"Dincolo de
zid", Ed. Elisavaros 1997, Bucuresti
Simion
GIURGECA
Dragostea de patrie este cel mai nobil sentiment pe care-l poate simti
fiinta omenească.
Dragostea de patrie, e dragostea de pragul casei în care te-ai
născut, 
de
vatra focului si de cuptorul la care te-ai încălzit în iernile aspre cu
zăpada
scânteietoare spulberată de vânturi sau scârtâindă sub pasul zburdalnicei
copilării.
E dragostea de
curtea, grădina si umbra pomului sub care te-ai jucat si
nisipul uscat de razele aurii ale soarelui în zilele calde ale verii.
E
dragostea, de chipul, glasul si grija părintilor care te-au crescut; de
povestile bunicilor, de prietenii si colegii tăi, de dascălul care ti-a dat
cheile întelepciunii ca să poti descifra mai târziu tainele vietii.
E dragostea de
obiceiurile, traditia si sărbătorile familiei tale, ale satului, orasului si ale Poporului
tău; de întinderea câmpului cu iarbă si flori, cu onduiri si spice bogate, cu adieri de
miresme si clipociri de ape
argintii ce serpuiesc fărâmitând miile de pietre până departe unde se
întâlnesc în linie cu cerul.
E dragostea de fosnetul pădurii
în care ai cules fragi si mure, de
orizontul la care răsare si apune soarele dătător de viată.
E dragostea de caisul si
căpsunile din grădina părintilor tai, de ciresile
pârguite si aroma pepenilor galbeni, de strugurii rubinii din toamnele cu
tesături de păianjen care plutesc în adierea zefirului în după amiezile
calde ale începutului de brumar.
E dragostea de frumusetile si crestele
muntilor, de văile si luncile râului
în care te-ai scăldat în luna lui cuptor, de câmpia mănoasă, de drumurile
si potecile pe care ai umblat urcând la o cabană. ...De orasele si satele
tării; de melodia doinelor si
pământul care-ti dă pâinea ca să traiesti.
E dragostea si respectul fată de truda si lupta strămosilor tăi care s-au
jertfit să-ti creeze tie a viată mai bună.
E dragostea si admiratia fată de poporul
tău care cu sacrificiul fiintei
sale si-a apărat de-a lungul veacurilor si mileniilor hotorele acestui
pământ minunat.
E dragostea de Mausoleul de la
Mărăsesti, de osemintele detinutilor politici
aruncati în gropi comune la Jilava si Aiud, la Gherla si Sighet, în Deltă, la
Galati, la Râmnic, la Ciuc, la Canal sau strangulati la Tâncăbesti, arsi în
crematoriu, împuscati pe câmpuri, în închisori sau morti în prigoană.
E dragostea
fată de suferintele României în lupta Neamului nostru pentru libertate. E dragostea de criptele si crucile din
cimitire, de troitele împânzite în fata bisericilor, la mânastiri ori pe la
răscruci de drumuri,
ca să ne amintească nouă de ocrotirea lui Dumnezeu si eroismul poporului în
luptele cu dusmanii.
E amintirea
plină de piosenie, dar si mândria că te tragi din acesti eroi
care ti-au lăsat această glie pentru veghere si încrederea că vei
transmite pentru vesnicie urmasilor tăi tezaurul sufletesc pe care îl are
Neamul tău românesc.
E dragostea de limba mamei care
te-a născut, 
de munca si bucuria
oamenilor, de tot ce vezi si auzi în jurul tău, de cinstea, corectitudinea si caracterul
compatriotilor tăi.
E dragostea fată de legile
tării, fată'n fată cu realitatea datoriei împlinite, de rodul pământului...
E zâmbetul
tău, bucuria ta, faptele tale, dăruirea, umanismul si lupta
poporului tău descrisă în legende.
E dragostea de pace, de linistea si prosperitatea patriei tale tot mai
bogată prin hărnicia ta.
E spiritul revolutionor care te face
să faci lucrurile mai bune, să le
doresti mai frumoase, să te bucuri de ele, de o viată liberă... prin
binecuvântarea lui Dumnezeu.
E
sufletul, e cel mai gingas sentiment pe care-l poate trăi cetăteanul unei
tări care vrea să trăiască în dragostea nemuritoare a Mântuitorului Isus
Hristos.
Dragostea de patrie este
viata, fericirea pe care o simti trăind în credinta crestină, muncind si
făcând bine semenilor tăi. E sănătatea ta, orizonturile
acestui pământ, cerul curat cu miros de fân si parfum de flori, seninul
noptilor cu stele, sclipirile stropilor de rouă de pe iarba înverzită în
diminetile de primăvară când razele soarelui vin să le răpească în sus
cçtre văzduh. E bunătatea din inima ta, dăruirea vietii tale celui ce
suferă chinul
de neputintă, când este răpus de o boală.
Dragostea de patrie
înseamnă să te sacrifici, să dai TOTUL pentru tară, înfăptuindu-i
idealurile, trăind în adevăr si dreptate.
Cine simte acest sentiment acum
în vremuri de luptă pentru viitorul tării,
nu poate sta nepăsător. El se înfrăteste de la mic la mare, de la tânăr la
bătrân, pornind pe drumul dragostei de patrie, constient că fără învierea
ei,
prin munca si unirea noastră, nu putem iesi din haosul pe care comunismul a
reusit să ni-l impună timp de jumătate de secol, otrăvindu-ne sufletul
până la
degenerarea si descompunerea lui.
Simion
GIURGECA
I
N T A R A M E A
1981-1996
E totul trist în tara mea si soarele-i
opac.
Pe deal si în
câmpii 'n grădini azi păsările tac.
Din flori albinele
în zbor nectarul nu-l mai iau
Si struguri
galbeni, tămâiosi, azi gustul nu-l mai dau.
E totul trist
în tara mea si grânele nu cresc,
Cu spice aurii
în văi de mult nu onduiesc,
Iar
în păduri izvoare plang cu lacrimi mari si reci
Ca tot mai rar vin ciutele din tufe pe
poteci.
Livezile sunt
fără pomi, iarba e uscată,
Cirezi de
vaci, turme de oi nu se mai arată.
Pe
câmpii sunt spini si curge'n râu, neagră si murdară,
Gunoaiele si
spurcăciuni, apa, când le cară.
In sate
si'n oras de frig, noi iarna tremurăm,
Copiilor nu mai gasim ce
hrană să le dăm,
De foame mor
bătrâni, bolnavi si bolile se tin
De bietul om ca scaiul copt si tot mai multe
vin.
La drumul
mare'n cotituri hotii stau la pândă,
Din case
fură, crime fac, fără de osândă !...
Si'n Stat, alesii din popor trag sforile
tăcut.
Corupti, au
bani, sunt fericiti pe noi că ne-au vândut.
E
totul trist în tara mea, ciocoii sunt misei
Dreptate nu-i si slab cum esti nu poti
lupta cu ei.
De
ură plini, ne dusmănesc. Străinii vin puhoi.
Vai bietul
Neam!... Când va scăpa de chin si de nevoi ?
E totul trist
în tara mea, plină de morminte.
Sub brazdeie de plug stau mii de oseminte
Si nici o cruce cu flori
nu-i, locul să-ti arate,
Unde au fost atâtia ani trupuri
îngropate.
In
fabrici, uzine, munca nicicum nu sporeste,
La orice colturi de stradă săracul
cerseste.
Casele-s toate
murdare, ziduri negre-s de fum
Si-atâtea noroaie si gropi... însirate pe drum.
Pe
stradă'n piete au loc discursuri celebre,
Slogane si laude, minciuni rămase
funebre.
Cu planuri supuse la
vot, strategic umflate,
Slugarnicii merg la congres cu roade
bogate.
Nu-i cântec nici
bucurie, tara e săracă
Frica si grija îi fac pe oameni să
tacă.
Ei văd si stiu
totul, nu cred, dar simt cu răbdare
Siguri că mâine veni-va si
Ziua cea mare.
E totul trist
în tara mea de jale si de dor
Oricât am fi
de'nfrânti avem sperante'n viitor
Cu mii de martiri si eroi când "bubuie tunul"
Pleca-vom... să nu lipsească atuncia
niciunul!
E totul trist
în tara mea de jertfe e plină
Cad lacrimi ca roua pe flori lucind de
lumină.
De-acum e ceasul din urmă si sună să porniti
Luptând pe viată si
moarte! Români, uniti, veniti!
Simion GIURGECA
VECHI
IMAGINI ROMÂNESTI