Cine nu-si aminteste de celebra opera a lui Victor Hugo, "Le Roi
s'amuse", transpusa in muzica de Giuseppe Verdi, in nu mai putin celebra
drama lirica, "Rigoletto", unde bufonul regelui e obligat sa delecteze
favoritii curtii, in timp ce fiica lui este desonorata de printii hedonici.
Drama tatalui bufon, transforma plansul sfasietor in hohote hilare, sub masca
durerii.
Aceeasi scena o privesc cu ochii indurerati, raportata la timpurile noastre,
transmisa de televiziunea franceza, direct dela Bucuresti. Actorii de altadata
sunt inlocuiti cu cei de azi, dar cinismul tragicului este mai crunt, pentruca
el isi trage isvoarele din crima.
Scena reprezinta o hora. Sefului Kremlinului, Gorbaciov si o romanca,
in costum de sarbatoare, sunt prinsi de mana. De cealalta parte, Ceausescu,
gâdele poporului roman si o alta romanca. Apoi, cercul se incheie cu alte perechi,
fideli printre fideli, separati intre ei de alte fecioare, din cele mai frumoase.
Un adevarat pastel! O impreunare de contraste. Un tablou de chermesă.
Numai ca, in dosul lui se ascundeau: deoparte, intentiile de prada, de alta,
o nota de veselie, identica rasului exploziv de bufon, care-si consuma drama,
fara nici o opunere. Nu mai avea curajul revoltei, dupa ce pierduse ceeace avea
mai scump. Resemnarea ca vraja dinaintea mortii, ramasese ultimul gest.
Le ardea oare acestor fecioare sa danseze cu ucigasii parintilor, fratilor
sau bunicilor lor, stiind prea bine ca viata lor nu va fi altceva, decat un
amestec continuu, de tragic si decadere, de comic si sinistru?
Acest popor a trebuit sa bea paharul patimirii pana la fund. Vlastarele
lui sa schiteze pasi de dans, intru desfatarea tiranilor, in timp ce sufletul
lui inchide atata amaraciune.
Aceasta hora innabusea o alta drama, care n'a mai putut fi disimulata
strainilor.
Iata ce citesc in ziarul francez "Le Figaro", din 4 Aprilie
1987:
"Suntem in curs de adoptare a unui mic baiat, in
Pretul unui copil, la care se mai adauga si cheltuielile de voiaj, este
de 1200 de dolari, depusi in prealabil, la Banca Romana.
Aceste mame sa fie ele oare atat de denaturate, sa-si vanda propriile
lor odrasle sau ca drama este cu mult mai profunda, decat sensibilitatea materna?
Durerile facerii sa fie ele depasite de spectrul mortii de foame? Sa
fie, iarasi, atat de monstruoasa aceasta desprindere de laptele mamei, de aceasta
puternica legatura afectiva, pe care numai teama mortii prin foamete sa o poata
egala, depasi?
Pentru a desavarsi oroarea, argintii traficului sunt depusi la banca
Statului, in profitul regimului, initiatorul vanzarii. Mamei îi ramane doar
speranta vaga, ca fiinta care i-a mangaiat pantecile, nu va fi sortita pieirii.
Pierderea copilului îi substitue o infima consolare, de a-l sti in viata, undeva,
intr'o
Comertul cu copii, iata o noua afacere, care depasete emotia umana, si
care, la acesti monstri, nu mai cunoaste stavila. Dupa ce au vandut laptele,
le-a mai ramas carnea frageda a pruncului, sa fie propusa pe piata, celui ce
ofera pret mai bun. Mamei i-au ramas doar durerile nasterii si lacrimile multe,
sa-i mai aline o viata ravasita.
In acest timp, la hora... doi pasi inainte... un pas inapoi... tiranii
salta, ducand cu ei, tot mai aproape de groapa, tinerele fecioare, mamele de
maine, sortite patimirii, sub privirile admirative ale traficantilor dela Yalta,
safisfacuti ca in acest colt de lume, nu mai exista nici un litigu. Coexistenta
lupilor cu mieii a savarsit minunea: o piele de oaie, atesta ei, este un pret
modest, pentru a salva "pacea" omenirii, dar mai mult confortul si
buna stare a celor ce negociaza destinul popoarelor flămânde si roabe.
Dar cum ? Acesti negustori nu s'au angajat ei oare sa "cumpere"
pruncii de "prisos", sa-i creasca in spiritul "infratirii"
intre popoare, mostenit dela Yalta, Postdam, Helsinki, Belgrad, Madrid..., asa
cum odinioara Turcii "barbari" rapeau copii, sa faca din ei viteaza
armata de ieniceri?
Desigur ca Turcii au fost cruzi, atunci cand smulgeau copiii dela sanul
mamelor dar, cum s'ar putea califica acei ce flamanzesc aceste fiinte plapande,
pentru a obliga mamele insasi in disperarea ultima, sa-i predea strainilor,
cu singura speranta de a le darui pentru a doua oara viata?
Dintre cei doi monstri, care destrama o viata abia inmugurita, cel de
azi emana duhoarea de asasinat.
Filon VERCA
