CRACIUNUL IN CERNAUTUL MEU NATAL, IN BUCOVINA DE ALTADATA
de Vianor Bendescu

"Libertatea", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul 6, Nr. 52, Decembrie, 1986


  Odatã cu finea lui Noemvrie sau începutul lui Decemvrie si a adierii crivãtului peste plaiurile cernãutene, începea pentru noi Românii de pe aceste meleaguri, o nouã perioadã de afirmare spiritualã.

  Neaua ne era “lăicerul” predestinat Domului nostru Isus sa paseasca peste el, spre a aduce izbavire celor obositi si chinuiti si o nouă ocârmuire mai bună în lume si în viată.

  Cu primele fulguiri de nea, inimile noastre incepeau deaceea sa sune in loc sa mai bata, chiar daca vibratiunile cordului nu erau încă dangăt solemn de mare sarbatoare, ci deocamdata numai un fel de îmbietoare modulatiuni de sperante si asteptari de bucurie.

  Intâia statiune de crestere si adâncire a acestui minunat complex afectiv, o aducea presara si ziua sărbătoririi Sf. Niculai.

  Emotia bucuriei cu care era asteptată de noi copiii sosirea zilei de 6 Decemvrie, spre a afla în zorii zilei tot felul de dulciuri pe care Sf. Niculai ni le aducea noaptea, era unul din cele mai zguduitoare momente din viata noastră.

  Neuitată îmi va ramane in amintire infrigurarea cu care scotoceam in dimineata acestei zile cosuletele asortate cu dulciuri si figuri de socolata, iar uneori si cu o "arguta” lasata de Sf. Niculai, daca conduita mea lăsa de dorit în cursul anului.

  Dupa frumoasele clipe de extindere si elevatie oferite de sarbatoarea Sf. Niculai, viata noastra sufleteasca incepea un curs determinat din ce in ce mai intensiv de valorile religioase propriu-zise ale sarbatorii Craciunului.

  In rastimpul ce se intinde pana la 24 Decemvrie, mancarea era de sec, petrecerile publice interzise, iar datinile austere, astfel ca viata cotidiana era dominata de un climat spiritual tot mai meditativ, asteptator si puritan.

  “Fiti cuminti si invatati sarguinciosi, caci Mos Craciun asculta la geamuri”, era unul din indemnurile pedagogice cu care parintii incercau sa ne promoveze dragostea pentru invatatura si seriozitatea vietii morale si religioase.

  Acelorasi teluri moral-religioase serveau apoi confectionarea stelelor de colinda, invatarea colindelor si cantecelor de Craciun, a Irozilor si in numeroase familii, modelajul ieslei sau al staulului dela Vifleiem.

  Dar nu numai conduita si activitatea spirituala a copiilor, tineretului si a celor varstnici se desfasura in cadrul determinat de atmosfera Craciunului, ci si aceea a vietii practice si cu cat se apropia Craciunul, ele se strecurau tot mai explicit in functie de el.

  Una din grijile elementare si prealabile, în primul rand la familiile de tarani, fermieri si meseriasi, era taierea porcului de Ignat sau si cu o saptamana inainte.

  Abia se sfarsea taierea porcului, succedau alte lucruri preparative pentru Craciun, ca: purificarea vinului de fructe si umplerea sa in sticle, spalatul si calcatul lingeriilor si albiturilor, lustruirea tacâmurilor si albiturilor, lustruirea tacamurilor si sfesnicelor, confectionarea a tot felul de impletituri de lana pentru cadouri de Craciun, ca: manusi, ciorapi si pulovere, aurirea si argintarea nucilor si selectia graului pentru coliva de Ajun.

  Povara pregatirilor cadea insa in saptamana din urma, in 19-24 Decemvrie.

  Ea incepea coptul cozonacilor si prajiturilor, cumpararea cadourilor si culmina cu taierea pasarilor menite ospatului, si curatenia si amenajarea festiva generala a locuintei.

  In tot Cernautul nu exista casa romaneasca, care sa nu fi respirat de Ajun si Craciun a primenire si podoaba.

  Asteptata zi de Ajun aducea copiilor dimineata in sfarsit o baie radicala si vesminte de sarbatoare. Dupa pranz, femeile incepeau pregatirea mancarurilor pentru cina Ajunului, iar barabatii sau familiantii maturi impodobeau in ascuns, sa nu vada cei mici, pomul de Craciun.

  Imbracarea hainelor festive si revizuirea corespondentei primite si expeditia celor datoare, cadea in cele mai multe cazuri tot in competinta ultimelor ore inainte de cina.

  Drumul pana la oficiul postal si inapoi, era si el pentru noi indigenii, o festivitate pentru sine. Vechiul oras moldovenesc cu instalatiile si vitrinele sale moderne, era o adevarata feerie de lumini, podoabe si sonagate de slava. Toata natura era greu inzapezita, iar brazii se inconvoiau de povara vesmintelor albe.

  Pe strazi intalneai sanii trase de cai cu zurgalai, iar geamurile straluminate destainuiau atmosfera festiva a familiilor.

  Interesante erau unele datine de Ajun ale agricultorilor romani din Cernauti. Acestia ingrijeau de dupa amiaza acestei zile vitele cu o hrana supeioara celorlalte zile ale anului, dandu-le jerbii de ovaz pe portile hambarelor.

  La orele 6 dupa masa, ei treceau inca odata prin grajduri, spre a distribui vitelor hrana imbelsugata si pentru noapte.

  Daca omul o avea bine in aceste zile, sa o aiba si animalele.

  Zicea doara o traditie, ca in noaptea de Ajun, la miez de noapte vorbesc si ele si cine le poate talmaci glasul, afla taine privitorare la mersul Anului Nou.

  Daca apoi la orele sase si jumatate pregatirile ajungeau la terminate, si mama se hotara sa puie tacamurile si farfuriile in sufragerie pe masa, atunci perioada asteptarilor îsi ajungea apogeul, iar tatal trecea la deschiderea spectacolului festiv, anuntand prin clinchet de clopotel sosirea lui “Mos Craciun”.

  Copiii intrau in odaia mare, incalzita si tamaiata cu mireasma de cetina si ceara picuranda, unde îi astepta pomul lasat de bunul mos. Sub pom, pe podea, gasea mic si mare, darurile sale, frumos ambalate in cutii si etichetate cu numele distinatarilor.

  Chiar daca datina pomului de Craciun se introduse in Bucovina abia in ultimii 150 de ani -de altfel ca si in tarile occidentale- ea a fost atat de indragita de Romanii cernauteni, incat nu gaseai mai deloc de Craciun familie fara brad. Nu avea acest pom o semnificatie simbolica? Cu cetina sa tot verde, el era ca si Isus, pomul vietii, speranta noastra permanenta.

  Dar lumânărelele strălucinde nu simbolizau la fel pe Isus, lumina lumii?

  Emotia era mare. Copiii îngenunchiau sub pomul bogat dotat si iluminat de lumânărele, lametă si globulete de sticle, ziceau rugaciunea domneasca sau cantau imul bradului sau alte arii de Craciun, ajutati sau acompaniati cu gura sau intrumente muzicale de parinti.

  Dupa ce copiii admirau suficient pomul, iar mama asternea sub noua fată de masă, fire de paie sau fân, întru amintirea ieslei din Vifleiem, tatăl deschidea Sfanta Cina cu o mica cuvantare despre sensul sarbatorii, sau cita capitolul din Evanghelie referitor la Nasterea Domnului si o rugă de multumire catre Dumnezeu, pentru binefacerile facute in cursul anului.

  Dupa aceste contemplatiuni religioase, ambii parinti imbratisau si sarutau copiii, urandu-le cumintenie si harnicie in viata, iar copiii mai marisori replicau urarile lor parintilor.

  Frumosului ceremonial îi urma lista bucatelor de post, ce se obisnuia cu intransigenta constanta la acesata Sfanta Cina.

  Mai intai se serveau: bors de sfecla cu curechi si coltunasi, umpluti cu un fel de ciulama de ciuperci. Acestuia îi succedau rand pe rand: crap prajit cu compot de fructe uscate [mere, pere si perje] si pâne albă; sarmalute de post, placinte de poame sau varza si in sfarsit, grâu fiert cu zahar, miere, poame, nuci, mac, stafide si zahar.

  Pentru cei mici, erau si alte bunatati, ca:  nuci aurite, clatite cu dulceata sau poame, baclavale, turte cu miere sau alte copturi prajite in untdelemn.

  Momente de emotionata reculegere si contemplativitate determinau sosirea colindatorilor sub geam. “Trei pastori se intalnira”, “O ce veste ninuata”, “O brad frumos”, “Asta-i seara de Craciun”, “Noua azi ne-a răsărit” si “Steaua sus rasare”. Erau ariile crăciunesti obisnuite.

  Dupa cină se aduna familia in jurul pomului iluminat. Tatal si mama strangeau copiilor mana si le inmanau cadourile, urandu-le incaodata sarbatori cu bine.

  Copiii mai mici erau apoi culcati. Cei mai marisori puteau merge cu colindatul, iar adultii, parintii si oaspetii ramaneau in tovarasie vesela, serioasa insa, pana la miez de noapte. Se discutau amintiri de Craciun sau probleme de viata, se facea muzica instrumentala religioasa sau se canta, se ascultau apoi emisiunile radiofonice sau daca veneau Irozii, recitatiile acestora si se cultivau datinile si supestitiile populare.

  Interesante erau indeosebi, vorbele din batrani cu care unii cautau sa lamureasca problema climei si a recoltei in proximul an.

  “Mos Craciun zapados, prevesteste an manos”; “Noaptea de Anul Nou de va fi lina si senina, an bun prooroceste”.

  Fetele aruncau insa in tus-patru directiile rozei vantului oscioarele de peste si din care parte se auzea întâiul lătrat de câne, însemna că din acea directie îi va veni odorul visurilor.

  Nenumărate erau însă traditiile si superstitiile puse în discutie. Cu desvoltarea acestui program, lua sfarsit Sfânta Seară a Ajunului.

  Ziua proxima, precum si a doua zi si a treia zi de Craciun, lumea cernăuteană asculta Sfanta Liturghie, pentru a da Domnului ce-i al Domnului, iar la pranz avea loc un ospat festiv pentru a da omului, ce-i al omului.

  Liturghiile romanesti la Cernauti, in special cea celebrata la Catedrala, in prezenta Mitropolitului, a unui întreg sobor de preoti si arhierei in odajdii festive si incadrata in cantecele corului metropolitan, erau o adevarata idila bisericeasca, care evoca in sufletul fiecarui compatriot momente de cea mai profunda pietate si inaltare spre transcendent.

  Am trecut dupa parasirea Cernautului, prin multe biserici, atat in tara, cat si aici in Germania. Niciodata insa nu am trait momente de ascendenta sufleteasca atat de ridicata ca la Cernauti.

  Pranzul si restul zilei era destinat mancarii, bauturii, petrecerii, amuzamentelor si vizitelor.

  Ordinea in care se serveau bucatele la pranz, in aceste zile, era in timpul copilariei mele urmatoarea. In prima zi, gustari reci: mezeluri, jambon, sandwichuri, oua fierte, salata de sfecla cu hrean; mancari calde: supa de pasare, piftie de porc, sarmalute in foi de varza, gasca sau rata la cuptor cu cartofi puree si compoturi.

  In celetalte zile se serveau alte supe sau ciorbe, iar ca fripturi: pui la tava, friptura de purccel, curcan la tava, iepure cu sos de masline si alte vânaturi. Varful satisfacerilor gastronomice il alcatuiau insa cozonacii, prajiturile si bauturile.

  Astfel se obisuniau, cozonaci de mac, de stafide si de miere, gogosi, baclavale, cataif, strudel de nuca, cornuri de vanilie, apoi parajituri sub forma de inimioare, luna, stelute, etc.

  In sfarsit tot felul de torturi umplute si vernisate cu socolata sau zaharuri. Bauturi obisnuite erau tuica, rachiul de secara, chimen sau menta, vinurile de Cotnar, Nicoresti, Odobesti, Dragasani, dar si de cel bucovinean de pomisoare sau mere, sau la cei instariti si straine, ca sect de Rin, Malaga, Bordeaux, apoi bere de Cernauti, Radauti, Azuga sau Buzau.

  Mult neastampar aducea cateva zile mai tarziu sarbatoarea Revelionului si a Anului Nou.

  In preseara Anului Nou, colindau copiii cu huhaiul, un polobocel desfundat, acoperit la un capat cu o piele de câne, strabatuta la mijloc de o fascicula de par de cal, care frecat cu mânele, producea un zgomot infernal, mimând mugetul unui taur. Zgomotul sau era acompaniat de rostirea Plugusorului, indeosebi al celui de Alecsandri, despre “Badita Taraian”.

  La orele 12 noaptea era Revelionul, cand se ingropa prin mancaruri, ponciu si alte bauturi vechiul an iar fetele cultivau datina turnatului de plumb, pentru a destainui viitorul.

  Dimineata, inainte de Liturghie, copiii umblau cu semanatul. Spre pranz, isi primeau cinstea postasul, si hornarul, care veneau cu urarile lor.

  Incolo se sarbatorea ca de Craciun.

  Astfel la Cernauti, întocmai ca în intreaga Bucovina, erau Craciunul si celelalte sarbatori de iarnă un sir de traiuri de elevatie sprituala inchinate ridicarii vietii morale a omului, indragite de toti, dela mic la mare, dela cei mai putin înstăriti, la cei in pozitii mai norocoase.

  Pe cât de repede veneau aceste binecuvântate zile, pe atât de repede se terminau însă. Ceeace rămânea, erau elevatoarele amintiri si feericul peisagiu hibernal, în care orasele si satele stăruiau mai departe, până când primăvara aducea un nou ritm în viata cosmosului si omului.

  Acum însă, arde în depărtări, atât în tară, cât si în străinătate, nu numai în momentele de contemplare si interiorizare ale Crăciunului, ci totdeauna, sufletul celor, din care brutalitatea umană vrea să ostracizeze dorul după tot ce e nobil si crestinesc, lăsându-l pustiului sufletesc si moral.

  Noi, Romanii bucovineni, de pe plaiurile lumii apusene, care am trait datinele acestea în toată splendoarea lor, nu le putem da uitării. Reminiscenta lor cu ocazia Crăcinului, să ne fie de aceea izvor de noi forte si inovatoare imbolduri de viată si luptă.

  Liberi si strânsi în jurul bradului de Crăciun -departe ce-i drept unul de altul fizeceste, aproape si împreună însă sufleteste- să tinem vie în sufletele noastre icoana patriei, si strângând mereu rândurile sub drapelul nationalismului, să cultivăm speranta si credinta în victoria adevărului si a dreptătii.

Vianor BENDESCU