"Libertatea", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul V, Nr. 45-46, Aprilie-Mai 1986

  Maiorul fara nume, care a trait aproape patru ani in umbra generalului si apoi maresalului Antonescu, a ramas pentru maresal, cu un fel de mitizare. Maiorul fara nume îl credea pe maresal un fel de supraom. La pagina 62 a cartii "In serviciul maresalului", maiorul fara nume afirma fara înconjur: "Generalul Antonescu! Mai intai, acesta nu a fost un om. El a fost un fenomen". Intre termenul supraom si fenomen nu este nici o deosebire. Aceasta ne-o spune maiorul fara nume, mai departe, pe aceiasi pagina: "El era un om al Destinului si se socotea ca atare. Forta morala pe care o poseda avea o putere atat de mare incat, intocmai unei pile electrice, forma un camp magnetic de forte vitale, incat oricine intra in acel camp, era de acelasi sens pozitiv al dinamismului sau, era dominat, captivat si antrenat fara reticenta pe axa manifestarilor sale înrobite interesului national". Prin urmare orice om, care il cunostea pe maresal, intra sub influenta lui si era dominat pe axa manifestarilor sale. Maiorul sustine ca si "Adolf Hitler a fost influentat de puterea personalitatii acestui om si a intrat sub puterea lui dominatoare", -op, cit. pag.63.

  Noi vom dovedi exact contrariul si ne vom folosi tocmai de cartea anglo-saxonului Larry Watts. Mihail Sturdza, care a fost ministru de externe în cabinetul prezidat de generalul Antonescu, ne povesteste in cartea sa "Romania si sfarsitul Europei" la pagina 191, urmatoarea intamplare: "Ne gaseam intr'un Consiliu de Ministri in toamna anului 1940. Antonescu ceruse ca, pentru motive de economie, sa se taie pensiile care se serveau vaduvelor sau altor membri ai familiilor celor pe care tara îi numea "referendistii". Incepusem a arãta ca momentul nu era bine ales pentru a lovi in putinele fiinte cari mai aminteau vechile lupte ale romanismului din Ardeal. Antonescu, rosu de mânie, ma întrerupe strigand: "Ce pensiune primesc eu pentru gloantele pe care le-am primit in cap?" La sfarsitul Consiliului, m'am apropiat de Generalul Pantazi, Ministrul de Razboiu, si i-am marturisit ca nu stiam ca, Conducatorul era un  mare ranit de razboi. Pantazi mia raspuns: "Ei asi! El are obiceiul sa spuie asa. Ce glonte! A cazut in cap la un concurs hipic din Brasov !" Antonescu -unul din cei mai indrazneti mincinosi pe care i-am cunoscut- in astfel de momente nu mintea. Credea intr'adevar ca primise un glonte in cap. In nu stiu ce împrejurari imaginare, mai demne de personalitatea pe care dorea sa o întruchipeze decât o cãdere de pe cal". -Mihail Sturdza, op. cit. pag 191.

  Atrag atentia asupra acestei carti care a fost tradusa si publicata chiar de Americani. Deci iata un om care nu se arata captivat de personalitatea generalului Antonescu si il numeste, unul dintre cei mai indrazneti mincinosi pe care i-a cunoscut. Fara 'ndoialã cã anglo-saxonul Larry Watts, ne va raspunde cã Mihail Sturdza a fost un fascist care tocmai de aceea a fost dat afara din guvern de general. Dar iata ca generalul Pantazi, ministru de razboiu in acelas cabinet, pe care, din ziarul "Stindardul" al raposatului Emilian, invatasem sa-l vedem ca pe cel mai alãturat maresalului, inca din anul 1913, cand la trecerea Dunarii, capitanul Ion Antonescu comanda un detasament si il avusese sub comanda tocmai pe locotenentul Pantazi, nu se aratã un iubitor al generalului Antonescu si îl bârfeste fatã de un fascist, un legionar, ca Mihail Sturdza, spunând cã generalul este un mare mincinos!!! Sau poate anglo-saxonul va spune la aceasta povestire a lui Mihail Sturdza, ca legionarul, minte. Fiind morti demult si maresalul si Sturdza, toata lumea îl va crede pe anglo-saxon. Dar iata ca in volumul II al cartii lui Larry Watts la pagina 170, citim: "Atmosfera din timpul procesului [e vorba de procesul maresalului], dupa cum am mai spus, era supra-încalzita si tensionata. Figuri dusmanoase si cu trasaturi straine de neam  detineau majoritatea asistentei. Acestia, la orice acuzatie adusa Maresalului, vociferau in cor: "La moarte tradatorul, la moarte criminalul". Presedintele Voitinovici, destul de civilizat, prezida un complet de judecata alcatuit din câte un delegat al fiecarui partid politic: National-Taranisti, Libeali, Liberali dizidenti, Socialisti Democrati si Comunisti.

  A ascultat depozitiile generalului Pantazi, ministrul Apararii Nationale care tot timpul nu a facut decat sa declare ca nu a stiut nimic si ca "Domnul Maresal a ordonat", incat l'a determinat pe presedinte ca sa intervina spunand: "Dar dumneata ce ai fost: ministru sau plutonier major?", acuzatul raspunzand în ilaritatea generala: "Cam asa ceva". Prin urmare genealul Pantazi, dupa ce se "lepãdase" de maresal raspunzand la toate intrebarile cã nu a stiut nimic si cã domnul maresal a ordonat, dã si acest raspuns care a provocat ilaritatea sãlii: "cam asa ceva", adica el si ceilalti ministri ai maresalului, nu erau ministri ci niste plotonieri majori. La drept vorbind, acesta era adevarul" maresalul conducea Tara ca la cazarmã. Deaceea cand Maniu si Bratianu au refuzsat sa intre in guvern dupa 6 Septembrie, cauza principala a refuzului a fost tocmai aceasta: si Maniu si Bratianu, cu toate greselile lor, nu intelegeau sa devina ministri ca la cazarmã si sa raspunda: La ordin domnule general. Aceasta, dupa parerea maiorului fara nume, însemna fãrã îndoialã, cã maresalul se considera un om al Destinului si ca atare trebuia sã-i domine pe toti, iar ceilalti sa fie dominati si captivati ca in fata unui fenomen, unui supraom.

  Si in ziua de l Iunie 1946, pe cand condamnatii ieseau din capela unde se facuse un serviciu reigios, iata ca soseste un procuror militar care citeste un ordin din care reiesea ca pedeapsa cu moartea a celor doi condamnati, generalul Pantazi si fostul ministru al românizarii, Radu Lecca, a fost comutata in inchisoare pe viata. Si scena aceasta ne este povestita de un credincios al maresalului, maiorul fãrã nume, în cartea lui, volumul II, la pagina 185: "Acestia sunt scosi din randul condamnatilor si iau loc deoparte. Rada Lecca imediat se apropie de Maresal caruia i se adreseaza cu urmatoarele cuvinte: "Domnule Maresal, sunt foarte trist ca nu pot sa împart pana la sfarsit soarta cu Dumneavoastra. V'am urmat si slujit cu dragoste si cu credintã. Va intreb acuma, la despartire, daca nu aveti de transmis in urmã vreun mesaj..."

  In timpul zãnatecului Carol al II -lea, in Capitala erau trei regimente de gardã, toate de infanterie. Fiind isgonit Carol, Antonescu nu le-a desfiintat dar le-a trimis pe zonã ceea ce insemna acelas lucru. In locul lor, Antonescu a infiintat un regiment de garda format din cavaleristi. Acest regiment de garda era la Baneasa dar avea si o companie lângã presedentie. Normal ar fi fost sa-i spuna "escadron" dar maiorul fara nume, tot cavalerist, îi spune "companie". Comandant al acestui regiment era colonelul Popescu si fusese numit comandant al acestui regiment, la interventia doamnei Veturia Goga [?]. Astazi ultimul roman stie ca lovitura de Stat de la 23 August 1944, a fost data de fostul Rege Mihai si condusa de generalul Sanatescu, un general care era un prieten vechi al maresalului si nu numai un prieten, ci si unul dintre aceia care conform spuselor maiorului fara nume, traise sub dominatia si mai mult, traise in campul magnetic al aceluisi fenomen care a fost maresalul Antonescu. Si in dupa amiaza lui 23 August, ofiterii din cabinetul militar al maresalului erau stransi si se sbateau fara sa poata lua nici o hotarîre. Erau acuma convinsi ca maresalul este prizonier la Palat si totusi nu stiau ce sa faca. Nu aveau nici o incredere in colonelul Popescu, comandantul regimentului de garda, care "daduse atatea semne de refractarism in ultima vreme". -op. cit. gag. 113. De fapt, acest comandant al regimentului de garda, format din cavaleristii maresalului, trecuse de multa vreme de partea Regelui si a generalului Sanatescu.

  Sublocotenentul Pantazi, fiul generalului, scrie in "Stindardul", un articol pe care-l discuta domnul Nicolae Novac in "Cuvantul romanesc" din August 1985. Si iata ce scrie sublocotenentul: "Mentionez faptul ca Maresalul a fost arestat odata cu Mihai Antonescu, iar tatal meu, generalul Vasiliu si colonelul Elefterescu, o jumatate de ora mai tarziu... Dupa arestare, Maresalul si Mihai Antonescu, au fost inchisi in safeul Palatului iar generalii Pantazi, Vasiliu precum si colonelul Elefterescu, in sala de mese a ofiterilor Garzii Regale". Iata proba ca colonelul Popescu,comandantul regimentului de garda, trecuse in barca fostului Rege Mihai. Si odata cu el si majoritatea ofiterilor regimentului de gardã cãlare îsi luase locul intre conspiratori. Regimentul de sub comanda colonelului, fusese infiintat tocmai cu scopul ca sa-l apere pe maresal contra dusmanilor, fiind singurul regiment care se gãsea in Capitala, celelalte regimente din Bucuresti, gasindu-se pe front. Fara concursul colonelului Popescu si al cavaleristilor lui, Vodã Mihai si generalul Sanatescu nu puteau face nimic si 23 August nu ar fi avut loc. In 1930, zãnatecul Carol si-a sprijinit lovitura lui de Stat pe doi colonei, Paul Teodorescu si Gavrila Marinescu.

  Deci ca sa se poata da lovitura de la 23 August, a fost nevoie de comandantul regimentului de garda si de majoritatea ofiterilor acestui regiment. Dar se pune intrebarea: cum a fost posibil sa se tramezse aceasta conspiratie fara ca nici un membru al guvernului, mai ales ca majoritatea membrilor acestui guvern erau militari, sa nu afle nimic? Cum a fost posibil ca generalul Pantazi sa nu afle nimic, cand numele membrilor viitorului guvern erau cunoscute de omul de pe strada? Cu cateva zile inaintea acestui 23 August, ma aflam in concediu de pe front intr'un sat numit Mitreni si acolo am intalnit si am cunoscut mai multi dispersati. Printre acestia si artistul Niki Atanasiu, care avea mai tarziu sa devina artist emerit al poporului. Si Atanasiu mi-a dat numele membrilor viitorului guvern. Nu l-am crezut, socotind ca e vorba de un simplu fanfron si totusi am ramas surprins afland in noaptea de 23 August, cand s'a citit la radio lista noilor ministri, ca lista lui Atanasiu era aproape exacta. Fara indoiala ca se naste banuiala ca membrii guvernului, toti sau aproape toti, intrasera in legatura cu conspiratorii lui Mihai Vitezã si acuma asteptau in liniste lovitura de Stat. Asa ar fi explicatia ca generalul Pantazi si colonelul Elefterescu, doi cavaleristi erau arestati [?] in seara de 23 August in sala de popota a regimentului de garda!!! Fara indoiala ca ceilalti ofiteri ai acestui regiment isi luau masa linistiti in sala de popota, fara sa se mire ca cei trei ofiteri -si generalul Vasiliu se gaseau arestati in aceiasi sala unde se servea masa si unde desigur se serveau si bauturi, ba chiar si sampanie. Nu ar mira aceasta cand stiut este ca in acea noapte, sampania a curs in valuri. Dar mai este inca ceva: in regimentul de garda se gasea si sublocotenentul Pantazi, fiul generalului. Acest sublocotenent isi facuse datoria pe front si dupa acest stagiu,fusese repartizat la regimentul de garda. Fara indoiala ca aceasta repartizare -un sublocotenent decorat cu Mihai Viteazul si fiu al ministrului de razboiu- nu-si avea locul decat in regimentul de garda. Si aici incepe banuiala, marea banuiala: cum nu a fost posibil ca un sublocotenent din regimentul de garda sa nu afle, sa nu simta, ca in acest regiment se intampla ceva suspect, ca acest regiment care fusese creat ca sa-l apere pe maresal, trece tot sau aproape tot, in barca lui Mihai Vitezã? E foarte probabil ca acest sublocotenent sa nu fi facut parte dintre conspiratori si conspiratorii s'au ferit de el ca fiind fiu al ministrului de razboiu. Se prea poate, dar se mai poate si altceva: sublocotenentul Pantazi era un om tanar care-si putea permite multe in regimentul in care comandant era un colonel de cavalerie si tatal sublocotenentului, era ministrul de razboiu in persoana. Adica tanarul sublocotenent isi putea permite sa nu vina la cazarma si sa faca niste chefuri de pomina, asa cum fac toti sublocotenentii tineri. Si colonelul comandant, avea tot interesul sa incuajeze acest fel de viata al sublocotenentului, avand in vedere ca ofiterii regimentului se transformasera in conspiratori, de care sublocotenentul Pantazi nu trebuia sa afle nimic. Fara indoiala ca in acest caz, vina sublocotenentului Pantazi e mai mica, dar ramane in picioare cealalta vina: sublocotenentul Pantazi nu si-a facut datoria si in acest caz, vocatia de  aparator al maresalului pe care si-a descoperit-o în exil, nu rimeaza cu nimic.

*

*       *

 In acea dupa amiaza a lui 23 August 1944 , toti ofiterii componenti ai Cabinetului militar, se gaseau la birourile lor de la Presedentie. Pe la ora 6, maiorul fara nume intra in cabinetul colonelului Davidescu, care era seful acestui cabinet militar. Acesta era cuprins de o mare neliniste si-i spuse maiorului fara nume ca, chiar atunci fusese la el avocatul Petroniu care venise sa-i spuna ca in oras, aflase faptul ca maresalul este arestat. Intrebat daca stie ceva, maiorul fara nume, acesta raspunse negativ si atunci colonelul Davidescu nervos, suna pe rand la toate butoanele care legau cabinetul cu subalternii. Imediat aparura locotenent-colonel Zaharia, maiorul Anghel, camandorul Popescu Devesel si maiorul Florescu Radu. Intrebati daca stiu ceva despre soarta maresalului, toti raspunsera negativ. Atunci Davidescu suna la Palatul regal si îi raspunse generalul Sanatescu care, intrebat daca maresalul este acolo, acesta îi rãspunse morocãnos si confuz: "Asculta Davidescu, domnul maresal mai ramane inca la Palat, avand de lucru cu Majestatea Sa, dar daca ai ceva urgent de semnat, vino aici cu corespondenta". -Larry Watts, II, pag. 112. Colonelul îi da un raspuns negativ si apoi se adreseaza celor din fata lui: "Ati auzit? In mod sigur domnul maresal este retinut la Palat, cu sau fara voia sa. Normal ar fi fost sa-mi fi dat legatura cu domnia sa. Nu a facut-o si, mai mult, m'a chemat pe mine acolo! Asta poate insemna ca si asupra noastra planeaza o amenintare. In aceasta situatie, ce credeti ca trebuie facut?

  Lt. col. Zaharia interveni intempestiv:

  -Sa mergem sa-l scoatem imediat cu trupele! Din privirile si atitudinea sa se vedea o hotarire darza. Seful adjutantilor maresalului nu-si dezicea temperamentul impulsiv, dar si reflexul sau vitejesc. Avea Mihai Viteazul si un brat lipsa... Aceasta atitudine produse un mare efect printre ofiteri si toti aderara la aceasta atitudine. Colonelul Davidescu ma privi intrebator, observand retinerea mea si imi ceru parerea". Si a inceput sa vorbeasca maiorul fara nume. Metodic si pe puncte. Maiorul fara nume, ne-a spus la inceput ca la examenul de admitere la Scoala de Razboiu, unde presedinte era generalul Antonescu, intrebt, el a stat un timp sa gandeasca si dupa aceea a dat raspunsul, ceeace i-a adus observatia generalului: imi place acest ofiter, caci el gandeste. Si poate aceasta l-a facut pe generalul Antonescu, in Septembrie 1940, sa-l cheme pe capitanul fara nume sa faca parte din cabinetul militar. Si la punctul 2 al raspunsului, maiorul fara nume, vine cu o intrebare: "Dar sa admitem cazul cel mai rau, ca este arestat. De ce mijloace dispunem pentru a actiona eficace?

  -Avem Garda [a colonelului Popescu], replicã violent Zaharia".

  La replica lui Zaharia, maiorul fara nume, incepe o adevarata peroratie in care e vorba si de Veturia Goga, pentru a veni cu o noua intrebare: "Va trebui dusa o lupta de asediu. Deci trebue atacat regele. Suntem noi siguri pe trupa si pe ofiterii regimentului col. Popescu? Ma indoiesc!" In acele momente era nevoie de oameni de actiune si maiorul fara nume ramasese la momentul cand daduse examenul la Scoala de Razboiu: sa gandeasca mai intai. Si la capatul acestei gandiri a venit si hotarirea: nu este nimic de facut. Si au mai venit la sfarsitul acestei discutii si trei generali ministri: Dobre, Arbore si Jienescu. Probabil ca toti cei trei erau ofiteri de Stat Major si toti trei au venit cu aceiasi hotarire: nu e nimic de facut. Ba ofiterii cabinetului au mai hatarit ceva: toti au mers la birourile lor si s'au pus sa faca... ordine in hartii!!! Si apoi toti au plecat acasa si linistiti au ascultat proclamatia regelui la radio. Si la auzirea acestei proclamatii, maiorul fara nume a exclamat: "Deci indraznisera. Acel Sanatescu, cumsecãdenia cumsecãdeniei, omul Maresalului, îl atrãsese în cursã si-l sacrificase!!!". -Larry Watts, II, pag. 117.

  Ziua de 23 August 1944, ziua marei tradari!!! In acea zi si in cele urmatoare, toti l-au tradat pe maresalul Antonescu. Despre colonelul Davidescu, seful Cabinetului militar al maresalului, iata ce ne spune maiorul fara nume: "La intrarea in sala [sala procesului], nu a salutat pe maresal si nu a privit spre el.  Cand a trebuit sa vorbeasca despre maresal, i-a spus "acuzatul". -Larry Watts, II, pag.170. Si maiorul fara nume, îi mai gaseste fostului sãu sef o scuza: "Era explicabil: se temea sa nu fie implicat si el!!!".

  Si iata ce ne spune maiorul fara nume despre proces: "Deasemenea ministrul Radu Lecca si Nicolae Mares, fost ministru al Agricuturii in prima parte legionara a guvernarii Maresalului, au depus in favoarea Maresalului. In special N. Mares care -cu o demnitate si o tinuta de adevarat boier, calitate ce si-a declarat-o in plina sedinta- a vorbit in favoarea Maresalului si si-a expus parerile cu privire la politica agrara, in contradictie totala cu ideile de colectivizare care deja incepusera sa circule.

  Ceilalti acuzati toti si-au declinat raspunderile, arborand formula: "Nu am stiut nimic. Domnul maresal a ordonat. Eu am sabotat ordinul primit". -Larry Watts, II, pag.171.

  Si mai trebuie sa scoatem in evidenta comportarea cea mai blamabila a generalului Ilie Steflea care a primit comanda armatei a IV-a, chiar in ziua de 22 August si care afirma ca el a fost acela care a dat ordinul armatei de sub comanda lui sa inceteze lupta si sa inceapa retragerea. Mai mult, tot el afirma ca, afland ca domnul general Sanatescu urmareste formarea unui guvern care sa doboare pe fostul conducator al Statului, il cheama la Marele Stat major si il pune la curent cu situatia trupelor germane!!! Aceste afirmari fac parte dintr'un memoriu al generalului Steflea publicat in B.I.R.E. din Aprilie 1983 de fiica acestuia, Anca Rici-Steflea. Mai trebuie sa remarcam ca acest general a fost mana dreapta a generalului Antonescu la 22 Ianuarie 1941! prin urmare, generalul Steflea, seful Marelui Stat Major, a aflat ca generalul Sanatescu urmareste formarea unui guvern care sa doboare pe fostul Conducator al Statului!

  Si aceasta nu a fost capabil sa afle, ministrul general Pantazi!!!

*

Cartea "In serviciul maresalului" de anglo-saxonul Larry Watts a fost cartea cea mai discutata de catre exilul romanec. S'a scris despre ea mult si inca nu s'a terminat. Cei care au scris despre ea au fost in general oameni care se pricep mai mult sau mai putin in acest domeniu al cartilor. Dar pe langa cei care se pricep putin, a fost si cineva care nu se pricepe deloc. Si acest cineva este comandorul Pãtru. Acest Pãtru si-a descoperit la batranete talentul la scris si mai ales si-a descoperit vocatia de a fi aparatorul maresalului Antonescu.

  Prima interventie a lui a fost in "Lupta" din 7 Iulie 1985. Aceasta prima interventie a comandorului Pãtru, a fost facuta cu scopul de a aduce lamuriri asupra maiourului fara nume, pe care-l cunostea de copil. Si iata ce spune comandorul: Maiorul fara nume era in 1922 elev in clasa a 7-a a liceului militar de la Craiova si mai precis, elev sergent. Acestea sunt nimicuri care nu aduc nici o lamurire asupra maiorului fara nume, ba din contra, produc incurcaturi. Deci zisul major a terminat liceul in anul 1922 si in mod norma trebuia sa iasa sublocotenent in 1924, adica dupa doi ani de scoala militara ori o afirmã maiorul in carte si o recunoaste si comandorul Pãtru, cã maiorul fara nume a iesit sublocotenent in 1926. Se naste fara indoiala intrebarea: ce a facut maiorul in cei doi ani care lipsesc la apel? S'ar putea raspunde ca maiorul, obosit de scoala, a stat doi ani sa se odihneasca sau a fost bolnav, dar cineva mai exigent ar putea sa dea nastere la banuiala ca maiorul fara nume nu este aceiasi persoana cu cel care a fost comandant de pluton in clasa a II-a liceului, al comandorului Pãtru. Dar repet, aceasta nu are nici o importanta, lamuririle aduse de Pãtru în chestiunea maiorului fara nume, sunt absolut fara nici o importanta, sunt niste nimicuri. Pãtru ar fi putut sa ne spuna daca maiorul fara nume a fost un elev eminent care avea inclinatie spre limbile straine, daca vorbea franceza si mai ales engleza bine, iar germana mai putin. "Din putina germana ce cunosc", ne spune maiorul la pagina 58 [vol.I]. Patru, fiind in clasa a II-a si maiorul in clasa a 7-a, dormea in acelasi dormitor si elevii din clasa a II-a fara indoiala trebuiau sa aiba respect si admiratie pentru cel de clasa a 7-a care vorbea patru limbi, si printre ele engleza. Ori comandorul Pãtru nu ne da nici o lamurire asupra acestui lucru si aceasta, dupa cum se va vedea mai departe, are mare importanta in cazul maiorului fara nume.

  Tot Patru ar fi putut sa ne dea lamuriri, sa ne spuna daca maiorul fara nume a avut sau nu a avut ceva de suferit dupa 23 August, mai precis, dupa luna Iunie 1946, luna dupa care, parca ar fi un facut, maiorul fara nume nu ne mai spune nimic. "Ziua de 24 august incepea cu o dimineata senina care se anunta foarte calduroasa. Deja peste oras plutea atmosfera aceia de pâclã, din miez de canicula. M’am grabit sa intru in legalitate si ca atare m'am dus sa ma prezint la Marele Stat Major, de care apartineam de drept, fiind numai detasat la Cabinetul Militar al maresalului". -Larry Watts, II, pag. 117. Si mai departe, maiorul fara nume ne spune ca a fost pus la dispozitia ministrului de razboi, generalul Racovita care trebuia sa faca cercetari daca maiorul fara nume are vreo raspundere pentru actele lui din timpul cat a servit in cabinetul militar al maresalului. Si generalul Racovita, contra caruia maiorul fara nume are cuvinte aspre, se poarta bine cu maiourul si îi dã o misiune de incredere: îl trimite la vila maresalului de la Predeal, ca sa ridice niste carti. Pe front nu a putut sa ajunga mai devreme de anul nou si pana la sfarsitul razboiului, a ramas putin. Si totusi, in Iunie 1946, maiorul fara nume ne spune ca era colonel. Este sigur ca, comunistii nu au pus nici o piedica la mersul pe front, din contra ei vroiau sa fie trimisi pe front cat mai multi ofiteri si sa moara si mai multi. Rafuiala, marea rafuiala, era amanata pentru mai tarziu. Deci maiorul fara nume a putut sa se strecoare si sa ajunga si colonel cum s'a intamplat si cu comandorul Patru si cu altii. Si de-atunci totul a depins de maleabilitatea ofiterilor. Cei care erau maleabili ba chiar foarte maleabili, au putut sa mai ramana in armata cativa ani. Seful promotiei mele, ofiter de Stat Major, intors de pe front, a fost repartizat la Statul Major din Bucuresti. Acolo isi facea serviciul fara nici o piedica pana cand, prin Mai, a observat ca un capitan, tot din Statul major, cand il intalneste, nu-l saluta. A raportat cazul unui colonel prieten care l'a sfatuit sa se faca ca nu vede: capitanul este un om al partidului. Dar maiorul acesta, nemaleabil, n'a tinut seama de sfatul coloneului si a facut raport scris. Si rezultatul? Prietenul meu a fost primul ofiter de Stat Major "deblocat fara pensie", cum ne pune Larry Watts, in apararea pe care i-o trimite "prietenului" sau Vlad Stolajan. Dealtfel, in scrisoarea catre prietenul lui Vlad Stolojan, Larry Watts ne mai spune ca "in general fostii militari nu au impartasit soarta crancena a oamenilor politici", vroind prin aceasta sa ne convinga ca si eroul lui, maiorul fara nume, nu a avut de suferit nimic. Si aici, Vlad Stolojan, oricat de prieten al lui Larry Watts ar fi, nu poate sa ascunda tot ceea ce Romanii stiu, ca "ani de zile, orice intalnire intre doi fosti ofiteri, era considerata complot si respectivii condamnati la inchisoare. Exemple ar fi multe, dau unul singur: generalul Korne nu a fost un intim al maresalului si nu a facut politica insa din cauza darzeniei lui pe front a fost lichidat in puscarie, probablil din ordinul sovieticilor". Domnul Stolojan stie numai un singur exemplu, acela al generalului Korne, se vede treaba ca nu a citit cartile lui Ion Carja, carti adevarate, traite in era comunista. Este in una din cartile lui Carja o scena sguduitoare, numita "generalii la terci" si aceasta scena ar fi fost de ajuns ca sa-i inchida gura lui Watts si toate peroratiile lui pro domo, dar domnul Stolojan nu stie nimic din aceasta perioada.

  In realitate a fost o perioada, din 1944 pana in 1948, cand ofiterii maleabili sau foarte maleabili, au putut sa se strecoare, unii dintre ei, chiar bine. Unii dintre fostii ofiteri, chiar daca au fost "deblocati fara pensie" nu au cunoscut inchisoarea "inscriindu-se in partidele necomuniste in anii 1944-1947". Fara indoiala si aceasta e adevarat, dar asta a putut sa se intample numai pana la capitolul "Tamadau". De aici inainte, cei ce se inscrisesera in partidele necomuniste, nu mai valorau nimic, caci chiar daca te chema Iuliu Maniu, drumul era acelas: inchisoarea. Din 1948, incepe adevarata prigoana si pentru fostii ofiteri. Nu era nevoie sa reiasa dintr'o cercetare ca ai fost ofiter corect, chiar daca ai facut parte din cabinetul militar al maresalului ci era destul ca sa se dovedeasca ca ai facut parte din acest cabinet, pentruca drumul la terci sa se deschida pentru multi, foarte multi ani. Si la militari ca si la civili s'a deschis acea erã a denunturilor. Cunosc cazul unui locotenent colonel -Bacalu se numea-, care era foarte maleabil si s'a strecurat bine peste toate greutatile si ajunsese chiar comandantul unei scoli militare si totul a mers bine pana ce s'a ivit un fost soldat care sa-l denunte ca a vazut cu ochii lui, cum loctenentul colonel Bacalu, in inaintarea prin Basarabia, a impuscat un "neamt". Si Bacalu a fost bagat la inchisoare si condamnat la 20 de ani si degradare. Si s'a intamplat si cu acest Bacalu ceeace s'a intamplat si cu ceilalti, nevasta lui a fost obligata sa divorteze si toate celelalte. Si dupa 5 ani, a iesit de la inchisoare pe motiv ca Bacalu nu luptase numai contra bolsevicilor in Rusia ci si in Tatra contra lui Hitler si avea si medalia sovietica "Marele razboi antifascist".

  Si mai cunosc si alte cazuri. Un inginer militar, pe nume Ivan Emil, caruia colegii îi dadusera porecla de Hagi Tudose, pentru sgârcenia si smecheria lui, inca in toamna lui 1944, a inceput sa faca afaceri in stil mare cu un colonel sovietic si pana in 1947 a ajuns miliardar dar si aceste miliarde au fost pierdute intr'o noapte, printr'un decret. Si mai cunosc un caz: se numea Dragus Vasile si la Liceul Militar din Iasi era considerat cel mai prost din clasã, cã in clasa a 7-a a fost lasat corigent de professor; era considerat ca cel mai bun profesor din cati au existat, care nu lasase niciodata corigent pe nimeni si totusi in 1930, l-a lasat corigent pe Vasile Dragus. Si acest Dragus a ajuns nici mai mult nici mai putin decat secretarul Anei Pauker [inaintea lui fusese un altul, numit Stanciu]. Si cazand Ana Pauker, Dragus a fost bagat la inchisoare si degradat. Si acest prieten al profesorului Bud, a stiut sa manevreze in asa fel, incat a iesit din inchisoare, a fost repus in toate drepturile si a facut... scoala de razboi bine inteles cea comunista. Precum se vede s'au petrecut cateva cazuri stranii, totul depinzand de gradul de maleabilitate al fiecaruia. Si desigur despre maiorul fara nume al lui Larry Watts, nu se poate spune ca nu a dat dovada de maleabilitate. Dupa o cercetare prieteneasca a noului ministru de razboi Rocovita, este declarat basma curata, se duce pe front unde probabil a luat medalia sovietica, Marele razboi antifascist, si dupa aceea este repartizat in Bucuresti -probabil la Marele Stat Major- si este avansat colonel si in timpul procesului maresalului Antonescu, avea marea trecere sa obtina intrarea la proces pentru sotia lui! Nu ne spune dar e foarte probabil  ca ar fi putut sa obtina intrarea la proces si pentru el personal si daca n'a facut-o, a fost probabil din prudenta.

*

*        *

  Maiorul fara nume nu ne spune dar se subintelege ca a stiut sa se strecoare printre toate incercarile prigoanei de dupa 1948, desi fusese membru al cabinetului militar al maresalului, adica a dat dovada de mare maleabilitate, exact ca si Dragus, prostul profesorului Bude. Dar se pune urmatoarea intrebare: cum a trait in acest timp al prigoanei? Fostii ofiteri care au fost "deblocati fara pensie", faceau parte din doua categorii: cei care proveneau din arma geniului si ceilalti, adica infanteristii si cavaleristii. Si unii si altii erau, cea mai mare parte, oameni care aveau 7 clase de liceu, fara bacalaureat, comunistii aveau nevoie de ei si au fost primiti in posturi de... ingineri, dar infanteristii si cavaleristii trebuiau sa se multumeasca cu posturi de magazioneri. Fara indoiala ca nu toti isi gaseau posturi de magazioneri si cunosc un caz din promotia mea, care, ca sa nu moara de foame, s'a intors in satul lui, la plug, acolo de unde plecase. Deci maiorul fara nume, in cel mai bun caz, trebuia sa se multumeasca cu un post, maiorul fara nume avea o leafa de mizerie, maximum 900 de lei pe luna, trebuia sa munceasca peste opt ore pe zi si seara trebuia sa asiste la orele de pregatire politica in care trebuia sa dea dovada ca a devenit comunist. Si seara cãdea mort de obeseala si de foame incat nu mai avea pofta sa citeasca carti nemtesti, frantuzesti si mai ales englezesti. Si iata, maiorul fara nume ne spune in cartea '"In serviciul maresalului", ca el avea bani sa-si cumpere carti din strainatate, carti rare si greu de gasit. Si maiorul nostru gasea toate cartile care apareau in strainatate, erau in legatura cu razboiul si in dspecial care vorbeau de maresalul Antonescu. Maiorul fara nume a citit atatea carti incat, pentru unele, nu putea sa-si aminteasca titlul cartii si autorul. Iata ce spune el la pagina 141, vol. Ii: "Toate cele de mai sus au fost luate dintr'o carte a unui autor american aparuta cu ani in urma si al carui nume nu-l mai retin".

     Si aceasta inseamna ca maiorul fara nume vorbea foarte bine frantuzeste si englezeste. Cat priveste germana pe care o cunostea putin -op. cit. pag.58-, in timpul comunistilor a putut sa se perfectioneze si sa citeasca in mod curent. Astfel in volumul I al cartii "In serviciul maresalului" la pagina 143, da un lung extras din cartea de memorii a generalului Freissner, "Verratene Schlachten". Extrasul, lung de patru pagini, este dat ca tradus de el, maiorul fara nume, rezultat al lb. germane pe care o cunoaste foarte bine. Ori rezulta ca acest lung pasaj este furat, cuvant cu cuvant din cartea generalului Chirnoaga "Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei Sovietice", carte aparuta in editura "Carpatii" din Madrid , in anul 1965. Si iata ce citim la pagina 296: "Rog pe Excelenta Voastra sa-mi permita sa vorbesc de asemenea de la soldat la soldat si tot asa de deschis de la om la om. Este evident si de la sine inteles ca razboiul actual decide soarta Europei si in special a poporului roman. Nu numai eu si patura noastra conducatoare, ci si poporul roman in covarsitoarea lui majoritate sunt bine convinsi si-si dau seama de ceiace inseamna superioritatea, care creste amenintator a statului ruso-sovietic; aceasta este cu atat mai mult cu cat poporul roman si statul roman secole intregi au luptat in contra soartei vitrege a asuprirei rusesti si a trebuit sa suporte ca Rusia in nazuintele ei spre sud-estul european sa smulga necontenit bucati din trupul romanesc", si adauga mai departe pana la pagina 300.

  Si acuma iata si textul furat de maiorul fara nume, pagina 143 pana la pagina 146: " Rog pe Excelenta Voastra sa-mi permita sa vorbesc deasemenea de la soldat la sodat si tot asa de deschis, de la om la om. Este evident si de la sine inteles ca razboiul actual decide soarta Europei si in special a poporului roman. Nu numai eu si patura noastra conducatoare, ci si poporul roman, in covarsitoarea lui majoritate, sunt bine convinsi si-si dau seama de ceea ce inseamna superioritatea, care creste amenintator, a statului ruso-sovietic, aceasta cu atat mai mult cu cat poporul roman secole intregi a luptat in contra soartei vitrege a asupririi rusesti si a trebuit sa suporte ca Rusia, in nazuinta ei spre sud-estul european, sa smulga necontenit bucati din trupul romanesc".

  In prefata volumului I, anglo-saxonul Larry Watts ne spune despre generalul Chirnoaga: "Un al treilea scriitor, Generalul Platon Chirnoaga, l-a cunoscut pe Antonescu doar din auzite si, fiind puternic simpatizant al Garzii de Fier, l-a nedreptatit esential in tratarea legionarilor din cartea sa: "Istoria Politica si Militara a Rzboiului Romaniei contra Rusiei Sovieticea: 22 Iunie 1941-23 August 1944" [Madrid: 1956]" Asta inseamna ca anglo-saconul nu pune nici un pret pe cartea generalului Chirnoaga, dar la neoie fura patru pagini din cartea fara valoare a "puternicului simpatizant al Garzii de Fier". Dar ni se pare si mai curios ca acest "amanunt" -de patru pagini-, nu a fost descoperit de ceilalti recenzenti ai cartii, domnii Stolojan, Enescu, Mares si comandorul Pãtru! Si doar acest "amanunt" de patru pagini, este tiparit cu litere cursive care sar in ochi. Inseamna ca acesti domni nu au citit cartea generalului Chirnoaga, toti patru, nu numai unul.

  Dar sa ne intoarcem la subiectul nostru. Maiorul fara nume, in timpul prigoanei, a dat dovada de o maleabilitate care iese din comun. Din carte se scoate concluzia cea mare: maiorul fara nme nu a suferit nimic, nu a avut nimic de suferit. Din barca maresaului a sarit in barca comunista si a dus-o tot asa de bine. N'a suferit de foame, a putut sa citeasca toate cartile care-l interesau si aceasta pe gratis, platite la inceput de Gheorghiu-Dej si mai tarziu de Ceausescu. Domnul Caraion ne povesteste ca in Romania a putut sa citeasca volumul "Posesia romaneasca noua", de Vintila Horia, aparuta in 1956 la Madrid. Fara indoiala ca socotim normal ca serviciile romanesti, anumite servicii, sa-si procure toate cartile aparute in exil, dar aceste carti nu sunt la indemana decat a anumitor oameni, care fac parte din aceste anumite servicii. Banuim ca domnul Caraion a putut sa citeasca cartea numai dupa ce a iesit din temnita, cand, ca Vasile Dragus, a fost repus in drepturi si comunistii au trebuit sa recunoasca ca savarsisera cea mai mare eroare judiciara, ca si in cazul George Ivascu. Orice roman normal, nu ca domnul Larry Watts, stie ca in Romania nu au putut si nu pot sa patrunda decat anumite carti, cartile comuniste, si nu sunt puse decat la indemana unor anumiti comunisti care fac parte din anumite servicii. Deci maiorul fara nume, devenit dupa cum aflam de la domnul Vlad Stolojan, colonel, a devenit "ofiterul cu dublu carnet, odata antonescian si azi comunist", cum spune domnul Alexe Poenaru in "Cuvantul romanesc". Da, numai aceasta e concluzia cea valabila: colonelul S, a devenit in partidul comunist ceeace fusese in timpul maresalului: omul de incredere, de mare incredere, al comunistilor dupa cum altadata fusese omul de incredere al maresalului, adica e vorba de un "ofiter cu dublu carnet". Si la toate acestea vine comandorul Pãtru care-i dã un certificat de buna purtare maiorului fara nume care este de o "integritate si corectitudine exemplara" !!!! [Stindardul romanilor, Nr. 2 si 3]. trebuie sa fii la randul tãu un om de curaj care iese din comun ca sa-i dai un asemenea cetificat, unui om care in Romania comunista putea sa citeasca orice carte aparuta in strainatate incat nu-si mai amintea nici titlul si nici numele autorului.

  Si acuma altceva: ziarul "Stindardul romanilor" numarul 2 si 3, ne aduce la cunostinta un alt furt al maiorului fara nume: "Dar relatarile nu se opresc aici. In gura intervievatului, se pun idei si fraze care au aparut in publicatiile din exil si niciodata in tara: Le III-eme Homme de l'Axe de Gh. Barbul-Interviul Regelui acordat D-nei Elisabeta Frank si mai flagrant decat toate, Comunicarea facuta de subsemnatul la intrunirea din August 1978 a cenaclului "Apozitia", publicata in revista "Apozitia" nr. 6-7 din 1980-1981.

  Nimeni nu poate crede ca ofiterul intervievat a putut avea acces la aceste publicatii! Si totusi o pagina si jumatate din revista "Apozitia" este compilata cuvant cu cuvant, respectandu-se uneori si virgulele si tot acest continut este redat de catre acest ofiter, ca si cum acesta si-ar depana amintirile!"

  Prin urmare de aici se trage concluzia ca maiorul fara nume ocupa un serviciu mai inalt decat al lui Caraion. Maiorului fara nume i se puneau la indemana toate publicatiile politice din strainatate pe cand lui Caraion i se puneau la indemana numai publicatiile literare. Maiorului fara nume i se puneau la dispozitie toate publicatiile, absolut toate, din moment ce i s'a pus la dispozitie si "Apozitia", o publicatie foarte putin cunoscuta in exilul romanesc, o publicatie foarte discreta si totusi serviciile romanesti speciale, o aveau si pe aceasta. Deci si face dovada a doua futuri comise de maiorul fara nume si totusi, acestui om care fura, comandorul Pãtru îi dã un certificat de buna purtare: maiorul fara nume este "o persoana de o integritate si corectitudine exemplara"!

   Si inca ceva despre comandorul Patru, omul care la batranete a descoperit ca are un mare talent la scris si si-a descoperit si vocatia de a fi aparator al maresalului Antonescu: "-cînd apoi i-au scos din lagarele din Germania, dupa 23 August 1944, ca sa formeze asa zisul 'Guvern nationalist de la Viena' spre a-i utiliza ca pe niste marionete, etc..." Este vorba aici de legionari pe care comandorul Pãtru îi urãste ca si maresalul Antonescu si ca si maiorul fara nume. Prin urmare cei care au format guvernul de la Viena si oamenii care au facut parte din cele doua divizii care au luptat pana pe Oder, au fost niste marionete. Foarte bine, Comandorul Pãtru are voie sa urasca pe legionari cat pofteste, e dreptul lui, dar nu are voie aceasta in ziarul raposatului Emilian pentru ca acest Emilian a fost comandant de companie in aceste doua divizii de marionete, in aceste divizii care continuau sa lupte in numele maresalului Antonescu contra bezbojnicilor. Si pe cand maresalul Antonescu era închis la Lublianca, comandorul Pãtru schimbase de cazacã si luase douã grade în plus de la bezbojnici.

  N.S GOVORA