Prin Stelian Teodorescu cunosc si intru în viata legionară

 Împreună cu câtiva colegi de liceu şi prieteni, in anul 1933 am înfiintat la Buzău, Societatea Culturală, „Mihai Eminescu" cu scopul unor manifestări culturale mascate. Statutul a fost aprobat de Casa Şcoalelor.

Membrii fondatori au fost următorii: Ion Roşu, Fănică Paraschivescu, Ion Mihăilă, Dumitru Zăinescu, Geo Georgescu, Ion Constantin, Natalita Constantinescu, Eugenia Ionescu şi Aurelia Tănăsescu. S-au dat serbări in comunele: Cemăteşti, Sărăleanca, Maxinu, Costeşti, iar in 1934 şi la Şantierul legionar „Cărămidăria" de la Giuleşti, unde şef de şantier era comandantul legionar Ion Caratanase.

Programele constau din câte o conferintă urmată de o piesă de teatru („Zorile" de Şt. O. Iosif), recitări de poezii din Eminescu, Coşbuc, O. Goga, Aron Cotruş şi Iustin Iliescu.

Într-o seară, la plimbare pe centru, fiind cu un prieten - Caravan - am văzut un bărbat tânăr, bandajat la cap, care vindea nişte broşuri intitulate "Eroii neamului": Era vorba de eroii din timpul războiului din 1916-1918. Am cumpărat şi eu una, iar Caravan mi-a făcut cunoştiintă cu tânărul bandajat la cap. Era Stelian Teodorescu, comandant legionar, profesor de limba greacă şi latină, fără post din motive politice, iar in "Garda de Fier" era şeful organizatiei pe judetul Buzău. Fusese rănit la cap în lupta de la mormântul Eroului necunoscut. Mormântul nu era prevăzut cu cruce. Un grup de legionari printre care şi Stelian Teodorescu, in frunte cu preotul Georgescu Edineti, au vrut să pună o cruce. Au fost opriti şi bătuti de polilişti. Toti trei am stabilit ca a doua zi să ne întâlnim la mine acasă. Stelian Teodorescu nu locuia în oraş, ci la sat, in comuna Padina, judetul Buzău.

La cererea noastră ne-a vorbit schematic despre începutul mişcării nationaliste din România, despre generatia de la 1922, de Liga Apărării National Creştine, de Legiunea Arhanghelului Mihail şi de Garda de Fier. L-am invitat şi i-am oferit găzduire ori de câte ori va veni in oraşul Buzău. Locuiam pe strada Ghită Dăscălescu, nr. 117. Când venea îl invitam la mine, pe el şi câtiva prieteni şi colegi in special pe cei cu care am pus bazele societătii culturale „Mihail Eminescu".

În oraşul Buzău mai cunoşteam pe legionari: Nicu Păun, comandant ajutor care însă in vremea aceea era mai mult la Iaşi, la Universitate. Apoi col. Diaconescu, jurist C. Popescu, Lupaşcu, iar in judet Murea Alexandru. Când venea, îl rugam pe Stelian Teodorescu să ne vorbească despre problemele care îi preocupau pe legionari şi despre activitatea acestora.

În anii 1933- 1934 ne-a vorbit despre neam şi patrimoniul lui, despre problema evreiască; de obiectivele actiunii lor şi modul cum lucrează; despre evreii şi comuniştii de la Iaşi, in special de la Universitate.

,,De numerus clausus" de lupta studentească şi greva studentească de la 1922. Aici Stelian Teodorescu a căutat să ne spună îndemnul Căpitanului: "Acolo unde dusmanii Tării se interesează, ai datoria de onoare si tu student român sa te interesezi. "

 În anul 1933, Hitler reuşise in Germania. Evreii şi comuniştii din tara noastră şi din Europa intraseră in panică. Evreii pentru ca li s'au zdruncinat pozitiile economice şi politice, pe care le cuceriseră in lume pe diverse căi, iar comuniştii, fiindcă le-ar pune un serios obstacol in lupta lor de clasă, de pulverizare a neamurilor şi, prin aceasta, de cucerire a lumii. Democratiile apusene se temeau de spiritul revanşard şi agresiv al Germaniei care ar distruge "echilibrul" stabilit in urma primului război mondial.

De asemenea, Palatul-Carol II, camarila din tară şi străinătate - devenise între timp, instrumentul iudeo-masono-comunist de nimicire a mişcării nationaliste reale din tară, a Mişcării Legionare.

Renaşterea politică şi militară a Germaniei prin Partidul National Socialist era o amenintare serioasă pentru iudeo-masoneria şi bancherii din Apus.

Deşi Mişcarea Legionară a apărut din realitătile româneşti şi milita pentru un stat putemic independent, Titulescu, sub pretext ca Garda de Fier este o organizatie hitleristă, cerea dizolvarea ei, ca să nu ducă o politică independentă, in conformitate cu propriile interese, ci să intre in sfera de actiune a comunismului.

Ca ministru de exteme, el afirma in străinătate ca Garda de Fier este in slujba Germaniei hitleriste, iar in tară, spunea guvemantilor, ca vorbeşte in numele democratiilor occidentale, îndeosebi in numele Marii Britanii şi al Frantei şi ca acestea nu ne mai garantează integritatea teritorială a tării, dacă România face o politică pro hitleristă, fascistă, dacă nu va fi eliminată Garda de Fier.

Titulescu, ca şi partidele politice, era de părere ca: "Atât necesitătile de politică intemă cât şi cele de politică extemă, reclamă dizolvarea Gărzii de Fier".

In timpul guvemării lui Vaida Voievod, in culisele Palatului se pregătea o nouă prigoană. Armand Călinescu a patronat arestarea, întemnitarea şi chinuirea multor legionari, veniti la Vişani, jud. Buzău, in vederea construirii unui dig.

In ziarul „Patria", 22 iul. 1933, V. Tilea, subsecretar de stat la preşedentia Consiliului, om intim al Camarilei şi persoană de încredere a lui Carol II, in guvemul Vaida, a scris: „Avându-se in vedere gravitatea faptelor comise de unii dintre membrii lor, Gărzile de Fier vor trebui necesarmente dizolvate."

Regele Carol II era un executor al camarilei din tară şi din străinătate, al ocultelor iudeo-masonice, al căror reprezentant la Palat era Elena Lupescu.

I. Gh. Duca fusese într-o "vizită" la Paris, cu care ocazie a făcut o declaratie in presa de acolo, in care se angaja să zădărnicească actiunea Gărzii de Fier. Şi mai târziu, in 1934, Titulescu avea să spună: „Şi nu a făcut I.Gh. Duca destăinuirea intentiilor de a dizloca Garda de Fier lui Rene Pinon in iulie 1933?"

Prin aceasta, conform cercurilor iudeo-masonice din străinătate, se făceau presiuni asupra regelui să se ia măsuri împotriva Gărzii de Fier, de nimicire a ei.

Urmare a acestor uneltiri Comeliu Codreanu scria:

„Zilele acestea vom coborî ca neam pe scrra celei mai mari umiliri omeneşti. Doi barbati de stat români, I. Gh. Duca şi N. Titulescu vor aranja cu forta politică a Trustului bancherilor jidani de la Paris, interesati, pe de o parte, de exploatarea nemiloasă a bogătiilor tării şi, pe de altă parte in a asigura o cât mai fericită situalie corelegionarilor lor din România, venirea la putere a Partidului Liberal. Aceasta cu conditia formală, cu angajamentul de exterminare, prin orice mijloace, a Mişcării Legionare"...

(Comeliu Codreanu: „Pentru Legionari")

Şi Nichifor Crainic:

„ ... Wieder şi regina Duduia, satrapi ai poporului românesc şi proprietari absoluti ai acestui stat nenorocit.

,,Leon Blum a intervenit in Consiliu de Miniştri francez, deşi nu făcea parte atunci din guvemul francez, cerându-i să exercite asupra lui Duca presiuni pentru a-l sili să dizolve „Garda de Fier", - imixtiune a străinătătii in treburile noastre interne.

Organele puterii executive, deşi n-aveau competenta, au împiedicat pe legionari să depună listele de alegători. Competenta a fost totdeauna a puterii judecătoreşti.

Împotriva celor care au comis aceste crime, guvemul, autoritătile de resort n-au luat nici o măsură; dimpotrivă, ucigaşul lui Virgil Teodorescu este avansat şi mutat in altă regiune.

Într-o scrisoare adresată lui Charles Mauras, Vasile Marin îi indica pe vinovati:

„Această treabă de călău revine defunctului Duca, căruia i se asigurase sprijinul finantei internationale, mai ales a „Băncii din Paris şi din Tările de Jos", ca şi protectia cabinetului masonic a domnului Chautemps, totul încoronat de cautiunea burgheză a d-lui Titulescu, unul dintre reprezentantii bancherilor intemationali in România" (Rânduri din scrisoarea lui Vasile Marin către Charles Mauras)

În timpul campaniei electorale, ma aflam la Şcoala Politehnică din Timişoara. Un camarad şi coleg imi spuse ca la Sediul Mişcării Legionare se află gen. Alex. Cantacuzino-Grănicerul şi Ion Z. Codreanu, tatăl Căpitanului.

Curioşi să-i vedem şi să-i auzim ce spun, am mers împreună acolo. În Sediu, se aflau mai multi legionari.

Gen. Cantacuzino spuse: "Ma, eu sunt un bătrân tânăr şi de aceea am venit la voi. Ştii tu cum vine asta?" Mi se adresase chiar mie, izbindu-ma cu degetul pe umăr. Da! i-am răspuns eu - tânăr sufleteşte! - Da, ma, sunt bătrâni tineri aşa cum există şi tineri îmbătrâniti!

- D-le general! a intervenit prof. I. Z.Codreanu, ziceati ca ati venit Dvs. la noi? Nu d-le general, Dumnezeu v-a trimis la noi, căci va fi furtună mare, prigoană împotriva noastră.

- Da! răspunse gen. Cantacuzino, se vorbeşte ca se plănuieşte dizolvarea şi distrugerea noastră. Eu i-am spus lui Duca: "Măi Iancule, cată-ti de treabă şi lasă-i pe legionari in pace!" Şi dacă ar dizolva Garda de Fier, ma dizolvă pe mine, te dizolvă pe tine? Poate dizolva pe cineva?

La 9/10 Dec. 1933, I.Gh.Duca, printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri a dizolvat Garda de Fier şi a ordonat arestarea imediată a tuturor legionarilor. Începând cu 10 Dec. 1933, au fost arestati fără mandat şi închişi 18.000 de legionari.

Din clandestinitate, in Dec., după dizolvare, Corneliu Codreanu a lansat o Circulară:

„... Din ordinul bancherilor iudeo-masoni de la Paris - aceea ce d-l Titulescu numeşte "vointa internatională", Garda de Fier a fost dizolvată şi floarea tinerimii româneşti a fost bătută, insultată, însângerată, de o fortă materială incomparabil superioară - iar acum zace umilită in toate închisorile României Mari. Unii in mormânt, iar altii in spitale, pe calea mormântului, cu totii pentru absolut nici o vină, ci numai pentru credinta lor într-un viitor românesc mai bun, mai mare. Nici o vină ...

De altfel, noi n-am fost împiedicati de la exercitarea vreunei încercări de violentă sau de ilegalitate, ci din contra, am fost împiedicali prin violentă de a întrebuinta calea legală.

Cum justifică omul cu suflet de fiară, d-l I.Gh.Duca tot sângele pe care l-a vărsat? sângele românesc al camarazilor noştri nevinovati? Cu „vointa intematională", cu porunca bancherilor iudeo-masonici de la Paris a căror slugă este şi carora le-a vândut interesele României şi vietile noastre româneşti?

Este cea mai ruşinoasă capitulare cunoscută in istoria politică a României: "Ucide-ti copii cu propriile tale mâini, ne trebuie nimicirea viitorului tău, Românie!" - aceasta este porunca infamă a cărui executor s-a făcut un prim ministru român... Unde sunt vaşnicii apărători ai „demnitătii nationale" - al căror nume mi-e ruşine să-l pronunt - care astăzi acoperă cu tăcerea lor cea mai tristă capitulare? Nu vedeti ca „obiectul" vânzării nu-l mai formează nici chibriturile, nici petrolul, nici pădurile, ci însuşi sângele şi vietile noastre? ...

... Nimeni nu şi-a pus pieptul pentru noi. Nici in fala poftei de sânga a d-lui Duca şi nici in fala cererilor infame ale bancherilor străini. Chiar şi uşile Justiliei, latura Parchetului, ne-au fost închise ca unor câini turbati. La nenumăratele cereri legale de interventie nu s-a răspuns. Este posibil ca într-o tară cu Justilie, oameni care n-au nici o vină, să fie torturati de săptămâni întregi şi să nu-şi poată găsi dreptatea sub nici o forma? Totuşi, adevărata justitie, nu Parchetul, nu se poate să nu ne facă dreptate. Ei ne vom adresa ..."

După dizolvare N. Crainic a scris un articol in ziarul „Calendarul", articol care n-a convenit guvemului şi celor ce actionaseră şi determinaseră dizolvarea Gărzii de Fier şi prigonirea legionarilor. Ca urmare a acestui fapt, ziarul "Calendarul" a fost suspendat şi N. Crainic a fost arestat.

A urmat un articol al lui Nae Ionescu, publicat in ziarul „Cuvântul", articol întitulat "De ce a fost dizolvată Garda de Fier şi suspendat „Calendarul"?. Articolul se încheia cu precizarea autorului: „Ce a fost până ieri "Calendarul" pentru Garda de Fier va fi de acum „Cuvântul".

Nae Ionescu, ca urmare a acestei atitudini, a fost arestat, iar ziarul "Cuvântul" suspendat. Aceasta, desigur, pentru ca nici in tară, nici in străinătate să nu se ştie cine sunt duşmanii neamului românesc, cine sunt cei care au actionat şi determinat dizolvarea Gărzii de Fier şi prigonirea legionarilor.

Sub forma de manifest, articolul lui Nae Ionescu a fost tipărit şi difuzat in toată tara. Eram in vacantă la Buzău. O echipă, din care am făcut şi eu parte a aruncat asemenea manifeste in timpul unui spectacol in clădirea teatrului ,Azuga" şi a difuzat multe altele prin oraş.

La 26 Dec. 1933, a doua zi de Crăciun, in cadrul Societătii culturale „Mihail Eminescu", s-a dat o serbare in comuna Maxinu din judetul Buzău, la care a participar şi Stelian Teodorescu, in calitate de spectator. Cu această ocazie, multumit ca nu ne-au speriat măsurile luate împotriva legionarilor, ne-a vorbit despre tenacitatea in lupta legionară, dar şi ca unii, slabi, se dau la o parte in împrejurări grele şi dispar apoi, mor ca activitate legionară.

Închis la Făgăraş, Nicu Constantinescu, împreună cu Tudor Ioraş, luaseră acolo hotărârea să-l pedepsească pe Duca. Dar eliberati, N. Constantinescu n-a mai dat de Ioraş. Şi-a pus însă planul în aplicare împreună cu Iancu Caranica şi Doru Belimace, la 29 Dec. 1933.

Sterie Ciumetti, eliberat de la Jilava, in după amiaza zilei de 29 dec. 1933, in noaptea asasinării lui Duca, a fost iarăşi ridicat de acasă, a fost supus unor torturi îngrozitoare, pentru a spune unde e ascuns Comeliu Codreanu, şi, neputând afla de la el nimic, comisarul Panova l-a ucis şi l-a aruncat in lacul Fundeni.

În tară certuri interne. Vaida se străduia so împlinească la Bucureşti o politică de persuasiune regală şi de stabilitate monetară ... Străduintele subsecretarilor de stat, domici de muncă şi bine pregătiti pentru a da guvemului o actiune unitară şi un program bine defmit, păreau zadamice.

O schimbare de guvem, dacă nu era o necesitate imperioasă, se putea la nevoie, justifica.

S-a ales însă, in ajunul crizei, dintre toate motivele ce îndreptăteau o schimbare, motivul cel mai putin nimerit şi cel mai primejdios. S-a vorbit de nevoia de a restabili ordinea publică... S-a zis ca Vaida ar fi sprijinit, cu îndemnuri şi bani, Garda de Fier. E inexact.

S-au alarmat însă de primejdia nationalistă unele cercuri străne şi jidoveşti.

Francezii s-au temut ca gardiştii, frati buni cu hitleriştii şi fasciştii, să nu înstrăineze Frantei simpatiile române. Teamă neîndreptătită fiindcă o mişcare nationalistă, oricât de înrudită ar fi, prin metodele ei, cu mişcări similare din Germania şi Italia, nu urmăreşte şi nu poate urmări, până la sfârşit decât interesele nationale ale tării in care dăinuieşte. Gardismul, ori e o mişcare subversivă subventionată de nemti şi urmând teluri nemteşti - dar atunci nu poate răscoli masele româneşti şi rămâne o mişcare de suprafată, putin primejdioasă, şi de care nimeni nu se poate teme - ori e o mişcare curat natională, şi atunci pe măsură ce se adânceşte, pierde orice legătură cu mişcări asemănătoare străine şi îşi întăreşte caracterul national de sine stătător.

Se zice ca d-l Paul Boncour, prost sfătuit şi prost informat (marchizul d'Ormesson, un nobil baroc a înlocuit, vai, fără a-i putea şterge amintirea, pe excelentul Puaux) a intervenit direct pentru schimbarea guvemului.

D-l Duca a avut încă din ziua întâi, ponosul de a fi un guvem adus de străini. O altă interventie îi fu şi mai fatală, interventia evreiască - căreia opinia publică, pe drept, sau pe nedrept îi atribui, drept cea mai înaltă forma de expresie „glasul" regelui Wieder şi a reginei „Duduia" - fu o zestre care apăsa ca o piatră de mormânt pe spinarea noilor miniştri. ,,Au venit să o apere pe Lupeasca şi să distrugă Garda de Fier!" Nu putea să fie lozincă mai primejdioasă pentru guvemul de ordine al d-lui Duca. Simpatiile pentru gardişti fură sporite prin antipatiile fată de Lupeasca. Şi măsurile de „ordine", in numele şi întru apărarea unui principiu de dezordine, fură de mai înaine condamnate de o parte însemnată a opiniei publice.

Ce rol a jucat in aceste zile Titulescu? ... În realitate, sunt convins ca a contribuit in mod hotărâtor la alungarea lui Vaida şi la întronarea lui Duca.

Stăpân pe mijloacele de informare ale străinătătii, a participat la alarmarea centrelor apusene cu privire la „primejdia Gărzii de Fier şi a adus la cunoştinta regelui, in calitate de intermediar „dezinteresat" ostilitatea Parisului împotriva lui Vaida, pe care el o provocase. La Titulescu, elementul personal e totdeauna hotărâtor. Denuntarea marii primejdii hitleristo-fasciste in Romania şi apoi desfiintarea acestei primejdii, prin hotărârea, stăruinta şi meritul său îi părea un succes uşor şi însemnat, menit să întărească situatia sa privilegiată de unic reprezentant al României fată de străinătate, de unic reprezentant al strainatatii in Romania.

Astfel a venit la putere Jean Duca, protejat de Titulescu, cerut de Paul Boncour, dorit de "presa democratică", impus de camarita evreiască ...

Venit ca să „restabilească" ordinea, guvernul liberal a fost nevoit, pentru a corespunde nevoii lui, să intervină in chestiuni de ordine, şi a provocat, astfel, numaidecât, o nespusă dezordine.

Mai întâi a „reprimat" Garda de Fier. Apoi, in ajunul alegerilor a dizolvat-o. Cu acest prilej au fost împuşcati mai multi studenti, arestati şi bătuti toti militantii gardişti ...

Jean Duca a şovăit înainte de a-i divolva. Lua informatii de la toti cu privire la ei... Iar in Consiliul de Mniştri, care a hotărât dizolvarea, preşedintele s-a pronunlat împotriva măsurii.

Titulescu, el nu a şovăit nici o clipă. A apărat măsura in Consiliul de Miniştri, a cerut-o regelui, a impus-o lui Duca. S-a lovit de neaşteptate împotriviri: Regele nu a vrut să semneze un decret regal de dizolvare. A lăsat ca guvemul să-şi ia întreaga răspundere. De aici un conflict între Titulescu şi Puiu Dumitrescu, suspectat de filogardism şi, in sfârşit, iscălirea unui jurnal al Consiliului de Miniştri.

... A urmat apoi vâltoarea alegerilor - o ciomăgeală cumplită şi absurdă pe spinarea tării.

Şi ca încheiere, cele cinci focuri de revolver de la Sinaia.

Inchisoarea de la Focsani

In ziua de 2 Ian. 1934, o sanie s-a oprit in fata casei in care locuiam in Buzău. Din ea au coborât doi bărbati, doi polilişti îmbrăcati civil. Mi-au spus să-i urmez până la politie.

La politie, comisarul Fotescu, şeful Sigurantei, mi-a arătat o telegramă expediată din Timişoara, semnată de chestorul Grita. Continutul telegramei era: "Arestati pe studentul legionar Ion Constantin, care este un element periculos statului, un terorist."

Mai erau şi alti legionari pe care nu-i cunoşteam, arestati şi ei. Şeful sigurantei era nemultumit in ceea ce priveşte persoanele arestate de jandarmi. „Iată, se adresa el unui politist, jandarmii îmi aduc arestati fără importantă, îmi aduc pe preotul „x", in schimb pe Stelian Teodorescu îl lasă să se plimbe in papuci in casă".

După câteva zile, fără să-mi fi făcut nici cea mai mica anchetă, am fost trimis, împreună cu ceilalti arestati, la închisoarea din Focşani. Acolo eram foarte multi legionari. Nu cunoşteam pe nimeni din cei arestati. Am văzat in ei o lume in care vibra credinta in Dumnezeu şi dragostea de neam.

Toti legionarii aflati acolo erau îngrijorati de situatia Căpitanului; desigur, spuneau ei, ca e urmărit ca o fiară, oare vor fi pas mâna pe el, va fi fost arestat? dacă-l prind, viata-i este periclitată!"

Din când in când se intonau cântece legionare, mai ales „Ştefan Vodă al Moldovei"

Acolo, in închisoarea de la Focşani, eliberat de grijile zilnice, ascultam la cele ce povesteau unii şi altii in legătară cu neamul românesc şi cu lupta legionară şi am meditat adânc. Aici m-am convins şi mai mult ca asupra tării noastre şi asupra neamului se exercită, pe diverse directii, putemice actiuni de nimicire, iar majoritatea conducătorilor politici, in frunte cu Carol II, lipsiti de orice legătură sufletească cu cerul şi pământul românesc, departe de a fi ceea ce ar trebui să fie - slujitori credincioşi ai neamului care să apere şi să fecundeze patrimonial national, au devenit instrumentul de nimicire a neamului in slujba duşmanilor lui.

După un timp, a început trierea legionarilor arestati; cei găsiti fără o activitate deosebită, au fost eliberati. Eu am fost printre primii.

La cărămidăria de la Giulesti

In vara anului 1934, împreună cu toti cei care activau in Societatea Culturală „Mihail Eminescu", am fost la Cărămidăria de la Giulesti, unde se făceau cărămizi pentru construirea unei biserici. Am găsit aici pe Eugen Necrelescu şi Ghită Constantin. Am lacrat două săptămâni. Înainte de a părăsi tabăra, s-a jucat piesa "Zorile" de Şt.O.Iosif. Spectatori au fost destul de multi, unii veniti din Bucureşti. Ei au fost încântati de programal ales, dar a doua zi politia a vrut să-i aresteze pe cei ce au jucat piesa, însă noi plecaserăm. A fost chemat la politie Ion Caratănase, care era şeful taberei. L-au întrebat de noi, cei care jucaserăm piesa şi i s-a reproşat ca s-a cântat "Deşteaptă-te, Române!"; era încă stare de asediu, pe cât am auzit ulterior. Starea de asediu a fost declarată după atentatul de la Sinaia, pentru 6 luni, dar prin prelungiri repetate din 6 in 6 luni, a continaat până la împlinirea legislaturii, adică timp de 4 ani. Tabăra a fost închisă de autorităti la 17 August 1934. Nu s-a spus din ce motive.

In tabãra de la Carmen Sylva

La 5 Iulie 1935, sub conducerea directă a Căpitanului, s-a deschis tabăra de la Carmen Sylva, unde au lacrat cca. 800 de legionari. În frunte cu Stelian Teodorescu, a mers şi o echipă de legionari din Bazău, din care am făcut parte şi eu.

Scopul taberei a fost, in primul rând, ca orice tabără legionară, educatia.

În afară de realizările pe plan material, taberele legionare alcătuiau un mediu excelent pentru însuşirea educatiei. La partidele politice, intrarea in societate se face prin cluburi; in Mişcarea Legionară, prin tabere.

Aici, in tabăra de la Carmen Sylva, am lacrat laolaltă intelectuali, muncitori şi tărani. Au muncit aici: Căpitanul, Mota, generalul Cantacuzino, Sima Simulescu, s.a. de la care se putea lua exemplu de comportment in viată şi in societate, de la care se puteau însuşi conceptii superioare despre lume, viată, cultură, etc.

Într-o zi părintele Boldeanu i-a prezentat Căpitanului ziarul „Bratul de Fier", cerându-i părerea asupra lui. Căpitanul nu era prea multumit; i-a răspuns: „L-am citit; legionarul când scrie, se înfige cu mintea şi cu sufletul in ideal şi de-acolo scrie."

Altădată, terminându-se pauza de masă, ofiterul de servici a fluierat începerea lucrului. Unii legionari au trecut imediat la locul de muncă, altii mai agale, iar unii mai şedeau pe lângă cabane, întinşi la taifas. Căpitanul, aflat in mijlocul taberei a fluierat. Toată lumea s-a sculat in picioare, aşteptând drepti la ceea ce urma să spună C.Z. Codreanu. Ne-a vorbit despre promptitudine şi ne-a recomandat-o.

Seara, după terminarea lucrului, de multe ori se tinea o scurtă şedintă. Ne spunea ceva Căpitanul, sau i se puneau întrebări la care el răspundea. Într-o astfel de şedintă, a spus: "Pe vremuri, strămosii noştri plantau nuci; nu se gândeau la recolta imediată, dar, peste ani, ei, fii şi nepotii lor culegeau rod bogat şi scump şi aveau lemn valoros. Astăzi se plantează numai pomi care să dea rod imediat, in doi-trei ani, dar care se usacă repede. Noi trebuie să facem in orice domeniu lucru de durată, să privim prin succesiunea generatiilor."

În tabere s-a făcut cultul muncii şi legionarii şi-au însuşit spiritul de echipă in muncă, întelegând in acelaşi timp ce înseamnă unitatea natională, cultul şi ierarhia adevăratelor valori.

Rebeliunea de la Pogoanele

La 10 Decembrie 1933, "Garda de Fier", a fost dizolvată de I.G.Duca.

După mai bine de un an, şi anume la 20 Martie 1935, a luat naştere partidul "Total pentru Tară", sub conducerea generalului Gh. Cantacuzino- Grănicerul. Partidul a laat fiintă la propunerea Căpitanului, cu scopul, ca in el, membrii Mişcării legionare să poată activa legal.

Dar, cu toate ca partidul era constituit legal, politia şi jandarmeria - desigur cu aprobarea şi îndemnul guvemului - puneau tot felul de piedici ca acesta să nu se poată afirma in public.

Astfel, in oraşul Buzău, asupra lui Stelian Teodorescu, pe când însotea câtiva tineri legionari, care lipeau afişele partidului, s-au tras câteva focuri de armă, fără a-l fi nimerit.

În comamna Secusici, jud. Timiş, a fost bătut de jandarmi profesorul Ghenadie.

În comana Pogoanele, jud. Buzău, doi legionari săteni au fost arestati şi bătuui şi au fost duşi la Legiunea de Jandarmi din judetul Buzău, pentru că au purtat la reveral hainelor insigna cu semnal electoral al partidului „Total pentru Tară" - pătratul cu două puncte - insigna aprobată.

Toate acestea se întâmplau in vremea campaniei electorale.

În Buzău fiind, ma pregăteam să plec la Tirrişoara pentru noul an şcolar 1935/1936, la Şcoala Politehnică. În acest scop, mergeam in oraş să fac ceva cumpărături. Pe drum, la înapoiere spre casă, pe strada Ghită Dăscălescu, m-am întâlnit cu Stelian Teodorescu. Acesta m-a oprit din drum, mi-a propus şi eu am acceptat să-l însotesc până la Legiunea de Jandarmi. Mi-a spus ca doi legionari - săteni - din comuna Pogoanele, au fost arestati, iar el merge la legiunea de Jandarmi să se intereseze pentru ce.

Ajunşi la Legiunea de Jandarmi, Stelian Teodorescu a intrat in biroul maiorului Arifeanu, iar eu mi-am continuat drumul spre casă, unde urma să vină şi el.

Când a venit mi-a spus:

- Cei doi arestati au fost aduşi aici;

- Maiorul Arifeanu, întrebat fiind de motivul arestării, i-a răspuns ca nu e multumit de procesul verbal, încheiat de plutonierul de Jandarmi din comuna Pogoanele, şi ca intentionează ca a doua zi să meargă personal acolo ca să facă o nouă anchetă;

- ca i-a cerut maiorului Arifeanu permisiunea să asiste şi el la aceasta ancheta si, daca se poate, insotit de cineva; maiorul a fost de acord.

In consecinta, Stelian Teodorescu mi-a dat dispozitie sa apelez la cativa legionari sa mearga in comuna Pogoanele si sa ma interesez de un mijloc de transport ca sa plecam cat mai repede.

Am angajat un carutas - Tudor Carbuneanu.

Dintre legionarii care au mers mi-i amintesc pe Stelian Teodorescu, Nicu Paun, Rosu Ion, Fanica Paraschivescu, Mihãilã.

Spre seara am sosit la Pogoanele si am gazduit la Sebastian stanescu. desi spusese ca vine in dupa amiaza aceleiasi zile spre seara, maiorul Arifeanu n'a venit.

Stelian Teodorescu a dat dispozitii unui legionar, pe câte imi amintesc, Bãjan Dobre - un foarte bun legionar din Pogoanele - sa supravegheze intrarea in comuna, dinspre Buzau. Seara tarziu, acesta a adus stirea ca maiorul Arifeanu, insotit de un capitan, capitanul Craioveanu - a venit cu motocicleta si se gasesc la preotul din comuna.

Avand in vedere ca maiorul Arifeanu n'a venit singur, ca a venit târziu in noapte şi ca sunt găzduiti la preot - acesta fiind liberal - Stelian Teodorescu a bănuit şi ne-a spus ca ,,se coace ceva". Ca urmare a trimis un legionar, dacă nu ma înşeală memoria, pe Fănică Paraschivescu la Buzău, la dl Costache N. Popescu, fost prim procuror pensionat, cu scopul ca acesta să fie atent, să urmărească situatia noastră.

Dimineata am pornit cu totii spre postul de jandarmi, care era situat departe, la marginea comunei.

Din motive de prudentă, cunoscând că jandarmii, ca şi poliliştii, umblă după pretexte, ca să nu li se dea ocazie, Stelian Teodorescu a dat dispozitie să mergem doi câte doi, la distantă unii de altii.

Când am ajuns la postul de jandarmi, am văzut ca un camion era la poartă, iar cei doi arestati, aduşi înapoi de la Buzău, se găseau in carte.

La poartă era un ostaş, un jandarm, care făcea de gardă. Stelian Teodorescu a trimis o carte de vizită maiorului Arifeanu, prin care i-a făcut cunoscut ca ne găsim in deplasare spre centrul comunei şi ca dacă, conform promisiunii, admite să fie prezent la anchetă, atunci când consideră ca e cazul să trimită după el.

Am pornit spre centru şi am mers o distantă bună, căci comuna Pogoanele se întinde mult de-a lungul şoselei.

Când am sosit in centru, din urrmă ne-a ajuns o motocicletă condusă de căpitanul Craioveanu, in ataş fiind maiorul Arifeanu.

S-a oprit in fata noastră la cca. 10 -20 m distantă. Căpitanul Craioveanu a coborât de pe motocicletă, a luat pozitia unui Cezar, şi cu bratul ridicat a spus:

- Stati bolşevicilor, ati venit să sfidati lumea? Sunteti arestati!

- Arestati? Pentru care motiv, in virtutea cărui text de lege, şi unde e ordinul parchetului?

- Eu sunt constitutia, legea şi parchetul, urmati-ma!

- De voie, nu, domnule căpitan, a răspuns Stelian Teodorescu.

 Ne-a mai somat de două ori, apoi, a făcut semn din mijlocul şoselei şi, de la postul de jandarmi s-a pus in mişcare camionul.

A oprit lângă noi şi din el au coborât jandarmii adunati din toate comunele, in drum de la Buzău la Pogoanele.

Căpitanul Craioveanu ne-a dat ordin să ne suim in camion; întâmpinând refuzul nostru, a dat dispozitie jandarmilor să ne suie cu forta. Jumătate din ei au făcut armele piramidă in fata noastră şi au încercat să ne ridice; noi ne-am strâns in brate unii de altii, ca un roi, şi nu ne-au putut desprinde; au intervenit apoi cei care nu-si făcuseră armele piramidă şi cu ele loveau in noi. Toti ne-am culcat la pământ, strânşi unii in altii. Loviturile continuau. Acum ne trăgeau şi de cap, de pãr, de picioare.

Se adunaseră multi oameni indignati. Căpitanul Craioveanu striga către ei: "Uitati-vă, oameni buni, se culcă la pământ ca animalele. Aduceti apă să-i stropim". Dar nimeni nu s-a mişcat.

Bătuti, răniti, cu părul de pe cap smuls, n-am mai putut rezista şi rând pe rând am cedat şi am fost ridicati in carrion.

Duşi la postul de jandami, Stelian Teodorescu a cerut legătura telefonică cu prim-procurorul, dar nu i s-a dat. După câtăva vreme căpitanul Craioveanu a venit la noi - eram in camion - şi ne-a spus să plecăm acasă.

Stelian Teodorescu i-a spus ca nu plecăm, ca ne considerăm arestati şi încă o data i-a cerut legătura telefonică cu prim-procurorul, ceea ce din nou i s-a refuzat.

După cca 1/2 de oră, pe rând, am fost duşi in biroul postului de jandarmi, unde ni s-a luat fiecăruia declaratie.

Către seară, culcati in carrion, la colturile acestuia fiind câte un jandarm, am fost duşi spre Buzău. În camion, in fată lângă şofer se afla cpt. Craioveanu şi Stelian Teodorescu.

Când am ajuns in oraş, ne-am ridicat deodată toti şi am început să cântăm cântece legionare. În drum spre palatul comunal, unde îşi avea şi politia birourile, Camionul a trebuit să treacă prin centru: era ora 20 şi la această oră, acolo se afla multă lume la plimbare. Camionul a fost băgat pe un gang al palatului comunal, unde era şi intrarea la politie. Atrasă de cântec şi curioasă multă lume de pe centru a venit la noi. Între aceştia a apăret şi C. Popescu. Ne-a ntrebat „ce este şi ce s-a întâmplat?"

- Suntem răniti, i-a răspuns unul dintre noi.

- Va veni medic legist, a zis C. Popescu.

- Cine-i ăsta? Arestati-l irrediat, dădu ordin Craioveanu jandarmilor. Aceştia iute s-au repezit la C. Popescu, care se openea arestării, l-au lovit şi l-au strâns de gât.

Am fost introduşi toti, inclusiv C. Popescu, intr-o camera - un birou - prezent fiind şi Craioveanu. În scurtă vreme a venit şi procurorul.

- D-le Popescu, a zis acesta, de ce ati venit? le dădeam drumul; vă rog să mergeti acasă!

- Nu d-le procuror, eu ma consider arestat şi vă rog să întrebati pe domnul căpitan Craioveanu dacă ştie ca autoritatea jandaramului încetează la bariera oraşului.

Mãsuri în judetele Timis si Caras

Se apropia deschiderea cursurilor la Şcoala Politehnică. Trebuia ca până la 1 Sept. să ma înscriu şi să plătesc şi taxa de înscriere. Fiind arestat, i-am scris lui Micu Augustin; i-am arătat situatia in care ma găseam, rugându-l să ma înscrie el, iar la eliberare îi voi restitui banii. M-a înscris.

După un timp am fost pus in libertate, rămânând totuşi in proces. Am plecat imediat la Timişoara. Aici, la conducerea studentilor legionari erau: Mircea Dimitriu şi Micu Augustin. Se introdusese însă sistemul, ca, pe lngă ei, şefii permananti, prin rotatie, pe termen de o lună, să fie numiti şi altii care să se ocupe in teren de activitatea legionară. Ajuns la Timişoara, Eugen Necrelescu şi Ghită Constantin au propus lui Micu Augustin, să fiu numit eu pentru luna următoare. Luând in primire sarcina data, am organizat patru marşuri in judetul Timiş. Ultimul marş, la propunerea insistentă a lui Traian Borobaru l-am făcut in comuna Banloc.