DECLARATIA BALFOUR

-baza politicii britanice cãtre un Cãmin National al Evreilor în Palestina-

"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul 3, Nr. 35-36, Iunie-Iulie 1985

Dupa cum am mentionat in articolele anterioare, progresul Sionismului va fi, pentru deceniile viitoare, in stransa dependenta de momentele cruciale ale natiunilor lumii. Primul si cel de al II-le Razboi Mondial constituie exemple elocvente ale acestei afirmatii. Reamintim cititorilor nostri ca pactul Sykes-Picot incheiat la 16 Mai 1916, a fost rezultatul intelegerilor secrete dintre Rusia, Anglia si Franta ce prevedea viitoarea impartire a Imperiului Otoman intre cele trei mari puteri, in contradictie cu promisiunile facute arabilor in corespondenta Mc Mahon-Hussein. Arabii nu au stiut de existenta pactului Sykes-Picot, considerat de noi ca o clasica repetitie pentru viitoarea premiera de la Ialta si Teheran (al II-lea Razboi Mondial), unde la fel soarta natiunilor a fost pecetluita de impartirea cinica a lumii in sfere de influenta de catre puterile Aliate. La fel ca si arabii atunci, romanii au aflat abia dupa razboi ca Romania era "daruita" Rusiei comuniste. Dupa cum am vazut, pactul Sykes-Picot prevedea ca Franta sa primeasca Siria de vest cu orasul Mosul, in timp ce restul Mesopotamiei (Iraq) intra sub jurisdictia Angliei. Palestina era "lasata" pentru o "administratie internationala". Intre timp un alt mare actor al Sionismului international intrã pe scena. Dr. Chaim Weizmann, originar din Rusia, studiaza chimia in Germania devenind descoperitorul unui proces unic de fabricare a dinamitei (TNT). Odata cu moartea lui Herzl, Weizmann se muta in Anglia unde devine foarte activ in cercurile sioniste din aceasta tara, castigand increderea altor sionisti dedicati, aflati in fruntea puterii politice si economice ca: Lloyd George, Churchil, Balfour, Cecil, Grey si multi alti membri ai familiei Rotschild. Weizmann credea cu tarie ca evreii constituiau un popor, ca ei trebuie sa aiba un stat si ca statul lor trebuie sa fie Palestina. Talentat diplomat, a cautat sa stabileasca o legatura cu conducatorii otomani in scopul imbunatatirii conditiilor de viata ale evreilor din Palestina. Totodata trebuia sa nu ofenseze Germania, unde se gasea Centrul Sionist Mondial sau Rusia, unde evreii erau angajati in ilegalitatea comunista contra regimului tarist. Deasemenea trebuia sa aiba grijã sa nu incite ostilitatea arabilor din Orientul Mijlociu.

Pana la sfarsitul vietii sale, Weizmann a cautat sa obtina o declaratie oficiala a guvernului Majestatii Sale britanice in favoarea unui "Camin al evreilor" in Palestina. Deasemenea, nu a fost usor sa obtina sprijinul celor 300.000 de evrei din Anglia din care numai 8.000 erau sionisti. Majoritatea de 292.000 de evrei erau anti-sionisti condusi de Secretarul de Stat Edwin Montegu, la fel ca majoritatea evreilor americani, simpatizau cu aspectele culturale ale sionismului si suportau o eventuala prosperitate in siguranta a unei comunitati evreiesti in Tara Sfanta, dar opuneau categoric formarea unui Stat evreiesc in Palestina deoarece: "evreii sunt si vor ramane mult timp o minoritate in sanul populatiei din Palestina si vor fi implicati in lupte sangeroase cu vecinii lor de alte rase si religii".
    In America legatura cea mai efectiva a sionismului a constituit-o judecatorul Louis Bradeis, prieten apropiat al presedintelui Wilson. In fine, efortul lui Weizmann a fost rasplatit.
    La data de 2 Noembrie 1917, Arthur James Balfour, Secretarul de Stat al ministerului de Afaceri Externe a adresat o scrisoare lordului Rotschild, scrisoare ce va constitui un instrument formidabil in mainile Sionismului Mondial.
   Iata continutul faimoasei scrisori:

   Biroul de Extrerne
   2 Noembrie 1917

Dragul meu Lord Rothschild,
  Am deosebita placere de a-ti inmana in numele Guvernului Majestatii Sale urmatoarea declaratie de simpatie cu aspiratiile evreilor sionisti, care a fost supusa si aprobata de Cabinet:

"Guvernul majestatii Sale priveste cu favoare stabilirea in Palestina a unui Camin national pentru poporul evreu si-i va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de inteles ca nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile si religioase ale comunitatilor non-evreiesti existente in Palestina sau drepturile si status-ul politic obtinut de evrei in alte tari."
   Iti voi fi recunoscator daca vei aduce aceasta declaratie la cunostinta Federatiei Sioniste.
   Al dumneavoastra
   [semnatura]

A.W. James Balfour

Declaratia Balfour a fost scrisa in momentul in care Anglia, in cel de al patrulea an de razboi cu Germania, avea nevoie de un document cu valoare propagandistica atat in scopul obtinerii suportului evreilor din America ca si in speranta ca evreimea ruseasca va influenta guvernul provizoriu al lui Kerenski sa nu se predea Germaniei in care caz consecintele vor fi dezastruoase pentru Anglia si Aliati.
    O prima analiza a acestui document scoate in evidenta cateva "ciudatentii".
Scrisoarea a fost adreasata unui individ, Lord Rothschild care nu detinea nici o pozitie in acel timp, nici in guvernul britanic si nici in organizatia sionista. Limbajul scrisorii este ambiguu, fara indoiala intentionat, daca tinem cont de nenumaratele formulari si reformulari in timpul nenumaratelor conferinte in care pana si sensul si alegerea fiecarui cuvant au fost dezbatute, pana la aprobarea formei finale cunoscuta sub numele de"Declaratia Balfour".
    De exemplu, ce trebuie inteles prin notiunea de "camin national"?: o comunitate, o asezare, un stat sau altceva? Ori inseamna cumva fraza "priveste cu favoare" o obligatie ori o actiune deschisa a guvernului Majestatii Sale? Pana si Palestina in acel timp nu constituia o unitate politica definita prin granite. Nu este lipsit de interes sa adaugam ca inainte de publicare, declaratia Balfour a fost aprobata de presedintele Americii, Wilson, iar mai tarziu de catre Farnta si Italia.
    Pentru fortele sioniste, "Declaratia Balfour" a constituit un mare succes. Din punctul de vedere al intereselor bitanice, "Declaratia" a constituit una dintre cele mai mari greseli din istoria Angliei dupa cum vom vedea mai tarziu.
    Cand lumea araba a luata cunostinta de existenta "Declaratiei Balfour", a protestat puternic, insa fara o baza logica ca urmare atat a limbajului ambiguu al documentului cat si asigurarii date de catre ambasadorul Angliei din Cairo lui Sherif Hussein ca acesta va fi simpatetic atat cu controlul international asupra Palestinei ca si cu incurajarea colonizarii evreilor in Palestina.
    In fine, in Ianuarie 1919 ca urmare a unor intalniri la nivel inalt in Europa, emirul Feisal si Weizmann au semnat un acord care exprima increderea si hotarîrea celor doua parti in punerea in efect a "Declaratiei Balfour". Ca o masura de prevedere inainte de a semna documentul, emirul Feisal a adugat o clauza ce lega obtinerea independentei de catre Arabi conform Memorandumului sãu datat 4 Ianuarie 1919, de validitatea acordului cu Weizmann.
    La 30 Septembrie 1918, patru secole de ocupatie turceasca asupra arabilor lua sfarsit.
    La data de 18 Ianuarie 1919 are loc Conferinta de Pace de la Paris, la care emirul Feisal ca reprezentant al arabilor informeaza Conferinta: "In Palestina majoritatea enorma a populatiei este araba. Evreii si Arabii sunt foarte apropiati in sange si nu exista conflict de caracter intre cele doua rase. In principiu noi suntem ca unul..."
    Prsedintele Wilson propune ca o comisie internationala sa mearga in Palestina si sa efectueze un sondaj al dorintei populatiei. Ceilalti aliati insa, au refuzat, astfel ca in final presedintele Wilson a trimis o comisie americana compusa din H.C. King si C. R. Crane care au primit in vara anului 1919 diverse delegatii din Siria si Palestina. Comisia Crane a raportat opozitia ferma a locuitorilor fata de planurile sioniste si dorinta lor de independenta sub forma unei Sirii unite [incluzand Palestina] si ca in cazul unei necesare asistente ei prefera America, Angliei.
    Proviziunile Ligii Natiuilor Unite au fost semnate la Versailles la 28 iunie 1919. Ele prevedeau stabilirea sistemului de Mandate. Articolul 22 al acestor proviziuni stabilea ca "anumite comunitati ce au apartinut Imperiului Otoman, au atins un stagiu de dezvoltare suficienta spre a fi eventual recunoscute ca natiuni independente," dar ca, "pana atunci ele se vor afla sub tutela Mandatului Natiunilor Unite".
    Intre timp, Weizmann cere ca Anglia sa actioneze ca Mandatara a Ligii Natiunilor Unite pentru Palestina. Weizmann subliniaza ca aceasta este "dorinta evreimii mondiale". Vom analiza mai tarziu implicatiile acestei identificari a evreimii mondiale cu evreii locuitori atunci in Palestina.
    In fine, la 25 Aprilie 1920, Consiliul Suprem al Conferintei de Pace din San Remo, ofera mandatul Angliei. Mandatul pentru Palestina a devenit efectiv la data de 29 Septembrie 1923. Articolul 2 spune:
    "Mandatorii sunt responsabili pentru plasarea tarii sub asemenea conditii politice, administrative si economice ce vor asigura formarea unui Camin national Evreiesc si pentru dezoltarea institutiilor guvernamentale si deasemenea pentru asigurarea drepturilor civile si religioase ale locuitorilor Palestinei fara deosebire de rasa ori religie.
    Al doilea paragraf reproduce textual "Declaratia Balfour". Al treilea citeaza:

    "Recunoaste ca au fost acordate [prin "Declaratia Balfour"] legaturi istorice date poporului evreu si palestinian si bazei pentru reconstituirea Caminului lor National in acea tara..." Statele Unite au devenit parte la "Declaratia Balfour" prin semnarea Conventiei anglo-americane din 1974.
Triumful Sionismului Mondial a fost deplin. De acum eforturile lor se vor indrepta inspre formarea unui stat evreiesc cu o evreime unitã în spate.

CITITI IN NUMARUL VIITOR: ANII MANDATULUI

Lupescu Aurel

Anul 4, Nr. 37-38,  Aug.-Sept. 1985

ANII MANDATULUI:  1923-1948

-PERIOADA  ANTE-HITLER-

  Mandatul pentru Palestina a intrat in efect la 29 Septembrie 1923.  Dupa cum am vazut, Mandatul a fost oferit Angliei in timpul lucrarilor Supremului Consiliu al Conferintei de Pace care a avut loc la San Remo la 25 Aprilie 1920. Astfel declaratia Balfour si decizia luata la San Remo au deschis o noua etapa de lupte politice ce vor destabiliza in final linistea milenara a Palestinei.

  Problema evidenta de care s'a izbit Sionismul a fost stabilirea unui camin national evreiesc in Palestina, teritoriu deja cãmin national al altui popor. Pentru Vladimir Jabotinski, mentorul lui Menachen Begin viitorul terorist si sef de stat, solutia era candida si simpla: o masiva imigratie de evrei in Palestina secondata de o expulzare masiva a palestinienilor. Iata un tabel compilat de Liga Natiunilor Unite in perioada 1924-1940 reflectand succesul politicii Sioniste:

  Datele statistice arata ca in perioada mentionata populatia Palestinei a crescut cu 128% in timp ce populatia evreiasca a crescut cu 452%, in contrast cu musulmanii, a caror crestere a fost doar de 81%. Anii 1924-1928 s'au desfasurat in Palestina intr'o relativa tranchilitate. In acea perioada sursa principala a emigratiei evreiesti catre Palestina o constituia Polonia. Comisia Sionista a fost imputernicita cu reglementarea declaratiei Balfour, servind ca o legatura intre autoritatile britanice si populatia evreiasca existenta. Comisia a devenit mai tarziu "Agentia Evreiasca" care va deveni instrumentul principal de indeplinire a planurilor sioniste. Numirea sionistului Herbert Samuel in functia de Inalt Comisar pentru Palestina a finalizat transformarea Agentiei Evreiesti intr'un guvern evreiesc in interesul guvernului mandatar, un adevarat stat in stat. Majoritatea de 93% de musulmani si crestini era prezentata in fata lumii drept "comunitati existente non-evreiesti" in contrast cu evreii ce reprezentau cca. 7% din populatie.

  In August 1929 ca urmare a unei demonstratii anti-arabe, un tanar evreu este injunghiat in fata Zidului Plangerii din Jerusalim. Incidentul s'a transformat intr'o adevarata batalie extinzandu-se in satele din jur. In cateva zile, 249 de persoane au fost ucise - 133 evrei si 116 arabi- iar alti 571 raniti. Comisia de investigare britanica condusa de sir Walter Show, conchide ca dezordinea a fost provocata de catre animozitatea arabilor fata de evrei, animozitate cauzata de catre nesatisfacerea aspiratiilor politice si economice a arabilor. Comisia Show recomanda o formulare clara a politicii britanice privind poseseia de pamant si problema imigratiei evreiesti. Putin dupa aceea, sir John Hope Simpson relateaza intr'un raport adresat guvernului britanic ca un maximum de aproximativ 100.000 de imigranti pot fi admisi si ca numai jumatate din ei trebue sa fie evrei; iar daca exista posturi vacante, ocuparea lor trebue sa fie facuta cu arabii, oameni calificati pentru post si nu cu evrei imigranti. Acelasi Sir John Hope Simpson scrie in anul 1940 intr'un articol:

  "Daca autoritatile evreiesti ar fi fost multumite cu obiectivul initial al asezarii lor in Plaestina, o viata evreieasca fara persecutii in acord cu traditiile evreiesti -Caminul National n'ar fi pus nicio problema... Din pacate imigratia evreiasca de astazi nu este formata din evrei ce, in acord cu principiile religioase, doresc sa se intoarca in tara lui Sion in scopul de a duce o viata evreieasca in liniste si pace, fara persecutii, si in acord cu traditiile evreiesti.

  Imigratia actuala este compusa din evrei in majoritate atei, animati de un spirit de nationalism politic, determinati sa-si asigure dominatia in Palestina, casa arabilor de cel putin 1300 de ani."

  Guvernul britanic emite la 1930 "Documentele Albe Passfield" ce formuleaza:

  "Nenumarate incercari au fost facute in suportul doleantelor sioniste, in a prezenta rolul principal al Mandatului ca garant al fauririi Caminului national Evreiesc in timp ce rolul de garant al drepturilor populatiei non-evreiesti este doar secundar... Aceasta este o conceptie pe care guvernul Majestatii Sale a privit-o intotdeauna ca total gresita".

  Documentele Passfield au intampinat o viguroasa opozitie ce a dus la modificarea lor printr'o scrisoare a Prim Ministrului Ramson Mac Donald catre Dr. Weizman. Dr. Weizman a acceptat formula modificata, aceptare care l'a costat scump. In 1931 la Congresul Mondial al Sionistilor, Dr. Weizman a trebuit sa-si ofere demisia din functia de presedinte al acestei organizatii. Anul 1931. Sionismul ajunge la concluzia ca Mandatul Britanic peste Palestina trebue sa ia sfarsit, pentru constituirea cu succes a unui Camin Evreiesc National in Palestina.

  Articolul 4 al Mandatului specifica faptul ca Organizatia Sionista trebue sa fie agentia evreiasca mijlocitoare dintre guvernul britanic si populatia evreiasca. In 1930, in timpul unei conferinte evreiesti ce cuprindea sionisti si non-sionisti, a fost creata Agentia Evreiasca pentru Palestina cu sediul in Palestina. Toti au fost de acord ca presedintele Organizatiei Sioniste Mondiale sa fie si presedintele Agentiei si ca cele doua grupuri [sionisti si non-sionisti], trebue sa aiba reprezentare egala si organele lor. Practic, in curand Agentia Evreiasca a fost dominata de catre sionisti care au ocupat posturile cheie ale Agentiei in proportie de 100%. Numeroase alte organizatii sioniste au fost create in America si Anglia, astfel ca in curand Organizatia Sionista Mondiala a preluat conducerea efectiva asupra intregii miscari sioniste.

  In contrast, comunitatile arabe atat din Palestina cat si din afara nu au fost in stare sa creeze o organizatie internationalista puternica. In conditiile Mandatului o auto-guvernare era exclusa, paralizand astfel vointa politica a unei majoritati arabe la patru cincimi din totalul populatiei Palestinei. Perioada respectiva a fost una de crestere a nationalismului in toata lumea. Intarirea nationalismului arab si evreiesc a pus cele doua forte in conflict direct. Din acel moment nici o intelegere dintre cele doua fractiuni nu va mai fi posibila iar Marea Britanie va fi pusa la mijloc, fiindu-i taiata orice posibilitate de-a mai actiona efectiv in numele Ligii Natiunilor Unite. Intre timp suportul sionismului crestea atat in America cat si in Anglia. Orientul Mijlociu insa nu devenise inca o problema arzatoare nascatoare de competitie intre partidele politice pentru asigurarea "votului evreiesc". America se retrasese in izolationism ca urmare a inflatiei din 1920 si apoi a anilor depresiei economice din 1930.

  Pe bolta constelatiei politice mondiale, stelei lui David i se suprapune in 1933 svatica germana. In urmatorii 12 ani Adolf Hitler va juca rolul decisiv in terminarea mandatului britanic si formarea statului Israel.  

 CITITI IN NUMARUL VIITOR AL REVISTEI: ANII MANDATULUI: 1933-1948- PERIOADA  HITLER

Lupescu Aurel

Anul 4, Nr. 39-40  Oct-Nov. 1985

ANII MANDATULUI: 1923-1948

-PERIOADA  HITLER-

  Anul 1933. Svastica, simbolul fertilitatii si expansiunii, devine emblema oficiala a Germaniei National-Socialiste. In rotirea ei ametitoare, asemenea bumerangului, svastica germana pare decisa sa distruga dualitatea stelei lui David, retezand triunghiul de jos ce atinteste spre strafundurile pamantului. Adolf Hitler, Cancelarul ales al Germaniei va domina evenimentele urmatorilor 12 ani, evenimente ce se vor dovedi decisive in formarea statului Israel. In ceea ce-i priveste pe evrei, intentiile National-Socialiste erau fara echivoc: Evreii trebuiau sa paraseasca Germania, si cu cat mai repede, cu atat mai bine pentru ei. Alternativa o constituia internarea in lagare de concentrare. Aceasta convenea de minune planurilor sioniste in ceea ce priveste imigratia evreilor spre Palestina si crearea unui viitor stat evreiesc.

  In cartea "Eichman in Jerusalim", scriitoarea Hannah Arendt desvaluie ciudata asociatie in faza initiala a regimului hitlerist, dintre nazisti si conducatorii sionisti. Astfel, Asociatia Evreiasca pentru Palestina a incheiat un acord secret cu autoritatile national-socialiste. Acordul consta in asistarea reciproca in imigratia ilegala spre Palestine a evreilor din Europa cu concursul deplin al SS-ului si Gestapo-ului.

  Afluxul masiv de imigranti evrei spre Palestina a deslantuit protestul majoritatii indigene arabe ce a dus la greva generala de 6 luni din 1936. Guvernul britanic trimite o comisie regala de ancheta cunoscuta cu numele de "Comisia Peel". Raportul oficial al Comisiei publicat in 1937, recunoaste pentru prima data ca Mandatul nu constituie o solutie adecvata pentru problema Palestiniana si recomanda formarea unui stat evreiesc si unul arab prin partitie. Convocarea unei mese rotunde la Palatul St. James din Londra, cu invitarea unor reprezentanti ai arabilor palestineieni, ai Agentiei Evreiesti precum si din partea guvernelor Egiptului, Israelului si Arabiei Saudite, esueaza.

  In mai 1939, guvernul britanic emite Documentele Albe privind problema Palestinei. Documentele Albe arata ca: "Nu constituie parte a politicii britanice transformarea Palestinei intr'un Stat Evreiesc". Scopul politicii britanice il constituei formarea unui Stat Palestinian independent in urmatorii zece ani in care: "Evrei si Arabi vor fi Plaestinieni dupa cum englezii si Scotienii din Marea Britanie sunt britanici".

  Documentele Albe limiteaza imigratia evreiasca in Palestina la 75.000 in urmatorii 5 ani dupa care imigratia va inceta total. Reactia evreiasca a fost violenta. Marele Rabin rupe Documentele Albe in fata Congregatiei din Jerusalim, demonstratii au loc in timpul carora un oficial britanic este ucis. Noua politica britanica fata de Palestina publicata in Documentele Albe trebuie interpretata in contextul situatiei politice mondiale. Sase luni inainte de publicare, Chamberlain incheie acordul dela Munchen cu Hitler, Germania ocupa Cehoslovacia, iar Italia invadeaza Albania. Perspectiva unui eventual razboi cu Germania, avand trupe angajate in Palestina, nu surâdea englezilor.

  Desi Documentele Albe ale guvernului britanic au dat o lovitura grea Sionismului Mondial, evenimentele istorice urmatoare au pus aceste acte oficiale pe raftul uitarii pentru urmatorii ani. Consiliul Ligii Natiunilor nu s'a intrunit niciodata spre a discuta rezultatele Comisiei Mandatului sau pozitia guvernului britanic. Un an mai tarziu guvernul Chamberlain cade si Winston Churchill, suporter infocat al Sionismului, devine Prim-Ministru. Africa de Nord si parti ale Orientului Mijlociu devin teatre de operatii majore ale celui de-al II-lea Razboi Mondial.

  Desti conducatorii sionisti i-au cerut lui Churchill sa denunte si sa anuleze Documentele Albe, situatia in care se gasea Anglia nu i-a permis acestuia sa faca pasul. Anglia avea interese majore in Sudan, Egipt, Iraq si intregul Golf Persic. Populatia acestor tari lua partea arabilor palestinieni. Deasmenea, zeci si zeci de milioane de musulmani supusi Imperiului Britanic aveau profunde simpatii pro-arabe. Astfel, Documentele Albe au ramas in efect pana in 1948 cand Mandatul britanic in Palestina este terminat.

  Deschiderea ostilitatilor dintre fortele Axei si cele Aliate au dus la intensificarea campaniei Sionismului Mondial in America mai ales, unde in Decembrie '42 o rezolutie semnata de 63 Senatori si 181 Congresmeni cerea presedintelui Roosevelt sa "reinstaureze Patria Evreiasca". Programul Organizatiei Sioniste din Palestina consta in: 

1) Crearea unui stat evreiesc suveran, stat ce va cuprinde intreaga Palestina si Transjordanul

2) Transferul populatiei arabe din Palestina in Iraq si 

3) Control evreiesc asupra intregului Orient Mijlociu in sectoarele economice de desvoltare si control. 

Ultimatum-ul Germaniei National-Socialiste dat evreilor in sensul de-a parasi Germania ori vor face fatã internarii in lagare, a dus la oferta tarilor aliate de a acorda azil refugiatilor evrei. Statele Unite s'au oferit sa primeasca 150.000 de evrei, Anglia la fel, iar celelalte tari aliate un total de 300.000. Aceste oferte subminau insa planurile Sionismului Mondial pentru care destinatia refugiatilor evrei trebuia sa fie una singura: Palestina. Presedintele Roosevelt a fost facut sa inteleaga ca pentru evreii din Europa nu exista alt azil decat Palestina. Logica era simpla. Citam din discutia presedintelui Roosevelt cu un avocat din New York, Morris Ernst, un suporter al acordarii de azil refugiatilor evrei de catre statele aliate: [Roosevelt]: Micarea Sionista stie ca poate ridica sume imense de bani pentru Palestina spunand donatorilor: "Nu exista un alt loc in lume pentru saracul evreu unde acesta sa poata merge". Dar daca ar exista un azil politic mondial pentru toti oamenii indeferent de rasa, crez ori culoare, ei n'ar mai putea ridica banii. Atunci cei care nu ar dori sa dea bani ar spune: "Ce vrei sa spui cand afirmi ca evreii nu au alt loc unde sa mearga in afara de Palestina? Lumea intreaga le ofera azil".

  Pentru conducerea Sionismului Mondial scopul crearii unui stat evreiesc punea in umbra toate celelalte considerente umanitare. Sau dupa cum Presedintele Agentiei Evreiesti, Yetzhak Greenbaum, a fost cotat ca spunand: "O vaca in Palestina este mai valoroasa decat toti evreii din Polonia".

  Doua evenimente sageroase ilustreaza aceasta atitudine. Unul priveste scufundarea vasului SS "Patria", la 25 Noembrie 1940, in urma unei explozii. Incidentul, in urma caruia au murit 276 de pasageri evrei, a fost atribuita englezilor. Zece ani mai tarziu, adevarul a iesit la iveala. Vasul "Patria" era destinat sa transporte pe evreii imigrati ilegal in Palestina, in tarile aliate. Decizia Haganah-ului [organizatia conspirativa a Sionistilor in Palestina] a fost ca vasul sa fie aruncat in aer spre a arata englezilor ca evreii nu pot fi dati afara din propria lor patrie. Al doilea eveniment priveste scufundarea vasului SS "Strume" in Marea Neagra in 1942, tot in urma unei explozii in care au murit 769 imigranti evrei ilegali. Agentia Evreiasca a descris incidentul ca "un protest de masa si ca pe o sinucidere in masa".

  Dupa 1940, centrul de greutate al activitatii sioniste trece din Anglia in Statele Unite.

  In Mai 1942 are loc Consiliul de Urgenta al Organizatiei Sioniste Americane la hotelul "Biltmore" in New York. Conferinta, la care au luat parte peste 600 americani in majoritate sionisti, a intocmit "Rezolutia Biltmore" care cerea urmatoarele: "Portile Palestinei sa fie deschise; Agentia Evreiasca sa fie investita cu controlul imigratiei in Palestina si cu autoritatea necesara pentru desvoltarea tarii inclusiv a pamantului neocupat ori necultivat si ca Palestina sa fie numita ca un Commonwelth evreiesc integrat in structura noii lumi democratice". Zeci si zeci de grupuri de "actiune" au fost formate peste noapte in fiecare stat, district si oras. Mii de scrisori si telegrame au inundat virtual Casa Alba cerand ca guvernul american sa declare oficial ca favorizeaza imigratia evreilor in Palestina. Aceasta, in contrast cu imposibilitatea partii arabe de a-si prezenta punctul de vedere. Publicul american neavizat de problemele ce au confuntat Anglia in Orientul Mijlociu in incercarea ei de a admnistra Mandatul, a raspuns favorabil la cererile sionistilor. La acest raspuns favorabil a contribuit in cea mai mare parte imaginea creata de "cele peste 6 milioane de evrei" arsi in crematoriile naziste. In anul electoral 1944, sionistii au introdus in ambele programe atat ale Democratilor cat si Republicanilor rezolutii cerand "deschiderea... Palestinei catre o imigratie fara restrictii si stabilirea acolo a unui "Commonwelth" liber si democratic. Moartea lui Roosevelt in Aprilie 1945, i-a gasit pe sionisti nepregatiti. Cu Harry Truman, noul presedinte al Americii, sarcina sionistilor era cu mult simplificata. Intre timp, cel de-al II-lea Razboi Mondial i-a sfarsit. Truman devine pivotul central in crearea statului Isreal. Cu venirea lui H. Truman la Presedentia Americii, perioada hitleriana a Mandatului Britanic se incheie. Influenta acestei perioade asuprea evenimentelor urmatoare este covarsitoare.

  Adolf Hitler a fost cel care a pus in mainile Sionismului Mondial arma formidabila a anti-semitismului, folosita apoi cu atata eficacitate de catre liderii Sionisti in efortul lor incununat de succes de creare a unui stat evreiesc in Palestina. Acesti lideri au inteles perfect de bine ca eficacitatea nu se confunda nici cu morala, etica ori cu conceptiile democratice atat de des invocate de catre fariseii moderni. Odata cu prabusirea Reich-ului German, noua ordine modiala preconizta la Yalta, Teheran si Postdam va continua sa apropie eforturile sionistilor.

-Cititi in numarul viitor: "SFARISITUL MANDATULUI" -perioada post-hitleriana.

Lupescu Aurel

Anul 4, Nr. 41, Decembrie 1985

ANII MANDATULUI: 1923-1948

Terminarea Mandatului

  Primavara anului 1945. Cei doi inamici, actori principali ai tragediei cumplite ce paralizase intreaga omenire cu suflarea ei rece, paraseau scena vietii. Adolf Hitler, in spiritul nitche-ismului clasic, murea ca un soldat urmat de devotata lui sotie ce-i impartasise destinul dramatic. Theodore Roosevelt, murea in patul sau, paralitic, incapacitat de mult timp si tradat de sotia sa. Indiferent insa de intentiile lor reale, pentru sionismul international, cei doi oameni de stat au fost pavoatorii de baza a drumului ce duce la crearea statului Israel si la terminarea Mandatului Britanic. In Europa haosul complet domnea. O cortina de fier legalizata prin acordurile dela Yalta si Teheran, impartea lumea in doua sisteme, faza absolut necesara constituirii unui viitor guvern global. Henry Truman, noul presedinte al St. Unite, fervent suporter al Sionismului, se pune indata pe treaba, raspunzand la scrisoarea din 10 Martie 1945 trimisa lui Roosevelt de catre conducatorul Transjordaniei, emirul Abdulah, si ramasa fara raspuns din cauza mortii lui F.D.R.

  Truman raspunde: "...Nici o decizie privind Palestina nu va putea fi luata fara o consultatie plenara cu arabii si evreii." Aceiasi promisiune a fost facuta de Truman si altor lideri arabi. Intre timp presiunile organizatiilor sioniste militante conduse de rabinul Abba Hillel Silver asupra administratiei americane ce-si pregatea reprezentante pentru viitoarea conferinta dela Postdam din Iulie 16-August 2, 1945, luau proportii neobisnuite.

  La 24 Iulie 1945 Truman inainteaza lui Churchill un memorandum in care specifica dorinta St. Unite ca Anglia sa ridice restrictiile din Documentele Albe asupra imigratiei evreilor catre Palestina.

  La 31 August, Truman, intr'o scrisoare adresata primului ministru britanic Attlee, cere aprobarea de urgenta de catre britanici ce detineau Mandatul asupra Palestinei si emiterea a 100.000 de certificate de imigrare catre Palestina. Truman indica situatia refugiatilor din Europa: 500.000 catolici, 100.000 protestanti si 226.000 evrei. Aceasta scrisoare a devenit un document formidabil in mainile sionistilor.

  Din intamplare continutul comunicatelor strict-secrete dintre Truman si Attlee au ajuns in posesia Senatorului din Iowa, Guy Gillete, care era un membru al Ligii Americane pentru o Palestina Libera. Senatorul da publicitatii aceste scrisori, dezlantuind proteste imediate din partea conducatorilor arabi, care ameninta Departamentul de Stat cu "periclitarea intereselor vitale ale St. Unite intr'o lume araba ostila."

  Ca urmare la 29 Octombrie, ambasadorul britanic la Washington, Lordul Halifax, cere stabilirea de urgenta a unui comitet comun anglo-american pentru a examina emigratia evreiasca catre Palestina ori alte parti. Plecand dela constatarea ca "evreii din Europa in prezent se afla in mult mai grele conditii decat alte victime ale persecutiei", exploreaza posibilitatea emigrarii lor in tarile din care au venit. Intre timp situatia din Orientul Mijlociu se deteriora rapid ca urmare a luptelor dintre arabi si evrei precum si a intensificarii actelor teroriste ale grupurilor Stern si Irgun, ultima condusa de catre viitorul sef de stat israelian, Begin, in final, dupa multe tergiversari, Comitetul Comun anglo-american, format din 6 americani si 6 britanici, a fost constituit cu sarcina de a examina conditiile politice, sociale si economice din Plaestina asa cum se repercuteaza asupra problemei imigratiei evreiesti si a asezarilor lor de acolo, precum si problema evreilor europeni. Comitetul condus de catre Dr. Frank Aydelatte, directorul Institutului de Studii Avansate dela Princetoun, deschide lucrarile in Ianuarie 1946, continua apoi la Londra; in Egipt si alte tari din Orientul Mijlociu.

  Articolul 2 al comunicatului final cerea acordarea imediata a 100.000 de certificate de imigrare unor victime ale nazismului. Deasemenea cerea abolirea restrictiilor impuse evreilor de-a achizitiona pamant in Palestina. Comunicatul stipula in continuare: "Evreii nu vor domina asupra arabilor, iar arabii nu vor domina asupra evreilor in Palestina... Palestina este o Tara Sfanta, sacra crestinilor, evreilor si musulmanilor si tocmai pentru ca este o Tara Sfanta, Palestina nu este si nici nu poate deveni vreodata o tara in care vreo rasa ori religie aparte ar putea domina..."

  Recomandarea 3 intitulata "Principiile Guvernamantului: Nici stat arab, nici stat evreiesc." Mai stipula ca guvernului Palestinei sa-i fie acordate garantii internationale pentru prezervarea credintelor crestina, musulmana si iudaica. Garantii acordate de Natiunile Unite cu Anglia drept autoritate administrativa. Anglia refuza sa fie singura responsabila ca autoritate administrativa si cere participarea St. Unite, dar,... fara raspuns. Inca un Raport aspura Palestinei ramas literã moartã.

  La inceputul anului 1947 un ultim efort facut de britanici in incercarea lor de a-i impaca atat pe arabi cat si pe evrei, recomanda o imigrare a evreilor in Palestina la o rata de 4.000 de evrei pe luna timp de doi ani. Recomandarea a fost denuntata de catre Sionisti si ca atare abandonata. La fel o recomandare [H.R.2910] introdusa de catre Congresmenul William G. Straton in 1947 de a admite 400.000 de persoane fara tara [refugiati] in America. Audierea H.R.2910 a durat 11 zile si aproape 200 de pagini testimoniale au fost stranse, dintre care numai 11 ale organizatiilor evreiesti. Inca odata sionistii au sacrificat interesul fratilor si rudelor lor pe altarul politicii miscarilor seculare. Intre timp, in Europa, organizatiile clandestine sioniste bine finantate organizau transportul evreilor catre Plaestina. In Orientul Mijlociu teroristii organizatiei Irgun Zbai Leumi arunca in aer hotelul Regele David din Ierusalim, si spanzura doi ofiteri britanici. In America britanicii sunt prezentati drept "vechile forte coloniale impotriva carora au luptat americanii revolutionari", iar mogulul Ben Hecht de la Hollywood declara: "De fiecare data cand folositi armele impotriva englezilor tradatori ai patriei voastre, evreii din America au o mica sarbatoare in inima lor." In final, Anglia obosita de razboi si recunoscand rolul dominant al Americii de dupa cel de-al II-lea razboi mondial, conclude ca nu mai poate duce povara administrarii mandatului in Palestina. Ca atare, la 2 Aprilie 1947, Anglia cere ca problema sa fie inclusa pe agenda urmatoarei sesiuni a Natiunilor Unite si constituirea unui comitet special de studiu al unui viitor guvernãmânt al Palestinei.

  La sfarsitul lui August 1947, Comitetul Special al Natiunilor Unite asupra Palestinei recomanda Adunarii Generale terminarea mandatului Britanic si studiul a doua propuneri: una de separare intr'un stat evreiesc si unul arab cu acordarea unui statut special garantat de Natiunile Unite Ierusalimului si altor locuri sfinte; a doua propunere, de formare a unui Stat Federal.

  Propunerile Comitetului Special [UNSCOP] au fost dezbatute indelungat mai ales ca guvernul britanic a anutat ca-si va retrage trupele la 1 August 1948. Mai tarziu britanicii au declarat ca ei "isi termina Mandatul la 15 Mai 1948." Bineinteles ca Sionismul presà aprobarea primei propuneri: cea a separatiei in doua state. In final, Comitetul ad-hoc a adoptat propunerea de partitionare ce transfera responsabilitatea acestei operatii Consiliului de Securitate. Planul de partitionare a fost aprobat la 29 Nov. 1947 cu 33 de voturi pentru, 13 contra si 10 abtineri. Anglia s'a abtinut de la vot.

  Discutii "preliminare", bacsisuri grase precum si amenintari directe au asigurat succesul adoptarii planului de partitionare a Palestinei. Intre timp in Orientul Apropiat haosul substituise linistea milenara a acestei regiuni unde actele teroriste ale organizatiilor extremiste Irgun Zvai Leumi, Stern si Haganah au culminat cu masacrul din 9 Aprilie 1948 a 254 de sateni din Deir Yassin, in majoritate femei, copii si batrani. Cei cativa supravietuitori descriu scene de groaza ca: "Un barbat trage un glonte in cap femeii mele Salhiyeh care era gravida de 9 luni. Apoi îi taie stomacul cu un cutit de bucatarie." Majoritatea barbatilor din acel sat erau plecati la munca in Ierusalim. Doua zile dupa aceea, teroristii din Irgun nu au dat voie nimanui sa intre in sat spunand ca un arab a fost ucis. In fine, Crucea Rosie Internationala efectueaza o ancheta si gaseste 254 de cadavre, 145 femei dintre care 35 gravide. Reprezentantul elvetian al Crucii Rosii Internationale, Jaques de Reynier, devine fara voia lui martorul unei scene in care o tânãrã terorista din Irgun înjunghie cu un cutit un batran si o batrana ce zaceau pe treptele unei case.

  In zilele urmatoare masacrului, Agentia Evreiasca transmite catre arabii din Ierusalim urmatorul mesaj: "Daca nu parasiti casele voastre, va asteapta soarta celor din Deir Yassin." Intre timp in America la 23 Aprilie 1948, Truman transmite prin Judecatorul General Rasenman Doctorului Weizman ca, daca Statul Evreiesc isi va proclama independenta imediat dupa terminarea Mandatului, guvernul St. Unite il va recunoaste imediat.

  Impotriva sfaturilor celor mai apropiati colaboratori, pres. Truman anunta la 14 Mai 1948 ca St. Unite recunosc Isrealul ca un stat Independent si aceasta in timp ce ambasadorul St. Unite la Natiunile Unite lucra inca pentru implementarea politica initiala de partitionare a Palestinei sub control international. A urmat asasinarea la 17 Sept. 1948 a Contelui Falke Bernadatte, nepotul regelui suedez Gustav al V-lea si a ajutorului sãu Col. Andre Serat de catre teroristii organizatiei Stern in timp ce conduceau masina in sectorul controlat de israelieni din Ierusalim.

  Unul dintre ucigasi, Yeshiva Zeitler, prieten apropiat al lui Ben Gurion explica: "L-am asasinat pe Bernadatte pentru ca el reprezenta o primejdie pentru Statutul Ierusalimului, prin declaratiile sale cã Ierusalimul trebuie sa rãmânã un oras international."

  La 15 Mai 1948, a doua zi dupa terminarea Mandatului Britanic si declararea Statului Isreal, armatele Egiptului, Iordaniei, Irakului, Libanului si Siriei intra in Palestina si odata cu acest atac o noua faza in istoria Palestinei incepe.

  Un lucru insa ramane clar: Statul israelian exista deoarece Miscarea Sionista a vrut sa existe si a reusit sa convinga guvernele marilor puteri ca si ele doresc sa existe. La acest succes a contribuit fuziunea unica dintre Isreal si Miscarea Sionista Mondiala intr'un guvernãmânt super-national capabil sa obtina suportul guvernelor mondiale in favoarea Israelului.

-VA URMA-

-CITITI IN NUMARUL VIITOR:  SEMITUS VS. SEMITUS

Lupescu Aurel