LIBERTATEA, New York

Director: Nicolae Nitã 

Anul VI, Nr. 56, Aprilie, 1987

  Meritã oare un raspuns aceasta propaganda care, pentru a demonstra in fata lumii ca Ardealul nu este romanesc, nu se da inapoi de la cele mai josnice calomnii acuzandu-ne pe noi romanii de ucidere in masa a maghiarilor ramasi in Ardeal?  Raspunsul la aceasta intrebare nu ar trebui sa fie decât un DA categoric. Da! Trebue sã rãspundem cu toate mijloacele compatibile cu standardul moral al unui popor civilizat dar fara crutare si mai ales fara ura.

  S’ar parea ca intr’o chestie atat de simpla si evidenta nu ar trebui sa fie diferente de opinii. Si totusi! Parerile sunt impartite, o insemnata parte a romanilor din Exil este de parere contrarie. Noi sa ne abtinem de a raspunde. Sa vorbeasca ungurii ce vor si cat vor, noi sa ne retransam in dosul unei taceri demne. Dezarmarea propagandistica si morala unilaterala. Lumea din Occident si din alte parti, oameni de Stat din acele tari care datorita acestei propagande maghiare perseverente, se izbesc mereu de dosarul Transilvania, au si pot avea destule dovezi pentru a afla situatia reala, sociala, politica dar mai ales demografica a acestei provincii. Apoi se mai argumenteaza ca in momentul de fata in dosul acestei propagande ar sta o mare putere, Rusia, care ar avea tot interesul sa invrajbeasca cele doua Exiluri, maghiar si roman, pentru a frana elanl lor in lupta contra comunismului. Dividere et impera! Si pentru a nu face jocul Rusiei sa lasam sa se acrediteze in afara teza maghiara ca Tratatul de pace semnat de ei la Trianon a fost un dictat care a ciuntit un Stat vechi de o mie de ani.

  In urmatoarele randuri ma voi stradui sa arat efectele profund daunatoare pentru Romania ale propagandei maghiare care s’a deslantuit imediat dupa Trianon. Propaganda bine venita si primita favorabil nu numai in Germania, ea a avut efect si la fostul nostru aliat din primul razboi, Anglia.

  Asadar, totul a pornit din acea zi nefasta pentru Ungaria, 4 Iunie 1920.

  Mare animatie in fastuoasa galerie a Castelului Trianon de langa Versailles; s’a adunat acolo lume, tot Parisul, diplomati, oameni politici, jurnalisti, doamne din lumea mare si altele care insoteau delegatiile Puterilor convocate pentru a seman Tratatul care punea capat razboiului intre Ungaria si Aliati. Evenimentul de impotanta istorica a fost insa planuit din partea maghiara de la inceput ca un act protest. Tratatul nu a fost semnat de delegatul principal, contele Aponyi, si nici de cei doi adjuncti ai sai, contii Bethlen si Teleki, ambii fosti prim-ministri, ci de doi necunoscuti, dar facand si ei parte din nobilime. Ungaria in care se instalase deja Horthy cu ajutorul unei imense greseli diplomatice din partea Romaniei, voia parca sa sublinieze prin delegarea acestor nobili refuzul sau de a parasi definitiv epoca feudala. Nostalgia acestei epoci era oarecum la locul sau, subjugarea si stapanirea atator milioane de straini de neamul unguresc, asimilarea fortata nu ar fi fost posibila fara acel aparat medieval.

  Primul gest al propagandei maghiare dupa semnarea Tratatului a fost contestarea lui. La Trianon Ungaria a fost ciopartita cu ajutorul unui veritabil dictat –spunea aceasta propaganda. Si cum democratia este pluralista prin definitie, ea admite, doreste chiar sa fie auzite toate vocile, si pro, si contra, s’au gasit destule voci, unele chiar de mare prestigiu, care sa puna in discutie metodele de lucru dela Conferinta de pace din Paris din 1919-1920, iar Ungaria nu a pierdut nici un moment pentru a exploata aceste pareri izolate pentru a porni la atac contra Tratatului. Una din aceste voci distonante a venit chiar de la un strans colaborator al lui Wilson.

  Presedintele Wilson a fost insotit la Conferinta de pace de colonelul House, un prieten intim al sau, sfatuitor si –se spune- un fel de eminenta cenusie, care a avut de spus nu rareori un cuvant chiar hotaritor in cursul trativelor. Colonelul House si-a publicat memoriile care au fost explotate fara scrupule de cei invinsi si nemultumiti de tratatele semnate de ei, in primul rand de Germani care s’au grabit sa traduca aceste memorii, dandu-le un titlu mai mult  decat pejorativ: “Die Allierten Am Pranger” (Aliatii la stalpul infamiei). S’au ivit insa si alti critici, mai ales in Anglia, printre care Lloyd Georges si Keynes. Omul de Stat improviazat nu s’a aratat deloc indulgent in acele memorii la adresa celor trei mari care au condus lucrarile Conferintei, Clemenceau, Lloyd Georges si Sonnino. Dar a avut critici aspre si la adresa celor trei mici, Bratianu, Pasici si Venizelos. Pe cei mari îi acuza pentru tendintele lor nedeghizate si neastamparate de imperialism. La cei mici admira calitati exceptionale de oameni de Stat, calitati care daca ar fi putut fi puse in valoare pe o scara mai mare, in cadrul unei natiuni mai importante, ar fi facut din ei oameni de reputatie mondiala. Dar pe langa aceste laude se strecoara si un dispret abia ascuns la adresa acestor oameni inteligenti care luptau pentru a obtine pentru tara lor avantaje teritoriale minime. Bratianu in Banat pentru 3.000 km² -ceilalti doi sa smulga cat mai mult dela Bulgaria in Macedonia. Pentru omul cu viziunea marilor intinderi din Wisconsin sau Conneticutul sãu natal, lupta celor trei pentru niste petece de pamant, a aparut de neînteles.

   Ultimele doua secole au vazut desfasurandu-se in Europa cateva congrese de mare impotanta la care au disparut sau s’au nascut noi State, -cel dela Paris din 1815, apoi cel dela Berlin din 1878, care a dat nastere Statului Roman de azi. Unii istorici noteaza cu regret ca la aceste Congrese hotaritoare pentru soarta multor popoare acei care au fost pusi sa decida aceste sorti nu cunosteau de cele mai multe ori istoria, trecutul, iar uneori nici macar asezarea geografica a acestor popoare. De unde sa stie colonelul House lupta  si zbuciumul dealungul tristei lor istorii a acestor trei popoare, asezate la rascrucea unor imperii hraparete, ahtiate mereu dupa noi teritorii, dispunand fara mila de soarta a milioane de oameni in ambitia lor de a trasa noi frontiere, fara consideratie de limba, religia, traditiile culturale ale popoarelor pe care le anexau sau le cedau facand schimb. Asa s'a nascut in aceasta parte a Europei un amestec de popoare inextricabil la prima vedere.

  Lordul Moran, medicul si intimul lui Chruchill in timpul celui de al doilea razboi mondial noteaza cu surpriza amestecata cu consternare fraza omului de Stat rostita la reintoarcerea dela conferinta cu Stalin din Octombrie 1944 la Moscova, in cursul careia s’a facut acea faimoasa imprtire a Europei pe procente, impartire reeditata Yalta. “Care om -exclama Churchill nu fara satisfactie orgolioasa- are puterea sa dispuna in cateva ore de soarta a milioane de oameni?”. De unde sa stie colonelul House care arunca blamul asupra celor trei oameni de Stat ca in acest colt al Europei traiesc pe o suprafata cat trei state din America de Nord nu mai putin de 15 nationalitati diferite, amestecate in decursul istoriei in asa fel incat trasarea unor frontiere etnice apare ca o sarcina aproape imposibila? Cu toate aceste dificultati la Paris in 1919-1920, datorita desigur si scrupulelor exprimate in repetate randuri de Wilson, s’au trasat frontiere acceptabile. Dar oricare ar fi fost aceste scrupule si  ravna de a fi juste, ele au fost de la inceput si au ramas contestate. Austria a acceptat conditiile tratatului de la St. Germain si s’a resemnat sa devina un stat mic dar prosper, respectat de toata lumea care a redus Ungaria la un teritoriu locuit aproape numai de maghiari, eliberand de sub domnia Budapestei 10.000.000 de romani, sarbi, croati, slovaci si chiar si nemti in Burgenland. Din pacate insa cu acesti 10.000.000 de straini au plecat si vreo 3.000.000 de maghiari, amestecati in cursul veacurilor cu celelalte nationalitati. Si din cauze acestor 3.000.000 de unguri, Ungaria nu accepta verdictul de la Trianon. Aparatul de propaganda care a fost pus in miscare imediat dupa ce s’a instalat regimul lui Horthy, a capatat cu timpul proportii extraordinare atingandu-si scopurile in 1940 cand gratie lui Hitler si Mussolini a recuperat o parte din teritoriile pierdute. Dar iata ca la aceasta noua incercare de a face dreptate, cu ungurii intorsi in vechea lor patrie, au plecat si un numar dublu de romani, sarbi si slovaci. Iar la o noua conferinta de Pace tot la Paris in 1947, Ungaria a fost restabilita exact in granitele ei din 1920, cu nici un m² in plus sau in minus. Statele Unite si Anglia, la care s’a adaugat de data aceasta si U.R.S.S., au gasit ca frontierele de azi ale Ungariei sunt juste. Mai multa dreptate nu se poate face.

  Ungaria socialista de azi si mai ales Exilul maghiar tot nu s’au resemnat in fata  unui verdict pronuntat de doua ori. Propaganda lor in Occident a luat azi proportii uriase, sustinuta si orchestrata parca mai subtil decat cea dinainte de razboi. Acea faimoasa propaganda care a pornit cu lozinca: “Nem, nem, soha”. (Nu ne vom resemna niciodata) si care a continuat apoi cu o alta lozinca, menita sa strabata toata lumea ca un strigat disperat: “Justice for Hungaria”, (Dreptate pentru Ungaria), a influentat multe spirite in Occident. In piata monumentalei cladiri de la Budapesta s’a amenajat un imens parterre de flori care reprezenta Ungaria in vechile ei granite iar teritoriile cedate apareau fiecare in culori diferite. Un magnat maghiar a fost descoperit falsificand lire engleze. Tradus in fata justitiei, aprararea lui a fost ca tot ce a facut a fost pentru patria maghiarilor. A devenit falsificator de bani pentru a alimenta fondurile propagandei care inghitea sume mari. Un fel de Francis Drake, amiralul reginei Elisabeta I a Angliei, care pentru a justifica unele acte care frizau pirateria, a lansat faimoasa lozinca: “Wrong or right, my country” (Este bine sau rau ceeace fac, este pentru tara mea). Nu se poate spune ca revizionistii de atunmci au fost lipsiti de imaginatie îndrazneata.

  Ce am facut noi pentru a contracara aceasta desfasurare uriasa a atacurilor contra integritatii noastre teritoriale?  Tebue sa constatam cu regret ca raspunsul nostru a fost reativ slab, ne-am retransat in dosul Micii Intelegeri, gata sa ia masuri in caz ca Ungaria ar trece la fapte, am neglijat puternica arma a propagandei.

  Desi Titulescu dispunea de fonduri, era bine vazut in toate capitalele occidentale, nu a reusit si poate nici nu a incercat sa opreasca aceasta propaganda. De amintit doar acea memorabila sedinta in 1934 in Camera Deputatilor cand la interpelarea lui Maniu pe chestia propagandei maghiare, a raspuns Titulescu, in calitate de minstru de externe; Camera i-a ovationat pe amandoi. Dar ma indoiesc daca aceasta manifestare a avut vreun rasunet acolo unde maghiarii lucrau din rasputeri pentru a acredita ideea ca la Trianon s’a gresit cand s’a atribuit Ardealul Romaniei, ca Ardealul este maghiar si ca se impune o revizuire. Asa se explica de ce actiunea maghiarea  a avut succes nu numai la Hitler care a devenit dupa 1933 primul revizionist, dar si la fostii nostri aliati, Anglia si Franta.

  Marea criza internationla  provocata in 1938 de Hitler si care a dus la acordul dela Munchen a surprins nu numai Romania, dar si pe ceilalti doi parteneri din Mica Inetegere care avea drept scop sa impiedice orice incercare de modificare a frontierelor fixate la Trianon. Soarta  Cehoslovaciei a fost hotarita in Martie 1939 cand maghiarii si-au luat si ei prada, ocupand partea de sud a Slovaciei. Situatia din Iugoslavia s’a mentinut catva timp inca tulbure sub guvernul Stoiadinovici, la fel si in Romania datorita unei politici de zig-zag. Aceasta orientare ambigua a Romaniei a fost de natura sa-l irite pe Hitler. Nereusind sa obtina monopolul asupara livarilor de petrol si cereale s’a pus chestiunea unei operatii militare la care sa fie asociata si Ungaria, pentru a redobandi Ardealul. Si astfel protejatii lordului Rothermere au devenit peste noapte aliatii militari ai Reichului. Pentru a pune la punct planurile de operatie contra Romaniei a avut loc la Budapesta intre 7 si 9 Aprilie 1940, o consfaturie intre generalul Kinzel, reprezentant al O.K.W. ului (Ober Kommando Wehrmacht) si reprezentantul armatei maghiare. Cum insa la acea data zarurile inca nu au fost aruncate, nu se stia daca Hitler va merge pana la capat cu provocarile si bluff-urile care pana atunci i-au reusit de minune, guvernul Teleky a gasit nimerit ca in eventualitatea unei invazii a Transilvaniei alaturi de armata lui Hitler sa-si asigure o binevoitoare neutralitate din partea Angliei in primul rand. In cadrul unei consfaturiri la 6 Aprilie 1940 intre presedintele guvernului Teleky si minstrul de externe Csaky s’a hotarit trimiterea unui memorandum, la adresa guvernului englez, pentru a asigura o neutralitate din partea acelei mari puteri. Precautiune pe deplin justificata, deoarece in acea perioada tulbure se lucra intensiv din initiativa lui Mussolini pentru convocarea unei conferinte a marilor puteri care sa reglementeze chestiunile in litigiu in Europa.

  In acel memorandum Teleky spune motivele care indreptateau, dupa el, o actiune contra Romaniei adresand guvernului englez intrebarile: 1) Daca este dispus sa promita ca odata cu terminarea razboiului sau intro’o etapa potrivita acestuia sa manifeste acelasi desinteres ca si Guvrnul german fata de ocuparea Ardealului de trupele maghiare; 2) Sa nu mai discute ulterior indreptatirea ocupatiei teritoriale, acceptand ca un fapt de neinlaturat lichidarea independentei de Stat a Romaniei si disparitia ei de pe harta Europei. Cercurile conducatoare maghiare presupuneau ca poate si guvernului englez îi va fi mai agreabil daca Romania care pare ca urmeaza sa fie impartita, ar ajunge cat mai putin teritoriu germanilor¹⁾.

  Raspunsul englez la tatonarile maghiare este de-a dreptul uluitor din partea unui garant al integritatii noastre teritoriale. Revendicarile teritoriale maghiare pot fi puse in discutie cu conditia ca existenta de Stat a Romaniei sa fie pastrata.

  Aceasta luare de pozitie a governului englez cere sa fie examinata din mai multe unghiuri. 1). La acea data, Aprilie 1940, garantia obtinuta de V.V. Tilea era inca valabila. Ea nu a fost denuntata decat la inceputul lui Iunie 1940 de Gh. Tatarascu, ministrul de externe in guvernul Gigurtu. Garantul nostru nu are nimic de obiectat in principiu la propunerea maghiara, atat doar ca Romania sa nu dispara complet de pe harta Euopei ca Stat independent. 2). Se pune intrebarea cum guvernele care s’au succedat la carma tarii au lasat sa prinda radacini propaganda maghiara chiar si la fostii nostri aliati si garantii frontierelor noastre. Nu ar fi fost oare cazul sa puna pe picioare o contrapropaganda bine organizata?

  Dupa cel de al doilea razboi mondial si dupa ce conferinta dela Paris in 1946 a reasezat Ungaria in granitele hotarite la Trianon, istoricii maghiari au incercat sa analizeze mai atent cauzele care au dus la prabusirea monarhiei dualiste austro-ungare. Aceasta prabusire a fost pe larg studiata de Hanak si Galantasi, dar mai ales Gonda Imre²⁾. Afara de cauzele pur militare ale acestei prabusiri, Gonda insista pe larg asupra “rolului destructiv pe care l-au avut emigrantii cehi, sarbi, croati si romani, care in Franta, in Anglia dar mai ales in Statele Unite, au stiut sa creeze printr'o propaganda abila pe toate caile, presã, conferinte, un climat favorabil ideii unei desmembrãri a monarhiei Austro-ungare, idee la care pana atunci nimeni nu s’a gandit.

Emigrantii au fost acei care in colaborare cu guvernul italian, au facut sa esueze tentativele de pace ale Imparatului Carol, puse la cale prin cumnatul sau, printul Bourbon de Sixt. Aceasta arma formidabila a propagandei se foloseste cu mare succes azi, de data aceasta de emigratia maghiara, in Occident.

  Noi, Românii din exil, ce asteptãm?

Ion BÃNÃTEANU

¹) Migyarorszag es a masodik vilaghaboru. Akademia Kiado, Budapest 1961. Documentele nr. 551, 5234, 588, 553 la pag. 767,584 si 778 –a se vedea si lucrarea “Diplomatia Romaniei în perioada Martie 1938-Mai 1940” de Viorica Moisuc, Editura Academiei, pag. 178-182.

²) Imre Gonda: Verfall der Kaiserreiche im Mittel Europa. Der Zweibund in den letzten Kriegsjahren 1916-1918. Budapest, Akademia Kiado, 1977, pag. 124-178.