"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul V, August, Nr. 49, 1986

  In editura "Coresi" a domnului Nicolae Constantinescu, a aparut cartea "Drumul crucii" de Aurel State. In aceasta editura au aparut cateva carti de valoare, dar valoarea cea mai mare, o prezinta cartea lui Aurel State. Este o carte de razboi, a razboiului nostru in Rasarit, aparuta aici in exilul romanesc, caci in Romania lui Ceausescu, nu este permis nici sa se vorbeasca despre acest razboi de intregire. Despre rãzboi s'au scris mai multe carti, dar cea mai buna, a fost romanul de razboi al lui Cezar Petrescu, "Intunecare". Cezar Petrescu a fost cel mai talentat scriitor dintre cele doua razboaie, dar el nu a luat parte la acest razboi pe care atat de minunat l-a descris: este o fictiune aceasta descriere la care au participat prietenii lui Cezar Petrescu, printre care cel principal a fost Pamfil Seicaru. Ordonanta lui Radu Comsa, se numeste Omir, iar ordonanta lui Pamfil Seicaru, se numea tot Omir. Acesta este adevarul, romanul lui Cezar Petrescu este o fictiune, este rezultatul unei inchipuiri, e drept foarte bogata si foarte frumoasa. Fara indoiala, Cezar Petrescu este cel mai talentat scriitor, nu numai dintre cele doua razboaie, ci chiar pana in zilele noastre, chiar si printre exilati, caci in exilul nostru nu s'a ivit nimeni pana acum care sa aiba pretentia ca egalizeaza talentul lui Cezar Petrescu. Aceasta, din punctul de vedere al talentului, caci din punct de vedere al caracterului, acelas Cezar Petrescu, este omul care a coborît pe treptele cele mai de jos si ale lipsei de caracter. Cezar Petrescu, in timpul zãnatecului Carol al II-lea, a scos un ziar "Romania" cu bani primiti de la Armand Calinescu, iar in Septembrie 1940, a scos un numar din "Romania", cu titlul in verde. Dar smecheria nu a prins caci legionarii au suprimat, ceeace era normal, gazeta lui Cezar Petrescu si nici mai tarziu, cu toata ura pe care generalul Antonescu o avea pe legionari, nu a revenit asupra acestei hotarîri cu toate interventiile si gudurarile lui Cezar Petrescu si "Romania" a ramas definitiv condamnata. Iar mai tarziu, acelas Cezar Petrescu a înnotat in apele comuniste si cat a trait i-au aparut toate cartile vechi, cu suprimarile si schimburile cerute de noii stapani si a mai scris si alte carti noi la cererea comunistilor. Si tot ca sa faca placere comunistilor, a scris articole de gazeta si chiar carti in contra prietenului vechi, Pamfil Seicaru. Si se poate spune fara nici o teama ca Cezar Petrescu a fost omul cel mai lipsit de caracter si cu greu s'ar putea gasi parteneri care sa-l egaleze. Cel mult Sadoveanu si Arghezi ar putea fi pusi pe aceiasi treapta a lipsei de caracter pe care se gaseste Cezar Petrescu.

  Dar din acest punct de vedere al talentului, Cezar Petrescu e Cezar Petrescu. Si din acest punct de vedere noi l-am gasit pe, pana acum necunoscutul si noul scriitor Aurel State, demn sa fie comparat cu Cezar Petrescu, autorul romanului de razboi "Intunecare". Caci cartea "Drumul crucii" a lui Aurel State, are doua volume si eu am citit volumul II in manuscris si pot sa afirm ca cele doua volume, I si II, fac o mare carte, comparabila cu "Intunecare" a lui Cezar Petrescu. Si pe cand cartea lui Cezar Petrescu este o fictiune, cartea lui Aurel State este o carte traita, de la inceput pana la sfarsit.

  Aurel State, la varsta de 20 de ani, terminand scoala militara de ofiteri de rezerva, cu gradul de elev plutonier, pleaca pe front in Crimeea. Trebuie sa se adauge: voluntar. Si in Crimeea ia parte la acea epopeica batalie de la Sevastopol. Si descrierea acestei batalii este la inaltimea celei pe care Cezar Petrescu o descrie pe cea din Moldova, in 1917. Si atacul cel mare a fost dat de Divizia I-a de Vanatori de munte. Sunt aici nume care vor intra in istoria de maine ca cele care au intrat in istoria de ieri, acelea din razbiul nostru de independenta. E vorba aici de Dealul Capatanei, Gora Sapun, Valea neagra [Ciornaia Balka] si mai ales, fortul Luiza, a fost in 1942 corespondentul fortului Grivita din 1877. Ca si atunci si acum au fost doi aliati: Rusii si Germanii. Si acum ca si in 1877,  fortul Grivita era cel mai puternic si trebuia sa-l atace Romanii, ca acuma fortul Luiza. De cucerirea acestui fort depindea victoria Si de aceasta data, era nevoie de voluntari. Si s'au gasit. Printre ei a fost si eroul nostru, adevarat erou, Aurel State. Acesti voluntari erau ofiteri si soldati si li se promiteau compensatii mari; ofiterilor li se promitea decoratia Mihai Viteazul iar subofiterilor si soldatilor, Virtutea militara. State intra in randul celor decorati cu Virtutea militara, el nefiind inca ofiter. Mai tarziu, devenind ofiter, Aurel State a fost propus pentru Mihai Viteazul pentru fapte vitejesti care ies din comun -prin corpul firav al lui State a trecut o rafala de arma automata-, dar pana la sfarsit nu i s'a dat. Nu era fiu de general si nu venise pe front numai sa-si faca stagiul si pe urma sa treaca inapoi, la locuri ferite.

  State venise pe front pentruca isi dadea seama ca acest razboi este pe viata si pe moarte. In anul 1943 este inaltat la gradul de sublocotenent. Este ranit grav si dupa vindecare este trimis in concediu, dar el merge la Bucuresti la Marele Stat Major si cere imperios, intoarcerea imediata pe front. Si aceasta pentru ca el stia ca este nevoie de el, acolo, pe front. Stia ca are acolo camarazi, printre ei, pe capitanul Fonea de exemplu, care vor sa-l simta acolo, alaturi de ei.

* * *

"Dupa cum mi-a marturisit State, nici el si nici George Fonea nu au apartinut unei grupari politice, dar a existat in prizonierat o mare familie a bunilor Romani, care au ramas uniti pana la moarte". Acestea sunt randurile pe care domnul Remus Radina le-a primit dela Aurel State, omul datorita caruia, opera lui Aurel State a vazut lumina tiparului in exil. Deci Aurel State i-a facut domnului Radina aceasta marturie: nici el si nici capitanul George Fonea, nu au apartinut nici unei grupari politice, deci nu au apartinut Miscarii legionare, singura grupare politica care era vizata. Si marea prietenie dintre ei se datoreaza faptului ca in prizonierat, 12 ani, marea familie a bunilor Romani, s'a legat cu o unire care a durat pana la moarte. Se pare ca domnul Radina se inseala sau ca vrea sa insele pe cititorii cartii lui State, caci din carte, pe langa personagiul principal State, mai este al doilea personagiu, acela al lui George Fonea si reiese net ca marea prietenie dintre cele doua personagii, s'a nascut inca din Crimeea si nu a fost nevoie de lungul prizonierat pentru ca ea sa se nasca. Si in afara de asta, State, in cursul acestui prim volum, nu-si arata simpatia pentru nici o grupare politica romaneasca, nici pentru manisti si nici pentru liberali, dar din contra, pe langa acestia pe care nu-i citeaza, State isi arata repulsia pentru Rege si chiar pentru maresalul Antonescu. Iata proba, intai pentru Rege: "Din a doua masina deschisa, spre care miscare toti purtatorii decoratiilor si fireturilor de aur, se ridicã alene, tanarul rege, dominadu-i pe toti din statura, miscand agale picioarele elefantine, purtat parca de ceata care se marea, urmandu-l ca pe o scena de opera"... "Regele se mai miscã odata si dãdu mâna, apatic, unei duzini de ofiteri, deschizand gura in fata penultimului venit din batalionul de garda, comandantul companiei care asaltase Cãpãtâna de zahãr: Ce faci, Ciocane?

  Ofiterii trecura in front. Iar se sopti ceva si colonelul tuna: "Pentru onor inainte prezentati arm!" Regele facu efortul unui somnoros: Sanatate, camarazi! si se intoarse urmat de suita pestrita. Cineva, gandea destul de tare ca sa fie auzit: vii, tu, rege, dupa cucerirea Sevastopolului, si nu chemi macar un ostas din unitatea citata de cateva ori pe natiune, sa-i prinzi, pe bluza, o Virtute Militara? O alta disputa, in soapta: Nu-l apara! E de o seama cu mine. Eu sunt cioban si pot gandi; el, rege, nu". -Aurel State, Drumul crucii, pag. 56-57.

  Si acum, pentru maresal: "Romania devenise un stat national, legionar; Regele si conducatorul imbracasera camasa verde, dar legionarii numai semanau cu ei, trezind ingrijorari. Sute, fusesera sub Carol alesi cu grija si ucisi. In conducerea statului mocnea conflictul dintre conducator si legiune. Se apropia o scadenta si nimeni nu mai putea sa se sustraga acelui "mane tekel fares", si nici sa schimbe datele fundamentale pentru alta deslegare". -Aurel State op. cit. pag. 99... "Tara-i  pe branci. Guzganii ãi mari incearca sa se salveze fiecare de unul singur iar Maresalul asteapta la Constanta sa-i vina vanatorii pe care nu-i inghitise niciodata cu tot indemnul de ultima ora: "Sa fiti toti ca vanatorii de munte". O sa termine prost. Nu face parte din figurile jalnice, dar asta n'ajunge ca sa conduci o tara. N'a stiut sa-si aleaga colaboratorii, desi, din '40, nimeni si nimic nu ne mai putea salva. Scadenta era prea aproape, iar noi, ca de obiceiu, nesolvabili". -Aurel State, op. cit. pag. 151.

  Si acum sa vedem cum îi citeaza pe legionari: Generalul Avramescu venise in inspectie si a impartit soldatilor daruri si a stat de vorba cu multi.-"Am venit sa fumam impreuna o tigara de a noastra, incepu el moale ca un moldovean. Ce mai fac Trita, Cojocarescu?... se interesã el de mai multi cunoscuti... Nu, nu... lasati-i... linisti el pe cei grabiti sa-i cheme. Doar pe Medrea, fostul sef al protocolului din '40, trimis cu "acte" sa nu se mai intoarca". -Aurel State, op.cit. pag. 24. In atacul fortului Luiza, Aurel State nu il uita si-l citeaza pe caporalul Pantazi: "Vorbeam cu Jipa si caporalul Pantazi, singurul din compania I pe care-l stiam din pozitie. Era student la Academia Comerciala, prin anii ultimi, cu cazier la Siguranta Statului. Vorbea cu "badie" si "Doamne ajuta".

  In Crimeea se afla si locotenentul Ion Dobre, comandant legionar de frunte. Si acum sa-mi fie permis sa fac o mica digresiune. Am gasit scris in diferite randuri ca Dobre a fost pe front pentru reabilitare si este cazul sa punem lucrurile la punct. Ion Dobre a fost condamnat la 5 ani de inchisoare si generalul, care voia sa reconstituie Garda de Fier sub conducerea lui, s'a gandit tocmai la Dobre pe care-l considera bun pentru rolul de ajutor al lui. Motivul era urmatorul: in primele luni ale Statului legionar, Dobre era prefectul judetului Tecuci si in aceasta calitate luase masura ca toti legionarii sa salute pe ofiterii armatei romane. Generalul auzise de aceasta si îi plãcuse foarte mult mãsura perfectului Dobre si dupa "rebeliune" cand voia sa reconstituie legiunea sub comanda lui, s'a gandit la fostul prefect Dobre si s'a gandit ca acest om ar fi tocmai potrivit pentru rolul de ajutor, omul care sa raspunda in fiecare moment: La ordin domule general. Si a luat urmatoarea masura: toti legionarii condamnati pana la 5 ani de inchisoare sa fie amnistiati si a chemat pe Dobre sa-i spuna ce vrea el, dar Dobre a refuzat. In fata acestui refuz, generalul a devenit mânios cum numai el stia sã fie, l-a concediat si la inceperea razboiului, banuiesc, a avut grija ca Dobre sa fie trimis pe front ca vanator de munte. Deci Dobre a fost trimis pe front in mod normal, nu pentru reabilitare, caci nu avea nevoie de reabilitare, fiind amnestiat. Si cu gradul lui de locotenent. Si in Crimeea era comandantul unei companii normale, nu de reabilitati. Si Dobre facea parte din batalionul 4 de vanatori de munte iar elevul plutonier Aurel State, facea parte din batalionul I si in ajunul atacului fortului Luiza, a incercat sa-l vada. "Am urcat in pozitie cu gandul ascuns de a ma bate pentru Luiza. Dupa bucuria revederii cu ai mei, sigur si cu Trita, [emotionat si barbos ca in toate intalnirile noastre din lupte], ma târâi in plina zi peste botul de sub ruinele manastirii ocupate de compania lt. Dobre Ion din batalionul IV, care se rotunjea înainte de a se despleti în toate nervurile sale spre sud si vest. Recunoasterea mea fu zadarnicita de o baterie de anticar din marginea aeroportului Balaclava, pe care o vedeam si care descoperindu-ma, ma inspaimanta cumplit. Proiectilele iuti se scurgeau de-a lungul spinarii, muscand piatra vesnica din jur sau vuind in golul din spate. Ma aruncasem intr'o adancitura in piatra peste doua cadavre nemtesti: unul din lupte mai vechi, uscat in zdrentele uniformei fumurii, celalalt înegrit si umflat de pleasnea ca un butoi de putoare". -Aurel State, op.cit.pag. 37.

  Iata dar ca Aurel State "care nu apartinea nici unei formatii politice", presimtind ca nu are sa-l mai vada pe comandantul legionar Dobre, incearca sa se duca la el dar, precum se vede din atacul fortului Luiza, elevul plutonier scapa, dar moare locotenentul Dobre. "Locotenentul Dobre cazuse undeva pe Valea Rea, in atacul pentru cucerirea primului sant anticar. Se ridicase singur; compania, obisnuitã numai cu mersul de cârtitã, pe sub pãmânt, nu-l urmase. Sodatii povesteau ca pe crucea lui de mesteacan alba, nu se stie cine, pusese o flamura pe care un ofiter cu informatiile, o ascunsese". -Aurel State, op.cit.pag.44. Iata randuri din cartea lui State care, pentru oricine, il fac banuit de a fi fost legionar. In randurle scrise despre Dobre, State spune ca pe crucea lui Dobre, nu se stie cine, pusese o flamura si nu precizeaza culoarea flamurei. Dar nu e nevoie de aceasta precizare: pentru orice om, culoarea flamurei pusa pe crucea alba de mesteacan, era verde. Si State adauga in batjocura: acea flamura a fost ascunsa de un ofiter cu informatiile.

  Fara indoiala ca acestea sunt niste argumente care nu sunt convingatoare pentru domnul Remus Radina, mai ales ca peste toate este argumentul adus de domnia sa: State i-a spus ca el si capitanul Fonea nu apartinusera nici unei grupari politice. Si iata ca acestia doi, State si Fonea, nu erau singurii. Scena care urmeaza se gaseste tratata la inceputul captivitatii, deci inaintea celor 12 ani, cand prizonierii abia erau scosi din Crimeea si erau indreptati spre Marea Rusie. "Pregatirea transportului de prizonieri spre Nord -despre care auziseram dupa mutarea in lagarul garii din Simferopol- a dus la imbarcarea in vagonanele de marfa, preschimbate de meseriasii lagarului in dube de detinuti cu gratii, reflectoare, platforme de sentinele la fiecare vagon. Inghesuiti pana la sufocare pe scandurile cu goluri intre ele, care slujeau de paturi intre ele, care slujeau de paturi, planuiam in trei evadarea dupa ce trenul avea sa iasa din Crimeea. Camarazii captivi pe firul trist al romantei "Vant de seara" versurile improvizate de George Fonea, aparut printre noi cu o banda neagra, care-l inobila ca un blazon, peste ochiul pierdut in ultimul ceas de razboiu.

"Vânt de stepã

De cãintã si amar

Du-ne cãtre biruintã

Cã ne creste'n suflet iar."

-Aurel State, op. cit. pag. 185.

  Deci ostasii romani din Crimeea cantau sau mai bine zis, fredonau, ca sa nu se auda, un cantec compus de Manzatti, legionar, care se canta si in Tara. Cantand acest cantec, legionarii se recunosteau intre ei, acest cantec il cantau si cei 7000 de legionari trimisi de maresal pentru reabilitare si il cantau si ceilalti ostasi din Crimeea care nu fusesera trimisi pentru reabilitare, dar ramasesera legionari. Capitanul Fonea improvizase aceste versuri care ascundeau si mai bine caracterul subversiv al cantecului. Si Aurel State afirma ca acest cantec il fredonau camarazii captivi, adica erau mai multi ostasi romani care cunosteau versurile improvizate si subversive ale capitanului Fonea, deci toti erau legionari!!! Deci Garda de Fier nu murise, dupa cum afirma Maiorul fara nume, in cartea anglo-saxonului Larry Watts. "Prin acest act, Legionarismul isi incheia existenta... "Legionarismul moare acoperit de blamul intregii tari". -Laryy Watts, In serviciul maresalului, pag. 127, carte care a provocat delirul comandorului Pãtru si al altora ca el.

  Cantecul subversiv al capitanului Fonea nu pune punctul pe "i" in convingerea domnului Radina, el ramane convins ca atat sublocotenentul de rezerva State, ca si capitanul activ Fonea, nu faceau parte din nici o grupare plitica. Si in discutia noastra, domnul Radina ne aduce un argument personal: Aurel State i-a marturisit ca nici el si nici capitanul Fonea nu au apartinut nici unei grupari politice si la randul meu vin si eu cu un argument personal: L'am cunoscut foarte bine pe capitanul Fonea care facea parte din aceiasi promotie: 1932 si ultima data l-am vazut pe Fonea in vara anului 1943. Era pe peronul Garii de Nord si am stat foarte mult de vorba cu el. Facea parte din trupele din Crimeea, fusese in concediu si acuma se intorcea acolo, pe front, si era tare mahnit, teribil de mahnit de atmosfera defetista pe care o constatase in timpul concediului. "Draga, ma intorc pe front fara sa-mi fi terminat concediul. Plec cu trei zile mai inainte. Atmosfera aceasta ma inabuseste, nu mai pot sa respir. Acolo pe front e alta atmosfera, o atmosfera sanatoasa. Vino acolo camarade Beldie, acolo este un loc". Ne-am imbratisat tremurand.

  Capitanul Fonea facea parte din Regimentul de graniceri din Cernauti si la "rebeliune" a fost si el amestecat. Nu prea grav, dar destul caci a fost nevoie de interventia comandantului de regiment, Filimon, ca sa-l scoata basma aproape curata. Si a continuat sa ramana legionar pana a murit. Dovada este cantecul subversiv improvizat acolo "la Crimeea peste mare".

  In orice caz, cartea lui Aurel State, cartea unui legionar, repetãm, a vazut lumina tiparului datorita d-lui Radina, motiv pentru care îi suntem recunoscatori.

Cpt. N.S. BELDIE (N.S. GOVORA)