Nimic mai însemnat nu-mi pot închipui decât grija ce o natie cu meniri simtite sau bine gândite o are pentru cresterea unui tineret încrezãtor în sine, dar si vrednic de încrederea natiei.
I. Natiunea noastrã nu-i vedea limpede, începând chiar de la nasterea ei. Toata istoriografia romana, pentru mine, atât înteles mai are: sa-mi limpezeasca tot mai clar drumul ce l-a facut poporul, si indeosei originea sufletului sãu actual si toate urmele pe care intamplarile istorice le-au lasat, succesiv, in acest suflet. De aceea istoriografia noastra va fi cu atat mai pretioasa, cu cat va fi mai psihologista, fie cã va descrie multimea, fie cã va descrie indivizii puternici rãsãriti dintre noi. Acestia sunt oglinzi a ce mai putem fi: multimea trecuta indicã posibilitatile de receptiune actuala si viitoare; de-aceea pot zice cã întâia datorie a tinerilor este sã se priveasca parte din acel mare si îndelungat tot sufletesc, sã-l studieze din trecut, dar mai ales sã-l observe în present.
Si asa sa-si dea sama cu ce poate adaugi bunatatile sufletesti ale natiei; cum poate curati cate-o rugina de ici si de colea, ce scopuri pot fi atinse cu unitatea de simtiri, care ne trebuieste.
Intreb, insa: cine ne va aduna acest material de gandire intr'o istorie astfel vazuta?
Fragmente s'au scris chair numeroase: tineretul universitar le pote gasi cu usurinta; dar celãlalt tineret?
Cu alte vorbe, pe scurt: cerem tineretului un nationalism intemeiat pe cunostinta cea mai intima a sufletului romanesc fost si actual.
II. Chiar acum acest suflet este navalit de o enorma multime de impresii, care curg din toata lumea. Impresiile ne zbuciuma si pe noi. Deci stam tari in furtuna?, puterile trecutului ne sustin vartosi in fata ei?
Se
fac apeluri la acele puteri, de exemplu, din partea Bisericii; se aud glasuri
pesimiste; temeri se aud de ce-ar putea sa fie un mâine urît; iar
temerile cresc in proportia in care creste convingerea ca vitejii se arata tot
mai rari, cã punctele de orientare încrezãtoare scad. Cuvantul
desilusie se aude tot mai des in viata noastrã; fetele triste
sunt tot mai numeroase. Scade si vitejia tinereasca?
Scade si curajul imanent tineretii?
Ar fi trist de tot.
Tineretul de astazi are o datorie salvatoare: sã caute a întelege, a descoase din enormul complex mondial fatalitãtile, a cerceta cu ochii ascutiti izvoarele de energie, a le pretui, fiind, si a le imita, când nu sunt.
La o parte tot ce nu este bunã energie: cu usurinta, cu gluma, cu caragialismele, cu comedia usoarã, cu cheful, cu... [punctele oricine le poate înlocui cu ce nu este energie individualã sau socialã, si se simte atât de des în viata noastrã].
Gresesc, oare, daca acum afirm cã tineretul vrednic de încredere pote fi numai tineretul energic si producator de energie, prin imitarea pildei sale?
A iubi îmbogatirea sufleteascã, a fugi de superficial si rãu, a te simti urcat spre culmi lumintate, dar a te opri in loc si a întinde mâna tezaurului rãmas în urmã, a duce dupa tine pe cei ce-ti seamãnã: aceasta este energie de cerut tineretului.
A renunta la ce o lume mai fericita a avut, a renunta cu placere si a fi multãmit de cel mai mic adaos de bine ce-l poti hãrãzi fratelui tãu, vecinului tau, natiei tale, aceasta-i astazi unica menire cu rost a tineretului ajuns de vultori neasteptate, avand totusi in ochi acele stele lucitoare ce au condus alte tinerimi, in vremuri si mai grele.
III. Un ultim cuvant. Suntem tineri multi, laolalta, in jurul unei mese. Vorbim de imprejurarile morale, politice [mai ales], economice.
Inmãrmurim?, desperam?, de ce? Sa ne intrebam mai curand: ce avem de facut, noi si voi, toti, pentru ca energiile nationale sa creasca, sa invie unde par a fi disparut, sa bata in piepturi si in idei si in gandul cã si jertfa cea mai grea trebuie primitã, daca-i este natiei de folos.
Tinerimea care primeste asupra sa chiar jertfa, aceia-i tinerimea care ne trebuie!
IV. Dar acestei tinerimi nu i se poate contesta dreptul moral de a spune ce este, ce si ea cere tuturor. Cu gãgãutii si flecarii sa fie asprã, cu cei cei vor sãmãna respectuoasa, cu toti plina de iubire si mila, alegând cu istetime partasii la munca si suferinta si la nadejde.
Pentru cã nadejdea cã suntem un neam de trebuintã chiar lumii, pãmânt însãmântat de bine si energie, n'am pierdut-o noi, bãtrânii; daca ar pierde-o tineretul, ar fi un sfârsit.
