"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul V, Martie, Nr.44 1986

  Cand Presedintele Reagan a anuntat in 30 Aprilie 1985, ca va vizita bazele americane din Germania de Vest, si cu ocazia aceasta si cimitirul Bitburg unde sunt ingropati militari nazisti, toti iudeii din America si Israel au sarit in sus strigand: "NU"!

  Ca la un semnal, comunitatea iudaica din America si-a mobilizat toate fortele din Congres si Senat, sa-l opreasca pe Reagan de a vizita cimitirul Bitburg, fiindca acolo sunt ingropati 2.000 militari germani, dar sunt si 47 ofiteri SS din celebra "Elite Pantzer Division". Iudeii americani au impins pe cei 53 de Senatori din amandoua partidele sa trimita o scrisoare lui Reagan, spunand: "In cimitirul Bitburg sunt cei din Divizia Pantzer SS, care au omorît 83 de americani care fusesera luati prizonieri dupa teribila batalie de la Bulge in Malmedy, din 16 Decembrie 1944".

  Congresmenul iudeu, Ted Weiss, a spus: "Domnule Presedinte, unde este sensul cunoasterii istoriei de catre d-tra? Unde este simtul d-tra pentru decenta?"

  Congresmenul Stephan Solarz a declarat: "Aceasta este cea mai monumentala eroare de judecata pe care o face Presedintele de cand a fost ales".

  Ministrul Shultz, in Rotonda Capitoliului, in fata victimelor Holocaustului si a catorva veterani de razboi care i-au eliberat pe evreii din lagarul Bergen-Belsen, a spus: "Iau parte la convingerea voastra, ca acolo nu este un loc in care spiritul nostru sa simta reconciliere, pentru a intelege si a ierta pe acei care au luat parte la ororile naziste."

  Guvernatorul Cuomo, cu vocea sa agresiva, a declarat: "Noi nu admitem ca siguratnta si pacea sa fie cumparate cu sangele poporului iudeu".

  Norman Lamm, presedinte al Universitatii Yeshiva, a declarat: "Chiar daca presedintele ar vizita un lagar de exterminare, asta nu ar compensa indifernenta pe care ne-o arata in acest nerusinat scandal, prin faptul ca îi onoreaza pe nazistii morti".

  Primul Ministru al Israelului, Shimon Peres, a spus: "Reconcilierea este buna intre englezi si germani, francezi si italieni, americani si japonezi, dar reconcilierea pentru trecutul cu acei blestemati satanici, nu poate fi nicodata o conciliere care sa le salveze constiinta". Peres, ca orice iudeu, nu accepta impacarea cu germanii si continua sa promoveze o politica de razbunare, asa cum face de 40 de ani.

  In Houston, Menachem Rosensaft, seful organizatiei "The Children of Jewish Holocaust Survivors", a declarat: "Insistenta presedintelui sa viziteze un cimitir nazist, este macabra si extrema. Oricine se intreaba, ce il obsedeaza pe Presedintele Reagan? Vreau ca supravietuitorii veterani americani sa fie acolo la marginea cimitirului Bitburg, in asa fel ca presedintele sa se uite la fetele acelora pe care permanent îi ofenseaza si raneste".

  Rabinul Alexander M. Schindler, presedintele Congregatiei "The Union of American Hebrew Congregations", a declarat: "Este o perfidie de limbaj aceasta asa zisa "conciliere", prin care se aduce o grosolana ofensa poporului iudeu. Presedintele a facut o teribila declaratie prin care aduce rusine asupra intregului popor american".

  Din toate aceste declaratii care au fost publicate in saptamanalul "Time" din 29 Aprilie 1985, se vede clar cat de dusmanosi sunt iudeii contra germanilor dupa 40 de ani dela razboi. Deasemenea, se vede cat de puternici sunt in America, unde ei conduc fortele politice de peste 50 de ani. Este pentru prima data ca un presedinte nu le face placerea de a se supune ordinelor lor. Si aceasta face ca presedintele Reagan sa fie mai stimat si iubit de lumea crestina.

  Si totusi, fortele jidovesti din America l-au fortat pe Reagan sa-i primeasca la Casa Alba, sa se vaite de suferintele lor, si sa pretinda a ramane "victime" pe vecie. Iudeii s'au prezentat cu o delegatie numita "Supravietuitorii din Holocaust" si l -au fortat pe presedinte sa "sarbatoreasca" cu ei 40 de ani dela eliberarea lor din Buchenwald. Conducatorul delagatiei, Elie Wiesel, un iudeu nascut in Romania la Sighet, care a fost trimis la Buchenwald de ungurii lui Horthy dupa ce au invadat Transilvania in 1940, si-a inceput vaicarelile cu o voce mieroasa, ca sa-si ascunda furia ce clocotea in el, spunand:

  "Domnule Presedinte, eu eram acolo cand eliberatorii americani au sosit si ne-au salvat dandu-ne viata inapoi. Eu n'as fi fost salvat... si daca nu as spune cu tristete ce este in inima mea, afland ca vreti sa vizitati cimitirul Bitburg.

  Ce pot sa fac? Apartin unei generatii traumatizate, pentru care simbolurile sunt pretioase, asa ca si pentru d-tra. Asa cum ne-ati spus mai inainte, ca pentru d-tra nu este nici un motiv de ingrijorare faptul ca in cimitirul Btburg sunt ingropati si germani SS, dar pentru noi aceasta este o mare ingrijorare.

  As indrazni sa spun, Domnule Presedinte, daca este posibil... sa va implor a face altceva..., sa gasiti o alta cale, un alt loc sa vizitati. Acela nu este un loc de a fi vizitat de d-tra. Domnule Presedinte, locul dvs. este alaturi de victimele nazistilor SS...

  Oh, noi stim cu totii, ca ocolo sunt puternice motive politice si strategice. Noi stim si intelegem ca d-tra va uitati pentru reconciliere. Asa si noi. Eu doresc sa obtinem o adevarata reconciliere cu poporul German. Noi nu credem in vina si raspunderea colectiva. Numai criminalii sunt vinovati, nu si fiii si ficele lor. Ei nu sunt..."

  Presedintele Reagan, l-a ascultat cu rabdare pe Wiesel si foarte "impresionat" de elocventa lui, l-a aplaudat si decorat cu "Gold Medal of Achivement", dupa care a declarat: "Americanii au pledat: "Never again" si "Never forget". Eu vreau sa fac aceasta vizita in spiritul de reconciliere intre popoarele ce au apartinut aliantei noastre si poporul german, si intre toti soldatii care  au luptat unul contra altuia pe fronturile Europei. Acest spirit trebue sa creasca si sa se intareasca".

  Au aparut si oameni care au sprijinit planul Presedintelui Reagan, caci ziarul "Houston Post" a spus: "Chiar daca la Bitburg sunt soldati SS... aceasta nu face vizita a fi neindicata. Acei barbati sunt morti luptand ca trupe obisnuite in razboi, si moartea nu face deosebire intre ei, ca erau nazisti, sau ca erau victime ale nazistilor". [pag. 20, "Time"]

  Ziarul "The Atlanta Constitution", a precizat: "Dorinta Presedintelui este, de a pune in spatele lui toate atrocitatile si tensiunea din trecut. El doreste sa stabileasca o noua linie de vederi comune adecuate anului 1985, pentruca omenirea sa poata privi inainte catre ceea ce este important si vital ei".

  Elie Wiesel cu delegatia sa de"martiri" nu s'au dat batuti si au impins pe ziaristi sa-l inconjoare pe Reagan cu fel de fel de intrebari, ca doar il vor face sa renunte la vizitarea cimitirului Bitburg. Cu tact, Reagan a precizat: "Acei SS germani ce sunt ingropati la Bitburg, au fost cei mai mari ticalosi si criminali pe care îi stim. Ei au condus si comis tot felul de orori si persecutii. Dar acolo sunt ingropati si germani care nu aveau mai mult de 18 ani. Aceia au fost niste copilandri care fortat au fost trimisi la lupta pentru al Treilea Reich atunci cand germanii nu mai aveau forte.

  Eu gandesc ca, nu este nimic rau in vizitarea acelui cimitir, unde zac acei copii care au fost ei insisi victime ale nazismului, caci Germania i-a fortat sa imbrace uniforma militara si i-a trimis sa lupte pentru planurile lor naziste" [pag.20, "Time"].

  Presedintele Reagan, a counoscut bine istoria Bataliei dela Bulge si drama dela Malmedy..., fapte pe care iudeul Wiesel or nu le-a stiut, or le-a ignorat.

  Si iata adevarul despre cimitirul Bitburg:

  In regiunea orasului Kolmeshohe, aproape de oraselul Bitburg, unde azi se afla o mare baza militara americana, a fost o cumplita batalie, o inclestare intre germanii ce luptau cu disperare contra americanilor si francezilor sa intre pe teritoriul tarii lor. In batalia dela Bulge, au murit 100.000 germani, 4.000 francezi si 77.000 americani. Din cei 100.000 de germani omoriti, 2.000 au fost ingropati in cimitirul Bitburg, din care 47 SS, tineri, intre 16 si 30 de ani, dar care nu au murit in lupta, ci au fost asasinati dupa razboi de iudeii imbracati in uniforme americane. Faptele acelor americani au lasat o pata de sange in istoria Americii. Pentru acea pata de sange, Presedintele Reagan a vizitat cimitirul Bitburg, sa o spele in numele concilierii cu urmasii victimelor dela Malmedy si dela Schwabish Hall.

  La plangerea facuta de doi preoti germani, coroborata cu un raport scris de Lt. Co. Willis M. Everett, Senatorul Mc Carthy a deschis o ancheta in Senat sa verifice activitatea "Comisiei Simpson" care includea atrocitatile comise de armata americana in Germania, dupa razboi. In cartea "The Life and Times of Joe McCarthey", authrul Thomas C. Reeves descrie intre paginile 161-185, atrocitatile comise de ofiterii iudei americani, fapte si orori ce au fost dezbatute in Senatul American intre anii 1948 si 1950.

  In 16 Deembrie 1944, prima Divizie SS Pantzer, condusa de Lt. Colonel Jachim Peiper in varsta de 29 ani, a ordonat un atac contra trupelor americane, batalie dupa care a luat 83 de prizonieri americani. Cand americanii au contra-atacat, germanii s'au retras catre tara lor, si Peiper a ordonat impuscarea celor 83 de prizonieri americani capturati in Batalia de la Bulge la Malmedy.

  Dupa terminarea razboiului si infrangerea Germaniei, Generalul Lucius Clay a fost numit guvernatorul Germaniei cu drepturi de viata si moarte asupra germanilor. Comandamentul American, a format o echipa de "specialisti" numita "Comisia Simpson" care sa cerceteze "Masacrul dela Malmedy", a celor 83 de prizonieri americani.

  Cu meticulozitate, au fost cautati dealungul si dealatul Germaniei toti acei care au facut parte din Prima Divizie SS Pantzer. Americanii au strans 1.000 de militari germani, pe care i-au anchetat pentru masacrul celor 83 americani. 400 de germani au fost  considerati vinovati, si i-au transportat in oraselul Schwabish Hall aproape de Stuttdart, pentru cercetari ample. Din cei 400 de prizonieri germani, finalmente 74 au fost declarati vinovati, iar din aceia numai 47 au fost condamnati la moarte impreuna cu Colonelul Peiper si au fost spanzurati.

  Cand preotii germani s'au plans Curtii Supreme Americane de brutalitatile comise de armata americana fata de germani, Judecatorul Edward Van Roden a cercetat si constatat ca: "Americanii [N.N.-evreii americani] au folosit brutale torturi asupra prizonierilor germani, fortandu-i la false marturii, ca sa-i poata ucide cu forme legale".

  Tot Judecatorul Van Roden a declarat: "La Schwabisch Hall, americanii i-au tinut pe prizonierii germani in total intuneric si fara mancare, si i-au torturat zilnic pe o perioada de 6 luni".

  Toturile zilnice erau:

  1. Chibrit aprins sub unghiile prizonierului;

  2. Anchetatorul american il injunghia pe german in brate si pulpe;

  3. 139 de germani au fost batuti zilnic numai la testicule pana ce le spargeau. Apoi erau trantiti in celule fara nici un tratament medical;

  4. Prizonierul era legat cu un lant de gat si tras de anchetator ca pe un caine. Apoi il lega de brate si era agatat de perete, unde, imobilizat, prizonierul era batut la talpi si testicule pana lesina;

  5. Anchetatorul american, punea o gluga peste capul prizonierului german ca sa nu-l stropeasca sangele victimei sale, si cu un box de metal cu tepi fixat intre degete, numit "brass - knuckles", il lovea peste fata, pana îi zdrobea nasul, obrajii, ochii si îi rupea maxilarele;

  6. Prizonierul grman era legat pachet, iar anchetatorul il batea cu un baston de cauciuc, ori cu o lopatica de lemn pentru "baseball" pana îi zdrobea oasele si îi rupea mainele si picioarele;

  7. Anchetatorul american, se imbraca in vesminte de preot catolic, iar pe o masa lunga aseza un crucifix intre doua lumanari aprinse. Prizonierul german era dus in fata "preotului", care il binecuvanta si îi spunea: "Crede in Christ, el te va mantui. Recunoaste ce ti se cere, ca ai incalcat legile internationale. Daca semnezi declaratia te scot liber. Chiar daca nu-i adevarat ce scrie in declaratie, semneaza, ca eu te iert in fata lui Christos pentru minciuna, dar vei fi liber".

  In acea mascarada a justitiei americane, tanarul de 18 ani Koloman Chrenko numit Chris, a fost torturat saptamani intregi. Dupa ce a declarat tot ce a voit anchetatorul, a fost dus in fata "preotului" care i-a spus ca-l lasa liber daca semneaza "marturiile".

  Chris n'a vrut sa semneze declaratiile scoase prin tortura, scrise pe 16 pagini. A fost trimis in celula lui, unde, plangand, a spus: "Mai bine mor. Nu mai pot sa indur ca sa spun mereu alta minciuna". Chris s'a spanzurat, iar trupul lui a fost ingropat in cimitirul Bitburg.

  Cand Presedintele Reagan a vizitat Bitburg-ul, piatra funerara la care s'a oprit a fost aceea sub care zace "soldatul german SS Koloman Crenko", asasinat de iudeul american Maiorul Dwight Fanton, care obisnuia sa se imbrace in "preot".

  De indata ce in cimitirul Bitburg zac 2.000 militari SS din Pantzer Division, arestati dupa terminarea razboiului in "Cazul Malmedy", se poate spune ca au fost ucisi in torturi de catre anchetatorii americani, asa cum sovieticii i-au omorit pe cei 14.000 de prizonieri polonezi in Padurea Katyn, fara sa mai fabrice false declaratii ale prizonierilor, asa cum au facut americanii.

  Si ca razbunarea iudeilor imbracati in uniforme americane sa fie completa, au fost cautate si arestate sotiile prizonierilor germani si aduse in coloana la unitatile americane si cluburile lor, fortate sa fie "instrumente de placere", pentru "civilizatii domni americani", care dupa toate le-au si maltratat.

  Senatorul Joe McCarthy, a acuzt "Comisia Simpson", de abuz si inuman tratament aplicat prizonierilor germani, si a numit ca primi vinovati pe Maiorul Dwight Fanton care impreuna cu Maiorul Morris Elowitz au introdus metoda torturii numita "Schenell Procedure".

  Au colaborat la acele torturi ale germanilor toti ofiterii americani ca, ILSE KOCK, COLONEL ROSENFELD, LT. COLONEL BURTON ELLIS, RALPH SHUMACKER si altii. Cel mai crud a fost iudeul WILLEAM PERL, un refugiat din Austria, care in 1943 a devenit ad-hoc procuror militar in armata americana si apoi trimis in Germania sa ancheteze "Cazul Malmedy".

  In Aprilie 18, 1949, Senatorul McCarthy l-a interogat pe Perl in Senat, spunandu-i: "Noi îi acuzam pe Rusi ca folosesc violenta fizica, si ca produc probe false, ca insceneaza procese oamenilor pe care îi tin in intuneric si mizerie. Si acum, avem un fapt care arata ca noi americanii am comis toate acele brutalitati de care ne scuzam ca ar fi fost in regula, fiindca au dat declaratii bune si semnate.

 Aceasta este o rusine pentru noi in fata lumii intregi..."

 Senatorul Baldwin, "bossul" firmei "Law Baldwin firm", unde lucrau ca avocati toti cei trimisi sa ancheteze "cazul Malmedy", a fost acuzat de catre Senatorul McCarthy ca incerarca sa-i scoata "basma curata" pe salariatii lui, la care Baldwin a raspuns: "Eu sunt convins ca armata noastra a facut tot ce a putut mai bine in acest caz".

  McCarthy s'a repezit cu furie asupra Senatorului, spunand: "Pentru Senatorul Bladwin, viata si moartea unei persoane nu conteaza. Libertatea unei persoane pare sa nu fie importanta pentru el, dar este pentru mine. Atunci cand o natiune a fost cucerita si peste care ai dreptul de viata si moarte, trebue sa fim precauti in a proteja si libertatile acelor oameni".

  McCarthy si-a publicat concluziile in ancheta "Comisiei Simpson", in "Green Bay press Gazette", redate la pagina 179 in lucrarea lui Thomas Reeves: "Reprezentantii poporului american si ai armatei Statelor Unite sunt vinovati ca au sacrificat principiile justitiei americane, uzand si folosind metode barbare pentru a gasi pe vinovat, asa cum au procedat Hitler si Stalin.

  Costul ignorantei si incompetentei acestor americani a anulat total orice valoare morala a noastra, in a sustine procese pentru crimele de razboi ale altora".

  Presedintele a cunoscut foarte bine "istoria" cu tot ce s'a intamplat la Malmedy si la Schwabisch Hall, si deaceea a ignorat toate insistentele iudeilor si a vizitat cimitirul Bitburg. Prin prezenta sa, Reagan a adus in adevar reconciliere intre poporul German si cel American.

Ioana AIOANEI