dede

   Cu aceaste cuvinte i-a întâmpinat Mântuitorul pe ucenicii sãi, care, desi au fost martori directi ai multor minuni savarsite de Iisus, nu le venea sa creada ochilor ceea ce vedeau. Erau martorii celei mai mari minuni pe care Mantuitorul a facut-o asupra persoanei sale.

  Jertfa Mantuitorului de pe crucea Golgotei ar fi fost zadarnica, daca Invierea nu s’ar fi produs. Intre Cruce si Inviere exista o unitate ontologica. Ambele stau la baza procesului de mantuire a neamului omenesc cazut sub robia pacatului adamic. Crucea conduce spre Inviere, iar la Inviere nu se putea ajunge decat prin Cruce.

  In Adam toti eram sortiti pacatului si deci mortii, dar in noul Adam, toti devenim curatiti de acest pacat, impacati cu Dumnezeu si deci candidati la mantuirea universala. Cerul este din nou deschis prin jertfa sangeroasa adusa pe altarul crucii. (Vezi 1 Cor. 15,22,47; Ioan 3,16).

  Ziua Invierii Domnului este praznicul cel mai sfant al intregii crestinatati, “sabatoarea sarbatorilor si praznicul praznicelor, care intrece in stralucire pe celelalte sarbatori, asa cum intrece soarele stralucirea stelelor”. (Sf. Gregorie Teologul), este “ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim într’însa”. (Psalm 117,24).

  Invierea stã la baza credintei noastre, este totodata chezasia mantuirii noastre. Dupa cum Apostolii au crezut si experimentat realitatea actului soteriologic petrecut a treia zi dupa rastignire, asa si noi experimentam actul invierii dupa aproape doua mii de ani. Sfantul Apostol Pavel subliniaza importanta acestui act pentru intreaga Biserica cand spune: “Si daca Hristos n’a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta noastra… pentru ca daca n’a inviat Hristos... voi sunteti inca in pacatele voastre”. (Citit Epistola 1 catre Corinteni, cap. 15).

   Fara minunea Invierii, taina Intruparii nu ar fi fost decat o legenda, iar taina vietii sale pamantesti o simpla povestire. Invierea a trasformat nu numai Apostolii ci intreaga omenire, renascandu-ne la o noua viata, dandu-ne noi perspective.

  Invierea e dovada cea mai graitoare ca si noi vom invia din morti, la Judecata finala: “Eu sunt invierea si viata, cel ce crede in Mine, va fi viu, chiar daca va muri”. (1 cor. 6,14; Ioan 5,25-29).

  Dupa Legea Vechiului testament, oamenii sacrificau animale pentru ca Dumnezeu, cautand la sangele jertfei lor, sa le ierte pacatele; Mesia cel intrupat din Fecioara Maria, “la plinirea vremii”, se aduce pe sine insusi, fiind in acelasi timp Arhiereu si jertfa, dand dovada cea mai graitoare a iubirii lui Dumnezeu spre om: “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”.

  Cu bratele Sale intinse pe lemnul insangerat al crucii, Iisus a imbratisat intreaga omenire; sangele Sau cel scump a spalat pacatul, omorand pe cel potrivinic. Adam si Eva au fost scosi la lumina din imparatia celui “viclean”.

  Daca inainte de Inviere, Sfintii Apostoli au fost dominati de teama si s’au ascuns, dupa Inviere si aratarile lui Iisus, ei se schimaba fiind convinsi ca Iisus este Mesia, “Domnul pacii si al pamantului”.

   Din relatarile evanghelistilor retinem urmatoarele:

   Invierea s’a petrecut Duminica dimineata, la trei zile de la rastignire, fiind insotita de evenimente deosebite, cutremure si aparitia îngerilor la mormant.

  Dupa Inviere, Mantuitorul s’a aratat ucenicilor vreme de patruzeci de zile, vorbind cu ei, mancand cu ei si dandu-le ultimile instructiuni inainte de Inaltarea la cer.

  Iisus se arata prima data Mariei Magdalena (Ioan 20,1) care, venind la mormant, gaseste piatra de la intrare rasturnata si mormantul gol. Speriata, se intoarce spre a-l instiinta pe Petru si pe cceitlalti, dar revenita la mormant, doi îngeri ce strajuiau mormantul îi fac cunoscuta Invierea.

  In cele din urma i se arata si Domnul Iisus.

  Se arata si femeilor mironosite (Matei 27,5-10; Luca 24,1-11), care veneau sa unga trupul lui Iisus cu mirodenii. Ingerul le spune si lor ca Mariei Magdalena:

  “Nu vã înspãimântati. Cautati pe Iisus din Nazaret, care a fost rãstignit: a înviat, nu este aici. (Marcu 1,6-7).

   La scurt timp li se arata si Iisus, Caruia femeileI se închinã. In aceeasi zi, Iisus se arata lui Luca si Cleopa in drum spre Emaus (Luca 24,13-35), care-l recunosc pe Iisus numai cand frange painea la cina. Spre seara Domnul se arata si Apostolilor, exclusiv Toma, cand sufland peste ei le-a incredintat darurile Sfantului Duh.

  Apostolul Toma, care si inainte a mai cerut dovezi fiind si cel mai greu de convins, dorea sa se convinga personal de acest act minunat al Invierii. La opt zile de la Pasti, Mantuitorul s’a aratat lui Toma si celorlalti ucenici, incredintandu-l pe Toma, care, la pipairea urmelor cuielor si a coastei împunsã de lancã, strigã: “Domnul meu si Dumnezeul meu”. (Matei16,16).

  Indoiala lui Toma serveste credintei noastre cei de astazi, caci de mult au incercat ateii sa infirme realitatea istorica a lui Iisus, realitate care este acceptata peste tot.

  Iisus nu s’a aratat munai la persoanele din jurul Lui, dar s’a aratat si la multimi mari de persoane, cum se marturiseste la 1 Cor. 15,6: “ In urma s’a aratat deodata la peste cinci sute de frati, dintre care cei mai multi traiesc pana astazi, iar unii au si adormit”.

  Iisus a trebuit sa se arate cat mai multor persoane spre a-i convinge asupra divinitatii Sale si a Invierii, cu toate implicatiile ei soteriologice pe plan uman.

  Orice indoiala dispare la citirea acestor pasage neotestamentare, caci in vremea scrierii acestor versete, unii martori oculari se mai aflau in viata.

  Invierea Domnului constituie un eveniment istoric, cu adanci rezonante in sufletele noastre, ramanand piatra unghiulara, pe care s’a zidit nu numai Biserica lui Hristos dar si intreaga teologie crestina.

  Precum Iisus a postit la inceputul activitatii  Sale mesianice, vreme de patruzeci de zile, asa si noi ne-am straduit sa ne curatim de pacate, sa ne iertam unii altora greselile, sa ne iubium pana si vrajmasii, astfel, ca in ziua Invierii sa ne dezmortim din moartea pacatelor noastre si sa ne sculam odata cu noul Adam spre viata cea noua.

  Invierea nu devine sfarsitul lucrarii pamantesti a lui Iisus, ci este inceputul.

  La Rusalii, Sfantul Duh este trimis de catre Dumnzeu Tatal, spre a desavarsi aceasta opera divin-umana, care se continua pana in ziua de astazi.

  Sa ne apropiem de Iisus, astazi, precum femeile mironosite odinioara, si sa-L marturisim din adancul firii noastre. Sa mergem la biserica lui Hristos, Duminica de Duminica, care este o reactualizare si celebrare a slãvitei Invieri. Hristos se rastigneste si învie pentru noi in fiecare Duminica, pentru ca noi sa ne apropiem de El tot mai mult.

  Sã cântãm cu totii:

  “Hristos a înviat din morti,

  Cu moartea pe moarte cãlcând,

  Si celor din morminte viata dãruindu-le”

  Fie ca lumina Invierii sã strãluceasca în inimile noastre etern, iar harurile Duhului Sfant sã ne fie cãlãuza cea mai de pret.

 Pr. George GAGE