"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul VII, Nr. 60, August 1987

   Iesind pe poarta lagãrului spre punctul de lucru, brigada R-2, formatã numai din elevi tineri între 16 si 18 ani, mergea tãcutã pe drumul bãtãtorit de pasii robilor peste câmpia sfredelitã de escavatoare si târnacoape.

  Soarele abia începuse sã se ridice si sã-si trimitã razele prin pâcla sângerie a norilor ce se ridicau din adâncul Mãrii. Când zorile trecuserã dincoace de tãrmul pradã valurilor mereu neastâmpãrate si pescãrusii tipând se ridicau spre cer si-apoi se prãvãleau vertiginos dispãrând pe întinsul apelor, elevii robi, rupând cu sapa si târnacopul din glia împietritã, se gândeau cu tristete la Tristetile lui Ovidiu care, cu milenii în urmã, le cânta de dincolo de gratii, spre alinarea suferintelor hãrãzite de cei ce s'au temut de ADEVÃRUL vorbelor lui. Acum, pe langa zidurile temnitei in care ostracizatul exilat si-a sfarsit viata, cohorte de robi croiesc din greu drum apelor sa le poarte in adancuri suferintele si durerile, planse si neplanse, spre a fi marturia vie a urgiilor ce-au chinuit si ucis trupul si dorurile lor.

  In anii cand copiilor tineretea le era harazita izvor de munca sa le fie luminarii si desteptarii mintii, tiranii stapanitori, le-au pus tarnacopul si sapa, sa spintece glia ce mosii si stramosii lãsatu-le-au sa le fie loc de bucurie, nu de surghiun, de plans si de robie.

  Trudind din greu, trupurile lor istovite de povara muncii, pareau niste schelete umblatoare printre bulgari de tarana stropita cu lacrimi si sudoare. Ei nu stiau prea mult din trecuta vreme ce dascalii abia inceput-au sa le spuna din rabojul ei. Stiau insa ca Istoria incepe dela 23 August 1944, si ca Partidul si Guvernul reprezinta Poporul, dar nu vointa si nazuintele lui.

  Rupti din dorul vietii si chemarile tineretii, vlastarele ce trebuiau invatate sa poarte pe umerii lor Destinul Neamului, sunt înhãmate ca niste vite sa duca pe grumazul lor fragil, jugul purtator de roaba.

  In ritmul loviturilor de tarnacoape si mugetul surd al escavatoarelor, albia CANALULUI se afunda din ce in ce mai mult, spre a fi maine lãcas de ape si morminte nestiute. Deodata, amestecat cu huruitul buldozerolor, un strigat a cutremurat sufletul robilor.

  -Maaamãã!

  Atat si nimic mai mult.

  Prins sub senilele unui buldozer mamut, un copilandru a fost zdrobit si amestecat cu tarana pe care zalele purtate pe roti uriase de fier, o batatorea sa faca drum robilor, sa duca'n jug roabele pline cu lut.

  Nesimtitor, buldozerul si-a continuat apoi mersul mai departe, inabusind sub el glasul unui copil ce poate in acele clipe se gandea si spera ca maine va fi bine! Va fi liber!

  Mama lui chinuita de cosmarul unui vis inficosetor, a venit in graba si dincolo de portile lagarului, plangand si implorand, cerea sa-si vada fiul mult iubit.

  Dar nimeni n'a vrut s'o asculte.

  Copilul era mort de mult.

  Il chema FRANCISC DEZIDERIU!

  Era din Bucuresti.

  Copilaria si-o traise in cartierul unde JERTFA altui copil, pe nume VASILE, era negustorita si speculata pe taraba noului regim de democratie, zisã si popularã.

  Asa sunt NEGUSTORII!

  Exploateaza si JERTFELE!

*

*     *

  Pe zi ce trece, viata la CANAL devine din ce in ce mai greu de suportat.

  Munca istovitoare, conditiile inumane de cazare, hrana mizerabila, vremea insuportabila, tratamentul neomenesc, teroarea, frica si incertitudinea zilei de maine, au macinat atat de mult nervii, rabdarea si sanatatea robilor, incat vazandu-i, oricat de nesimtitor si insensibil ar fi cineva, este imposibil sa nu le planga de mila.

  Oameni de toate categoriile sociale, de la plugari la generali, tineri si batrani, femei si copii, saraci si avuti, au fost adusi toti la acelas nivel de degradare umana. Intre ei nu mai exista nici o diferentiere.

  Toti sunt egali. Toti muncesc. Toti sufera. Toti spera.

  Ce?

  De-acum nu mai stie nimeni ce!

  Minciuna ridicata la rang de "cu regele la masa", acum stã si mai insolentã, la "brat cu Partidul"!

  Singura mangaiere si uitare de suferinta, era pentru robi, gandul ca se vor duce acasa la cei dragi lor. Acum insa, nici de aceasta mangaiere nu se mai pot bucura.

  Decretul cu eliberarea inainte de termen, in care se spune ca se socotesc trei zile de condamnare pentru doua zile de munca, este o farsa ordinara! O minciuna!

  Nu exista niciun detinut politic care sa fi beneficiat de acest Decret. Din contra, toti, dar absolut toti, n'au fost eliberati nici dupa ce au executat intreaga condamnare, fiind tinuti in continuare sa sape CANALUL. Detinutii politici nu stiu niciodata cand se vor elibera. Implinirea termenului de condamnare constituie pentru unii luni si ani dela expirarea condamnarii, când in loc sa fie eliberati, sunt transferati in alte lagare si fortati sa mai munceasca ani in sir pentru executarea unei alte pedepse, numita "pedeapsã administrativa" ce li s'a fixat fara a mai fi judecati si fara ca ei sa stie. Aceasta pedeapsa este aplicata de organele Securitatii, fiind "dictata de interesele de Stat si de Partid", care prin ea urmaresc "pedepsirea si eliminarea din mijlocul societatii a reactionarilor ce nu dovedesc atasament si devotament fata de regimul de democratie populara instaurat in Tara la 6 Martie 1945, pentru libertatea, fericirea si bunãstarea poporului"!

  Nici nu se uscase bine cerneala pe Protocoalele semnate la YALTA si TARGUIALA MARILOR MINCINOSI incepea sa le-aduca primele profituri.

  Dominatia prin suferinta si moarte, era profitul unora, iar inabusirea glasurilor celor ce se ridicau impotriva MARILOR NEDREPTATI si exterminarea celor ce nu doreau si blestemau NOUA DEMOCRATIE, era profitul altora, caci, gandea capitanul Preda târându-si cu greu bocancii tãlpuiti cu scandura prin glodul CANALULUI,  ce altceva decat PROFITUL a determinat interventia lor nejustificata in razboiul ce-avea sa se sfarseasca cu ingenunchierea ostilor ce luptau in CRUCIADA ANTIBOLSEVICA?

  Ce altceva decat PROFITUL  a indemnat pe cei AVUTI sa ridice din INFRANGERI trimisii SATANEI, inrobitori de POPOARE,  chinuitori de OAMENI si daramatori de ALTARE?

  ASTAZI, marele mincinos DOARME SOMNUL DE VECI SUB POVARA MINCINOASELOR ONORURI SI LESPEDEA ACOPERITA CU LAURII CUVENITI marilor eroi! Altul, buhãit de belsugul aurului si turmentat de glorie trecatoare, nu-si mai gaseste linistea si svarcolindu-se in mocirla regretelor isi plange neputinta, ca nici macar cu privirile nu mai poate razbate dincolo de CORTINA DE FIER, dupa care MARELE PROFITOR, pe sub mustata-i pleostita, îl sfideaza si rade de el!

  Asa se intampla intotdeauna cu NEGUSTORII ce fac TARGURI intre ei!

  Pana la urma numai unul CÂSTIGA!

  Ceilalti, PIERD!

  Pierd AURUL! Pierd INCREDEREA! PIERD ONOAREA!

  Abia ajunsi la punctul de lucru si robii, ingroziti de strigatele securistilor ce urlau disperati: "Culcat! Culcat!", s'au trantit fugerator la pamant, cu fata lipita de tarana inca umeda de roua.

  Cateva rafale de pistoale si pusti mitraliera s'au stins neputincioase in urma calului pe care in disperare si dor de libertate un rob s'a asvarlit si-acum il galopeaza pierzandu-se in zare.

  Ceilalti cai, ce pasteau linistiti in zorii diminetii, s'au prabusit ciuruiti de gloante, platind cu viata lor, vama libertatii unui rob ce-a evadat, fugind din lagarul cel mic in lagarul cel MARE!

  Robul era Ion a lui Popovici, iar lagarul cel mare era ROMANIA!

  Imediat dupa ce securistii din cordonul de paza si-au dat seama ca nu mai pot face nimic, cel fugit, fugit fiind, s'a ordonat incolonarea brigazii. Timorati de "dusaul" rafalelor ce inca le mai tiuiau in urechi, robii au coborît pe o panta scurta si s'au oprit jos pe fundul CANALULUI intr' un sector unde, pentru chinuirea lor, sapaturile s'au facut manual cu sapa si tarnacopul. Acum trebuiau sa se faca ultimele lucrari pentru nivelarea pamantului si finisarea albiei CANALULUI.

  Acea zi n'o va uita niciodata capitanul Preda! A fost tot atat de grea ca toate celeloalte, dar mai plina de calvar. Pamantul era parca de piatra. Sapa nu-i putea face cu tãisul, nici macar o crestatura, iar tarnacopul muscand din glod, imprastia gemand scantei. Bulgarii si tarana trebuiau duse dincolo de mal pentru a ridica si mai sus culmea dealului cladit de robi. Cu roaba era imposiblil. Panta era abrupta iar drum de iesire afara din albia CANALULUI, era la trei-patru sute de metri. Singura posibilitate era ca robii sa care in palme bulgarii pe mal.

  Ei sarmanii ar fi facut si acest lucru, dar CANALUL trebuia terminat cat mai repede!

  Solutia n'a fot insa greu de gasit!

  -Treceti si sapati "firida"! a strigat brigadierul aratând locul de unde condamnatii rupand cu tarnacopul din panta malului hãlci mari de pamant, au facut un fel de esafod, lat de un metru si lung de vreo zece.

  Glodul smuls apoi cu tarnacoapele din pantecul CANALULUI,  amestecat cu tarana uscata si praf, era asvarlit de robi cu lopetile sus pe "firidã" la o inaltime de peste trei metri, de unde alti robi îi luau cu alte lopeti si-l asvarleau inca trei metri deasupra pe mal. De aici, toti robii il carau mai departe cu roabele in jug, sus pe dealul de lut, de lacrimi si de sperante frânte.

  Tarana prafuita ce le cadea pe cap, pe fata si pe trup, se amesteca cu sudoarea fierbinte de pe ei facandu-se o pojghita de mâl miscator, iar chipurile lor pareau ca sunt ale martirilor din trecutele vremuri, cand primii crestini infruntau cnutul paganilor ce se temeau de CREDINTA si-aveau sa lase porunca altor pagani, din alte melenii, s'o pangareasca si s'o ucida.

  CREDINTA insa, izvor de viata Dumnezeesc, a BIRUIT si va BIRUI mereu atata vreme cat OAMENII vor mai trãi!

  La inceput a fost un singur CRESTIN.

  Astazi sunt peste to GLOBUL!

  Pagâni însa, fost-au puzderii.

  Astazi este numai UNUL!

  Doamne, pana cand PAMANTUL, il va mai putea rãbda?

  Istoviti si framantati de ganduri, robii au fost adunati sus pe mal, unde sub arsita soarelui marmitele cu mancare asteptau sa fie desertate in gamelele celor plini de foame.

  Dupa ce i s'a pus in gamela "zeama" fierbinte si si-a luat codrul de paine, capitanul Preda s'a asezat jos pe pamant, facandu-si apoi in gand, rugaciunea.

  Zeama era eceeasi care s'a mai dat in ultimele trei zile. Deasupra o pojghita mai neagra decat taciunele, iar la fundul gamelei boabe de naut fiert, fara absolut nimic altceva decat gãrgãritele ce le devorase miezul, si-acum pluteau deasupra.

  Prezenta gãrgãritelor era de-acum, ceva obisnuit. Nimeni nu se mai sinchisea de ele. Erau luate cu lingura si asvarlite jos. Cele care murisera insa fiind surprinse in mijlocul boabelor, trosneau intre dinti de parca mâncai nisip.

  Chinuiti de foame, condamnatii au trebuit sa manance nãutul pana la ultimul bob, cu tot cu gargaritele din el. Setea insa era groaznica.  Apa din marmita a carei lada izoterma se pierduse de mult in razboi, era de-acum fierbinte.

  -Domnule brigadier, a strigat capitanul Preda, ne este sete. Spuneti "pazei" sa ne duca la butoiul cu apa!

  -Dar ce, i-a raspuns acesta intrigat, apa din marmita s'a terminat?

  -Nu s'a terminat, dar nu mai putem s'o bem! Este foarte fierbinte!

  -Dar ce bã, la mãt'acasa "ceaiul" nu l-ai bãut cald? Ce, d'or n'ai vrea sa ma duci pã mine cã l-ai baut rece cu ghiata ca spirtul!

  Pana la urma, problema apei n'a mai fot rezolvata!

  -Culcaaat! a strigat comandantul Cordonului de Paza, nimeni nu mai misca!

  Securistii erau in alarma!

  Dintr'o brigada alaturata, un rob fusese dat disparut!

  Dupa ce s'au verificat toate brigasile ce lucrau in sectorul respectiv, a fost imposibil sa dea de urma lui. Disparuse fara urma!

  Securistii era necajiti si nu-si puteau da seama unde a disparut. Prin Cordonul de Paza, nu trecuse. Banuiau insa ca poate s'a ascuns undeva in closetul sectorului.

  Acest closet era de fapt o groapa de 3 pe 5 si adanca de 3 metri, peste care scanduri puse pe grinzi ce se sprijineau pe maluri, aratau ca doua punti pe care stateau cei ce-aveau nevoie sa-si faca strictele necesitati. De jur împrejur era un gard rar de scanduri, nu mai inalt de un metru si jumatate.

  Dupa ce securistii au controlat cu atentie "baraca closet", situatia a ramas aceeasi.

  Disparutul nu putea fi gasit! Parca a intrat in pamant!

  Plecand spre lagar, toti condamnatii se gandeau ingroziti, tarandu-si pasii prin glodul prafuit: "Nu cumva nefericitul s'a aruncat si ascuns in murdãrie, pentru a nu fi vazut de securisti?"

  A doua zi dimineata, picherul Ortega, un angajat civil al CANALULUI care supraveghea executarea lucrarilor avand acces liber printre condamnati, sub motivul ca face o mansuratoare, a aascuns sub un bolovan de pamant un ghemotoc de ziar, iar apoi ferindu-se de privirile securistilor, a soptit capitanului Preda:

  -Sa stii ca ãl de ieri, nu l-am spus securistilor! Stãtea ascuns în murdãrie! Numai capul i se vedea!

  Capitanul Preda a încrementit!

  Doamne, de ce-ai lãsat ca dorului de libertate OMUL sã-si dea viata, zãlog si vamã?

  Abia intrati pe poarta lagarului, condamnatii, fara sa vrea, au fost martori la o noua drama. De astadata insa, parca moartea nu-i mai impresiona!

  Au trecut coplesiti de ganduri si stapaniti totusi de o oarecae omeneascã milã si-au continuat mersul mai departe, lasand in urma lor, prabusit langa marginea drumului, trupul lipsit de viatã al unui semen de-al lor, care si-a terminat fulgerãtor rostul vietii.

  Venise la "poarta" sa-si regaseasca brigazile ce se intorceau dela munca, un bun prieten cu care statuse inchis la Jilava, si-acum fusese trimis la CANAL.

  -Ce stai bã ca plosnitã puturoasã? i-a spus un securist din corpul de Garda. Pune mâna pã furtun si stropeste drumul, cã vine-acum "hotii" dâla lucru si ridicat tot prafu' sus!

  Robul, fãrã a ezita nici mãcar o frânturã de secundã, a luat furtunul în mânã si grãbit a deschis robinetul dela cismea.

  Jetul de apã tâsnind cu presiune din furtun, a atins cablul electric de înaltã tensiune ce era fixat pe stâlpul de lemn, la numai patru-cinci metri deasupra pãmântului.

  Moartea i-a fost fulgerãtoare!

  Proectat la pãmânt, tinea strâns în mânã futunul din care apa tâsnind îi stropea fata de parcã voia sã se rãcoreascã.

  -Bããã, da' prost mai esti, a strigat la el securistul, abia te-ai împiedicat si-ai si cãzut ca o "baligã"! Scoalã-te repede si stropeste, c'au venit "hotii" si rãscoleste praful!

Toma Gh. EREMIA