Se svârcoleau în gropniti voievozii,
Gemeau vlădicii, în cripte, si panduri.
Ciolanele motesti trozneau sub bozii,
Zarea murea, vântul cobea, oftau păduri...
Prindeau din temelie să se miste
Parânguri si rarăuri de granit.
Bejenii lungi
si bice de restriste
Izbeau din nou în Neamul oropsit.
Si mi-am lipit urechea de morminte
Si-am auzit cum auie si plâng.
Si-am ascultat, în băltăret fierbinte,
Ce greu oftează codrii când se frâng.
Si-am izbucnit atunci ca o vâltoare,
Învârtejit din cremene de
fier...
În coastă am o pajură de
soare,
Pe umeri vifor duc, pe frunte cer.
Mă'nchin spre Feldioare si Rovine,
Mă plec pe oseminte de rumâni.
Tărâna cnejilor o port cu mine
Si beau trecutul Tării din fântâni...
Când bratu-mi cade aprig ca o spadă,
Pedepsitor de miselie si trădări,
Senin rămân cu fruntea pe baladă
Si pe obraz aprind lumini si zări.
Biserici noi cu crestetul ca luna
Din mâna mea răsar ca niste crini.
Cu târnăcopul meu despic furtuna
Si cu mistria mea zidesc Destin.
Zâmbind, primesc si temnită si roată
Mucenicia o astept si-o cer.
În temnită Iisus mi se arată
Si-mi oblojeste rănile cu cer.
Iar sângele de-mi picură pe Tară,
Din fiecare strop creste-un altar...
Ler, Lerui, Ler, din jertfa legionară
Înaltă, Doamne, - o Tară ca un har!