Din
vol. "Corneliu Z. Codreanu în perspectiva a douăzeci de ani", Ed.
Libertatea, Madrid, 1959
România si Neamul Românesc se găseau
în anul 1919, după
primul război mondial, cu hotarele restabilite, pe bază de dreptate
istorică,
de jertfe seculare si de consimtământ general.
Acest act de justitie a fost ratificat de forul
international al puterilor biruitoare, ca urmare a luptelor si bravurei ostasilor
si ofiterilor, cari si-au lăsat trupurile pe toată suprafata pământului
străbun, "dela Nistru până la Tisa". Guvernul român a intrat în posesia
documentelor aceluia, expresia tratatelor de pace dela Trianon, St. Germain si
Paris. Poporul astepta normalizarea vietii. Bucuria împlinirii idealului de
unitate românească a potolit clocotul resentimentelor pentru suferinta
milenară la vest sau cea seculară la nord si est; si minoritătile au fost
considerate parte integrantă din masa mare a cetătenilor români. Problemele
spirituale si economice îsi reclamau drepturile lor, pe măsura evenimentului.
Dar în fata acestei stări de lucruri, cu dorinta
generală de mai bine, fapte si actiuni dusmănoase începuseră să tulbure
cursul evolutiei. Incercări de pregătire a desmembrării Statului, abia
închegat în granitele sale firesti, n'au lipsit. Deschiderea portilor, la
răsărit si la apus inamicului, care nu urmărea numai înghitirea României
ci revolutia mondială si izgonirea lui Dumnezeu din sufletele crestinilor, era
virtualmente un fapt conceput. Peste tot ardeau focuri, care aveau să mistuie
casa românească, asa cum iesise din război.
Cetăteni din mijlocul
minoritătilor, încălziti la sânul
Patriei generoase, erau mână în mână cu dusmanii de peste granită si
stăteau gata să ne predea în orice moment. Câtiva intelectuali români
desechilibrati, cari uitaseră rostul Neamului de aci inainte, sprijineau prin
declaratii, prin îndemnuri si tot felul de manifestări tendintele centrifuge si
avalansa pârjolului comunist dela răsărit. Alti străini, din tabăra acelora
cari s'au fost dovedit vrăjmasi ai Unirii Poporului Român, se înfrătiseră
cu unii politicieni din clasa noastră conducătoare, cu scopul de exploatare a
României Mari.
Impotriva acestor crude
realităti, ce se desenau ca o mare
primejdie pentru Tară si erau o continua provocare a instinctelor de
conservare elementară a Neamului, Tinerimea Română din toate centrele
universitare a reactionat, dând la timp semnalul de alarmă. Ea, cu
sănătatea-i sufletească si constiinta curată si-a expus, cea
dintâi pieptul la lovituri, ca să frăneze
ofensiva agentilor comunisti si plaga afacerilor dubioase.
Din mijlocul ei si a intelectualilor alături de ea, cari
s'au opus începutului de comunizare si păgânizare a Tării, a apărut Corneliu
Zelea Codreanu. Intre toti, dânsul s'a distins
în mod
special si s'a inăltat pe scara valorilor morale prin simtirea, gândirea,
vointa si tenacitatea sa. Dela o vreme s'a ales imputernicitul sentimentelor si
intereselor Natiunei Române; i-a creat un nou ideal, iesit din credintă si
lupte grele; i-a întărit conceptia de viată, concretizată în doctrina
eminesciană; i-a restabilit puterea traditiei; a dat spiritualitătii românesti
un impuls pentru un viitor nedeterminat. In actiunea sa dreaptă si luminoasă,
necesară si legală si-a luat ca orientări spirituale Dumnezeu
si
Neamul.
Corneliu Zelea Codreanu s'a avântat cu toată puterea
credintei, care îi străjuia sufletul, împotriva comunismului promovat de-o anumită
presă si împotriva progandei sustinută cu diabolică îndemânare, că Neamul
nostru si domeniile sale de activitate trebuie să fie supuse controlului si
consideratiilor dinafară, unor oficine ale "umanitaristilor" de
factură, în aparentă, internatională; în realitate, să asculte de ordinele unui consortiu de
presă, care si-a luat cu neobrăzare misiunea să dirijeze interesele României Mari
cum îi convenea, creind in acelas timp prestigiului Tării si economiei
nationale tot felul de greutăti.
Aceasta este prima înfruntare a răului, ce se uneltea
dinlăuntru si ne ameninta dinafară, marcată de Corneliu Zelea Codreanu.
Iată ce ne mărturiseste el insusi despre primii pasi ce i-a
făcut pe drumul spinos al apărării Patriei: "Când m'am aruncat in cea
dintâi luptă, n'am făcut-o in urma vreunui indemn din partea cuiva. Nici in
urma vreunei consfătuiri, a vreunei hotărîri prealabile cu executarea căreia
as fi fost eu însărcinat. Nici măcar sub impulsul unei mari si îndelungate
frământări interioare sau cugetări adânci în care să-mi fi pus această
problemă.
Nimic din toate
acestea. N'as putea să definesc ca un om
care, mergând pe stradă cu grijile, nevoile focul care mistuieste o casă,
îsi
aruncă haina si sare in ajutorul celor cuprinsi de flăcări." (Pentru
Legionari, pag. 64).
Experienta anilor i-a arătat că valoarea binelui si
primejdia raului stau intr'un raport extrem de strâns; aproape că se
ating; iar uneori
nici nu se poate observa demarcatia între ele, la acelas
om. Din această pricină
lupta este grea si rezultatele sunt foarte relative. Masele nu percep
diferentele, căci ele prezintă aspectul unor valuri fluctuante în căutarea
permanentă a unei vieti mai usoare, iar oamenii cărtii sunt în cea mai mare
poate furati de problemele, care-i pasionează sau abătuti dela necazurile
Neamului prin manevre si influente, ce par nevinovate.
Corneliu Zelea Codreanu a văzut deci că fapta si
cuvântul său nu ajung să structureze miscarea constiintelor îndurerate si
contopirea lor pe linia mântuirii; că e nevoie de ceva mai mult, de-o nouă
rânduială si-o incadrare a scânteierelor transcendente, de-un ritual si de
crearea unei atmosfere de nobletă, in care să se desvolte Tinerimea căreia i
se adresa. Atunci a jalonat legi si principii, a arătat precis calea de urmat si
scopul final; si, păstrând cu strictete orientările ceasului dintăi - Dumnezeu
si Neamul -, s'a oprit la Om, ca element decisiv pentru biruinta
ideii. Omul cu sufletul său este "punctul
cardinal asupra căruia trebuie să se lucreze in momentul de fată; sufletul
individului si sufletul multimii", pentrucă, afirmă dânsul, "răul,
mizeria, ruina ne vin dela suflet" (C. Z. C. Cărticica sefului de cuib
pag. 111). Aceasta e a doua etapă de infruntare a
răului, si ea priveste pe
toti din jurul său si pe câti se vor aduna, atrasi de lumina credintei
aprinsă de el.
Corneliu Zelea Codreanu stabileste deci ca punct de plecare
a invătăturii sale omul nou, care trebuie să rezulte din lupta
fiecăruia cu el însusi. "In acest orn nou vor trebui să invieze -spune
dânsul mai departe- toate virtutile sufletului omenesc. Toate calitătile
rasei noastre. In acest om nou vor trebui ucise toate defectele si toate
pornirile spre rău". (C. Z. C. Cărticica sefului de cuib
pag. 65). Numai
cu un astfel de om se poate ajunge la tintă, la salvarea Patriei, si prin ea a
unei părti din omenire. In acest unghiu stă toată taina idealului cornelian
care uneste nationalismul si umanitarismul.
El n'a negat valoarea
individului, nici necesitatea personalitătii, asa cum procedează dictatorii si
tiranii, ridicându-se
împotriva lor si pe trupurile lor; ci dimpotrivă, constient de misiunea ce-o
simtea din plin ca o poruncă divină, a înteles că fiecare ins trebuie ajutat
să se curete de păcat, să-si apropie binele si să înceapă să-l facă pe-o
rază de actiune, cat poate cuprinde cu puterea, influenta si capacitatea lui.
Este inceputul
Scolii, din care urmează să iasă oameni
cât mai perfecti, oameni de actiune, de gândire si creatie; căci "Miscarea
noastră Legionară are mai mult caracterul unei mari Scoli spirituale",
dogmatizează Corneliu Zelea Codreanu.
Considerată individualitatea fiecăruia, realizată
transformarea ce se cere, asta însemnează selectiunea naturală a
luptătorilor, a învătăceilor, a mărturisitorilor. Este elita Neamului.
Rezultatele s'au văzut pe toată aria românească, când "omul a sfintit
locul".
Asa că valoare liberă si eternă in conceptia de viată a
lui Corneliu Zelea Codreanu este omul, în strânsă legătură cu Patria si cu
Dumnezeu; omul, care se poate ridica cu mintea si inima la nivelul cerintelor
umane de pe piedestalul ordinei nationale.
Caracterul de Scoală spirituală
ce-l are "Legiunea
Arhanghelul Mihail", fundată de Corneliu Zelea Codreanu la 24 Iunie 1927
este opus dictaturii de orice gen ar fi ea, pentrucă îl socoate pe om liber
sub raportul activitătii, a gândirii si a creatiei, slujind în ultimă
analiză umanitătii, ce creste din bunurile spirituale ale natiunilor; si cum
"pentru un legionar politica inseamnă religie" aceasta întăreste
adevărul de mai sus; pentrucă religia, prin dogmatismul ei însusi, nu poate
ajunge niciodată la asuprire, la eliminare, la exploatare sau la fătărnicie
in viata publică. Deci toate presupunerile, interpretările si acuzatiile de
până acum lansate împotriva Miscării Legionare sau cari continuă să fie
folosite pentru a le acredita sub diferite forme în locuri influente, sunt
false, interesate sau comandate. Procedeul e rău si consecintele deservesc
interesate Neamului. (Miscarea Legionară n'a avut înca posibilitatea să facă
cunoscută pe-o scară largă oamenilor de bună credintă doctrina sa in lumina
adevărului etern; ea însă va împlini această necesitate; căci ceea ce s'a
făcut până acuma e numai un început. Odată ce Neamul Românese întreg va iesi
din iobăgia actuală si va intra în toate drepturile sale, problema va fi
lămurită stiintificeste sub toate
raporturile si se vor explica accidentele, exploatate, din nenorocire până in
ultimul moment, cu înversunată ură si dusmănie).
După această scurtă paranteză interpusă in analiza
sumară a vietii lui Corneliu Zelea Codreanu, constatăm că aceasta nu se
rezumă la o atitudine anumită, nu i se poate da o singură caracterizare, nu
prezintă numai latura politică; ci ea se întinde peste variate ramuri de
activitate si de gândire închinate binelui. Corneliu Zelea Codreanu a
devenit un educator al Neamului cu respectarea ordinei legale. Este aceea ce
ne-a
lipsit in acea vreme. El munceste să stârpească răul si să întărească
legea, pe care organele de stat o calcă neîncetat, ca să-i împiedece urcusul
- un adevărat pelerinaj ce creste tat mai mult spre culmea peste muntele
suferintei, pădurea cu fiare sălbatice si mlastina desnădejdii, unde avea să
se găsească terminat, măret locas de închinare si de multumire lui Dumnezeu.
Adevărul cu necesitatea
legii, cum rezultă din scrierile
sale, cuprinde toate legile pe care le-a vrut să fie respectate de oricine si
să servească oricui: legile divine si umane, ale Statului si ale Societătii,
cele morale si rationale - cu aplicare in cadrul organizatiei sale si în afară
de ea. Nu existau exceptii, ce-ar fi fost să le admită pentru consideratii de
oportunitate, ci numai dragostea lui de crestin cu profundă simtire umană îi
încălzea continuu sufletul si-i lumina judecata până la conditia iertării.
Mila lui autentică si iubirea aproapelui, în conformitate cu exigentele
Evangheliei, erau sentimente fundamentale. Acestea îi potoleau supărările
îndreptătite, în favorul restabilirii echilibrului distrus de abuzul
adversarului sau de greseala legionarului. Până la ce grad se înaltă conceptia
sa despre justitie în genere, ne dăm seama din rationamentul următor si
formularea regulei ce o putem considera legea
legilor: "Un
principiu al justitiei spune: nimeni nu poate fi judecător în propria sa
cauză.
Răspund: principiul înjoseste
omenirea, pentrucă îl
considea pe om las sau hrăpăret. Asa e. Dar eu nu vorbesc de cum este omul, ci
de cum poate si trebuie să fie. Intr'o omenire înăltată, omul nu numai că
poate, dar trebue să fie propriul său judecător. Omul trebuie să se judece
singur, să aibă curajul si loialitatea de a da fiecăruia ceea ce este al său,
adică de a fi drept. Omul judecător în propria sa cauză, drept si sever cu
sine însusi.
La temelia unei tări trebue să fie omul drept si e bine
să începem a face scoală în această directie". (Circulări 24 Oct. 1937
C. Z. C.).
In evolutia sa Corneliu Zelea Codreanu a fost
consecvent, pilduitor, omenos si perseverent, peste toate stâncile ce i-au fost aruncate
în cale, cu toate prigoanele, procesele, ingratitudinele si desiluziile indurate. A
fost intotdeauna un exemplu de răbdare omenească. A fost un izvor nesecat de
initiative frumoase, de gânduri intelepte, de solutii drepte. A avut încredere
in destinul si rezultatul Scolii sale. Mi-a spus odată, că principiile
călăuzitoare, ce le stabileste in cursul actiunii, vor putea fi valabile vreo
două sute de ani, după care timp altele vor fi să le ia locul. Atacurile si
calomniile nu i-au slăbit vointa de a-si împlini misiunea, făcând binele unde
vedea că e prezent răul. Caracterul său exceptional de perfect, constructia
sufletească si aspectul fizic, aureolate de darul întelepciunii, prezentau o
individualitate rară, poate unică (în timp se va găsi maestrul, care să
dovedească în mod erudit această afirmatie). Personalitatea sa de
luptător era dotată cu calităti deosebit de frumoase; pe lângă cunostintele
sale de drept, avea o cultură generală in toate domeniile vietii nationale;
vorbea cu mare usurintă două, trei si chiar patru ceasuri fără să
obosească, nici să plictisească; manierele sale distinse îi dădeau drept să facă pe
lângă educatie si observatii; era amabil si politicos, tăcut si discret; avea
expresia unei noblete străvechi. Il socot prelungirea multor generatii, care
s'au sbătut pentru conservarea existentii Natiunei române si promovarea
progresului, ce le reclamă idealul ei pururea viu. Această figură de roman si
crestin, de om si îndrumător de oameni a avut parte de-o viată frământată.
A fost ca o simfonie cu parcursuri tumultuoase si rare popasuri de meditatie;
armonioasă, ca muzica din Cosmos, în unde variate si intonatii dramatice, ce la
sfârsit s'au întâlnit în punctul de iluminare a jertfei de martir. Anii lui
de luptă s'au scurs in suferintă. Contrariat la fiecare pas ce-l făcea,
lovit în cele mai curate gânduri si pentru cea mai desinteresată actiune în
folosul Neamului si în supunerea oricărui lucru lui Dumnezeu, virtutea nu l-a
părăsit; ci dimpotrivă, i-a stat în ajutor să răscolească constiinta
neamului în totalitatea reprezentării sale pentru recuperarea drepturilor de
care a fost desbrăcat, - fără si atingă interesele cetătenilor de altă
nationalitate, ci numai să-i determine prin lege să-si schimbe mentalitatea,
sistemul si obiceiul, care contribuiau la demoralizarea si sărăcirea Tării,
la accentuarea dusmăniei între Români si ei. Nedreptatea care continua să
persiste, după primul război mondial si Unirea tuturor Românilor, se cerea
reparată. Atât.
Corneliu Zelea Codreanu a strălucit in timpul vietii sale
ca putini in istoria poporului român, si mitul său creste pe măsură ce
evenimentele îi confirmă teza în ordinea primejdiei externe ca si în
stabilirea păcii interne; în devierea creatiunei spirituale ca si în
abandonarsa legilor naturale de conducere a omului pe linia de civilizatie crestină.
Astăzi, când întămplările zoresc, una după alta,
într'un ritm uimitor, fără să se întrevadă lumina libertătii pierdută
momentan nu numai pentru Neamul Românesc ci pentru omenirea întreagă, ni se
pune problema de-a pătrunde necunoscutul cu puterea limitată a omului de rând
si, din cât vedem, să judecăm cam ce părere ar fi avut Corneliu Zelea
Codreanu in răsturnările apocaliptice ce se produc. Acest lucru nu este
imposibil, date fiind premisele, care ne-au rămas dela el:
Corneliu Zelea Codreanu era, înlăuntrul granitelor Tării
sale, pentru libertatea individului si respectul colectivitătii, înafară
pentru independenta si suveranitatea ei.
Trăia proiectia României în lume.
Era profund îngrijorat de primejdia comunismului ce ne
ameninta dela răsărit si simtea dusmănia acumulată de vrăjmasi pe socoteala
Neamului. Nationalismul său vibra în functie de soarta Patriei crestine si de
lipsurile poporului, iar umanitarismul îl trăia în legătură cu nevoia
individului, indiferent de unde venea acesta.
Intuia forta creatore a spiritului românesc si cunostea
capacitatea de productie materială a claselor muncitoare: cu ajutorul acestor
două pârghii vedea înăltându-se potentialul românesc la nivelul oricărei
natiuni occidentale.
Patriotismul său se dovedea a fi mai presus de întrecerea
demagogică a partidelor sau de pretentiile de hegemonie a vreunei clase sociale.
Unele si altele erau socotite functiuni necesare in viata Statului, nicidecum
organisme profitoare ale conjuncturilor interne sau externe.
Refacerea clasei de mijloc si perfectionarea industriei
erau socotite un imperativ al datoriei; aceste probleme, hotărîte în
principiu,
urma să le împlinească, fără frământări si abuzuri si fără ca mersul
economiei nationale să aibă de suferit.
Capitalul străin, cel sprijinitor si nu acel exploatator,
îl considera o necesitate de prim ordin pentru progresul general.
Ideia morală stătea deasupra oricăror aspecte si
raporturi politice. Relatiile internationale nu se bazau pe-un sistem
preferential, ci pe respectul reciprocitătii economice si culturale, a
libertătii comertului interior si exterior si a relatiilor de armonse si bună
vecinătate, în baza frontierelor fixate prin tratatele de pace.
Departe ca viata provinciilor să fie stingherită
în
evolutia lor specifică -care chiar trebuia ajutată-, consolidarea lor
într'un întreg indisolubil rămânea exigenta timpului pentru fortificarea
unui Stat Român, "care să strălucească ca un far
în
mijlocul Europei".
Corneliu Zelea Codreanu văzuse bine rănile
Neamului,
acele care dor. Avea simtul realitătii si era ales între cei chemati să
armonizeze toate discrepantele, care apăruseră în viata politică a României
din preajma evenimentelor internationale. Dar, pentrucă a îndrăznit să
înfrunte răul, începând cu acel care se încuibase în Palatul Regal al
Romăniei Mari până în sufletul pervertit al ultimului agent în slujba dusmanilor
sau chiar in al acelora cari i-au fost prieteni în actiune, pentrucă a afirmat
cu toată tăria adevăruri crude si avea "constiinta obiectivelor drepte si
morale si a mijloacelor loiale", a fost condamnat la moarte, nu de-un
tribunal în baza unei legi, ci de-o camarilă în baza urei fără limită
care-si
simtea pierderea pozitiei de jecmănitori ai Neamului.
Pe cât de novinovate erau faptele
lui, de corecte, legale,
instructive si atrăgătoare, pe atât de mult crestea ura adversarilor, care
descompune tot ce are omul bun în ei. In această situatie, de raport nedrept,
Corneliu Zelea Codreanu n'a avut altă alegere în cursul activitătii sale
decât să se apere si să infrunte răul cu toată energia; să apeleze de
fiecare dată, până în uttimul moment, la legi, la ratiune, la suflet, ca să
se facă lumină si dreptate, unde era abuz si ilegalitate.
Rezultatul a fost contrar
asteptărilor. Condamnarea
camarilei a rămas definitivă. Răul a biruit. Detractorii Natiunei Române au
jubilat ca niciodată. Tara a fost înfrântă. Neamul, care văzuse în marea
lui personalitate aparitia unui urias al spiritului, unui învătător al
generatiilor actuale si viitoare, suferă jugul robiei, contra căruia Corneliu
Zelea Codreanu se ridicase cu 19 ani în urmă, de pe când intuise primejdia, pe
care cu realismul său politic, necunoscut la nici un bărbat de stat în măsura
sa, a înfruntat-o cu pretul vietii, an după an.
Providenta a rezervat Neamului Românesc un destin crud si
un ideal nou. Istoria se va pronunta. Pentru a-l înfrânge si rectifica pe cel
dintâi si a-l urma pe cel de-al doilea, trebuie să ne pătrundem de adevărul pe
care el l-a simtit, l-a apărat si pentru care a murit: trebuie să ne
înăltăm sufletele si să ne îmbogătim mintea, ca să avem dreptul a-i fi
urmasi, asa cum ne-a învătat să fim, când "dusmanii ne coplesesc si
când
Patria ne este în primejdie".
Corneliu Zelea Codreanu
ne-a cucerit viitorul prin lupta,
învătătura si moartea sa, noi să ne cucerim libertatea, în care "virtutea,
iubirea si jertfa pentru Tară, dreptatea si dragostea pentru popor, cinstea,
munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale si onoarea" (Pentru
Legionari,
pag 391) să aibă rezonantă, să fie respectate si să fie
învătate, ca
jertfa să dea roade spirituale, din sământa credintei sănătoase.
Vasile
IASINSCHI