"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul 6, Nr. 51, Noembrie 1986

   Despre haiducul Iancu Jianu vorbirãm deunãzi doar în treacãt, în cadrul istoriei comune a românilor din stânga si din dreapta Dunãrii. La un moment dat, dupã predarea si pieirea fârtatului sau Abras, el avea înfiripat gândul sa mearga si sa haiduceasca în Serbia unde, dupa cum vedea, existau conditii propice pentru desfasurarea adevãratei haiducii. Stia, desigur, ca si acolo ar fi fost printre romani, ar fi gasit la ei adapost si gazduire. Cariera lui Ghita haiducul, putin mai tarziu, aratã acest lucru.

  Se cuvine insa acum ca despre insusi Iancu Jianu sã stim mai multe si mai precise, eventual sã ne împrospãtãm cunostintele despre haiducia lui pozitivã.

  Cunoscut destul de bine din documentele vremii si totusi aproape legendar, Iancu Jianu a trãit între anii 1787 si 1842. Era originar din Caracal, din familia Jienilor, tatãl sãu fiind Costache Jianu, iar fratii: Mihai, Amza si Dumitrache.

  Dupã descrierea de mai târziu a lui Ion Ghica, el era "om scurt, îndesat, rumen la fatã, ras si cu mustata deasã si scurtã. Imbrãcãmintea lui: pantaloni si scurteicã; la brâu pistoale si un cutit cu plãsele de os si pusca în cumpãnã în mâna dreapta".

 Sabia lui, cu numele-i gravat pe o parte, se gãsea la muzeul orasului Bucuresti.

 Desi era din neam de boiernasi, avand si mosii -Falcoi, Zvorsca si Racovita in Romanati- Iancu Jianu nu punea mare pret pe aceasta obârsie mai distinsa printre locuitori, el neputand tolera acte de nedreptate si jignire.

  Cam prin 1810, el omoarã pe arendasul mosiei Brâncoveni pentru o fãrãdelege oarecare a acestuia. Acest act de dreptate, cum îl socotea el, îl punea însã în conflict cu legea, încât fuge în codru si adunã în jurul sãu încã vreo sase haiduci. Ulterior, ceata lui va ajunge sa aiba 30-40 de oameni. Cu aceastã ceatã a sa, Iancu incepe sa savarseasca fapte care starneau uimire si teamã în ochii autoritatilor, dar aprobare si simpatie din partea locuitorilor. El prãda pe jecmãnitori si pe bogati si totodata dadea ajutor saracilor, pedepsind in felul sãu nedreptatea. Fiind din Caracal, desigur ca-si savarsea unele actiuni in zona hasurilor turcesti de la Dunare, existente pe vremea aceea, un fel de capete de pod ale turcilor si puncte de plecare pentru actiunile lor de jaf. Ecoul unor fapte de acest fel s'au pastrat in cantec, in traditie. Intr'un cantec despre Jianu se spune: "De gaseam boier batran, / il faceam de rodea fan. / De gaseam si cate-un turc,/ nu puteam glabeni sa duc. / De gaseam cate-o aga, / luam galbeni cu poala".

  Potrivit unei traditii pastrata prin partile Caracalului si Corabiei, Iancu Jianu a luat turcului Mehmet mosia Gura Padinii si a stapanit-o dupa aceea toata vremea.

  In Decembrie 1812, deci dupa terminarea razbiului ruso-turc si dupa numirea lui Ioan Caragea ca domn in Tara Romaneasca, Iancu Jianu este prins impreuna cu sapte cetasi de-ai sai. In actul prin care se vestea aducerea lui sub escorta la Bucuresti, se spunea ca el "de vreo cativa ani incoace" savarseste fapte haiducesti.

  Dupa catva timp el reuseste ca sa scape din temnita impreuna cu cetasii sai si isi reia haiducia, ajutat de numeroasele sale gazde si admiratori. Printre ispravile sale din vremea aceasta amintim de atacarea postalionului ce mergea de la Craiova spre Bucuresti ducand la vistierie banii birurilor in suma de 1833 taleri. Pradand acesti bani ceata alui Jianu îi împãrti pe la saraci, vaduve si orfani.

  Printre cei pradati de ceata lui Jianu in anul 1814 se numara: logofatul Serban Stanescu din Craiova, Costache Aricescu, Stavri Sofragiul si protopopul Ioan din Dolj. In aceasta vreme i se alatura lui Jianu Nicolae Abras. Faptele celor doua cete, acum, ingrijorara in cel mai inalt grad domnia. Poterele mobilizate acum numarau 2.500 de oamenti numai in Mehedinti, Gorj si Craiova. Aceasta, înafarã de pandurii si slujitorii de pe la ordii [cazãrmi, cum am zice].

  Catva timp inainte de a se apuca de haiducie, Iancu Jianu fusese zapciu la plasa Baltii de Jos. Ramasese dator de atunci suma de 1.700 taleri si acum, dupa predarea lui si punerea in osanda la ocna, pe 29 Mai 1815, acesti bani se depuneau de catre Amza Jianu la zarafia ispravnicatului de Romanati.

  La l Iulie acelasi an se emitea carte de iertare pentru Jianu, asa cum promisese Constantin Samurcas, caimacamul Craiovei. Ioan Caragea insa [domnitorul] nu tinu seama de aceasta iertare, devenita posibila in urma varsarii sumei amintite, ci-l trimite pe Iancu la ocna. Dupa cum am amintit, Iancu Jianu evadeaza, sparge ocna, scoate de acolo pe Abras si produce prin aceasta senzatie despre care s'a vestit pana la curtile din Viena si Petersburg.

  Acum i se pun lui Iamandi la dispozitie mijloace extraordinare pentru combaterea haiduciei. Fusesera angajati in mod special 119 ruptasi [contribuabili cu dare fixa] , 4 ceausi si 4 capitani de potera, pe perioada 5 Mai - 26 Octombrie 1816. In aceasta vreme se facea si vanzarea la mezat a averii lui Iancu, in vederea despagubirii celor pradati de el, indeosebi a logofatului Serban Stanescu. Acest fapt insa nu-l impresiona catusi de putin pe Iancu Jianu. Si toate masurile impotriva lui se dovedeau zadarnice.

  Prin Noembrie insa [1816] Jianu isi desface ceata in vederea iernatului, gasindu-si sie adapost de asenenea. Oamenii lui Iamandi îi dau atunci de urma si-l prind.

  Escortat la Bucuresti in lanturi, Iancu Jianu fu indata condamnat la moarte prin spanzurare, pentru "netrebnice fapte" de haiducie cu care el "in nenumarate randuri s'a dovedit"-cum aceasta o spune documentul vremii.

  Ca in povesti si ca in vechile balade, fu scapat insa in ultimele clipe de la spanzuratoare. Anume, tanara Sultana Galesescu, din suita domnitei Ralu, fiica domnului Ioan Caragea, invoca vechea datina de a nu se lua lui Iancu viata, intrucata ea doreste sa-l ia de sot. "Pe cand ma si urcasem pe scara cu streangul de gat, povestea mai tarziu Iancu Jianu, se ivi arnautul strigand: stati!" El aduse la cunostinta porunca lui Voda de iertare si Iancu fu scapat. Cartea oficiala de iertare este emisa la 10 Aprilie 1817.

  Scaparea in ceasul executiei si gestul nobilal unei tinere fete, fireste ca-l vor fi impresionat profund pe Iancu Jianu. Odata cu casaoria a inteles sa se "cuminteasca", sa-si schimbe viata, sa nu se mai tina de haiducie.

  Il gasim traind dupa aceea pasnic la mosia sa Falcoi.

  Apare in documentele rascoalei lui Tudor [1821], însã în rol oarecare, minor, nu în dimensiunile înfãtisate de Bucura Dumbravã în cunoscuta scriere "Haiducul".

  Documentar constatam ca in 1837, Iancu Jianu este subocârmuitor la plasa Oltetului.

  Murind in Decembrie 1842, a fost înmormântat la Caracal, unde se vede [adica, asta era in 1968] si astazi piatra de mormant cu numele sau. 

  Cu toate ca ani de zile dupa parasirea haiduciei, in imprejurarile aratate, a trait viata pasnica si n'a mai savarsit fapte de seama, Iancu Jianu a ramas o figura, am putea spune, coplesitorare a vremii sale, datorita faptelor haiducesti atat de impresionante din prima parte a vietii sale.

  In istoria haiduciei in gerneral se cunosc si alte cazuri de haiduci care au abandonat haiducia [bunaoara aromânul Cuzamna Capidan din vestul Macedoniei]. Spre deoseire de Iancu Jianu care nu si-a asumat nici un fel de misiune in prigonirea altor haiduci, ceilatlti ajunsi in asemenea situatie, vorbim in general, s'au angajat ca lefegii in slujba stapanirii.

  In cazul lui Iancu Jianu este de mentionat inca un aspect, romantic as zice, al haiduciei lui, anume: in restul anilor de viata, el a putut sa asculte in nenumãrate randuri cantecele care-i glorificau haiducia, puse in circulatie inca din timpul vietii lui si cantate pana in zilele noastre. Este curios, bunaoara, ca la Bodesti, jud. Vlacea, satul de obarsie al "ultimului haiduc roman" Nicolae Grozea, nu aveau cantec despre haiducul lor, desi era si acesta un mare haiduc, ci cunosteau si se desfatau ascultand cantecul despre Jianu.

  Prin faptele sale haiducesti, savarsite in stil si in scouri proprii haiduciei clasice, adica aceea care se legitimã ca rãzbunãtoare a nedreptatilor savarsite mai mult de elemente etnice alogene, Iancu Jianu a castigat simpatia poporului si a constituit un exemplu insufletitor de barbatie si curaj, de sacrificiu chiar, Au fost mijloace de lupta si atitudine corespunzatoare vremii, pastrand principiile de baza sufletesti in alte imprejurari viitoare. Cand dictau alte metode de lupta si atitudine, pilda lui Jianu oricand devenea si poate deveni actuala.

Sava GÂRLEANU