"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul 6, Nr. 52 Decembrie, 1986

   LA 28 Noemvrie 1918, dupa trei ani de lupte victorioase ale armatei noastre alaturi de Aliatii occidentali, care ne-au cerut intrarea in razboi, provincia Bucoviana a rupt lanturile unei dominatiuni straine de trei ori semicentenare si prin libera vointa a poporului, in temeiul dreptului firesc de autodeterminare, s’a unit cu patria-Mama: Romania.

  Antecedentele politice ale marei sarbatori nationale au fost in primul rand: 1) lupta in anii 1904-1914 a revistei “Junimea literara” din Cernauti de sub conducerea profesorului universitar Dr. Ion I. Nistor [1876-1962], pentru unitatea culturala si politica a neamului romanesc; 2) manifestul “Comitetului national al Romanilor ardeleni si bucovineini si al corpului ofiteresc de voluntari”, din Iasi, care cerea prin glasul aceluiasi barbat politic, in numale organizatiei si a fratilor subjugati de acasa, a caror constiinta era siluita si deci in imposibilitate de a se pronunta liber, sa fie eliberati de sub jugul monarhiei austro-ungare; 3) declaratia facuta in Parlamentul din Viena de prof. Universitar Dr. Constantin Isopescu-Grecu  [1871-1938] ca reprezentant al grupului parlamentar roman, prin care se proclama dreptul  inalienabil al poporului roman din monarhia austro-ungara la viata nationala libera; 4) motiunea “Constituantei” din Cernauti, convocata la 27 Oct . 1918

Sub presedentia lui Iancu Flondor [1865-1924], prin care se vota unirea Bocovinei integrale intr’un stat national independent, in “deplina solidaritate cu Romanii din Transilvania si Ungaria”.

  Desi aceste manifestari erau fondate pe credinta in idealul national si pe confesiunea in dreptatea noastra nationala, iar actul dela 27 Oct. 1918 marca un vajnic curaj,  ducand opera Unirii aroape de realizare, ea nu reglementa problema, motiunea ultimului fiind neraspicat formulata si putand da prilej unor interpretari regionalistice gresite.

  Carenta rationala a Motiunii provenea din lipsa unei cunoasteri exacte a situatiei politice si militare a Romaniei din acele momente, asa ca trebuia corectata pentru ca actul Uniriii sa fie recunoscut si legalizat pe plan national si international.

  Aceasta deficienta in materie de drept international fu recunoscuta in scurt timp si de comitetul excutiv al Constituantei si insusi de I. Flondor. Era deci logic ca aceasta motiune se lovea de desaprobarea Comitetului refugiatilor si voluntarilor bucovineni, cãlit in lumina libertatii si a nationalismului integral, stabilit atunci la Chisinau si sub influenta acestuia nu se bucura de agrementul guvernului roman, condus de generalul Coanda. Se cerea deci reformarea actului.

  Siuatia din Bucovina devenind intre timp tot mai critica si alarmanta din cauza debandadei si descompunerii armatei austriece si a unor grupuri desprinse din ea, compuse din Ucrainieni care se constituisera in armatã nationala si incepura sa terorizeze lumea si sa sprijine revendicarile politice ale conationalilor, revenirea la problema reformularii Motiunii unirii deveni posibila abia dupa intrarea trupelor romane, solicitata atat de Comitetul refugiatilor romani, cat si de guvernul provizoriu al Bucovinei.

  Sosirea triumfala a armatei romane sub comanda generalului Zadic, comandantul Diviziei a 8-a, avusese loc in memorabila zi: 11 Noemvrie 1918, dupa ce o saptamana anterior, in 6 Noemvrie, cazuse in Vechiul regat guvernul marghiloman, aliatul Germaniei.

   Ordinea publica fiind restabilita in Bucovina, activitatile politice afland reazim si securitate in prezenta fortei armate, Comitetul refugiatilor bucovineni in frunte cu presedintele sau, profesorul universitar Dr. Ion I. Nistor si membrii comitetului: Teodor Stefanelli, prof. Gheorghe Tofan si alte personalitati se reintoarse in Bucoviana, pentru ca acasa sa lupte pentru idealul lor: alipirea desavarsita si neconditionate a Bucovinei intregi cu patria-mama Romania.

Satlutati cu entuziasm de Consiliul national, in sedinta acestuia din 25 Noemvrie se hotarî mai intai o colaborare stransa intre ambele grupari, prin completarea Consiliului national cu membrii Comitetului refugiatilor.

  Dupa aceeste masuri prealabile, prima problema discutata fu aceea a motiunii Unirii. Patrunzandu-se in fondul problemei, punctul de vedere al fostilor refugiati, care avusesera ocazia sa participe la marile evenimente desfasurate in Vechiul regat si sa cunosca ideile noi si conceptiile poliice ce se plamadira acolo, fu recunoscut de toti, cu unanimitatea voturilor, ca just.

  De acord asupra acestei chestiuni principale, se lua apoi hoatrirea de a convoca pe ziua de Joi 28 Noemvrie 1918 un “Congres general” al reprezentantilor vietii politice din Bucovina, pentru “stabilirea raportului politic al Bucovinei fata de regatul roman” .

   Indata dupa votarea acestei hotariri s’au lansat invitarile pentru congres. Fireste ele au fost trimise si reprezentatntilor celorlalte natiuni conlocuitooare. La invitari raspunsera imediat si pozitiv reprezentantii Germanilor si Polonilor.

  Minoritatea ucrainiana, care nadajduia inca in formarea unei Ucaraine Mari, din care sa faca parte cel putin nordul Bucovinei, n’a raspuns, iar Evreii lipsiti de o conducere prudenta, intarziara cu raspunsul lor.

  “Congresul general” al Bucovinei convocat pentru votarea Unirii Bucovinei cu patria-mama intr’un stat national unitar, avu loc in ziua amintita, o zi insorita, intr’o atmosfera sarbatoreasca necunoscuta inca in Bucoviana, in marea sala sinodala a Palatului mitropolitan.

  Luara parte toti reprezentantii poporului roman, cei ai poporului german si polonez si datorita masivei propagande a ziarului “Glasul Bucovinei” zeci de mii de participanti, indesati in curtea mitropolitana si in strazile imprejmitoare.

  “Congresul general” fu desschis la orele 11 dimineata de presedintele Consiliului national si al “ Societatii pentru cultura”, octogenaraul consilier consistorial, parintele Dionisie Bejan [1837-1923], cu un cuvant de salut la adresa reprezentantilor armatei romane, a reprezentantilor Transilvaniei si Basarabiei, a membrilor Consiliului national al Bucovinei si a tuturor celor invitati.

  Dupa aceste cuvinte introductive, Bejan propuse ca Iancu Flonder in calitate de conducator al guvernului provizoriu al Bucovinei sa fie ales presedinte al “Congresului general”.

  Propunerea fiind primita, urca la tribuna prezidentiala mai intai Iancu Flondor, care citi Motiunea Unirii, apoi profesorul Ion I. Nistor, fostul presedinte al Comitetului refugiatilor si voluntarilor bucovineni in vechea Romanie, care vorbi despre motivele Motiunii Unirii, discurs ce se impuse prin grandilocventa oratorului.

  Motiunea pornind dela consideratiile ca Bucovina a fost leaganul Moldovei si regiune romaneasca pana’n 1774, cand fu smulsa cu viclesug din trupul Moldovei, ca poporul roman, desi despuiat in mare parte de bucuriile mostenite, n’a pierdut totusi nadejdea ca ceasul mantuirii va veni, culmina cu declaratia: ‘Constatam ca ceasul acesta a sunat! Drept aceea, noi Congresul general al Bucovinei, intrupand suprema putere a tarii, hotarîm Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare pana la Cremus, Colacin si Nistru cu Regatul Romaniei”.

  Profesorul Dr. Ion I. Nistor aprofundand in discursul sau premisele Motiunii, arata drama antagonisului intre stat si natiune incepand cu detrunchierea Bucovinei de Modova, infiera samavolnicia actului de cesiune incheiat fara consimtamantul inaintasilor nostri de Poarta otamana, care n’avea dreptul, conform capitulatiunii incheiate cu domnii Moldvei, de-a instreina nici o palma din pamantul acestei tari, si arata ca nazuintele Consiliului national formulate in Motiunea Unirii citita de Flondor se bazeaza pe drepturi istorice si ideia suveranitatii si autodeterrminarii nationale.

  Tinand seama de toate acestea, el recomanda “Congresului general” acceptarea motiunii de Unire, fiindca principiul nationalitatilor sta la baza fundarii statelor si identitatea intre stat si natiune e unica cheie de propasire a unui neam.

  Dupa cuvantarile lui Flondor si Nistor, frenetic aplaudate, urma cea a lui Stanisloau Kwiatkowske, reprezentantul Polonilor si aceea a profesorului Alois Lebouton in numele consiliului national al Germanilor, care se pronumtara pentru alipirea Bucovinei cu regatul Romaniei.

  Si aceste declaratii fura primite cu entuziaste aplauze.

  Dupa aceasta, presedintele Flondor aduse la votare Motiunea Unirii.

  Primirea ei cu unanimitate de voturi trezi un entuziasm de nedescris. Delegatii in picioare, foarte multi avand ochii in lacrimi, aplaudara in delung si-si strigara bucuria, iar la raspandirea fulgeratoare a vestii, in Cernauti, in orase si sate, dangate de clopote, toace si chiote nesfarsite de “traiasca Romania Mare”, rasunara in lungul si latul Bucovinei.

  Incercase neamul romanesc sub Eudoxie Hurmuzachi [1812-1874] in 1848 sa obtina prin lupta o viata mai buna; se ridicase si in alte randuri pentru pane si dreptate, dar toate aceste incercari fura reprimate in tot ce avusera mai esential.

  Ceea ce nu se putuse infaptui pana atunci, deveni posibil in urma primului razboi mondial.

  Trei ani de lupte grele, in care si fiii Bucovinei isi adusera obolul lor, rosind cu rubinul sangelui lor sfantul pamant al tarii, la Marasti, Marasesti si Oituz, dusera in cele din urma la infrangerea armatei austro-ungare-germane si la destramarea statelor lor.

  Acest act al Unirii a fost prezentat apoi in ziua de 29 Noemvrie majestatii Sale Regelui Ferdinand la Iasi de o delegatie formata din urmatoarele personalitati: Iancu Flondor, Ion. I. Nistor, mitropolitul Vladimir de Repta, Dioisie Bejan, Doxuta Hormuzachi, Radu Sbiera, Octavian Gheorghian, Vasile Marcu, Dimitrie Bucevschi, Gheorghe Voitcu, Vasile Alboi-Sandru, Ion Candrea si Stanislau Kwiatkowski.

Rezolutia “congresului general” a fost supusa aprobarii Consiliului de ministri in frunte cu Ion C. Bratianu si consfintirii regale, foruri care finalizara Unirea Bucovinei cu patria-mama, prin decretul- lege nr. 3744 din 18 Dec. v. 1918 [=31 Dec.n. 1918], publicat in  din Monitorul oficial nr. 217 din 19 Dec. v. 1919 [=] Ian. n. 1919].

   In aceeasi zi aparu decretul-lege pentru administratia Bucovinei care prevedea ca legile esentiale nu vor putea fi modificate decat pe cale legislativa. Intrucat insa vor fi necesare schimbari, ele vor putea urma prin decrete-legi. Mai departe decretul prevedea ca Bucovina va fi reprezentata in Consiliul de ministri prin doi ministri fara portofoliu: unul ca delegat al guvernului pentru administratia Bucovinei cu resedinta la Cernauti, iar al doilea la Bucuresti.

  Decretul-lege pentru Unirea Bucovinei fu ratificat de Camera deputatilor in sedinta din 29 Decemvrie 1919, presedinte al ei fiind N. Iorga si raportor deputatul bucovinean Dr. Romulus Reut, iar de Senat in 26 Dec. 1919, presedinte fiind Dr. Corneliu Sumuleanu.

  Devenind “Lege pentru ratificarea Unirii cu Regatul Romaniei”, ea fu promulgata de M. S. Regele Ferdinand in 31 Dec. 1919, investita cu sigiliul statului si publicata in “Monitorul Oficial”. Nr. 206 din 1 Ianuarie 1920.

  Legea a fost contrasemnata de Drul Alexandru Vaida-Voevod, atunci presedinte al Consiliului de ministri; de profesorul  D-rul Stefan Ciceo-Pop ca ministru de justitie.

  Actul unirii Bucovinei cu Vechiul regat al Romaniei intru’un stat roman unitar, fu recunoscut la 10 Septembrie 1919 si pe plan international, cu ocazia semnarii Tratatului special de pace dela Saint-Germain en Laye intre Puterile aliate si Austria.

*

*      *

  Cu ziua de 28 Noemvrie 1918 incepu o noua faza politica si administrativa in istoria Bucovinei, una de libertate, dreptate sociala si etnica, refacere nationala si inflorire culturala.

  Tinandu-se seama de nevoile taranimii nedreptatite sub stapanirea austriaca de o intreaga mafie de mosieri straini, care acaparasera majoritatea solului romanesc, s’a alcatuit de Secretariatul de stat pentru agricultura al Bucovinei, sub conducerea directa a ministrului pentru Bucovina, Ion I. Nistor, un decret de reforma agrara, devenit in 6 Septembrie 1919 [Mon. Of. nr. 113 din 7 Sept.] , decret-regal , iar in 30 Iulie 1921: “Lege pentru reforma agrara din Bucovina”.

  Masurile de improprietariere au dovedit o inalta conceptie agrara, scopul lor social-economic fiind unit cu cel national.

  Pe baza legii agrare s’au expropiat 561 de mosii cu o spurafata de 75.798 ha de pamant cultivabil, care au fost distribuite in loturi pana la 5 ha la 76.911 sateni. Atentie s’a dat si colonistilor romani.

  Colonizarile romanesti s’au facut in Nordul Bucovinei, regiune ce fusese inudata cu elemente rutene din Galitia, de fosta stapanire austriaca.

  Concomitent cu aceasta mare opera de dreptate sociala si etnica, s’au savarsit in sectorul agrar imbunatatiri in chestiunea procurarii de inventare agricole ieftine pentru ridicarea productiei agricole si intarirea gospodariilor taranesti.

  O completare a acestei opere a fost Conversiunea datoriilor agricole, iar in 1925 infiintarea unei Camere agricole la Cernauti.

  Tot intre masurile initiale urgente luate de guvernul romanesc, au fost urmatoarele mari acte de ordin social si cultural.

  S’a inceput cu refacerea tarii; au fost reconstruite casele taranesti ce erau in ruine din cauza luptelor ruso-austriece in cursul razboiului mondial; s’au recladit localurile publice; s’au reparat caile de comunicatii; s’a introdus limba romana in institutiile publice si s’au indepartat cei ce nu cunosteau limba noastra sau nu voiau s’o invete; se desfiintara liceele straine din lipsa de elevi.

  In scopul promovarii si adancirii invataturii si culturii, s’a completat invatamantul de toate gradele; s’a infiintat o Scoala de invatatoare pe langa aceea de invatatori; s’a marit numarul liceelor si s’a dat fiinta unui  Conservator de muzica si arta dramatica [1924], precum si unui Teatru national [1922], a carui directiune adninistrativa fu incredintata profesorului universitar si apreciat dramaturg Dr. Constantin Berariu, iar cea artistica omului de teatru Petre Sturza,  care angajara pentru teatru actori de faima, intre ei: Ovid Bradescu, Lily si Nae Bulandra, Ilie Cernea, Jules Cazaban, Nello Bucevschi, Ion Economu, Ecaterina Ionescu, etc.

  Innoiri pretioase in acest proces natural de reinviere nationala, asemanator aceluia care se petrece primavara, dupa o iarna lunga si geroasa, cand se iveste soarele cald si luminos care face sa invie tot ce are in sine germenii vietii, au fost pentru Bucovina anilor 1919-1928 si reforma justitiei si a Bisericii.

   Bucurandu-se de toata grija si solicitudinea stapanirii romanesti, justitia a cunoscut imbunatatiri in toate ramurile ei: in magistratura, procuratura [parchet], notariat public si avocatura.

  Cel mai pretios dar pe care l-a facut administratia romaneasca oranduirii judiciare a Bucovinei, a fost intemeierea unei Curti de apel la Cernauti, prin decretul-lege din 14 Mai 1919, iar in 1925 inzestrarea Bucovinei cu 5 tribunale.

  Crearea unei curti de apel la Cernauti a satisfacut una din cele mai ardente dorinti a justitiabililor bucovineni, fiindca Bucovina vremurilor austriece neavand o curte de apel proprie, procesele de apel se judecau la Lwow, capitala Galitiei.

  Ce priveste Biserica Ortodoxa Romana a Bucovinei, prin “Legea pentru organizarea bisericii ort.-romane si Statutul ei [publicata in Mon. Of. nr. 97 din 6 Mai 1925] s’au dat problemelor ei si a “Fondului bisericesc”, solutii bune si definitive.

  Mitropolitul Bucovinei deveni membru al Sinodului bisericii autocefale romane; administratia Fondului besericesc, alacatuit din domeniile manastiresti si episcopesti fu incredintata Consiliului eparhial in frunte cu mitropolitul si pentru a se da adminstrarii un caracter democratic, se dispune infiintarea unei Adunari eparhiale, constituita din mireni si clerici, in raport numeric de 1/3 clerici. Cu principiul din urma fu realizat un postulat pentru care au luptat eroic, dar fara noroc, fratii Hurmuzachi  incepand cu anul 1848 si mitropolitii Bucoveinei si Dalmatiei: Teofil Bendella [1814-1875] si Silvestru Morariu [1818-1895].

  Apogeul reformelor pentru consolidarea Bucovinei in cadrul statului romanesc unitar a fost insa infiintarea Universitatii romane din Cernauti.

  Inaugurarea ei solemna se facu, cu fastul cuvenit, la 24 Octomvrie 1920 in Sala sinodala a Palatului mitropolitan si in Aula universitatii.

  Majestatile lor, Regele Ferdinand si Regina Maria, insotiti de Alteta Sa principele  Carol precum si de intreaga Augusta Familie Regala, au binevoit sa vina atunci in capitala Bucovinei, in suita Regala fiind toti membrii guvernului in frunte cu generalul Averescu.

  Rector-ctitor al universitatii a fost istoricul si barbatul de stat Dr. Ion I. Nistor, care a rostit discursul festiv.

  In cei douazeci de ani cat a functionat universitatea cernauteana, ea a fost un bastion al romanitatii si latinitatii in coltul de nord al Romaniei si o vatra de lumina care nu a urmarit numai scolirea si mestesugirea mintii ci si modelarea sufletului. Ea a fost frecventata acum in cursul primei decade dela unire de 15.404 studenti, in cele 4 facultati ale ei.

  Pe langa cursurile lor obligatorii, profesorii au desvoltat si o vasta activitate stiintifica, publicand studii in domeniul specialitatii lor precum si o serie de publicatiuni periodice ca: “Buletinul Facultatii de stiinte”,  “Revista filologica”,  “Candela”,  “Junimea Literara”,  “Fat-Frumos”,  “Mihai Eminescu” etc.

  Astfel tanara universitate romaneasca dela Cernauti, s’a afirmat ca o puternica cetate culturala, ca un imens laboratoriu intelectual in care s’a facut stiinta, s’a imbogatit patrimoniul nostru cultural si s’a otelit caracterul tinerei generatii.

  Din marile infaptuiri prestate in Bucovina, in a doua decada dela Unire, amintim: construirea unui nou impozant Palat universitar la Cernauti, inaugurat in Oct. 1935; construirea cladirii Bibliotecii universitare, ridicata in rosu, dar neterminata in 1940 si straduintele ministrului muncii in anii 1934-1937 de-a crea prin legile sale, o clasa burgheza de mijloc, romaneasca. Dintre legile sale, de reala semnificatie sociala au fost: “Legea pentru pregatirea profesionala si exercitarea meseriilor “ [publicata in Mon. Of. Nr. 99 din 30 Apr. 1936] si dispozitiile privitoare la organizarea Camerelor de munca din “legea pentru infiintarea Consiliului superior economic si organizarea camerelor profesionale” din 29 Apr. 1936 [Mon. Of. Nr. 98].

*

*      *

  Evocand cu mandrie aceste momente de implinire istorica, alaturi de refugiatii bucovineni, ceilalti frati si neamul romanesc din tara, tinem sa afirmam din nou in fata occidentului si a popoarelor libere ale lumii, caracterul straromanesc al pamantului bucovinean, care nu numai prin istorie si sangele populatiei aboriginare e romaneasca, dar care a fost insusi, LEAGÃNUL STATULUI MOLDOVENESC.

  Din nenorocire, in preajma celui de al trilea deceniu dela proclamarea memorabilului act si consfintirea lui de catre aeropagul politic al lumii la conferintele de pace in Paris si Saint-Germain en Laye, unele dintre marile puteri cu vointa slabita de razboi si cugetarea politica razasita de iluziile unei false euforii a biruintei, au cedat straduintelor imperialismului sovietic, trunchiind tara si dand inamicului Euopei, partea de norda acestei provincii, un teritoriu de 4895 km. 2, regiune cu enorme bogatii materiale si culturale, intre ele municipiul Cernauti, bastionul academic de miazanoapte al culturalitatii romanesti.

   Daca acum anexarea Bucovinei de catre Austria a fost, precum o caracterizeaza marele nostru istoric si barbat de stat Ion I. Nistor, “un targ rusinos pe socoteala patriei noastre”, “o faradelege care cerea imperios o rasbunatoare indreptare”, -incorporarea partii ei setentrionale si a Basarabiei la Uniunea Sovietica, in urma ultimatului rus din 27 Iunie, bazat pe intelegerea Hitler – Stalin si a dictatului dela Paris din 10  Februarie 1947, contituie nu numai un act de inegala miselie si violenta neocolonialista impotriva Romaniei, ci si o ingenunchiere a marilor democratii apusene, in care Romania isi puse toate nadejdile in straduinta de a-si asigura victoria asupra tiraniei, caci de atunci a inceput expansiunea sovietica asupra Europei si lumii.

  Protestand, ca si in cauza Basarabiei, impotriva nerusinatului si barbarului rapt al Nordului Bucoveinei si unind durerea noastra cu suferintele fratilor aruncati prada barbariei si urgiei slavismului, ne inchinam cu respectuoase emotie in fata intrasigentei neinfricate cu care ei infrunta crancena tiranie si-i asiguram ca nu vom accepta nedreapta sfasiere a tarii, ca vom sta pe baricadele luptei si ca nu vom ceda pana ce nu vom vedea salvate provinciile rapite din lanturile calailor moscoviti.

  Pricipiul suveranitatii nationalitatilor a stat in istorie si sta si acum la baza statelor sanatoase. Nu putem renunta la el de dragul imperialismelor si al ideologiilor distrugatoare de stat si natiune.

 Vianor  BENDESCU