SEMITII CONTRA SEMITILOR

"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul V, Nr. 42-43, Ian. / Feb. 1986

  Terminarea Mandatului britanic, marcat de ascensiunea stelei lui David deasupra orizontului palestinian, a avut efectul declansarii destabilizarii in Orientul Mijlociu. Paradoxul constituirii Statului Israel -singurul stat din lume a carui religie oficiala este iudaismul- de catre formatiile sioniste in majoritate atee, continua sa intrige pe cercetatorii fiziologiei iudaice din intreaga lume. Cine sunt acesti sionisti veniti din toate colturile Europei si Americii, care si-au impus vointa asupra semitilor autohtoni -Sabra- si au declansat razboiul fratricid dintre cele doua semintii din zona, evrei si arabi? Intrebarea nu este noua. Vasile Alecsandri, in discursul contra revizuirii art. 7 din Constitutie rostit in Senatul Romaniei la 10 Oct. 1879, se intreba: "Ce sunt navalitorii? Sunt un popor activ, inteligent, neobosit intru indeplinirea misiunii sale... sunt cei mai exclusivisti din toti locuitorii pamantului, cei mai neasimilabili cu celelalte popoare ale lumii..."

  De acord, dar sunt oare acesti sionisti Ashkenazi de aceiasi origine semita ca si evreii Sabra ori arabii autohtoni? Arthur Koestler, scriitor evreu, in cartea sa "Al treisprezecele trib" afirma ca majoritatea evreilor de astazi sunt urmasii Khazarilor, un popor seminomad de origina tãtarã, ce s'au convertit la iudaism sapte secole dupa distrugerea Ierusalimului in 70 D.C. Regatul Khazarilor situat pe tarmul vestic al Marii Caspice, intre Volga si Don, s'a extins curand, atingand tarmurile Marii Negre, Caspice si de Azov. Cand Leon al III-lea, imparatul Bizantului a expulzat un numar de evrei din Constantinopole, acestia s'au stabilit in regatul Khazarilor. Un complex de imprejurari favorabile: casatoria fiului lui Leon al III-lea, Constantin al VI-lea, cu printesa Khazara Irina si prozelitismul monoteismului iudaic, au dus la convertirea regelui Khazarilor Bulan, in 740 D.C., la religia iudaica si odata cu el, a tuturor supusilor din regatul Khazarilor. Halevi, in poemul sãu filosofic Ha-Kuzari, descrie aceasta convertire la iudaism a regelui Bulan. Dupa Halevi, regele Khazar a fost câstigat de argumentul "Contractului Social" dintre Dumnezeu si evrei pe muntele Sinai. Astfel iudaismul este prezentat nu ca o serie de revelatii mistice traite de indivizi, ci ca o experienta de la persoana la Dumnezeu si dela Dumnezeu la persoana. Prezenta vizibila a lui Dumnezeu este pretutuindeni, cea invizibila insa este întâlnitã numai in Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu. Corespondenta datata 950 D.C. dintre regele Iosif al Khazarilor si Hasdai Ibn Shaprut, ministrul de externe al Califului Spaniei, Abd al Rachman, detaileaza aceeasta convertire. Scrisorile autentice au fost publicate in 1577 spre a dovedi ca evreii au o tara a lor proprie: Regatul Khazariei.

  Influenta Khazarilor a durat 250 de ani, pânã la eclipsarea de catre ducele Kievului. In secolul al XIII-lea, odata cu sosirea marelui val mongol, Khazarii convertiti la iudaism si-au indrepata fuga spre nord-vest. Cu alte cuvinte, evreii counoscuti astazi sub numele de Ashkenazi ce populau tarile baltice, Rusia, Romania, Polonia, Ungaria, Germania, adica Europa intai, America mai apoi, sunt de fapt urmasii Khazarilor, de origine tãtarã-finicã si nu semiti. A. Koestler îi numeste pe Ashkenezi: cel de al XIII-lea trib. Mai pot ei deci prezenta orice critica adversa drept anti-semitism de vreme ce ei nu sunt semiti? Argumetnul lui Koestler nu este nou. Prof. Dunlop de la Universitatea Columbia, prof. Burry in Anglia si Paliak dela Universitatea din Tel Aviv, conclud cercetarile cu acelasi raspuns: numai evreii autohotoni Sabra Sephardici sunt evrei pe linia sângelui. Cele dousprezece triburi evreiesti initiale din care 10 s'au pierdut iar celelalte doua, Israel si Iudah, ce locuiau Tinutul Sfant, locul activitatii mesianice a lui Iisus, fiul Tatalui si al Sfantului Duh, au devenit exilate in Babilon odata cu distrugerea Templului de catre Romani.

  Din exilul Babilonian, nici macar jumatate din acestia nu s'au mai reintors. Unde au disparut insa celelalte 10 triburi? Dupa unele afirmatii din cartea "Israel, care este pretul?" publicata in 1953, arborele genealogic al lui Hitler si-ar putea avea radacinile in unul din cele zece triburi pierdute, in timp ce un Weizman, Golda Meir, Ben-Gurion, Begin ori alti multi Ashkenezi ca urmasi ai Khazarilor convertiti la iudaism, n'au nici o legatura antropologica cu evreii. Adica multi Crestini, din punct de vedere antropologic, au mai mult sange evreiesc in vine decat multi dintre vecinii lor evrei. Regina Victoria a Angliei apartinea unei societati israeliene ce-si sustinea originea in triburile pierdute. Confuzia deriva din amalgamarea notiunilor de iudaism, evreism si sionism.

  Termenul de iudaism a fost pentru prima oara introdus de catre Iosif Flaviu, scriitor roman de orignie evreiasca, in cartea sa "Istoria razboiului evreiesc`" aparuta in sapte volume. Iudaismul reprezinta o colectie unitara de credinte, legi morale, practici religioase si institutii ceremoniale, inzestrat cu o mare forta de prozelitism inainte de apartitia Crestinismului. In faza initiala o multime de indivizi, apartinand diferitelor natiuni si rase s'au convertit la iudaism. Cu alte cuvinte lumea iudaica de astazi constituie un amestec al mai multor rase. Pentru a apãra acest conglomerat numit iudaism de pericolul crescând al defectiunilor, convertirilor si a casatoriilor mixte, criza Israelului este prezentata drept criza evreimii mondiale ca si cum ar exista un Popor Evreu ca o entitate extra-teritoriala Israelului. Iudaismul este forta unificatoare a diverselor rase ce formeaza astazi lumea iudaica, dupa cum crestinismul este forta unificatoare a lumii crestine ori mahomedanismul lumea musulmana, dupa cum din sãmânta lui Abraham, Hager a dat nastere lui Ishmael al arabilor.

  Guvernul Statelor Unite prin Secretarul de Stat, Philips Talbat, intr'o scrisoare datata Aprilie 20, 1964 catre Rabinul Elmer Berger, intitulata "O scrisoare din partea unui rabin american catre un ambasador arab", exprima pozitia Departamentului de Stat: "St. Unite nu recunosc o relatie politica legala bazata pe identificarea cetatenilor ei pe baza religioasa. Nu accepta discriminarea pe baza religioasa dintre cetatenii ei. Trebue sa fie deci foarte clar ca Departamentul de Stat nu recunoaste conceptul popor evreiesc drept concept al legilor internationale."

  Procesul spionlui Alfred Dreyfus, facut public de catre Emile Zola in "J'accuse" a facut posibila uitarea de catre sionistii moderni a originii lor Khazare si imbratisarea anti-semitismului ca dovada a originii lor palestiniene. Edwin S. Montegu, Secretarul de Stat britanic pentru India, intr'un document datat 23 August 1917 si intitulat "Anti-semitismul prezentului guvern" sustine:

  "Afirm ca nu exista o natiune evreiasca. Membrii familiei mele, de exemplu, care sunt in aceasta tara de mai multe generatii nu au nici o comunitate de vederi sau dorinte cu nici o alta familie de evrei din alta tara decat prin profesarea aceleiasi religii. A afirma ca un evreu englez si un evreu maur ar fi din aceiasi natie este echivalent cu a afirma ca un crestin francez ar fi din aceiasi natie -de aceiasi rasa. 

...Sunt si eu convins ca aducerea evreilor inapoi spre a forma o natiune in tara din care au fost imprastiati, necesita intrerventia Conducerii Divine. Si nu voi sugera niciodata ca, fie Lordul Rotschild sau domnul Balfour ar fi Messiah..., neg orice asociere a Palestinei de astazi cu evreii. Este adevarat ca Palestina a jucat un rol important in istoria evreiasca, dar tot asa in istoria mahomedona sau in istoria crestina. Este adevarat ca Templul a fost in Palestina, dar tot atat de adevarat cã si Cina cea de Tainã si Crucificarea au fost tot acolo..."

  Contrar tuturor opozitiilor, forta atee socialist-nationalista a sionismului, a facut posibila existenta Statului Israel si odata cu el declansarea razboiului fratricid.

  Razboaie sangeroase, razbunari teribile, orase intregi eradicate, terorismul local internationalizat, au deschis calea destabilizarii din regiune: Semitii arabi in lupta fratricida cu Semitii evrei. Iata tragedia Orientului apropiat. Tactica este mereu aceiasi ca si in cazul comunizarii Rusiei tariste, a razboiului civil din Spania, a vinderii la Yalta si Teheran, a comunizarii Asiei si Americii Latine. Si desigur mitul anti-semitismului adus de catre sionistii nesemiti, isi extinde plaga asupra lumii intregi. Anti-semitismul nu a existat niciodata in lumea araba. In religia islamica Moise, Abraham si Iisus sunt recunoscuti drept profeti, iar unul dintre cele mai sfinte locuri ale Islamului este Stanca din Ierusalim unde Abraham urma sa-l sacrifice pe Isaac. Egiptul si-a deschis intotdeauna bratele spre a primi pe fratii lui, semitii evrei. A fost sionismul si formarea Statului Israel, care au distrus aceasta relatie umana.

  Dar Statul israel exista de jure prin rezolutia Natiunilor Unite din 1948 si nu poate fi desfiintat decat prin genocid. Este o actualitate ce va avea un cuvant greu de spus in viitoarea evolutie a razboiului fratricid si a internationalizarii lui. Vor avea semitii arabi, frati cu semitii evrei, soarta indienilor americani?

  Va declansa oare viitoarea conflagratie majora locala cel de-al III-lea razboi mondial? Varianta Divina cere convertirea la crestinism a isrealienilor inainte de a doua venire a lui Christos pe pamant.

  Vom trãi noi aceste evenimente? Timpul ne-o va spune.  

  -CITITI IN NUMARUL VIITOR: RAZBOAIELE STATULUI ISRAELIAN DELA INFIINTARE SI PANA IN PREZENT -

Lupescu Aurel

Anul V, Nr. 44, Martie 1986

Razboaiele Statului Israel dela infiintare si pana in prezent

1948        PARTEA I-A       1967

  In lucrarea sa "Statul evreiesc", Herzl, pãrintele Sionismului, propunea Madagascarul drept viitoarea tara a evreilor de pretutindeni.

  Acesasta ideie a fost avansata de catre Partidul national-socialist al lui Hitler, ca parte din platforma electorala a partidului si publicata intr'un pamflet inca inainte de 1933. Germenii "solutiei finale" au fost saditi cu convingerea ferma ca o eventuala reastere a Israelului biblic ca stat evreiesc, va duce la un conflict fara de sfarsit in lumea araba. 15 ani mai tarziu, la 14 Mai 1948, statul evreiesc lua fiinta pe teritoriul Israelului Biblic deschizand calea conflictului fara de sfarsit. Inainte chiar de declaratia oficiala a intemeierii statului Israel si imediat dupa rezolutia ONU de partitionare din anul 1948, teroristii evrei din gruparile Stern, Irgun si Haganah au dezlantuit un val de atacuri armate contra arabilor, culminand cu masacrul din 9 Aprilie dela Deir Yassin in care 254 de copii, femei si batrani, si-au pierdut viata [vezi Libertatea Nr. 43-44]. Infrangand rezistenta palestinienilor neorganizati, evreii cuceresc cartierul Katamon din Jerusalim, Ramleh, Safed si Beisan, si distrug total, stergand de pe harta Palestinei alte 30 de sate si comunitati palestiniene.

  In mod semnificativ, mãslinul -simbolul pacii-, devine obiectul razbunarii si mii de pomi sunt smulsi din radacini si arsi.

  La 13 Mai Jaffa semneaza actul de predare, iar a doua zi Statul Israel este proclamat.

  Aproape imediat trupele Egiptului, Iordaniei, Siriei, Iraqului si Libanului, intra in Palestina. Din acel moment si pana in zilele noastre, Orientul Mijlociu va fi zguduit de sase razboaie majore cu perioadele dintre ele dedicate actelor teroriste dintre cele doua semintii semite din regiune: evreii si arabii.

  O succinta analiza a fortelor combatantilor din razboiul din 15 Mai 1948, ne este data de catre Generalul englez John Bagot Glubb, comandantul fortelor armate ale Transjordaniei:

  Fortele armata arabe:

  Egipt.............................10.000

  Legiunea Araba............4.500

  Siria................................3.000

  Liban...............................1.000

  Iraq..................................3.000

________________________

  TOTAL..........................21.500

  Fortele armata israeliene:

  TOTAL..........................65.000

  Lipsei de coordonare si de experienta a ducerii unui razboi de catre arabi, i se adauga incetarea suportului logistic din partea Angliei la 29 Mai 1948 catre Legiunea Araba, dependenta in intregime de acest suport. Aceste trupe arabe, armate inferior si de trei ori mai mici in totalitatea lor decat cele evreiesti, trebuiau sa strabata distante uriase de câte 1000 de km. de desert spre a se angaja in lupta.

  In contrast, trupele evreiesti operau de pe teritoriul ingust al Israelului stabatut de o retea de drumuri construite de englezi, superioare in numar si armament, conduse de militari cu experienta razboaielor europene si cu sprijinul lumii vestice induiosate de Holocaustul evreiesc".

  La 17 Septembrie 1948, mediatorul ONU asupra Palestinei, contele Folke Bernadatte, nepotul regelui Suediei Gustaz al V-lea, este asasinat impreuna cu ajutorul sau Colonelul Andre Pierre Serat, de catre teroristii evrei din Stern. Motivul: Contele Bernadatte proclamase intentia sa de a acorda statutul de oras international Jerusalimului, locul de convietuire milenara pasnica a trei religii.

  Armistitiul Egipteano-Israelian a fost semnat la 24 Feb. 1949, urmat de cel Libanezo-Israelian la 22 Martie 1949, Jordano-Israelian la 30 Aprilie si de cel Siriano-Israelian la 20 Iulie 1949.

  Bazele acestui armistitiu au fost extrem de fragile, ducand in timp la deslantuirea celorlalte razboaie din zona.

  In 1950 agentii sionisti arunca in aer sinagoge si locuinte evreiesti in Bagdad, spre a forta pe evrei sa emigreze in Israel. In 1952, Gamal Abdel Nasser, noul presedinte al Egiptului, deschide calea imbunatatirii relatiilor egipteano-americane in asa masura incat St. Unite initiaza un program de ajutorare in valoare de 50 milioane de dolari in vederea definitivarii proiectului Barajului dela Asuan. Din nou, agenti sionisti sunt trimisi de catre Israel in scopul înveninãrii si ruperii relatiilor amicale dintre Egipt si St. Unite. Teroristii evrei nu se dau înlãturi dela nimic. Bibliotecile americane din Alexandria si Cairo sunt aruncate in aer si bombe sunt plasate in cinematograful Metro-Goldwyn-Mayer si alte cladiri ocupate de catre americani si englezi. Bineinteles, totul simulat ca o reactie anti-americana si anti-engleza a arabilor. In Decembrie, autorii israelieni ai acestor acte sunt descoperiti, arestati in timpul patrunderii intr'o instalatie americana si condamnati la termene de inchisoare. Presa controlata de sionisti a prezentat incidentul drept o conspiratie antisemitica a presedintelui Nasser.

  Republica Araba Unita nationalizeaza Canalul de Suez barând calea vapoarelor israeliene si intarind controlul in stâmtoarea Tiran si portul Eilat.

  La 29 Octombrie 1956, in acord cu Anglia si Franta, invadeaza peninsula Sinai declansand cel de al doilea razboi in zona. La 31 Octombrie 1956, fortele aeriene ale Angliei si Frantei bombardeaza aeroprturile si alte zone strategice din Egipt. Egiptul raspunde blocand Canalul de Suez prin scufundarea vaselor aflate in canal.

  In aceste conditii, este meritul presedintelui Eisenhower de a fi rezistat la presiunile sionistilor. Suportat masiv de publicul american, presedintele Eisenhower forteaza retragerea israelienilor din teritoriile ocupate si stoparea actiunilor militare ale Angliei si Frantei, avand ca rezultat restabilirea in Martie 1957, a granitelor dinainte de atac si formarea UNEF-ului ca organism al ONU de supraveghere a acestor granite, rol asumat cu raspundere si succes pana la retragerea acestui organism in 1967.

  Perioada 1957-1967 a fost o perioada de tensiune si constante acte reciproce de terorism si incidente de granita. In 1965 si 1966 Organizatia de Eliberare a Palestinei [PLO] precum si bratul ei drept Armata de eliberare a Palestinei [PLA], ataca din ce in ce mai des pozitiile Israelului. Israelul raspunde bombardand instalatiile de apa din Siria si in toamna lui 1966, distruge total satele Samn si Jordan. Tensiunea dintre cele doua semintii semite, arabi si evrei, creste, rumoarea inevitabilitatii unui nou razboi se face din ce in ce mai auzita. Decizia Israelului de a abate cursul râului Jordan in scopul fertilizarii tinutului Negeve si cea de construire a reactorului nuclear dela Dimona, au constituit principalii factori de deslantuire a razboiului din 1967, cunoscut ulterior sub numele de "razboiul celor 6 zile".

  Abaterea râului Jordan ducea la salinizarea teritoriilor arabe si transformarea lor in desert, iar reactorul nuclear aducea pentru prima oara spectrul Apocalipsului nuclear in zona. In timp ce presedintele Nasser declara in public ca arabii nu vor declansa un atac impotriva Israelului, seful Serviciului Secret al Israelului, genralul Meir Amit  viziteaza Washingtonul la 30 Mai 1967. La 3 Iunie 1967, Cabinetul israelian intrunit in sedinta secreta, decide atacul impotriva arabilor. Decizia de invazie a fost luata fara indoiala dupa asigurarile diplomatilor israelieni din Washington ca daca Israelul va ataca Egiptul, St. Unite nu vor interveni si nu vor forta retragerea Israelului ca in 1956. Zarurile au fost aruncate si in dimineata zilei de 5 Iunie 1967, fortele aeriene israeliene ataca simultan toate aeroporturile egiptene fãcându-le inoperabile. Din nou, o forta militara de cateva sute de mii de soldati, arme superioare si fotografiile detailate ale instalatiilor militare egiptene furnizate evreilor de catre satelitii spion ai Americii, au dus la victoria relativ facila a Israelului impotriva celor 80.000 de soldati egipteni concentrati in Sinai.

  Razboiul s'a incheiat in 6 zile, nu inainte insa de a ilustra din nou vestitul "modus operandi semiticus", de a musca mâna care-i hrãneste.

  La 7 Iunie 1967, israelienii ocupa Jerusalimul si completeaza cucerirea West-Bank-ului la 8 Iunie. In dimineata aceleiasi zile, vasul american Liberty este atacat de catre fortele combinate navale si aeriene israeliene, si redus in 30 de minute la o biata tinta gaurita. 34 de americani aflati la bord au fost ucisi, alti 75 raniti grav.

  Atacul nu a incetat decat atunci cand "SOS"-ul transmis a fost interceptat de catre Flota a VI-a americana aflata 600 de mile nord-vest.

  Cu mare greutate Liberty -escortat de catre distrugatorul american Dakota- a ajuns in Malta la 14 Iunie. Scuzele israelienilor de a fi confundat vasul american cu unul egiptean inamic, este lipsit de orice baza de vreme ce premergator atacului, avioanele de recunoastere israeliene au urmat vasul timp indelungat, steagul american era arborat, iar numele in engleza vizibil in conditii bune de vizibilitate. Concluzia: atac deliberat asupra unui vas prieten si sustinator fundamental al Israelului, era evidenta. Daca vasul nu ar fi reusit sa transmita "SOS"-ul interceptat de catre flota american, atacul ar fi reusit, nu ar mai fi existat supravietuitori si adevarul probabil ca nu ar fi iesit la iveala niciodata.

  Dar ce i-a determinat pe israelieni sa riste o demascare publica a "modusului operandi semiticus"? Vasul Liberty, reactivat dupa cel de al II-lea razboi mondial, era un vas de spionaj american, echipat cu un sistem radio capabil de interceptare clara pe o raza de 500 de mile. Vasul mai poseda un sistem special de comunicatie capabil de a transmite mesaje direct catre St. Unite, prin reflectarea semnalelor radio de catre Luna.

  Vaporul a primit misunea la 2 Iunie [deci 3 zile inainte de declansarea invaziei israeliene], de a porni in directia Peninsulei Sinai, unde a ajuns la 8 Iunie 1967, si a fost atacat de catre israelieni. Intre 5 si 8 Iunie, antenele vasului american interceptau transmisiile de maesaje atât ale arabilor cât si israelienilor. Scopul era de a asigura ca Israelul sa nu depaseasca obiectivele planului de izolare.

  La scurt timp dupa aceea, analistii de pe Liberty descopera ca israelienii au reusit sa penetreze codurile cifrate egiptene si jordaniene. Printr'un procedeu special, aceste mesaje dintre regele Hussein si Presedintele Nasser erau prelucrate si trimise inapoi fara posibilitatea detectiei prelucrarii, dand impresia falsa celor doi ca razboiul decurgea satisfacator pentru arabi. Astfel Hussein primeste mesajul fals ca Egiptul contra-ataca in Sinai si ca cere ajutor Jordaniei sub forma unui atac asupra Hebron-ului. Rezultatul este evident: Hussein isi retrage fortele din zona cruciala desemnata a taia Israelul in doua, dar egiptenii crezand ca jordanienii taca cu succes in Hebron, contra-ataca in dimineata zilei de 8 Iunie cu rezultate dezastruoase. In ziua de 7 Iunie 1967, Eugen Raston cheama pe ambasadorul israelian Avraham Herman la Departamentul de Stat unde-i cere acestuia stoparea imediata a invaziei israeliene, informându-l totodata ca americanii au cunostinta de "fabricarea" mesajelor false de ctre israelieni. Ca urmare, cateva ore mai tarziu, la Tel Aviv vasul american este pus sub observatie electonica. Patru ore dupa aceea, ordinul de scufundare este dat. La ora actuala, cazul Liberty este inca invaluit in vãlul des al tacerii conspirative internationale.

  Razboiul din 1967 s'a incheiat cu infrangerea umilitoare a Egiptului, Siriei si Jordaniei. Discursul radio-televizat la 9 Iunie 1967 al presedintelui Nasser, a enuntat in termeni simpli cauza infrangerii: ascultarea sfaturilor presedintelui Johnson si ale Uniunii Sovietice de a nu ataca primul. Din acest razboi Israelul a iesit victorios anexând noi teritorii si continuând stãpânirea celor vechi, cu acordul deplin al celor doua mari supraputeri: St. Unite si Sovietele.

CITITI IN NUMARUL VIITOR, PARTEA A II-A: Razboaliele Israelului din 1967 si pana in zilele noastre.

Lupescu Aurel

Anul V, Nr. 45-46, Aprilie-Mai 1986

Razboaiele Statului Israel dela infiintare si pana in prezent

1967      PARTEA  A II-A      1973

  Razboiul celor 6 zile din 1967 s'a incheiat cu victoria decisiva a Israelui atat pe plan local cat si pe cel international. Odata cu ocuparea noilor teritorii: West Bank din zona Jordanului, Peninsula Sinai, portiunea Gaza si inaltimile Golan din Siria, ganitele Israelului s'au extins conform visurilor sionistilor moderni. In mod special Ierusalimul de Est incorporat in zona West Bank a devenit tinta favorizata a politicii de sionizare condusa de Israel. Districtul arab Bab el-Maghraba din Ierusalim, un splendid cartier arhitectural construit cateva secole in urma, a fost distrus complet: peste 130 de cladiri si doua moschei demolate cu ajutorul buldozerelor, intreaga populatie evacuata.

  Teroarea cuprinde Ierusalimul arab odata cu intrarea armatei de ocupatie israeliene. Dupa marturiile unui arab crestin ce locuia in Ierusalim, 95% din pravaliile arabe au fost sparte si golite de marfuri, iar populatia primita cu rafale de mitraliera. Arabii din Ierusalim nefiind pregatiti pentru razboi datorita statutului de oras Sfant international, au pierit cu sutele. Evacurarea fortata a arabilor din teritoriile ocupate de Israel, distrugerea sistematica a satelor si oraselor arabe sunt parte din strategia sionista decisa de-a convinge lumea intreaga de inexistenta palestinienilor in Palestina ocupata de israelieni. In anul 1973 Dr. Israel Shahak descrie realitatea tragica intr'un raport intitulat "Satele arabe distruse in Israel":

  Un total deci de 385 sate eradicate complet. Pana si cimitirele cu pietrele lor funerare n'au fost crutate. Turistii vor fi informati ca "aici a fost desert".

  Fostul Ministru al Apararii Moshe Dayan vorbind in fata studentilor din Haifa in Martie 1969 dezvaluie adevarul: "In aceasta tara nu exista nici un singur sat evreiesc care sa nu fi fost construit pe locul unui sat arab. Satul Nahalat a luat locul satului arab Mahlaul, satul Gifat celui al lui Jifta..."

  In Noembrie 1967 Consiliul de Securitate al ONU adopta Rezolutia 242. In esenta Rezolutia 242 cere ca statele din Orientul Mijlociu: sa recunoasca dreptul de existenta al fiecaruia dintre ele; sa recunoasca dreptul fiecaruia de a uza de caile navale publice; sa lucreze pentru pace. Rezolutia 242 deasemenea cerea: ca Israelul sa se retraga din teritoriile ocupate in 1967; ca fortele internationale de securitate sa fie plasate la frontierele de dinainte de 1967; deasemenea o rezolvare justa a problemei refugiatilor palestinieni.

  Lunga perioada dintre 1967-1973 a fost dominata de atacurile reciproce dintre cele doua familii semite: arabi si evrei, de asasinate teroriste si de masinatiuni diplomatice internationale. Cu cateva zile inainte de depunerea juramantului de catre Richard Nixon la 20 Ianuarie 1969, avioanele israeliene bombardeaza beirutul -capitala Libanului, ca razbunare pentru un cetatean israelian ucis in Atena de catre arabi. Vechea invatatura evreiasca din Vechiul Testament "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" s'a transformat in "100 de ochi pentru un ochi si 100 de dinti pentru un dinte". Cu atatia ochi si dinti scosi ramane de vazut daca actualii combatanti semiti nu vor deveni orbi si stribi in totalitate.

  Odata venit la putere, presedintele Nixon a continuat politica de intarire a Israelului conform celei expuse in fata B' nai B'rith-ului: "Israelul va dispune de o tehnica militara superioara statelor vechine ostile ceea ce îi va creia avantajul tehnicii contra numarului de oameni". Ca urmare, avioane de lupta de tipul Phantom-16, sunt expediate spre Israel.

  In Septembie 1969 are loc o lovitura de stat in Libia pregatind calea pentru Conferinta Araba de la Rabat, denumita si "Consiliul de Razboi impotriva Israelului". Ca urmare Secretarul de Stat american William Rogers face publica o noua initiativa de pace care prevede retragerea totala a israelienilor din teritoriile arabe ocupate si un control israelian-iordanian asupra Ierusalimului in schimbul pacii arabe. In 1970 israelul devine a sasea putere nucleara alaturi de St. Unite, U. Sovietica, Anglia, Franta si China si singurul stat care refuza sa semneze Tratatul de neproliferare nucleara. Razboiul din 1967 a dat nastere unei forte unite palestiniene PLO decisa sa lupte cu orice pret si metode contra Israelului. Curand miscarea fedainilor ce-si avea bazele in Jordania s'a pus in conflict cu regele Hussein ducand in final la confruntarea armata dintre regele Hussein sprijinit de israelieni si american si organizatia PLO sprijinita de Siria si sovietici. Dintr'o data intreaga zona se transforma intr'un butoi cu pulbere gata sa explodeze: Flota a VI-a americana din Mediterana se apropie de teatrul de operatii si trupe aeropurtate americane sunt transferate din Europa in Turcia: Sirienii se retrag convinsi de catre sovietici, iar trupele fedainilor sunt strivite de catre fortele superioare ale lui Hussein de 56.000 de oameni. Cateva zile mai tarziu un plan secret de contingenta militara St. Unite - Israel - Jordan este desvaluit de catre ziarul N.Y. Times.

  La 28 Septembrie 1970, presedintele Nasser al Egiptului sucomba in urma unui atac cardiac si Anwar Sadat vine la putere. Sadat cere retragerea trupelor israeliene din zona Canalului de Suez si ofera in schimb repunerea Canalului in functiune pentru traficul international.

  In 1971 au loc la Washington convorbirile Nixon-Meir ce au dat nastere ipotezei ca Golda Meir a obtinut garantia securitatii Israelului din partea St. Unite, garantie ce in contrast cu alt tratat va ramane nealterata de schimbarile politice, diplomatice, militare si deasemenea nu va fi supusa ratificarii legislative si aprobarii publice.

  Intre timp frustrarea accentuata a presedintelui Sadat in fata oscilarilor si ambiguitatii sovieticilor fata de Egipt, culmineaza cu refuzul Uniunii Sovietice de a vinde Egiptului arme ofensive, ducand la expulzarea in 17 Iulie 1972 a celor peste 18.000 de "consilieri" tehnici, militari si diplomati sovietici, si ruperea relatiilor diplomatice.

  Evenimentele mondiale ale perioadei dinainte de 1973 converg spre adancirea conflictului psihologic dintre cele doua familii semite: arabi si evrei.

  Criza energetica declansata de folosirea petrolului ca arma politica de catre arabi, formarea axei Sadat - Faisal - Hussein propagand in public un interes comun al Egiptului, Arabiei Saudite si Jordanie contra Israelului, duc la conturarea posibilitatii unui nou conflict armat in zona. Vineri, 10 Sctombrie 1973, serviciile de spionaj israeliene inregistreaza miscari neobisnuite de trupe arabe in zona de frontiera dar nu iau nici o masura. A doua zi trupele arabe unite ataca pozitiile israeliene luate in totala surpriza. Acest razboi ce va dura 19 zile va fi cunoscut sub numele de Yom u-pper dupa sarbatoarea evreiasca din acea zi ce convenea si cu Ramadanul musulman ce celebra a 1350 aniversare de la intrarea triumfala a lui Mohamed in Mecca. Egiptenii trec Canalul de Suez si ocupa linia de fortificatii israeliene Barlev, in timp ce sirienii ataca platoul Golan. Israelienii in disperare, fac apel la ajutor militar imediat din patea americanilor. Intre timp, arabii comit eroarea tactica tipica stategiei sovietice de a ataca trecatorile Mitle si Gidi din Sinai, in loc de a astepta o regupare a fortelor. Ca urmare israelienii in urma unei batalii motorizate opresc ofensiva egipteana, in timp ce avioane uriase C-5 de transport americane aduc tancurile si rachetele necesare izbandei israeliene. Avioane israeliene cu fuselajul vopsit spre a ascunde steaua lui David obtin permisiunea Pentagonului de a ateriza la baza aeriana din Virginia Beach spre a se aproviziona cu munitii si piese de schimb. Sovieticii nu se lasa nici ei mai prejos si avioanele lor de transport Antonov-22 aduc arsenal militar egiptenilor. Mai tarziu s'a spus ca acest razboi a fost folosit de catre Marile Puteri spre a testa eficacitatea noilor arme produse. Ajutorul militar american a facut posibila victoria israelienilor si in acest razboi. O superioritate aeriana aproape totala face ca trupele israeliene conduse de gen. Sharon sa ocupe partea vestica a canalului de Suez si incercuirea Armatei a treia egiptene. De asta data marile puteri in urma unor scurte consfatuiri Kosîghin-Sadat si Kissinger-Meir, cer incetarea ostilitatilor.

  Resolutiile 338 si 339 din 22 Oct. si respectiv 23, adoptate de catre Natinuile Unite, cer incetarea imediata a focului si implementarea ulterioara a Resolutiei 242.

  Intre timp sovieticii pun in alerta alte patru divizii aeropurtate si ridica prezenta fortelor navale la peste 85 de vase de razboi. Alte doua divizii motorizate sovietice din Crimeea sunt puse pe picior de razboi.

  America raspunde trimitand in Mediterana portavionul J.F. Kennedy cu zeci de avioane de atac A-4; bombardiere B-52 sunt transferate din Guam spre St. Unite si 15.000 soldati ai diviziei aeropurtate 82 stationata in Carolina de nord primesc ordinul de a fi gata la orele 6.00 AM. Comandamentul Strategic aerian avand in subordine fortele nucleare de atac este alertat. O confruntare globala nucleara parea inevitabila, cand cele doua supraputeri, ca urmare a unui schim de mesaje urgente, inteleg sa se desangajeze. Ca urmare a Resolutiei 340 a Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite ce prevedea constituirea unei forte de urgenta de supaveghere, St. Unite ridica alarma impusa, urmata gradual de catre URSS. Razboiul din 1973 s'a incheiat cu victoria israeliana si cu o oarecare "salvare la fata" a lui Sadat ce a putut declara mai tarziu ca de fapt el a castigat acest razboi.

  Un alt aspect al acestui razboi este faptul ca transportul masiv de arme sofisticate americane: 1.000 tancuri ultramoderne M-60, un mare numar de avioane de lupta F-4 si aproape jumatate din cantitatea de rachete antitanc TOW a lasat America fara o singura divizie total combatanta.

  Armistitiul a fost incheiat la kilometrul 101 pe autostrada Suez-Cairo la 15 Noembrie 1973. Pretul platit de israelieni: 2.517 ucisi, 7.500 raniti si 9 miliarde de dolari pagube in 19 zile de lupta.

  Cerneala nu se uscase inca de pe Armistitiul incheiat si avioane israeliene bombardau lagarele palestiniene din sudul Libanului, complectand desigur politica de sionizare a Palestinei de catre israelieni.

CITITI IN NUMARUL VIITOR: Partea a III-a: "RAZBOAIELE STATULUI ISRAEL DIN ANUL 1973 SI PANA IN ZILEILE NOASTRE"

Lupescu Aurel 

Anul V, Iunie Nr. 47, 1986

Razboaiele Statului Israel dela infiintare si pana in prezent

1973      PARTEA  A III-A     1986

  Razboiul din 1973 a costat Isralul 2.517 morti, peste 10.000 de raniti si pierderi materiale imense. Cele 19 zile de lupta -durata razboiului- au costat peste 9 miliarde dolari, bani proveniti in mare parte din donatiile generoase ale Statelor Unite catre Israel. Pentru a sublinia amploarea ajutorului american este suficient sa amintim doar trasportul in cateva zile a peste 1.000 de tancuri M-60 [ultimul model]. echivalent cu intreaga productie pe trei ani din depozitele americane si vest germane catre campurile de lupta din Orientul Mijlociu. Efectul direct al acestui razboi l'a constituit embargoul petrolului instituit de catre statele arabe. Evreimea organizata din America determinata sa distruga din "fase" orice tentativa de apropiere dintre Statele Unite si arabi si in mod special cu PLO-ul, a deslantuit o campanie propagandistica belicoasa cu tema: "Cum poate fi organizata din punct de vedere tehnic invazia unei natiuni apartinand OPEC-u-lui?", sau "Cum sa arunci in aer o sursa petrolifera?" Perioada 23-30 Martie 1975 caracterizata de insuccesele diplomatice ale lui Kissinger, asasinarea regelui Faisal al Arabiei Saudite precum si anuntul lui Sadat de a deschide Canalul de Suez traficului international la 5 Iunie, au avut o importanta colosala pentru dezvoltarea ulterioara a evenimentelor din zona. Un nou acord Israeliano-Egiptean este semnat la 23 Septembrie la Geneva de catre reprezentantii celor doua natiuni. Explicatia usurintei cu care Israelul a semnat acordul poate fi gasita in previziunile pactului secret cu americanii. Termenii acestui pact prevedeau pozitia privilegiata a Israelului, pozitie echivalenta cu considerarea Israelului drept cel de-al 51-lea stat al USA. Totodata, America promitea Israelului atat asistenta in cazul unui atac initaiat de o alta supraputere cat si abtinerea de la orice convorbiri cu PLO-ul.

  Pentru a împãca si capra si varza America ofera Israelului si Egiptului o donatie de 3.3 miliarde de dolari, fara a indica insa ca din aceasta suma peste 2.7 miliarde de dolari erau destinati Israelului. Banii au fost folositi spre a cumpara rachete de tip "Lance", bombe prevazute cu dispozitive laser, avioane de lupta de ultimul tip F-16 precum si noile rachete Pershing, cu o raza de actiune de 450 de mile, capabile dea transporta incarcaturi nucleare spre capitalele arabe.

  In perioada Iulie 1975 - August 1977, Israelul a primit peste 4.4 miliarde de dolari in ajutor american. Intre timp in Liban razboiul civil lua proportii. Presedintele Assad al Siriei se aliaza cu fortele crestine conduse de Pierre Geymayel si Camille Chamoun impotriva PLO- ului aliat cu stanga Druza.

  Armata siriana distruge centrul PLO din Tel Zaitar, orasul Beirut este devastat iar presedintele Sarkis preia controlul in Libanul de Sub. Nu multa lume stie ca fortele crestine ale lui Geymayel si Chamoun, sprijinite de Israel, reprezinta o mica parte a catolicilor maroniti si ca majoritatea catolicilor, protestantilor, ortodocsilor de rit grecesc si sirian se opuneau partitionarii Libanului.

   In mijlocul acestui haos prevstitor de noi interventii militare, are loc intre 19-20 Noembrie 1977 vizita istorica a lui Sadat la Jerusalim, urmata la 25 Decembrie 1977 de vizita lui Begin la Ismailia Subita, a celor doi "frati" semiti si larg publicizata in America. Urmarea imediata a acestei "iubiri" a fost izolarea Egiptului de catre PLO,  Siria, Iraq, Libia, Algeria, Yemenul de Sud, Arabia Suadita, Kuweit precum si de catre celelalte state arabe neutre. Este momentul in care influenta lui Gaddafy al Libiei in lumea araba incepe sa creasca.

  In aceste conditii are loc celebra intalnire de la Camp David dintre Sadat, Begin si Carter. In final un acord este semnat la 26 Martie, la Washington si Israelul primeste o donatie suplimentara de 2.2 miliarde de dolari in credit militar si peste 800 de milioane de dolari pentru constructia a doua baze aeriene la Negev. Egiptul primeste 1.5 milioane dolari in credit militar si 300 de milioane imprumut. Acordul de la Camp David contine multe clauze secrete nepublicate inca la ora actuala. La 16 Ianuarie 1978, Sahul Iranului Pahlevi este alungat din tara si locul lui este luat de catre Ayatollah-ul Khomeini venit proaspat din "exilul" sau din Paris. Sahul, vechi prieten si sustinator al lumii vestice, moare ca un câine la poarta aceleiasi lumi vestice ferecatã cu sigiliul lui David. Situatia din Orientul Mijlociu continua sa se deterioreze rapid. Fundamentalismul musulman militant va lua proportii in Iranul lui Khomeini conturând viitorul conflict cu Iraqul, in timp ce razboiul civil din Liban, reprezentat de conflictul dintre Sirieni si maronitii libanezi, dintre Chamoun-isti si falangistii lui Geymayel, dintre PLO si Israel, dintre fortele plaestiniene si protejatul israelienilor Maiorul Saad Haddad impingea tara pe marginea prapastiei in care avea sa se prabuseasca curand.

  Duminica, 7 Iunie 1981, Israelul activeaza operatia Babylon. 8 bombardiere de lupta F-16 escortate de 6 avioane de vanatoare F-15 ataca reactorul nuclear Tommuz 17 din Iraq si distrug complexul in valoare de 260 milioane de dolari. Motivul: Intr'o camera secreta aflata cand la 40 m, cand la 5m. dedesubtul reactorului, arabii construiau o bomba atomica cu care voiau sa distruga Israelul. Ca in realitate, dupa cum ateasta serviciile de informatii americane, nu exista o asemenea camera, asta nu mai are nici o importanta, faptul fusese consumat. Urmeaza asasinarea lui Sadat in Octombrie 6 de catre un grup de soldati egipteni condusi de locotenentul Khalid Ahmad al Islambuli. Rãmân pentru istorie frumoasele sale cuvinte: "Democratia imi aduce mai multa suferinta decat opozitia".

  Noul presedinte al Egiptului Hosni Mubarak continua politica predecesorului sau cu acelasi sentiment de neîncredere fata de sovietici.

  Intre timp israelienii anexeaza inaltimile Golan si incep sa maseze trupe de-a lungul granitei cu Libanul. Erup o serie de violente, culminad cu uciderea in ziua Sfanta a Pastelui a doi arabi si ranirea a alti 11 de catre cetateanul american de origine evreiasca Alan Goodman ce deschide focul asupra lor in fata moscheii "Domul de Piatra" din Jerusalim. Tensiunea creste pe masura ce data de 25 Aprilie se apropie, data la care israelienii treabuiau sa reintoarca Peninsula Sinai Egiptului. In Aprilie 1982, 60 de avioane de rasboi israeliene bombardeaza Beirutul, violand acordul de incetare a focului din Iulie.

  Invazia Libanului era iminenta. Si intr'adevar la 6 Iunie 1982, forta de invazie israeliana trece frontiera Libanului initiind un alt razboi denumit "Razboiul lui Sharon", dupa numele generalului ce a generat planul original de bataie numit "Pacea in Galileea". In esenta planul prevedea alungarea PLO-ului la 40 de km in spatele frontierei de nord a Israelului in nu mai mult de 72 de ore. Razboiul nu a durat 72 de ore ci luni de zile, provocand imense pierderi materiale si de vieti omenesti culminand cu masacrele a sute de civili din lagarele de refugiati Sabra si Shatila. Beirutul cunoscut pana in 1974 drept "Parisul Orientului Mijlociu" a fost transformat in ruine fumegânde. A fost acest genocid care a fortat pe Presedintele Reagan sa ordone reintoarcerea trupelor de Marines la Beirut pentru 18 luni conform Actului Puterii in caz de Razboi. Cateva luni mai tarziu, 240 de soldati americani din fortele de Marines mureau ca urmare a unui act terorist.

  Razboiul lui Sharon ocupa un loc aparte in istoria razboaielor contemporane datorita atât amploarei crimei contra umanitatii comise de conducatorii israelieni cât si metodelor barbare de tratare a populatiei civile asediate în noua Dresdã palestinianã -Beirutul. Este vorba de taierea apei si electricitatii de catre israelieni cu evidenta consecinta a deshidratarii lente a civililor asediati. Comparativ, in 1947, teroristul Begin -devenit presedinte al Israelului- a aruncat in aer clubul ofiterilor britanici din Tel Aviv ucigând 13 persoane. Begin impreuna cu "tovarasii" lui teroristi s'au ascuns intre civili, dosind armele si grenadele lor sub paturile copiilor, în scoli si sinagogi. Englezii au incercuit orasul interzicând aprovizionarea timp de 5 zile, însã nu au tãiat apa si electricitatea.

  Razboiul lui Sharon s'a incheiat cu o victorie pyrrica pentru israelieni, angajati pe calea conflictului fara sfarsit. Perioada ce a trecut de la acel razboi si pana astazi o putem cracteriza ca o escalare a violentei in Orientul Mijlociu cu incercarea evidenta a Israelului de a implica direct America in conflictul din zona. Terorismul, devenit sinonim cu Gaddafy si cu arabii plaestinieni a devenit se pare o formula eficienta de influentare a opiniei publice in justificarea razboaielor duse de israelieni in Orientul Mijlociu. La ora aceasta nori negri se aduna din nou deascupra Libanului si Siriei, prevestind viitoare tragedii umane. "Pax semitica" devine o himera a naivilor ce uita sau nu vor sa inteleaga ca planul sionismului de cucerire a intregii Palestine urmat de ingenuncherea celorlalte state arabe constituie piatra fundamentala a dominatiei israeliene din Orientul Mijlociu. Iar rãzboaiele Israelului nu fac altceva decât sã apropie ziua doritã a reconstructiei Templului.

-VA URMA -

CITITI IN NUMARUL VIITOR: "Statul Israel si Organizatia Sionista Mondiala".

Lupescu Aurel