Să nu mă uiti copile!...
Asa cum sunt, luptată'n ani si frământată
din Carpati până la Dunărea bătrână si Marea cea
Mare; asa cum mă stii, 
caldă
la soaptă si parfumată a grâu copt în roata de soare generos,
cu praful drumurilor mele si ascunsul codrilor tăinuti, cu privirea
dreaptă si limpede în zările de pe Omul meu înalt cât lumea.
Asa cum sunt, cu primăveri surâzătoare în lacrimi de ploaie
stropită din belsugul înaltului meu mai albastru ca albastrul, cu
fructe în pârg si fete frumoase svâcnite în lumină, cu toate tăriile
încruntate si cumplită la mânie, cu pieptul sfârtecat de ani si
ani de suferinti, cuminte în gânduri bune...
Să nu îmi uiti nici geamătul surd când
strig că mă doare, nici pumnul de fulger zdrobit în crestetul
hotului ce fură pământ sfânt cuprins în fruntariile-mi hărăzite
dintotdeauna de Cel de Sus, să tii minte si lacrima de mamă cu
pruncul adormit la sânul rece secat si jalea de pe drumul fără
de întors unde odihnesc cei mai dragi ca lumina ochilor de-acum stinsi
de-atâta plâns.
Din crestet înfricosat de stâncă si pân'
la poale'n tărână să mă tii minte, Copile, asa cum
sunt, doinită'n verdele proaspăt al frunzelor de ciobani stăpâni
de Miorite călătoare, scăldată'n flori de tei si
bani din aurul diminetii noului mereu miscător, purtată'n arme
drepte aducătoare de pieire.
Moarte hotilor de drumuri si cărări,
acelora ce se ascund miselnic cu pumnii plini de minciună si cu gânduri
mai negre ca potecile ce atin frunzisul ascuns de lumină!
Moarte celor ce cu gură de miere varsă
venin, celor ce fug ca să ascundă sub pământ binecuvântat
de Domnul, comori ce nu sunt ale lor, să astupe cu tărână
guri care mai vorbesc încă si ochi care strigă mai tare ca
strigătul strigat!
Să nu uiti asta Copile!...
Si să nu uiti nici scâncetul de prunc în
copaie si nici agonia ostasului pe moarte în noaptea asaltului; să
nu uiti pe bunicii care au murit pentru soarele tău de azi, pentru
lumina sufletului liber în respiratia sa spre ce va să vină,
pentru svâcnetul nostru spre mai sus, mai departe, mai înalt în
spirala timpului care nu iartă.
Să nu le uiti Copile, iar pe mine păstrează-mă
în lada ta de zestre de vorbire românească, în istoria lui
Mircea si Stefan Vodă, în virtutea lui Mihai Viteazul si smerenia
lui Alexandru cel Bun, în jertfa Brâncovenilor si nebunia războinică
a lui Vlad Dracul în rugile tale de seară si de dimineată către
Dumnezeul cel Drept. Iar atunci vei fi răsplătit de El cu har.
Iar pe mine, tine-mă minte asa cum sunt si
cum am fost întotdeauna, mereu a ta jertfită Mumă Românie.