"Libertatea", New York

Director: Nicolae Nitã

Aprilie-Mai Nr. 45-46- 1986

Cartea "Lupta Ungariei pentru nimicirea minoritatilor ei nationale", lucrare bazata pe documetne secrete maghiare de Zenobius Paclisanu, aparuta in editura Studii istorice romanesti, Miami Beach, 1985, sub ingrijirea dlui Traian Golea se arata a fi un studiu de mare rigurozitate stiintifica, autorul fiind de altfel un cunoscut istoriograf, specializat in problemele Transilvaniei.
Pe baza documentelor secrete unguresti se analizeaza starea nationalitatilor conlocuitoare, in primul rand cea romana ca preponderenta dar nu sunt neglijate populatiile sarbe, germane, chiar rutena, sub dualismul austro-ungar dintre anii 1868-1918.
Legea drepturilor egale pentru minoritati din 1868 garanta libertatea politica, culturala, scoli si presa in limba materna cat si intrebuintarea ei in institutii publice acolo unde o natie este majoritara. Numai ca legea si paragrafele ei pe cat de frumoasa pe atat intra in conflict cu actiunea de-a transforma statul multinational intr'un stat national maghiar, reprezentat de Ungaria milenara, veche de cateva decenii, ar zice preavenerabilul Nae Catavencu.
Idealul crearii unei natiuni maghiare ca rezultat al desnationalizarii neungurilor si asimilarea lor intr'o singura entitate ungureasca a fost pregatit prin lucrarile lor de baronii Dionisius Kemeny, Miklos Weselleny si nu in cele din urma de Desiderius Banfay, viitorul prim-ministru al tarii.
In fond se aplica pe teren principiile lui L. Kossuth din 1848 privind o Ungarie ai carei locuitori sa fie fara exceptie toti unguri, contrar oricarei evidente. Impotriva preceptelor kosutiene ale nationalistilor sovini maghiari s'a ridicat poporul roman la 15 Maritie 1848 pe Campia Libertatii de la Blaj exprimandu-si dorinta de-a trai in libertatea incompatibila cu realizarea Statului national maghiar.
Cu toate acestea forurile conducatoare maghiare si-au aplicat cu minutiozitate planul, prin politicienii fruntasi ca D. Banfy, Coloman Tisza, Stefan Tisza, Adalbert Appony, acesta din urma cu diabolica lege a scolilor din 1907, au transformant aparatul lor de stat intr'o monstruozitate birocratica orveliana, curata inchisoare a popoarelor. Semnificative sunt criticile scriitoarei Bjoernstjerne Bjoernson adresate asupritorilor maghiari: "Am inceput sa va urasc sovinismul. Sunt convinsa ca fiecare om in afara Ungariei imi va impartasi acest sentiment si va incerca sa va convinga, nedreptatea voastra va duce mai devreme sau tarziu la prabusirea Ungariei".
Valoarea lucrarii lui Z. Paclisanu consta in faptul ca fundamentata pe acte secrete studiate in arhiva statului austro-ungar, demonstreaza cum s'a ajuns ca legea drepturilor minoritatilor din anul 1868 nu a fost niciodata aplicata.
Si anume prin circulare, scrisori si recomandari secrete, toate fara drept valabil in fata legii, adica sa o anuleze, trimise de la prim-ministru la prefect, apoi din minister in minister bineinteles pivotand in jurul celui de interne, reuseau sa anuleze orice prerogativa garantata inainte, formal, pe hartie. Totul se cerea pus in slujba desnationalizarii intru consolidarea statului cu singura lui natiune, cea maghiara.
In consecinta natiunile minoritare in frunte cu Romanii, populatia majoritara in Ardeal, nu se bucurau de nicio libertate politica, culturala sau de presa, singura perspectiva permisa era drumul desnationalizarii si castigul ce i-l aducea, eventual, maghiarizarea numelui. Astfel, de pilda, intr'un stat multinational, popoarele conlocuitoare nu se bucurau de nici o scoala de stat, cele avute erau confesionale oricand amenintate cu inchiderea.
Rezultatele unei atari actiuni drastice nu intarziau sa se arate, la inceputul secolului statisticile indicau un progres evident in favorul maghiarizarii realizata mai ales in detrimentul natiunii germane. Pe noi Romanii, bine scrie autorul, ne apara puterea constiintei nationale. Imi amintesc ce-mi povestea un intelectual ardelean din generatia parintilor mei. Prin clasele prime de liceu, cand dirigintele se pregatea sa scrie in dreptul numelui sau "de nationalitate maghiara", omul meu se ridica si protesteaza: Eu sunt Roman, dle profesor. "Cum esti tu Roman Petre C. cand nu stii o boaba romaneste?" Copilul insa animat deodata de puterea constiintei nationale din el repeta darz, desigur pe limba lui Kossuth: "Totusi sunt Roman, dle profesor".
Chiar si dupa 1920, o arata Z. Paclisanu, in Ungaria interbelica politica de desnationalizare continua mai ales indreptata contra nemtilor dupa proverbul "lupul isi schimba parul, dar naravul ba".
Dl. Traian Golea adauga la Addenda doua scurte esseuri, unul intitulat: Aspecte ale revizionismului maghiar, celalalt Crime si exterminari in masa comise de administratia maghiara in Transilvania de nord in intervalul 1940-1944. Ultimul articol descrie un holocaust al natiei romanisti, unul pe care nu ar trebui sa-l uitam niciodata.
Prin traducerea cartii de fata dl. Traian Golea reuseste sa desvaluie lumii internationale pe limba ei, radacinile adanci "traditionale" ale revizionismului maghiar actual.
Ca un observator al evenimentelor din Romania de dupa cel de al doilea razboi, raman mai mult decat rau impresionat de cata nedreptate nu rar coborita in mlastinile calomniei si-a minciunilor grosolane, dau dovada revizionistii maghiarismului contemporan.
Dupa 23 August 1944, regimul comunist din Romania s'a instalat la putere contra vointei poporului roman ajutat de armatele sovietice si cu concursul larg al elementelor alogene, strainii de neam, in Ardeal Ungurii cu precadere.
Dintre multele exemple asi aminti batalia din anul 1946 la Cluj dintre studenti si muncitorii de la Dermata, de fapt intre Romani si Unguri, ultimii atatati departidul comunist roman. Atunci si-a semnat condamnarea la moarte Lucretiu Patrascanu fiindca a indraznit sa afirme: "Intai sunt roman apoi comunist".
Prin aceeasi judecata perversa a fost propulsat pe scena politica Petre Groza intrat in rolul adevarat imparat al Ungurilor. Avand o Regiune autonoma maghiara si o Universitate a lor, Ungurii erau stapani la noi in casa, ca'n sfanta Doina a lui Eminescu: Numai umbra spinului/ La usa crestinului.../ Sarac in tara saraca.../
Din toate aceste cauze regimul comunist sprijinit prin toate organizatile maghiare nu a tinut de cuviinta sa pomeneasca masacrele din Ardealul cedat, de la Traznea si Ip, despre ele au scris in romaneste in exil, N.S. Govora, si-acum in limba engleza, Traian Golea. La Ip ar fi fost necesar sa se ridice un monument imediat dupa razboi la picioarele lui sa nu-i fie rusine niciunui ungur sa ingenuncheze si sa-si ceara iertare, dupa cum a facut-o un cancelar neamt la Auschwitz.
De cata favoare se bucura in RSR ungurimea, in timp ce Romanul este tratat ca un metec sa nu zic sclav, o subliniaza si urmatoarea intamplare traita de mine ca cercetator stiintific la un Institut din Bucuresti. Citind un articol al unui coleg maghiar din Tg. Mures, am ramas surprins de inexactitatile ce le continea. De altfel sub patronajul venerabilului academician Miskolzi, colaboratorii sai se complaceau intr'un dulce "far niente", autentica batjocura pentru cei ce-si luau munca in serios. Nu stiu cum a auzit seful meu suprem ca doresc la proxima sesiune sa-l critic pe colegul maghiar de la Tg. Mures, dar m'a chemat la el si mi-a impus autoritar sa nu iau cumva cuvantul. Cand l-am intrebat de ce mi se ia dreptul unei interventii stiintifice, mi-a raspuns ca trebuie sa menajam pe colegii de la Targul Mures. Si asa au fost favorizati ei in toate, ca doar in fata cui stateau drepti, mai rau ca la catanie inaintea tamburului doctorii academicieni Milcu si Moga, daca nu in fata oficiantului sanitar veterinar, ungurul Banc, responsabilul pe problema al C. C.-ului?
Pentru a menaja aceleasi sensibilitati complicitare, din opera lui G. Cosbuc, regimul comunist a scos poezia "In opressores", scrisa cu ocazia Memorandului in anul 1894 cand ea circula pe foi volante printre manifestanti. Recitind-o astazi intr'o editie antebelica observam ca actualitatea ei inca nu s'a pierdut, opresorii de data aceasta fiind comunistii:

Numai lanturi au gatit
Numai cue-au faurit
Cruci de schingiuire!
Dar pe mosi si pe nepoti
Si pe iad, pe dracii toti
Nu mai vrem sa fim iloti
Nu vrem umilire!

Pe aceeasi linie s'a executat revizuirea promaghiara a revolutiei din anul 1848, de catre partidul comunist roman in favoarea lui Kossuth, falsificandu-l pe Balcescu intru diminuarea craiului muntilor, Avram Iancu. Drept urmare la muzeul din Arad al Palatului Cultural, figura o sectie de istorie a revolutiei din 1848, maghiare, cu nici o pomenire a celei romanesti. Desi executarea generalilor unguri din cetatea Aradului dadea motivatia unei sectii largite, excluderea Romanilor constituia o fapta de la sine graitoare.
Sa mai adaug ca Iuliu Maniu, unul din principalii realizatori ai actului de la 1 Dec. 1918 moare in temnitele comuniste dela Sighet? Si ca el Dinu Bratianu, Ion Mihalache, Gh. Bratianu? Se poate da numele unui singur politician maghiar pensionar al temnitelor comuniste? Ori poate tocmai de aceea revizionismul maghiar recunoscator din fire nu este anticomunist, doar Kadar si Ceausescu sunt urmasii demni ai lui Bela Kuhn, sa nu-l uit pe fiorosul Al. Moghioros, ci impotriva dusmanului ei de moarte, azi in lanturi, natiunea romana?
Iata pe scurt de ce imi exprim toata adeziunea pentru apelul S.O.S. Transilvania lansat de dl Traian Golea, lupta dusa cu o tenacitate exemplara, una in proportii de-a dreptul titanice.
Pe buna dreptate arata dl. Golea ca inaintea revolutiilor din Ungaria [1956], Praga si Plonia, imediat dupa razboi pana prin 1956-1957, Romanii au rezistat in munti si in inchisori, in timp ce revizionistii maghiari jucau hora infratirii condusi de idolul lor Petre Groza. Despre aceasta rezistenta le cerem istoricilor din exil sa ne scrie in loc sa ne desfiinteze futuristo-sadaist trecutul.
Impartasesc cu totul parerea dlui Golea ca ar fi necesar ca lupta Romanilor si a Ungurilor sa se desfasoare pe acelasi front anticomunist, in Romania de astazi in afara clicii membrilor de partid, ceilalti cetateni, Romani, Unguri, Nemti nu au niciun fel de drepturi. Instaurarea unei societati libere si democrate sa fie telul fratilor nostri Unguri numai intr'o astfel de tara si poate rezolva potrivit problema nationala. In acest sens noi suntem cat se poate de deschisi: Ati venit peste noi, nu noi peste voi, cu toate acestea suntem gata sa traim cu voi cum au declarat-o parintii nostri la 1 Dec. 1918. Pentru noi spusa lor este litera sacra. Cred ca din lunga noastra convietuire inclusiv in perioada interbelica romaneasca nu se poate da un singur caz, repet unul singur, de violenta exercitata de un roman asupra unui ungur.
Sortiti prin istorie si bunul Dumnezeu sa traim laolalta pe acelasi pamant, ar fi de dorit ca dintre cele doua popoare, roman si maghiar, sa dispara samanta vrajbei si a urii. Niciodata n'a existat un prilej mai bun ca cel de-acuma. In lupta anticomunista sa ne asiguram un viitor luminos cum se cuvine unor natiuni dornice sa traiasca in libertate, pace si dragoste crestineasca.
Ungurii cinstiti sa stie ca revizionismul maghiar slabeste tabara anticomunista, este astazi complicele bolsevicilor ca ieri imperialismului austriac.
Din parte-ne il asiguram pe dl. Traian Golea ca-l vom ajuta cu tot ce ne va sta in puteri fiind siguri ca adevarul si dreptatea slujita îi vor da enegia necesara sa meaga pana la capatul cauzei pe care cu atata noblete o apara.
Ne sta inca tuturor in inima, faclie aprinsa, jertfa fratelui sau, statuie din material nemuritor in Panteonul eroilor cazuti pe frontul razboiului antibolsevic.

Ovidiu Vuia