"LIBERTATEA"LIBB
"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nită
Anul 6, Nr. 51, Noembrie, 1986
Un fapt divers pentru
unii, impresionant pentru altii, este gestul statului francez de a repatria
pe cei 26.000 de soldati, cazuti in timpul rasboiului din Indochina, acum 30
de ani si înmorâantati în pământ strain. Primul lot de 800 de sicrie a atins
teritoriul Frantei, unde au primit onorurile cuvenite membrilor aceleiasi familii.
O pioasa aducere aminte, pentru acesti eroi, care de acum se vor odihni
pe pamantul patriei lor, ca fiind parte integranta din natiunea franceza.
Un simbol, o confirmare, ca natiunea este formata nu numai din cei vii,
ci si din cei morti, care transmit, prin morminte, patrimoniul comun.
"Neamul este o entitate, care îsi prelungeste viata si dincolo
de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai pe lumea
aceasta", defineste Corneliu Codreanu, notiunea de neam.
De ce oare regimul comunist a smuls pământului osemintele lui Ionel
Mota si Vasile Marin, dela Casa Verde si le-au asvârlit, trecând
cu plugul peste groapa lor, pentru a nivela tărâna si astfel, să steargă prin
nelegiuire, apartenenta lor acestui neam?
De ce oare regiml de teroare al lui Carol II, a ascuns sub lespede grea
de ciment, trupurile lui Corneliu Codreanu si a celor 13 camarazi ai lui, ciuruite
de gloante, pentruca resturile lor, asezate alaturi de cele ale lui Mota si
Marin, să fie din nou pângărite?
Mortii, uneori jenează mai mult decat viii, pentrucă asupra lor nu se
mai poate exercita nici o constrângere.
Pietrele de mormânt reprezinta isvoare permanente de revolta impotriva
impilarii
Sub ele clocoteste mânia,
transmisa celor ce vin sa se inchine, sa caute îndemn, curaj si pilda.
Pelerinajul la Dumineca Mortilor, la cimitirele unde zac cei plecati,
este aceasta legatura continua, aceasta comuniune a tot ceeace framanta pe cei
ramasi sa desavarseasca o opera inceputa. Este consfatuirea in spirit, pentru
decizii de mari dimensiuni, inainte de a purcede la actiune.
Si atunci, dusmanul a hotărît ca aceste cimitire, aceste cruci, sa dispara,
golind in acelas timp si groapa ultimei odihne.
Mota si Marin au cazut in Spania, la mii de Km. de tara. Trupurile lor
au fost readuse in pamntul din care s'au nascut, traversand tara din Nord in
Sud. Trenul cu osemintele lar a fost intampinat in fiecare gara de poporul ingenunchiat,
in frunte cu preotii in odajdii.
Nu era numai onorul dat a doi Români, cazuti pentru apararea crestinismului,
a umanitatii, ci era si expresia durerii, in fata unei pierderi ce cutremură
si gravează urme în istorie. Era istoria însăsi.
Astfel de momente nu se pierd în sirul anilor, ele rămân si revin de
fiecare data, atunci cand neamul se gaseste la mare restriste si simte nevoia
sa se redestepte.
In acel timp, Istrate Micescu, marele jurist, motiveaza "juridic"
ca Mota, Marin si cei cinci camarazi ai lor, au pierdut cetatenia romana, in
momentul in care s'au angajat intr'o armata straina. Uitase insa sa precizeze,
ca ei luptau imptriva comunismului. Si,
mai uitase iarasi, sa aminteasca, ca unii "cetateni romani",
conspiratorii de mai tarziu ai actului de tradare dela 23 August 1944, luptau
in brigazile internationale comuniste.
Sa nu fi banuit, acest ministru de justitie al guvernului "nationalist"
Cuza-Goga, un an mai tarziu, pericolul care se va abate peste tara, numai la
sapte ani dela aceasta data?
A stiut el oare, in favorarea cui s'a pronuntat, "juridic",
atunci cand si-a ingaduit sa-i elimine din sanul natiei lor?
Justitia divina i-a dat si lui sentinta, asa cum a dat-o si altor "mari
romani", mai mult sau mai putin inocenti, de dezastrul tarii.
Brigazile rosii din Spania, de astadata, au actionat pe frontul romanesc.
O alta pagina mai neagra, este scrisa de prizonierii romani din Rusia,
care au imbracat uniforma sovietica, au jurat pe steag dusman si s'au angajat
sa lupte imptriva fratilor lor, in diviziile "Tudor Vladimirescu"
si "Horia, Closca si Crisan". Au intrat in istorie, insa pe poarta
desonoarei.
Deosebirea intre Istrate Micescu, marele "jurist" si Ana Pauker,
colonel NKVD, initiatorul constituirii acestor divizii, este ca: primul a voit
sa scoata, dupa moartea lor, pe cei doi eroi romani, din istoria neamului lor,
iar al doilea, sa reintroduca in istorie romani, care, singuri au ales cetatenie
straina. Cu ani in urma, o alta natie, sora noastra mai mare, latină, repatriaza
trupurile a 26.000 de fii ai ei.
Sa luam aminte, nici o fapta nu ramane fara ispasire!
Sunt morti care pretuiesc mai mult decat cei vii. Pe masura ce trece
timpul, ei completeaza aria natiei in mars pentruca, viata lor, inchinata neamului,
ramane un indemn, un angajament de depasire generatiilor viitoare.
Cei ce au cazut pentru neamul lor ramân mereu vii, ei fac parte din "patrimoniu
national".
"Avem cu totii la dispozitie cel mai irezistibil instrument de
lupta, mai puternic decat tancurile si mitralierele, este propria noastră cenusă",
evoca Ionel Mota în "Cranii de lemn".
Urmele celor căzuti, servind cu profundă dragoste patria, nu sunt oare
acele explozibile care dărâmă miselia sub orice înfătisare s'ar manifesta?
Cei cazuti la Canalul mortii, cei mutilati la Pitesti sau acele umbre
desirate, "eliberate" din adancurile negre, nu raman oare, sub presiunea
vremii, tot pe atatea mormane de dinamita, din care se vor alimenta mâine volutarii
desrobirii?
Trupurile lor nu vor mai putea fi asvârlite peste hotarele tarii, ei
sunt tara intreaga!
Exilul ascunde si el atatea doruri ingropate pe meleaguri straine. Azi,
cei ce impileaza poporul român, refuza intoarcerea în pamantul "fagaduintii"
a celor ce si-au încheiat bilantul unei vieti, departe de tara lor. Si acesti
exilati fac parte din patrimoniul national. Ei sunt cu miile, maine, cu zecile
de mii si intoarcerea lor acolo, de unde au fost goniti, nu va fi decat incorporarea
lor in neam, ca parte integranta si inseparabila.
De mai bine de 40 de ani, continentele toate sunt semanate de acesti
exilati, morti cu gandul neîmplinit de a se intoarce acasa, la casa lor de totdeauna.
Cei ramasi inca pe meleaguri straine, sa implineasca un ultim gest, acela
de a identifica locurile, unde soarta a definit vesnica odihnă, a acestor exilati,
sa se constitue registre, prin care, in ziua deslegarii, aceste oseminte sa
fie readuse in patria lor, asa cum gestul Frantei ne dă pildă sguduitoare, de
cei 26.000 de soldati francezi, care vor regasi locurile de unde au plecat,
pentruca, ei sunt parte din întregul national.
Asa, de ziua Motilor, cand, pe satele si orasele noastre, pelerinii se
vor opri in fata unui mormânt "repatriat", povestea acestei vieti
inchinata neamului nostru, va iesi la suprafata si va fi transmisa din gura
in gura, până va ajunge la inimile viteze.
Mormânt lângă mormânt, a celor căzuti în tară si a celor din tări îndepărtate,
morti în credintă românească vor forma una.
O inscriptie pe o cruce, un nume, ascunde pagini de istorie. Iata toată averea unei generatii de sacrificiu, care, de acum se înglobează patrimoniului national, pentru eternitate.