Apărut în "Libertatea", New York,
Anul VI, Nr. 50, 1986
La
14 Nov. 1234 Papa Grigore al IX lea trimite regelui apostolic al Ungariei Bela
al IV-lea o scrisoare cu următorul text: "Am înteles ca în
episcopatul Cumanilor (Bihor, nn) se află niste popoare care se
numesc Români si cu toate ca se socotesc a fi crestini, totusi au
diferite rituri şi datine ce sunt contrare cu numele de crestin.
Dispretuesc biserica romană, nu primesc tainele de la episcopul Cumanilor din acea dioceză, ci de la niste pseudo-episcopi de ritul Grecilor, si multi Unguri, Teutoni şi altii trec la dânsii, făcându-se un popor cu Românii si primind prescrisele taine de la ei" (Stefan Metes, Istoria Bisericii, Vol..I, Arad, 1918, pag. 36).
Tot atunci regele Bela al IVlea este solicitat de Papa să depună jurământ că "Ii va prinde pe eretici şi-i va alunga din tările supuse lui."
In 1279 se tine la Buda un sinod al Bisericii latine in care, cu privire la preotii schismatici (ortodocsi) se hotăreste că: "Acestora nu le este iertat a tine cult dumnezeiesc, a zidi capele sau alte case sfinte, nici credinciosilor nu le este iertat a lua parte la astfel de cult dumnezeiesc, sau a intra in astfel de capele. In caz de lipsă să se aplice in contra acestor preoti puterea brachiala". Tot în 1279, Papa Nicolae al IV lea îl obligă pe Ladislau Cumanul, regele Ungariei, să depună jurământ că se obligă, ca si înaintasul său, să-i prindă pe schismatici si să-i alunge din Ungaria.
De la părăsirea Daciei de către legiunile si administratia romană de la AD 271, cu exceptia unei scurte perioade din jurul anului 356, când regele got Atanaric a deslăntuit o nouă prigoană împotriva crestinilor, încât episcopul Ulfila a fost obligat să treacă cu o parte din credinciosi peste Dunăre, in Moesia, si până la data când Papa Grigore al IXlea, probabil in urma rapoartelor misionarilor săi de prin Transilvania si Ungaria, trimite acea scrisoare alarmantă, Românii in spatiul dacic n'au cunoscut vreo altă persecutie religioasă. Nici măcar pe timpul ferocilor Huni crestinismuil din Dacia n'a avut de suferit prea mult. Pe atunci odată o tară cucerită, stăpânitorii aveau doar grija ca printr'un sistem fiscal adecvat sa-si strângă birul de la populatia băştinaşe şi încolo lumea era lăsată in pace. Nu se amestecau în felul lor de viată şi mai ales nu i interesa cum, cui şi pe ce lege se roagă. Dimpotrivă, multi dintre aceşti năvălitori s'au încreştinat şi ei şi cu timpul au fost asimiliati localnicilor. Mai greu era pentru cei din tinuturile învecinate şi necucerite de barbari, care aveau de suportat mereu raiduri de jaf. Aşa a fost întreg sudul Dunării in timpul năvălirilor barbare până la stabilirea definitivă şi încreştinarea Bulgarilor, pe la AD 864-65.
Retorul Priscus trimis de împăratul Theodosie al II-lea ca Sol la Atila, ni-l prezintă pe acesta ca pe "un rege foarte putin sălbatec, la curtea căruia se putea petrece bine, având distractie; ba se vorbea aici sub stăpânirea lui Atila latineste, limba rustică, de către indigenii români, care faceau comert cu cei din dreapta Dunării. Limba latină o vorbeau chiar si Hunii... "
După retragerea Romanilor din Dacia, populatia băştinaşe a rămas organizară in sate şi judete, in fruntea cărora stătea cite un jude sau cneaz. O orgsnizare politică la nivel mai sus, pe regiuni, după decapitarea ce-au suferit-o Dacii prin războaiele cu Romanii, ocupatia ce i-a urmat şi apoi perindările valurilor necontenite de barbari, nu s'a putut forma. Totuşi, a fost exact în această vreme, a secolelor 4, 5 şi 6, când creştinismul a prins rădăcini in sufletul neamului românesc. Tot in această vreme s'a reînchegat şi fiinta noastră spirituală ca neam şi aşa am putut să rezistăm valurilor nesfârşite de năvăliri slave pe care am reuşit să le înghitim unul după altul.
"La adăpostul limbii, a credintei şi a sistemului juridic creat - jus valahicum" - remarcă Prof. Mehedinti in Ce este Transilvania?, "a putut rezista poporul român dealungul acestor vremuri." Situatia aceasta, de altfel, a fost generală pentru întreg continentul european, pentrucă barbarii au reuşit să pătrundă până in Italia, Franta şi chiar Spania.
Dintre
popoarele asiatice năvălitoare care s'au stabilit p'e teritoriul
locuit de Traco-Daci, numai Bulgarii şi Ungarii au reuşit să
supravietuiască, şi in amândouă cazurile a fost încreştinarea
lor factorul decisiv. Bulgarii ortodocşi au fost sustinuti de capitala
ortodoxismului Constantinopole, iar Ungarii prin trecerea lor la catolicism, au
fost sprijiniti de suprema autoritate politică a acelor vremuri, acea
regină a regilor care a fost Biserica Catolică, care a şi
aşezat fundamentul structural al statului maghiar, feudalismul şi
catolicismul. De cite ori se prăbuşea căruta statului unguresc in
vreo prăpastie cu şanse de a dispare pentru totdeauna, trimitea Papa
cite un cardinal s'o scoată şi s'o aşeze din nou pe roti, şi
acest lucru s'a întâmplat nu de putine ori, după părerea lui Zenobiu
Pâclişanu exprimată în "Die magyarische Ordnung in Mittel
Europa". Fără acest sprijin al papilor problema
ungurească s'ar fi terminat pentru noi înainte chiar de sfârşitul
domniei dinastiei lui Arpad.
Continutul scrisorii Papei Grigore al IX-lea către regele Ungariei trădează situatia precară in care se găseau atunci aceşti ultimi intruşi pe plaiurile noastre, împreună cu coloniştii teutoni aduşi de ei, care, cum spune scrisoarea, "multi trec la dânsii, făcându-se un popor cu Românii". Fără îndoială că fără acele măsuri severe de "prindere si alungare a schismaticilor ortodocsi" si de interzicere de frecventare a bisericilor ortodoxe, problema supravietuirii Ungurilor şi a Saşilor in Transilvania ar fi fost pusă sub semn de întrebare. Prin interventia Papei, care a scos Biserica Ortodoxă din legalitate şi a aruncat-o in câmpul proscrişilor, situatia s'a inversat. Cei care luptau de acum înainte pentru supravietuire eram noi ortodocşii băştinaşi şi majoritari, care aveam de înfruntat întreaga gamă de măsuri opresive ale Bisericei Catolice şi ale statului maghiar.
Prof. S. Mehedinti ne redă altfel situatia Românilor in Transilvania: "Nici venirea Ungurilor nu a fost la început o catastrofa pentru noi. Greutătile s' au ivit după încrestinarea lor, pentrucă în timp ce ceilalti barbari s'au multumit cu tributul ce li-l dam, acum s'a creat un stat apostolic si feudal, care pretindea trecerea noastră la catolicism pentru obtinerea de concesii de teren, care era proprietatea regelui si pe care-1 concesiona cui vroia. Este imposibil de descris toate persecutiile la care au fost supusi Românii, cari datorită ortodoxismului lor au fost socotiti eretici. Trebue să mentionăm si faptul de mare importantă nu numai confesională, ci si social si politică, si anume ca regii Ungariei au conditionat titlul de nobil de calitatea de catolic, si au acordat concesii de teren numai acelora care au trecut la catolicism."
Aşa au acceptat unii români sa-si părăsească legea lor ortodoxă pentru a-si putea păstra privilegiile. In felul acesta ei intrau în cercurile catolice ungureşti şi se pierdeau pentru neamul nostru.
Bruma de elită ce-o aveam se subtia, pentrucă formarea si mentinerea unei elite nationale cere o bază materială bună si conditii sociale satisfăcătoare. Situatia grea a Bisericii Ortodoxe a durat până in 1918, cu toate că legea nationalitătilor din 1868 acorda deplină libertate religioasă si culturală tuturor nationalitătilor conlocuitoare. Prin măsuri administrative persecutia nationalitătilor nemaghiare pe timpul Dualismului austro-ungar a fost împinsă până la paroxism. Intreaga administratie a statului maghiar a fost angajată in această actiune de desnationalizare a celor 12 milioane de nemeghiari, pentru a fi înghitite de cele 9 milioane de maghiari. La această actiune a fost solicitată să participe întreaga populatie maghiară, sub lozinca formulată de Kostensky Geza in Nemzeti Politika, citată din Aurel Popovici in Die vereinigten Staaten von Gross-Oesterreich, pag. 49: "Entweder wir werdem vernichtet, oder die Nationalitaeten muessen in uns aufgehen; tertium non datur", (Ori vom fi noi nimiciti, ori nationalitătile vor fi înghitite în noi; tertium non datur).
Ne mirăm de ce nu găsim mai multe documente asupra trecutului nostru prin care să ne putem reconstitui mai întregit istoria. In parte explicatia trebue să o căutăm si'n faptul că de-alungul unei prigoane de sapte veacuri viata noastră publică se petrecea oarecum in taină, fără hrisoave prea multe, pentru a nu da prilej de urmărire.
"Dacă neamul nostru s'a putut păstra sub stăpânirea ungurească, aceasta se datoreşte foarte mult fratilor nostri din cele două tări române. Domni vlădici si boieri ne-au clădit nouă celor săraci biserică, mânâstări, si ne-au dat cărti sfinte pentru mângâierea sufletului chinuit... Prin ajutorul lor sincer si frătesc, moral si material, am putut să ne mentine în Transilvania în ciuda tuturor duşmanilor", ne mărturiseste Stefan Metes la pegina 34 din cartea citată. Dar această onoare de a ne fi putut persecuta atăt de hain veacuri de-a randul, după cum vedem, nu le revine Ungurilor pe care, dacă n'ar fi intervenit urmasii lui Sf. Petru, i-am fi lichidat tot atit de usor cum i-am lichidat pe toti aceia care au venit ca si ei, ci strălucitei Rome, care nu a neglijat niciun mijloc de opresiune ca să ne poată convinge să ne lepădăm de ortodoxismul nostru eretic si să trecem la catolicism.
Traian Golea
Imagini:
1) Rãspândirea Românilor în spatiul carpatic dupã Prof. Simion Mehedinti
2) Harta României în granitele ei firesti
