Inca un camarad din "Vechea Garda" ne-a parasit pentru totdeauna. Comandantul legionar Bartolomeu Livezaeanu a incetat din viata in toamna anului 1985, in Bucuresti. Date mai ample nu avem si nici imprejurarile mortii nu le cunoastem. Cei tineri nu l-au cunoscut decat din cartile de cantece in care figura si el cu cateva, alaturi de acea generatie de inceput care daduse primele noastre marsuri, doine si versuri: Tache Savin, parintele Cucuietu, Viorica Lazarescu, Nicu Iancu, Iustin Iliesu, Simion Lefter si altii. Cei mai vechi dintre noi il stiam mai bine. Crescuseram impreuna. Ii spuneam Vuta iar altii Bart. In anul 1937, Februarie, se distinge, alaturi de Ion Victor Vojen, ca organizator al funeraliilor lui Ionel Mota si Vasile Marin. Era un oltean si un camarad minunat. Terminase primele studii la Colegiul Carol I din Craiova, ca sa ajunga student al Facultatii de Drept din Bucuresti si militant de prima linie in Legiune. Coborîse "de sus de pe Olt din poiene, din varfuri de munti Cozieni", odata cu Victor si Dumitru Barbulescu si la mica distanta de primii deschizatori de drumuri olteni: Iuolica Stanescu, Sergiu Torjescu, Voicu Popescu, Victor Medrea, urmati de Nae Rosulescu, nemuritorul Radu Gyr, Ion Ciorogaru si atatea zeci de mii de tarani, muncitori si intelectuali care, "in tanara lor primavara, arzand "de stelele-aceluias crez" erau dornici sa faca "o tara ca soarele sfant de pe cer". Visul insa nu s'a implinit. Deodata parca a amutit totul. "Se stinse si doina si graiul"...

  Ne-am intalnit pe frontul de Rasarit care facea parte din destinul nostru, destinul neamului intreg, destinul crestinatatii. In marea batalie de la Kerci, in Crimeea, ne-am nimerit la un moment dat in aceiasi transee. Unitatile noastre, formate din olteni din judetele Mehedinti, Gorj si Dolj, ajunsesera sa colaboreze pentru cateva zile, in cadrele aceleiasi armate care dadea batalia. Dupa nimicerea inamicului, ne-am despartit definitiv, fara a mai afla daca unitatea din care el facea parte a trecut si ea Stramtoarea Ienicale, odata cu unitatea mea, ca sa continue lupta in Caucaz. Dupa ce Romania si-a tradat camarazii de arme si s'a unit cu fostii inamici, regimentul din care facea parte Bartolomeu Livezeanu a continuat lupta pe frontul de Vest, dar dupa scurta vreme Bartolomeu cade grav ranit si totodata este distins cu cea mai inalta decoratie militara romaneasca, "Mihai Viteazul", careia i s'a adaugat mentiunea "cu spade", contrarie vechilor noastre traditii. De aceea, el nu a simtit bucuria adevarata a unei distinctii cu adevarat romanesti. Aceste "spade" anulau valoarea faimoasei decoratii de alta data, ca pana la urma însisi comunistii, care o inventasera sub noul nume, sa nu-i dea absolut nici o impotanta. Drept rasplata pentru a o fi primit, Livezeanu a fost intemnitat si prigonit la fel cu noi, vechii lui camarazi. In aceasta postura, de condamnat, si nu de viteaz decorat cu Mihai Viteazu, chiar si "cu spade",  l-am reîntalnit in temnitele deschise noua de cei care l-au distins pe front. Ajuns intre camarazii sai, si-a revenit. Ne-am revazut "batrani si cu fete de ceara", purtand, insa, cu grija in adancimile sufletului chinuit, puritatea si frumusetea idealului caruia ne dedicasem.

  El lasã o dârã de luminã pe pamantul patriei care va straluci mereu pana cand vor dispare toti acei camarazi care l-au iubit si respectat.

  Toti, oriunde ne-am afla, ne ridicam mâna dreaptã spre soare, spre cer, spre Dumnezeu si in memoria lui spunem: PREZENT! Transmitem condoleantele noastre umile sotiei lui Octavia si fiicei lui Cornelia, iar pentru credinta lui in Neam si Legiune sa dam glas mult îndrãgitului de toti mars inchinat de Radu Gyr si Nelu Manzatti, Olteniei lui frumoase: 

  "...De sus de pe Lotru coboarã

   Din Bistrita, Ramnic, Horez

  Si'n tânãra lor primavarã

  Ard stelele-aceluiasi crez"...

  "...Ei totul jertfesc pentru tarã

  S'o creasca din vise fierbinti

  Si-un verde Luceafar de parã

  Ii duce spre mari biruinti..."

 V. (Victor Corbut)