"Libertatea", New York
 Director: Nicolae Nită
 Anul II, Nr. 22/23, Mai-Iunie 1984

   S'au împlinit la 4 Mai a.c., 29 de ani dela moartea ilustrului compozitor si violonist român, George Enescu.
    George Enescu a murit departe de tară, la Paris, Franta, preferând surghiunul de exilat, compromiterii în care regimul comunist instaurat în România a încercat să-l atragă prin emisarii săi dela Paris, cerându-i să se întoarcă prin amenintari (si chiar încercându-se răpirea lui), în tară.
    In anul 1931, George Enescu împlinea 50 de ani de viată. Ca un modest omagiu adus ilustrului om, poeta franceză Louise Bastien, ni-l înfătisa într'o carte de versuri apărută în limba fraceză la Bucuresti în ajunul aniversării celor 50 de ani rodnici drept "Printul Negru" (Le Prince noir).
    Cartea aceasta e ca un dar si un suspin de despărtire. Mică, iute, vorbăreată, mai mult veselă, cu retrageri deodată în sine si cu mărturisiri scăpate parcă fără voie, ca niste nuferi care urcă din adâncime si se deschid majestuos la suprafata apei, întorcându-se din glumă în umanitate si din faptul mărunt în poezie, Loiuse Bastien a fost o fiintă în care se îngemănau calităti rare; o mare prietenă a tării noastre, ea a petrecut foarte multi ani la Bucuresti.
    Introducându-ne prin versuri gingase într'o grădină plină cu straturi de flori de toate culorile, adevărat colorit liric unde trandafirii rosii si galbeni se apleacă ca în furtună si încearcă parcă să se scuture de năvala grea a apei, Loiuse Bastien pare că ne spune: "Je fais dans mon jardain de fabuleaux voyages".
    Grădina se umple de simboluri. In ea cântă statuia lui Memnon, mi se pare la orizontul Tebei, desi poeta vrea s'o aseze în inima Etiopiei, trece Pegas tropotind, bubuie Seylla si Charybda, s'aude ceva din Cântarea Cântărilor, se apleacă la fântână Rebeca, priveste cu ochiul rosu Lucifer, plânge o sonată de Bach si leagănă un vals Chopin. Dar mai presus de toate înfloreste "Printul Negru", "varietate de trandafir de un rosu foarte închis", cum ne face poeta să întelegem, - George Enescu. El si Printul Negru sunt una si aceiasi făptură ce se ridică peste tot, dominator, căutat, privit cu însetare.
    Louise Bastien are destul pathos în versurile ei de-o măiestrie cuceritoare, versuri ce ne lasă parcă să ne închipuim în fata privirilor flori si melodii împrăstiate de-a dreapta si de-a stânga, oprindu-i pe nestiutorii de măretia sărbătorii "Printului Negru", G. Enescu, lămurindu-i parcă.
    L. Bastien a fost atunci prima care a dat semnalul începerii acestei grandioase sărbătoriri a muzicianului. L'a făcut o femeie, ca o întrupare de plâns de arcus inspirat.
    Ca o trimeasă a celei de-a doua patrii sufletesti, ne mărturiseste: "Permetes donc que ma plume humblement te dédie ces premiers vers eclos au feu de ton génie".
    Puneti alături fragmentul scris tot de o femeie, care-l cunostea pe Enescu înca si mai bine si la o vârstă când era mai străveziu, în 1913. Era după o sonată de Bach într'un auditor regal, printre care se amestecase si îngerul Adamator. Scriitoarea se chema Bucura Dumbravă, cartea "Ceasuri sfinte", bucata "Iconară de suflete".
    Atâtea din figurile încercuite de aure de pe verdele Saturn sau de pe galbena Lună nu mai sunt astăzi, si atâtea s'au vestejit. Dar peste toate acelas compozitor si violonist, cu capul plecat pe coarde, cântă fără moarte, pentru toti cei câti l-au auzit vreodată.