Terminasem Liceul Comercial in Braşov.
Locuiam la sora mea, căsătorită cu Alexandru Fulicea, muncitor
mecanic la Fabrica Voinea. În anul 1948, s-au făcut numeroase
arestări. Cumnatul meu făcea parte dintr-un numeros grup de
rezistentă anticomunistă. În casa lui am cunoscut pe câteva dintre
cei care erau legati printr-o prietenie foarte
putemică. Aici veneau ca la ei acasă Ionică Fulicea, fratele lui
Alexandru, Orlanda Ion, Salcă Alexandru, Dinescu, Macrea, Vultur, Benescu
şi altii. La un moment dat, au fost aduşi in casa cumnatului meu doi
studenti căutati de securitate: Pop Mehai şi Sîntimbreanu Ionel. Mai
aveau de dat două examene la Academia Comercială. Profesorii,
binevoitori, le-au admis să dea examenele in secret, la ei acasă. Eu
le-am mediat acest lucru. Prin Sîntimbreanu şi Pop, am cunoscut pe unele
colege de-ale lor: Vetuta Holalai, Cecilia Comşa, Maria Roşca.
După terminarea examenelor, Pop Mihai şi Vetuta Halalai, travestiti in
haine tărăneşti au plecat in Banat. De aici au trecut granita,
pentru a scăpa de infernul comunist.
In vară au
fost arestati Alexandru şi Ionică Fulicea, împreună cu mai multi
camarazi din grupul lor. Atunci am luat pe cei trei copii ai Victoritei şi
i-am dus la Mărgineni.
Spre toamnă,
mergând la Braşov, am făcut o vizită doamnei Vultur, al
cărui sot era la închisoare. Aici am întâlnit pe Mureşan (Serban
Secu - i se spunea şi Sami) şi pe Anişoara Horăscu,
studentă, venită de la Cluj. Sora mi-a spus că şi la sotia
lui Ionică Fulicea se află un fugar, evadat de la Ărad, care ar
vrea să ma cunoască, pentru a-i face o legătură in
Braşov. I-am mijlocit o întâlnire cu Sami; după aceea m-am înapoiat
la Mărgineni.
Într-o seară
de Octombrie, a venit la noi în sat tânărul care stătea in casa lui
Ionică, pe care îl stiam cu numele
de Demitriu Ionel. Tocmai mă pregăteam să plec la Braşov. El
mă anuntă că Victorita a fost arestată. Ca să nu
îngrijorez părintii, nu le-am spus acest lucru şi am plecat cu Dimitriu
la Braşov. Am ajuns dimineata pe la şapte şi ne-am dus la cumnata
sorei mele. Dimitriu, încercând să intre in camera in care stătea,
n-a putut deschide uşa deoarece era o cheie in broască. Dar peste câteva
momente s-a deschis uşa pe dinăuntru. Am văzut doi bărbati
care tocmai se sculaseră din pat. Unul îşi tinea cu o mână
ciungă pantalonii să nu-i cadă iar cu cealaltă a luat un
pistol de pe masa care era in apropierea patului şi a strigat: "sus mâinile!"
Dimitriu a scos şi el pistolul din buzunar, in acelaşi timp cu ciungu.
Un glont mi-a trecut pe la ureche. Celălalt securist luase plapuma de pe pat
şi voia
să ne-o arunce in cap. Dimitriu a tras din nou, prin plapumă. Tot
acest schimb de focuri s-a produs in câteva secunde. Eu am fugit din casă
trecând prin verandă, am ieşit in stradă şi mă
îndreptam spre Tampa, care era aproape. Privind înapoi 1-am văzut pe
Dimitriu fugind in urma mea, cu pistolul in mână. Nu ne urmărea
nimeni. Ne gândeam că cei doi securişti ar putea fi răniti sau
morti. In zăpăceala aceea îmi lăsasem bagajul in camera din care
fugisem. Am stat până seara pe Tampa, apoi am plecat la gara mică, de
unde am luat trenul spre Făgăraş. La Perşani am coborât; am
trecut peste deal la Senca Veche, unde ar fi trebuit să coborâm pentru Mărgineni.
Bănuiam că ne aşteaptă securitatea in gară. Aşa a
şi fost. La cârciuma de lângă gară, am văzut pe geam - era
deja seară - pe Lucian Judele din Mărgineni, pe care îl ştiam
securist, cu încă doi inşi în haine de piele, cu gulerele ridicate
(cum le sta bine unor misterioşi). Se ospătau. Până la
Mărgineni erau cam nouă kilometri, pe care i-am parcurs pe jos. În
marginea satului am auzet câinii alarmati şi mare zarvă. Am
bătut la mătuşa Elena Urs, să o întrebăm ce e prin
sat. Speriată, ne-a spus:
- Mergeti unde vă
ajută Dumnezeu. Toti ai tăi sunt arestati. Copiii sunt singuri cu
securiştii in casă! De vă prind vă împuşcă, se
trage după oameni prin sat. Am plecat. Prin umbra arinilor, am mers spre
pădure de-a lungul văii. Ne-am oprit să ne sfătuim ce-avem
de făcut şi să ne odihnim putin. Dimitriu era un bărbat de
statură mijlocie, destul de solid, dar foarte slăbit, după
chinurile suferite la securitatea din Arad. Zicea că se duce să se
predea, ca să-mi salveze familia. N-am fost de acord, gândind că ai
mei nu ştiu nimic despre el si va trebui să le dea drumul. Lui i s-a
făcut rău şi a leşinat. L-am trezit stropindu-1 cu apă
din vale.
Atunci
ne-am hotărât
să mergem pe sub munte, la Mânăstirea Sâmbăta, sa-i cerem un
sfat părintelui Arsenie. În drum, am văzut un foc in pădure. Ne-am
apropiat. Erau doi bărbati şi o femeie, încărcau un car cu lemne.
Nelu a vorbit cu unul din bărbati. Ne-au dat de mâncare, ne-au dus la ei
acasă, unde am stat până a doua zi. Locuiau la marginea satului. Eram
in Berivoi. Dimineata am plecat spre Sâmbăta, tot pe sub munte. Ajungând
acolo, am aflat că părintele a fost ridicat de securitate.
Mi-am adus aminte de prietenul lui Sandu
şi
al Victoritei, Orlanda Ion din Cârtişoara. Pe înserate am ajuns la el, am
stat o zi şi o noapte, dar Orlanda fusese denuntat de o femeie că a
primit la el nişte străini. A trebuit să plecăm. Astfel am
ajuns să-1 cunoaştem pe un prieten al lui Orlanda, Ionită Greavu
din Noul Roman. Acesta, cu multă căldură sufletească, ne-a
ascuns la el mai întâi, apoi in castelul profesorului Goia din sat, al cărui
administrator era.
Am cunoscut multi români
buni, suflete mari, care şi-au
dat seama de marele dezastru comunist, ce se abătea peste tara noastră.
Aceştia ne-au ajutat, ignorând pericolele care îi pândeau. Ei au format
rezistenta din muntii noştri, locul de adăpost de-a lungul vremurilor,
al românilor.
Elena
FĂINĂ POPA