LIBERTATEA, New York

Director: Nicolae Nitã

Anul VI, Nr. 56, Aprilie 1987

  Desinformatia este o strategie de agresiune, in timp de pace, care consista in a falsifica si a propaga un eveniment, in scopul de a provoca prejudicii inamicului.  Importanta daunelor este in functie de calitatea umana a elementului folosit. Unul reuseste sa-si disimileze intentiile de o maniera inteligenta, abila, imaginativa, incat este foarte greu de detectat, pentruca limita intre adevar si minciuna este foarte elastica. Altul, mai putin inzestrat de natura, foloseste maniera directa, brutala, reusind cu greu sa-si domine pasiunea.  Este cazul d-lui Dinu Zamfirescu, care utilizeaza un eveniment, petrecut acum 50 de ani, contând pe necunoasterea sau uitarea lui, petnru a-l reconstrui, din piese prefabricate, un fel de istorie paralela, care nu se incruciseaza niciodata cu cea reala.

    Ambalajul putin ingrijit, prezinta disonante care socheaza dela prima confruntare.

    Este vorba de aniversarea a 46 de ani de la moartea tragica a lui Nicolae Iorga, evocare trunchiata si completata cu interpretari personale ale venimentelor care au culminat cu dramaticul sfarsit.

    Este o metoda folosita de agentii de influenta.

     Expunerea faptelor este publicata in revista “Dialog”, din 29 Noembrie 1986, din Germania.   

     Acest “dialog”, dupa felul cum a fost angajat, nu poate fi în serviciul tarii martirizata. El serveste mai degrabã, pãtura bolsevizata.

     Dar sa punem in evidenta desfasurarea cronicii, asa cum a fost prezentata de noul exilat “voluntar”. Dupa ce a “supravietuit” holocaustului si a decis sa ia calea Occidentului, in mod cu totul legal si nicidecum riscand clandestin sa-si lase viata in undele Dunarii, printre sloiuirile de ghiata -nu e genul personagiului- sau traversand campul de mine si sarme ghimpate, care izoleaza tara de restul lumii. Si iata ce spune: “Dupa exemplul creatorului Miscarii Legionare, Corneliu Codreanu, multi dintre membrii ei au fost formati in cultul crimei”.

    Mai stie el, iarasi, ca partidul comunist, in strunele caruia intoneaza azi atatea calomnii, submina tara, dirijat din exterior, predand-o Rusiei sovietice, cu mainile legate, n’a avut nici un mort?

    Dece oare Miscarea Legionara n’a avut dreptul la legalitate, la viata, atunci cand poporul, singurul in drept sa decida de soarta lui, si-a manifestat cu toata increderea simpatia si s’a angajat voluntar pe parcursul ei? De ce Duca si-a luat angajamentul fata de o putere straina sa o elimine fizic din viata politica a tarii si a prigonit-o ucigand pe cei mai buni luptatori, in slujba neamului lor?   Dece A. Calinescu, avand de sotie o evreica -simpla coincidenta-, executorul camarilei regale, a urmarit legionarii ca pe fiare, vânâdu-i pe tot intinsul tarii?

    Si, daca s’au gasit cativa, din zecile de mii, ajunsi la limita rabdarii, nemaivand de ales, au raspuns cu aceeasi arma, in legitima aparare, rasbunând in acelas timp pe cei stangulati, arsi de vii, pe cei asasinati in lanturi si sutele de tineri, pe tot cuprinsul tarii, ale caror cadavre au fost asvarlite pe gramezile de gunoaie dela periferia oraselor, refuzand dupa ce i-au asasinat sa le dea macar un mormant, acest om de “dialog” îi numeste "în cultul crimei”. Dar, cum ar putea el atunci denumi pe cei ce, sub ocrotierea legii, le-au luat viata?

    “Conflictul dintre Iorga si miscarea Legionara are ca isvor, o scrisoare insultatoare, pe care Codreanu i-a trimis-o savantului, la 26 Martie, 1938”, sustine biograful de serviciu.

    O simpla scrisoare a decis de soarta unui om, simbolul de reînnoire nationala a unei generatii? Este partea vizibila a ghetarului.

    Nicolae Iorga, care a imbracat uniforma Frontului Renasterii, partidul unic al regelui asasin, atunci cand se pregatea uciderea lui Corneliu Codreanu, a fost intrebat cum vede el eliminarea lui -pentruca era de acord sa fie eliminat- a raspuns printr’o poveste de vantoare: “Lupii ataca in banda. A ucide oricat de multi, nu se inlatura pericolul. Vânãtorul cu experienta vizeaza seful bandei si restul lupilor o iau la goanã”.

     Iata participarea lui Iorga la asasinarea lui Corneliu Codreanu, drept raspuns la o scrisoare “El, nu numai a sugerat moartea, el a incitat la crima, singura solutie, pentru a inmormanta definitiv Miscarea Legionara.

    A indemant la crima ! Dupa Codul Penal, sunt pasibili de aceeasi pedeapsa cu asasinii, toti complicii lor. Iorga era complice, deci, culpabil in acelas grad cu majorul Sarbu, care a pus franghia de gat lui Corneliu Codreanu, pentru a-i  lua viata.

    Desigur ca s’a comis un act reprehensibil prin omorîrea lui. El trebuia sa ramana in viata, sa-si vada infamanta opera desavarsita si sa-si primeasca rasplata, dela acei pe care i-a servit: Magda Wolf, Sarindarul…, Ana Pauker, Burah Tescovici, Liuba Chisinevschi... care au profitat de complicitatea lui.

    Dupa ce a fost strangulat Capitanul, la o conferinta a Academiei Romane, tinuta de Ionescu Sisesti, anuntandu-se vestea asasinarii lui Corneliu Codreanu, toti academicienii au manifestat oroarea lor. Unul singur, Nicolae Iorga, a avut rezerve: “s’a procedat cu stangacie”. Uciderea lui nu l-a miscat, nu i-a provocat nici minimul de remuscare. Rafinamentul crimei era tot ceeace a retinut. Putea fi chiar mai ingenioasa!!

    Iata acum parerea unui “istoric” al revistei cu “dialog”: “Miscarea Legionara l-a acuzat si-l acuza pe Iorga, ca el este responsabil de moartea “Capitanului” lor. Reaua credinta nu este de demonstrat; obiectiv, ea este evidenta”.

    Citind cartea lui Frunza, Dragan, Larry Watts si ultima aparuta, a “cucernicului parinte” Virgil Gheorghiu, gasim aproape aceleasi argumente.

  Dar Frunza a fost si ramane comunist, el nu o neaga, Dragan este profesor la Timisoara si trimis special al lui Ceausescu in Occident.

    Omul “dialogului” ce etichetã poartã, atunci când intoneazã aceeasi melodie ? La ce hram serveste? Fost, actual si, de ce nu, viitor dialectician al materialismului de peste Nistru.

    Intr’o familie unita, unde soata -dupa cum ne-o marturiseste d-l capitan Pantazi- in calitate de sefa de serviciu la radio-difuziunea de la Bucuresti, înãlta osanale calaului, atunci cand tot poporul gemea, ce putea face altceva seful familiei? Raspunsul il gasim fara dificultate in “Dialog”. Naravul din fire…

     Faptul ca se aliniaza pe aceleasi coordonate, cu cei ce si-au luat angajamentul sa contribue -dupa puteri- la eliminarea Miscarii Legionare din istoria Neamului nostru, nu mai lasã loc la vreo nedumerire, cu privire la scopul urmarit.

    Mai devreme sau mai tarziu, cortina se va ridica, pentru “recompensa actorilor”.

    “Intre bliduri facem comploturi, punem la cale revolutii ingrozitoare si vrem sa ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele in mana si in buzunare. Ei bine, nu mai pot. Din marginile puterilor mele omenesti, eu care te-am respectat iti strig: Esti un incorect. Esti un necinstit sufleteste”. (Raspunsul lui Corneliu Codreanu, dat lui N. Iorga).

     Iata varianta fabricata de istoriograful de la “Dialog”: "Printre strachini, noi facem comploturi, pregatim revolutii infricosatoare si dorim sa omorîm oameni… ca niste asasini vulgari, cu revolverele in buzunare... Ei bine, nu mai pot”.

    Ce s’ar putea retine din aceasta deformanre intentionata a textului, decat firul unei misiuni? O vointa obsesionala de a insela buna credinta a cititorului, improscand cu noroi peste atatea jertfe!

    “Cum era de prevazut, la 28 Mai, Codreanu este condamnat intr’un al doilea proces, la 10 ani de munca silnica, pentru tradare, in vederea declansarii rasboiului civil”.

    “Cum era de prevazut”!!!

    De cine era prevazut, decat de asasinii si complicii lui, pentruca apararea a spulberat toate aceste  acuzatii, dupa cum citim în cartea: “Adevarul in procesul Capitanului”.

    Informatorul nostru dela “Dialog”, pe vremea aceea -sunt 49 de ani de atunci- sa tot fi avut vreo 5 anisori si, surprinzator, prevedea condamnarea pentru crimele sus mentionate. Nu cumva, ajuns la varsta de percepere, sa fi fost “format” in cultul desinformatei, al servilismului, calcand in picioare demnitatea si mandria de om? Asa, ne-ar suprinde mai putin, descoperind hidosul adevar!   Iata acum, ce maturisesc la acest proces personalitati care au avut un rol eminent in viata natiunii romane:

    General Ion Antonescu: “Din elementele pe care le-am avut si le am, pot spune ca nu pote fi acuzat de tradare. Generalul Antonescu nu stã de vorbã cu trãdãtorii”.

    Iuliu Maniu: “Fara a respecta regulele de corectitudine in viata particulara si publica si fara a tine seama de morala crestina, nu se poate asigura dainuirea unei natiuni. Pentru aceasta suntem de acord in tendinta de a impune in viata particulara, sociala si publica, corectitudinea, onoarea si morala crestina. Toate acestea au fost indemnuri hotaritoare, pentru a face intelegerea cu d-l Codreanu si imi pare bine ca am facut-o”.

    General Mihail Racovita: “Cred ca este o gluma, sa i se puna in sarcina tradarea si cred ca nici dvs., (adresandu-se procurorului) nu credeti aceasta, dar cei ce l-au cunoscut?”.

    General Constandache: “Corneliu Codreanu nu poate fi capabil de rasboi civil, are atatia adepti, incat ar fi parasit de acestia”.

    General Dona: “L-am judecat in 1934, mi-a facut cea mai adanca impresie. Tanar, cu avant nationalist, n’a avut nici un amestec in asasinarea lui Duca. Am judecat in constiinta impacata”.

  General V. Badulescu, fost comandant al liceului militar “Manastirea Dealului”: “ Mi-a fost elev din clasa IV, si pana intr’a VII-a. Dupa cat stiu eu, nu-l cred capabil de acte daunatoare Statului. A fost un elev foarte bun si iubit de colegi”.

    General Iacob Constantin: “ Daca l-as fi crezut ca, subversiv, capabil de lovitura de Stat sau ca ar lupta impotriva ordinei in Stat, nu m’as fi inscris in partid”.

    Profesor Sextil Puscariu: “M-a apropiat de el religiozitatea sa, adanca iubire de tara si devotamentul lui pentru tron. Am vazut in aceasta miscare ceva indreptat impotriva abuzului, nu impotriva statului”.

    Profesor Gheorghe Pantazi”: “Patriotismul, corectitudinea si loialitatea lor exemplara. Aceasta m’a facut sa candidez”.

    Eugen Petit, Consilier la Curtea de Casatie: “ Am fost prefect de politie cu delegatie la Iasi, in 1920, cand bolsevismul luase proportii. Pe atunci eram judecator. Se pusese drapele rosii pe edificii. Am cerut agentilor mei sa smulga drapelele, dar acestia nu indrasneau, pentruca edificiile erau inalte si se temeau ca bolsevicii sa nu traga in ei. Cand discutam cu subalternii mei, am vazut un tanar cum s’a urcat pe edificiul inconjurat de bolsevici, a smuls drapelul rosu, punand in loc drapelul tricolor al tarii.  Era Corneliu Codreanu”.

    La acea vreme, politia, organul chemat sa apere teritoriul national, fie ca era neputincioasa in fata agresiunii comuniste, fie ca iresponsabilitatea pornea mai de sus, unde complicitatea sau inconstienta, lasau frâu liber intruziunilor straine.

    Daca tanarul Codreanu, la varsta de numai 21 de ani, nu ar fi indraznit sa infrunte pe cei 5000 de comunisti, condusi de evreii Dr. Ghelerter si Gheler, in capitala Molovei, cu riscul vietii lui, sa creeze un front anti-bolsevic, Rusia sovietieca s’ar fi instalat in Romania cu un sfert de veac mai de vreme si azi n’am mai fi decat o provincie sovietica, asa cum a devenit o parte din pamantul romanesc, sub numele de “Republica Moldoveneasca”, dupa 23 August, 1944.

    El a imunizat o generatie impotriva acestei contaminari, a mobilizat-o, mai tarziu, sa substitue o deficienta de suveranitate.

    Si drama s’a consumat cu incetul. Conducatorii tarii, in cap cu monarhul, in loc de a combate primejdia din afara, s’au inversunat sa oprime pe singurii, care erau gata sa moara, pentru a salva patria dela pieire. Au ucis pe seful lor, crezand astfel ca vor imprastia fidelii soldati, pregatind in acelas timp invazia de mai tarziu.

    Tradarea de neam va ramane inscrisa de-a pururea in istoria neamului romanesc.

    Azi, dupa aproape 50 de ani dela noaptea sfantului Bartolomeu, una din progeniturile acestor gropari, isi permite sa improste cu venin, peste jertfele unei generatii. Din asa parinti de seama, in veci s’or naste… tradatori!

    “Ura declansata de Iorga in Codreanu. Urã cauzata intîi dintr’un complex de inferioritate intelectuala. Apoi ura cauzata de o mare deceptie la Codreanu: aceea a renuntarii lui Iorga la o anumita forma de antisemitism, Codreanu simtindu-se intr’un fel “tradat”.

  Complex de inferioritate intelectual!!! A diagnosticat memorialistul savantului!

    Sa fi fost cuprins Corneliu Codreanu de acest complex, atunci cand o declara public: “Eu nu ma pot bate cu d-ta. N’am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul... D-ta ai totul”.

    De care parte salasueste ura? Iorga n’a putut niciodata sa-i ierte lui Corneliu Codreanu, de a-l fi substituit in sufletele tineretului si pentru a-si astampara ura, s’a indreptat spre palatul stricaciunilor, unde a gasit compensatii, onorurile regale, din mâna duduii (Magda Wolf), precursoarea Anei Pauker, instrumentul conspiratiei iudeo-comuniste, care a dus la robia de azi a poporului roman. Iorga a cerut si capul lui corneliu Codreanu, a carui statura îl incomoda, îi fãcea prea multa umbra. Si in acest punct acordul era complet.

    Corneliu Codreanu nu era fundamental antisemit. El se gasea in fata unui pericol de moarte pentru natia romana, bolsevismul, infiltrat si propagat in Romania de catre minoritatea evreiasca, folosind complicitatea interioara, prin coruptia oamenilor politici, pana la capul incoronat. Aceaste minoritate, in loc sa apere interesele tarii in care traia si se bucura de toate drepturile, ba chiar de privilegii multe, a ales calea conspiratiei, in serviciul unei puteri straine, pregatind terenul invaziei sovietice si robia nemului intreg. Au tras cu arme automate, furnizate de inamic, in soldatii romani, obligati sa paraseasca pamantul patriei, cedat cu atata usurinta de conducatorii tarii, consecinta ireversibila de permanenta tradare.

    Si, ce au obtinut in schimb? Da! E adevarat! Au obtinut primul guvern evreiesc in Romania!!! Ana Pauker, Burah Tescovici (Teohari), Vasile Laszlo (Luca), Liuba Chisinevski, Lothar Rdaceanu (Wurzer), Leonte Rautu etc…

    Au vrut totul! Pãmântul si românul rob!

    Au servit de instrument si, ca orice instrument, cand atinge limita de uzura, a fost asvarlit ca inutil si chiar jenant, dupa ce-au determinat si impus politica tarii, înfeudata unor puteri straine.

    Cati dintre ei, ajunsi in starea de uzura, nu au gasit refugiu in Occident, regretand timpurile cand se bucurau de paradisul romanesc?

    Cati au mai ramas azi, din cei peste un milion? 30.000-40.000. Problema lor azi, nu mai prezinta aceeasi rigoare. S’apoi, sunt lectii care pot fi benefice!

    Iata si o amintire din copilarie, a lui Ion Negura, cu privire la antisemitismul lui C. Codreanu, redata in ziarul “Carpatii” din preajma sarbatorilor Craciunului lui 1983.

    Scena se petrecea intr’un tren, unde un grup de copii de scoala, evrei si romani, plecau in vacanta, si un grup de legionari.

    “In mijlocul lor era un barbat înalt -începe copilul Ion Negurã- înalt si drept ca un brad din codrii Ceahlaului... M’am apropiat de el, atras parca de un magnet. Era un barbat atat de impunator si frumos, cum nu vazusem niciodata… Din ochii albastri un fluid magnetic, incarcat de o forta extraordinara si o bunatate adanca... Unul din colegii ovrei m’a tras deoparte si mi-a spus speriat cine sunt acestia si cine-i barbatul ce-i conduce.

   …Trenul se oprise în câmpie înzãpezit. Era noapte si a inceptut sa ne cuprrinda frica... Ne-am uitat la grupul de legionari, cautandu-l din ochi pe Corneliu Codreanu. L-am vazut ridicandu-se si spunand: impartirea pe echipe, una va cauta sa razbeasca crângul din vale... sa aduca lemne pentru locomotiva, sa nu înghete lumea in tren, alta spre satul... sa cumpere alimente: pâine si slãninã pentru crestini, pâine si brânzã pentru evrei... Am vazut atunci bucuria cuprinzand pe toata lumea, crestini si evrei. Si asa au facut legionarii, la porunca lui Corneliu Codreanu.

    Nu am crezut atunci, ca a fost prima si ultima data, cand l-am vazut. Ce avea sa urmeze, ani mai tarziu, a fost înfiorator”.

    Corneliu Codreanu era profund uman, profund crestin. El nu era anti: omul corect, omul cinstit, omul loial. El se gasea in fata unei forte “dominatoare” -dupa cum a definit-o cu atata luciditate Charles de Gaulle- care a declansat rasboiul subteran, contra tarii romanesti, cu scopul de a o supune, a o aservi. Reflexul de autoaparare a justificat aceasta rezistenta, pana la moarte, impotriva primejdiei de disparitie ca neam.

    Oamenii politici, responsabili de destinul acestui neam, fie ca: unii din lipsa de clarviziune, fie ca altii, orbiti de putere, cu orice pret, devin instrumente si cele mai crunte, lansate impotriva celor ce le contestau aceasta putere, aservita unor interese straine.

    Rasboiul purtat de catre aceste unelte servile, impotriva unei generatii intregi, pe care au decimat-o in pogromuri fara egal in lume, a dus la slabirea coeziunii interioare si evenimentele externe au gasit-o in total desechilibru, o desorientare fatala, care a adus inevetabila prabusire.

    D-l Zamfirescu, in “dialog” cu sine insusi, nu este decat una din reminiscentele ereditare, disponibil pentru orice serviciu, in slujba celei mai avantajoase oferte, chiar daca ea poartã culoarea rosie, culoarea sângelui, vãrsat pe atâtea continente, vãrsat râuri din piepturile fratilor nostri, întru vesnica pomenire!

Filon VERCA