"Libertatea", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul 6, Nr. 52, Decembrie 1986
In
preajma anului 1848 majoritatea romanilor revolutionari din Transilvania credeau
cã emanciparile sociale si castigarea drepturilor politice pentru Romani
pot si trebue sa se obtina prin determinate reforme si concesii legislative.
In consecinta, multi dintre aceia care erau preocupati de soarta neamului lor
se straduiau sa studieze mult si temeinic pentru a se inarma cu un bogat bagaj
de cunostinte necesare acestui gen de lupta politica.
Aceasta conceptie l-a determinat si pe Avram Iancu sa studieze Dreptul
pentru a fi de folos Motilor in procesele lor interminabile ce le aveau ba cu
statul, ba cu grofii care samavolnic au pus stapanire fie pe padurile lor, fie
pe bucatile de pamant cultivabile, fie pe fanetele lor.
Baiat frumos, inalt, chipes, cu
trasaturi fine dar energice, cu priverea blanda, in loc sa se dedea la o viata
“bechereasca” [ de petreceri ] ca multi alti tineri, se metninea rezervat si
frecventa in schimb cercurile unde se discutau si desbateau probleme sociale
si politice.
In acea epoca, toata Europa era încinsa de vapaile ideilor de revolutie
sociala si antinationala si Iancu intuitiv se pregatea pentru momentul cand
vantul va abate aceastã vâlvãtaie si asupra Transilvaniei.
Problema chinuitoare pentru sufletul sau care nu putea suporta niciun fel de
nedreptate, pe langa lipsa drepturilor politice pentru natiunea romana, era
aceea a servitutii taranilor fata de nobilul proprietar de pamant, fata de statul
decretelor arbitrare si a functionarilor si jandarmilor abuzivi. Aceasta stare
o dorea inlaturata si pentru asta simtea o chemare care din ce in ce mai mult
punea stapanire pe el. Era o chemare pe care o simtea ca se ridica in el din
strafundurile istoriei si pe care dorea s’o serveasca cu aceeasi abnegatie ca
si bunicul sãu Horea.
Terminand studiile la Cluj cu calificative exceptionale, face cerere la
guvern sa ise acorde un post de avocat-practicant fara salariu, un stagiu care
trebuia sa-l califice pentru o inalta functiune administrativa. A fost respins
cu mentiunea de “plebeu”, consemnata pe cerere. Mai tarziu, in 1873, referindu-se
la acest refuz, un ziar unguresc comenteaza: “Iancu nu avea nici infatisarea
recomandabila. El nu stã sã se înconvoaie, nici sã
se linguseasca. Pe figura lui inalta si pe fata lui superba barbateasca se oglindea
timbrul acelei constiinte pe care singurã convingerea meritelor o poate
da”.
Socotindu-se ofensat in demitatea sa de om prin acest refuz, pleaca la
Tg. Mures pentru a se inscrie “cancelist” la “tabla regeasca” [suprema instanta
juridica din Transilvania], unde se putea pregati pentru cariera de avocat de
practica chiar si fara a fi “nobil”.
In cursul anilor de scoala Iancu nu s’a rupt de viata satelor. Chiar pentru
scurte perioade, el se ducea acasa unde colinda pe Aries in sus sre Campeni
si Vidra, “ bucuros ca scapa de zgomotul oraselor”. Cum mentioneaza Horia Ursa
in “Avram Iancu”, 1966: "Iancu iubea muntii, iubea padurile cu privelisti
odihnitoare, iubea apele repezi in care pescuia cu patima, dar mai presus de
toate iubea oamenii, oamenii simpli, cu bogatia lor sufeteasca pe care le-o
daduse o natura mareata”.
La Tg. Mures se stransesera vreo 30 de avocati tineri romani, cu majoritatea
din ei Iancu legand o prietenie durabila. In 1847 participa la Cluj la o sedinta
a dietei Transilvaniei, urmarind cu “irezistibil interes”, cum remarca Sterca-Sulutiu,
desbaterile parlamentare pentru un proiect de lege numit Urbariu, care urmarea
sa-i lege pe tarani si mai mult de servitutile feudale.
Unul din deputatii unguri liberali, Kemeny Denes, pledeaza pentru taranime
cu argumentele: “Taranului, dupa ce a fost desbracat de toata denitatea omeneasca,
i s’a impus sarcini care nu numai ca intrec venitul pamantului ce-l lucreaza,
dar intrec chiar puterile lui. Si daca ar avea numai un stapan, tot ar mai merge,
dar dupa ce primul stapan i-a luat tot ce bietul om a muncit, apoi vine al doilea
stapan, statul. Acesta îi impune o sarcina si mai grea. In timp ce nobilul
petrece in dolce farniente, taranul poarta toate greutatile tarii: singur plateste
darile, face poduri si drumuri grele si tot el plateste vama pe ele. Apara tara
cu arme pentruca nobilimea sa poata dormi in liniste. Plateste pe popa, pe jude,
pe notar si tot ce ise mai cere. Si acest om in zdrentele sale este chinuit,
bland, muncitor, isi iubeste tara si o apara cu credinta, desi el stie ca nici
chiar acel pamant de trei coti, care dupa moartea sa îi va acoperi corpul,
nu este proprietatea sa”.
La acestea, dupa relatarile lui Sulutiu, raspunde un grof ungur regalist:
“Am un prea serios temei sa privesc la emanciparea taranilor ca la moarte. Precum
noi stim inca unde a fost patria originara a stramosilor nostri veniti din Asia,
sa ne pazim ca nu cumva, peste 40-50 de ani, sa trebuiasca sa cautam pe maghiari
in mica noastra patrie. Transilvania va ramane independenta, usor se va preface
in ceeace era inainte cu 900 de ani, cand venira aici Arpad si Tuhutum: in Dacia”.
Si mai departe relateaza Sulutiu: "Iancu, care asculta cum isi impartesc
domnii pe pielea bietului taran, gemea ca un taur ferecat si tremura ca varga.
Apoi l-a
cuprins o convulsie si nervozitate, il scuturau frigurile. A trebuit
sa-l duc cu sila de acolo. Ma temeam ca va face scandal. Pe drum catre casa
am vrut sa-l linistesc, el insa mi-a raspuns: "Frate Sulutiu, nu te supara
pe mine, dar oricat de bun roman ai fi, tu nu poti simti durerea ca mine si
parintii mei. Cand acest nobil baron, care a vorbit ca un semizeu, a zis ca:
Nici acel pamant de trei coti, care ne va accoperi trupul dupa moarte, nu este
propriettea noastra, era sa ma arunc din galeri intre ei si sa-i izbesc de perete.
Nu cu argumente filozofice si umanitare vei putea convinge pe acesti tirani,
ci cu lancea, ca Horea". Aceasta ultima fraza a lui Iancu cuprinde intreg
programul sau revolutioar de viitor. Sulutiu mai mentioneaza ca "poporul
din Muntii Apuseni il privea pe Iancu inca pe atunci cu mandrie si speranta,
gata de a-si incredinta soarta in mainile sale".
In timp ce pulsul revolutionar al vremii cucereste tot mai mult sufletul
multimii, grofii, ajutati de fisc, forteaza si obtin tot mai multe setinte de
despuiere a iobagilor de bunuri materiale incat inca din 1841 s'au pornit rascoale
locale ca acelea dela Buciumi, Abrud si Carpinis din Muntii Apuseni, care au
durat pana in 1847.
In Martie 1848 la Tg. Mures se formeaza un cerc de revolutionari unguri
care pe langa reforme sociale si politice cere si alipirea Transilvaniei la
Ungaria. Sunt invitati si tinerii rvolutionari romani sa ia parte la discutie
si mai ales sa semneze cererea adresata Imparatului. Romanii se impart in doua,
unii sustinand ca sub nici o forma ei nu trebue sa aiba de-a face cu ungurii,
respingand din capul locului orice discutie pe tema alipirii Transilvaniei la
Ungaria. Cealalta fractiune accepta sa participe la discutie si sa semneze chiar
si cererea catre Imparat, conditionat de "abolirea iobagiei fara nicio
desdaunare; sa se respecte si garanteze toate nationalitatile si limbile din
Ungaria si din Transilvania si sa se realizeze o deplina egalitate politica
si civica". O declaratie cu acest continut a fost citita de Alexandru Papiu-Ilarian
in numele grupului de romani participanti, din care grup facea parte si Avram
Iancu. Conditionarea aceasta din partea romanilor trebuia sa fie trecuta in
protocolul intocmit la sedinta. Cand sa se ajunga cu discutia asupra intocmirii
protocolului reprezentantii juristi ai ungurilor s'au opus ca sa fie trecute
in el si conditiile puse de romani ca sa semneze petitiunea catre Imparat. Se
opuneau in special ca sa fie trecut punctul care privea abolirea iobagiei. Atunci
discutiile intre Romani si Unguri asupra acestei teme s'au incins. La un mement
dat un reprezentant al ungurilor a declarat ca: "stergerea iobagiei si
emanciparea natiunii valahe este prematura si pagubitoare penru tara".
La asta, furios, Avram Iancu raspunde: "Resping in numele natiunii romane
marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere in fata dreptului
omului. Spre rusinea secolului al XIX-lea, am suferit robia indelungata. Pretindem
stergerea iobagiei si egalitate perfecta sau moarte". Dupa aceasta declaratie
a lui Iancu grupul romanilor paraseste sala in intregime.
Si la Blaj tineretul revolutionar roman era in efervescenta. Se proiectau
formulari de noi cereri si interventii in favoarea Romanilor, cand intr'o astfel
de adunare Prof. Turce spune ca "noi nu trebue sa cerem ci sa pretindem".
In atmosfera din ce in ce mai incalzita, studentul Tudorand se ridica si striga
raspicat: " Ba nu, onorata
Conferinta. Noi nici sa cerem,nici sa pretindem, ci sa luam ce este al nostru",
formulare care a fost o noua sintetizare a programului revolutionar de viitor.
La Tg. Mures, a doua zi dupa adunarea cu ungurii, romanii se intrunesc
toti in locuinta lui Iancu. Tot atunci soseste la ei si Barlea ca delegat al
celor de la Blaj, si-i pune la curent cu intamplarile de acolo. In acea seara,
in locuinta lui Iancu se hotaraste sa se tina o adunare preliminara a Marei
Adunari nationaale, care sa aiba loc la Blaj, si care a fost fixata pentru 30
Aprilie. Hotarirea suna: "Pe Dumineca Tomii dupa Paste, toti ce se afla
in aceasta mica adunare, cu toti cunoscutii lor civili, preoti, studenti si
tarani, pe cati îi vor putea îndupleca, sa se afle la Blaj, unde
sa se faca pasii necesari in cauza nationala".
La Sibiu, 24 Martie, Simion Barnutiu lansase proclamatia sa, in care spune:
"Noi Romanii nu vrem despre unirea aceasta [ a Transilvaniei cu Ungaria
n.n.] cu Ungurii a vorbi, pana cand nu se va pune natiunea romana iar la vrednicia
aceea politica de la care ati desbracat-o voi, ungurii cu secuii si sasii. Voi
ati facut asupra natiei noastre cum voua v-a placut: ati pus in aprobatele voastre
cum ca romanii, natia cea mai veche a Ardealului, e numai suferita: ne-ati nesocotit
pana in ziua de azi de la toate dregatoriile cele mai inalte; toate cele grase
vi le-ati tinut voua. De a ajuns vreun roman la vreo dregatorie, pe acela l-ati
facut sa-si lase legea si sa se lapede de maica-sa care l-a nascut si l-a tinut
la scoala cu sudoarea ei pe seama voastra".
Iancu vine la Blaj cu Papiu-Ilarian, Buteanu si Micas, inconjurat deja
de nimbul atitudinii sale intransigente de la Tg. Mures si mai ales al eroismului
Motilor sai din timpul revolutiei lui Horea si mai recent la Buciumi, Abrud
si Carpinis. Tinerii studenti insarcinati cu mobilizarea maselor pentru Adunare,
il priveau pe Iancu drept seful revolutiei, ducandu-i faima in toate colturile
tarii. In timp ce carturarii se ocupau de formularea programelor, Iancu se ocupa
de organizarea maselor.
Intors in Muntii Apuseni, participa la o adunare populara la Campeni,
unde expune programul de discutii fixat in
adunarea preliminara si incepe intruirea Motilor in vederea Marii Adunari
dela Blaj, care a fost fixata pentru 3/15 Mai 1848.
La aceasta adunare s'au strans peste 40.000 de suflete.
Cati si cum a venit multimea de romani la Blaj ne-o descrie Vasile Moldovan,
unul din tribunii lui Avram Iancu, asa: "De prinprejur era tot popor. Ne
miscam cum se misca o apa curgatoare. Mergea toata masa si noi cu ea. Gandeam
ca doar vom iesi din satul in care am poposit si o vom putea mana mai bine,
dar era imposibil. Nu numai drumurile ci si campul misuna de popor. Fruntea
ajungea inaintea noastra in San Paul si din Chirilau inca tot curgea popor.
Cand am ajuns in drumul tarii, drumul lui Traian cum îi spunea atunci,
am dat peste alte cete venite din alte parti. Tarziu dupa amiaza am ajuns in
Hula Seiului. Aici ne-am urcat pe cea mai inalta colina si am catat imprejur;
nici inainte si nici indarat nu vedeam unde e fruntea si unde e coada. Pe dealurile
ce le puteam vedea de catre Dates, Lechinta si Oarba, se slobozeau la vale ca
puhoiul, tot in vestminte albe
ca in zi de cea mai mare sarbatoare. A doua zi ne aflam in Cetatea de Balta.
De pe dealul unde se gaseste cetatea se vede Valea Tarnavei. Sesul era plin
de popor. Vazandu-i, gandeai ca au inviat din morti si se grabesdc spre Blaj
ca sa vada ziua libertatii".
In Fruntea unei oaste de 6,000 de moti disciplinati Iancu se apropie de
Blaj. Inainte de a intra in oras, isi intinde o tabara in zavoiul depe Tarnave.
La vestea sosirii sale in fruntea unei oaste constituite, tot Blajul i-a iesit
in intampinare, in frunte cu profesorii si canonici. "Se minunara si ofiterii
imperiali de ordinea oastei lui Iancu", ne spune Papiu-Ilarian. "In
fruntea oastei sale, Iancu intra pe Campia Lebertatii unde, descalecand, s'a
suit la tribuna. Smulgandu-si unul din pistoalele grele dela serpar si ridicandu-l
in sus, a declarat: "Pretentiile noastre sunt sfinte cum sfanta este dreptatea
si noi romanii vom fi gata a le apara cu orice pret".
Cu ajutorul oastei sale de Moti, Iancu a reusit sa impuna o ordine si
o disciplina la aceasta mare adunare care i-a uimit pe toti. Generalu Schurter,
Comandantul gubernatorial al Transilvaniei si venit sa supravegheze desfasuarea
manifestatiei, a declarat ca "de cand este el, a vazut mai multe adunari
populare in Alsacia, in Elvetia si in alte parti, dar o adunare de popor atat
de numeroasa, care sa fie condusa cu atata lealitate si sa demonstreze atata
cultura si atata serizoitate, atata entuziasm nobil, n'a vazut in toata Europa".
Doua delegatii in frunte cu cei doi mitropoliti, ortodox si greco-catolic,
au luat jalbele Romanilor la Viena si Budapesta pentru a le supune Imparatului
si guvernului maghiar. Aceste cereri ale lor totusi nu au fost recunoscute.
Ba s'a pornit o perseutie a Romanilor si mai haina decat mai inainte, incat
s'a ajuns la rascoala armata impotriva stapanirii. De data aceasta insa rascoala
are in primul rand un caracter national, si anume acela de a obtine drepturi
si libertati civice si culturale pentru Romani in absoluta egalitate cu celelalte
nationalitati ale Transilvaniei.
In timp ce carturarii se straduiau sa formuleze noi cereri pentru noi
interventii in favoarea Romanilor, Avram Iancu si cu tribunii sai se straduiau
de zori sa organizeze armata cu care sa impuna acordarea si respectarea acestor
drepturi. Fara sa fi depasit cu o iota cadrul hotaririlor Adunarii dela Baj,
Avram Iancu se pregatea si astepta momentul cand locul condeiului il va lua
sabia.
Cand in Dieta Transilvaniei profesorul Szasz propune ca Romanilor sa li
se acorde aceleasi drepturi ca si Sasilor si Ungurilor, deputatii unguri, in
marea lor majoritate grofi si baroni, au raspuns ca: "Decat sa ne invoim
si sa primim aceste propuneri, mai bine vrem ca si cel din urma copil al nostru
sa treaca prin ascutisul sabiei". Auzind Iancu acest raspuns al grofilor,
spune: "Nu la masa verde, ci in campul verde se va rezolva aceasta problema".
Catre sfarsiul anului 1848 faima lui I ancu a trecut frontierele Transilvaniei
si a cuprins toata Ungaria si Austria, incat un tanar revolutionar ungur dela
Budapesta, Vasvary, a dorit mult sa-l cunoasca. Dupa intalnirea cu Iancu si
doua zile de discutie, Vasary spune: "Iancu asta e un om esxtraordianar.
Este un om cu sange rece, talentat, dar cand vorbeste de suferintele natiunii
sale, e fantastic. Ii scanteiaza ochii de poti vedea intransii aprinse flacarile
revolutiei".
Cand fortele armatei maghiare regulate, mult mai numeroase decat oastea
lui Iancu, incearca sa ocupe fortareata Muntilor Apuseni, atacand Halmagiul,
Baia de Cris si Bradul, apriga rezistenta a taranilor luptatori il determina
pe maiorul Csutak sa scrie ca "nimeni sa nu-si inchipuie ca pe Romani îi
poti alunga usor, caci acela se inseala. Cine a nutrit aceasta speranta nu si-a
dat seama ca fiecare popor, cand se aprinde in el scanteia divina si devine
constient ca este o natiune si ca in el zace puterea, nu exista arma cu care
sa fie invins".
Iar in ziarul unguresc Honved din Cluj, capitanul Gabany scrie despre
infrangerea si punerea pe fuga a baronului Kemeny la Valea Cerbului, urmatoarele:
"Compania lui Simion Groza [unul din tribunii lui Iancu] arputea servi
spre onoarea oricarui general din lume. Motii nu sunt lasi. Multi ofiteri renumiti,
care au luat parte la bataliile din Ardeal, spun ca Motii sunt mai buni luptatori
decat soldatii guvernatorului Transilvaniei, generalul Puchner".
Aceasta vitejie a Motilor a ramas nedesmintita toata perioada rascoalei
armate din anii 1848-1849. In nici un loc, cu nici ocazie, armata Motilor nu
a suferit vreo infrangere militara. Infrangerea cu care s'a soldat rascoala
lor a fost de natura politica si ea a urmat dupa ce Imperiul a fost curatit
de armata reolutioara a lui Kossuth de catre armatele imperiale si tariste combinate.
Lajos Kossuth, seful revolutiei ungare, care se rasculase impotriva despotismului
habsburgic dela Viena, in orbirea sa ca rezultat al trufiei unguresti, a refuzat
orice colaborare cu revoutionarii romani, deci si cu Avram Iancu. Kossuth vroia
eliberarea numai a Ungurilor si mentinerea in acelasi timp a servitutii pentru
celealte natiuni. Cand s'a apropiat sfarsitul zilelor armatei sale revolutionare,
a facut apel la Avram Iancu ca sa-si uneasca fortele impotriva despotismului
imparatesc. Iancu insa nu putea sa riste soarta Romanilor din Transilvania pentru
a salva un ingamfat, si mai presus de toate dusman al neamului romanesc, oricat
ar fi vrut el sa salveze revolutia.
Profilul moral al lui Iancu este acela caracteristic marilor revolutionari
care cred nelimitat in idealul pentru care lupta. Ei refuza orice compromis
sau cai nedemne de atins acest ideal. Sunt drepti si generosi cu subalternii
si prietenii si cavaleri cu dusmanul. Stau cu fruntea sus si pieptul deschis
in fata pericolelor si asa intra in istorie.
Daca Iancu nu a cazut in multele curse ce i s'au intins de catre armata
revolutionara a ungurilor, se datoreste precautiunilor ce si le-a luat. Este
insa interesant de stiut ca una din aceste curse si cea mai perfida dintre ele
i-a fost intinsa de insusi Kossuth, seful revolutiei ungare din 1848. Printr'o
manevra de abjecta inselatorie a incercat sa-l atraga la o intelegere, tratativele
fiind duse prin intermediul unui deputat roman in Parlamentul din Budapesta,
Dragos. Dupa multe misive si discutii, Iancu accepta sa mearga la Abrud unde
sa depuna juramantul de loialtate. Pe alta parte, Kossuth instrueste pe captianul
Hatvany ca atunci cand Iancu se va gasi cu ai sai in biserica, sa-i inconjoare
si sa-i aresteze.
Instiinatat de apropierea lui Hatvany, Iancu a plecat in munti. In mainile
lui Hatvany au cazut doar Buteanu si cu Dobra, care n'au vrut sa creada c'ar
fi la mijloc o manevra murdara. La scurta vreme cei doi tribuni ai lui Iancu
cazuti in mainile lui Hatvany au fost macelariti cu atata cruzime cum numai
ungurii stiu sa o faca cu cei cazuti in mainile lor si ramasi fara nici o aparare.
Este acest lucru in caracterul lor atavic, cu care au venit din Asia
si care nu-i va parasi niciodata.
Imparatul Franz Josef din
calcule si interese meschine ale Coroanei, nu-si respecta promisiunea facuta
lui Iancu de a acorda liberatate Romanilor. In schimb, din aceleasi calcule
meschine semneaza decretul care legifereaza unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Astfel se sfarseste tragic revolutiaa din 1848-49 si se deschide o noua epoca
de impilare si de noi lupte de eliberare pentru poporul roman, care-si vor gasi
deslegare in conflagratia din 1914-1918, cand puterile centrale sunt invinse
si imperiul austro-ungar este destramant.
Avram Iancu nu isi poate invinge amaraciunea mare care l-a cuprins. Din
nou isi inchina toata energia pentru a castiga pe cale de judecata drepturile Motilor asupra padurilor lor, paduri pe care ei le-au reluat
in stapanire in cursul rascoalei. Amaraciunea lui a crescut si mai mult cand
a trebuit sa se dea batut in fata puterii administrative imperiale de a smulge
din nou padurile din mainile Motilor. Dupa ce si-a consumat toata averea cu
procesele Motilor, Iancu ramane doar cu fluerul cu care-si canta amaraciunea
pe piscurile muntilor lui dragi. In ratacirile sale insa Iancu nu a fost lasat
nici o clipa singur. Fara ca el sa stie, mereu erau oameni care-l insoteau pe
departe si care-l ocroteau. Toata Tara motilor statea zid in jurul sau, ca nu
cumva dusmanul sa le rapeasca Craisorul lor drag si sa-l omoare.
Regele Muntilor se stinge la 9 Septembrie 1872 la Baia de Cris. I s'au
facut funeralii nationale, urmand ca sa-l aseze pentru vecie sub gorunul lui
Horea de la Tebea, dupa dorinta sa. Atata multime s'a adunat, incat cand fruntea
cortegiului mortuar a ajuns la Tebea, la Baia de Cris inca nu au ajuns sa se
incoloneze toti aceia care voiau sa-l petreaca la locul de veci. Asa au stiut
Motii sa-si cinsteasca conducatorul si asa a stiut in vechime intreg poporul
roman sa-si venereze eroii.
Sa incheiem acest omagiu adus lui Avram Iancu de ziua Unirii Transilvaniei
cu Patria Mama cu cuvintele doinei ce-i poarta numele:
Colo'n Muntii Tebei, unde Horea odatã
Si-adunã ostirea sub falnic gorun,
Este o movilã si-o cruce uitatã,
A lui Avram Iancu, eroul tribun.
Dormi, o, dormi în pace, eroule mare,
Cãci de a ta umbrã dusmanii se tem.
Dar veni-va vremea, ziua sfântã'n
O Dacie nouã iar sã ridicãm.
Atunci tot Romanul, de la mic la mare,
Ridica-ti-va templu, mãret monument.
Atunci n'or mai zice liftele pãgâne,
Cã e las Românul pe al sãu pãmânt.
Traian GOLEA
"AVRAM IANCU a fost sacrificiu al simtului sãu de libertate si onoare, al neînfricatei sale dagoste cãtre natiune si al devotamentului sãu sublim pentru patrie". George BARITIU, 1872
