cand intra in camera, se facu deodata liniste. Marcu simti instinctiv
ca ceva nu e in regula. Saluta cu obisnuita nonsalanta, si-si arunca sakul pe
pat. Privirea lui Marin il urmarea cu insistenta, in schimb ceilalti isi faceau
de lucru urmarindu-l discret, Deodata vocea "Legionarului" tună:
-"Tovarăse Marcu!" trebuie sa ne spui cateva chestii!... si
se apropie la cativa centimetri de el, aruncandu-i fumul in fata. Se pare ca
baietii nu sunt in clar cu situatia ta aici!
-Adica?!... Intregul său trup se cambră, iar simturile incordate la maximum,
îi anuntau stare de alarmă; afisă o figură calmă, cu un zâmbet nevinovat.
-Noi credem ca "Mihai Frătilă" este un nume fictiv, iar starea
ta de mecena cu buzunarele pline de bani, este suspecta!... Cum explici chestia
asta?
Marcu arunca o privire rapida spre dulapul său si-si dadu seama ca i
se umblase prin haine. Se angajă repede într'o explicatie simplă dar elocventă;
în acelasi timp se gândea cum sa actioneze in noua situatie; era sigur ca nu
stiau prea multe.
Incet, explicatiile lui privitoare la nume, cum ca ar fi un capriciu
si o alintare din partea sotiei, iar despre bani... ca un prietn din copilarie
stabilit de mult la Viena i'ar fi oferit un credit, păru că linistesc
atmosfera.
Marin incordat la maximum, cu o privire de vultur, atacă în
plin:
-Ce cautai cu doi ani in urma, la securitate in Bucuresti, cand eram
anchetat de doi tipi care m'au snopit in bataie? Iti amintesti? Venisem din
Siria, cand doi colegi de-ai mei o intinsesera de acolo si doreati amanunte
dela mine...
In camera era o liniste desavarsita... Marcu simti ca gluma se ingrosase;
se uită scurt la Marin si-si dădu
seama ca imprevizibilul joaca un rol major in viata... Da, isi aduse aminte
de Marin; trebuie sa-si puna intreaga pricepere in iesirea din acesta situatie.
-Nu stiu despre ce vorbesti, spuse calm, indreptandu-se spre dulapul
sau, deschizandu-l. Am lucrat la Snagov... In Bucuresti, am fost o singura data
in viata sau de doua ori... poate!
-Negi ca ai fi individul care a luat notite, in biroul dela securitatea
din Bucuresti? Mă secătură! Marin se apropie amenintator cu pumnii
inclestati..
-Regret! Nu stiu despre ce vorbesti... Marcu se pregati de un eventual
atac, asezandu-se cu spatele la dulap... Faci o greseala regretabila, care va
altera grav prietenia noastra!
-Mă comunistule! Pe mine nu ma duci, nu uit niciodata o persoana, chiar
daca o vad numai cateva secunde!
-Trebuie sa-l aducem pe "Omul zapezilor" (porecla data unui
roman din camera 63 C, care lucra la pistele de ski)... El este de origine din
Snagov.
-Nu trebuie sa chemam pe nimeni, "Legionarule"!... Sa spuna
"Tatal Nostru", rugaciunea; comunistii nu invata asa ceva...
-Mama mea este evreica, minti Marcu la
repezeala.
Marin isi dadea seama ca minte si turba... Deodata isi aminti... se apropie
de Marcu si-i suiera terifiant:
-Da-ti camasa jos năpârcă! Sub bratul stang ai o rosatura dela hamul
armei, pe care ti-a pansat-o doctorita blonda cu sânii mari, dela voi dela secu'....
Arată-ne locul...
-Da! Da!...arata-ne!... exclamara si
ceilalti.
Marcu isi dadu seama ca a fost demascat; intr'o fractiune de secunda
îi plasa lui Marin o stanga in barbie, care-l lipi de perete ametit; Ion care-i
atinu calea primi un picior in boase si fu culcat la pamant. Drumul spre
Nu-l observa pe "Legionar" in patul de sus, de langa use; "Legionarul"
îi sari in spate cu toata greutatea celor nouãzeci de kilograme ale sale.
Aproape instantaneu, si Marin se deslipi de la perete aruncandu-se peste Marcu.
Ghita scoase repede un cearceaf cu care îi lega mainile si picioarele, dupa
care-l bagara in propriul lui dulap si-l incuiara cu lacatul.
-Baieti! hai cu el peste geam, zise "Legionarul", insfacand
dulapul. Ceilalti sovaira... Marin apuca si el dulapul greu si-l proptira pe
rama geamului; Ghita "Legionarul" deschise geamul... Din dulap se
auzi glasul inabusit al lui Marcu:
-Ganditi-va ce faceti!... Bratul revolutiei este lung... Nu veti scapa
de judecata ei!...
Un balans si dulapul cu Marcu alias Mihai, zbura prin aer dela o inaltime
de peste douazeci de metri. In urma lui "Legionarul" striga:
-Sa
nu uiti... "Am pierdut tot, in afara de Onoare"! cită el, facandu-si
semnul crucii.
Marcu simti plutirea în gol; într'o clipita îi trecurã
prin minte, imagini din copilarie, mama cu blândetea ei, bazinele de înot,
Maria, si deodată totul se întunecă... O liniste totală se lăsă peste
lume...
*
* *
Dimineata, peste linistea micului orasel austriac, ceata izvorîta din
padurile imprejmuitoare, plutea incet, dand o imagine de ilustrata locurilor,
in care campul refugiatilor pare un complex balnear. Locuitorii campului, nu
au inceput inca sa misune prin marele complex; numai pasarile sunt acum stapane
de facto, a naturii inconjuratoare; concertul lor este singurul indiciu ca aici
exista viata!
Incet... incet, cate unul sau doi incep sa iasa din "Hilton"
indreptandu-se spre locurile de munca sau pentru a gasi ceva de lucru, spre
a-si face asteptarea, pana la plecarea spre cele patru zări, mai usoara.
Nimic sau paroape nimic, nu pare sa fi perturbat viata acestei vesele
colonii internationale. Lipsa celor dela camera 61A, a trecut aproape neobservata;
locul lor a fost ocupat de altii. Timpul isi urmeaza cursul imperturbabil.
*
* *
In casa de lângă parcul Ioanid, în Bucuresti, o telegramă cu specificatia
de "accident", "căzut la datorie" alături de o tinichea,
pe numele ei pompos de "Decoratie", a îndoliat familia Mărculescu.
Nimeni din această casă, din acest oras, din această
Maria priveste tăcută parcul în care copiii îsi continuă jocul lor fără
griji aparente, universul lor nu acceptă grijile lumii. Cei în vârstă, pensionarii,
au gândurile si întrebarile lor fără răspuns. Maria închise geamul, si pentru
prima dată în viată, se gândi să plece... Unde?... Pe urmele celor pribegi,
pe drumul fără întoarcere. Trebuia să plece de aici, unde dragostea ei a fost
sfâsiată.
Si totusi ea si Marcu nu apartinuseră acestei lumi crude... Acum..., aici si acum, îsi dădu seama că trebuie să plece, să fugă cât mai are timp si justificare, să fugă... să fugă...
Traiskirchen,
10. 06. 1987
Niculae SOLEA
----------------------------------------------------------------------
CITITI
SI RĂSPÂNDIT
SCRISUL
ROMÂNESC IN
EXIL
------------------------------------------------------------
