"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul 7, Nr. 62, Octombrie, 1987
La sesiunea recenta a Academiei Romano-Americane,
Iunie a.c. la Paris-Sorbona, m'am referit in comunicarea mea la o "Carte
veche suedeza despre Zamolxis", publicata in 1687 de Carolus Lundius la
Uppsala in limba latina; cartea a ramas pana acum necunoscuta specialistilor,
chiar si lui Mircea Eliade, dupa cum a rezultat din cercetari. Spuneam, printre
altele: "Nu gasim aceasta carte mentionata vreodata in bibliografia lui
Zamoixis, nici la Mircea Eliade si nici la colaboratorii sai... preocupati mai
indeaproape de religia daco-getilor si anume de problema lui Zamolxis".
Aduceam deci, in privinta aceasta, ineditul. Nu stiu bine ce a aflat
auditoriul din comunicarea mea si ce impresie i-a lasat acesata. Un lucru stiu
bine insa, ca am aflat cu acest prilej mai multe decat oricine. Anume, ca scrierea
pana aci absolut necunoscuta, ajunsese pe cai dubioase la cunostinta lui I.C.
Dragan sau a acolitilor sai. Nicidecum intamplator. Culmea, furnizorul ei eram...
chiar eu, fara sa o stiu.
Luand cuvantul in cadrul sesiunii pe marginea comunicarii mele, M. Iliescu
de la Munchen, venit mai recent din tara, a relatat ca el prin 1982-83 a avut
la Bucuresti copia textului acestei lucrari furnizata de catre "forurile"
lui I.C.Dragan in vederea unei rapide traduceri din limba latina; dar, el plecand
din tara, treaba cu traducerea a ramas in suspensie sau, poate, s'a apelat la
altcineva.
Ulterior mi-am amintit precis ca pe data de 8 Decembrie 1980 am avut
la Lund (Suedia) mai multi romani o cina, invitati de Prof. Alf Lombard, care,
se stie, conteaza ca un bun cunoscator al tuturor chestiunilor romanesti. Era
aci prezent si un anume Toader Doroftei, un "umil" cantaret de strana
la biserica, trimis insa al patriarhiei comuniste din Bucuresti. Batranul Prof.
Alf Lombard nu prea face deosebire intre diferitele "categorii" de
romani, de a caror limba s'a ocupat toata viata. Ulterior, imi marturiseise
o refugiata de a noastra ca l-a vazut candva pe acest T. Doroftei la niste cursuri
speciale pentru securisti, dansa urmand un curs sanitar. E clar ca dupa terminarea
acelui curs, omul a fost lansat in strainatate. Ne edificam acum ca la acele
cursuri oamenii socotiti "demni" a le urma, sunt bine instruiti cum
sa intercepteze cele mai felurite informatii "folositoare patriei".
Se stie, de cele mai multe ori, acestea sunt informatii de natura tehnica, dar
si altele, oricare.
Vina este, poate, a mea, ca n'am aplicat preceptul "vigiletnei",
ci i-am cam dat afuristului "mura in gura". Anume, imi ingaduisem
sa intreb pe Prof. Alf
Asa ca "investigatiile" lui Dragan, cu ajutorul si al securistilor
reseristi, sunt mult mai ample decat o arata demascarea cat se poate de temeinica
ce i-o face dl. Andrei Pandrea in numarul 57, Mai, 1987 al "Libertatii"
despre "Naravuri Draganesti sau Petre Pandrea pradat de I.C.Dragan".
Apucatura aceasta, de a se pune in posesia informatiilor pe cai incorecte
si a le valorifica apoi recurgand la felurite manopere "intamplatoare",
de-a dreptul "smecheresti" (cuvant folosit si de fostul ambasador
american la Bucuresti), foarte bine descrise de dl. Andrei Pandrea in cazul
lui Dragan, e la comunisti "normala", chiar laudabila, tinand seama
de principiul "oficialitatii" care o ingaduie. Pretentia la dreptul
de autor si descoperitor, in tara adesea si inovator, este o apucatura "burgheza"
si ca atare "retrograda". I.C.Dragan, fireste, s'a molipsit si el
de aceasta apucatura.
Un reprezentant al partidului comunist la Bucuresti, un activist, socotea
odata in cadrul unei sesiuni necesar sa dea firul "oficial" descoperirii
documentare a unui cercetator oarecare. Biblioteca arestatului Gh. Bratianu,
confiscata, trebuia sa ajunga in mainile lui Barbu Campina, pentru ca acesta
stie sa dea faptelor o interperetare "justa, partinica". Un membru
de partid, observat ca-si noteaza denaturat, cum îi place lui, informatii din
documente slavone, spunea foarte serios ca "asa trebuie inteles".
Eugen Barbu se socotea indreptatit, in numele "liniei partinice",
sa plagieze in stanga si in dreapta fara nerusinare, zicand apoi ca el astfel
"a creat". Cand il parafrazezi mereu
pe Ceausescu, tu "popularizezi", nu plagiezi. E un sistem de
lucru in care Dragan s'a "integrat", aceasta in ipoteza ca i-a fost
straina inclinatia spre jaf intelectual. El trebuie "oficial" sa aiba
cunostinta despre o carte scandinava privind pe Zamolxis, el s'o "descopere";
dupa cum tot asa el il "descopera" pe Aurel Popovici si nu Petre Pandrea.
Sus numitul Toader Doroftei avea dealtfel un bun dascal intru "sterpelirea"
informatiilor despre carti rare in persoana superiorului sau canonic, popa Alex.
Ciurea care mai inainte tot asa intrase in "posesia" titlului unei
alte scrieri vechi suedze, aceasta despre corifeii rascoalei romane din Transilvania,
Horea, Closca si Crisan. Din alt punct de vedere insa, a sarcinilor "secrete",
Doroftei pare sa fi fost superior "superiorului" sau Al. Ciurea. Acesta
din urma gasise cu rost sa astearna in mica sa revista bisericeasca un intreg
"reportaj" despre sosirea la aeroport a "contaretului",
transportarea acestuia la domiciliu cu masina, etc. Era un eveniment "important",
parca ar fi sosit un ministru sau un vladica din R.S.R. Ceea ce e de natura
sa edifice asupra rolului si rostului personajului in cauza.
Acum, in comunicarea de la Sorbona au fost mentionate si alte scrieri
vechi scandinave referitorare la confuzia dintre popoarele gotilor si getilor,
in acestea fiind totdeauna, mai mult sau mai putin vorba si de Zamolxis, Deceneu,
Gebeleizis s.a. Aflandu-se si de acestea, se va proceda oare la o semnalare
"oficiala" si a lor, dupa apucatura?
Nu este exclus, caci iepurii sar adesea de unde nu te astepti.