Iata
fratilor ce am primit prin posta, in ultima zi a anului, va rog sa puneti in
suflete cele ce cititi, si in minti, cele ce aveti de facut, dupa cele
citite, sa va jute Dumnezeu Dragutul la toti !
Pr.I.G.
Iubite
parinte,
Numele
meu este Cristian Claudiu Popa si pentru un
moment ma aflu in Penitenciarul Timisoara.
Alaturat
va trimit un articol din ziarul Justitiarul referitor la cazul meu
care sa va raspunda la intebarile pe care probabil vi le-ati pus : cum si
de ce am ajuns aici. In cazul in care doriti sa stiti mai mult, va stau la
dispozitie.
Cinstite
parinte, v-am citit o serie de articole aparute in «Vrednicia» si sa stiti
ca va apreciez foarte mult. Sorb randurile scrise de dumneavoastra de
fiecare data si ma incarc de puterea si luciditatea transmisa de ele.
Duminca,
de Soborul Maicii Domnului, am citit articolul dumneavoastra : «Exilul
Maicii Domnului si Liturghia schimbata». Atat de tare m-am mahnit cand
am vazut ca Sfantl Sinod a hotarat sa modifice parti din Sfanta Liturghie
ca mi s-a rupt inima. O temere a mea, cum ca masoneria s-a cuibarit adanc
in Sfanta Biserica Ortodoxa incepe sa se adevereasca. Iar amenintarea
sectarismului protestant este o realitate pa care nimeni nu o mai poate
tagadui. Si aici in penitenciar problemele sunt grave. Parintele paroh,
Busuioc ne-a abandonat in ghearele sectantilor, favorizand dorinta lor
de prozelitism. Am rugat pe cineva sa se transmita plangerea pe care am
facut-o d-ului Busuioc la Mitropolia Banatului in care am relatat felul
in care dumnealui considera sa-si urmeze misiunea de mantuire a sufletelor
creedinciosilor ortodocsi.
E
lunga povestea si ma mahneste cand ma gandesc ca insusi preotul ortodox
pactizeaza cu ereticii.
Multi
m-au acuzat ca nu trebuia sa-l reclam pe domnul Busuioc (ma feresc sa-i
spun parinte), ca e bine ca vin neoprotestantii la noi in biserica sa-si
tina adunarile, ca e bine sa ne rugam impreuna, ca o sa am mare nevoie de
el la eliberarea conditionata, s.a.m.d.
Vedeti,
am ajuns un popor care nu se mai opune raului pentru ca nu mai identifica
raul.
Revenind
la motivul pentru care v-am scris, schimbarea Liturghiei, eu va rog sa
faceti mai departe tot ce se impune pentru ca sa nu fie schimbat cuvantul
liturgic. Sunt sigur ca veti gasi si alti preoti care vor fi alaturi de
dumneavoastra. Sunt sigur ca ortodoxia romaneasca are inca multi preoti e
valoare. Si eu voi fi alaturi de dumneavoastra prin rugaciune.
Si
pentru ca mi-am luat «inima in dinti» as vrea tare mult sa-mi fiti
duhovnic, asta e mare mea dorinta si rugaminte. Dumneavoastra sunteti
foarte ocupat si o sa inteleg daca nu veti putea.
Iubite
parinte, inchei randurile mele, dirundu-va multa sanatate si putere pentru
a putea duce mai departe lupta cea buna. Doamne ajuta !
Cu
admiratie, calator pe lumea asta (dar nu ratacitor prin ea), al
dumneavoastra,
Cristian
Claudiu Popa
P.S.
Inainte de a va scrie raspunsul meu pe care l-am dat acestui student, demn
de statutul de «nou mucenic», deoarece sufera pe nedrept si marturiseste
credinta strabuna (in acceptiunea veche, termenul de «muceinc» corespunde
aceluia de «marturisitor al adevarului»), voi spicui cateva randuri din
ziarul amintit (nu e singurul !) despre injustitia strigatoare la cer din
«minunata si eterna» noastra tara, 87% ortodoxa, va las pe voi dragii mei
sa conchideti:
Din
ziarul «Justitiarul», nr.13, anul II, 11 Noiembrie 2004:
«La
Timisoara justitia se face dupa ureche, un student a ajuns dupa gratii in
urma unor abuzuri demne de Securitatea ceausista. Politistii de la
antidrog au fost mai interesati de apartenenta sa la secta legionara decat
de presupusul trafic de droguri. Probele din dosarul de urmarire penala
s-au metamorfozat pentru a obtine o condamnare mai mare decat celor date
unor « drug lords ». Sentinta unica in Justitia postdecembrista : dupa
ce doua instanta anterioare considera suficienta o pedeapsa de un an, cu
suspendare, vicepresedinta Curtii de Apel Timisoara (procurorul Calin
Ciprian Nastasiu, cel care a intocmit rechizitoriul si a instrumentat
cazul a fost promovat la Parchetul National Anticoruptie, judecatoarea
Rodica Cosneanu, care a condus completul de judecata este vicepresedintele
institutiei mentionate) il condamna pe studentul Cristian Claudiu Popa la
11 ani de inchisoare. Condamnarea s-a bazat pe marturii luate sub
amanintare si din auzite.
Oamenii
legii care au calcat in picioare drepturile cetatenesti, Constitutia si
Drepturile Omului, practica judiciara si propria onoare au fost promovati!
Declaratii
si amenintari:
Ai
sa mai iesi din puscarie ca sa pui flori pe mormantul lui taica-tu! Astfel
l-au «incurajat» oamenii legii pe Cristian. Intr-adevar, tatal lui
Cristian s-a imbolnavit grav de inima datorita situatiei inumane in care
se afla fiul sau.
Mihai
Decean, judecator la Curtea de Apel Timisoara, vorbind despre modul de
lucru si presiunile exercitate de sefi in aceasta institutie : «Mai
mereu, din decembrie 1989 incoace, unii prieteni m-au sfatuit sa-mi vad de
treburile mele ca sa nu patesc ceva rau, dar nu prea i-am luat in serios.
Cand insa mi-a soptit la ureche posibilitatea ELIMINARII MELE FIZICE, m-am
intristat, m-a cuprins apoi frica si am ramas pe ganduri ».
«Nu
fac parte din Miscarea Legionara, dar sunt simpatizant, sunt nationalist
si crestin, si nimeni niciodata n-o sa ma faca sa simt si sa gandesc
altfel de cum vreau eu!, zice Cristian Popa, condamnat la 11 ani de
inchisoare din cauza «erorilor de tehnoredactare» din Justitia romana,
pe baza unor probe masluite din motive dubioase, cu iz politico-securist.»
Draga
Claudiu,
2
Ian. 2005
M-ai
surprins in mod cat se poate de placut cu scrisoarea ta, primita in ultima
zi a anului. Nu sunt un simandicos, de aceea te rog sa primesti tot ce-ti
spun din suflet si pentru suflet, noi preotii dupa ceva ani de practicat
duhovnicia, din mila Domnului, putem «citii» oarecum pe cei ce vin la noi,
si de multe ori suntem mahniti, deoarece cei ce vin la scaunul spovedaniei
vin sa se «foloseasca» si sa «fure» Sfanta Taina, nu sa se zideasca cu
adevarat, considerand ca «nu si-a dat seama parintele de ce am ascuns!»,
afla dragul meu ca toti acestia se inseala amarnic, crezand ca-L pot «smecherii»
pe Dumnezeu si pe preot. Noi ne dam seama de multe ori cum stau lucrurile,
si incercam sa-l facem pe cel ce vine la scaunul de spovedanie sa spuna
adevarul si numai adevarul cat reusim, cat nu ? Depinde de la caz la caz.
Dar ce vreau eu sa-ti spun asa cum odinioara Parintele Arsenie DeLaMare (Papacioc-el
insusi un mucenic al inchisorilor comuniste), ne-a putut spovedi, prin
exceptie, de la distanta, asa si eu te simt de la distanta care ne desparte.
Iti vad oarecum zbuciumul si te-nteleg. Fi pe pace, eu sunt langa tine si cu
mine, tot cerul, asa ca bucura-te dragul meu. Ti-a fost data aceasta
experienta cu un scop anume, si atunci cand il vei descoperi ti se va lumina
inima si locul in care stai, ca odinioara temnita in care era inchis Sf. Ap.
Petru, si inchisoarea ti se va parea locul cel mai iubit si potrivit pentru
mantuire. Cunosc, de la mucenicii cei noi, ai inchisorilor aceste cuvinte: «Parinte,
regretati timpul inchisorii ? Nu ! Regret, acum timpul in care nu mai sunt
inchis, acolo L-am cunoscut pe Hristos, cu adevarat si acolo m-am desavarsit,
acolo am inteles taina lumii acesteia si tot acolo mi-am incarcat bagajul de
cunostinte; regret timpul inchisorii, timpul meu de mantuire». Deci
dragul meu, iarasi bucura-te, deoarece traiesti in parte experienta celor pe
care i-ai indragit: Un Valeriu Gafencu-sfantul inchisorilor cum ii zicea
Steinhardt- si el detinut, la randu-i, un Nicolaie Jimboiu, un Ioan
Ioanolide, un Ilie Lacatusu, ale carui sfinte moaste raspandesc mir, dar
care sunt acoperite de pamant, deoarece Sinodul nostru n-a catadicsit sa-l
treaca in randul sfintilor pentru ca, ai inteles, a fost preot legionar, un
Petre Tutea, romanul absolut, un Sandu Tudor, initiatorul si sufletul «Rugului
Aprins», un Virgil Maxim, alt sfant nou, un Sergiu Popescu, Alexandru
Virgil Ioanid, Marin Naidim, Valeriu Oprisan, Aresenie Boca, Iustin Parvu,
Benedict Ghius, Dumitru Staniloaie, si de ce nu, un Pr. Calciu Dumitreasa si
atatia altii, cu miile, cu zecile de mii, poti tu oare sa nu te gandesti la
ei ? Tie ti-a randuit acum, noua, cine stie cand si cum, toate sunt sub
Atotstiinta lui Dumnezeu; lasa-te sub mana Lui si vei avea liniste si pace,
El este Cel ce-ti hotaraste soarta, nu judecatorii mituiti si inculti,
naimiti lui antihrist. El stie cand iti cade si un fir de par din cap, asa
ca nu te mai nelinistii.
Vorbind
altfel, sa stii ca nu numai tu esti pedepsit, afla ca in intrega lume cine
se opune Masoneriei, Mondialismului, New-Age-lui, in definitiv Satanei are
de suferit ceva pe lumea asta (cine vrea sa ajunga la Inviere, trebuie sa
treaca prin Cruce), deci nici aici nu esti singur, deci imbarbatea-za-te si
rabda, vei iesi invingator oricum. Si pe mine ma intristeaza multe pe
aceasta lume, si mai ales cele ce vin din nestiinta, ignorarea, tradarea,
lasitatea, naivitatea unora dintre noi, clerici sau nu, si ei vor fi
vinovati, la marea Judecata, deoarece nu au vrut sa se implice, au preferat
un locusor cald unde sa-si rumege in tihna ciolanul, fie o catedra, fie o
parohie sau un loc oarecare de serviciu, au uitat saracii cuvantul Bibliei :
«pe cei caldicei îi voi scuipa afara», atentie ! nu pe cei reci, sau
fierbinti, ci «caldicei» ! Ma intristeaza in deosebi situatia... «duhovniceasca»
de la penitenciarul vostru, cand vad atatia teologi care nu au loc de a
propovadui Cuvantul Domnului nostru iubit Iisus Hristos, iar locurile din
orase, si chiar de la tara sunt ocupate de cei «netaiati imprejur la inima»,
dar care cotizeaza cu multi Euro-i si Verzisori la «Stapanire» pentru a «umple
lamentabil si pagubos» locurile vacante. Ai dreptate, mai sunt si cativa «care
nu si-au inchinat genunchiul lui Baal», dar majoritatea, desi sunt oameni
cumsecade, sunt «spalati pe creier» si nu mai pot reactiona, asa
cum tu spuneai adanc: «nu mai pot identifica raul, de aceea nu se mai pot
opune», admirabil, iti multumesc pentru aceste cuvinte.
Stiu
ca aceste randuri vor fi citite si de «cerberii» care te pazesc, asa ca
nu-ti voi vorbi pe fata, dar tu vei intelege de unde stiu ? Pentru ca si mie
mi-au fost ascultate telefoanele si deci...
Bineinteles
ca vreau sa-ti fiu duhovnic, in masura in care se poate, deocamdata nu stiu
cum voi face aceasta, dar pe parcurs vom vedea ! Tin sa-ti spun ca articolul
trimis de tine il vom publica in numarul viitor din revista noastra Vrednicia,
iar aceste randuri (impreuna cu scrisoarea ta) vor umbla in lumea toata,
prin cei de-un crez cu noi si nu numai, adica prin internet. In ceea ce
priveste conditia ta, in afara rugaciunilor ce le vom face (in toate
colturile lumii, de la Athos la Mormantul Sfant si pana in comunitatile de
romani din America) ne vom interesa despre situatia juridica ce o vom aborda,
ceea ce îi indemn parinteste si pe cei ce vor citi aceste randuri (crestinul
este cu adevarat crestin numai daca si isi ajuta practic aproapele, potrivit
puterilor si talantului incredintat lui de catre Hristos, Marta si Maria
merg impreuna!). De pe acum multumesc tuturor celor ce vor face o
rugaciune sau o fapta pentru tine!
M-as
putea lugii mai mult, dar ma opresc aici, sper din tot sufletul ca mesajul
meu sa fie receptat cum se cuvine, atat de tine cat si de ceilalti. Sa-ti
de-a Dragutul si Draguta tot ce-ti doresti si sa te bucuri de
vrednicia incercarii ce o treci ! Sus capul si tot Sus sa avem inimile! Un
an mai bun si tot ce-ti doresti !
Al
tau, impreuna rugator,
Pr.Iulian
Gavrilută.
P.S.
Articolul : «Spiritul Apusean si duhul romanesc, al lui Cristian Popa,
trimis redactiei noastre din penitenciar vi-l vom prezenta in curand.
Catedrala
cu sfinti în zeghe!
«Eu,
Valeriu Oprisan, nu sunt nebun. Azi-noapte cand toti dormeati, am avut o
vedenie. Am inteles Temnita. Am vazut moartea si Invierea Temnitei. Am
vazut pamantul deschizandu-se si inghitind inchisoarea. Pamantul a luat
pamantul inapoi. Cu surprindere, am vazut aparand in loc o biserica. La
inceput, era mica. Incetul cu incetul, a crescut asemenea unei flori. Cand
a ajuns mare- cat temnita noastra -, am intrat cu sfiala in ea. Fratilor,
nu sunt nebun! V-am gasit in biserica rugandu-va. Catapeteasma era
obisnuita, avand pe ea sfintii care ne-au ajutat de atatea ori.
Dar,
pe pereti, nu mi-a venit sa cred! Pe cine vedeam in icoane? Erau de-ai
nostrii, imbracati in zeghe. Pe unii i-am recunoscut usor usor, pe altii
mai greu. Aveau toti aura de sfinti.
In
spate, iezerul de foc, i-am vazut pictati pe unii dintre cei care ne
haituiesc sufletele. Nu erau toti acolo. Unii erau cu voi. Hristos era
rastignit intre directorii inchisorii. Mois era pe crucea din dreapta,
senin. L-o fi iertat Dumnezeu. Nu pot sa uit peretii cu sfinti in zeghe !
Nu pot sa uit ca pe fetele lor se vede izbavire. Nu rezistam degeaba !
Undeva, acolo sus, se scrie Patericul Temnitelor!»
18
Februarie 1954
«In
zeghe, printre sfinti - memorii II»,
de Alexandru Salca, editura Transilvania Expres, 2000.