S T A U   T O T   M A I   S I N G U R

                                           lui Ion Frunzetti

 

In neagra, fãrã de sfârsit poveste 

Stau tot mai singur, gârbovit în mine. 

Doar dorul dupã forme cristaline 

Mã poartã seara peste culmi agreste.

 

Spre larguri fãrã margini, mai senine, 

Rãtãcitoare pãsãri zboarã peste 

Înalte, de luminã ninse, creste

Si se tot pierd pe albele coline.

 

Si totusi, printre jucãrii mãrunte, 

Nepãmânteanul cânt de lut si soare 

E clar ca diminetile de munte.

 

Si albã, printre lucruri trecãtoare, 

De-a pururea, iubirea ta e punte 

Spre pure simetrii nemuritoare...

                            Din: Elegii pentru Ardeal

 

A R S   P O E T I C A

                        lui Ovid Caledoniu

 

Aici e numai luptã asprã pentru soare. 

În fiecare lacrimã din vis se sbate 

Chemarea înãltimilor nemuritoare 

Si frica tot mai mare de singurãtate.

 

In fiecare strigãt arde o dorintã 

De împlinire nefireascã si luminã, 

De ridicare peste propria fiintã

Si de cunoastere înaltã, cristalinã.

 

Spre altceva o fugã crudã ne frãmântã 

Si rãtãcim adesea singuri printre gânduri. 

E rugãciunea cea mai purã si mai sfântã 

Tãcuta aplecare seara peste rânduri.

 

Ispitele pãmântului rãmân departe

Si numai cerul, enigmaticul, ne cheamã.

Pe albe cãrãrui pornim, ce duc spre moarte, 

Cum am porni spre înviere, fãrã teamã.

 

Cã nu dorita liniste ne preocupã,

Ci numai truda de-a ne înãlta spre ea; 

Nu ceea ce avem in noi, ci goana dupã 

Necunoscutul ce nicicând nu-l vom avea.

 

Si ne atrage nemurirea din cuvinte

Nu pentru ceea ce prin ea în vremi vom fi, 

Ci numai pentru frãmântãrile prea sfinte 

Si bucuria unicã de-a le râvni.

                                           Din: Paradisul peregrinar

 

C Â N T E C   P E N T R U   M Â I N E

 

Mâine, mâine...

Voiu simti din nou cã ochiul înviat stãpân e 

Pe florile de vis si de viatã,

Pe oile de gând cu lâna creatã,

Pe cerul basmelor bãtrâne, cu luceferi noi, 

Pe cântecul cântat în file si'n cimpoi,

Pe toate grisurile de azur si de avânt, 

Pe toate zãrile cari azi departe sunt.

 

Mâine. mâine...

Iarãsi voiu musca viata ca o pâine 

Caldã, intr'o zi de varã;

Voiu privi cum sufletul cuminecat cu cerul arã, 

Câmpurile traiului, cu plug de zile

Si mã voiu mira ce bun azil e

Inima întineritã, pentru sângele muscatelor din geam, 

Si pentru cântecul mângâietor ca un balsam.

 

Mâine, mâine...

Va râde primãvara peste rânduri, peste mine, 

Mai albã ca o zi de Pasti sau de Rusalii,

Mai plinã de porniri ceresti, ca un buchet de dalii... 

Si toate merele avântului visat, necoapte azi,

Tot murmurul pe care luna îl aude printre brazi, 

Tot aurul ce arde dimineata în bulgãrii de rouã, 

Vor împleti cãmasã sufletului meu pentru viatã nouã.

 

I N V I E R E

 

Au început în mine iar sã are, 

Strãlucitoare pluguri de luminã; 

Si iar ograda gândului mi-e plinã 

De brazde aurite'n praf de soare.

 

Îmi cântã'n alba inimii grãdinã, 

Atâtea ciocârlii pierdute'n zare; 

Si-mi înforesc pe margini de cãrare, 

In vers, atâtea tufe de sulcinã.

 

Iar mi-au iesit pe portile de minte, 

În însorita inimii câmpie,

Viteii tãinuitelor cuvinte,

 

Sã-mi pascã'n rime alba primãvarã, 

Si sã mi-o rumege în poezie.

La mine azi atâtea pluguri arã...

   Din: Trecere prin alba poartã  Ed. Pavel Suru, 1938

 

 ION SIUGARIU: Bio-bibliografie