Pe la ora 2 sau 2:30 soră-mea bate speriată la usa: Armata! Inteleg că e
politia. Sar din pat si aprind lumina.
In aceesi clipă usa e zgâltâită violent. Deschid. In odaie năvălesc cinci sau
sase comisari.
Nevastă-mea s'a sculat si ea. Si-a aruncat un sal pe umeri. E palidă dar deloc
speriată. In schimb mamă-mea si soră-mea nu-si revin usor în fire. Stau în holl
tinute la "respect" de baionetele celor doi jandarmi, cari străjuesc intrarea
în cameră. Tatăl meu, bătrân, e însă furios. Pretinde mandat de arestare,
procurori si alte batagonii. Injură guvernul. Il trimit la culcare.
Cel mai în vârstă dintre comisari dl. Ilie Gheorghe, cum am aflat mai târziu -
mă întreabă ceremonios:
Dvs. sunteti dl. avocat Mihail Polihroniade ?
- Da. E vorba de o perchezitie sau de o arestare ?
- Imbrăcati-vă !
- Aveti mandat de arestare ?
- Avem !
- Lăsati că vi-l arătăm noi mai târziu.
Noroc ca n'am prea multe scrupule legaliste. Dealtfel îmi dau seama că orice
opunere ar fi zadarnică si ca adept al fortei cedez fortei. Incep să mă
îmbrac.
Dl. Ilie Gheorghe nu mă slabeste din ochi !
E înalt, gras, cu fata roscovană si părul cărunt. Are "un bon
papa" dar are
experientă si nu m-asi mira dacă, din când în când, si-ar răcori palmele solide
pe fata vre-unui delicvent purpuriu.
Ceilati comisari au început să cotrobăiască prin odaie. Pernele sunt palpate,
salteaua supusa unui examen de elasticitate, somiera e întoarsă pe dos.
Draperiile ferestrelor sunt virtuos scuturate. Soba pare a fi un obiect foarte
primejdios. E cercetată în fel si chip. Peretii sunt ciocăniti, ca din
întâmplare.
Mai greu e cu cărtile, care trebuesc scuturate toate. Noroc că se ocupă trei
comisari de această importantă operatie. La birou s'a instalat personajul mai
interesant din bandă. Comisarul Niculescu. Are vreo patruzeci de ani, de
statură
mijlocie, ras, fata tânără si părul alb colilie. Tip de politist din filmele
americane. Incontestabil inreligent si cu mult "flair". Pare că m'a
cântărit repede. Pentru el sunt o gască în materie de comploturi.
Răscoleste totusi
constiincios vre-un sfert de oră printre fise, hârtii, dosare.
- Ce faceti cu atâtea hârtii d-le avocat ! Ne pierdem o grămadă de vreme.
N'a găsit nimic!
- Plecăm d-le Sef ?
Dl. Ilie Gheorghe are însă experientă si... răbdare. Ia el în primire biroul
în timp ce dl. Niculescu se asează în fotoliu si aprinde o tigară.
Imediat a găsit ceva suspect.
- De unde vine asta ?
Imi întinde o scrisoare primită acum patru ani dela dl. Mircea Eliade dela
Calcuta.
- Din India !
-Dar ăsta cine e ?
Hotărât Mircea Eliade mi-a părut întotdeauna dubios. Politia îmi confirmă
simtămintele obscure. 
Fotografia e tot a lui Mircea Eliade cu barbă si
învelit într'un cearceaf murdar. E fotografia lui de Joglin dintr'un ashram
în Himalaia.
Vrednicul politist nu-i satisfăcut de explicatiile mele si de aceea pune si poza
de o parte. Peste vre-un ceas a făcut o grămăjoară de lucruri suspecte: o
agendă, o scrisoare de la Petre Comarnicescu, din Los Aangelos, un caet de
notite si rezumate din cărtile citite, câteva fise. In schimb mi se restiute
respectuoas un bilet al d-lui Victor Iamandi, care va constitui o piesă
esentială la proces.
Perchezitia în cameră s'a terminat. Iesim acum pe sală. La fiecare usă câte un
jandarm cu baioneta la armă.
Dl. Ilie Gheorghe cercetează cu luare aminte dulapul. Răstoarnă toate rufele,
scutură hainele si le scotoceste prin buzunare, îsi bagă nasul ăn pantofi, le
pipăie pielea si le ciocăneste talpa.
Trecem acum în odăile părintilor, apoi în pod, pe urmă în beciu, în
bucătarie, în baie.
Pe la cinci suntem gata. Imi iau ziua bună dela ai mei, sunt sigur că peste
două
trei ceasuri voi fi înapoi. Mi se va lua o declaratie si atât.
O nevoe mă sileste să mă abat de la drum. Cer întâiu îngăduinata d-lui Ilie
Gheorghe. D-sul mi-o acordă gratios, dar... mă însoteste.
Ciudată senzatie !
Sunt oarecum jenat. Dl. Ilie Gheorghe mă priveste calm dar insistent
Renunt. Pornim la chestură.
Alaiul nostru e destul de mare. Dl Ilie Gheorghe, dl. Niculescu, alti trei sau
patru subcomisari, un agent în civil si doisprezece jandarmi.
Nu-mi închipuiam că sunt atât de periculos.
Drumul până la chestură îl facem în tăcere.
La chestură sosec ultimul.
In sala mare dau de Sterie Ciumetti, de Părintele Georgescu-Edineti, de
asistentul universitar Vasiliu si de altii.
Ciumetti e vesel si mândru. Ca să-l aresteze pe el singur acasă la Căpitanul
s'au deplasat chestorul, trei plutoane de jandarmi cu un căpitan, doi
locotenenti si doi sublocotenenti, o cisternă cu pompierii respectivi, treizeci
de agenti si puzderie de comisari, subcomisari, gardieni, etc.
Strasnic de bine e informată politia noastră:
Părintele Georgescu-Edineti,
mic, slab, palid, cu o barbută rară, cu ochii
blajini pare desprins dintr-o icoană. A fost luat mult mai brutal si preoteasa e
bonlavă. Se apleacă abătut spre mine.
- Mi se pare că ne duce la Jilava !
- La Jilava ? ! Nu se poate !
Ba da. Asa am auzit .
Si
după o clipă de tăcere.
- Cunosti pe chestorul Călătorescu ?
- Da.
- Roagă-l sa dea ordin să nu ne lase.
- Să ne bată ?!
- Da. La Jilava se bate.
Am să fiu bătut ! Mi se pare imposibil. Totusi, în definitv, de ce sa nu fiu
bătut ?
Ciumetti e interogat de chestor. Astept să-mi vie si mie rândul. Ciumetti iese.
Pe mine nu mă întreabă nimeni nimic.
Un domn civil, elegant între două vârste, ne strigă la catalog.
N-a fugit nimeni...
- Putem pleca, declară dl elegant.
- Jandarmi luati-i în primire. Unul de om.
Suntem luati în primire.
Jandarmul îsi înfige solid mâna în gulerul cămăsii, a hainei si-a paltonului. Am
impresia că e putin nedelicat.
Mă întorc către dl elegant:
- Nu înteleg să fiu luat de ceafă. Merg si singur.
- Domnule avocat eu v'am dat in primirea jandarmului imi raspunde amabil domnul
elegant.
Jandarmul îsi înfige mai zdravăn pumnul în ceafă si presează solid, cu genunchiul, sezutul d-lui avocat
protestatar.
Scoborâm astfel scările.
In fata chesturei ne asteaptă mai multe autobuze.
Sunt suit intr'unul din ele împreună cu Părintele Edineti, cu Vasiliu si cu
Ciumetti. Restul autobuzului e întesat de jandarmi.
Pornim.
Autobuzul iese în b-dul Pache. Mergem probabil la prefectură. Autobuzul o ia pe
Calea Mosilor. Vom coti pesemne de la piată la stânga, spre Vacaresti. Autobuzul
trece de piată si se îndreaptă spre Belu.
Mergem la Jilava.!
Trecem pe lângă Belu, pe lângă Cimitirul Evreesc, înainte pe soseaua
Giurgiului..
E încă întuneric beznă, - să tot fie sase sau sase jumătate.
Nimeni nu vorbeste. Totul mi se pare asa de ciudat. In trei ceasuri violare de
domiciliu, perchezitie ilegală, sechestrare si deportare... cu destinatie
necunoscută.
De ce nu m'ar bate ?
Dar bine că nu trăim sub teroarea taristă sau - ferească Dumnezeu -
hitleristă
ci într'o adevărată democratie. Si că guvernul liberal e apărătorul civilizatiei
pe aceste oropsite meleaguri.
Mihail
Polihroniade
Iconar,
Anul III, Nr. 3, 1937
