LIBERTATEA, New York

Director: Nicolae Nitã

Anul VII, Nr. 63, Noembrie,1987

  Cruciatii secolului XX nu se luptã cu pãgânii pentru cucerirea Locurilor Sfinte.

   Dusmanul lor este o boalã satanicã, nãscutã într’un creier bolnav, experimentatã de un popor obidit si incult, sub conducerea unor criminali ambitiosi. Numele popular al ecestei boli este “Bolsevism”. Cel stiintific este “Materialism Dealectic”. Aceastã boalã s’a intins pe aproape întreaga planetã si vrea sã fericeascã pe oameni si sã ucidã pe Dumnezeu.

   Mijloacele de lupta ale Cruciatilor contra comunismului sunt reduse, vorbesc de cele pamantesti, dar cele spirituale sunt imense: “Cu noi este Dumnezeu, / Intelegeti neamuri si va plecati”. Dragostea si Credinta sunt arme puternice impotriva intunericului: ce dragoste poate fi mai mare decat cea care merge pana la “Martiraj”, pana la ati da viata pentru “EL”? El fiind IISUS CRUCIFICATUL, FIUL LUI DUMNEZEU, care a ridicat pacatul lumii, ne-a invatat dragostea si sacrificiul, ne-a scos din starea de pagani violenti, s’a dat pe sine mortii ca sa ne invie odata cu El.

  Intalnindu-se cu Satana, hotarît sa lupte cu el, secolul XX a dat martiri.

  Acum 1500 de ani Biserica Romano-Catolica a creat o intreaga ligislatie pentru a canoniza martirii. Nu poti fi canonizat Sfant daca mori pentru cruce, si nu faci minuni in timpul vietii sau dupa moarte, dar martir este cel ce se bucura de o moarte violenta pentru Dumnezeu si credinta in El. Noua Ortodocsilor, ni se pare oarecum ciudata aceasta judecata dupa moarte, in care este prevazut un Tribunal si un Avocat al Diavolului!

  Gandirea ortodoxa, traditia, dragostea si toleranta ortodoxa isi recunoaste martirii fara canonizare.

*    *     *

  In anul 1923, cinci Romani inchisi in inchisoarea Vacaresti, pentru crime de care vor fi gasiti nevinovati, rugandu-se la Altarul Manastirii, azi dãrâmatã, descopera Icoana Arhanghelului Mihail, se daruiesc arhistrategului cerului, sub semnul dragostei de neam si credintei in Dumnezeu.

   De aici “Legiunea Arhanghelului Mihail” porneste sa cucereasca sufletele Romanilor. Dusmani, detractori si interpretatori mincinosi a avut multi.

  Multi Romani intelegand misiunea lor profetica si vazand mersul vremurilor, li s’au alaturat, Timpuri vor veni cand vor juca rolul prigonitilor din catacombe si a victimelor din circ.

   Primii martiri, au fost cei doi legionari cazuti in Spania crestina si nationalista. Sunt cincizeci de ani de tunci, Ion Mota si Vasile Marin au murit langa cetatea universitara din Madrid, pe frontul de la Majadahonda.

  “ Se tragea cu mitraliera in obrazul  lui Christos”. Aceasta a fost lozinca luptei lor. Stiau pentru si contra cui se luptã; dusmanul era acelasi, cel de azi care cãuta peste tot in lume fisura prin care sa se strecoare. Daca ar fi castigat rasbiul spaniol, in celalalt capatal continentului, Europa ar fi cazut cu un minut mai devreme in ghiarele obscurantismului.

    Dupa moarte si înhumarea lor, scaunul satanei se clatina in Tara Romaneasca. Au sarit de peste tot ajutoare pentru Luciferul Regal, ca sa nimiceasca elita tanara care se înalta din popor si din biserica.

   In vremea aceea, sosea la Manastirea Suzana, în munti, pe Valea Teleajenului, o fetisoara de 22 ani cu ochii verzi si doua codite impletite pe urechi si legate cu o sfoara la spate. Se numea Marieta Iordache. Venea din beciul jandarmeriei cu inca trei fete membre ale Miscarii Legionare (dupa dizolvarea Legiunii Arhanghelului Mihail). La Manastire s’au intalnit pe cerdacul arhondaricului, cu cinci doamne sotii de legionari. Toti acesti detinuti politici, nu erau vinovati de acte subversive, erau pur si simplu ostateci ai coroanei si Sigurantei Statului, ostateci tot atat de expusi ca si ostatecii Ezbollahului. Teroristi pot fi camuflati pe un tron regal, la fel ca printre integritii musulnani.

   Fetita cu codite si ochi verzi se tragea din Moldova, din Nicoresti, unde familia ei intreaga isi pusese increderea in “Capitan”. In el vedeau “omul destinului” care avea sa curete tara de afaceristi verosi, atei, fara scrupule.

   Toata elita neamului era în închisori preventive, in vara anului 1938 asteptand judecata care avea sa dea satisfactie marelui istoric N. Iorga. Onoarea nu-i fusese patata de propriile-i fapte (colaborarea cu camarila regala) ci de o scrisoare publica a Capitanului Corneliu Zelea Codreanu care-i amintea ca cel putin “el” era roman.

   In unul din cele mai frumoase locuri din Carpati, Mânãstirea Suzana, fusese aleasa ca lagar pentru femei.

  Fetele venite din beciurile jandarmeriei nu se puteau tine in picioare, caci fusesera batute la talpi; erau blnove de râie castigata dela tigancile hoate cu care statusera in promiscuitatea inchisorii, dar aveau un moral minunat intertinut de cea mai mica, mai fragila si mai tanara dintre ele. Dupa ce s’au vindecat, au sesizat paza sub care fusesera puse cu interdictia de a pasi pragul arhondaricului si de a se inchina in biserrica. S’au gandit ca barbatii sufera mai mult, s’au rugat.

  Noapte de noapte, Marieta statea in genunchi si se ruga Maicii Domnului sa-i arate calea spre curatenie sufleteaseca si trupeasca, spre binele tarii sale si spre dragostea lui Iisus. Terminse facultatea de Educatie fizica. Ramâneai inmarmurit la spectacolul pe care il dadea o copilita sortita sa invete gimnastica pe copii, isi schimba chemarea si dadea lectii de cuaj, de înfrânare si de rãbdare unor doamne mult mai vârstnice ca ea.

  Dupa aceea, stapanirea s’a asigurat de neutralizarea “marelui criminal Codreanu”. Pus in intunericul Jilavei deocamdata pentru sase luni care trebuiau sa spele rusinea de pe obrazul marelui istoric, s’a hotarit eliberarea doamnelor din lagarul de la Suzana. Sotii lor erau si ramaneau ostateci necondamnati in inchisoarea Jilava.

  Astfel “fetele” au rmas singurele detinute poitice. Li s’au batut in cuie obloanele, li s’au vãruit peretii pictati cu Arhangheli de Zizi Ghenea, li s’a înãsprit regimul.

  Doamnele s’au intors acasa unde au gasit alte griji, alte frici, alte nesigurante pentru viata sotilor lor. Au aflat de existenta lagarelor dela Miercurea-Ciuc si Vaslui, au aflat ca intreaga elita de minte si suflet era in inchisoare, ca cei care se ascundeau erau ucisi fara somatie la colturi de strazi.

  Oare ce via sa faca Regele cu acesti miei pusi la o parte pentru jertfelnic? Cine putea prevede ca numai peste cateva luni Conducatorul Miscarii Legionare era sa fie strangulat? Lucrurile se petreceau in “Orient”. Occidentul nu era interesat. Cine putea sa prevada ca doamnele, foste ostatece la Suzana, vor fi vaduve, sotii lor fiind impuscati la zid: ostateci?

  Caile Domnului sunt nepatrunse, dar se intrevedea din 1938 lupta pentru putere, care avea sa izbucneasca in 1939: al doilea razboi mondial.

  Inziua de 15 August 1938, hramul Adormirii Maicii Domnului la Manastirea Suzana, s’a putut vedea o umbra strecurandu-se spre casa maicii Filomela. Umbra tinea in mânã o nucã. In nucã planul de evadare al fetelor legionare din lagar, cu informatii despre geografia regiunii, care trebuia strabatuta si cu parola contactului care era un cânticel modovenesc: “Trandafir de pe cetate, trandafir!" Evadarea din Suzana a fost poate ultimul lui capitol, dupa aceea neurmând decat bocet si îngropãciune…

  Nu, nu sunt lipsite de seriozitate aceste amintiri cu parfum de joacã, de naivitate, de copilãrie.

  “Lasati copiii sa vina la mine”. Iisus stia cã ân sufletul lor sta cuibãritã dragostea.

   Nuca a ajuns la destinatie! Marieta a coborât prima, dealungul cearsafului. Zgomotul a trezit garda si celetalte fete n’au mai putut coborî, dar Marieta se pierduse în pãdure. N’au mai gasit-o, nici ea nu si-a întâlnit “Trandafirul de pe cetate” si a pornit cu pasi mãrunti prin pãdure, orientându-se dupa stele.

  Dupa cinci zile a aparut la Brasov, câteva sute de km. Mai departe, nu ami putea merge, nu mâncase nimic si bãuse apã de ploaie. La o cercetare mai atenta s'a descoperit cã sãrind de la înaltimea la care se terminasse cearceaful îsi  fracturase coloana vertebrala. Doua luni de ghips, timp in care toata Siguranta o cauta. Neputand povesti evadarea de la Suzana, mult prea rocambuleascã pentru a nu stârni hohote de râs, prefectura de Prahova a eliberat detinutele din lagãr, trecând-o si pe cea datã lipsã, în inventar. Nu terminaserã socotelile cu ea si voiau sa se rãzbune. In timp ce multime de agenti se cazneau s’ o gaseaca, Marieta era sus în dealul Cotrocenilor, la pãrintii lui Vasile Marin.

  In corset ghipast, purta în cap saci plini cu nisip, povestea aventuri ca sa însenineze o casa cernita si noaptea stãtea in genunchi si se ruga pentru pacatele tuturor. Cu o zi inainte de ziua sorocita scoaterei ghipsului, Marieta a vrut sa plece si nimic n’a facut-o sa-si amâne decizia. In aceiasi noapte, cu o desfãsurare de forte nepotrivita prinderii unui fugar atât de mãruntel, Siguranta Statului a cãutat-o in dealul Cotrocenilor urmare a unui denunt, si nu au gasit-o.  Motãnelul dispãruse ca si cum n’ar fi fost. Motãnel, vorbã de rãsfãt, devenise nume de cod.

   Ca in locul stelelor ce mor, viata e inlocuita de o gaura neagra. La 30 Noembrie 1938, mai corect spus in noaptea Sfantului Andrei, este ucis Capitanul; nimeni nu crede si toti îl asteapta!

   La 20 Septembrie 1939 legionarii pedepsesc cu moartea pe ucigasul Capitanului, lãsând istoria sa-i judece si pe unii si pe altii, dacã o istorie dreaptã ar exista!...

   A doua zi, toti legionarii de elitã din inchisori sunt omorîti, impuscati la zid. Pe strãzile fiecãrei aglomeratii omenesti din România, cadavre de tineri zac în drum, batrani jelesc la cãpãtâiul lor, câte un muc de lumânare aprins ici si colo de o lume înmãrmuritã de groazã. Poporul românesc nu era învãtat cu obiceiuri strãine…

  Motãnel a dispãrut temporar din viata mea.

  Dupa pierderea Basarabiei, Bucovinei, Hertei si Transilvaniei, dupa alungarea regelui de catre legionari asociati cu generalul Antonescu la guvernarea tarii, dupa ce fiecare isi numara prietenii si dusmanii,  Romania, ciopârtita, încearcã sa puna bazele unei morale de stat si unei sperante in sufletul fiecarui Roman. Se înfiinteaza un comert de stat, Miscarea Legionara se reorganizeaza. Horia Sima este conducãtorul Miscãrii, plebiscitat între altii. Toate iluziile unui “Cãpitan” in viatã sunt spulberate, tara isi plânge pamantul peirdut si mortii asasinati. Alaturi de cei vii, se lupta pentru un viitor mai putin intunecat decât trecutul apropiat.

   In strada Cobalcescu, la Dispensarul Legionar, medici fugariti pana ieri, ies la lumina si daruiesc timpul si cunostintele lor, celor saraci. Intre cei care dau tot si cei care cauta mici sau mari avantaje, apare intro’o buna zi Marieta Iordache. In mãcelul din 1939 îsi perduse fratele, credinta în viitorul luminos al tãrii sale, însã, nu!

  Trebue sa recunoastem ca toti legionarii asasinati din ordinul lui Carol al II-lea sunt martiri. Oameni tineri, cu credinta in Dumnezeu, nevinovati, nejudecati, chinuiti in inchisori, impuscati la zid sau strangulati hoteste, isi gasesc abia acum mormântul in pamant binecuvantat. Il vor pierde iarasi sub stapanire comunista, deshumati, arsi, iar cenusa lor aruncata in cele patru colturi ale vantului.

  Iatã pe Marieta venita sa ajute la dispensar. E buna la toate: incurajeaza bonavi incurabili, indreapta spre biserica tineri si batrani, sterilizeaza instrumente, spala dusumele, pune ordine in registre. Seara, cand ultimul bolnav a plecat, cu medicamentele prescrise in buzunar, Marieta face rugaciunea de multumita pentru o zi care a trecut in indeplinerea datoriei cu ajutor de Sus.

  La 21 Ianuarie se vor despãrti pentru totdeauna.  

  “Rebeliune” contra cui? In folosul cui?

   Mult mai tarziu s’a înteles, ca Germanii montasera Rebeliunea. Ocupau Tara si voiau ca aceasta sa fie sub o Dictatura Militara care pastra o ordine impusa, aprovizionare din belsug; nemtii îsi aranjau spatele pentru viitorul razboi din rasarit.

   Acesta era si razboiul Miscarii Legionare contra comunismului, dar Germanii nu aveau nevoie de ideologi; astfel coechipierii Maresalului s’au trezit in inchisori, condamnati la moarte pentru detinere de arme si au facut razboiul in echipe de pedeapasa. De ce, de pedeapsa? Fiecare sodat legionar pornit spre rasarit avea cu el porunca sa fie facut pierdut. Fara suflul care anima acest tineret curajos, da, si fara ajutorul lui Dumnezeu in lupta cu Antichrist, Maresalul a peirdut de doua ori razboiul: prima oara la Stalingrad si a doua oara prin tradarea de la 23 August printr’un armistitiu care era o predare fara conditii!!

    In timpul razboiului Marieta si-a pierdut cumnatul trimis din lagarul de la Sarata pe front in echipele de pedeapsa. Razboiul pierdut, Legiunea distrusa, Marieta  s’a daruit cu totul lui Dumnezeu si a intrat la ascultare la Manastirea Vladimiresti.

  Manastirea Vladimiresti fusese cladita de fetele dintr’un sat moldovenesc, conduse de una dintre ele care vorbea ca odata Jeana D’Arc, cu Maica Domnului. Fecioara Maria i se aratase cand lucra pe camp, la un loc mai ferit, si-i poruncise sa cladeasca in locul acela locas de inchinaciune. Fetele fecioare din sat aveau sa fie viitoarele maici care sa slujeasca Manastirea iar Stareta avea sa fie ea, cea care continua sa vorbeasca cu Maica Domnului: Maica Veronica.

  In aceasta Manastire condusa de insasi maica lui Iisus, fu novice si apoi se calugari Marieta sub numele de maica Mihaela. Lua asupra ei, pacatele facute de Tara si Miscare in inclestarea dintre rau si bine.

  Armatele rusesti victorioase se aruncara asupra Moldovei si apoi asupra Tarii Romanesti, armate obosite si prafuite pregatite pentru mari razbunari.

   In drumul lor, Manastirea Vladimiresti! Cei cativa Rusi intrati in biserica cu ganduri de viol si de jaf gasira o maica cu mainile intinse peste Altar si dãdurã îndãrãt. Era Maica Mihaela care-si pãzea Sfintii!

   Dupa 6 Februarie 1945, cand comunistii au dezarmat soldatii romani care nu fusesera trimisi pe frontul de Vest dupa primul guvern cvasi-comunist, patriarh fu impus un preot oltean care-l ajutase cândva pe Gheorghiu-Dej, noul stapan. Justinian Marina ar fi evitat in primul moment de euforie pe care ti-l dã puterea, ar fi evitat sa desfiinteze manastirile. Un lucru este sigur, ca Sfintia-sa a inchis Vladimirestii si a dat pe mana Securitatii pe cei care o slujeau.

   La Vladimiresti se faceau “minuni”. La hram veneau sute de carute cu tarani de la mari departari, caci se dusese vestea ca acel ce venea cu credinta si adevar, oricat ar fi fost de bonav, se facea sanatos. Ca in fata lui Iisus se asezau paturile cu paralitici cu pacatele lor cu tot, rugaciunile ajutau, iar lumea venea din ce in ce mai mult sa se inchine. Cat regimul comunist nu-si consolidase puterea, cat inca nu se atinsese de pamantul taranilor, colectivizând-l, oamenii puteau crede ca vor fi lasati ca sa-si traiasca viata si credinta, veneau deci acolo unde simteau ca domneste “Dragostea”. Slujba se tinea afara, nu putea fi vorba de spovedanie individuala. Preotul Ioan iesit din inchisoare de putina vreme probabil ca sa-si traiasca minunile si mai tarziu patimile, le citea rugãciunile de pocainta si iertare, dupa ce-si spusesera greselile in gand sau cu glas tare, le da Sfanta Impartasanie dupa lege. Preotul si maicile capatau puteri de Sus ca sa poata face fata la puhoiul de lume care alerga la Loc Sfant.

   Maica Mihaela dupa ce ingrijise de grajd, de oratanii, de porci, de curatenie, trecuse la cele sufletesti. Le invata pe maici si surori Teologie, dar si matematica. Gospodarirea se facea in comun, s’a spus dupa model legionar, uitandu-se voit, vechile asezari crestine si regulile lor de viata.

   Patrairhul Romaniei chema de mai multe ori la el pe Maica Stareta si pe Maica Econoama (Mihaela), ca sa discute cu ele despre “ereziile” petrecute in Manastire si sa afle secretul “Minunilor”.

   Intr’o noapte, Securitatea le-a gasit la slujba de Mânecândã, chemate in biserica de toaca batuta pe latã.

   Securistii au imbarcat pe toata lumea si au pornit ancheta. Maica Mihaela a fost zdrobita in batai ca sa marturiseasca complotul legionar contra Statului comunist, care se pregatea in Manastire. Maica Veronica, Stareta, isi pierdu dupa ancheta darul: Maica Domnului inceta de a-i vorbi.

   Preotul Ioan si Maica Mihaela au fost judecati sub invenuirea de complot, tradare, spionaj; pentru credintã nu putea fi condamnat nimeni, caci cultul si Religia erau libere dupa Constitutie. Surorile si micile au fost debarcate de hainele bisericesti si trimise la casele lor. Veronica a luat loc de azil la Manastirea Tiganesti. (Acum cativa ani s’a casatorit si lucreaza pentru Securitate in domeniul parapsihologiei. O fi adevarat? In materie de K.G.B. nimeni nu stie unde e adevarul…)

   Maica Mihaela a fost dusa la inchisoarea de femei de la Miercurea-Ciuc, plina inca de amintirele celor ucisi de Carol al II-lea. Acolo, atata timp cat au lasat-o impreuna cu alte detinute, condamnate la pedepse mari pentru crime fantoma, a incercat sa le usureze puscaria, ridicandu–le moralul, le-a invatat rugaciuni se psalmi pe de rost, le-a scos din patimile trupului: foame si frig, le-a intarit sufletul ca sa poata suporta gandul celor ramasi acasa.

   Le-a invatat speranta si dragostea: le-a facut sa inteleaga ca fara Rastigniri nu exista Inviere.

   Boala Ciucului incepuse sa atinga detinutele. Este vorba de o poliradiculonevrita dureroasa care duce la paralizii. A fost pomenita de doctorii din inchisorile din Africa de Sud. Medicii germani nu au avut timp sa o constate, regimul avand grija sa se desparta repede de detinuti, iar Rusii nu povestesc asa ceva din Gulag. Pentru ei un condamanat este un om mort dar cu rafinamentul chinului si duratei.

  Cand au observat ca Maica Mihaela mentine moralul inchisorii, au izolat-o, astfel cã legatura se facea mai greu prin pereti cu ajutorul alfabetului Morse. Liturghia se citea tot prin pereti; toate incercarile pe care le-a facut Directia Inchisorilor ca sa scape de acest fel de informare au dat gres!

   Atunci s’a aflat ca maicuta, ramasa un pumn de zdrente, era paralizata. Au dus-o pe brate la Jilava pentru un supliment de ancheta si s’a intors si inapoi. Avea un diagnostic de “cancer uterin” care trebuia sa acopere pierderile de sange consecutive batailor si durerilor date de polinevrita.

  Astfel, prin pereti s’a aflat intr’o seara ca pe schivnica Mihaela, o iertase Dumnezeu si ca ar fi si un martor! Sufletul ei era atat de usor incat s’a putut ridica repede la cer: fie-i tarana usoar daca o fi in pamant!

  Am scris ceeace stiu despre Maica Mihaela cu durere si cu lacrimi! Povestea poate fi completata de cei care stiu mai mult, de cei care pot pune date pe unele intamplari, cei care stiu unde a fost ingropata, daca a fost.

   Generatia noastra isi termina ciclul pe pamant. Fiecare dintre noi poate adauga un cuvant, un gand, un fapt la povestea celor care au murit pentru Christos, cei care sunt CRUCIATII SECOLULUI XX.

  Prigoana contra bisericii s’a întetit in Romania. Tot trecutul de Ctitorii Voevodale Sfinte a fost calcat cu tancuri si ingropat in ciment.

   De curand, intr’o noapte, -hotii de drumul mare opereaza noaptea-, stapanirea a dãrâmat Biserica Sfanta Vineri din Bucuresti, inchinata Mucenicei Paraschiva, protectoarea Moldovei, dar care trecuse prin capitala: moaste trecute de Vasile Lupu peste Dunare.

   Orice fetita de scoala trecand pe langa Biserica, aprindea o lumanare pentru vii si una pentru morti la Altarul Sfintei noastre! Icoanele se vand la mezat in Occident.

  Nu uitati, martirii n’au morminte, sunt sau in gropi comune, sau arsi cu cenusa rãspânditã.

  S’a închis capitolul Holocaust, dar el continua!

                                                                                      Ana Maria MARIN

(sotia eroului Vasile Marin)